Agenţia pentru Drepturi Fundamentale
a Uniunii Europene cu sediul la Viena s-a înființat în 2007 ca organism
independent al blocului comunitar. Aceasta colectează date privitoare la
aplicarea drepturilor omului, cu câteva teme prioritare: accesul la justiție,
victime ale infracționalității, societatea informațională, integrarea romilor,
cooperare judiciară, drepturile copilului, discriminare, imigrație și
integrarea imigranților, rasism și xenofobie.
Aflat în România pentru întâlniri cu
oficialitățile pentru a pregăti preluarea președinției colective din 2019,
directorul agenției Michael O’Flaherty a susținut o conferință la Școala
Națională de Studii Politice și Administrative din București în care a arătat
că Uniunea are motive să fie mândră de ceeea ce a realizat în domeniul
drepturilor omului, însă sunt îngrijorări cu privire la starea actuală de fapt.
Cât de mult şi cât de bine
face Europa pentru a onora demnitatea, inviolabilitatea prețioasă a calității
vieții tuturor oamenilor de pe teritoriul ei, în întreaga ei bogăție și
diversitate? La această întrebare aș putea răspunde în două cuvinte dar și în
mai multe. Impresia mea este o reacție de mirare și de îngrijorare. Mirarea
înseamnă că sunt impresionat. Am dezvoltat un sistem impresionant de protejare a
drepturilor omului în Europa și care nu poate fi găsit nicăieri în lume. Cred că
este important să începem prin a recunoaște aceasta, înainte de a privi la adevăratele
probleme. Din 1948, de la Declarația Universală a Drepturilor Omului, am
înființat un sistem extraordinar de protejare a drepturilor omului. Dar sunt și
îngrijorat în privința a ceea ce poate furniza acest sistem. Să dau câteva
exemple. Una dintre problemele care îmi cauzează neliniște, nesomn și
îngrijorare în Europa de azi este situația fraților noștri romi. Situația lor
este deplorabilă. Este minoritatea cea mai mare a Europei, aproximativ 6
milioane de oameni, și indicatorii privind abuzul, privarea, hărțuirea sunt
foarte mari. O altă îngrijorare este violența de gen, violența împotriva
femeilor și trebuie să ne confruntăm cu ea. O altă problemă sunt drepturile
persoanelor cu dizabilități și trebuie să facem un efort pentru a recunoaște
nevoile acestor persoane. O altă problemă sunt membrii comunității LGBT și
drepturile lor. O dimensiune secundară a îngrijorării mele privitoare la
drepturile omului este aceea că lucruri rele se întâmplă prea adesea și cei
care le comit scapă. Și lucrurile se întâmplă iar toată lumea le consideră
acceptabile. Vorbesc despre incitarea la ură, vorbesc despre cum cineva, pe
rețelele de social media, sau politicienii, pe o platformă, care pot formula
discursuri care incită la ură împotriva persoanelor vulnerabile și nimic nu se
întâmplă. Noi, datorită muncii noastre, avem o viziune din elicopter asupra
stelor membre și putem spune că este o mare problemă.
În
ciuda unei tendinței eurosceptice din ultimii ani, Uniunea Europeană nu poate
merge decât înainte în apărarea drepturilor omului. Este, în definitiv, una
dintre rațiunile care ține națiunile ei împreună.