Radio România Internațional

Tag: minciunele

  • Minciunele şi alte farse gastronomice

    Minciunele şi alte farse gastronomice


    Pentru că această rubrică este programată în preajma zilei de 1 aprilie, ziua păcălelilor, vă propunem şi o reţetă de gogoşi denumite minciunele. De fapt, chiar există o expresie care asociază minciuna cu acest preparat şi anume “a turna gogoşi”. De ce li se spune minciunele? Pentru că sunt foarte subţiri, crocante şi nu sunt umplute cu nimic, iar atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu ai nimic în gură. Li se mai spune şi uscăţele sau, în partea Moldovei, scovergi.



    Aluatul este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri de ou, de un sfert de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic de zahăr vanilat, de puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Numărul gălbenuşurilor de ou poate fi redus dacă adăugăm jumătate de pahar de lapte şi, eventual, o lingură de smântână.



    Se amestecă toate aceste ingrediente pentru a obţine un aluat ceva mai moale, dar care să nu fie lipicios. Aluatul este întins cu un sucitor, într-un strat de grosimea unei lame de cuţit. Folosind o rotiţă de patiserie, foaia de aluat este tăiată în fâşii dreptunghiulare cu lăţimea de 2… 3 centimetri şi lungimea de circa 15 cm. Pe fiecare fâşie se mai face, în zona centrală, o tăietură pe lungime, de circa 4 cm. Prin această tăietură este trecut un capăt al fâşiei, formându-se astfel o fundă. În continuare, minciunelele sunt prăjite în baie de ulei, iar apoi sunt pudrate cu zahăr. Aceste gogoşi fără conţinut pot fi servite simple sau după ce deasupra lor a fost turnată puţină dulceaţă.



    Minciunele nu sunt, însă, singure în oferta gastronomică a păcălelilor. Tuturor ni s-a întmplat să vedem un preparat despre care credem că este pregătit într-un anumit mod și cu unele ingrediente, iar la degustare să constatăm că este cu totul altceva. La preparatele și mâncărurile din categoria “una vedem și altceva mâncăm” putem încadra sarmalele, învelite fie în foi de viță, fie în foi de varză. În bucătăria altor popoare există sarmalele umplute cu orez și mirodenii sau cu orez și stafide, în timp ce în bucătăria românească vom întâlni sarmale umplute cu carne și orez.



    Cel mai populară ciorbă din bucătăria turcească este cea de burtă, pe care o întâlnim și în România. La noi se mai pregătește o ciorbă asemănătoare ca aspect, însă diferită la gust. Este vorba despre ciorba rădăuțeană, la care se folosesc pulpe sau piept de pui în loc de burtă de vită. I se spune așa pentru că ar fi fost inventată de o bucătăreasă din oraşul Rădăuți, din nordul României, care a dorit să modifice ceva la ciorba de burtă, care nu se afla printre preferinţele consumatorilor din acest oraş.



    Dar ce părere aveți de un desert care arată ca un șnițel, dar este acoperit cu smântână? Ca și ciorba rădăuțeană, provine tot din Bucovina (provincie istorică din nordul României) și se numește tocin și este preparat din cartofi dați pe răzătoare, brânză, făină, ouă și zahăr. După ce au fost prăjiți și după ce ajung în farfurie, pe acești tocinei se pune zahăr și smântână.




  • Minciunele şi alte farse gastronomice

    Minciunele şi alte farse gastronomice


    Pentru că această rubrică este programată în preajma zilei de 1 aprilie, ziua păcălelilor, vă propunem şi o reţetă de gogoşi denumite minciunele. De fapt, chiar există o expresie care asociază minciuna cu acest preparat şi anume “a turna gogoşi”. De ce li se spune minciunele? Pentru că sunt foarte subţiri, crocante şi nu sunt umplute cu nimic, iar atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu ai nimic în gură. Li se mai spune şi uscăţele sau, în partea Moldovei, scovergi.



    Aluatul este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri de ou, de un sfert de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic de zahăr vanilat, de puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Numărul gălbenuşurilor de ou poate fi redus dacă adăugăm jumătate de pahar de lapte şi, eventual, o lingură de smântână.



    Se amestecă toate aceste ingrediente pentru a obţine un aluat ceva mai moale, dar care să nu fie lipicios. Aluatul este întins cu un sucitor, într-un strat de grosimea unei lame de cuţit. Folosind o rotiţă de patiserie, foaia de aluat este tăiată în fâşii dreptunghiulare cu lăţimea de 2… 3 centimetri şi lungimea de circa 15 cm. Pe fiecare fâşie se mai face, în zona centrală, o tăietură pe lungime, de circa 4 cm. Prin această tăietură este trecut un capăt al fâşiei, formându-se astfel o fundă. În continuare, minciunelele sunt prăjite în baie de ulei, iar apoi sunt pudrate cu zahăr. Aceste gogoşi fără conţinut pot fi servite simple sau după ce deasupra lor a fost turnată puţină dulceaţă.



    Minciunele nu sunt, însă, singure în oferta gastronomică a păcălelilor. Tuturor ni s-a întmplat să vedem un preparat despre care credem că este pregătit într-un anumit mod și cu unele ingrediente, iar la degustare să constatăm că este cu totul altceva. La preparatele și mâncărurile din categoria “una vedem și altceva mâncăm” putem încadra sarmalele, învelite fie în foi de viță, fie în foi de varză. În bucătăria altor popoare există sarmalele umplute cu orez și mirodenii sau cu orez și stafide, în timp ce în bucătăria românească vom întâlni sarmale umplute cu carne și orez.



    Cel mai populară ciorbă din bucătăria turcească este cea de burtă, pe care o întâlnim și în România. La noi se mai pregătește o ciorbă asemănătoare ca aspect, însă diferită la gust. Este vorba despre ciorba rădăuțeană, la care se folosesc pulpe sau piept de pui în loc de burtă de vită. I se spune așa pentru că ar fi fost inventată de o bucătăreasă din oraşul Rădăuți, din nordul României, care a dorit să modifice ceva la ciorba de burtă, care nu se afla printre preferinţele consumatorilor din acest oraş.



    Dar ce părere aveți de un desert care arată ca un șnițel, dar este acoperit cu smântână? Ca și ciorba rădăuțeană, provine tot din Bucovina (provincie istorică din nordul României) și se numește tocin și este preparat din cartofi dați pe răzătoare, brânză, făină, ouă și zahăr. După ce au fost prăjiți și după ce ajung în farfurie, pe acești tocinei se pune zahăr și smântână.




  • Minciunele

    Minciunele

    Se întâmplă uneori să vedem un preparat despre care credem că este pregătit
    într-un anumit mod și cu unele ingrediente, iar la degustare să constatăm că
    este cu totul altceva. La preparatele și mâncărurile din categoria una vedem
    și altceva mâncăm putem încadra sarmalele, învelite fie în foi de viță, fie în
    foi de varză. În bucătăria altor popoare există sarmalele umplute cu orez și
    mirodenii sau cu orez și stafide, în timp ce în bucătăria românească vom
    întâlni sarmale umplute cu carne și orez. Cel mai populară ciorbă din bucătăria
    turcească este cea de burtă, pe care o întâlnim și în România. La noi se mai
    pregătește o ciorbă asemănătoare ca aspect, însă diferită la gust. Este vorba
    despre ciorba rădăuțeană, la care se folosesc pulpe sau piept de pui în loc de
    burtă de vită. I se spune așa pentru că ar fi fost inventată de o bucătăreasă
    din oraşul Rădăuți, din nordul României, care a dorit să modifice ceva la
    ciorba de burtă, care nu se afla printre preferinţele consumatorilor din acest
    oraş.


    Dar ce părere aveți de un
    desert care arată ca un șnițel, dar este acoperit cu smântână? Ca și ciorba
    rădăuțeană, provine tot din Bucovina (provincie istorică din nordul României)
    și se numește tocin și este preparat din cartofi dați pe răzătoare, brânză,
    făină, ouă și zahăr. După ce au fost prăjiți și după ce ajung în farfurie, pe
    acești tocinei se pune zahăr și smântână.


    Pentru că este 1 aprilie,
    trebuie să menționăm așa-numitele minciunele, gogoși foarte subţiri, crocante
    şi care nu au niciun fel de umplutură. Li se spune minciunele pentru că atunci
    când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu ai nimic în
    gură. Li se mai spune şi uscăţele sau, în partea Moldovei, scovergi. În limba română există şi o expresie
    legată de gogoşi. Atunci când cuiva i se reproşează că spune gogoşi, aceasta nu
    înseamnă că prezintă reţeta, ci că spune numai minciuni.


    Aluatul pentru minciunele
    este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri de ou, de un sfert
    de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic de zahăr vanilat, de
    puţină esenţă de rom şi de puțină sare. Numărul gălbenuşurilor de ou poate fi
    redus dacă adăugăm jumătate de pahar de lapte şi, eventual, o lingură de
    smântână. Se amestecă toate aceste ingrediente pentru a obţine un aluat ceva
    mai moale, dar care să nu fie lipicios. Aluatul este întins cu un sucitor,
    într-un strat de grosimea unei lame de cuţit. Folosind o rotiţă de patiserie,
    foaia de aluat trebuie tăiată în fâşii dreptunghiulare cu lăţimea de 2… 3
    centimetri şi lungimea de circa 15 cm. Pe fiecare fâşie se mai face, în zona
    centrală, o tăietură pe lungime, de circa 4 cm. Prin această tăietură este
    trecut un capăt al fâşiei, formându-se astfel o fundă. În continuare,
    minciunelele sunt prăjite în baie de ulei, iar apoi pudrate cu zahăr. Aceste
    gogoşi pot fi servite simple sau după ce deasupra lor a fost turnată puţină
    dulceaţă.


  • Minciunele

    Minciunele

    Se întâmplă uneori să vedem un preparat despre care credem că este pregătit
    într-un anumit mod și cu unele ingrediente, iar la degustare să constatăm că
    este cu totul altceva. La preparatele și mâncărurile din categoria una vedem
    și altceva mâncăm putem încadra sarmalele, învelite fie în foi de viță, fie în
    foi de varză. În bucătăria altor popoare există sarmalele umplute cu orez și
    mirodenii sau cu orez și stafide, în timp ce în bucătăria românească vom
    întâlni sarmale umplute cu carne și orez. Cel mai populară ciorbă din bucătăria
    turcească este cea de burtă, pe care o întâlnim și în România. La noi se mai
    pregătește o ciorbă asemănătoare ca aspect, însă diferită la gust. Este vorba
    despre ciorba rădăuțeană, la care se folosesc pulpe sau piept de pui în loc de
    burtă de vită. I se spune așa pentru că ar fi fost inventată de o bucătăreasă
    din oraşul Rădăuți, din nordul României, care a dorit să modifice ceva la
    ciorba de burtă, care nu se afla printre preferinţele consumatorilor din acest
    oraş.


    Dar ce părere aveți de un
    desert care arată ca un șnițel, dar este acoperit cu smântână? Ca și ciorba
    rădăuțeană, provine tot din Bucovina (provincie istorică din nordul României)
    și se numește tocin și este preparat din cartofi dați pe răzătoare, brânză,
    făină, ouă și zahăr. După ce au fost prăjiți și după ce ajung în farfurie, pe
    acești tocinei se pune zahăr și smântână.


    Pentru că este 1 aprilie,
    trebuie să menționăm așa-numitele minciunele, gogoși foarte subţiri, crocante
    şi care nu au niciun fel de umplutură. Li se spune minciunele pentru că atunci
    când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu ai nimic în
    gură. Li se mai spune şi uscăţele sau, în partea Moldovei, scovergi. În limba română există şi o expresie
    legată de gogoşi. Atunci când cuiva i se reproşează că spune gogoşi, aceasta nu
    înseamnă că prezintă reţeta, ci că spune numai minciuni.


    Aluatul pentru minciunele
    este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri de ou, de un sfert
    de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic de zahăr vanilat, de
    puţină esenţă de rom şi de puțină sare. Numărul gălbenuşurilor de ou poate fi
    redus dacă adăugăm jumătate de pahar de lapte şi, eventual, o lingură de
    smântână. Se amestecă toate aceste ingrediente pentru a obţine un aluat ceva
    mai moale, dar care să nu fie lipicios. Aluatul este întins cu un sucitor,
    într-un strat de grosimea unei lame de cuţit. Folosind o rotiţă de patiserie,
    foaia de aluat trebuie tăiată în fâşii dreptunghiulare cu lăţimea de 2… 3
    centimetri şi lungimea de circa 15 cm. Pe fiecare fâşie se mai face, în zona
    centrală, o tăietură pe lungime, de circa 4 cm. Prin această tăietură este
    trecut un capăt al fâşiei, formându-se astfel o fundă. În continuare,
    minciunelele sunt prăjite în baie de ulei, iar apoi pudrate cu zahăr. Aceste
    gogoşi pot fi servite simple sau după ce deasupra lor a fost turnată puţină
    dulceaţă.


  • Minciunele

    Minciunele

    Gogoşile devin vedete la unele obiceiuri ale unor comunităţi,
    în special din zona rurală, prin care, uneori, este marcată intrarea în postul
    Paştelui. De exemplu, la Agnita (oraş din sudul Transilvaniei) există un obicei
    transformat în festival. Din cauza pandemiei, obiceiul nu a putut fi respectat
    în acest an. Se numeşte Fuga Lolelor şi conform tradiţiei, tineri mascaţi şi îmbrăcaţi în costume ciudate,
    chiar înfricoşătoare, aleargă pe străzi,
    făcând zgomot pentru a îndepărta spiritele rele. Dacă o lolă este recunoscută de cineva din public, atunci persoana respectivă
    primeşte din partea celui mascat o gogoaşă. Acest obicei are la
    bază o legendă din Evul Mediu, conform căreia în timpul unui asediu o tânără
    curajoasă, într-un costum înfricoşător, ar fi ieşit din cetate, pocnind din
    bici şi i-a alungat astfel de atacatorii turci.


    Pentru a pregăti gogoşi, ne trebuie o jumătate de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare. Într-un castron se amestecă făina, cu două -
    trei linguri de zahăr, un
    vârf de linguriţă de sare şi drojdia uscată. Se
    toarnă puţină apă încălzită, se
    frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi se
    frământă în continuare până când aluatul nu mai lipeşte de mână. Aluatul se
    lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. Aluatul poate fi luat apoi
    cu o lingură şi pus într-un ceaun cu ulei încins, obţinându-se gogoşi rotunde.
    După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi, acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră
    şi pot fi servite imediat.


    În limba română există şi o expresie
    legată de gogoşi. Atunci când cuiva i se reproşează că spune gogoşi, aceasta nu
    înseamnă că prezintă reţeta, ci că spune numai minciuni. Există chiar şi gogoşi
    numite minciunele. Acestea sunt foarte subţiri, crocante şi nu au umplutură,
    iar atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu
    ai nimic în gură. Li se mai spune şi uscăţele sau, în partea Moldovei,
    scovergi. Aluatul este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri
    de ou, de un sfert de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic
    de zahăr vanilat, de puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Numărul
    gălbenuşurilor de ou poate fi redus dacă adăugăm jumătate de pahar de lapte şi,
    eventual, o lingură de smântână.


    Se amestecă toate aceste ingrediente pentru a
    obţine un aluat ceva mai moale, dar care să nu fie lipicios. Aluatul este
    întins cu un sucitor, într-un strat de grosimea unei lame de cuţit. Folosind o
    rotiţă de patiserie, foaia de aluat este tăiată în fâşii dreptunghiulare cu
    lăţimea de 2… 3 centimetri şi lungimea de circa 15 cm. Pe fiecare fâşie se
    mai face, în zona centrală, o tăietură pe lungime, de circa 4 cm. Prin această
    tăietură este trecut un capăt al fâşiei, formându-se astfel o fundă. În
    continuare, minciunelele sunt prăjite în baie de ulei, iar apoi sunt pudrate cu
    zahăr. Aceste gogoşi pot fi servite simple sau după ce deasupra lor a fost
    turnată puţină dulceaţă.

  • Minciunele

    Minciunele

    Gogoşile devin vedete la unele obiceiuri ale unor comunităţi,
    în special din zona rurală, prin care, uneori, este marcată intrarea în postul
    Paştelui. De exemplu, la Agnita (oraş din sudul Transilvaniei) există un obicei
    transformat în festival. Din cauza pandemiei, obiceiul nu a putut fi respectat
    în acest an. Se numeşte Fuga Lolelor şi conform tradiţiei, tineri mascaţi şi îmbrăcaţi în costume ciudate,
    chiar înfricoşătoare, aleargă pe străzi,
    făcând zgomot pentru a îndepărta spiritele rele. Dacă o lolă este recunoscută de cineva din public, atunci persoana respectivă
    primeşte din partea celui mascat o gogoaşă. Acest obicei are la
    bază o legendă din Evul Mediu, conform căreia în timpul unui asediu o tânără
    curajoasă, într-un costum înfricoşător, ar fi ieşit din cetate, pocnind din
    bici şi i-a alungat astfel de atacatorii turci.


    Pentru a pregăti gogoşi, ne trebuie o jumătate de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare. Într-un castron se amestecă făina, cu două -
    trei linguri de zahăr, un
    vârf de linguriţă de sare şi drojdia uscată. Se
    toarnă puţină apă încălzită, se
    frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi se
    frământă în continuare până când aluatul nu mai lipeşte de mână. Aluatul se
    lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. Aluatul poate fi luat apoi
    cu o lingură şi pus într-un ceaun cu ulei încins, obţinându-se gogoşi rotunde.
    După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi, acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră
    şi pot fi servite imediat.


    În limba română există şi o expresie
    legată de gogoşi. Atunci când cuiva i se reproşează că spune gogoşi, aceasta nu
    înseamnă că prezintă reţeta, ci că spune numai minciuni. Există chiar şi gogoşi
    numite minciunele. Acestea sunt foarte subţiri, crocante şi nu au umplutură,
    iar atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu
    ai nimic în gură. Li se mai spune şi uscăţele sau, în partea Moldovei,
    scovergi. Aluatul este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri
    de ou, de un sfert de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic
    de zahăr vanilat, de puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Numărul
    gălbenuşurilor de ou poate fi redus dacă adăugăm jumătate de pahar de lapte şi,
    eventual, o lingură de smântână.


    Se amestecă toate aceste ingrediente pentru a
    obţine un aluat ceva mai moale, dar care să nu fie lipicios. Aluatul este
    întins cu un sucitor, într-un strat de grosimea unei lame de cuţit. Folosind o
    rotiţă de patiserie, foaia de aluat este tăiată în fâşii dreptunghiulare cu
    lăţimea de 2… 3 centimetri şi lungimea de circa 15 cm. Pe fiecare fâşie se
    mai face, în zona centrală, o tăietură pe lungime, de circa 4 cm. Prin această
    tăietură este trecut un capăt al fâşiei, formându-se astfel o fundă. În
    continuare, minciunelele sunt prăjite în baie de ulei, iar apoi sunt pudrate cu
    zahăr. Aceste gogoşi pot fi servite simple sau după ce deasupra lor a fost
    turnată puţină dulceaţă.

  • Gogoşi

    Gogoşi

    Gogoşile reprezintă un
    desert popular, care poate fi făcut fără prea multă bătaie de cap şi
    destul de repede. Gogoşile devin vedete la unele obiceiuri ale unor comunităţi,
    în special din zona rurală, prin care, uneori, este marcată intrarea în postul Paştelui.
    În limba română există şi o expresie legată de gogoşi. Atunci când cuiva i s
    e reproşează că spune gogoşi, aceasta nu înseamnă că prezintă reţeta, ci că
    spune numai minciuni.

    Pentru a pregăti gogoşi, avem nevoie de o jumătate de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare pentru a obtine o
    tavă cu gogoşi. Într-un castron se amestecă făina, cu două – trei linguri de zahăr, un vârf de linguriţă de sare şi drojdia uscată. Se
    toarnă puţină apă încălzită, se
    frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi se
    frământă în continuare până când aluatul nu mai lipeşte de mână.

    Aluatul se
    lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. Poate fi luat apoi
    cu o lingură şi pus într-un ceaun cu ulei încins, obţinându-se gogoşi rotunde.
    După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi, acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră
    şi pot fi servite imediat.

    Probabil că astfel de gogoşi au fost servite recent
    şi la Festivalul Lolelor de la Agnita, o localitate din Transilvania, unde
    tineri mascaţi şi îmbrăcaţi în costume ciudate, chiar înfricoşătoare, au
    alergat pe străzi, făcând zgomot pentru a îndepărta spiritele rele, iar
    trecătorii care i-au recunoscut au primit gogoşi. Acest obicei are la bază o
    legendă din Evul Mediu, conform căreia în timpul unui asediu o tânără curajoasă,
    într-un costum înfricoşător, ar fi ieşit din cetate, pocnind din bici şi i-a alungat
    astfel de atacatorii turci.


    Tot
    din aluat dopsit se obţin şi scovergile, gogoşi care se întind cu mâna şi care
    au o formă neregulată. Acestea pot fi pudrate doar cu zahăr sau pot fi unse cu
    gem sau miere. De asemenea, acestea pot fi umplute cu brânză sărată, amestecată
    cu mărar tocat. Astfel, umplutura se întinde pe jumătate din suprafaţa
    scovergii, după care se acoperă cu cealaltă jumătate, presând marginile. În
    Transilvania, li se spune langoşi, fiind un preparat specific bucătăriei şi
    comunităţii maghiare.


    Pentru că am amintit de
    expresia a spune gogoşi, să menţionăm că există şi gogoşi numite minciunele.
    Li se spune minciunele pentru că sunt foarte subţiri, nu au umplutură, iar
    atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu ai
    nimic în gură.

    Aluatul este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4
    gălbenuşuri de ou, de un sfert de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau
    de un plic de zahăr vanilat, de puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Nu se
    foloseşte drojdie, deci nu este
    un aluat dospit. Aceste gogoşi trebuie prăjite în ulei şi sunt foarte crocante. Ele sunt întâlnite şi în alte ţări din Europa Centrală şi de Est.

  • Gogoşi

    Gogoşi

    Gogoşile reprezintă un
    desert popular, care poate fi făcut fără prea multă bătaie de cap şi
    destul de repede. Gogoşile devin vedete la unele obiceiuri ale unor comunităţi,
    în special din zona rurală, prin care, uneori, este marcată intrarea în postul Paştelui.
    În limba română există şi o expresie legată de gogoşi. Atunci când cuiva i s
    e reproşează că spune gogoşi, aceasta nu înseamnă că prezintă reţeta, ci că
    spune numai minciuni.

    Pentru a pregăti gogoşi, avem nevoie de o jumătate de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare pentru a obtine o
    tavă cu gogoşi. Într-un castron se amestecă făina, cu două – trei linguri de zahăr, un vârf de linguriţă de sare şi drojdia uscată. Se
    toarnă puţină apă încălzită, se
    frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi se
    frământă în continuare până când aluatul nu mai lipeşte de mână.

    Aluatul se
    lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. Poate fi luat apoi
    cu o lingură şi pus într-un ceaun cu ulei încins, obţinându-se gogoşi rotunde.
    După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi, acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră
    şi pot fi servite imediat.

    Probabil că astfel de gogoşi au fost servite recent
    şi la Festivalul Lolelor de la Agnita, o localitate din Transilvania, unde
    tineri mascaţi şi îmbrăcaţi în costume ciudate, chiar înfricoşătoare, au
    alergat pe străzi, făcând zgomot pentru a îndepărta spiritele rele, iar
    trecătorii care i-au recunoscut au primit gogoşi. Acest obicei are la bază o
    legendă din Evul Mediu, conform căreia în timpul unui asediu o tânără curajoasă,
    într-un costum înfricoşător, ar fi ieşit din cetate, pocnind din bici şi i-a alungat
    astfel de atacatorii turci.


    Tot
    din aluat dopsit se obţin şi scovergile, gogoşi care se întind cu mâna şi care
    au o formă neregulată. Acestea pot fi pudrate doar cu zahăr sau pot fi unse cu
    gem sau miere. De asemenea, acestea pot fi umplute cu brânză sărată, amestecată
    cu mărar tocat. Astfel, umplutura se întinde pe jumătate din suprafaţa
    scovergii, după care se acoperă cu cealaltă jumătate, presând marginile. În
    Transilvania, li se spune langoşi, fiind un preparat specific bucătăriei şi
    comunităţii maghiare.


    Pentru că am amintit de
    expresia a spune gogoşi, să menţionăm că există şi gogoşi numite minciunele.
    Li se spune minciunele pentru că sunt foarte subţiri, nu au umplutură, iar
    atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu ai
    nimic în gură.

    Aluatul este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4
    gălbenuşuri de ou, de un sfert de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau
    de un plic de zahăr vanilat, de puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Nu se
    foloseşte drojdie, deci nu este
    un aluat dospit. Aceste gogoşi trebuie prăjite în ulei şi sunt foarte crocante. Ele sunt întâlnite şi în alte ţări din Europa Centrală şi de Est.

  • Gogoşi, scovergi, minciunele

    Gogoşi, scovergi, minciunele

    Pentru această ediţie, vă propunem câteva reţete de gogoşi, ţinând cont de faptul că este postul Paştelui, dar şi pentru că această rubrică este programată în jurul zilei de 1 aprilie, ziua păcălelilor. Aşadar, nu vă vom turna gogoşi, adică nu vă vom spune minciuni, ci vom prezenta reţete pentru gogoşile obişnuite, pentru scovergi şi pentru minciunele.



    Gogoşile reprezintă un desert popular, putând fi făcut fără prea multă bătaie de cap şi destul de repede. Este de ajuns o jumătate de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare pentru a obtine o tavă cu gogoşi. Într-un castron se amestecă făina, cu două — trei liguri de zahăr, un vârf de linguriţă de sare şi drojdia uscată. Se toarnă puţină apă încălzită, se frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi se frământă în continuare până când aluatul nu mai lipeşte de mână. Aluatul se lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. Aluatul poate fi luat apoi cu o lingură şi pus într-un ceaun cu ulei încins, obţinându-se gogoşi rotunde. După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi, acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră şi pot fi servite imediat.



    Tot din aluat dopsit se obţin şi scovergile, gogoşi care se întind cu mâna şi care au o formă neregulată. Acestea pot fi pudrate doar cu zahăr sau pot fi unse cu gem sau miere. De asemenea, acestea pot fi umplute cu brânză sărată, amestecată cu mărar tocat. Astfel, umplutura se întinde pe jumătate din suprafaţa scovergii, după care se acoperă cu cealaltă jumătate, presând marginile.



    Pentru că această rubrică este programată în preajma zilei de 1 aprilie, ziua păcălelilor, vă amintim şi de minciunele. Li se spune minciunele pentru că sunt foarte subţiri, nefiind umplute cu nimic, iar atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu ai nimic în gură. Aluatul este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri de ou, de un sfert de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic de zahăr vanilat, de puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Nu se foloseşte drojdie, deci nu este unaluat dospit. Aceste gogoşi trebuie prăjite în ulei şi sunt foarte crocante. Ele sunt întâlnite şi în alte ţări din Europa centrală şi de est.

  • Gogoşi, scovergi, minciunele

    Gogoşi, scovergi, minciunele

    Pentru această ediţie, vă propunem câteva reţete de gogoşi, ţinând cont de faptul că este postul Paştelui, dar şi pentru că această rubrică este programată în jurul zilei de 1 aprilie, ziua păcălelilor. Aşadar, nu vă vom turna gogoşi, adică nu vă vom spune minciuni, ci vom prezenta reţete pentru gogoşile obişnuite, pentru scovergi şi pentru minciunele.



    Gogoşile reprezintă un desert popular, putând fi făcut fără prea multă bătaie de cap şi destul de repede. Este de ajuns o jumătate de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare pentru a obtine o tavă cu gogoşi. Într-un castron se amestecă făina, cu două — trei liguri de zahăr, un vârf de linguriţă de sare şi drojdia uscată. Se toarnă puţină apă încălzită, se frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi se frământă în continuare până când aluatul nu mai lipeşte de mână. Aluatul se lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. Aluatul poate fi luat apoi cu o lingură şi pus într-un ceaun cu ulei încins, obţinându-se gogoşi rotunde. După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi, acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră şi pot fi servite imediat.



    Tot din aluat dopsit se obţin şi scovergile, gogoşi care se întind cu mâna şi care au o formă neregulată. Acestea pot fi pudrate doar cu zahăr sau pot fi unse cu gem sau miere. De asemenea, acestea pot fi umplute cu brânză sărată, amestecată cu mărar tocat. Astfel, umplutura se întinde pe jumătate din suprafaţa scovergii, după care se acoperă cu cealaltă jumătate, presând marginile.



    Pentru că această rubrică este programată în preajma zilei de 1 aprilie, ziua păcălelilor, vă amintim şi de minciunele. Li se spune minciunele pentru că sunt foarte subţiri, nefiind umplute cu nimic, iar atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu ai nimic în gură. Aluatul este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri de ou, de un sfert de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic de zahăr vanilat, de puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Nu se foloseşte drojdie, deci nu este unaluat dospit. Aceste gogoşi trebuie prăjite în ulei şi sunt foarte crocante. Ele sunt întâlnite şi în alte ţări din Europa centrală şi de est.

  • Minciunele

    Minciunele

    Gogoşile reprezintă un
    desert popular, putând fi făcut destul
    de repede şi fără prea multă bătaie
    de cap. Este de ajuns jumătate
    de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare pentru
    a obtine o tavă cu gogoşi. Într-un castron se amestecă
    făina, cu două – trei liguri de zahăr, un vârf de linguriţă
    de sare şi drojdia uscată. Se toarnă puţină apă încălzită,
    se frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi
    se frământă în continuare până când aluatul nu se mai lipeşte de mână. Aluatul se
    lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. După ce a dospit, aluatul
    poate fi întins pe un blat uns cu ulei şi se decupează în forme alungite care
    se pun la prăjit în ulei, la foc mic, întorcând gogoşile pe ambele părţi. Mai
    există şi varianta de a lua aluatul din castron cu lingura, după care se pune
    la prăjit, obţinându-se gogoşi rotunde. După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi,
    acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră şi pot fi servite imediat.


    Pentru că această rubrică este programatăîn preajma zilei de 1 aprilie, ziua păcălelilor, vă
    propunem şi o reţetă de gogoşi denumite minciunele. De fapt, chiar
    există o expresie care asociază minciuna cu acest preparat şi anume a turna
    gogoşi. De ce li se spune minciunele? Pentru că sunt foarte subţiri, crocante
    şi nu sunt umplute cu nimic, iar atunci când le mănânci aproape că se topesc,
    lăsând senzaţia că practic nu ai nimic în gură. Li se mai spune şi uscăţele
    sau, în partea Moldovei, scovergi.


    Aluatul
    este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri de ou, de un sfert
    de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic de zahăr vanilat, de
    puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Numărul gălbenuşurilor de ou poate fi
    redus dacă adăugăm jumătate de pahar de lapte şi, eventual, o lingură de
    smântână.


    Se amestecă toate aceste ingrediente pentru a
    obţine un aluat ceva mai moale, dar care să nu fie lipicios. Aluatul este
    întins cu un sucitor, într-un strat de grosimea unei lame de cuţit. Folosind o
    rotiţă de patiserie, foaia de aluat este tăiată în fâşii dreptunghiulare cu
    lăţimea de 2… 3 centimetri şi lungimea de circa 15 cm. Pe fiecare fâşie se
    mai face, în zona centrală, o tăietură pe lungime, de circa 4 cm. Prin această
    tăietură este trecut un capăt al fâşiei, formându-se astfel o fundă. În
    continuare, minciunelele sunt prăjite în baie de ulei, iar apoi sunt pudrate cu
    zahăr. Aceste gogoşi fără conţinut pot fi servite simple sau după ce deasupra
    lor a fost turnată puţină dulceaţă.

  • Minciunele

    Minciunele

    Gogoşile reprezintă un
    desert popular, putând fi făcut destul
    de repede şi fără prea multă bătaie
    de cap. Este de ajuns jumătate
    de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare pentru
    a obtine o tavă cu gogoşi. Într-un castron se amestecă
    făina, cu două – trei liguri de zahăr, un vârf de linguriţă
    de sare şi drojdia uscată. Se toarnă puţină apă încălzită,
    se frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi
    se frământă în continuare până când aluatul nu se mai lipeşte de mână. Aluatul se
    lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. După ce a dospit, aluatul
    poate fi întins pe un blat uns cu ulei şi se decupează în forme alungite care
    se pun la prăjit în ulei, la foc mic, întorcând gogoşile pe ambele părţi. Mai
    există şi varianta de a lua aluatul din castron cu lingura, după care se pune
    la prăjit, obţinându-se gogoşi rotunde. După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi,
    acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră şi pot fi servite imediat.


    Pentru că această rubrică este programatăîn preajma zilei de 1 aprilie, ziua păcălelilor, vă
    propunem şi o reţetă de gogoşi denumite minciunele. De fapt, chiar
    există o expresie care asociază minciuna cu acest preparat şi anume a turna
    gogoşi. De ce li se spune minciunele? Pentru că sunt foarte subţiri, crocante
    şi nu sunt umplute cu nimic, iar atunci când le mănânci aproape că se topesc,
    lăsând senzaţia că practic nu ai nimic în gură. Li se mai spune şi uscăţele
    sau, în partea Moldovei, scovergi.


    Aluatul
    este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri de ou, de un sfert
    de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic de zahăr vanilat, de
    puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Numărul gălbenuşurilor de ou poate fi
    redus dacă adăugăm jumătate de pahar de lapte şi, eventual, o lingură de
    smântână.


    Se amestecă toate aceste ingrediente pentru a
    obţine un aluat ceva mai moale, dar care să nu fie lipicios. Aluatul este
    întins cu un sucitor, într-un strat de grosimea unei lame de cuţit. Folosind o
    rotiţă de patiserie, foaia de aluat este tăiată în fâşii dreptunghiulare cu
    lăţimea de 2… 3 centimetri şi lungimea de circa 15 cm. Pe fiecare fâşie se
    mai face, în zona centrală, o tăietură pe lungime, de circa 4 cm. Prin această
    tăietură este trecut un capăt al fâşiei, formându-se astfel o fundă. În
    continuare, minciunelele sunt prăjite în baie de ulei, iar apoi sunt pudrate cu
    zahăr. Aceste gogoşi fără conţinut pot fi servite simple sau după ce deasupra
    lor a fost turnată puţină dulceaţă.

  • Hörerpostsendung 22.2.2015

    Hörerpostsendung 22.2.2015

    Heute schreiben wir den letzten Februarsonntag, daher möchte ich heute zu Beginn die QSL-Karte des Monats kurz vorstellen. Danach geht es zur Hörerpost und zum Schluss gibt es wieder ein leckeres Rezept aus dem Familienkochbuch unserer Chefredakteurin Irina Adamescu.



    [Vorstellung der QSL 2 / 2015]




    Und jetzt zur Hörerpost. Lutz Winkler (aus Schmitten im Taunus) schickte uns nebst seinem monatlichen Empfangsbericht auch ausführliche Gedanken zum Programm und ein Bild aus dem winterlichen Taunus. Er schrieb:



    Liebe Freunde der deutschen Redaktion in Bukarest,



    wieder einmal möchte ich meinem monatlichen Empfangsbericht ein paar Zeilen hinzufügen.







    Der Winter ist immer noch das beherrschende Wetterthema. Der Schnee ist nicht allzu viel, aber die Abende und die Nächte sind teilweise eiskalt und auf den Stra‎ßen ist es gefährlich. Nicht nur wegen der Glätte, einige Bäume sind umgefallen und Stra‎ßen im Taunus wurden daraufhin gesperrt, so dass ich auch einen Tag nicht zur Arbeit fahren konnte, sondern wieder umkehren musste. Aber dank des Internets kann ich auch von zu Hause aus arbeiten. Aber die Landschaft und der Wald ist zu dieser Jahreszeit wunderschön — und wenn dann doch mal die Sonne scheint, so liegt wirklich ein Zauber über dem Wald. src=http://devrri.freshlemon.ro/wp-content/uploads/2023/10/foto.jpg
    Der Taunus im Winter (Foto: Lutz Winkler)



    Der Empfang der Sendungen auf der Kurzwelle macht kaum Probleme, ich hatte jetzt mal eine alte Aufnahme von RRI aus dem Jahr 2004 oder 2005 gehört, da waren noch alte Sender in Betrieb und das Nebengeräusch war schon gewaltig. Es war kaum etwas zu verstehen — aber das hat sich ja zum Glück geändert.



    Sehr interessant fand ich den Beitrag über die verlassenen Kinder Rumäniens im Sozialreport. Dass Eltern ihre Kinder verlassen, um diese ernähren zu können, ist für mich immer noch unfassbar. Eltern sind die Bezugspersonen in den Familien für die Kinder und durch nichts zu ersetzen. Ich erlebe dies auch im unmittelbaren Umfeld, wir haben in der Stra‎ße ein älteres Ehepaar, welches durch eine polnische Pflegekraft rund um die Uhr umsorgt wird. Diese polnische Pflegekraft wird spärlichst bezahlt und sitzt bei warmen Wetter öfters drau‎ßen und skypt mit ihrer Familie in Polen.



    Und da gelten plötzlich auch nicht die deutschen Arbeitsgesetze und Mindestlohnregelungen. 24 Stunden 7 Tage rundum Pflege für knapp 1000 €, wobei davon der Vermittler den grö‎ßten Teil einbehält. Für mich ist dies eher eine Form der modernen Leibeigenschaft. Es ist verständlich, dass diese Eltern im Ausland Schuldkomplexe haben und dies mit teuren Geschenken bei den Kindern abbauen wollen — was jedoch mit dieser Generation Kindern in 10-20 Jahren passiert, das kann wohl noch keiner sagen. Und das alles mitten in Europa.



    Mit gro‎ßer Sorge blicke ich auch auf die politischen Entwicklungen in der Welt. Es gibt einige Wissenschaftler, die sogar schon von einem 3. Weltkrieg sprechen. Davor möge uns Gott bewahren. Aber was der Islamische Staat und die Fanatiker in der Welt anrichten, das ist schon beängstigend. Die Diskussion in Deutschland finde ich da eher tendenziös — es kann nicht nur ein gut oder böse geben. Menschen sollten sich und die anderen achten und respektieren, da gibt es gewisse Regeln, die in jedem Land einzuhalten sind. Bei uns im Ort gibt es viele Flüchtlinge, die nicht in einer Massenunterkunft leben, sondern in den vielen freien Wohnungen eine Unterkunft bekommen haben. Da gehen die Kinder dieser Familien in die Kindergärten und Schulen und leben ein geregeltes Leben. Unterstützt werden diese Familien von einem Verein, der sich um die Kontakte kümmert. Ich finde diese Art der Flüchtlingsunterbringung sehr gelungen, weil die Menschen in den Alltag des Ortes mit eingebunden werden.



    Gibt es eigentlich auch Flüchtlinge, die in Rumänien stranden und bei Ihnen aufgenommen werden?




    Vielen Dank für Ihre Zeilen, lieber Herr Winkler. Auch in Rumänien gibt es Flüchtlinge und Asylbewerber und es ist zu erwarten, dass deren Zahl aufgrund der weltweiten Unruhen und Bürgerkriege zunehmen wird. Wie es leider viel zu oft in Rumänien der Fall ist, sind aktuelle Statistiken auf den Webseiten der einschlägigen Institutionen so gut wie nie zu finden, so dass vermutlich nicht wenige Interessierte die Recherche entnervt aufgeben. Die neuesten Zahlen, die im Abschnitt Statistiken auf der Webseite des rumänischen Generalinspektorats für Immigration verfügbar sind, betreffen das erste Semester des Jahres 2012. Dieser Statistik ist zu entnehmen, dass 1.457 Menschen bis Mitte 2012 einen Asylantrag in Rumänien gestellt haben. Davon waren knapp 30% algerische Staatsbürger, über 17% waren aus Marokko, es folgten Afghanen und Pakistanis mit jeweils etwas über 8%, Syrer mit 6% und Tunesier mit 4%. Weitere Herkunftsländer der Asylbewerber sind Bangladesch, die besetzten Palästinensergebiete, der Irak und Ägypten. Wievielen Anträgen stattgegeben wurde, erfährt man hingegen nicht, blo‎ß die Zahl der aus verschiedenen Gründen ausgewiesenen ausländischen Bürger.



    Bringt man die Geduld auf, weitere Abschnitte der Webseite der rumänischen Einwanderungsbehörde zu durchforsten, findet man im jüngsten Infoblatt auch neuere Zahlen, die man aber selber aus lauter belanglosem Zeug im Schulaufsatz-Stil herausfischen muss.








    So wurden im Jahr 2014 insgesamt 1.620 Asylanträge registriert, das sind um 121 mehr als im Jahr 2013, was den steigenden Trend der letzten Jahre bestätigt. Die meisten Asylbewerber kamen aus Syrien (616), Afghanistan (277) und dem Irak (212). In 691 Fällen wurde der Flüchtlingsstatus in Form von Asyl oder des sog. subsidiären Schutzes anerkannt. src=http://devrri.freshlemon.ro/wp-content/uploads/2023/10/foto.jpg

    Somalische Flüchtlinge in Rumänien


    Foto: www.flickr.com/photos/unhcrce



    Der subsidiäre Schutz bedeutet im Klartext eine Aufenthaltsgenehmigung, die auf zwei Jahre befristet ist und unter bestimmten Bedingungen verlängert werden kann. In Rumänien gibt es im ganzen Land insgesamt sieben Bearbeitungsstellen für Asylverfahren und zwei gro‎ße Flüchtlingsaufnahmezentren, nämlich in Bukarest und in Temeswar.



    Viel interessanter als die trockenen Zahlen sind aber die Berichte der rumänischen Medien. So etwa war in der Zeitung România Liberă im vergangenen Sommer ein Artikel über Flüchtlinge aus Syrien zu lesen. Darunter befinden sich auch rumänischstämmige Frauen, die in den 1980ern oder 1990ern syrische Männer geheiratet hatten und nach Syrien ausgewandert waren. Der Bürgerkrieg lie‎ß sie aus der neuen Heimat in die alte zurückehren. Doch viele Rückkehrer haben es nicht leicht, wieder zu einem normalen Leben zu finden. Die Einwanderungsbehörde hat kein spezielles Konzept für sogenannte Repatriierte. Die Rücksiedler haben oft keine Bleibe und finden nur schwer Arbeit. Oft helfe ihnen die syrische Gemeinschaft hierzulande mehr als der rumänische Staat, beklagte eine von der Zeitung interviewte Frau. Der rumänische Staat biete nur Unterkunft in einem Flüchtlingszentrum, psychologische und soziale Betreuung, kulturelle Orientierungskunde in der neuen Heimat und Rumänisch-Sprachkurse. Die materielle Unterstützung falle äu‎ßerst dünn aus: umgerechnet 120 Euro im Monat für anerkannte Flüchtlinge und nur knapp 25 Euro im Monat für Asylbewerber, deren Verfahren noch laufen. Das reiche vorne und hinten nicht, das Leben sei in Rumänien horrend teuer, sagte der Zeitung eine rumänische Frau, die bis zum Bürgerkrieg mit ihrem syrischen Mann in Aleppo gelebt und sich dort integriert hatte. Zum Schluss des Artikels bringt die Zeitung ein paar Zahlen, die den dramatischen Anstieg der Bürgerkriegsflüchtlinge aus Syrien belegen. Gab es bis um das Jahr 2011 herum so gut wie keine Asylbewerber aus Syrien, so waren es 2012 plötzlich 128 und 2013 schnellte die Zahl auf 894 hoch.




    Und nun hat Irina Adamescu ein rumänisches Rezept für Sie parat, zuvor jedoch ganz geschwind noch die Posteingangsliste. Zunächst einmal ein dickes Dankeschön an Martina Pohl, Ralf Urbanczyk und Horst Köhler für die per Post zugeschickten Geschenke in Form von Kalendern, Terminplanern und einem Rezeptbuch, da wir schon beim Thema sind. Das schön bebilderte Buch Aufläufe, Quiches, Gratins“ von Frau Martina Pohl werde ich zum Anlass nehmen, zusammen mit meiner Lebenspartnerin mehr Zeit in der Küche zu verbringen, sonst kommen wir ja eher selten dazu. Herzlichen Dank nochmals.



    Weitere herkömmliche Post erhielten wir von Wolfgang Waldl aus Wien (der uns ein paar Zeitungsausschnitte zur Kontroverse Gender-Mainstreaming und dem sogenannten geschlechtergerechten Sprachgebrauch zuschickte, sozusagen als Nachtrag zum Welttag des Radios 2015) sowie von Gerolf Tschirner, Michael Völlger, Christoph Paustian und Erhard Lauber (alle aus Deutschland). Der zuletzt genannte Hörer vermisst immer noch die QSL-Karte für November 2014. Lieber Herr Lauber, bitte schicken Sie uns den Empfangsbericht erneut zu, am besten per E-Mail, da Sie auch diese Möglichkeit haben und wir sonst in der Ablage vom vergangenen Jahr suchen müssten.



    Faxe erhielten wir von Stefan Druschke und Günter Spiegelberg (beide aus Deutschland).



    Die E-Mail-Liste geht diesmal nur bis einschlie‎ßlich Mittwoch, da ich mir seit Donnerstag ein paar Tage in den Südkarpaten gönne und vermutlich gerade auf der Rückreise bin, wenn Sie diese Aufzeichnung am Sonntag hören. Also, bis einschlie‎ßlich Mittwochnachmittag erreichten uns E-Mails von Willi Seiser, Andreas Pawelczyk, Michael Lindner, Harald Gabler und Heinrich Eusterbrock (aus Deutschland) sowie von Josef Robl und Georg Pleschberger (aus Österreich).



    Und jetzt verabschiede ich mich und überlasse Sie Irina Adamescu — sie hat heute ein Backrezept für Sie parat, das Ergebnis des Backvorganges ist einfach, aber lecker und hat eine witzige Bezeichnung im Rumänischen. Doch hören Sie selbst:




    Minciunele / Ausgebackene Teigschleifen



    Guten Tag! Heute schlage ich Ihnen ein sehr einfaches und günstiges Rezept für in Fettbad ausgebackene Teigschleifen vor. Im Rumänischen hei‎ßen diese Minciunele“, was auf Deutsch kleine Lügen“ bedeutet. Das ist gar nicht so weit hergeholt, denn die halb handtellergro‎ßen Schleifen halten nicht, was sie versprechen. Sie vergehen im Nu auf der Zunge.



    Das Rezept, das ich Ihnen nun weitergebe, hat meine Mutter von einer alten Bekannten erhalten, die, als sie vor langer Zeit Köchin des brasilianischen Botschafters in Bukarest war, dieses Schmalzgebäck fast täglich als Knabberei zubereitete.



    Für die Teigschleifen brauchen sie lediglich 2 Eier und ca. 300 Gramm Mehl, darüber hinaus (wie bei jedem Gebäck) eine Prise Salz und Puderzucker zum bestäuben. Wenn Sie wollen, können Sie dem Teig ein Aroma hinzugeben (zum Beispiel Rumaroma).



    Um den Teig zuzubereiten, trennen Sie zu erst die Eier. Schlagen Sie die Eiwei‎ße steif und geben Sie der Reihe nach die Eigelbe und so viel Mehl unter, bis Sie einen geschmeidigen, nicht zu festen Teig erhalten, dem Sie eine Prise Salz und eventuell ein Aroma beigegeben haben. Streuen Sie anschlie‎ßend etwa Mehl auf ein Brett und walken Sie den Teig papierdünn aus. Es ist wichtig, dass Sie den Teig möglichst dünn ausrollen. Das ist der Clou des Rezeptes!



    Schneiden Sie den Teig mit einem scharfen Küchenmesser oder Rädchen in etwa 15 cm lange und 5 cm breite Streifen, ziehen Sie in der Mitte der Streifen einen länglichen Schnitt und verschlingen Sie diese zu einem losen Knoten. Backen Sie die Schleifen in hei‎ßem Ölbad aus, bis diese eine goldgelbe Farbe annehmen. Nehmen Sie das Gebäck heraus und lassen Sie es auf Küchenkrepp abtropfen. Bestäuben Sie es vor dem Anrichten mit Puderzucker.







    Dieses Schmalzgebäck ist, wie gesagt, eine günstige Knabberei für jede Party, zum Kaffee oder wenn Sie einfach mal Lust auf etwas Sü‎ßes haben. Übrigens: Ich habe ein italienisches Rezept gesehen, in dem solche in Fett ausgebackene Schleifen mit einer Mascarponecreme serviert wurden. Für alle, die es nicht zu trocken mögen, ist es einen Versuch wert. src=http://devrri.freshlemon.ro/wp-content/uploads/2023/10/foto.jpg

    “Faworki” — ein ähnliches Gebäck aus Polen.


    Foto: Marcin Floryan, Wikimedia Commons





    Audiobeitrag hören: