Rar prezentată în actele oficiale sau în cronicile de epocă, viața
particulară a domnitorilor și a nobililor poate fi reconsistuită mai greu,
făcând apel mai ales la documente particulare cum ar fi scrisorile sau
jurnalele. Acest lucru este cu atât mai valabil în cazul soțiilor celor de la
putere, femei care, din culise, i-au suplinit, uneori, pe soții lor și chiar au
influențat mersul lucrurilor. Una dintre aceste femei a fost Anna Bornemisza, soția penultimului principe al
Transilvaniei, Mihai Apafi I, în urma căreia a rămas o bogată corespondență
datorită căreia se poate reconstitui și situația dramatică a principatului în
ultima jumătate a secolului al XVII-lea. Anna Bornemisza provenea dintr-o veche
familie nobiliară din Transilvania, dar avea rude de sânge și printre boierii
din Țara Românească. De altfel familia Apafi era în relații foarte
apropiate cu familia Brâncoveanu, deținând proprietăți în Tara Făgărașului, inclusiv
Cetatea Făgărașului unde cuplul princiar a și locuit multă vreme. Mihai Apafi I
a domnit între 1661 și 1690, într-o perioadă tulbure pentru Transilvania, iar
soția sa ne este prezentată acum pe scurt de profesoara universitară Șarolta
Solcan.
Anna Bornemisza provenea dintr-o
familie nobiliară din Oradea, ceea ce a făcut să nu se simtă în siguranță
printre marii nobili din Transilvania. Din această cauză s-a înconjurat de
apropiați săi aduși din Oradea, inclusiv Mihai Teleki, fiul verișoarei sale și
care după 1680 a devenit cancelar al Transilvaniei. Anna Bornemisza a fost din 1661 și până la moartea
sa în 1688 în fruntea țării alături de soțul ei principele Mihai Apafi I. A
fost o doamnă care s-a implicat mult în conducerea țării, în administrarea
domeniilor princiare deoarece principele era preocupat de pasiunile sale:
lectură, filozofie, colecții de ceasuri. Asta i-a fost reproșat de către
contemporani care, la un moment dat, îl spuneau că era mai mult bun de preot
decât de domn. Dar și faptul că doamna s-a implicat foarte mult în problemele
politice ale țării a stârnit numeroase reacții adverse în societate. Dar cu
toate criticile aduse, Anna Bornemisza, a
apărut, de la început ca o personalitate puternică în peisajul politic al
țărilor române.
Anna
Bornemisza a fost cea care l-a răscumpărat pe principe de la tătarii din
Crimeea în 1660, după o campanie dezastruoasă din Polonia. Și tot ea se ocupa
în locul lui de treburile țării, atunci când Mihai Apafi I era, fie plecat în
campanii militare, fie se izola și se adâncea în lectură. Șarolta Solcan
continuă biografia Annei Bornemisza.
Se estimează că s-a născut probabil pe la 1636, dar se știe că s-a
căsătorit pe 10 iunie 1653 cu viitorul principe Mihai Apafi I, iar alături de
soțul ei a avut o viață plină de grijă. Domnia lui Apafi I a fost lungă – până
în 1690 – și a fost presărată cu nenumărate tensiuni atât pentru el, cât și
pentru Anna Bornemisza care i-a stat
permanent alături. În timpul său s-au desfășurat conflicte dintre Imperiul
Otoman și cel Austriac pentru stăpânirea Ungariei. Nu o dată părțile
beligerante solicitau sprijinul Transilvaniei și amenințau țara și principele.
În plan personal, principesa Transilvaniei a trăit mereu temându-se pentru
viața soțului său și îngrijându-se de sănătatea copiilor ei, mulți dintre ei
bolnăvicioși și morți de timpuriu. De altfel, aceste temeri permanente,
contextul beligerant al Transilvaniei de atunci și molimele frecvente, au dus
la declanșarea unei depresii puternice. În documentele vremii se vorbea despre
tulburarea la cap a principesei care a dus-o la obsesie contra vrăjilor și
vrăjitoriilor. Obsesia că cineva lucrează
împotriva ei prin vrăji avea să declanșeze, în cele din urmă, vânătoarea de
vrăjitoare și procesele contra lor în Transilvania ultimei părți a secolului al
XVII-lea. În aceste condiții, în 1682 sănătatea principesei se prăbușește,
devenind un om distrus pe dinăuntru, după cum o caracteriza tot un contemporan
de-al său. Anna Bornemisza a murit în 1688 fiind înmormântată iniţial în
sacristia bisericii din Mălâncrav (actualul judeţ Sibiu), ctitorie a familiei,
după care, la jumătatea secolului 20, a fost depusă într-o biserică reformată
din Cluj.
Ce se poate concluziona despre viața sa ne spune tot profesoara
universitară Șarolta Solcan. A fost o femeie extrem de puternică care, în
ciuda slăbiciunii extreme fizice, s-a luptat cu o mentalitate ostilă femeilor
care le nega dreptul de a participa la decizia politică. Atât de înrădăcinată a
fost această idee încât a fost preluată chiar de femei. Astfel fiica unui
alt nobil transilvănean spunea că nu este pentru mintea unei femei conducerea
țării. Nu de aceeași părere era și Anna
Bornemisza