Tag: Mircea Anghelescu

  • Les Roumains et leurs voyages au 19e siècle

    Les Roumains et leurs voyages au 19e siècle

    “Il paraît que le Roumain a hérité des Daces (ses ancêtres), le don dêtre arrimé à son pays”, affirmait Dimitrie Ralet. Pourtant, dans les années 1800, un nombre croissant de boyards jeunes et même moins jeunes sont partis à la découverte, dabord, de louest de lEurope et ensuite du monde entier. Certains dentre eux ont fait publier leurs souvenirs et impressions de voyage, mais le premier à se faire connaître du grand public a été Dinicu Golescu, grâce à ses « Notes de mes voyages faits en 1824, 1825, 1826 ». Son circuit a débuté en Transylvanie, pour enchaîner par la suite la Hongrie, lAutriche, lItalie, lAllemagne et la Suisse. Le savant Gheorghe Asachi a été le premier jeune boyard roumain à faire des études dabord à Vienne et ensuite à Rome, en 1807. Les deux hommes ouvrent en fait un riche chapitre de littérature de voyage, dont les protagonistes sont des personnages intéressants, bien que peu connus.



    Le professeur des universités Mircea Anghelescu a rassemblé plusieurs de ces textes, dans une anthologie intitulée « Voyageurs roumains et leurs périples au 19e siècle » : « Le 19e est, pour nous, un siècle qui a resserré un certain nombre de choses que dautres peuples ont égrené sur deux ou trois siècles. Nous avons eu plein de réalisations, de nombreux voyageurs célèbres ont dit des choses importantes auxquelles on pense presque sans plus réfléchir. Il y en a aussi certains moins connus, mais extrêmement intéressants. Je vous donne lexemple dune dame, Otilia Cosmuţa, dont la vie a été plutôt agitée. Fille dun pope roumain du nord de la Transylvanie, elle a épousé, autour de lannée 1900, un fonctionnaire de lempire austro-hongrois. Mais elle avait des penchants artistiques qui lont poussée à partir en Allemagne, pour étudier la peinture, et là, elle a fait une passion pour le Japon. Elle y va, grâce à une bourse gouvernementale qui loblige à envoyer des correspondances, très intéressantes dailleurs, sur la vie et la culture des Japonais. Elle a aussi envoyé des correspondances depuis Paris, où elle aurait rencontré Constantin Brâncuşi ».



    Ce désir de récupérer les décalages sest prolongé jusquà lapproche de la Grande Guerre. Après des débuts assez timides, la seconde moitié du 19e siècle et surtout la première du siècle suivant ont vu de nombreux Roumains réaliser des voyages autour ou au bout du monde, pour se détendre, pour rencontrer laventure ou pour contribuer au développement de la science. Dimitrie Ghika-Comâneşti a voyagé en Afrique, Basil Assan a fait le tour du monde, Emil Racoviţă a fait des recherches en Antarctique. Parmi autant de noms connus, il y en a, pourtant, qui le sont moins, mais dont les contributions sont également importantes, affirme Mircea Anghelescu : « Certains sont tout simplement des aventuriers qui apparaissent et disparaissent sans explication. Cest le cas, par exemple, de soldats de la Légion étrangère qui se trouvaient en Afrique, vers lan 1900, et qui sy ennuyaient, probablement. Ils ont envoyés plusieurs lettres au pays et puis ils ont tout simplement disparu. Leur métier supposait pas mal de risques. Vers 1903-1904, un journaliste de gauche de la ville de Galaţi est parti en Afrique après la faillite de son journal. Il comptait y faire fortune grâce à lagriculture. Au bout de quelques années, il a échoué lamentablement dans son entreprise, mais ce fut aussi une expérience à raconter aux autres. Pour quelquun qui ne lit pas souvent de la littérature de voyage, il est intéressant de voir que les Roumains, réputés, fin 18e et début 19e, pour être « arrimés à leur pays », se transforment, en lespace de quelques dizaines dannées, en véritables aventuriers des mers et des terres ».



    Si la découverte de lOccident pousse nos voyageurs à se regarder dun œil critique, avec le temps, les Roumains ont aussi découvert autre chose, affirme Mircea Anghelescu: « Au 19e siècle, nous avons dès le début réussi un positionnement européen. Nous nous sommes rendu compte que nous étions, en fait, des Européens et nous avons adopté sciemment une conscience européenne. Cest toujours grâce aux voyages que débute lidentification des ressemblances et des zones de civilisation quil fallait remplir de matière européenne ». Mais pour ce faire, il a fallu créer, à travers les voyages, un choc qui nous aide à prendre conscience de notre retard et du fait que la modernisation ou leuropéanisation était à notre portée. Car les Roumains appartenaient plus à lOccident quà lOrient, malgré des siècles de rapprochement avec celui-ci. Et cest toujours au 19e siècle et à ses voyageurs que nous devons la récupération rapides des décalages par rapport à lEurope occidentale.


  • Românii şi călătoriile lor din secolul XIX

    Românii şi călătoriile lor din secolul XIX

    La sfârşitul
    secolului al XVIII-lea şi începutul celui de al XIX-lea, românul putea fi
    caracterizat drept sedentar de cărturarul Dimitrie Ralet astfel: românul a
    moștenit se vede de la daci însușirea de a fi aninat de țara sa. Nu va dura
    însă mult și românul se va dezbăra de acest obicei: începând cu 1800, din ce în
    ce mai mulți tineri boieri, dar și unii ceva mai vărstnici, au plecat să
    descopere, mai întâi, vestul Europei, apoi lumea întreagă. Mulți dintre ei
    și-au publicat amintirile și impresiile, iar primul care a devenit celebru și
    datorită jurnalului de călătorie a fost boierul Dinicu Golescu prin Însemnare a călătoriei mele făcută în
    anul 1824, 1825, 1826.

    Călătoria
    a început în Transilvania, pentru ca de-acolo să treacă prin Ungaria, Austria,
    Italia, Germania şi Elveţia. Înaintea lui, cărturarul Gheorghe Asachi, era în
    1807 primul tânăr boier român care ajungea la Viena, apoi la Roma, pentru a
    face studiile dorite. Cu ei începe o bogată literatură de călătorie ai cărei
    protagonişti sunt şi personaje mai puţin cunoscute, dar interesante. O
    antologie a acestor texte a fost alcătuită de profesorul universitare Mircea
    Anghelescu în volumul Călători români şi călătoriile lor în secolul al
    XIX-lea. Mircea Anghelescu: Secolul 19 este pentru
    noi un secol care a comprimat multe lucruri ce, în general, la alte popoare
    s-au desfăşurat pe două sau trei secole. Am realizat foarte multe în acel
    secol, au fost mulţi călători celebri care au spus lucruri importante şi la
    care te gândeşti aproape automat. În schimb sunt neglijaţi unii mai puţin
    cunoscuţi, dar extrem de interesanţi. Un exemplu este o doamnă cu o viaţă
    destul de agitată: Otilia Cosmuţa, fiica unui protopop român din nordul
    Ardealului care s-a căsătorit în jurul anului 1900 cu un funcţionar al
    imperiului Austro-Ungar. Dar ea avea veleităţi multiple şi artistice. A plecat
    în Germania să studieze pictura, iar acolo s-a îndrăgostit de Japonia. A plecat
    şi în Japonia cu o bursă guvernamentală având obligaţia de a trimite de acolo
    corespondenţe. A trimis nişte corespondenţe foarte interesante despre viaţa şi
    cultura japonezilor. Dar a trimis corespondenţe şi de la Paris unde se pare că
    l-a cunoscut pe Brâncuşi.




    Spiritul
    recuperării din anii 1800 s-a prelungit până în apropierea Primului Război
    Mondial. Dacă începuturile au fost timide, în a doua jumătate a secolului al
    XIX-lea, dar mai ales în prima parte a celui următor, mulţi români făceau deja
    călătorii în jurul lumii sau la capătul ei fie pentru relaxare, fie pentru
    aventură, fie în scopuri ştiinţifice. Dimitrie Ghika-Comâneşti a ajuns în
    Africa, Basil Assan a făcut înconjurul lumii, Emil Racoviţă a atins Antarctica.
    Printre acest nume celebre, se strecoară şi altele mai puţin cunoscute, dar
    având contribuţii valoroase. Mircea Anghelescu i-a antologat şi pe aceştia: Unii sunt pur şi simplu nişte aventurieri care apar şi dispar, cum
    sunt, de pildă, nişte soldaţi în Legiunea Străină care pe la 1900 se aflau în
    Africa şi, probabil, de plictiseală au început să trimită, în ţară, diverse
    corespondenţe, şi după aceea au dispărut. Aveau o meserie destul de riscantă. Prin
    1903-1904, un gazetar de stânga de la Galaţi, după ce a ziarul lui a dat
    faliment, a plecat în Africa ca să se îmbogăţească făcând acolo agricultură. A
    stat acolo câţiva ani şi a eşuat lamentabil, bineînţeles, dar şi asta e o
    experienţă despre care merita să scrii. Pentru cineva neobişnuit cu literatura
    de călătorie e interesant de descoperit că românii, care aveau prin secolul
    XVIII sau începutul secolul XIX, reputaţia de a fi aninaţi de ţara lor, se
    transformă în câteva zeci de ani în mari aventurieri pe mări şi pe uscat.


    Dacă la început
    descoperirea vestului Europei i-a făcut pe călătorii noştri să se compare
    defavorabil, în timp românii au descoperit şi altceva. Mircea Anghelescu: Noi am câştigat în secolul al XIX-lea, de la început, o plasare europeană.
    Ne-am dat seama că suntem, de fapt, europeni şi am adoptat în mod conştient
    conştiinţa europeană. Se începe, tot graţie călătoriilor, identificarea
    asemănărilor şi a zonelor de civilizaţie care trebuiau umplute cu materie
    europeană.


    Dar pentru asta, înainte a fost nevoie de un şoc creat
    prin călătorii. Un şoc prin care să conştientizăm înapoierea, dar şi faptul că
    modernizarea sau europenizarea ne era la îndemână, cică românii aparţineau
    occidentului, mai degrabă decât orientului care ne asimilase timp de secole.
    Tot secolului XIX, dar şi călătorilor săi, le datorăm recuperarea decalajelor
    faţă de vestul Europei într-un ritm foarte rapid.

  • Premiile Uniunii Scriitorilor din România

    Nume consacrate, iubite de public şi respectate
    în interiorul breslei figurează pe lista de premii pentru anul 2015 ale Uniunii Scriitorilor
    din România. Potrivit site-ului USR, cea mai prestigioasă dintre distincţii,

    Premiul Naţional pentru Literatură, i-a revenit romancierului Mircea
    Cărtărescu. Devenit sexagenar exact în ziua premierii, acest profesor de la
    facultatea de Litere a Universităţii bucureştene, considerat un teoretician important al
    postmodernismului românesc, poet şi eseist e, de departe, şi cel mai în
    vogă prozator român, deopotrivă în ţarăşi în străinătate. Epuizată imediat ce-a ieşit pe piaţă, una dintre
    cărţile sale, De ce iubim femeile,
    destinată mai degrabă publicului larg, a fost, pur şi simplu, piratată şi vândută într-un
    tiraj care-l dubla pe acela legal. Operele i-au fost traduse într-o sumedenie de limbi -
    engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară etc
    -, iar numele său e cel mai frecvent citat în dezbaterile asupra unei virtuale
    candidaturi româneşti la Premiul Nobel.

    Laureatul
    Premiului Special al Uniunii Scriitorilor e
    eseistul Horia-Roman Patapievici, pentru volumul ‘Partea nevăzută decide
    totul’. Fizician de formaţie, Patapievici e unul dintre cei mai influenţi
    intelectuali români pe aşa-numita piaţă a ideilor. Riguroasă şi impecabilă
    pentru admiratori, aridă şi plictisitoare pentru adversari, scriitura eseurilor
    sale e evident tributară formaţiei de om de ştiinţă. Valorile pe care le
    promoveză în spaţiul public – de la politicile economice libertariene la morala
    creştinismului tradiţional – aparţin familiei ideologice conservatoare, ceea ce
    l-a transformat în ţinta predilectă a ideologilor de stânga. De ceva timp
    retras din prim-planul scenei, Patapievici decontează, astfel, şi devotamentul
    faţă de fostul preşedinte Traian Băsescu, în mandatele căruia a fost preşedinte
    al Institutului Cultural Român şi căruia i-a cauţionat multe din acţiunile
    discutabile.

    Premiul pentru proză pe 2015 i-a fost acordat lui Dan Stanca,
    pentru volumul ‘Ghetsimani ’51’. Editorialist de cursă lungă în, pe vremuri,
    influentul cotidian de dreapta România
    liberă, Stanca a publicat mai bine de 20 de romane în care deplânge
    rătăcirile modernităţii şi nu-şi ascunde nostalgia faţă de ţara şi oamenii de
    dinaintea ocupaţiei sovietice şi instalării comunismului.

    Vasile Dan, cu
    volumul ‘Lentila de contact’, a obţinut Premiul pentru poezie, iar Mircea
    Anghelescu a fost desemnat câştigător la secţiunea critică şi istorie literară,
    pentru volumul ‘Lâna de aur.

    Anunţarea
    premiilor pentru anul 2015 a fost unul dintre tot mai rarele momente de
    concordie în interiorul Uniunii Scriitorilor, unde prestaţia longevivului
    preşedinte Nicolae Manolescu, în funcţie de mai bine de două decenii, e tot mai
    frecvent şi vehement contestată de unii colegi de breaslă.