Tag: Mese si meniuri regale

  • Meniurile familiei regale

    Meniurile familiei regale

    Ca orice altă
    dinastie regală, şi cea a României – iniţiată de Carol I de
    Hohenzollern-Sigmaringen – s-a remarcat prin cutume, festinuri – mai fastuoase
    sau mai austere – şi printr-un protocol destul de rigid la început, dar care a
    căpătat diverse nuanţe pe parcursul domniilor succesorilor lui Carol I: regii
    Ferdinand, Carol II şi Mihai. Autoarea cărţii Mese şi meniuri regale.
    Eleganţă, fast şi bun-gust
    , Ştefania Dinu, ne introduce acum în atmosfera
    meselor de la palat. Regele Carol I a fost cel care a
    instituit protocolul curţii domnitoare şi apoi regale a României. El este cel
    care a stabilit inclusiv cum se vor desfăşura mesele regale şi sărbătoarea
    Crăciunului. Erau proverbiale punctualitatea şi sobrietatea regelului Carol I
    şi, indiferent cine erau oaspeţii pe care-i avea, programul stabilit de el
    trebuia respectat întocmai.

    De obicei, atunci când se aflau la Castelul Peleş,
    regele şi regina porneau împreună spre sufragerie pentru a lua masa.
    Bineînţeles, protocolul era stabilit cu claritate. Invitaţii erau anunţaţi din
    timp şi-şi cunoşteau locurile rezervate la masă, mai aproape sau mai departe de
    rege. Nu se ridica nimeni de la masă, dacă regele nu dădea semnalul, nu se
    aşeza nimeni, dacă regele nu dădea semnalul, nu începe nimeni conversaţia, dacă
    regele nu vorbea primul cu invitaţii. În momentul în care regele termina primul
    fel de mâncare farfuriile erau ridicate indiferent dacă ultimul invitat la masă
    golise farfuria.




    Meniurile regale
    era tipărite pe hârtie de lux, decorată cu desene sau gravuri realizate de
    artişti plastici şi înobilată de cifrul regal. Bucatele erau preparate după
    reţete franţuzeşti, dar în meniuri, se regăseau şi meniuri de inspiraţie
    germană, engleză sau românească. Cum era de aşteptat, masa de Crăciun juca un
    rol important în protocolul regal şi în cadrul obiceiurilor domestice ale
    familiei regale. Ştefania Dinu. Primul brad împodobit de Crăciun a
    apărut în 1866 la Palatul regal de la București.
    A fost decorat de domnitorul
    Carol I, de soția sa Elisabeta și de prințesele invitate la palat. În cele trei
    zile de Crăciun, familia se relaxa. Nu erau audiențe, nu erau recepții, ci pur
    și simplu erau zile de liniște. Uneori, familia regală mai mergea și la
    patinoar. Regelui Carol și reginei Elisabeta le plăcea să patineze.

    Unicul
    copil al cuplului regalt Carol și Elisabeta, principesa Maria, a murit la
    vârsta de patru ani în 1874. Regina n-a mai putut avea alți copii, fapt pentru
    care a și fost adoptat ca succesor nepotul de frate al lui Carol, viitorul rege
    Ferdinand. După ce s-a constituit familia princiară, prin căsătoria princepelui
    Ferdinand cu principesa Maria de Edinburgh, familia regală formată din Carol și
    Elisabeta au luat obiceiul de a sărbători Crăciunul la palatul Cotroceni pentru
    a fi alături de tânăra familiei și de copiii lor. Iar acest lucru a devenit o
    regulă atâta vreme cât regele Carol și regina Elisabeta s-au aflat pe tronul
    României.

    În arhive s-a păstrat o descriere a pregătirilor din Ajunul
    Crăciunului când la palatul Cotroceni veneau Carol și Elisabeta. Se aducea
    bradul de la Sinaia, se aducea vânat și vâsc de pe moșiile și domeniile regale,
    se împodobea bradul în marele salon de recepții de la Palatul Cotroceni și la
    ora 18:00, familia regală venea la Cotroceni. Se împărțeau cadourile, apoi
    veneau demnitarii invitați, începea masa, iar la ora 22:30, cel mult 23:00,
    festivitatea se încheia. Carol și Elisabeta se retrăgeau, iar atmosfera urma să
    fie întreținută de către familia princiară.



    De obicei, la 1
    ianuarie, la Palatul Regal avea loc un mare bal la care participau peste o mie
    de persoane, cu o listă de invitați aleși pe sprânceană chiar de regele Carol
    I. După moartea sa în 1914, regele Ferdinand și regina Maria, căsătoriţi de la sfârşitul
    anuui 1893, aveau să mai reducă din strictețea protocolului și din austeritatea
    acestor recepții, organizând mese de Crăciun și de Anul Nou mai fastuoase și
    mai antrenante. Chiar şi obiceiurile lor domestice erau mai relaxate după cum
    se poate observa şi din tiparul micului dejun al familiei, mic dejun care
    începea pe la ora 9:00, ne spune Ştefania Dinu:

    Erau două tipuri de
    mic dejun. Unul conținea ceai, cafea cu lapte, unt, franzeluțe, marmeladă. În
    același timp, regelui Ferdinand i se serveau și cartofi prăjiți cu șnițel sau
    grătar, după modelul german. Și unii dintre copii – principii și principesele -
    urmau exemplul tatălui, mâncând dimineața friptură sau șnițel și bând câte o
    cană zdravănă de ciocolată. Așa cum a scris șeful cancelariei palatului
    Cotroceni: silueta scândură nu prea era la modă la curtea regală. Și la
    curtea regelui Ferdinand a continuat tradiția sărbătoririi Crăciunului.

    Pentru
    că regele Carol murise în septembrie 1914, Crăciunul din acel an de la Curtea
    Regală a fost găzduit de regele Ferdinand. Întotdeauna la mesele de Crăciun de
    la curte meniul erau unul fix, repetitiv, fiind servite același mâncăruri. Un
    loc aparte l-a jucat apariția budincii cu prune (plum pudding) în acest meniu,
    desert specific meselor de Crăciun din Anglia pe care regina Maria o prefera.
    Tot ea ne povestește în Memoriile sale că aveau invitați de la legația
    britanică din București care veneau la masa de Crăciun de la Palatul Regal
    tocmai pentru a mânca plăcinta cu carne și budinca cu prune de aici.



    Odată cu domniile lui Carol II și Mihai, mesele sau
    festinurile regale se modernizează, devin mai puțin protocolare, dar și mai
    puțin fastuoase.

  • “Mese şi meniuri regale”

    “Mese şi meniuri regale”

    Opt decenii din viața României, istorie de la Curtea
    Regală – măruntă dar și fastuoasă – ne sunt puse, pe masă, de Ştefania Dinu,
    directorul-adjunct al Muzeului Național
    Cotroceni într-o carte-document abia scoasă de sub tipar și intitulată Mese și
    meniuri regale.