Tag: Mihaela Șuțu

Mihaela Șuțu

Poetâ armânâ ți easti faptâ pi data di 18 di Șcurtu, anlu 1977, tu câsâbălu Buzău, tu Românie.
Sculii anviță tu câsâbălu iu s-feați, a Facultatea ti Ndreptu-u bitisi Custanța (Constanța), anlu 2000. Protili puizii li publică tu Rivista di Lituraturâ și Studii Armâni, Anlu 3, Nr. 2, (Tom VI), 1 di Xumedru, 1996.
Publică și tu-alti numiri-a idyil’ei Rivistâ, ș-deapoaea tu revistili Grailu Armânescu di Scopia, Bana Armâneascâ di București, etc. Cartea-a l’ei cu puizii așteaptâ aradâ ti publicari la “Uniea ti Culturâ-a Armâñilor dit Machidunii”.
Easti membru-fondator a Organizațil’ei a Tinirlor Armâñi dit Rumânii (OTAR), ma și la “Clublu Giunamea Armâneascâ”, tu-a curi revistâ-ngrâpseaști și publicâ ș-alti materiali.

Puteț s-ascultaț aoa puizii anyrâpsiti di Mihaela Șuțu ș-dghivâsiti di Aurica Piha și Cristian Stere:

Dispârțâri

– „Mușeata-a mea, așcherea dip largu va mi ducâ
Ș-ca vimtu-arău, greauâ spidâ, tu xeani-a mi-arucâ.
Nu-a s-țânâ unâ etâ, va s-treacă dinâoarâ
Ș-tu inimâ va s-portu nâ vreari ți nu-a s-moarâ.

Nu ñi-am fricâ di polim, tufechli i câburli,
Ni că va-ñi easâ-n cali, pi aț di pirâ, furl’i.
Ma mi cutreambur daima anda ñi-mi minduescu
Că ocl’i-a tăi di-amari nu-a s-pot sâ-l’i ma mutreascu.

S-mi chirearim tu-a lor api și tu-ahândimea a lor
Și s-u beau dulțea luñinâ ți și-amintâ ahântu dor.
S-u-aveam ațea cuveti, s-li aveam ș-ațeali măyi,
lu-i s-puteam sâ-l’i l’iau cu mini, tu-așcheri, ocl’i-a tăi.

Și largu-aclo tut geanlu va s-doarmâ tu pâmoarâ,
S-ti ved tu yis arigeai va s-fac oarâ di oarâ.
Maș ahât ti plâcârescu: anda-a s-hiu tu xeani,
Un pilister pitreați-ñi cu vrearea pi-a lui peani!”

„Mâni-a s-fudz tu-așcheri, va s-fudz cu yisili-a meali,
Ma noaptea, fârâ di tini, pi țer nu-a s-easâ steali.
Birbil’lu nu-ari s-cântâ că nu-avdi boați-aleaptâ,
Ți fțea munțâl’i s-vâiseascâ: va s-tacâ și-a ti-așteaptâ!

Tut loclu va-și lâească, că va s-chearâ și-a tău tor,
Pâdurli va țâ greascâ cu dulțil’i grai a lor
Și-apili di șopat nu-a s-vor s-mata curâ-n vali,
Că nu-ari s-li hâreșțâ cu caldi mâñi i tali.”

Și tu isiha pâduri va s-șed cu dor tu gean,
Singur cum ș-easti daima șainlu-ațel curbișan.
Va-ñi cântu a tali cântiț s-ñi agâlisescu dorlu
Ș-caimolu va-ñi lu știbâ analtul țer ș-niorlu.

Iu-i s-earam un anghil albu, dulțeami-a s-aminam
Și-ațea cali cu chețrâ dip arudâ va ț-u-adram.
S-earam dulți arhanghil, va s-dyivâseam pi steali
S-u-ngucescu-a ta gramâ ți-u țân ascumtâ eali.

Gilat s-mi-amintâ vrearea, cu suflitlu di câni,
S-gilitipseam chirolu ți-a nâ dispartâ mâni.
Vream ca s-escu-apunti-arcatâ anamisa di noi.
Ma ñi-escu inimâ caldâ și-ahât io pot: s-ti voi!”

– “Mi trag tora di hoarâ ș-di tini, vrutâ sinâ,
Ma minduerli-a meali tut cât la voi va s-yinâ.
Ñi-lu-am cheptul cum âi pomlu ți-l tal’i nâ priyoni,
Ma șopat și-u chirolu și-a s-treacâ pân tu soni!”

Suschir di vâr chiro

Un vimtu-arați bati ș-pâdurea tut vâzeaști
Ș-pi țerlu lai, ni lunâ, ni steauâ-nu luțeaști.
Un șopat cu-a lui api ți curâ-nghios, ân vali,
Un cântic ahurheaști ti-Armânlu di pi cali.

Di cându fudzi Armânlu, tricu baia chiro
Și-nu-ari canâ s-lu-ntreabă ti-ațel a lui caimo.
Dip largu di-a lui hoarâ, tu xeana-ațea ți-l moari,
Nu poati ta s-lu-avinâ fârmaclu ți ș-lu ari.

Ma după añi di dzâli, vini și-oara-aștiptatâ
Și-li veadâ iara hoara ș-pâdurea-a lui mușeatâ.
Anda fudzi tu xeani, birbil’ l’i dulți cânta
Și-aușlu ohtu ș-livadea ș-gârdina anvirdza.

“Câțe tora mușeatlu birbil’u, avdzât nu s-fați,
Ghini viniși sâ-ñi dzâcâ, sâ-ñi cântâ cu-a lui boați?
Canda lâi pâdurea ș-nu s-pari s-mi ma știi
Lâi pânâ ș-luñina ți ș-easi dit hâryii”.

S-aguñisi Armânlu, ma calea easti lungâ
Și-armas easti și-l’i pari că-n hoarâ nu-a s-agiungâ.
Ma s-minduea că-a-u veadâ acloți-a lui manâ
Ți u-alâsă-acasâ, tu cheptu cu lai-aranâ.

Ș-un frati armasi-n hoarâ, ș-unâ sorâ ți plândzea.
Âl’i grea ea-nvirinatâ și s-toarnâ ș-lu plâcârsea.
Ma nu-l’i fu datâ s-veadâ frațl’i-a lui cum criscurâ
Nu-a s-poa’ s-toarnâ chirolu ș-ațel’i añi ți tricurâ.

Agiumtu-aclo pi dzeanâ, di-agnanghea anda mâtri
Gramustea și-u veadi arsâ, și-atumțea-anghilisi.
Că hoara-l’i alâvdatâ, că mușeata hoarâ-a lui
Fu tutâ mâținatâ di-ațea pirâ-a focului.

Pristi surpâturi di casi ș-pit lăschi el imna,
Lai fum inșea dit eali și câñina-l vâtâma.
Ni casa-a lui mușeatâ, ni alti mșeati casi,
Nu s-alidzea di sândzâ ș-dit foclu-ațel ți li-arsi.

Ș-dininti-a lui nã ml’eari, tu laili alâxitâ
Cu lai zâvon pi fața di-ahântu plângu-alghitâ.
Mâtrea ea pi dauâ grochi cu proaspit loc adrati,
Nu și-u-ncusta ni fum, ni-asteslu vimtu ți bati.

S-avdza niscânti zboarâ, ma nu s-loa di hâbari;
Mirluseaști, ș-lu spuni tut ponlu ți și-u doari.
Ca chiruțl’i mâtrea-Armânlu ș-tâmbarea âl’i câdzu,
S-cutrimbură di jealea ș-irñiea ți și-u vidzu.

El s-apruche di ml’earea și-l’i trapsi zâvonlu lai,
Vru ta s-dzâcâ-ndauâ zboarâ, ma-armasi fâr di grai.
Și-u vidzu el mă-sa-a lui și tu suflit âl dâru
Că ea ântr-ocl’i âl mâtri ma nu ș-lu cânâscu.

Ânvirinatâ ș-plâmtâ ș-ahântu aușitâ
Di mari pon ș-dureari ș-di tihea-a l’ei lâitâ.
S-pârea că vrea ș-si toarnâ la dauli mirminti,
Ma tut mâtrea pi fciorlu ți-avea-armasâ dininti.

“Lăi, gione-Armân, ți vimtu ti-adusi-aoați-n hoarâ?
Ș-nu vedz că pira, ș-fumlu, ș-durearea va ti moarâ?
Ți polim fu pri-aoați, Armâñil’i s-alumtarâ.
Ma pușcl’ea-ațel’i di Turțâ, vedz, tuț âl’i vâtâmarâ.

S-ampulisirâ gioñil’i cu știc, tufechi și yilâ.
Ți-armasi di el’i tora? Maș fumlu di cândilâ.
Tu Gramustea-alâvdatâ trei dzâli foclu arsi;
Lăcârñi-nsârati ș-aroșea sândzâ lu-asteasi.

Avui doi fciori ș-nâ featâ, mușeatâ ca nâ dzânâ.
Ma lâ fu datâ s-moarã, tu lailu loc s-armânâ.
Și fciorlu ațel ma marli fudzi tu xeana-asteasâ,
Ți lu-acâță târoarâ și s-toarnâ nu lu-alasâ.

Blâstem pi-Ali-Pâșelu, pi vombirlu-ațel pângân
Ți u-arsi-a noastâ hoarâ ș-biu sândzâli di-Armân.
Ah, taxirati-asteasâ și pustu și lai caimo!
Câțe sã-ñi moarâ ficiorl’i, cãțe s-ma bânedz io?”

Armânlu pi dzânuncI’i cadi ș-pi țer mâtreaști.
Di boațea-a lui ș-pundiea ș-pâdurea âși vâzeaști:
“Ah, Doamne, Dumnidzali-m, Tini-agiutâ-nâ pi noi!
Cum sâ-ñi l’i ved iara frațl’i, cum sâ-l’i aduc nâpoi!?

Fudzit fui ahât di largu, nu fui cu frațl’i-a mel’i,
Nu fui mini-aoați-n hoarâ ta s-mor deadun cu el’i!
Gramustea-alâsai mușeatâ și-ahânțâ añi chirui
Și-n loc s-mi bat cu Turțâl’i cu xeanili mi bâtui!

Largu,-acloți tu xinurâ, fu-ahât di greu ta s-șed
Ma nu-ñi chirui umutea ta s-mi tornu și sâ-l’i ved.
I-amârtii-anda eșțâ-aruptu di hoara-a tauâ
Și-a s-afl’i mași dureari, caimo ș-bana-ațea greauâ”.

Ți etâ lai s-dusi, ți banâ și-apucarâ.
Câti mirminti-n hoarâ Armâñil’i și-alâsarâ.
Câtâ sândzâ ș-dureari-adră pustul ș-pângânlu.
Ma pristi buna greauâ va s-mutâ iara-Armânlu.

Dupâ “Picurarlu di la Pind” di Dina Cuvata, Scopia, 2001.