Tag: ministerul transporturilor

  • TAROM anunță o linie prioritară de contact pentru pasagerii afectați de anulările zborurilor din 8 Iulie

    TAROM anunță o linie prioritară de contact pentru pasagerii afectați de anulările zborurilor din 8 Iulie

    Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM – s-a confruntat cu o situație fără precedent, aceea de anulare a numeroase zboruri ca urmare a declarațiilor individuale de inapt pentru zbor ale personalului navigant. Ca urmare a acestei situații independente de voința și acțiunile companiei, pasagerii au fost afectați de anularea zborurilor regulate. Compania a oferit alternative pentru călători, iar echipa de asistență este în contact direct cu aceștia pentru a oferi informații detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opțiuni disponibile.

    Pentru a facilita procesul de compensare al călătorilor afectați în urma anulării unor zboruri regulate în cursul zilei de 8 iulie, TAROM anunță crearea unei adrese de email dedicate: despagubire8iulie@tarom.ro, la care pasagerii pot transmite cererile și documentele necesare în vederea obținerii despăgubirilor, în conformitate cu Regulamentul EC 261/2004.

    Pasagerii afectați de aceste anulări pot transmite solicitarea de compensare la adresa de email dedicată: despagubire8iulie@tarom.ro. , unde trebuie să transmită următoarele informații:
    Nume și prenume pasager
    Număr de zbor
    Copia biletelor de călătorie și codul rezervării
    Dacă este cazul, dovada plății pentru cheltuielile suplimentare privind cazarea, masa, transportul de la aeroport la unitatea de cazare și de la unitatea de cazare la aeroport.

     

    Modalitatea de compensare pentru care optează (bani / voucher electronic)

    Informatii TAROM

     

     

    Voucherul electronic poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM emise pe zboruri operate TAROM (cu număr de zbor RO) în termen de un an de la data emiterii. Contravaloarea voucherului nu este rambursabilă.

    Pentru pasagerii care vor opta pentru plata compensației în bani este necesar să transmită datele bancare în următorul format :
    Nume și prenume beneficiar cont
    Denumirea băncii
    Sucursala
    Adresa băncii
    Iban
    Cod SWIFT/BIC
    Monedă cont

    Compania TAROM își cere scuze pasagerilor săi pentru tot disconfortul creat și depune toate eforturile pentru a reduce impactul pe care această situație îl are asupra planurilor lor de călătorie.

    Pentru informații suplimentare, pasagerii pot contacta centrul de suport TAROM la numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800500 131 (TelVerde), (004) 0371 529 000 sau pe oricare dintre adresele de email: contact@tarom.ro, rezervari@tarom.ro .

    Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Transportatorul Național al României deține o flotă de 18 aeronave și are în portofoliul său un număr de 70 de destinații operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA). Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de compania TAROM pot fi obținute accesând site-ul www.tarom.ro sau apelând gratuit Serviciul Call Center la numărul de telefon 004 021 99 78.

  • Ministerul Transporturilor – Aplicaţie online pentru refugiaţii din Ucraina

    Ministerul Transporturilor – Aplicaţie online pentru refugiaţii din Ucraina

    Ministerul român al Transporturilor a lansat o aplicaţie online pentru refugiaţii din Ucraina. Această cuprinde informaţii în limbile ucraineană, engleză şi română despre coridoarele verzi de transport din România. Cei interesaţi pot afla mai multe despre reţeaua de transport rutieră, feroviară şi aeriană, despre vămi, gări, benzinării şi aeroporturi. Refugiaţii ucraineni pot călători gratuit pe teritoriul României, după ce guvernul de la București a adoptat o hotărâre în acest sens. Mai mult, numărul unic de urgenţă 112 şi linia specială destinată copiilor, 119, sunt disponibile şi pentru apeluri în limba ucraineană. În plus, la punctele de trecere a frontierei s-au luat măsuri suplimentare pentru prevenirea traficului de persoane.

    De vineri există şi o platformă online pe care se centralizează ofertele de ajutor în sprijinul civililor care se refugiază în România din calea războiului.

    Sâmbătă, în mai multe oraşe din România au avut loc acţiuni de solidaritate cu Ucraina. La Bucureşti, pe Arena Naţională, a fost organizat un concert caritabil pentru refugiaţi, la care au participat peste 35 de artişti români şi străini şi în urmă căruia s-au strâns aproape 4 milioane de lei (circa 800.000 de euro). Şi la Constanţa, Iaşi, Cluj-Napoca, Piatră Neamţ şi Roman au avut loc acţiuni de solidaritate cu țară vecină.

    Circa 400 de mii de ucraineni au intrat în România de la începutul invaziei ruse în ţara vecină. O mare parte din aceștia au plecat deja în vestul Europei.

  • Ministerul Transporturilor: Zborurile din și spre mai multe țări pot fi reluate

    Ministerul Transporturilor: Zborurile din și spre mai multe țări pot fi reluate

    Ministerul Transporturilor a făcut, sâmbătă, precizări cu privire la ridicarea restricţiilor de zbor şi reluarea traficului aerian, începând cu 15 iunie 2020.

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, în baza Hotărârii de Guvern nr. 465 din 11 iunie 2020 pentru modificarea şi completarea anexelor la Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, la punctul 8 s-a prevăzut că La anexa nr. 3 articolul 4, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1^1, cu următorul cuprins: Se pot relua zborurile prevăzute la pct. 1 pentru ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, informează Agerpres.

    Hotărârea de Guvern nr. 394 din 18 mai 2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin art. 4 pct. 1 stabilea: Suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Franţa, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii şi Turcia, şi din aceste ţări către România pentru toate aeroporturile din România.

    Pe baza propunerii Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), Comitetul National pentru Situaţii de Urgenta (CNSU) va hotărî cu privire la ridicarea restricţiilor de zbor şi reluarea traficului aerian, dar şi lista ţărilor către/dinspre care, începând cu 15 iunie 2020, se vor relua zborurile, precizează Ministerul Transporturilor.

    Lista este stabilită de INSP pe baza mediei zilnice raportată la 1 milion de locuitori, cu referire la situaţia în care acesta nu este mai mare de 5 cazuri noi/ 1 milion de locuitori, în ultimele 14 zile.

    În România, în perioada stării de urgență, 16 martie-14 mai, au fost impuse o serie de restricţii şi limitări de drepturi, între care: limitarea circulaţiei persoanelor şi suspendarea călătoriilor în străinătate. Începând cu 15 mai, odată cu trecerea la starea de alertă, s-au ridicat gradual o serie de restricții, din două în două săptămâni, în funcţie de evoluţia epidemiologică.

    Premierul Ludovic Orban a anunţat, la 11 iunie, că Guvernul va aproba săptămâna viitoare, în următoarea şedinţă, prelungirea stării de alertă după 16 iunie. Hotărârea de Guvern va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de 16 iunie (…) Starea de alertă e indispensabilă pentru a putea menţine în vigoare toate reglementările care sunt necesare pentru a garanta protecţia sănătăţii şi vieţii cetăţenilor,


    sursa: agerpres

  • MT şi Tarom,implicaţi în transportul navigatorilor români care operează în flota comercială mondială

    TAROM va organiza, pe 28 mai, o cursă charter pe ruta Bucureşti-Amsterdam-Bucureşti, pentru transportul navigatorilor români care operează în flota comercială mondială către porturile de îmbarcare, dar şi pentru repatrierea celor care aşteaptă, informează Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN), informează Agerpres.

    Potrivit liderul SLN, Adrian Mihălcioiu, în urma unei întâlniri de lucru, organizată la sediul Ministerului Transporturilor (MT), între reprezentanţii sindicatului şi ai Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Crewing din România şi cei ai Departamentului Transporturilor Navale şi Aeriene şi TAROM, s-a convenit ca pe 28 mai să se organizeze o cursă charter, doar pentru navigatori, pe ruta Bucureşti-Amsterdam-Bucureşti.


    Adrian Mihălcioiu: Agenţiile de crewing se vor organiza şi vor pregăti necesarul de navigatori pentru această cursă dus şi pe cât posibil şi pentru întors iar SLN va prelua cererile navigatorilor care au contracte de muncă semnate direct cu angajatorii externi. Dacă acest zbor va reuşi, se poate ca această linie să fie deschisa pentru început la un zbor pe săptămână, joia, pe ruta Bucureşti-Amsterdam şi retur

    Adrian Mihălcioiu a mai declarat că atât Ministerul Transporturilor cât şi operatorul aerian naţional şi-au manifestat sprijinul în mod deschis orice iniţiativă şi solicitare de a rezolva problema transportului internaţional pentru personalul navigant român.

    Adrian Mihălcioiu: S-au mai luat în calcul şi alte două aeroporturi, Londra şi Munchen sau Frankfurt, pentru a se organiza zboruri în aceleaşi condiţii. Datele de zbor vor fi solicitate ulterior de Asociaţia Agenţiilor de Crewing şi comunicate corespunzător. În acelaşi timp s-a convenit ca toate programările curselor aeriene umanitare, efectuate la cererea MAE spre aeroporturi din Europa, să fie aduse la cunoştinţa noastră imediat, pentru a putea fi folosite pe cât posibil în vederea trimiterii navigatorilor la schimb. De asemenea, am propus şi efectuarea unor curse charter către SUA sau Asia, cu aeronavele operatorului aerian naţional, la cererea companiilor de navigaţie interesate.

    Sursa: Agerpres

  • 85 de cetățeni români aflați pe teritoriul Regatului Arabiei Saudite s-au întors în țară

    85 de cetățeni români aflați pe teritoriul Regatului Arabiei Saudite s-au întors în țară

    În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul nopții trecute a fost facilitată revenirea în țară a 85 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Arabiei Saudite, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne. Demersurile autorităților române au permis și facilitarea repatrierii a trei cetățeni sârbi și a patru cetățeni ungari, care și-au continuat ruta către țările de destinație.

    Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania Tarom, pe ruta București-Riad-București.

    MAE reînnoiește cu fermitate apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.

    De asemenea, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România trebuie complet evitate în această perioadă. Toate aceste deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, din ce în ce mai mult, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța cetățenilor români în cauză și a celor de acasă

  • Ministerul Transporturilor a anunţat măsurile pentru reducerea efectelor COVID-19

    Ministerul Transporturilor a anunţat măsurile pentru reducerea efectelor COVID-19

    Ministerul Transporturilor a anunţat măsurile implementate în toate domeniile coordonate pentru reducerea efectelor generate de coronavirus.



    În domeniul rutier au fost create culoare principale de acces pentru transportul de marfă, fiind făcute demersuri către Ministerele Afacerilor Externe ale statelor pe teritoriul cărora au fost identificate situaţii de blocaj pentru obţinerea culoarelor de trecere din frontieră în frontieră. Au fost deblocate punctul feroviar de trecere a frontierei de la Valea lui Mihai şi situaţiile existente la frontierele Fernetti şi Gorizia, fiind efectuate discuţii telefonice directe cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne şi Poliţia de Frontieră din Slovenia şi cu Reprezentanţa României la Bruxelles şi Comisarul European pentru Transporturi, Adina Vălean.



    În acest context, a fost solicitată Comisiei Europene notificarea celorlalte state membre de a aplica pentru situaţiile excepţionale posibilitatea derogării pe perioadă de maxim 30 de zile de la obligativitatea respectării duratelor de conducere şi a perioadelor de repaus prevăzute de legislaţia socială în domeniul transporturilor rutiere. Au fost făcute solicitări scrise către Poliţia de Frontieră, Direcţia de Sănătate Publică, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor pentru a excepta şoferii de camion de la obligativitatea carantinării la intrarea în ţară.



    În domeniul naval, Autoritatea Navală Română împreună cu Ministerul Sănătăţii, ISU, Prefectura Constanţa au luat decizia de carantinare în rada portului Constanţa a tuturor navelor care vin din zonele de risc roşii sau galbene până la împlinirea celor 14 zile de la părăsirea ultimului port de escală situat într-una din aceste zone sau de la îmbarcarea unor membri ai echipajului care vin din zone de risc.



    Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi a instituit două zone de staţionare la ancoră şi carantinare pentru navele care au operat în ultimele 14 zile într-un port aflat într-o zonă roşie de focar epidemiologic şi au ca destinaţie un port de pe Dunărea Maritimă, după cum urmează: rada maritimă a portului Sulina (pentru navele care urmează să intre pe Canalul Sulina dinspre Marea Neagră) şi Dunăre Mila marină 44 (pentru navele care vin dinspre Canalul Bâstroe).



    În domeniului aviaţiei au fost efectuate dezinfectări periodice ale fluxurilor de sosiri în aeroporturi şi dezinfectarea aeronavelor sosite din zonele galbene/roşii, precum şi a celor care au avut la bord pasageri simptomatici COVID-19, iar pe fluxurile de sosiri pasageri a fost suplimentat numărul de reprezentanţi ai Autorităţii de Sănătate Publică, pentru întărirea controlului sanitar la frontieră, în condiţiile în care a fost elaborată de Autoritatea de Sănătatea Publică procedura operaţională privind managementul pasagerilor sosiţi în România. S-au achiziţionat 3 scannere termice pe Aeroportul Henri Coandă: 2 pe fluxul normal şi 1 pe fluxul de chartere.



    Au fost întreprinse măsuri de protecţie a personalului aeroportuar care intră în contact cu pasagerii; Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti a intensificat măsurile de dezinfecţie, în special în zona fluxului de sosiri, la cel mult 4 ore. De asemenea, în toate spaţiile există dispensere cu gel dezinfectant pentru mâini.



    Potrivit sursei citate, este interzisă îmbarcarea cu destinaţia România a cetăţenilor străini care sosesc din zonele roşii: China – regiunea Hubei, Italia, Coreea de Sud – Daegu (oraş) si Cheongdo (judeţ), Iran – întreaga ţară. Pasagerii, cetăţeni români, care sosesc în România din statele declarate zone roşii, vor intra în carantină timp de 14 zile, iar toate persoanele care sosesc din statele aflate în zona galbenă, cu peste 500 de cazuri confirmate, vor intra obligatoriu în autoizolare de domiciliu, potrivit deciziei Comitetului National pentru Situaţii Speciale de Urgenţe, se precizează în comunicat.



    Ca urmare a restricţiilor de intrare în ţară impuse de autorităţile Serbiei şi Republicii Moldova, în perioada 16-31 martie 2020, TAROM suspendă operarea către/dinspre Belgrad şi către şi dinspre Chişinău. Similar, ca urmare a restricţiilor de intrare în ţară impuse de autorităţile israeliene, în perioada 12-31 martie 2020 TAROM a suspendat operarea către/dinspre Tel Aviv.



    În domeniul feroviar, Metrorex a instituit în toate staţiile sale plata cu cardurile, fiind puse în circulaţie toate trenurile. De asemenea, s-a luat decizia ca trenurile să nu ajungă simultan (dus-întors) în staţii, iar timpii de parcurs au fost reduşi la minimum. Se dezinfectează în mod obligatoriu toate elementele de contact ale trenurilor Metrorex (butoane contact, bare de sprijin, scaune).



    CFR Călători a suspendat temporar circulaţia unor trenuri în trafic intern (44 de trenuri) şi internaţional cu respectarea posibilităţii de mobilitate a cetăţenilor, dar şi unele trenuri care aveau drept scop transportul elevilor de la domiciliu la centrele şcolare, pe durata suspendării cursurilor de către Ministerul Educaţiei şi Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. CFR Călători a suspendat temporar trenurile internaţionale spre Moldova, Bulgaria, Ucraina şi Ungaria, având în vedere faptul că anumite puncte de frontieră, în acord cu administraţiile feroviare din alte ţări vecine. În urma deciziei Ungariei de a-şi închide graniţele pentru cetăţenii de altă naţionalitate decât cea maghiară, CFR Călători a suspendat temporar circulaţia trenurilor în trafic internaţional care fac legătura între România şi Ungaria.



    Cu toate că trenurile pe rute externe sunt suspendate temporar, măsurile de suspendare sunt luate în aşa fel încât să asigure în continuare nevoia de deplasare a cetăţenilor între oraşele importante din România. Anumite garnituri au fost lăsate să circule doar in trafic intern, altele au fost comasate sau parcursul anumitor trenuri a fost prelungit ca sa acopere nevoia de mobilitate.

  • Hărți interactive care prezintă situația drumurilor și autostrăzilor din România

    Hărți interactive care prezintă situația drumurilor și autostrăzilor din România

    Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor anunță că începând de astăzi, pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – www.cnadnr.ro – pot fi accesate hărțile interactive care prezintă situația drumurilor naționale și sectoarele cu risc de înzăpezire.

    Cele două hărți au fost dezvoltate de către Centrul De Studii Tehnice, Rutiere si Informatice – CESTRIN, fără costuri suplimentare, în cadrul unui proiect pilot care va fi finalizat prin lansarea unor aplicații pentru dispozitivele mobile.

    În ceea ce privește Harta sectoarelor cu risc de înzăpezire aceasta este actualizată în baza datelor furnizate de către DRDP-uri.

    Pe parcursul etapelor de dezvoltare a hărților interactive vor fi introduse inclusiv informațiile referitoare la toate modurile de transport.

    Am văzut că lucrurile au început să se miște și la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și să fie promovate, și aici, noile tehnologii. Astfel hărțile interactive propuse de către cei de la CNAIR vin în sprijinul tuturor celor care tranzitează infrastructura rutieră națională. Prin ele vor fi furnizate informații pe care multe dintre aplicațiile existente nu le dețin, informații corecte, care vin direct de la sursă. Chiar dacă este un proiect pilot, managementul companiei a prezentat un calendar rapid de implementare și dezvoltare. Practic, în viitorul apropiat, va fi lansată și aplicația destinată dispozitivelor mobile, valabilă atât pentru utilizatorii de Android cât și pentru cei de IOS. Este un prim pas pe care ei îl fac pentru a deveni ceea ce trebuia să fie de la început: o companie în serviciul cetățenilor. Inițiativele de acest fel trebuie continuate, în noua eră a tehnologiei. a spus ministrul Lucian Bode

  • Doi noi miniştri în cabinetul Dăncilă

    Doi noi miniştri în cabinetul Dăncilă

    Preşedintele
    român Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele de numire în funcţia de ministru
    al dezvoltării regionale şi de vice-premier a lui Daniel Suciu, respectiv a lui Răzvan Cuc
    pentru Ministerul Transporturilor. De această dată, decizia şefului statului a
    fost promptă, decretele de numire a noilor miniştri PSD fiind semnate
    şi publicate în Monitorul Oficial, la mai puţin de 24 de ore de când
    premierul Viorica Dăncilă a trimis nominalizările. Decretele au fost semnate exact în ziua în care a expirat interimatul la
    ambele ministere deţinut de ministrul fondurilor eueropene Rovana Plumb, la
    transporturi, respectiv, de ministrul de finanţe Eugen Teodorovici, la Dezvoltare
    regională.

    Odată cu acceptarea noilor propuneri, guvernul PSD -ALDE condus de Viorica Dăncilă este acum complet. Amintim că discuţiile privind numirea de noi titulari la
    cele două portofotolii datează încă din noiembrie trecut, când premierul a
    dorit să facă o amplă remaniere guvernamentală. Viorica Dăncilă declarase atunci, că remanierea este menită să
    îmbunătăţească prestaţia echipei guvernamentale, inclusiv în perspectiva
    preluării de către România, la 1 ianuarie 2019, a preşedinţiei rotative a
    Consiliului UE. In noiembrie 2018, şeful statului a acceptat şase dintre cele
    opt propuneri făcute de social-democraţi pentru diverse portofolii remaniate,
    respingând însă nominalizarea ministrului muncii Lia Olguţa Vasilescu la Transporturi
    şi pe cea a lui Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării Regionale. Ulterior,
    social-democraţii au mai făcut propuneri pentru cele două portofolii, dar de
    fiecare dată ele au fost respinse de Klaus
    Iohannis care considera că aceştia nu ar avea pregătirea şi experienţa
    necesare.

    PSD l-a acuzat pe preşedinte că blochează activitatea
    guvernului, prin refuzurile sale repetate de numire a noilor miniştri pentru
    aceste portofolii. Este vorba de Lia Olguţa Vasilescu mai intâi la transporturi
    şi apoi la dezvoltare regională, respectiv trezorierul PSD, Mircea Drăghici, la
    transporturi. Într-un final, săptămâna trecută cei doi și-au retras
    candidaturile. Odată cu semnarea decretelor de numire de către şeful
    statului, social-democratul Razvan Cuc
    revine în guvern după ce a mai condus Ministerul Transporturilor în timpul
    premierilor Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose. El a fost ales deputat în 2016. In
    schimb Daniel Suciu, este la prima funcţie în executiv. A fost ales deputat în
    2012, iar în februarie anul trecut a devenit liderul Grupului parlamentar
    social-democrat din Camera Deputaţilor.

  • Tarife la taxi şi preţurile rovinietelor

    Tarife la taxi şi preţurile rovinietelor

    Companiile de
    taximetrie din Bucureşti au majorat preţul călătoriei de la 1,69 de lei/km, la
    aproape 2 lei/km. Ultima scumpire a serviciilor de taximetrie din Capitală
    s-a produs anul trecut, când tarifele au crescut de la 1,39 de lei/km (0,3
    euro) la 1,69 de lei/km (0,36 euro). Dacă ne referim la tariful de
    noapte, acesta este de 2,29 de lei/km (aproape 0,5 euro), valabil în
    intervalul orar 22.00 – 06.00. La Braşov un kilometru parcurs cu taxiul
    costă 1,99 de lei (0,43 euro), la Timişoara – 2,19 lei (0,47 euro) la Cluj -
    2,30 de lei (aproape 0,5 euro), iar la Constanţa 2,60 de lei (0,55 euro).


    Ministerul
    Transporturilor intenționează să mărească taxa de drum pentru maşinile de marfă
    cu masa totală maximă autorizată(MTMA) mai mare de 3,5 tone. Astfel, rovinieta
    pentru aceste vehiculele de transport
    marfă va costa astfel: 12 euro/zi (de la 4 euro/zi, în prezent), 30
    euro/săptămână (de la 16 euro), 60 de euro/lună (de la 32 euro/lună), 171 de
    euro/3 luni (de la 92 de euro) şi 600 de euro/an (de la 320 euro/an). De
    asemenea, în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone
    şi mai mică decât 12 tone, tarifele aplicate pentru rovinietă ar urma să fie
    următoarele: 12 euro/zi (de la 7 euro/zi, la ora actuală), 33 de euro/săptămână
    (de la 28 de euro), 66 de euro/lună (de la 56 de euro), 188 de euro/3 luni (de
    la 160 de euro) şi 660 de euro/an (de la 560 de euro).



    Rovinieta în cazul autoturismelor şi vehiculelor de
    transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, rămâne neschimbată. Astfel, în cazul autoturismelor, acestea sunt
    cuprinse între 3 euro (pentru o săptămână) şi 28 de euro/an, iar pentru
    vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, între 6
    euro/săptămână şi 96 de euro pe an. În acelaşi timp, tariful pe trei luni,
    practicat pentru autoturisme, este de 13 euro, iar pentru vehiculele de
    transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, de 36 de euro.

  • Jurnal românesc – 21.08.2018

    Jurnal românesc – 21.08.2018


    Lotul de informatică al României a obţinut patru medalii, două de aur şi două de argint, la cea de-a 25-a ediţie a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale, desfăşurată în Polonia. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, în clasamentul neoficial pe medalii al ediţiei 2018 a concursului la care au participat elevi din 13 state, România s-a clasificat pe primul loc, la egalitate cu ţara gazdă. Medaliile de aur au fost cucerite de Costin-Andrei Oncescu, de la Colegiul Naţional “Dinicu Golescu” din Câmpulung, judeţul Argeş, şi de Alex Tatomir, Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu” din Brăila. Laureat cu aur şi la olimpiada de anul trecut, Costin-Andrei Oncescu s-a clasat pe primul loc în ierarhia generală individuală. Ioan-Tiberiu Muşat şi Ştefan Constantin-Buliga, ambii elevi ai Colegiului Naţional “Tudor Vianu” din Bucureşti, şi-au trecut în palmares medaliile de argint.



    Ministrul Transporturilor a semnat ordinul prin care se interzice omologarea în România a maşinilor cu volan pe partea dreaptă, scrie Profit.ro. Interdicţia va intra în vigoare după ce ordinul va fi publicat în Monitorul Oficial. Proiectul de ordin de ministru a fost în dezbatere publică până la finalul lunii iulie. Sunt exceptate autovehiculele speciale utilizate în serviciile publice comunitare (curăţenie stradală), precum şi autovehiculele care au fost înmatriculate ultima dată într-un alt stat membru al UE. După intrarea în vigoare a interdicţiei omologării, persoanele care vor să înmatriculeze în România astfel de autovehicule trebuie să modifice maşinile şi să instaleze postul de conducere pe partea stângă. RAR a înmatriculat doar în ultimii doi ani aproximativ 25.000 de autovehicule cu volanul pe partea dreaptă. Alte prevederi ale proiectului de ordin de ministru se referă la eliberarea unui duplicat al cărţii de identitate a vehiculului, la efectuarea de inspecţii tehnice în alte ţări membre ale Uniunii, la emisiile poluante, la înmatricularea vehiculelor istorice şi la sistemele de încălzire ale vehiculelor.



    Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) are drept obiectiv major în anul 2018 inaugurarea platformei online a Muzeului Românilor de Pretutindeni, cu scopul de a păstra și promova identitatea lingvistică, etnică, culturală şi religioasă a românilor din afara granițelor. Astfel, MRP adresează invitația de a participa în cadrul acestui proiect tuturor asociațiilor românești din afara granițelor prin contribuţia, până pe data de 25 august, la dezvoltarea arhivei de patrimoniu cu diverse fotografii, înregistrări audio, video, jurnale și documente reprezentative care ar putea face parte din viitoarea platformă online a Muzeului Românilor de Pretutindeni și din expozițiile acestuia.



    La Roman, în judeţul Neamţ, a avut loc, marţi, o întâlnire cu romașcanii ce lucrează peste hotare. Evenimentul a fost organizat în preambulul “Festivalului Tradițional al Meșteșugarilor – Zilele Diasporei” care se desfăşoară în perioada 24 – 26 august. Manifestările dedicate diasporei se vor derula sub egida RePatriot, la care Municipiul Roman a aderat din anul 2017.



    La Iaşi va avea loc, pe 25-26 august, primul Congres al Reîntregirii Neamului. Evenimentul are menirea să coaguleze mesajele de reîntregire a neamului românesc, în ajunul sărbătoririi Zilei Limbii Române, ale delegaților din Bucovina, Basarabia și din alte teritorii românești. Vor avea loc conferințe care vor aduce în discuție Unirea Republicii Moldova cu România ca proiect de Țară, protejarea drepturilor populației românești din jurul granițelor, precum și proiecte urgente de infrastructură ca autostrada Chișinău-Iași-Târgu Mureș. La eveniment participă si jurnaliști din România şi Republica Moldova, care vor dezbate modalități de a lega informațional teritoriile cu populație vorbitoare de limbă română.


  • Hartă interactivă infrastructura de transport afectată de intemperii

    Hartă interactivă infrastructura de transport afectată de intemperii

    Ministerul Transporturilor a publicat o hartă interactivă cu starea infrastructurii de transport afectată de intemperii.



    Harta interactivă



    Harta prezintă în timp real şi în mod dinamic sectoarele de drumuri cu circulaţie închisă sau ingreunată. De asemenea, sunt prezentate şi sectoarele de cale ferată pe care circulaţia trenurilor este întreruptă sau îngreunată precum și zonele de intervenție a plugurilor simple și hidraulice care acționează pentru normalizarea traficului pe calea ferată. Pe hartă pot fi văzute în timp real și codurile meteorologice pe județe. Harta este actualizată permanent de către Compania Naţionalî de Administrare a Infrastructurii Rutiere, CFR SA şi CFR Călători.



    Situaţia zborurilor



    Pe de altă parte, Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) oferă informații în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internațional «Henri Coandă» București, iar pasagerii sunt sfătuiți să își ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport.