Tag: Mihai Serban

  • Jurnal Românesc – 26.11.2021

    Jurnal Românesc – 26.11.2021

    Un bust al
    Regelui Mihai I a fost dezvelit în curtea Ambasadei României la Londra pe 25
    noiembrie, în ziua când s-au împlinit 100 de ani şi o lună de la naşterea
    fostului suveran. Dezvelirea monumentului, realizat de artistul plastic
    Valentin Tănase, a avut loc în prezenţa Custodelui Coroanei, Principesa
    Margareta, a Principelui Radu şi a ambasadorului României în Marea Britanie,
    Laura Popescu. La ceremonie au mai luat parte preşedintele Consiliului Regal, Andrew
    Popper, consulul general al României la Manchester, Andreea Berechet, consuli
    onorifici ai României în Regatul Unit, directorul executiv al Canary Wharf
    Group, Sir George Iacobescu, născut în România, reprezentanţi ai ICR Londra şi
    membri ai comunităţii româneşti din Marea Britanie. Regele Mihai a fost
    pur şi simplu excepţional. Puterea sa, demnitatea sa, fibra sa morală,
    devotamentul faţă de poporul său au lăsat o amprentă imensă şi inspiraţie
    asupra multor generaţii de români, ceea ce nu poate fi cuantificat, a
    declarat ambasadorul Laura Popescu. Ea a amintit că Regele Mihai I a fost
    stră-strănepotul Reginei Victoria, vărul Reginei Elisabeta a II a şi nepotul
    Reginei Maria a României, care s-a născut în Familia Regală Britanică. Mihai I
    a fost rege al României între 1927 şi 1930 şi în perioada 1940-1947.




    Şeful interimar
    al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, secretarul de stat Mihai
    Șerban, a avut o întâlnire online cu ambasadorul României în Portugalia, Ioana
    Bivolaru. Cei doi au discutat despre modalităţile de consolidare a mediului
    asociativ românesc din Portugalia și despre organizarea unor sesiuni de
    informare privind accesarea de fonduri nerambursabile puse la dispoziție de
    către Departament în anul 2022. În acest sens, Mihai Șerban a reiterat
    disponibilitatea administraţiei de la Bucureşti de a sprijini asociațiile și
    organizațiile ale căror demersuri și activități susţin identitatea lingvistică,
    culturală și spirituală a românilor de pretutindeni. Peste 30.000 de români
    trăiesc în Portugalia şi alcătuiesc a treia cea mai numeroasă comunitate de
    rezidenţi străini din spaţiul lusitan, după brazilieni şi cetăţenii din Capul
    Verde.




    Un eveniment
    cultural special, dedicat regizorului Radu Gabrea, va avea loc pe 28 noiembrie
    în cadrul Festivalului de Film Evreiesc, ce se desfăşoară între 27 noiembrie şi
    2 decembrie la Cinemateca din Ierusalim. Evenimentul românesc, organizat de
    Ambasada României în Israel în colaborare cu ICR Tel Aviv, cuprinde prezentarea
    celei de-a doua ediții a volumului Răscumpărarea evreilor, semnat
    de ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid, și proiecția filmului
    Evrei de vânzare, în regia lui Radu Gabrea. Festivalul
    Internațional de Film Evreiesc de la Ierusalim are loc în fiecare an în luna
    decembrie, timp de 6 zile. În cadrul acestuia sunt proiectate peste 50 de filme
    din Israel și din străinătate care explorează religia iudaică, istoria
    poporului evreu, cultura şi muzica evreiască, Holocaustul, viața contemporană
    în Israel și în diaspora evreiască, relația dintre iudaism și religiile lumii,
    precum și rolul identității evreiești în Statul Israel. Pe lângă proiecțiile de
    filme, festivalul include evenimente speciale, spectacole live și ateliere
    tematice.




    A 8-a ediție a
    Săptămânii Filmului Românesc de la Nisa începe pe 28 noiembrie, anunţă
    Institutul Cultural Român de la Paris. Organizat de administraţia locală, în
    partenariat cu Consulatul onorific al României la Nisa, festivalul se
    desfășoară la cinematograful Jean-Paul Belmondo. În deschiderea oficială, va fi
    proiectat lungmetrajul România neîmblânzită de Thomas
    Barton-Humphreys, urmat de Fixeur de Adrian Sitaru, pe 29
    noiembrie. Pe 30 noiembrie, va fi prezentat Întregalde de Radu
    Muntean, iar la 1 decembrie, cu prilejul Zilei Naţionale a României, va fi
    proiectată pelicula Maria, regina României, regizată de Alex
    Sweet-Cahill. Programul va continua, pe 2 decembrie, cu Parking de
    Tudor Giurgiu, pentru ca seara de vineri, 3 decembrie, să fie dedicată
    scurtmetrajelor Albastru și roșu în proporții egale de Georgiana
    Moldoveanu, Zimnicea de Bogdan Naumovici, Între două de
    Ana Pasti şi Cadoul de Crăciun de Bogdan Mureșeanu. Festivalul se
    închide pe 4 decembrie, cu proiecţia lungmetrajului 6,9 pe scara
    Richter, în regia lui Nae Caranfil. Cineastul Horia Lapteș se va afla
    seară de seară în sala cinematografului Jean-Paul Belmondo şi va prezenta
    fiecare film programat pentru proiecţie.




  • Jurnal Românesc – 21.09.2021

    Jurnal Românesc – 21.09.2021

    România s-a alăturat unui consorţiu format din 22 de state membre
    ale Uniunii Europene cu scopul de a garanta respectarea drepturilor cetăţenilor
    români din străinătate, a anunţat ministrul Muncii, Raluca Turcan. Am
    făcut un pas important pentru a ne asigura că drepturile românilor din
    străinătate sunt recunoscute şi respectate în domenii precum pensiile,
    prestaţiile de şomaj, prestaţiile familiale, prestaţii ca urmare a unor
    accidente de muncă şi boli profesionale sau recuperarea creanţelor. În acest
    sens, România a decis să se alăture celor 22 de state membre ale UE între care
    funcţionează un schimb permanent de informaţii prin sistemul informatic ‘Electronic
    Exchange of Social Security Information’. Oferim, astfel, garanţia că orice
    român care se deplasează într-o ţară din interiorul Comunităţii, precum şi
    persoanele aflate în întreţinere sau urmaşii îşi păstrează drepturile şi
    avantajele dobândite, a spus Raluca Turcan. Ea a precizat că schimbul de
    informaţii se va face prin intermediul Casei Naţionale de Pensii Publice, Casei
    Naţionale de Asigurări de Sănătate, Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei
    de Muncă şi Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială. Consorţiul este
    coordonat de Institutul Naţional pentru Protecţie Socială din Italia, iar
    instituţiile incluse în program folosesc aceeaşi aplicaţie dezvoltată de
    Comisia Europeană şi pusă gratuit la dispoziţia statelor membre.




    Coordonatorul Secției Consulare a Ambasadei României în Marea Britanie,
    Robert Marin, a participat, weekendul trecut, la sărbătorirea a zece ani de la
    înființarea Parohiei Române Ortodoxe Sfinții Împărați Constantin și
    Elena din Bristol. Reprezentanţa diplomatică a ţării noastre la Londra
    transmite că la eveniment au participat primarul orașului Bristol, Steve Smith,
    consulul general onorific Răzvan Constantinescu, precum și numeroși membri ai
    comunității românești. Robert Marin le-a transmis celor prezenţi mesajul
    ambasadorului României la Londra, Laura Popescu, în care diplomatul a accentuat
    importanța pe care Ambasada o acordă sprijinirii comunității românești în
    parteneriat cu administraţia britanică. Peste 850.000 de cetăţeni români au
    primit unul din cele două statute de rezident în Regatul Unit, care le
    garantează că pot munci legal şi pot avea acces la serviciile publice după
    intrarea în vigoare a Brexit-ului.




    Directorul general al al Departamentului pentru Românii de
    Pretutindeni, Mihai Şerban, va exercita atribuţiile secretarului de stat al
    instituţiei până la numirea unui nou conducător, se prevede într-o decizie a
    prim-ministrului Florin Cîţu publicată pe 20 septembrie în Monitorul Oficial.
    DRP a rămas fără şef după ce, la începutul lunii septembrie, premierul a
    eliberat-o din funcţie pe Oana Ursache, membru USR-PLUS, ca urmare a ieşirii de
    la guvernare a formaţiunii politice. Ursache a fost numită în funcţie la 16
    februarie şi a condus Departamentul puţin peste 6 luni.




    Expoziţia de fotografie Coast to Coast semnată de artistul
    plastic Részegh Botond va fi deschisă la Galeria Institutului Cultural Român de
    la Viena, în perioada 22 septembrie – 26 noiembrie. Manifestarea îmbină arta
    fotografică şi literatura prin prezentarea, cu ocazia vernisajului, a volumului
    bilingv Coast to Coast, apărut în 2019. Expoziţia, organizată de
    ICR Viena în colaborare cu Ambasada României în capitala Austriei, reuneşte 66
    de fotografii surprinse în spaţiul cuprins între Oceanul Atlantic şi cel
    Pacific. Részegh Botond trăiește și lucrează la Miercurea Ciuc şi este
    reprezentat de Yi Gallery din New York. Începând din 2011 este directorul
    artistic al galeriei Új Kriterion din Miercurea Ciuc, iar din 2018 este bursier
    al Academiei Ungare de Arte. Accesul publicului la expoziţia Coast to
    Coast este liber.




    Naista Andreea Chira susţine, pe 22 septembrie la Viena, un concert
    alături de cvintetul de coarde Syrinx Consort. Cu acest prilej muzicienii vor
    interpreta în premieră lucrarea Concert pentru nai și cvintet de
    coarde a compozitorului austriac Alexander Kukelka. Concertul face parte
    din seria 4 Compozitori 4 Concerte, iniţiată în anul 2021, ce a
    contribuit semnificativ la schimburile culturale realizate la nivel local.
    Andreea Chira este solistă, muzician de cameră și profesoară de muzică
    stabilită la Viena. Este activă în special în Austria, Germania, Italia și
    România. Intrarea la concert este liberă, dar se va face doar în baza
    înscrierii prealabile la adresa info@andreeachira.com.


  • Interviu cu Mihai Şerban, Director General DRP

    Interviu cu Mihai Şerban, Director General DRP

    Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a anunțat rezultatele evaluării cererilor de finanțare din cadrul sesiunii de finanțare nerambursabilă 2021. Au fost aprobat 89 de proiecte şi respinse alte 138. Lista completă poate fi găsită AICI.



    Mihai Şerban, Director General DRP, a făcut, pentru Radio România internaţional, o sinteză a rezultatelor şi a transmis unele idei practice aplicanţilor, în perspectiva următoarelor sesiuni de finanţare:




    RadioRomaniaInternational · Interviu cu Mihai Şerban, Director General DRPO analiză a proiectelor, pe domenii, pe programe de finanţare şi ţări de provenienţă poate fi găsită AICI.



    O analiză a proiectelor, pe domenii, pe programe de finanţare şi ţări de provenienţă poate fi găsită AICI.