Tag: Mihaela Cambei

  • Profil olimpic 2024:  Halterofila Mihaela Cambei

    Profil olimpic 2024: Halterofila Mihaela Cambei

    La Jocurile Olimpice de la Paris, România a fost din nou reprezentată în competiţia de haltere, după o pauză de 8 ani. La ediţia Tokyo 2020, Federaţia Română de Haltere s-a aflat sub efectul unei suspendări pentru încălcări repetate ale regulamentelor anti-doping. Acum, au reuşit calificarea două sportive: Mihaela Cambei, la categoria 49 de kilograme, şi Loredana Toma, la 71. Deşi cele mai multe speranţe la o medalie se îndreptau către Loredana, cel mai bine s-a comportat Mihaela, care a câştigat medalia de argint.

     

     

    Mihaela a făcut un concurs pe care specialiştii l-au caracterizat drept perfect. A ridicat haltera, la stilul smuls, pe rând, la 89, 91 şi 93 de kilograme. La aruncat, a ridicat la 106, 110 şi 112 kilograme dar, la a doua încercare, s-a accidentat la mâna stângă. A reuşit să ducă însă până la capăt şi a treia încercare, conducând în clasament cu un total de 205 kilograme până la ultima tentativă a celei care urma să câştige aurul – chinezoaica Zhihui Hou. Aceasta a reuşit, în final, să ridice 117 kilograme, record olimpic la stilul aruncat al categoriei, şi să obţină un total de 206 kilograme. Medalia de bronz a revenit thailandezei Surodchana Khambao, cu 200 de kilograme.

     

     

    Mihaela Valentina Cambei s-a născut în comuna Dofteana, judeţul Bacău, la 18 noiembrie 2002. În 2018, la doar 16 ani, a câștigat medalia de bronz la categoria 48 de kilograme la Jocurile Olimpice de Vară ale Tineretului, organizate la Buenos Aires, în Argentina. S-a remarcat în întrecerile senioarelor la doar 20 de ani, demonstrând totodată că îi place să concureze în America de Sud. În 2022, la Mondialele din Columbia, de la Bogota, a câştigat medalia de argint la categoria 49 de kilograme, stilul smuls. În 2023 şi 2024 a dominat Campionatele Europene, bătând în mod repetat recordul continental la smuls. La Europenele de la Sofia, din primăvara acestui an, a primit şi titlul de cea mai bună halterofilă europeană a anului 2023.

     

     

  • Sportivul săptămânii – Halterofila Mihaela Cambei

    Sportivul săptămânii – Halterofila Mihaela Cambei

    Jocurile Olimpice de la Paris au luat sfârşit. România s-a clasat pe locul 23 în ierarhia naţiunilor, cu nouă medalii, dintre care trei de aur, patru de argint şi două de bronz. Cele mai multe, mai exact şapte, au fost obţinute în prima săptămână de concurs. În a doua săptămână, sportivii români au câştigat două medalii. Gimnasta Ana Bărbosu a luat bronzul la sol, iar halterofila Mihaela Cambei, argintul la categoria 49 de kilograme. Pentru a desemna Sportivul Săptămânii, Radio România Internaţional a avut de ales între cele două sportive, oprindu-se în final la Mihaela Cambei, mai ales din pricina modului senzaţional în care aceasta a concurat.

     

     

    Mihaela a făcut un concurs pe care specialiştii l-au caracterizat drept perfect. A ridicat haltera, la stilul smuls, pe rând, la 89, 91 şi 93 de kilograme. La aruncat, a ridicat la 106, 110 şi 112 kilograme. Agerpres menţionează că sportiva s-a accidentat la mâna stângă la a doua tentativă la stilul aruncat. A reuşit şi a treia încercare, conducâd în clasament cu un total de 205 kilograme până la ultima tentativă a celei care urma să câştige aurul – chinezoaica Zhihui Hou. Aceasta a reuşit însă, în final, să ridice 117 kilograme, record olimpic la stilul aruncat al categoriei, şi să obţină un total de 206 kilograme. Medalia de bronz a revenit thailandezei Surodchana Khambao, cu 200 de kilograme.

     

     

    Mihaela Valentina Cambei s-a născut în comuna Dofteana, judeţul Bacău, la 18 noiembrie 2002. În 2018, la doar 16 ani, a câștigat medalia de bronz la categoria 48 de kilograme la Jocurile Olimpice de Vară ale Tineretului, organizate la Buenos Aires, în Argentina. S-a remarcat în întrecerile senioarelor la doar 20 de ani, demonstrând totodată că îi place să concureze în America de Sud.

     

     

    În 2022, la Mondialele din Columbia, de la Bogota, a câştigat medalia de argint la categoria 49 de kilograme, stilul smuls. În 2023 şi 2024 a dominat Campionatele Europene, bătând în mod repetat recordul continental la smuls.  La Europenele de la Sofia, din primăvara acestui an, a primit şi titlul de cea mai bună halterofilă europeană a anului 2023.

     

     

  • Ultima zi a Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris

    Ultima zi a Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris

    România încheie ediția Jocurilor Olimpice de la Paris pe locul 23 cu nouă medalii: trei de aur, patru de argint și două de bronz. Ultima medalie: bronzul Anei Maria Bărbosu după decizia TAS în cazul finalei de la sol la gimnastică artistică.

    Purtătoarea de drapel a României la festivitatea de închidere este halterofila Mihaela Cambei, în vârstă de 21 de ani, medaliată cu argint la categoria 49 de kg.

    Ceremonia de pe Stade de France nu va fi lipsită de surprize, potrivit corespondentul Radio România în capitala Franţei. Din puținele informații lăsate să ajungă în presă, aflăm că spectatorii vor urmări o poveste SF: ființe venite din spațiu vor încerca să readucă la viață Jocurile Olimpice dispărute.

    Ceremonia se dorește și o predare de ştafetă pentru Jocurile de Vară de peste 4 ani de la Los Angeles.

    Nu vor lipsi traditionala paradă a steagurilor şi sportivilor şi stingerea flăcării olimpice.

  • Sport Club RRI: Haltere

    Sport Club RRI: Haltere

    Femeile din România se descurcă mai bine cu greutăţile decât bărbaţii. Aceasta este doar una dintre concluziile care se pot trage după Campionatele Europene de haltere, încheiate marţi la Sofia, în Bulgaria.

    Din opt medalii câştigate de România, şapte au venit din concursurile feminine. Performera echipei a fost Mihaela Cambei. La categoria 49 de kilograme, ea s-a impus atât la stilul smuls, cât şi la aruncat şi, în consecinţă, a primit medalia de aur şi la total. Mai mult, la aruncat, Cambei a câştigat după ce a ridicat 109 kilograme, nou record european. Vechiul record continental era de 106 kilograme şi îi aparţinea tot româncei, de la Europenele de anul trecut, de la Erevan. La Sofia, tot un record european a reprezentat şi rezultatul ei de la total – 199 de kilograme. Mai trebuie spus că Mihaela Cambei a primit, în capitala Bulgariei, titlul de cea mai bună halterofilă europeană a anului 2023. Ea este sportiva europeană cel mai bine situată în clasamentul de calificare olimpică al categoriei sale, în care ocupă locul 5 la general, la doar un kilogram de sportivele de pe locurile 2, 3 şi 4 – o halterofilă americană, una din India şi una din Thailanda. Clasamentul este dominat de Huihua Jiang, din China, pe care o despart 16 kilograme de locul 2.

    A doua sportivă din România care a strălucit la Europenele de la Sofia a fost Loredana Toma, la categoria 71 de kilograme. Ea s-a impus la stilul smuls cu 114 kilograme. La aruncat a fost doar a patra, cu 127 de kilograme, după ce a ratat două încercări la 131 de kilograme. La total, românca a câştigat medalia de aur, cu 241 de kilograme. În clasamentul de calificare olimpică, Loredana se află pe locul 4, cu un total de 256 de kilograme, realizat la Mondialele din 2022, de la Bogota. Ierarhia este condusă tot de o sportivă din China, Guifang Liao, cu 273 de kilograme.

    Să notăm şi ceilalţi sportivi români medaliaţi la Sofia. Valentin Ionadi Iancu a obţinut argintul la 61 de kilograme, la aruncat, stil la care Ioana Mădălina Miron, la 45, şi Andreea Cotruţa, la 59 de kilograme, au obţinut medalii de bronz.

  • Medalii pentru sportivii români

    Medalii pentru sportivii români

    Luna aprilie aduce, în
    plan sportiv, competiţii europene la mai multe discipline, iar delegaţiile tricolore
    prezente la cele aflate în desfăşurare s-au comportat bine şi au câştigat
    medalii. Cele mai multe au fost obţinute în capitala Armeniei, Erevan, la
    campionatele continentale de haltere. Deşi competiţia nu s-a încheiat, având
    punctul final duminică, 23 aprilie, tricolorii au deja 11 medalii, dintre care
    şase de aur. Au început să câştige încă de sâmbătă, când Mihaela Cambei, la
    categoria 49 de kilograme, s-a impus la stilul smuls, ridicând 92 de kilograme, la aruncat cu 106 kilograme, iar la total cu 198 de kilograme. Ea a
    stabilit, totodată, şi două noi recorduri europene, la smuls şi la total. Tot sâmbătă, la categoria 45 de kilograme,
    Cosmina Pană a câştigat două medalii de argint, respectiv la smuls şi la total. Performera zilei de
    duminică a fost Andreea Cotruţa, care a reprezentat România la categoria 55 de
    kilograme. Ea a luat aurul la smuls
    cu 91 de kilograme, s-a impus la stilul aruncat
    cu 110, ratând câte o încercare la fiecare, iar la total a câştigat cu 201
    kilograme. Tot duminică, singurul reprezentant al României care a urcat pe
    podium în competiţia masculină, Valentin Iancu, în limitele categoriei 55 de
    kilograme, a câştigat medalia de bronz la smuls
    şi argintul la aruncat şi la total.

    Miercuri va intra în concurs multipla campioană mondială şi europeană Loredana
    Toma, la 71 de kilograme, de la care aşteptăm noi performanţe. Obiectivul
    participării româneşti la competiţia de la Erevan a fost câştigarea a patru
    medalii. Mai trebuie pomenit ca întrecerea din Armenia este pe lista celor cinci
    concursuri din care sportivii trebuie să bifeze cel puţin trei pentru a se
    înscrie în drumul către Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024.

    Către marele
    eveniment programat anul viitor în capitala Franţei se orientează şi gimnaştii,
    care au participat, până duminică, la Campionatele Europene de la Antalya, din
    Turcia. Echipele României au făcut deja primul pas către Paris. Băieţii au
    ocupat locul 11 în finala pe echipe, iar fetele, locul 5, obţinând astfel
    calificarea la Mondialele din toamnă, de la Anvers, unde se va decide lista
    finală a echipelor care vor merge la Jocurile Olimpice. Este de remarcat că
    România nu a mai calificat nicio echipă la gimnastică din 2012, de la Jocurile
    de la Londra. La individual, acum, la Antalya, principala performeră a
    delegaţiei române a fost Sabrina Voinea. Ea a câştigat medalia de bronz la sol
    şi locul patru la sărituri. Tot pe poziţia a patra s-au situat, în concursul
    masculin, Gabriel Burtănete, la sărituri, şi Andrei Muntean, la paralele.