Tag: misiuni spatiale

  • Instituțiile UE continuă finanțarea misiunilor satelitare

    Instituțiile UE continuă finanțarea misiunilor satelitare

    În situația crizei economice
    generate de pandemie, este esențial ca bugetul alocat programelor și misiunilor
    spațiale să se mențină, fiindcă programele din prezent și cele viitoare ar
    putea preveni o serie întreagă de efecte negative.


    Nu doar
    schimbările climatice ale căror urmări dezastoase au putut fi observate în
    ultimii ani intră sub incidența monitorizării prin satelit a Planetei noastre,
    ci și multe alte rezultate generate în mod natural sau în urma intervenției
    umane. Explică Ion Nedelcu, membru al grupului Comisiei Europene care asigură
    managementul Programului Copernicus.

    Problemele bugetare au apărut la mai
    multe niveluri, însă trebuie să ținem cont că misiunile spațiale contribuie la
    înțelegerea, prevenirea, combaterea efectelor sau, mai scurt, la reziliență în
    legătură cu mai multe tipuri de fenomene din multe domenii de activitate. În
    afară de schimbările climatice, prevenirea și combaterea efectelor dezastrelor
    naturale și atingerea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă, despre care
    vorbim la nivelul Organizației Națiunilor Unite, sunt deosebit de importante.
    Programele spațiale europene au în vedere aceste direcții și obiective
    strategice stabilite la nivel global și adoptate în diverse foruri, atât de
    Comisia Europeană, de organizații europene, dar și de organizații
    internaționale, cum ar fi Grupul de Observare a Pământului (GEO). Asigurarea
    sustenabilității acestor programe este esențială și este, de asemenea, crucial
    ca instituțiile europene să păstreze aceste programe spațiale ca parte din
    strategiile viitoare de dezvoltare.


    Instituțiile
    europene contribuie, alături de cele internaționale, la adoptarea celor mai
    bune măsuri și directive pentru implementarea activităților satelitare. În
    Agenda Digitală a Uniunii Europene, misiunea Destination Earth (DestinE)
    urmărește să dezvolte un model digital precis al Planetei noastre. Acest
    program va permite monitorizarea din spațiu a dinamicii planetare și
    armonizarea cu aceasta a activităților umane, având în vedere analiza rezultatelor,
    cu scopul unui viitor mai sigur pentru Pământ. De asemenea, ultimele tehnologii
    precum inteligența artificială vor lua parte la misiunile spațiale europene.


  • Importanța misiunilor spațiale europene pentru securitatea terestră

    Importanța misiunilor spațiale europene pentru securitatea terestră

    Programele dedicate sunt menite să preîntâmpine atât riscurile
    terestre, cât și pe cele care ar putea amenința siguranța din spațiu, cum ar fi
    deșeurile spațiale care pot interfera cu instrumentele de observare de pe
    orbita Pământului. În perioada dificilă pe care o traversează Planeta în
    contextul pandemic, securitatea spațială este esențială.


    Cu detalii, Ion
    Nedelcu, membru al grupului din Comisia Europeană pentru managementul
    proiectului Copernicus:

    Și Agenția Spațială
    Europeană, dar și noi, chiar la nivel național, în calitatea pe care o avem de
    a redistribui datele provenind de la acești sateliți dezvoltați în cadrul
    programului Copernicus și nu numai, facem tot ce ține de noi ca să menținem în
    funcțiune aceste sisteme, iar Agenția Spațială Europeană a făcut eforturi
    deosebite pentru ca, în ciuda problemelor provoca
    te de pandemie, să asigure
    funcționarea acestor sisteme și distribuirea datelor la cei care le utilizează.



    Ion Nedelcu
    consideră, prin urmare, că este necesar ca instituțiile europene să susțină
    printr-o finanțare corectă programele spațiale menite să supravegheze Pământul.

    Prin sateliți și prin aceste misiuni care au scopuri și obiective
    globale, întotdeauna adresăm probleme care au o valabilitate globală.
    Schimbările climatice generează probleme punctuale, care nu pot fi rezolvate
    decât la nivel global luând în considerare condiții de mediu, condiții
    economice din toate colțurile lumii. În acest fel, se generează o cerință
    foarte clară de observare și de măsurare a diverșilor parametri de mediu și de
    climă, lucruri care la nivel global nu se pot realiza eficient decât cu ajutorul
    sateliților. Și atunci, da, este important ca, pentru aceste cadre, al Uniunii
    Europene și al Agenției Spațiale Europene, cele care gestionează și asigură
    managementul unor astfel de programe, să existe o susținere continuă pentru a
    derula astfel de programe.


    În prezent,
    alături de sateliții din programul spațial Copernicus, platformele de
    telecomunicații Alphasat, Ariane, Artemis, sateliții pentru navigație Galileo,
    dar și seria Meteosat sunt toate menite să consolideze securitatea terestră
    grație proiectelor Agenției Spațiale Europene. Prin detectarea și monitorizarea
    amenințărilor la adresa securității, aceste programe spațiale pot contribui, de
    asemenea, la îmbunătățirea capacităților de prevenire a crizelor globale, prin
    pregătire și răspuns. Centrul European de Sateliți (EU SatCen) este în prezent
    responsabil de această componentă de serviciu.


  • Șase misiuni Copernicus, gata de lansare

    Șase misiuni Copernicus, gata de lansare

    Copernicus este
    unul dintre programele prioritare desfășurate de către Agenția Spațială
    Europeană. Misiunile sale contribuie la supravegherea și observarea Pământului
    prin intermediul sateliților deja lansați. Alături de programul de navigație
    prin satelit Galileo, Copernicus este unul dintre cele mai mari proiecte
    spațiale care au loc la nivel european. Scopul principal al programului
    Copernicus este acela de a sprijini activități de protecție a mediului
    terestru, dar și de securitate a froniterelor, a traficului maritim și fluvial
    sau de gestiune a crizelor umanitare.

    Explică Ion Nedelcu, director pentru
    Mediu și Securitate în cadrul Agenției Spațiale Române și membru al grupului
    Comisiei Europene care asigură managementul programului Copernicus: Sateliții care sunt dezvoltați de către Agenția Spațială Europeană în
    cadrul acestui program sunt denumiți Sentinel și, în prezent, avem deja lansați
    astfel de sateliți, care asigură observațiile din spațiu necesare pentru
    îndeplinirea obiectivelor programului. Aceste obiective sunt legate de mediu și
    de securitate. Sentinel-5P este un satelit care a fost foarte popular, pentru
    că a furnizat o serie de date cu privire la modul în care lipsa activităților
    blocate de pandemie a influențat calitatea aerului în diverse zone urbane.


    În prezent, sunt
    definite șase misiuni Sentinel în curs de desfășurare. Pe durata pandemiei cu
    noul tip de coronavirus, aceste resurse spațiale s-au dovedit a fi
    indispensabile pentru buna gestionare a efectelor crizei sanitare inclusiv la
    nivelul securității froniterelor. Desigur, toate aceste beneficii ale programului
    spațial Copernicus nu se pot manifesta decât prin sprijinirea continuă a
    programelor Agenției Spațiale Europene.

    Cu detalii, Ion Nedelcu: O nouă etapă de dezvoltare, caracterizată de anumite priorități care au
    fost identificate. Aici, ne referim la necesitățile de monitorizare a
    dioxodului de carbon din atmosferă, realizarea unei monitorizări mai bune a
    mediului marin și a celui terestru. Sunt priorități care provin, în general,
    din niște acțiuni politice care au fost stabilite ca prioritare atât la nivel
    european, cât și la nivel global. Agenția Spațială Europeană a organizat și
    derulat o serie de conferințe de presă în care a subliniat cât de important
    este ca acești sateliți să funcționeze și să livreze date care să fie utilizate
    de cei îndreptățiți și, astfel, să li se permită să ia măsurile cele mai bune
    într-o perioadă de criză.



    În urma
    angajamentului financiar din partea statelor care fac parte din Agenția Spațială
    Europeană de la Consiliul din noiembrie 2019, contracte în valoare totală de
    2,55 miliarde de euro au fost aprobate pentru a promova dezvoltarea a șase noi
    misiuni Copernicus. Pachetul global este cofinanțat de către statele membre ale
    Uniunii Europene și ale Agenției Spațiale Europene și se bazează pe finanțarea
    viitoare din Cadrul financiar multianual al Uniunii Europene.




  • Viitorul misiunilor spațiale europene

    Viitorul misiunilor spațiale europene

    Competiția pentru
    supremația în spațiu, una dintre marile mize ale Războiului Rece, s-a transformat
    în necesitate. În societatea actuală, spațiul oferă suport pentru
    infrastructura de telecomunicații care reprezintă, pentru fiecare dintre noi,
    normalitatea timpului în care trăim. Misiunile și programele Agenției Spațiale
    Europene sunt mai importante ca niciodată, fapt demonstrat și de această criză
    sanitară pe care întreaga lume o traversează.


    Explică Flaviu Răducanu, director
    pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Explorare Spaţială în cadrul Agenţiei Spaţiale
    Române:
    Dacă în urmă cu 50 de ani, spațiul era, mai
    curând, un premiu de onoare pentru marile puteri ale lumii, de multă vreme tot
    ceea ce se întâmplă în spațiu devine infrastructură critică, ce furnizează
    servicii pentru fiecare dintre noi. De cele mai multe ori, nici măcar nu ne dăm
    seama, însă ele fac parte din infrastructura de care avem nevoie ca să
    funcționăm ca civilizație umană. Exemplele sunt la îndemână. Avem telefoane
    mobile. Când ne uităm pe hartă sau facem navigație cu mașina, avem poziționare
    prin satelit. Ceea ce multă lume nu știe este că, la ora actuală, probabil că
    toate telefoanele mobile nu folosesc doar sistemul american GPS, ci și sistemul
    european Galileo.



    Deși întreaga
    comunitate europeană este, în prezent, afectată de criza generată de pandemia
    cu COVID-19, programele spațiale rămân o necesitate pentru traiul de zi cu zi
    al cetățenilor europeni. Flaviu Răducanu rămâne optimist în ceea ce privește
    derularea acestora fără impendimente majore.

    Chiar în această
    perioadă de criză pe care o traversăm, s-a dovedit că infrastructura de
    telecomunicații de date este critică. Prin urmare, având în vedere argumentele
    acestea, este de așteptat ca, în pofida situației economice dificile în care se
    vor găsi toate statele europene, programele spațiale să continue; poate într-un
    ritm mai mic, poate în același ritm. La urma urmei, procentul de cheltuială
    pentru programe spațiale este foarte mic în marile bugete ale țărilor sau ale
    Uniunii Europene. Agenția Spațială Europeană, în marile programe spațiale
    europene cum ar fi Galileo sau Copernicus, este furnizorul de sateliți și
    servicii pentru Uniunea Europeană, deci cooperarea aceasta este de așteptat să
    continue.


    Tehnologia,
    datele și serviciile spațiale au devenit indispensabile în viața europenilor și
    joacă un rol esențial în păstrarea intereselor strategice. Industria spațială
    europeană este una dintre cele mai competitive din lume. Peste 231 de mii de
    profesioniști activează în acest sector și generează o valoare adăugată de până
    la 62 de miliarde de euro. Europa produce o treime din toți sateliții din lume.
    În 2016, potrivit Eurospace, industria de fabricație spațială a înregistrat
    vânzări în valoare de 8,2 miliarde de euro.