Una dintre trăsăturile importante
ale Bucureștiului de azi este cea a unui oraș est-european care și-a propus modelul
orașului vest-european ca model de dezvoltare. Și ce alt model putea fi ales
dacă nu Parisul, capitala Franței? Pentru dedicația cu care a căutat să se
modernizeze, capitala României a primit încă din secolul al 19-ea supranumele
de Micul Paris, supranume măgulitor păstrat mult timp. Însă nu numai
Bucureștiul a fost legat de ce însemna Parisul ca model de expansiune urbanistică.
Capitala Poloniei Varșovia a primit și ea același supranume, înaintea
Bucureștiului, și aceeași denumire pentru două orașe care căutau să imite cu
ardoare Parisul l-a făcut pe istoricul polonez Błažej Brzostek să scrie volumul
Parisul altei Europe. Varșovia și București în secolele 19 și 20. Istoricul
polonez a remarcat că între cele două capitale, deși au împărțit același
supranume, existau diferențe date de istoria lor anterioară.
Avem în ambele spații
diferențe, în spațiul cultural românesc și cel polonez. Prima diferență
vizibilă este prezența în România a unui tipar sau a unei concepții de
balcanism, care nu există în Polonia. El este foarte important în Europa de Sud
în special și este negativ. Pe de altă parte, avem concepția istorică a Europei
Centrale care este pozitivă, foarte rar este negativă. Concepția istorică de
Europa Centrală este foarte urbană ca și cea balcanică, urbană și ea, dar în alt
fel. În urbanism, ambele concepții sunt extrem de vizibile și extrem de clare.
Polonia și România au fost vecine
mult timp în istorie, iar relațiile dintre ele au fost marcate de interesele
timpurilor. Însă în ultima sută de ani între cele două țări relațiile au fost
excelente. Un episod memorabil s-a consumat în luna septembrie 1939, la
izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Atunci, guvernul român condus de
Armand Călinescu a permis trecerea autorităților de la Varşovia și a tezaurului
polonez prin România către Occident, pentru a nu cădea în mânile Germaniei. Însă
și în secolul al 19-lea, când Polonia nu mai exista pe harta politică a
Europei, prezența poloneză în România nu fusese uitată.
Supranumele Micul Paris pentru
cele două capitale, pentru Varșovia și pentru București, este mai vechi la
polonezi. Ideile Franței revoluționare pătrund în Polonia la sfârșitul
secolului al 18-lea, dar denumirea Varșoviei ca Micul Paris este conotată
negativ de nobilimea poloneză conservatoare. Ei i se opun ideile moderniste
occidentale, apărătoare a ceea ce însemna Parisul, și între taberele
tradițională și modernizatoare începe o lungă dispută. Aceeași despărțire de
idei va produce și la București, 30 de ani mai târziu, în jurul anului 1830, alte
două tabere similare celor poloneze.
Błažej Brzostek a arătat ce rol a jucat
aici capitala franceză:
Parisul
este un punct simbolic, un punct de referință pentru ambele culturi ca opoziție
împotriva a ceea ce s-a adus din Orient, dar și cu ceea ce era propriu. Era o
problemă modernă de autodefinire și autocunoaștere și ea a părut extrem de
clar: cine suntem noi cu adevărat? A fi parizian era pozitiv în multe texte, în
special în secolul al 19-lea, ca în toată Europa în general, sau era ceva negativ.
Niciodată nu era neutru. Discuția era legată mai ales de problema elitelor, o pătură
suprapusă, așa cum scria Titu Maiorescu, societății premoderne care vrea să
modernizeze masele pentru a le aduce civilizație.
Micul Paris a însemnat, la prima vedere,
organizare și atmosferă urbană, dar nu era numai aceasta. El era un tip de
atitudini sociale, de modă vestimentară, de limbă vorbită și de locuire. Varșovia
și Bucureștiul erau denumite Micul Paris, deși ele erau diferite și în
moștenirea culturală, și în imitarea metropolei franceze. Spre deosebire de
Varșovia, un oraș cu palate aristocratice, la București transformarea era mai
vizibilă. Bucureștiul era un oraș încă oriental spre sfârșitul secolului al
19-lea, însă casele elitelor erau case pariziene. Iar tinerii care studiaseră
în Franța aduceau Parisul la Varșovia și București.
Błažej Brzostek: În construirea conceptului de
Micul Paris, atunci cînd căutăm primele momente când este folosit sau când
vedem momentele esențiale în evoluția acestui concept, prima impresie este că
există un decalaj între Varșovia și București. Era un decalaj între Polonia și
România, accentuat în secolul al 18-lea. Varșovia este capitala unui foarte
mare stat considerat ca important pe harta Europei. Varșovia, ca și Polonia,
dispare și România treptat, apare. Varșovia are trauma puternică a unei funcții
pierdute și est cea mai mare sursă de texte scrise și de idei. În România este
invers. Nu există nicio trauma de stat pierdut, dar există o altă traumă, aceea
produsă de construirea unui stat modern și de construire a unei capitale
moderne. Această traumă este foarte vizibilă mai ales în texte interbelice atunci
când Bucureștiul, remodelat și refăcut, cu blockhaus-uri, cu zgârie-nori, cu
noi bulevarde, apare ca distrugere a unui oraș patriarhal.
Posteritățile actuale varșoviană și
bucureșteană păstrează însă cu nostalgie amintirea supranumelui Micul Paris.
Ambele capitale au suferit enorm din punct de vedere urbanistic în timpul celui
de-al doilea război mondial și în comunism și acea traumă le apropie astăzi cumva.
