Tag: Mihail Macri

  • Erster Weltkrieg: Rumänien in Propaganda-Postkarten während der Besatzung

    Erster Weltkrieg: Rumänien in Propaganda-Postkarten während der Besatzung

    Die Hauptfunktion der Propaganda besteht darin, die eigenen Bürger in schwierigen Zeiten für einen Staat und seine Bevölkerung zu mobilisieren. Denn das Funktionieren der Propaganda ist an den Apparat eines Staates gebunden. Es wurde viel über Propaganda geschrieben, über Kriegspropaganda und mehr. Eines der Elemente, das die Propaganda oft missbraucht und ohne das sie nicht existieren könnte, ist das Bild. Jede Art von Propaganda benutzt das Bild, um die Leistungen eines Staates oder Regimes zu verherrlichen, aber auch, um die Stärke des Gegners zu mindern oder ihn sogar lächerlich zu machen.



    Im Ersten Weltkrieg lief die Bildpropaganda auf hohen Touren. Rumänien trat im August 1916 auf der Seite der französisch-englisch-russischen Allianz in den Ersten Weltkrieg ein, nachdem es nach zwei Jahren der Neutralität Zusagen zu Gebietsansprüchen bekommen hatte. Doch im Dezember 1916 wurde der südliche Teil Rumäniens bzw. die Provinzen Gro‎ße Walachei (Muntenien), Kleine Walachei (Oltenien) und die Dobrudscha sowie die Hauptstadt Bukarest nach vier Monaten blutiger Kämpfe, bei denen 300.000 rumänische Soldaten gefallen waren, von den deutschen, österreichisch-ungarischen, bulgarischen und türkischen Armeen besetzt. Die rumänische Regierung flüchtete in den östlichen Teil des Landes, in die Moldau. Von dort aus bereiteten die rumänischen Behörden mit Unterstützung der französischen Militärmission und der russischen Armee den siegreichen Feldzug von 1917 mit den Schlachten von Mărăşti, Mărăşeşti und Oituz vor.



    Der Süden Rumäniens stand unter Besatzung. Das Land musste ein drastisches Wirtschaftsregime von Requisitionen und Restriktionen ertragen, und die Propaganda der Besatzer nutzte die Situation voll aus, um das Leben in Rumänien nach ihren Wünschen darzustellen. Hinter diesem Image verbarg sich jedoch auch ein Alltag, der auch unter der Besatzung weiterging, und dieser Alltag erscheint auch auf den damaligen Fotoaufnahmen.



    Mihail Macri ist ein leidenschaftlicher Postkartensammler, Zehntausende Postkarten gingen durch seine Hände. Über die Postkarten aus Rumänien der Jahre 1916–1918 sagte Mihail Macri:



    Damals waren in Rumänien Postkarten der Besatzungsarmeen erschienen. Es gab zum Beispiel die berühmte bulgarische Post in Rumänien. Als die Bulgaren in Bukarest angekommen waren, nahmen sie bestimmte Postkarten, die sie hier vorfanden, und sie klebten ihre eigenen Postmarken darauf. Diese Postkarten waren eine Art pseudophilatelistische Ganzstücke, die jetzt, nach so langer Zeit, zu Sammlerstücken geworden sind. Dann kam die deutsche Armee nach Rumänien. Jedes Regiment oder Bataillon hatte einen Fotografen, damit die eigenen Soldaten auch Fotos nach Hause schicken konnten. Die deutschen Soldaten hatten keine Postkarten, und daher fotografierten sie sich zum Beispiel mit Bäuerinnen aus besetzten Dörfern und schickten die Bilder nach Hause. Das taten aber nur die ledigen Soldaten, die verheirateten Männer machten selbstverständlich keine Fotos mit Frauen aus Rumänien.“




    1916 war Rumänien ein Land, das sich seit mehr als einem Jahrhundert vom osmanischen Einfluss befreit hatte. Während der Regierungszeit von König Karl I. von Hohenzollern-Sigmaringen hatte Rumänien bemerkenswerte wirtschaftliche Leistungen erbracht, wie den Bau eines Eisenbahnnetzes, das das gesamte Staatsgebiet abdeckte, und eine hochwertige Ölindustrie. Die Hauptstadt Bukarest und andere wichtige Städte wie Iaşi, Craiova, Ploieşti, die Hafenstädte an der Donau und der Hafen Constanţa am Schwarzen Meer wurden erweitert und modernisiert. Gleichzeitig blieb aber die Mehrheit der Bevölkerung ländlich und von der Landwirtschaft abhängig, lebte überwiegend in Armut, und die deutsche Propaganda zögerte nicht, besonders diese rumänische Realität auf Fotoaufnahmen festzuhalten. Mihail Macri dazu:



    Die Propaganda-Postkarten, die von den Deutschen in Rumänien gemacht wurden, waren die hässlichsten Postkarten über Rumänien, die es je gab. Die Deutschen fotografierten kein Gebäude, nicht einmal in Bukarest, abgesehen von einer Kneipe in Colentina, in einem armen Bukarester Stadtrandviertel. Diese Kneipe hatte ein schiefes Dach, das mit einem Holzpfeiler gestützt wurde, und auf der Veranda standen ein paar Tische. Mitten auf der Stra‎ße, direkt vor der Kneipe, lag ein Schwein in einer Pfütze. Die Deutschen sollten die Besatzungsbedingungen fotografieren, aber sie zeigten nur die Armut in Rumänien. Auf den Fotos und Postkarten war keine schöne und elegante Frau zu sehen, kein Automobil, kein modernes Gebäude. Die Deutschen machten keine Aufnahmen mit dem Nationaltheater oder dem Königspalast in Bukarest, als hätte es sie nicht gegeben.“




    Die deutsche Propaganda zeigte aber zufällig auch angenehmere Aspekte des rumänischen Alltags. Mihail Macri:



    Das einzig Schöne, was die deutschen Soldaten fotografierten, waren die Märkte, mit Nahaufnahmen der Marktverkäufer und Handwerker. Auf diesen Fotos kann man die damaligen Marktverkäufer und Handwerker sehr gut sehen, die letzteren halten ihre Werkzeuge in der Hand, um von den Kunden erkannt zu werden, die ihre Dienste benötigten. Von rumänischer Seite gab es auch Propaganda-Postkarten, zum Beispiel gegen Bulgarien. Es waren die lustigsten Postkarten der damaligen Zeit, darunter mit Karikaturen. Auf diesen humoristischen Postkarten hatte der Zar Ferdinand I. von Bulgarien eine riesige Nase und wurde meistens mit einem Tritt in den Hintern hinauskomplimentiert. Natürlich gab es auch die Kehrseite der Medaille, die schönsten und witzigsten bulgarischen Postkarten waren die antirumänischen Propaganda-Postkarten, ebenfalls mit Karikaturen. König Karl I. wurde von den Bulgaren als Maus mit riesengro‎ßen Ohren dargestellt, eigentlich eine Mischung zwischen Maus und Esel. Es gab später auch ernsthafte Postkarten mit den schlimmen Folgen des Krieges, aber weniger in unserem Land als zum Beispiel in Frankreich.“

  • RRI Encyclopedia – Postcards in Romania

    RRI Encyclopedia – Postcards in Romania

    There have
    always been people for whom collecting postcards is their number one hobby.
    Emerged towards the end of the 19th century, postcards quickly
    became an effective means of communication. Today it’s become a miniature art
    object, and a piece of our daily lives.


    The first
    postcards in Romania are dated back to the end of the 19th century. The
    Law on postcards, sanctioned under Decree no. 789 of March 31, 1873, provided the
    legal framework for sending these small greetings letters that people could
    exchange when going on trips or visiting new places. Engineer Mihail Macri is a
    philatelist and deltiologist. He told us how this small paperboard object
    eventually took on more meaning in the lives of Romanians:


    The first
    postcards appeared in 1994. A number of three postcards were released to mark
    the exhibition in Bucharest. The following postcards were issued in 1895 in
    Wallachia and Moldavia. They were published in Constanța. One of them is known
    to the public, but I am certain there were three of them, and they were all linked
    to the inauguration of the bridge in Cernavodă. The postcard has a red
    background, I’ve seen it in the private holdings of a collector from Constanța.
    But other postcards were also issued in Timișoara or Arad, in cities in
    Transylvania between 1892-1893. Some of them, which were edited in Vienna and
    Budapest, have endured to this day.


    Originally
    Romania ordered postcards from Western countries. Not before long, however,
    they started being printed in the country as well. Mihail Macri:


    Romanian didn’t
    have printing presses for postcards at the time. The first Romanian postcards
    were printed in Germany and Austria. Then, the Romanian publishing houses in
    the south, which would initially import postcards, started hiring illustrators,
    as there was no shortage of themes. We had good photographers, and a wide
    variety of themes. The first postcards were lithographies, and the print-run depended
    on the limestone’s lifespan, which wouldn’t be very long. There are classic
    postcards where you can notice huge differences in terms of quality – the image
    starts fading and you can no longer see the general details. The whole image
    starts to flow and certain parts of the image are faded. Then the limestone is
    replaced. The minimum print-run was 500 issues, sometimes on more pleasant
    topics. At different times the print-run would exceed 3,000, although this was
    a very costly business.


    People today are
    accustomed to the standard format of the postcard: an image on the front, while
    the back has a blank space where you can write a few words. The recipient is
    written on the right, where you also need to place the stamp. Every object has
    its history and evolution over the years, and postcards too have undergone
    multiple transformations. Mihail Macri with the details:



    The original postcard contained the written
    text and a stamp, no image whatsoever. The recipient’s address was marked on
    the front and the text on the back. With the advancement of photography and
    printing technology in the 1880s, publishers had the idea of using lithography.
    Photography was still in its early days. With the use of this procedure,
    postcards became illustrated. At first, the picture would be displayed on the
    left side on the front of the postcard, while the stamp sat on the right. The address
    was written below while the text itself was on the back. Prices would differ
    extensively, from a postcard with two lines and a stamp, or sometimes the
    postcard would be sold without a stamp for 2-3 bani. Others were more
    expensive, 1-2 lei. The difference was huge and not everyone afforded to be literate.
    The lithography covered most of the front, save a small corner on the right, at
    times in the upper corner, at others at the bottom, and very rarely on the
    left, where you could write a few words. Other postcards had no textbox
    whatsoever. In 1907 the Universal Postal Union decided that the back of postcards
    should have separate areas for the text, the left, and for the stamp and the
    address, on the right. This format has been preserved to this day.


    Who were the
    people usually sending postcards? Mihail Macri:


    More often than
    not people who knew how to write. In Transylvania, for instance, the priests used
    to send postcards. The run was larger in this area for this reason. Yet the
    correspondence was also active in large cities in Wallachia and Moldavia.
    Romania’s foreign correspondence targeted France and Italy, where Romanians in
    the southern principalities would go. Romanians in Transylvania corresponded
    with Austria and Germany. Not everyone could write and not everyone had family
    in Paris. These were usually wealthier people.


    Romanian
    postcards continued to keep track of eastern tendencies and technical advancements
    that improved their quality. The advent of color photography also helped
    influence the design of postcards, introducing an era of change.


    (Translated by
    V. Palcu)

  • Cartea poștală în spațiul românesc

    Cartea poștală în spațiul românesc

    Colecționarii au găsit în strângerea cărților poștale și a ilustratelor satisfacerea unei mari pasiuni. Apărută către sfârșitul secolului al 19-lea, cartea poștală a devenit repede un mod de comunicare între oameni, ea în sine fiind privită azi ca un adevărat obiect de artă miniaturală și un fragment de viață cotidiană.



    Începuturile cărții poștale în România se găsesc la sfârșitul secolului al 19-lea. ”Legea asupra cărților de poștă” aprobată prin Decretul nr. 789 din 31 martie 1873 organiza cadrul legal în care puteau apărea micile semne ale salutului pe care și-l puteau trimite oamenii din excursii și din alte locuri unde se găseau. Inginerul Mihail Macri este filatelist și cartofil și el ne-a prezentat pe scurt cum a apărut micul obiect de carton în viețile românilor care avea să capete o mare semnificație:


    Primele cărți poștale apar în 1884 când au fost editate trei cărți poștale cu ocazia expoziției de la București. Următoarele au apărut în 1895, mă refer la spațiul sudic, în Muntenia și Moldova. Au fost editate la Constanța, se cunoaște una dar eu sunt sigur că sunt tot trei, și are legătură cu inaugurarea podului de la Cernavodă. Este o carte poștală pe fond roșu, am văzut-o în colecția unui mare colecționar din Constanța. Dar au apărut cărți poștale în Timișoara, în Arad, în alte orașe din Transilvania în 1892-1893, azi le cunoaștem pe unele dintre ele, editate bineînțeles la Viena și Budapesta. Acesta este începutul.



    Inițial, cărțile poștale pentru România erau comandate în Occident. Curând însă începe și tipărirea lor în țară. Mihail Macri: ”Noi n-am avut edituri. Primele cărți poștale românești au apărut în Germania și Austria, după care editurile românești din sud, care inițial importau cărțile poștale din Germania, au început să producă și ele. Au început să tipărească cărți poștale, să caute ilustratori, subiecte erau suficiente, nu erau o problemă. Apăruseră fotografi foarte buni și subiectele erau diverse. Tirajul era cel al unei litografii. Primele cărți poștale au fost lito, iar tirajul este în funcție de cât ține piatra, care nu ține foarte mult. Există cărți poștale clasice la care se văd diferențe mari deoarece imaginea începe să se estompeze și nu mai apar acele puncte tipice. Toată imaginea devine cursivă și anumite porțiuni din ea se estompează. După care piatra era schimbată. Tirajul minim era de 500 de exemplare, unele, cu subiecte mai plăcute, au fost de peste 3000 dar nu mai multe pentru că erau scumpe.



    Omul de azi este obișnuit cu formatul standard al unei cărți poștale ilustrate: o imagine reprezintă fața, iar pe spate există spațiul din stanga unde se scriu câteva cuvinte și în dreapta locul unde se scrie adresa destinatarului și se lipește timbrul. Însă cum orice obiect are o istorie și o evoluție, nici cartea poștală nu a fost așa de la început.



    Cu detalii Mihail Macri: ”Cartea poștală, inițial, era cartea poștală cu timbru sec pe spate, fără nicio imagine. Pe față era adresa și pe spate era textul. Apărând fotografia și procedeele tipografice care la 1880 existau în toate țările civilizate, editorilor le-a venit ideea să pună litografii. Era încă greu cu fotografia în acel moment. După punerea litografiilor apare cartea poștală ilustrată. Inițial, cartea poștală era numai într-un chenar, în partea stângă a imaginii, și cu timbrul în partea dreaptă, adresa era jos și textul pe spate. Prețurile difereau foarte mult, de la o carte poștală care avea două linii și un timbru, uneori nici acel timbru ci numai loc de timbru, și care costa 2-3 bani, altele costau 1-2 lei. Diferența era imensă și nu oricine își permitea să scrie. Litografia era cât toată cartea poștală dar avea un mic spațiu alb în dreapta, uneori jos, sus niciodată, foarte rar în stânga, unde se scria ceva. În altă parte nu era loc de scris. După 1906-1907, când a fost o convenție a UPU (Uniunea Poștală Universală), care a făcut ca o carte poștală să fie împărțită în două pe spate: textul în stanga și timbrul plus adresa în dreapta. Această împărțire s-a păstrat până acum.



    Cine trimiteau cărți poștale la începutul apariției lor? Mihail Macri: ”Cei care știau să scrie. În Ardeal, de exemplu, la sate scriau preoții. Tirajul era mult mai amre în Ardeal tocmai din acest motiv. Dar orașele mari din Muntenia și Moldova erau foarte bine reliefate și exista o corespondență activă. Corespondența externă a românilor era, normal, cu Franța și Italia, acolo se duceau românii din sud. Românii din Ardeal aveau corespondență cu Austria și Germania. Nu putea scrie oricine și nu oricine avea rude la Paris. Și-atunci, trebuia să fie cineva dintr-o familie mai avută.



    Cartea poștală în România a continuat să țină pasul cu tendințele estetice și cu modernizările tehnice care făceau posibilă îmbunătățirea ei. Dezvoltarea fotografiei color a influențat și ea designul cărții poștale care a marcat începutul unei epoci a diversificării sale.