Tag: Mihai Sora

  • Le philosophe Mihai Șora (1916-2023)

    Le philosophe Mihai Șora (1916-2023)

    Le philosophe et essayiste roumain Mihai
    Șora s’est éteint à Bucarest, en ce début de printemps. Il fut un des
    intellectuels de ce pays à avoir vécu sous plusieurs régimes politiques et
    assisté aux grands bouleversements de l’histoire du XXème siècle. Mihai Șora
    laisse derrière lui son œuvre, bien-sûr, mais aussi plusieurs performances
    assez singulières. Par exemple, si quelqu’un avait réalisé un classement de la
    longévité, il y aurait occupé à coup sûr une place de tête, puisque peu de gens
    peuvent se vanter d’avoir atteint l’âge de 106 ans. Autre performance – l’année
    de sa naissance, en pleine Grande Guerre, dont la fin, en 1918, allait voir
    naître la Grande Roumanie. Mihai Șora avait même l’habitude de plaisanter en
    disant « je suis plus vieux que la Grande Roumanie ». Performance
    également – la parution chez Gallimard,
    en 1947, de son volume « Du
    dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique »: il fut le
    premier auteur roumain auquel la prestigieuse maison d’édition française
    faisait confiance. Et puis Mihai Șora fut
    aussi un protestataire, le plus âgé des manifestants antigouvernementaux
    rassemblés sur la Place de la Victoire, à Bucarest, en 2017 : il avait 100
    ans.


    Mihai Șora est né en novembre
    1916, dans la famille d’un prêtre du Banat, à l’époque province à population
    roumaine majoritaire de l’Austro-Hongrie. Il a fait des études de philosophie
    et de langues classiques à l’Université de Bucarest. En 1938, il se rend en
    France avec une bourse d’études et, durant l’occupation allemande de la
    deuxième guerre mondiale, il écrit sa thèse de doctorat sur Blaise Pascal. C’est
    durant la guerre que se produit l’égarement communiste de Mihai Șora, qui adhère au Parti communiste français. Ses sentiments profondément
    antifascistes, comme ceux de tant d’autres intellectuels de son temps, furent manipulés et
    détournés vers le communisme, l’autre visage du régime totalitaire criminel.
    Heureusement, il allait guérir de l’illusion communiste. De retour en Roumanie
    pour voir ses parents en 1948, le régime communiste l’empêche de rentrer en
    France, où son épouse et ses enfants l’attendaient, l’obligeant ainsi à vivre
    tout le reste de sa vie en Roumanie.


    Mihai Șora a été proche du Groupe
    de lași, rassemblant des intellectuels (écrivains, essayistes, philosophes,
    traducteurs) qui essayaient de s’opposer au régime communiste dans les années
    1970. Sorin Antohi, ancien membre du Groupe de Iași, se souvenait de l’aide
    fourni par Mihai Șora: « Tereza Culianu-Petrescu le disait
    très bien: Mihai Șora était notre ami, celui qui se rendait tellement souvent à
    Iași. Il passait tant de temps avec nous et il faut raconter les choses moins
    connues. Oui, il transportait des documents qu’il fallait faire sortir de
    Roumanie: lettres, éditions de revue et autres. Il fallait les envoyer à
    l’étranger par différents moyens. Et encore oui, Mihai Șora a joué le rôle du
    courrier au moins trois fois pour de tels documents. »



    Après 1945, la Roumanie vivait à
    fond l’utopie communiste, les intellectuels et la société entière se heurtaient
    aux mêmes privations matérielles et spirituelles. L’absurde quotidien était à
    son apogée et Sorin Antohi se souvenait du comportement de Mihai Șora, guéri de
    ses illusions politiques, dans une situation où la réalité et l’utopie
    idéologique étaient complètement séparées: « J’évoquerais Mihai Șora une
    dernière fois et de la manière suivante: il fait l’objet d’un grand débat sur
    internet. Moi, je vais publier prochainement un texte dont le titre sera
    « Les Silences de Mihai Șora ». Les gens ne savent pas car ils n’ont
    rien vu, ils n’ont pas été témoins, donc ils ne connaissent pas non plus les
    silences de Mihai Șora. Et si jamais il y a eu des silences éloquentes, ce sont bien les
    siennes. En voici un seul exemple: en 1986, j’ai organisé une conférence sur
    l’utopie à l’Université d’Iași, et pour moi Mihai Șora y était l’invité vedette.
    Ils étaient tous des invités vedettes, mais lui, il l’était plus que tous les
    autres. Quand je lui ai donné la parole, Mihai Șora s’est levé, s’est arrêté
    devant le pupitre des interventions, a regardé assez intensément la salle et s’est
    tourné sur ses pas pour rejoindre calmement sa place. Je l’ai dit alors, je le
    redis maintenant: il existe des choses mieux servies par le silence. Au lieu de
    parler d’utopie dans une dystopie, comme nous voulions le faire dans notre
    forme de subversion et de contreculture, Mihai Șora a gardé le silence. »



    Après 1989, Mihai Șora a participé
    à la renaissance de la politique en Roumanie, ayant assumé le portefeuille
    ministériel de l’éducation. En tant que membre du Groupe de dialogue social et
    de l’Alliance civique, il a aussi pris part à la construction de la société
    civile en Roumanie. Mihai Șora a été une voix publique active jusqu’à la fin de
    sa vie. (Trad. Ileana Ţăroi)

  • Filosoful Mihai Șora (1916-2023)

    Filosoful Mihai Șora (1916-2023)

    Recent, filosoful și eseistul Mihai Șora s-a stins din
    viață, în locuința sa din București. A fost unul dintre intelectualii români
    care au traversat câteva regimuri politice și au asistat la marile schimbări
    ale istoriei secolului 20. În afara operei sale, el merită atenție și pentru
    alte câteva performanțe nu la îndemâna oricui. Dacă s-ar alcătui topuri ale
    longevității, Șora cu siguranță ar ocupa un loc fruntaș. Foarte puțini oameni
    se pot lăuda cu o viață lungă de 106 ani. O altă performanță ar fi anul
    nașterii sale, în toiul primului război mondial, la sfârșitul căruia, în 1918,
    se forma România Mare. Mihai Șora chiar obișnuia să spună sunt mai bătrân
    decât România Mare. O altă performanță a filosofului o constituie publicarea volumului
    Du dialogue intérieur. Fragment d’une
    anthropologie métaphysique în 1947, la editura Gallimard, fiind primul român
    publicat de prestigioasa casă editorială franceză. Iar o altă performanță o
    deține Mihai Șora și ca protestatar. Este considerat cel mai în vârstă
    demonstrant român prin participarea sa la mitingurile antiguvernamentale din
    Piața Victoriei din București din anul 2017 pe când avea 100 de ani.


    Mihai
    Șora s-a născut în noiembrie 1916 în Banat, în acel moment provincie majoritar
    românească din Austro-Ungaria, în familia unui preot. A studiat filosofia și
    limbi clasice la Universitatea din București și a obținut o bursă în Franța în
    anul 1938. În timpul ocupației germane a Franței din cel de-al doilea război
    mondial, scrie o teză de doctorat despre marele filosof francez Blaise Pascal. Din
    perioada războiului datează rătăcirea comunistă a lui Mihai Șora, înscrierea sa
    în Partidul Comunist Francez. Sentimentele sale profund antifasciste, ca ale
    atâtor intelectuali, au fost manipulate și deturnate către aderarea la cealaltă
    față a regimului totalitar criminal, comunismul. Însă biografia sa, din
    fericire, avea să-l vindece de iluzia comunistă. Revenind în România pentru
    a-și vizita părinții în 1948, este oprit de regimul comunist să se reîntoarcă
    în Franța unde era așteptat de soție și copii. A fost forțat astfel să rămână
    în România și să trăiască aici tot restul vieții sale.


    Mihai
    Șora a fost un apropiat al Grupului de lași, un grup de intelectuali care
    încercau să se opună regimului comunist în anii 1970, grup format din
    scriitori, eseiști, filosofi, traducători. Sorin Antohi a fost unul dintre
    membrii Grupului de la Iași și își amintea de ceea ce făcea Mihai Șora pentru
    ei, ori de câte ori era nevoie. Tereza
    Culianu-Petrescu o spune: Mihai Șora era prietenul nostru, omul care venea la
    Iași de atâtea ori. Stătea atât de mult timp cu noi și trebuie spuse lucrurile
    care sunt mai puțin cunoscute. Da, transporta documente care trebuia să fie scoase
    din țară: scrisori, numere de revistă și asemenea alte lucruri care trebuia
    scoase din țară. Ele trebuia să fie trimise în diferite moduri în străinătate,
    pe diverse căi. Și da, Mihai Șora a făcut-o de cel puțin trei ori pe cărăușul
    pentru aceste documente care trebuia trimise.


    După
    1945, România trăia din plin utopia comunistă și intelectualii împreună cu
    societatea treceau prin aceleași privațiuni materiale și spirituale. Absurdul
    cotidian atinsese apogeul și Sorin Antohi își aducea aminte de felul în care
    s-a comportat Mihai Șora, cel vindecat de iluzii politice, într-o situație în
    care realitatea și utopia ideologică erau total separate.

    Aș face o ultimă evocare a lui Mihai Șora în următorul fel:
    este o mare discuție pe internet și peste tot despre el din toate punctele de
    vedere și din toate direcțiile. Eu voi publica în curând un text care se va
    numi Tăcerile lui Mihai Șora. Oamenii nu știu pentru că n-au văzut, n-au fost
    martori, deci nu știu de tăcerile lui. Și dacă au existat vreodată tăceri
    elocvente acelea sunt tăcerile lui Mihai Șora. Dau un singur exemplu: la o
    conferință despre utopie pe care am organizat-o la Universitatea din Iași în
    1986, Mihai Șora era, din punctul meu de vedere, special guest star. Toți erau
    special guest stars, dar el era cel mai special guest star. Mihai Șora s-a
    ridicat de la locul lui, când l-am invitat la cuvânt, s-a dus la postamentul de
    unde trebuia să vorbească, s-a uitat în sală la stânga și la dreapta, destul de
    intens, și s-a întors de la locul de unde plecase și s-a așezat liniștit. Așa
    cum am spus și atunci, spun și acum: sunt lucruri despre care uneori tăcerea
    este mai elocventă. În loc să vorbească despre utopie într-o distopie, așa cum
    încercam noi să facem în forma noastră de subversiune și de contracultură,
    Mihai Șora a tăcut.


    După
    1989, Mihai Șora a participat la renașterea politicului în România prin
    demnitatea de ministru al învățământului. A participat la edificarea societății
    civile în România ca membru al Grupului pentru Dialog Social și al Alianței
    Civice. A rămas o voce publică și activă până la sfârșitul vieții.


  • Filosoful Mihai Șora, un serial de eseuri pentru Radio România Cultural

    Filosoful Mihai Șora, un serial de eseuri pentru Radio România Cultural

    Radio România Cultural este onorat să anunțe difuzarea unui serial de eseuri scrise și înregistrate special de filosoful Mihai Șora pentru singurul post național dedicat exclusiv culturii. Cele 10 eseuri despre timp și timpurile pe care le trăim vor fi difuzate zilnic, din 5 septembrie, în emisiunea GPS Cultural, de la ora 17:30.



    Conștiința timpului, legăturile cu semenii, vârstele, lumea lui Proust, traiul în armonie cu tine însuți, acceptarea celuilalt, judecata în nuanțe de gri, și nu în alb sau negru, blândețea sunt câteva dintre temele, conceptele, puse în discuție cu erudiția, verva, vioiciunea caracteristice acestui atât de implicat om de cultură și transmise radiofonic într-un discurs actual și accesibil publicului larg. Filosoful nu uită să amintească, însă, că nu îi place să dea sfaturi de viață, să facă liste cu reguli, pentru că nu crede că are autoritate pentru așa ceva și pentru că ”legea morală este de căutat în tine, la fel cum cerul este deasupra ta”.



    Suntem ființe de carne și sânge și aparținem timpului. Timpul conștiinței însoțește actele noastre, fie că ele sunt încheiate, fie că au rămas suspendate între dorință, intenție sau concept. Cum spune Ecleziastul: este un timp pentru a te naște și un timp pentru a muri. Un timp pentru a sădi și un timp pentru a smulge. Și este un timp pentru a privi înspre cerul stelelor fixe., spune Mihai Șora pentru Radio România Cultural.



    Seria de eseuri intitulată “Cerul stelelor fixe” este coordonată de Anca Mateescu, care speră că acestor prime ediții li se vor alătura, în curând, și altele.


    Opera filosofică a lui Mihai Șora reprezintă un reper important al culturii noastre. Dar, dincolo de operă, este omul, care reușește să se bucure de fiecare clipă ce i-a fost hărăzită, să-și păstreze blândețea care îl face atât de puternic și care ne arată cum să privim înspre cerul stelelor fixe!

  • Premiul cetățeanului european – o distincție pentru realizări excepționale

    Premiul cetățeanului european – o distincție pentru realizări excepționale

    Până la data de 29 aprilie își pot depune candidatura pentru Premiul cetățeanului european cetățeni, grupuri de cetățeni, asociații sau organizații, prezentând proiecte pe care le-au realizat, sau pot nominaliza un alt cetățean, grup sau o altă asociație, organizație pentru acest premiu. De asemenea, fiecare deputat european poate face o nominalizare pentru țara sa.

    Pentru anul 2020, printre cele 30 de proiecte laureate se află, din partea României, Asociația Dăruiește Aripi, pentru susținerea dezvoltării Registrului Național al Cancerelor la copil (RNCC). Iar în 2018, de exemplu, România a avut doi câștigători: filosoful şi eseistul Mihai Şora şi Asociaţia MagiCAMP.

    Premiul cetățeanului european este acordat anual de Parlamentul European, începând din 2008. Numărul de distincții atribuite în fiecare an este de maximum 50, fiind ales cel puțin un laureat din fiecare stat membru UE


  • Kalligraphie: Kinder lernen von Promis die Kunst des Schönschreibens

    Kalligraphie: Kinder lernen von Promis die Kunst des Schönschreibens

    Mit dem Schuljahrbeginn nahm auch das Nationalmuseum Cotroceni eine vor drei Jahren zum ersten Mal gestartete Initiative wieder auf — Der Schönschreibunterricht“. Die Anzahl der teilnehmenden Kinder legte Jahr für Jahr zu. Verschiedene Persönlichkeiten leisten ihren Beitrag zur Sache und unterhalten sich mit den jungen Gästen über die Bedeutung der Schönschreibkunst. Selbstverständlich werden die Teilnehmer auch ersucht, ihre schöne Handschrift beim Abschreiben kurzer Texte auf die Probe zu stellen.



    Neben den Kindern setzten sich auch dieses Jahr prominente Namen in die Schulbänke — unter anderem der Philosoph und Kulturschaffende Mihai Şora, der Handballspieler Cristian Gaţu, ehemaliges Mitglied des rumänischen Handball-Nationalteams, das bei den Olympischen Spielen in Montreal 1976 die Silbermedaille gewann, Octavian Bellu, der Trainer der rumänischen Turn-Nationalmannschaft, die Turnerin Larisa Iordache, olympische Medaillengewinnerin, Welt- und Europameisterin, sowie die Schriftstellerin Ana Barton.



    Der Fokus der diesjährigen Schönschreibstunde“ lag auf Sport. Die Schüler sollten zwar Sport treiben, dürften aber dabei ihre Ausbildung nicht vernachlässigen. Den Schülern wurde die Botschaft vermittelt, dass Sport und Schule Hand in Hand gehen müssen. Der Trainer der rumänischen Turnnationalmannschaft, Octavian Bellu, erklärte, er habe in Deva ein spezielles Ausbildungssystem eingeführt, welches es seinen Sportlerinnen ermöglichte, sowohl Leistungssport zu treiben, als auch dem Unterricht nachzugehen.



    Turnen setzt sehr intensive sportliche Trainings voraus. Auch wird viel Zeit in Trainingscamps verbracht. Ich will nicht unbedingt Beispiele anführen, denke aber spontan an Lavinia Miloşovici. Sie kam mit 6 Jahren — als Schülerin der ersten Klasse — nach Deva und verlie‎ß das Sportzentrum erst mit 20 Jahren. Sport und Schule flossen dort ineinander. Die schulischen Aktivitäten wurden in Deva an den Trainingsbedarf angepasst. Die Mädels trainierten zweimal am Tag, also musste die Schule irgendwie dazwischen passen. Wir haben Studien verschiedener Psychologen untersucht, die besagten, dass die Schüler nicht länger als 30 Minuten am Stück konzentriert bleiben können. Demnach haben wir den Stoff konzentriert. Innerhalb von drei Stunden gingen die Mädchen durch den Stoff von 5 oder 6 Fächern durch. Und das aller Wichtigste: nachdem sie 12 Klassen absolvierten, hatten sie kein Problem die Abschlussprüfung (das Abitur) zu bestehen. Sie waren intellektuell ganz fit und hatten auch au‎ßerordentliche sportliche Ergebnisse errungen. Alle Eltern wünschen sich gescheite, gut ausgebildete Kinder. Doch sie dürfen nicht vergessen, dass die Gesundheit ihrer Kinder durchaus wichtig ist. Kinder müssen gesund und stark sein. Denn das Leben ist ein ständiger Wettbewerb. Ist das Kind körperlich nicht fit genug, wird es nachgeben. Immer häufiger höre ich von Depressionen bei Kindern sprechen.“




    Auch die Turnerin Larisa Iordache ist dergleichen Ansicht:



    Ich beteiligte mich im Laufe der Zeit an vielen Wettbewerben, ich nahm sogar an den Olympischen Spielen teil. Gro‎ße Meister haben immer gewusst, ihre Aufregung auszudrücken und loszulassen. Im Hochleistungssport macht der Kopf den Unterschied, die mentale Stärke.“



    Larisa Iordache erinnerte sich mit Nostalgie auch an den Schönschreibunterricht in der Schule:



    Ich kann mich noch sehr gut daran erinnern. Ich hatte gro‎ße Freude daran, neue Buchstaben zu lernen, Wörter zusammenzubauen und schön von Hand zu schreiben.“




    Der Philosoph und Kulturmensch Mihai Şora wird im November 103 Jahre alt. Er erzählte uns, wie die Sportstunde zu seiner Schulzeit ausgetragen wurde:



    Wir freuten uns auf die Sportstunde, es war eine gute Gelegenheit, uns ein bisschen zu bewegen, nach so vielen Stunden in der Bank. Beim Unterricht in der Klasse waren wir brav und lernten flei‎ßig. In der Sportstunde mussten wir lebhaft und munter sein. Am meisten liebte ich es, zu klettern. Ich war sehr gut beim Klettern, hatte sogar eine eigene Methode entwickelt. Ich duckte mich und sobald der Startschuss fiel, sprang ich hoch und schon hatte ich einen Meter Vorsprung zu meinen Gegnern, die im Stehen losgingen. Demnach war ich oft als erster oben. Vieles hängt von der Strategie ab, es reicht nicht nur, kräftig zu sein, man muss auch mitdenken.“




    Eine schöne Handschrift zeuge vom Respekt gegenüber den Lesern, erklärte Mihai Şora den Kindern:



    Zu meiner Schulzeit schrieben wir noch mit Tusche und Feder. Das Schönschreiben bestand darin, dicke und dünne Linien zu alternieren, je nachdem ob die Feder hinauf oder hinunter auf das Papier glitt. Derzeit wird mit Füllfeder oder Kugelschreiber geschrieben, also ist die Alternanz zwischen dicken und dünnen Linien verloren gegangen. Doch dürfen wir nicht vergessen, dass unsere Schrift von jemand anderem gelesen wird. Den Lesern schulden wir Respekt gegenüber, also eine schöne, leserliche Handschrift.“




    Der Handballspieler Cristian Gaţu erzählte uns, wie er seine Eltern davon überzeugte, ihn zum Sport zu lassen:



    Meine Mutter war gegen den Sport, mein Vater war dafür. Ich habe mit ihnen verhandelt und ihnen gute schulische Leistungen versprochen, wenn sie mich zum Sport lie‎ßen. Schon in der ersten Klasse fing ich mit dem Sport an. Ich wurde immer bestraft, wenn ich eine kleine Note bekam. Doch ich habe mich angestrengt und beides erfolgreich geschafft.“




    Die Veranstaltung Der Schönschreibunterricht“ ist eine Anregung im Hinblick auf das Schreiben von Hand und auf eine gute Ausbildung, vor dem Hintergrund, dass die Schönschreibstunden aus den Lehrplänen entfernt wurden.

  • The Calligraphy Class

    The Calligraphy Class


    A new school year has started and the Cotroceni National Museum resumed an event initiated three years ago, themed “The Calligraphy Class”. From one year to the next, the event has enjoyed the participation of a great number of children. Jointly with personalities in various fields, children discuss the importance of calligraphy, also trying their hand at doing fine calligraphy work for short texts.


    This year, joining children in desks were outstanding philosopher and intellectual Mihai Sora and Cristian Gatu, a former member of Romanias national handball team that at the Montreal Olympics in 1976 walked away with silver, also winning bronze at the 1972 edition of the Olympic Games in Munich. Then there were the head-coach of Romanias national gymnastics team, Octavian Bellu, gymnast Larisa Iordache, an Olympic, world and European champion and also a winner of the bronze medal in the nations competition at the London Olympics in 2012. We recall Iordache was also a four-time world medalist and a 12-time European champion. Also taking part in the event was writer Ana Barton.


    In 2019, The Calligraphy Class had sports as its main discussion topic, as sports is something pupils need to practice, without neglecting other subjects in the curricula. The message conveyed to pupils was that sports and school must go hand in hand quite all right.


    The head-coach of Romanias national gymnastics team, Octavian Bellu, explained those attending the event that in Deva, he devised a special education system, by means of which his trainees did not neglect their school responsibilities in any way.


    Octavian Bellu:


    “In gymnastics, Im sure you known that, training is intensive, training stages are very long. Im not going to come up with examples, but what comes to mind is Lavinia Milosovici, who was a 1st grader when she arrived in Deva and left when she was 20. The two sides tied in with one another. What was very well thought out in Deva was the fact that the school curricula was tailored to suit training needs, since there were two training sessions per day, we created a loophole for all that, we examined some psychology studies stating that in class, a pupil cannot focus continually for more than 30 minutes, so we sort of crammed the subjects. Practically, there were six or five subjects taught in three contacts hours. The thing is that at the end of the 12-grade school cycle they had no problem passing the baccalaureate exam. They were properly prepared, intellectually, and also had utterly exceptional performances”.


    Octavian Bellu:


    “Any parent would like to have an intelligent child, he wants his child to be intellectually prepared, yet they should not forget that child must be in good health, must be strong, life is a competition and, unless he is well prepared physically, hes sure to give in, hes sure to have a depression, those famous depressions Ive heard about, at a very early age.”


    Gymnast Larisa Iordache:


    “Throughout the years, I have taken part in top-flight competitions, and its the Olympic Games I have in mind. The great champions always knew how to convey their emotions. But its the mental attitude which makes the difference in top performance sports.”


    Larisa Iordache was also nostalgic as she was reminiscing about the calligraphy class.


    Larisa Iordache:


    “I can still remember that very well. I liked it a lot to learn new letters, to make up the words, and to write very beautifully.”


    He is almost 103 years old. His name is Mihai Sora. A philosopher and an outstanding intellectual, Mihai Sora span the yarn of the sports class, when he was a child.


    Mihai Sora:


    “It was a lot more reassuring, since considering the good many hours you were supposed to be seated in the desk, you could move about a little bit, and feel you were a child again. In school we used to be industrious while we were seated in our desks, but we had to be nimble in the gym hall. Climbing was what I liked best. I used to climb quite swiftly; I even developed my own method for that. I usually held my peace the moment the start was signaled for us, but suddenly I made a leap forward, gaining an advance of at least 50 centimeters as against my classmates, who usually toed the line as they were on a standing position. I had that advantage, so many times I was the first to reach the top. It was a matter of intelligence and not a matter of sheer force.”


    Writing, the philosopher told pupils, ought to show respect for those who do the reading.


    Mihai Sora:


    “In my time, we used to write with a pen-holder and a pen, and our calligraphy consisted in being able to write the letters in thin lines as the pen was moving upward, while the lines had to be thick as you were moving your pen downward. So it was this perpetual alternation between thin and thick, which was part of the calligraphy. Right now, since we have the ballpoint pen, theres no such thing as the issue of thick and thin any more. At any rate, what should really matter is the respect for the one who needs to make sense of what you write, which means that your handwritten letter must be readable.”


    Handball player Cristian Gatu told everybody how he succeeded to persuade his parents to allow him to take up sports.


    Cristian Gatu:


    “Mother was against sports, while father was all for it. Eventually we negotiated and I told them I would to school only if you let me practice sports. I was a 1st grader when I took up sports, and school, and of course I was reprimanded not only for a low mark, but had I been flunked in one subject, I would have been expelled from sports altogether. Along the way, that only spurred me to be even more determined (…) And I succeeded to interknit sport and school.”


    “The Calligraphy class” is a pledge in favor of handwriting and in favor of education, given that calligraphy is no longer a curricular subject.


    (Translated by Eugen Nasta).




  • Ora de caligrafie

    Ora de caligrafie

    Odată cu începutul anului şcolar, Muzeul Naţional Cotroceni a reluat un
    eveniment iniţiat cu trei ani în urmă, Ora de caligrafie. Evenimentul se bucură de la an la an de
    participarea multor copii, ce alături de personalităţi din diferite domenii,
    discută despre importanţa caligrafiei şi îşi exersează mână în scrierea
    frumoasă a unor scurte texte.


    Anul acesta, alături de copii, au stat în bănci filosoful şi omul de
    cultură Mihai Șora, handbalistul Cristian Gațu, fost membru al lotului echipei
    naționale de handbal a României, care a fost medaliată cu argint olimpic la
    Montreal 1976 și cu bronz olimpic la München 1972, antrenorul lotului olimpic
    de gimnastică, Octavian Bellu, gimnasta Larisa Iordache, medaliată olimpică,
    mondială și europeană, câștigătoare a medaliei de bronz în proba pe echipe la
    olimpiada din 2012, cvadruplă medaliată mondială și de 12 ori medaliată
    europeană, și scriitoarea Ana Barton.


    Anul acesta Ora de caligrafie a avut ca temă de discuție sportul, pe care
    ar trebui să-l practice elevii, fără însă a neglija educația. Mesajul transmis
    elevilor a fost că sportul și școala trebuie să meargă foarte bine împreună.



    Antrenorul lotului olimpic de gimnastică, Octavian Bellu, le-a explicat
    celor prezenți că a făcut un sistem special de educație la Deva, prin care
    elevele sale nu neglijau deloc cursurile:
    La gimnastică, ştiţi foarte bine,
    pregătirea este intensivă, cantonamentele sunt foarte lungi. Nu vreau eu să dau
    exemple acum, dar îmi vine în cap Lavinia Miloșovici care a venit la Deva în
    clasa întâi și a plecat de acolo la 20 de ani. Cele două aspecte s-au
    întrepătruns.

    Ce a fost bine gândit la Deva era că școala s-a pliat pe
    necesitățile de antrenament, pentru că erau două antrenamente pe zi, noi am
    făcut un artificiu, ne-am uitata la studiile unor psihologi care spuneau că un
    elev nu poate să stea concentrat în clasă mai mult de 30 de minute, aşa că noi
    am concentrat materiile. Făceau practic în trei ore şase materii sau cinci
    materii. Important este că după ce finalizau cele 12 clase nu aveau probleme cu
    examenul de Bacalaureat. Erau pregătite şi din punct de vedere intelectual şi
    cu performanţe cu totul excepţionale,
    a spus Octavian Bellu.

    Şi a adăugat:: Orice părinte îşi doreşte un copil inteligent, îşi doreşte un copil
    pregătit intelectual, dar nu trebuie să uite că acel copil trebuie să fie
    sănătos, să fie puternic, viaţa este o competiţie şi dacă nu este pregătit şi
    fizic va ceda, va intra în acele celebre depresii de care tot aud de la vârste
    foarte mici.



    Şi gimnasta Larisa Iordache a susţinut: De-a lungul timpului, am
    participat la marile competiţii şi mă gândesc la Jocurile Olimpice. Marii
    campioni au ştiut întotdeauna să îşi transmită emoţia. Diferenţa o face
    mentalul în sportul de mare performanţă.
    a mai spus Larisa Iordache şi
    şi-a amintit cu nostalgie de ora de caligrafie: Îmi aduc aminte
    foarte bine. Îmi plăcea foarte tare să învăţ litere noi, să încropesc cuvintele
    şi să scriu foarte frumos.


    În vârstă de aproape 103 ani, omul de cultură Mihai Şora a povestit cum era
    la ora de sport, în vremea copilăriei sale: Mai reconfortant în orice caz, după atâta stat în bancă puteai să te
    mişti puţin şi să fii contemporan cu propria ta vârstă. La şcoală eram
    studioşi, în bancă, dar în sala de sport trebuia să fim vioi. Cel mai mult îmi
    plăcea să mă caţăr. Mă căţăram foarte repede, chiar prinsesem o metodă. În
    momentul în care se dădea startul eram chitic şi dintr-o dată făceam un salt şi
    câştigam o jumătate de metru cel puţin, în raport cu colegii mei care plecau
    din stând în picioare. Aveam acest avantaj, aşa că de multe ori ajungeam sus
    primul. E o problemă de inteligenţă, nu doar de forţă.


    Filosoful le-a spus elevilor că scrisul ar trebui să arate respectul pentru
    cei care îl citesc: Pe vremea noastră, scriam cu toc cu peniță
    și caligrafia consta în a face literele cu linii subțiri când mergea penița în
    sus și când trăgeai în jos cu linie groasă. Deci era această alternanță
    continuă între subțire și gros care făcea parte din caligrafie. În momentul de
    față când avem stiloul cu bile problema lui gros și subțire nu se mai pune. Dar
    în orice caz, ceea ce se întâmplă, este respectul pentru cel care trebuie să
    înțeleagă ce ai scris, adică în litera ta să fie citeaţă.



    Handbalistul Cristian Gațu a povestit cum a reuşit să îşi convingă părinţii
    să îl lase să facă sport: Mama era contra sportului şi tata era pro
    sport. Până la urmă am negociat şi am zis că merg la şcoală cu condiţia să mă
    lăsaţi să fac sport. Din clasa întâi am început să fac şi sport şi şcoală şi
    bineînţeles, eram taxat nu numai dacă luam o notă mică, pentru că, dacă aş fi
    rămas corijent, eram exclus din sport. Lucrul acesta m-a ambiţionat pe parcurs.
    (…)Şi am reuşit să îmbin şi sportul şi şcoala.



    Ora de caligrafie este un îndemn în favoarea
    scrisului de mână şi a educaţiei, în contextul în care caligrafia a fost scoasă
    din programa şcolară.

  • Premiul cetăţeanului european al anului 2018

    Premiul cetăţeanului european al anului 2018

    Activitatea
    Parlamentului European nu se limitează doar la legiferare. Un aspect important
    pentru Parlament este și promovarea excelenței. În fiecare an, instituția
    acordă patru premii pentru recunoașterea excelenței în domeniul drepturilor
    omului, al cinematografiei, al proiectelor pentru tineret și al cetățeniei.
    Aceasta este o oportunitate de a aduce în prim-plan persoane și organizații
    care depun eforturi considerabile pentru a schimba lumea în care trăim în bine și
    de a încuraja și alte persoane să le urmeze exemplul. Există astfel: Premiul
    Saharov – pentru libertatea de gândire, Premiul Charlemagne pentru tinerii
    europeni, Premiul cetățeanului european – o distincție pentru realizări
    excepționale, Premiul LUX – pentru sprijinirea culturii și a identității
    europene.


    La sfârşitul
    săptămânii trecute a fost înmânat Premiul Cetăţeanului European al anului 2018,
    laureaţilor din acest an: filosoful şi
    eseiestul Mihai Şora şi Asociaţia MagiCAMP, ca recunoaștere a rolului lor în
    promovarea valorilor europene.


    Moderatoarea
    evenimentului, Bianca Toma, director programe, în cadrul Centrului Român de Politici Europene, a explicat: Europa este despre valori, este despre cetăţeni, dar şi despre
    cetăţenii care vor veni. Premiul cetăţeanului european al anului este o
    distincţie care se acordă din 2008, este cu un an mai tânăr decât democraţia
    României în UE. Este o distincţie simbolică, ce se acordă în special celor care
    apără valori europene, drepturi fundamentale, fie că vorbim despre minorităţi,
    fie că vorbim despre supremaţia legii, fie că vorbim despre comunităţi locale,
    fie că vorbim despre sprijinirea unor persoane, unor idei şi mai ales a unor
    acte care inspiră. Este un premiu care se acordă celor care reuşesc să inspire
    idei, valori, dar este un premiu şi pentru cei care reuşesc să dea. Uneori este
    nevoie de mai multă implicare şi atunci acei cetăţeni, grupuri, organizaţii,
    asociaţii sunt răsplătiţi cu acest premiu. Şi dacă ar fi ca UE în planul ei de
    scriere a poveştii viitorului Europei să înceapă cu ceva, cred că ar trebui să
    înceapă cu ceea ce reuşesc să facă cetăţenii europeni premiaţi sau nepremiaţi.
    Ca regulă, premiul Cetăţeanului European al Anului este o distincţie mcare se
    acordă la propunerea membrilor Parlamentului European. Premiul PE este despre
    fapte.


    Mihai Șora a
    fost nominalizat de Monica Macovei și Cristian Preda, deputaţi în Parlamentul
    European, și a primit Premiul Cetățeanului European în 2018 pentru modul în
    care dă ființă prin activitățile sale civice valorilor Cartei drepturilor
    fundamentale a Uniunii Europene
    . Asociația MagiCAMP a fost nominalizată de
    deputatul Siegfried Mureșan și premiată anul acesta pentru implicare pe termen
    lung în asigurarea drepturilor la protecție și îngrijiri necesare pentru
    bunăstarea copiilor, consacrate în Carta drepturilor fundamentale a UE.


    Anual, sunt
    premiați până la 50 de cetățeni, grupuri, asociații și organizații din Uniunea
    Europeană.


  • Premiul Cetățeanului European 2018

    Premiul Cetățeanului European 2018


    Asociația Magicamp” a fost desemnată câștigătoarea Premiului Cetățeanului European 2018 de către Parlamentul European, în urma propunerii eurodeputatului Siegfried Mureșan. Aceeași dinstincție a primit-o filosoful și eseistul Mihai Șora, anaunțat, miercuri, Cancelaria Premiului Cetățeanului European.



    Siegfried Mureșan, eurodeputat din grupul Partidului Popular European, consideră că Asociația MagiCAMP” s-a remarcat prin proiecte și activități gratuite de susținere și reintegrare în viața socială a copiilor cu afecțiuni oncologice, cu arsuri grave și a celor care au pierdut pe cineva drag, dar și a familiilor acestora.



    Sprijin pentru 500 de copii cu afecțiuni grave



    “Peste 500 de copii din România și din Republica Moldova au beneficiat de terapie prin joacă, îngrijire, inclusiv medicală, și de consiliere de specialitate în taberele de vară «MagiCAMP». Sprijinul a continuat cu diferite proiecte sociale, precum facilități de cazare pentru familiile copiilor cu afecțiuni grave, dar și prin proiecte de asistență pe parcursul tratamentului și după finalizarea acestuia. Peste 500 de copii și membri ai familiilor acestora care au avut nevoie să fie aproape de spital pentru tratament au fost găzduiți în apropierea spitalelor din București, Cluj și Viena unde urmau tratamentul”, a argumentat europralamentarul român pentru nominalizarea sa.



    Siegried Mureșan a amintit și de proiectul «MagicBOX» al asociației, prin care peste o sută de persoane în situații dificile primesc lunar sprijin material pentru a-și asigura nevoile de bază. “Mare parte dintre aceste activități se desfășoară cu sprijinul celor circa 600 de voluntari ai asociației, oameni care își dedică din timpul și din sufletul lor pentru a alina din suferințele copiilor bolnavi și a familiilor lor”, a mai precizat europarlamentarul.



    Ce este Premiul Cetățeanului European



    Premiul Cetățeanului European este acordat de Parlamentul European în fiecare an, începând cu 2008, pentru activități și inițiative realizate de cetățeni, grupuri, asociații sau organizații care promovează valorile consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Totodată, cei premiați au demonstrat un angajament remarcabil pentru promovarea unei mai bune înțelegeri reciproce și a unei integrări mai puternice în rândul cetățenilor statelor membre sau care au facilitat cooperarea transfrontalieră sau transnațională pe termen lung în vederea consolidării spiritului European, se arată într-un comunicatul PE.



    Premiului Cetățeanului European 2018 va fi înmânat oficial laureaților în cadrul unei ceremonii pe care o va organiza Biroul de Informare al Parlamentului European din București. Nu este pentru prima oară când distincția acordată de forul european ajunge în România. Premiul Cetățeanului European a fost primit de Ioana Avădani în 2013 , scriitorul Andrei Pleșu, dar și Societatea Timișoara” (2014), iar anul trecut a mers către jurnalistul Cristian Pantazi.


  • Rumänische Kommunisten in der französischen Résistance

    Rumänische Kommunisten in der französischen Résistance

    Die Generation derer, die gegen den Faschismus gekämpft haben, wurde von den Idealen des Sozialismus und Kommunismus geprägt. Manche dieser Ideale wurden von anständigen Menschen vertreten, die von der Rassentheorie entsetzt waren. Die Aggression des Faschismus in Europa war für einige linksorientierte junge Menschen Grund genug, um sich den freiwilligen Kämpfern gegen die Faschisten anzuschlie‎ßen. Laut dem internationalistischen Marxismus-Leninismus stellte der Faschismus die bösartigste Verkörperung des Kapitalismus — den Nationalismus — dar. Die Besetzung Frankreichs war für die rumänischen Kommunisten ein Signal, zu handeln.



    Der bekannte Historiker Vladimir Tismăneanu, Professor an der amerikanischen Maryland-Universität, stammt aus einer marxistischen Familie. Seine beiden Eltern haben im spanischen Bürgerkrieg gekämpft, sein Vater verlor im Kampf einen Arm. Die Schwester seiner Mutter war in der französischen Widerstandsbewegung tätig und wurde mit der höchsten Auszeichnung geehrt. Vladimir Tismăneanu erinnerte sich an die Reise seiner Mutter nach Spanien im Jahr 1936. Sie meldete sich freiwillig bei den Internationalen Brigaden. Damals begann die Geschichte des rumänischen Widerstands gegen den Faschismus im 2. Weltkrieg.



    Über Frankreich machte sich meine Mutter auf den Weg nach Spanien. Es gab eine Politik der Nichteinmischung, die praktisch den direkten Weg zu den Internationalen Brigaden in Spanien sperrte. Der Weg verlief entweder über Italien, so wie mein Vater vorgegangen ist, oder über Frankreich. Meine Mutter war in Frankreich angekommen, der Zentralpunkt war Paris, wo die Französische Kommunistische Partei ihren Sitz hatte. Sie war damals ziemlich naiv und ich muss folgende Geschichte in Erinnerung bringen. Sie kam nach Paris, wo sie einen Monat lang blieb. Sie bekam ein Zimmer und wurde unterwiesen. Der Verantwortliche in Paris war Palmiro Togliatti, der über Spanien und Moskau nach Paris gekommen war. Meine Mutter stieg in den Zug in Richtung Perpignan. Sie war sehr naiv und hatte nichts anderes zu tun, als sich eine Zeitung zu kaufen, um im Zug zu lesen. Und was kauft sie sich? Ihre Deckgeschichte war, dass sie als Studentin der Kunstgeschichte Klöster besichtigen wolle. Und dann kauft sie sich die Zeitung »L’Humanité«. Das war ihr erster gro‎ßer Fehler. Sie fuhr Richtung Spanien, sprach mit ausländischem Akzent und hatte eine »L’Humanité« in der Hand. Im Wagen war nur noch eine weitere Person, die ihr beim Aussteigen sagte: ‚Du fährst bestimmt nach Spanien, zu den Internationalen Brigaden.‘ Sie bestritt das, aber die Person sagte ihr: ‚Mädel, nächstes Mal kauf nicht mehr die »L’Humanité«, die offizielle Zeitung der Französischen Kommunistischen Partei!‘ Er war der kommunistische Abgeordnete der Region.“




    Es war das Problem des Internationalismus, das die meisten Rumänen der Widerstandbewegung dazu gebracht hat, sich der Bewegung anzuschlie‎ßen, meint weiter Vladimir Tismăneanu.



    Man muss an die Definition Stalins für den proletarischen Internationalismus denken. Der Marxismus ist eine internationalistische Doktrin. Der Nationalismus und der Marxismus sind nicht komplementär. Wenn man ein echter Nationalist ist, kann man kein Marxist sein, und wenn man ein Marxist ist, kann man kein Nationalist sein. Die Sachen sind ganz klar. Es gab sicherlich allerlei Allianzen, das ist aber etwas anderes und gerade das müssen wir erklären. Stalin definierte den proletarischen Internationalismus folgenderma‎ßen: Der Prüfstein des proletarischen Internationalismus, der bis zum sowjetisch-chinesischen Konflikt gültig blieb, sei die Einstellung gegenüber der Sowjetunion, so Stalin im Jahr 1927. Jemand, der die Richtigkeit der Linie der bolschewistischen Partei der Sowjetunion in Frage stellte, war nach ihrer Auffassung kein echter Internationalist.“




    Olga Bancic, Cristina Luca, Mihail Florescu, Gheorghe Gaston Marin, Alexandru Jar waren einige der aktivsten Namen des rumänischen kommunistischen Exils in Frankreich. Aber auch andere antifaschistische Persönlichkeiten des kulturellen und wissenschaftlichen Lebens haben die Demarche unterstützt, so wie der Pilot Traian Vuia. Vladimir Tismăneanu über die Beziehung von Vuia zum französischen Widerstand und zu den rumänischen Kommunisten in Frankreich:



    Ich wei‎ß, dass die Beziehungen Vuias zur Résistance eng waren eng, ich wei‎ß das von meiner Tante, sie haben sich mehrmals getroffen. Eine sehr starke Beziehung gab es zu Elena Văcărescu, sie pflegte diese Beziehung mit Hilfe des Schriftstellers Ilarie Voronca. Auch zur Schauspielerin Elvira Popescu gab es ein enges Verhältnis. Die wichtigen Figuren der rumänischen Intelligenz, die nach Frankreich gingen, waren linksorientiert. Ich erinnere mich an die Ballerina Lisette Codreanu, die Freundin von Brâncuşi. Es gab hier einen Gegensatz: Umso weniger sie im Land linksorientiert waren, desto mehr wurden sie in Paris zu Linken. Alle gehen in Richtung sozialistischer oder kommunistischer Linke. Vuia war, soviel ich wei‎ß, unter keinen Umständen ein Kommunist, aber er hatte Beziehungen zu ihnen, bot ihnen Unterkunft an, er hatte ein Haus, das von der Widerstandbewegung genutzt wurde. Diese Art von Beziehung konnte in Nordfrankreich für gro‎ße Komplikationen sorgen. Als De Gaulle 1946 die Kommunisten aus der Regierung absetzt, auch Thorez war damals Minister, beginnt der Kalte Krieg. 1948-49 werden aus Frankreich massiv rumänische Kommunisten ausgewiesen. Damals kommt zum Beispiel Mihai Şora zurück. Einige von ihnen hatten die französische Staatsbürgerschaft nicht erlangt.“



    Nach dem Sieg gegen den Faschismus atmeten diejenigen, die an einer besseren Welt glaubten, erleichtert auf. Sie hatten den Eindruck, dass der Sozialismus die ganze Menschheit retten werde und dass die Leiden ein Ende haben werden. Doch die Geschichte nahm einen anderen Lauf.



    Audiobeitrag hören: