Tag: Moara de hârtie

  • Moara de Hârtie de la Comana, 12 ani de activitate

    Moara de Hârtie de la Comana, 12 ani de activitate

    Pe 6 august a avut loc la Comana (judeţul
    Giurgiu) evenimentul intitulat 12 aniVERSare pe Dealul Morii
    pentru a marca cei 12 ani de la înființarea Atelierului-muzeu Moara de
    Hârtie. În 2011, soții Dana și Ion
    Georgescu au gândit și au pus în practică în mica localitate aflată la 50 de kilometri
    distanță de București, spre Dunăreu, un proiect de pionierat. Pe atunci,
    familia Georgescu și-a dorit să existe undeva un loc unde oamenii să se
    reconecteze cu meștelugurile legate de carte. Azi, în 2023, iată cum
    rememorează acel moment Dana Georgescu.

    Am descoperit
    Comana în 2010. În 2011 am reușit să cumpărăm un teren aici și să construim
    Atelierul-Muzeu Moara de hârtie, locul în care a început povestea
    meșteșugurilor cu cele legate de carte, hârtia de mână, tiparul și legătoria de
    carte. Acesta a fost începutul, pe 6 august 2011. Dar povestea a continuat.
    Câțiva ani mai târziu am reușit să construim două ateliere în care acum
    realizăm hârtie și lucrăm cu elevii care ne vizitează și adulții. Echipa a
    început să se mărească în 2016 când am reușit să inaugurăm Satul
    meșteșugurilor. Am scris un proiect care a fost finanțat de Guvernul Norvegiei
    și, cu finanțarea primită, am mai cumpărat o bucată de teren și am construit
    aceste ateliere în care ne-am dorit să prezentăm meșteșugurile tradiționale
    românești într-o formulă modernă, o formulă adaptată care să fie interesantă
    pentru copiii și adulții zilelor noastre. E o încercare de a reuși să îi
    împrietenim cu aceste activități atât de importante pentru oameni și credem noi
    că am reușit într-o oarecare măsură. Acum suntem vizitați de mii de copii și
    adulți, în special în timpul anului școlar, în cadrul săptămânilor Școala
    Altfel sau Săptămâna Verde.


    Nu
    doar Satul Meșteșugurilor a completat în timp Moara de Hârtie, ci, mai nou, și
    o bucătărie apărută chiar în anii dificili ai pandemiei. Dana Georgescu
    explică. Am reușit să completăm proiectul început în
    2011 cu o bucătărie, o bucătărie cu caracter social: bucătăria Dealul Morii. Am denumit-o așa, fiind pe
    Dealul Morii din Comana. E o bucătărie susținută de cei care vin să ia masa, de
    cei care participă la activitățile noastre și totodată e o bucătărie care oferă
    persoanelor defavorizate din comunitatea noastră – în special, bătrâni și copii
    – mâncare. Ne-am dorit să fie ceva constant și chiar reușim
    de doi ani să oferim pentru 22 de persoane mâncare gratuită de câteva ori pe
    săptămână.


    Bucătăria
    Dealul Morii dovedește că proiectele de la Moare de Hărtie nu au doar o
    finalitate culturală, ci și una economico-socială. Meșteșugurile revitalizate
    și predate la Comana sunt menite să ajute comunitățile locale să se
    auto-susțină. Ce se poate deprinde în Satul Meșteșugurilor aflăm tot de la Dana
    Georgescu. :Cele
    cu care am început au rămas și au foarte mare succes: hârtia de mână, tiparul
    manual, legătoria de carte. Iar în Satul meșteșugurilor avem ateliere dedicate
    meșteșugului țesutului la război. Avem un atelier de papură unde copiii își pot
    realiza mici rogojini sau păpuși din papură. Apoi, avem o mică fierărie. Apoi
    avem atelierele de ceramică și acolo există roata olarului, o roată veche de
    peste 100 de ani. Modelăm manual și obținem și o mică producție de ceramică,
    apoi e atelierul de lucru în lemn. Și, bineînțeles, avem bucătăria noastră,
    unde am început să mai organizăm ateliere de brutărie. Pentru a dezvolta aceste
    ateliere avem nevoie de un alt spațiu și de o altă moară. Însă noi avem și alte
    ateliere pe care le organizăm pentru vizitatorii noștri : atelier de felicitări, ateliere de pictură pe
    hârtie și pictură pe ceramică. Sunt tot felul de ateliere pe care le gândim ca
    să fie interesante. Încercăm să înnoim oferta noastră în fiecare an școlar
    pentru ca totul să fie cât mai atractiv.


    Manifestările
    care au marcat cei 12 ani de existență ai Morii de Hârtie au inclus demonstrații
    meșteșugărești, dar și recitări de versuri pentru a sublinia devotamentul față
    de carte de la Comana.


  • Pauza Mare 22.02.2022

    – Se apropie sărbătoarea Dragobetului. Interviu despre semnificațiile sale etnologice acordat în direct de profesoara universitară Antoaneta Olteanu.



    – Un nou Cărțișor de Autor apărut la Moara de Hârtie din Comana (interviu cu Ioan Georgescu, directorul Asociației Moara de Hârtie)



    – Despre istoria căminelor culturale (interviu cu istoricul Răzvan Andrei Voinea, contributor ale volumului Atlasul culturii” publicat sub egida Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală).




  • Ayako Funatsu

    Ayako Funatsu

    Ayako Funatsu est née au Japon, près de Tokyo, dans la ville de Yokohama, où elle a terminé le lycée. C’est également là qu’elle a commencé sa carrière, dans une entreprise de produits industriels. A 25 ans, elle a lu dans dans le journal local un article d’actualité sur la Roumanie. C’était dans les années ’90, lorsque les autorités de l’époque invitaient des touristes du monde entier à visiter la Roumanie, un pays très peu connu, mais extrêmement intéressant. Ayako n’avait jamais voyagé seule jusque-là, et cette visite en Roumanie a changé sa vie. Deux semaines durant, elle a voyagé d’un coin à l’autre du pays, de Sibiu à Suceava, pour découvrir des personnes à part, avec lesquelles s’est liée d’amitié. Après sa première excursion en 1995, Ayako est revenue chaque année en Roumanie jusqu’en 2000, lorsqu’elle s’y installe définitivement. Elle a commencé à collaborer avec une agence de voyages en tant que guide pour des groupes de touristes japonais, qui ont visité tout le pays et auxquels elle a montré tout ce qu’il y a de plus beau en Roumanie. Elle parle de son pays adoptif avec un enthousiasme débordant : « La première fois que je suis arrivée ici, c’était en 1995 et j’avais seulement un sac à dos. J’avais 25 ans et c’était pour la première fois que je voyais un pays aussi beau et avec des gens tellement aimables et gentils. J’ai eu la chance de composer moi-même le programme des touristes japonais, et par conséquent je leur ai présenté la Bucovine, un endroit qui me va droit au cœur où je dois absolument faire venir des touristes. Je leur ai parlé de l’histoire de la Roumanie, qui est extrêmement intéressante. Elle m’a beaucoup impressionnée, et en plus, j’ai également été attirée par la langue roumaine. C’est pourquoi, à présent, j’ai l’impression de connaitre l’histoire de la Roumanie mieux que celle du Japon. Les touristes japonais apprécient aussi la cuisine roumaine, puisqu’elle est similaire à la nôtre. Nous aimons beaucoup la cuisine roumaine. Je soulignerais que ce que nous aimons le plus, ce sont les gens, leur hospitalité. Nous trouvons en Roumanie quelque chose que nous avons oublié depuis longtemps. Par exemple, si nous visitons des villages, les gens nous invitent à nous montrer leurs maisons et parfois ils nous invitent joyeusement à partager un repas avec eux. Le Japon aussi est un pays très beau et c’est l’endroit d’où je viens, je ne peux pas dire des choses négatives sur mon pays. Mais la manière dont nous accueillons les gens s’est peu à peu perdue à travers le temps. Une fois arrivée en Roumanie, j’ai découvert que les Roumains nous aident inconditionnellement. Leur ouverture, leurs bras ouverts au maximum sont des choses que nous avons déjà oubliées et lorsque nous arrivons ici, nous nous rappelons que jadis on a eu nous aussi une telle atmosphère agréable. Je crois que nombre d’êtres humains à travers le monde ont oublié toutes ces choses-là et qu’en arrivant en Roumanie on commence à se rappeler qu’elles existaient. Chaque fois que nous visitons le pays, nous sentons cette chaleur humaine et nous arrivons à adorer les sourires des gens des parages. »

    Ayako a étudié la Communication et les relations publiques à l’Université de l’Ouest de Timisoara, puis elle a suivi plusieurs cours internationaux afin de maitriser l’art de l’origami. A présent, Ayako donne des cours d’origami et gère une petite entreprise qui crée des fleurs en papier, mélangeant les techniques japonaise et américaine. Elle collabore avec l’atelier de papier artisanal « Le moulin à papier » de Comana où elle tient normalement un atelier d’origami. A présent, ses cours sont disponibles uniquement en ligne.

    Les traditions chrétiennes-orthodoxes ont conquis Ayako dès son premier voyage en Roumanie, lorsqu’elle a visité le monastère d’Agapia, ainsi que plusieurs monastères et ermitages de Bucovine. A présent, 20 ans après sa première arrivée en Roumanie, Ayako parle le roumain et elle ne cesse d’exercer cette langue quotidiennement. En fait, le roumain est la première langue étrangère qu’elle a apprise et qu’elle souhaite maitriser à perfection. Elle chante des chansons d’amour appelées « romante » en roumain, elle adore l’œuvre du poète Mihai Eminescu, elle lit les ouvrages de Ion Creanga et d’Anton Pann.

    Ayako est souvent vêtue d’une blouse roumaine et célèbre les fêtes roumaines. Ayako Funatsu a aussi un rêve à long terme : elle souhaite consolider son business pour qu’il existe également d’ici cent ans et pour que ses fleurs en papier soient exposées au Musée d’art de la Roumanie. « Lorsque je vous parle, je porte une blouse roumaine et je me sens très à l’aise. En fait, j’ai cinq blouses traditionnelles que je porte chaque jour du lundi au vendredi et à l’occasion des fêtes. Durant les fêtes, je ne peux être qu’en Roumanie. C’est une chose confirmée et reconfirmée à deux ou trois reprises lorsque j’ai quitté la Roumanie avant Noël. Je sentais un certain manque et je me suis rendu compte qu’afin de vivre au maximum ces périodes de fêtes – Noël, le Nouvel an, Pâques – je devais absolument être en Roumanie. Il est très important pour moi d’être ici. Chaque fois à Pâques, je me rends à l’église près de chez moi, à Comana, et j’assiste à la messe toute la nuit. Je me rappelle que la première fois que j’ai assisté à une messe pascale en Roumanie, c’était en 1997, et j’ai passé toute la nuit à l’église de Radauti, consacrée à Etienne le Grand. A l’époque, je ne savais pas pourquoi il fallait passer toute la nuit à l’église. Je me rappelle qu’il faisait très froid et que je ne pouvais pas entrer dans l’église puisqu’elle était pleine de monde. Après m’être installée en Roumanie en 2000, je me suis peu à peu rapprochée de l’église. Je me suis rendue aussi au monastère de Gura Humorului, où j’ai séjourné pendent trois jours et j’ai eu l’occasion de parler aux religieuses et à la supérieure, où je me suis familiarisée avec l’orthodoxie. En 2015, mon amie de Bucarest, qui possède une maison à Comana, m’a fait venir à la petite église de cette commune. Dès lors, j’ai commencé à m’y rendre chaque dimanche. Je me suis rendu compte que je m’y retrouvais et même si je n’arrive pas à comprendre à 100% tout ce que le prêtre dit, j’éprouvais certaines émotions. Je suis designer, je suis artiste et je veux créer un art qui n’existe pas encore dans le monde en développement, ce que je fais ici, en Roumanie. Je ne peux pas oublier non plus l’endroit d’où je suis partie, j’utilise une partie de ce que j’y ai appris et je continue à développer cet art en Roumanie. Je veux réaliser quelque chose de nouveau, un nouvel art. Voici mon rêve pour les 100 prochaines années. Je veux vivre encore au moins 50 ans et je n’imagine même pas de rentrer au Japon. J’ai le sentiment de réussir à réaliser ce que je me suis proposé, mais je dois être ici, en Roumanie, où l’air des lieux me plait et m’inspire constamment. »

    Ayako a été très touchée par ce qui se passe actuellement dans le monde suite à la pandémie de coronavirus. Elle donne des cours d’origami en ligne et imagine de nouveaux modèles de fleurs en papier qu’elle souhaite lancer sur le marché à la fin de cette crise. Elle a tenu à transmettre un message aux auditeurs de RRI. « Je vous remercie de m’avoir écoutée parler mon roumain à l’accent japonais. A mon sens, ce qui se passe est peut-être un épisode répétitif de l’histoire. J’ai appris à toujours avoir des pensées positives et je crois que nous traversons une période très difficile. Je ne sais pas combien elle va durer, c’est quelque chose que je ne peux pas prévoir. La seule chose que je sais, c’est que nous avions besoin de cette période. Je crois que lorsqu’elle se terminera, pas après un mois ou deux, mais après une période plus longue, nous n’allons pas revenir à la situation d’avant, nous allons sans aucun doute nous développer. A mon avis, le monde sera différent, meilleur de beaucoup, un monde que nous devons construire. Nous sommes très chanceux, puisque maintenant nous commençons à construire les fondations d’un monde qui n’a pas existé jusqu’ici, nous avons la chance de le construire à partir de zéro. Pour moi, c’est un défi et j’attends déjà impatiemment que cette période se termine. Une époque meilleure viendra aussi pour tous les artistes. Je prévois un avenir très lumineux. »

  • Martisoare pas comme les autres

    Martisoare pas comme les autres

    Sur toile de fond de météo printanière, la fête du martisor, le 1er mars, semble approcher à grands pas. Rappelons-le, au cours de cette fête qui symbolise l’arrivée du printemps, les Roumains, mais aussi les Bulgares et les Macédoniens, s’offrent les uns les autres des martisoare, soit des petits pendentifs décorés d’un fil blanc et d’un autre rouge. Le plus souvent, ce sont les hommes qui en offrent aux femmes. Et vu que cette année, on marque les 170 ans depuis la naissance du poète Mihai Eminescu, le poète roumain le plus grand et le plus représentatif, l’association Moara de Hârtie/Le Moulin à papier de Comana, à proximité de Bucarest, a décidé de mélanger la tradition du martisor et la mémoire du poète Mihai Eminescu pour produire des martisoare inédits. Moara de hârtie est une association d’artisans basée dans le village de Comana, à une cinquantaine de km dans le sud de la Capitale roumaine qui se propose de recycler le papier et de l’imprimer selon des techniques anciennes. Cette année, les artisans du Moulin à papier ont imaginé des livres en miniature que les Roumains peuvent offrir en cadeau aux dames à l’occasion du martisor.

    Lancé en 2020, ce martisor n’est pas le premier produit de ce projet, affirme Dana Georgescu de l’Association « Le Moulin à papier ». « Le projet a démarré en 2017 et initialement, nous avons choisi des vers tirés de poésies qui décrivaient des aspects du printemps, que nous avons ensuite inclus dans un livre en miniature. Quelle meilleure idée pour le Moulin à papier que d’imaginer un petit livre contenant des vers ? Puis nous avons constaté qu’il serait intéressant de créer de petits livres avec des textes d’auteurs roumains importants. Nous avons commencé il y a plusieurs années par les poésies d’Ana Blandiana, pour continuer par celles de Nichita Stanescu. Vu que 2018 a été l’année du centenaire de la Grande Union, nous avons inclus aussi un texte écrit par la reine Marie. Cette année, lors du 170e anniversaire de Mihai Eminescu, nous avons décidé de créer de petits livres avec des vers de son œuvre. »

    Les livres en miniature signés Mihai Eminescu, imprimés sur du papier recyclé et confectionné manuellement à Comana sont commercialisés en plusieurs versions, explique Dana Georgescu : « Le modèle le plus simple est un petit livre avec des couvertures en papier manufacturé chez le Moulin à papier par des gens de la communauté locale. Il est attaché à un petit carton et décoré d’un fil tressé rouge et blanc. Dans l’autre variante de martisor, le petit livre se trouve à l’intérieur d’une boite en carton qui imite un livre. Celle-ci est également confectionnée manuellement, et décorée de fleurs pressées. Sur la couverture de chaque livre en miniature nous avons inséré en fait une fleur bleue, qui suit en fête le thème de cette année qui est la couleur bleu. Pour nous, le bleu est la couleur d’Eminescu, puisqu’il signifie les hauteurs et les profondeurs. Sur le grand livre, la signature du poète est imprimée en feuille d’or. C’est une édition absolument superbe. »

    Même si la fleur bleue est un symbole d’Eminescu, qui donne d’ailleurs le titre d’un poème très connu, à l’intérieur des petits livres se trouvent aussi quelques vers inédits. Explication avec Dana Georgescu : « Nous avons découvert des vers absolument à part dans le magazine Manuscriptum, paru en 1991 sous la coordination de Petru Creția. Ce sont des vers d’Eminescu d’inspiration traditionnelle réunis dans un poème sans titre, auquel on a donné ensuite le titre « Entre le nouveau et le grand », en fait le premier vers du manuscrit respectif. Ce ne sont pas des poèmes connus, mais je crois que chaque femme aimera recevoir un tel martisor. »

    Les livres en miniature réalisés à Comana peuvent être portés en tant que broches selon le modèle du martisor traditionnel, mais aussi gardés comme objets décoratifs dans une mini-bibliothèque écologique.

  • Uniunea Europeană încurajează păstrarea tradiţiilor  populare

    Uniunea Europeană încurajează păstrarea tradiţiilor populare

    Asociaţia
    ,,Moara de Hârtie o organizaţie non guvernamentală din comuna Comana,
    judeţul Giurgiu, a implementat în ultimii trei ani două proiecte finanţate din
    fonduri europene, menite să-i ajute pe tineri să redescopere meşteşugurile
    tradiţionale.


    Ion Georgescu, Preşedinte al Asociaţiei ,,Moara de Hârtie,, din comuna Comana,
    judeţul Giurgiu: De când s-a înfiinţat asociaţia noi am
    derulat doar două proiecte cu fonduri europene: un proiect prin linia de finanţare ,,Tineret în acţiune,, şi
    cel de-al doilea prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor
    umane 2007-2013. Primul proiect a avut ca scop implicarea unor tineri voluntari
    din Comana în realizarea unor ateliere de promovare a meşteşugului tiparului
    tradiţional. A fost realizată o documentare, au învăţat tinerii despre istoria
    tiparului în Europa şi în Uniunea Europeană după care au făcut nişte cursuri,
    nişte demonstraţii practice cu elevii de la şcoala din Comana. Au fost
    entuziasmaţi să participe la cursuri pentru că au aflat o mulţime de informaţii
    care le-au completat practic parcursul informaţiilor legate de istoria
    tiparului. Ce le-a plăcut cel mai mult a fost să pună mâna pe o presă de lemn, o
    presă veche de tipar, reconstituită şi să tipărească ei o foaie de hârtie pe
    care au luat-o acasă.





    Cel de-al
    doilea proiect a fost implementat în comuna Luncaviţa, judeţul Tulcea. Dana
    Georgescu, formator în cadrul Asociaţiei ,,Moara de Hârtie din comuna Comana,
    judeţul Giurgiu explică ce activităţi s-au desfăşurat în cadrul proiectului. Cel mai recent proiect al Asociaţiei ,,Moara
    de Hârtie,, pe fonduri europene se numeşte -Model meşteşugit de formare şi
    ocupare în regiunea sud-est. Tulcenii au învăţat olăritul, ţesutul la război şi
    împletitul în papură. 60 de oameni din comunitate la sfârşitul cursului au
    primit diplome de meşteşugari în aceste meşteşuguri , diplome autorizate de
    Autoritatea Naţională pentru Calificare, iar 13 dintre ei la finalul proiectului
    şi-au înfiinţat PFA-uri sau firme în cadrul proiectului şi au început mici
    activităţi meşteşugăreşti.


  • Recycling: Alte Handwerke fördern gemeinschaftlichen Wohlstand

    Recycling: Alte Handwerke fördern gemeinschaftlichen Wohlstand

    Die junge Familie Dana und Ionuț Georgescu hat das Projekt Moara de hârtie“ (Die Papiermühle“) in der Ortschaft Comana ins Leben gerufen. Comana liegt 25 km von der Hauptstadt Bukarest entfernt. Hier recyceln sie Papier, wässern dieses ein und wandeln es in Ökopapier um. Dieses bedrucken sie dann und binden die Druckerzeugnisse auf Maschinen, die aus alten Druckereien wiedergewonnen wurden. Die Anfänge der Papiermühle“ vor fünf Jahren stehen mit der Geburt ihrer Tochter Elena, aber nicht nur, in Verbindung. Mehr erfahren wir von Dana Georgescu:



    Wir waren in der Privatwirtschaft tätig. Als Elena auf die Welt kam, blieb ich lange mit ihr zuhause. Daher spürte ich, dass ich etwas mehr tun muss als bis zu dem Zeitpunkt. Schreiben ist meine Leidenschaft. Ich liebe das Schöngeistige allgemein. Ich spürte, dass ich mehr will, als täglich ins Büro zu gehen, ein Gehalt zu verdienen und in den Urlaub zu gehen. Das war 2007. Seitdem haben wir gesucht und entdeckt, dass wir etwas im Druckgeschäft machen wollen. Mein Mann hatte eine Leidenschaft für Landkarten und so hat sich alles miteinander verbunden. Später, 2009, fingen wir an, auch Kurse zu besuchen. Ich ging auf einen Fotokurs und mein Man machte einen Kurs für Buchbinder, obwohl er an Collagen interessiert war.“




    Gleich nachdem sie ihre Pläne schmiedeten, suchte das Ehepaar Georgescu nach einem Ort, wo die Papiermühle“ errichtet werden sollte. Nach mehreren Erkundungen kamen sie nach Comana und damit in eine Ortschaft, die sich mitten in einem Naturpark befindet. Hier gibt es Wälder, ein kleines Delta des Flusses Neajlov. Der Ort ist auch in der literarischen Geschichte bekannt, denn hier befindet sich das Gedenkhaus des Dichters Gellu Naum. Dieser Ort war wie für sie geschaffen, meint Dana. Hier verbringen sie die meiste Zeit der Woche. Sie stellen Papier her und bedrucken es. Sie stellen ihre Druckmaschinen zugleich in einem kleinen Museum aus.







    Einige dieser Maschinen gehören sogar zum Kulturerbe, wie jene, die in Leipzig 1889 gebaut wurde. Diese war in der Druckerei der Zeitung Universul“ in Betrieb. Und da sie in Comana ein derma‎ßen gastfreundlichen Ort gefunden haben, dachten sie ihrerseits, auch dem Dorf etwas zu schenken: Sie stellten ein kleines Sozialunternehmen auf die Beine, wo Heftchen, Glückwunschkarten, Lesezeichen und natürlich handgemachtes Ökopapier produziert werden. Ionuţ Georgescu: src=/files/Panoramice/Societate/moara-de-hartie-presa-leipzig-1889-300px.jpg

    Druckerpresse von 1889 aus Leipzig


    Foto: facebook.com/Moaradehartie



    Es ist ein gemeinnütziges Geschäft, ein besonderes Geschäft für Rumänien, wo man in letzter Zeit über Sozialwirtschaft spricht. Man versucht, einen gesetzlichen Rahmen für diesen Bereich zu schaffen. Was wir erfahren haben, seitdem wir in Comana sind, ist, dass man in einer Gemeinde nichts unternehmen kann, wenn man der Gemeinde nichts zurückgibt. Wir entdecken, dass je mehr wir uns in der Gemeinschaft einbringen, desto mehr gibt uns die Gemeinschaft etwas zurück. Wir haben mit den Kindern in der Dorfschule gearbeitet. Sie nehmen kostenlos an unseren Aktivitäten teil. Wir haben hier vertrauenswürdige Menschen gefunden, mit denen wir in der Papiermühle gut zusammenarbeiten. Es sind zuverlässige Menschen, die unsere Träume verstehen. Sie unterstützen uns dabei, etwas für uns zu tun, aber auch für die Gemeinde, in der wir uns befinden. Wir können die wirtschaftliche Entwicklung nicht von dem Wohlstand der Gemeinde, in der wir leben, trennen.




    Wie sieht aber die Wirtschaftslage der Einwohner Comanas aus und wie hat eine traditionelle Gemeinschaft die neue Idee in Empfang genommen, in ihrem Dorf Ökopapier herzustellen? Das sagt uns ebenfalls Ionuţ Georgescu.



    Ein Wirtschaftswachstum ist auch auf dem Land notwendig. Es gibt sehr wenige Möglichkeiten, um in den Dörfern zu arbeiten. Die Mehrheit der Bewohner Comanas besteht aus Pendlern, die in Bukarest oder in den umliegenden Dörfern arbeiten. Es gibt keine Alternative. Wir glauben aber, dass das Handwerk eine willkommene und beträchtliche Ergänzung der Einkommen der Dorfbewohner darstellen kann, das sogar zur Haupteinnahmequelle werden kann. Als wir mit ihnen das erste Mal gesprochen haben, haben sie nicht an unsere Idee geglaubt. Als sie aber gesehen haben, was wir hier verwirklicht haben, sind sie zum Schluss gekommen, dass man auch mit alten Sachen etwas bewegen kann. Sie haben sich uns gegenüber geöffnet. Einige beteiligen sich sogar an unseren Aktivitäten.“




    Die meiste Freude an den Aktivitäten in der Papiermühle haben die Kinder. Für sie veranstaltet Dana Georgescu verschiedene Werkstätten und zeigt ihnen, wie Papier hergestellt und bedruckt wird. Dana Georgescu beschreibt die Reaktion der Kinder:







    Am Anfang schauen sie neugierig und ich höre lauter Überraschungsrufe. Während ich ihnen erkläre, was hier passiert, werden sie sehr interessiert. Wenn wir zu dem Herstellverfahren des Papiers gelangen, entsteht ein Wettlauf unter den Kindern, wer zuerst beginnen soll. src=/files/Panoramice/Societate/moara-de-hartie-copii-reciclare-300px.jpg

    Kinder lernen, wie man Papier recycelt.


    Foto: facebook.com/Moaradehartie


    Ab und zu sagen uns die Kinder, dass sie hier arbeiten wollen, wann sie gro‎ß sind. Sie sind also sehr beeindruckt von dem, was sie hier machen. Sehr enthusiastisch sind die ganz Kleinen, sie äu‎ßern ihre Begeisterung sofort. Die grö‎ßeren Kinder sind etwas zurückhaltender.“



    Für die nächsten Jahre bereitet Familie Georgescu ein weiteres Projekt in Comana vor: Das Handwerkerdorf“. Mit Finanzierung aus Norwegen sollen dort rustikale und traditionelle Häuser gebaut werden. In diesen wird man alte Handwerke unterrichten: Töpferei, Weben und Holzverarbeitung.

  • Meşteşuguri vechi şi bunăstare comunitară

    Meşteşuguri vechi şi bunăstare comunitară

    Este cazul tinerei familii Dana şi Ionuţ Georgescu, iniţiatorii proiectului Moara de hârtie, din Comana, localitate aflată la 25 de kilometri distanţă de Bucureşti. Aici ei reciclează hârtie, o macerează şi o transformă în hârtie ecologică, pe care apoi o tipăresc şi o leagă folosind utilaje recuperate din vechile tipografii. Începuturile Morii de hârtie, cu cinci ani în urmă, sunt legate de venirea pe lume a fetiţei lor, Elena, dar nu numai de acest eveniment, aflăm de la Dana Georgescu.

    Aveam slujbe în companii private. În momentul în care a apărut Elena şi am stat mai mult cu ea acasă, am simţit că trebuia să fac ceva mai mult decât ce făcusem până atunci. Eu eram şi sunt şi acum pasionată de scris, îmi place frumosul în general. Am simţit că vreau să fac ceva mai mult decât să merg la birou în fiecare zi, să câştig un salariu şi să merg în concediu. Asta se întâmpla în 2007. De atunci am tot căutat şi am descoperit că vrem să facem ceva în domeniul tipăritului. Soţul meu era pasionat de hărţi şi pas cu pas s-au legat lucrurile. Mai târziu, prin 2009, am început să mergem şi la cursuri. Eu am făcut un curs de fotografie, iar soţul meu a făcut un curs de legătorie de carte, deşi căuta unul de colaj.


    Odată proiectată Moara de hârtie, soţii Georgescu au început să caute locul pentru a o amplasa. După multe căutări, au ajuns la Comana, aflată în mijlocul unui parc natural, cu păduri, cu o mică deltă pe râul Neajlov, loc înscris de asemenea şi în istoria literară, aici aflându-se casa memorială a poetului Gellu Naum. Un loc predestinat pentru ei, consideră Dana. Aici locuiesc cea mai mare parte din săptămână, fabrică şi tipăresc hârtie şi îşi expun, într-un mic muzeu, tiparniţele din care unele sunt obiecte de patrimoniu, cum ar şi cea creată la Leipzig în 1889, care a funcţionat în tipografia ziarului Universul. Şi pentru că la Comana au găsit un loc atât de ospitalier, s-au gândit să ofere, la rândul lor, ceva satului: au înfiinţat o mică întreprindere socială unde se produc carneţele, felicitări, semne de carte şi, evident, hârtie ecologică manuală. Ionuţ Georgescu.

    E o afacere non-profit, o afacere mai specială pentru România unde în ultima vreme a început să se vorbească despre economia socială şi se încearcă o formă de legiferare a acestui domeniu. Ceea ce am descoperit de când suntem la Comana este că nu poţi să faci ceva într-o comunitate fără să încerci să oferi ceva comunităţii. Descoperim că, pe măsură ce ne implicăm cât mai mult în comunitate, în aceeaşi măsură comunitatea ne oferă ceva la rândul său. Am lucrat cu copiii de la şcoala din sat, ei participă gratuit la activităţile noastre. Am găsit aici oameni de încredere cu care lucrăm bine în cadrul Morii de hârtie. Sunt oameni serioşi şi care ne înţeleg visele. Ne ajută ca să facem ceva şi pentru noi, dar şi pentru comunitatea în care ne aflăm. Nu putem disocia dezvoltarea economică de prosperitatea comunităţii în care trăim.



    Dar care este situaţia economică a locuitorilor din Comana şi cum a privit o comunitate tradiţională ideea nouă de a se fabrica hârtie ecologică în satul lor? Ne spune tot Ionuţ Georgescu. E nevoie de o creştere economică în mediul rural. Sunt foarte puţine oportunităţi de a munci la sate. Majoritatea locuitorilor din Comana fac naveta la Bucureşti pentru a lucra sau în satele din împrejurimi. N-au altă alternativă. Dar noi considerăm că meşteşugurile pot fi o completare binevenită şi importantă a veniturilor sătenilor, poate chiar o sursă principală de venit. În momentul în care am discutat cu ei, iniţial, n-au crezut în ideile noastre, dar, uitându-se la ce am realizat noi aici, şi-au dat seama că folosind lucrurile vechi putem mişca ceva, au devenit mai deschişi. Unii chiar se şi implică în activităţile noastre.


    Cei care participă cu cel mai mare entuziasm la activităţile desfăşurate la Moara de hârtie sunt copiii. Pentru ei, Dana Georgescu organizează diverse ateliere unde le arată cum se face şi se tipăreşte hârtia. Dana Georgescu despre reacţia copiilor. La început se uită curios şi eu aud numai exclamaţii de uimire. Sunt foarte surprinşi de ce văd aici. Pe măsură ce le explic ce se întâmplă aici, devin foarte interesaţi, iar când ajungem la partea de făcut hârtie, încep să concureze unii cu alţii cine începe primul. Din când în când, unii copii chiar ne spun că vor să se angajeze aici când cresc mari. Deci sunt foarte încântaţi de ceea ce fac aici. Cei mai entuziaşti sunt cei mai mici, ei se manifestă pe loc. Cei mari se controlează mai mult.



    Pentru anii următori, familia Georgescu pregăteşte un alt proiect la Comana: Satul Meşteşugurilor. Cu finanţare norvegiană, acolo se vor construi căsuţe în stil rustic şi tradiţional, unde se vor practica şi preda diverse meşteşuguri vechi: olărit, ţesut şi prelucrarea lemnului.

  • Moara de hârtie (reluare din 26.05.2013)

    Moara de hârtie (reluare din 26.05.2013)

    La 30 de kilometri sud de Bucureşti, în parcul naţional ce cuprinde Delta Neajlovului, există un deal, numit Dealul Morii”. Aici, doi bucureşteni, familia Georgescu — au ridicat un atelier-muzeu intitulat Moara de hârtie. Ion Georgescu povesteşte cum i-a venit această idee, în 2009: Obosit de munca de birou şi de ceea ce făceam în mod normal, am căutat să fac şi altceva în timpul liber. Mi-am căutat un hobby. Am descoperit lumea legătoriei de carte, de la asta am mers către realizarea de hârtie manuală, după care către tiparul înalt, aşa cum se făcea pe vremuri, pe vremea lui Johannes Gutenberg până în urmă cu aproape 20 de ani, în România. Moara de hârtie este un loc pe care l-am creat pentru a aduce bucurie celor care sunt interesaţi de activităţi care sunt pe cale de dispariţie, activităţi foarte frumoase, creative, centrate în jurul ideii de carte: hârtia manuală, tiparul manual şi legătoria de carte.”



    Atelierul-muzeu Moara de Hârtie a fost deschis publicului în august 2011. De atunci oamenii pot veni să lucreze ei înşişi anumite obiecte din hârtie pe care şi le doresc sau să înveţe tainele legătoriei de carte. Ce se întâmplă mai exact aflăm de la Ion Georgescu: “Strângem hârtie de birou, trebuie să fie hârtie de calitate destul de bună, fie scrisă, imprimată, fie mai primim de la tipografii hârtia albă ce nu mai poate fi folosită, deşeurile, practic. Avem un echipament unic în România, se numeşte holendru cu ajutorul căruia, practic noi aducem hârtia din starea ei normală la cea iniţială, de pastă de hârtie. O măcinăm şi obţinem o pastă cu care apoi, într-o vană cu apă, cu ajutorul unei forme de hârtie compusă dintr-o sită şi dintr-o ramă, practic refacem hârtia din hârtia reciclată pe care o primim. Are un caracter foarte interesant această hârtie pentru că niciodată nu vor fi două coli de hârtie la fel. Ne place să punem diverse lucruri în ea. Am făcut hârtie cu iarbă verde, ne place foarte mult că iarba se păstrează verde în hârtie chiar şi ani de zile, avem hârtie făcută în 2009 şi este încă verde. Am făcut hârtie cu flori, cu viorele din grădina Comana, cu diverse flori de prin grădinile vecinilor, cu fire de mătase, hârtie cu argilă, care iese de o nuanţă foarte interesantă, un crem închis interesant. E o hârtie specială, se tipăreşte mult mai greu, noi o folosim în cadrul atelierelor pe care le organizăm…”



    Marea majoritate a celor care au făcut hârtie au spus că vor să revină. Hârtia se tipăreşte cu ajutorul unor prese mecanice: Presa pe care o folosim cel mai mult este o fostă presă de corectură de la un ziar, pe care am cumpărat-o de la o tipografie a armatei care se închisese. Am mers la licitaţie, am licitat pentru ea şi am câştigat-o. N-am găsit prese foarte vechi, aşa că am ajuns până la urmă să reconstruim o presă. Avem printre puţinele replici ale presei lui Johannes Gutenberg care există în România şi în lume. O avem noi la Comana, am făcut-o anul acesta în cadrul unui proiect cu finanţare UE prin programul Tineret în acţiune. Tipărim pe ea cu metoda tiparului înalt, cu litere din aliaj tipografic, în relief. Literele îşi pun o amprentă în hârtia respectivă. Reglăm presiunea astfel încât să se vadă puţin şi pe spate şi pe lângă felul în care arată, pentru că tipărim foarte simplu, într-o singură culoare, caracterele respective şi modul în care intră în substanţa hârtiei îi dau un aspect aparte, care nu se mai întâlneşte acum în contextul în care toate imprimantele sunt cât mai multicolore, lucioase, perfecte, cu o rezoluţie cât mai mare. Noi ne-am întors practic la modul cum se imprima la 1540 încoace.”



    Ion Georgescu spune că mulţi dintre cei ce trec pragul Morii de Hârtie de la Comana sunt iubitori de carte, bibliofili, pasionaţi de hârtie, în toate formele ei. Vin şi copii de la şcolile din apropiere, interesaţi să afle cum se face şi cum se tipăreşte hârtia. Este pentru ei o bună ocazie să afle că din mâinile lor pot ieşi minuni: Am fost forţaţi să facem un experiment interesant în timpul unor ateliere chiar anul acesta. Erau ateliere de hârtie manuală şi tipar şi în timpul atelierelor, Comana fiind într-o zonă rurală unde sistemele de transmisie a energiei electrice nu sunt dintre cele mai fiabile din lume, s-a oprit curentul. Cu toate acestea, noi am putut tipări şi chiar am subliniat acest lucru: am putut tipări chiar dacă nu era curent. E adevărat că a fost puţin mai întuneric în sala respectivă, dar nefolosind niciun echipament care se foloseşte de curent electric am putut tipări, am putut crea o carte, fără a avea lucrul atât de banal în zilele noastre: energia electrică”.



    Moara domnului Georgescu s-a bucurat de succes şi a atras numeroşi voluntari. Patru dintre aceştia au obţinut o finanţare europeană pentru un proiect menit să îi ajute pe cât mai mulţi tineri să înveţe arta tiparului înalt, proiect, denumit Tinerii redescoperă cultura europeană a tiparului”. 150 de elevi au trecut prin acest proiect. Speranţa organizatorilor este că întâmplări de acest fel îi vor apropia pe copii de universul cărţii şi le vor oferi o alternativă la aparatele moderne.

  • Moara de hârtie

    Moara de hârtie

    La 30 de kilometri sud de Bucureşti, în parcul naţional ce cuprinde Delta Neajlovului, există un deal, numit Dealul Morii”. Aici, doi bucureşteni, familia Georgescu — au ridicat un atelier-muzeu intitulat Moara de hârtie. Ion Georgescu povesteşte cum i-a venit această idee, în 2009: Obosit de munca de birou şi de ceea ce făceam în mod normal, am căutat să fac şi altceva în timpul liber. Mi-am căutat un hobby. Am descoperit lumea legătoriei de carte, de la asta am mers către realizarea de hârtie manuală, după care către tiparul înalt, aşa cum se făcea pe vremuri, pe vremea lui Johannes Gutenberg până în urmă cu aproape 20 de ani, în România. Moara de hârtie este un loc pe care l-am creat pentru a aduce bucurie celor care sunt interesaţi de activităţi care sunt pe cale de dispariţie, activităţi foarte frumoase, creative, centrate în jurul ideii de carte: hârtia manuală, tiparul manual şi legătoria de carte.”



    Atelierul-muzeu Moara de Hârtie a fost deschis publicului în august 2011. De atunci oamenii pot veni să lucreze ei înşişi anumite obiecte din hârtie pe care şi le doresc sau să înveţe tainele legătoriei de carte. Ce se întâmplă mai exact aflăm de la Ion Georgescu: “Strângem hârtie de birou, trebuie să fie hârtie de calitate destul de bună, fie scrisă, imprimată, fie mai primim de la tipografii hârtia albă ce nu mai poate fi folosită, deşeurile, practic. Avem un echipament unic în România, se numeşte holendru cu ajutorul căruia, practic noi aducem hârtia din starea ei normală la cea iniţială, de pastă de hârtie. O măcinăm şi obţinem o pastă cu care apoi, într-o vană cu apă, cu ajutorul unei forme de hârtie compusă dintr-o sită şi dintr-o ramă, practic refacem hârtia din hârtia reciclată pe care o primim. Are un caracter foarte interesant această hârtie pentru că niciodată nu vor fi două coli de hârtie la fel. Ne place să punem diverse lucruri în ea. Am făcut hârtie cu iarbă verde, ne place foarte mult că iarba se păstrează verde în hârtie chiar şi ani de zile, avem hârtie făcută în 2009 şi este încă verde. Am făcut hârtie cu flori, cu viorele din grădina Comana, cu diverse flori de prin grădinile vecinilor, cu fire de mătase, hârtie cu argilă, care iese de o nuanţă foarte interesantă, un crem închis interesant. E o hârtie specială, se tipăreşte mult mai greu, noi o folosim în cadrul atelierelor pe care le organizăm…”



    Marea majoritate a celor care au făcut hârtie au spus că vor să revină. Hârtia se tipăreşte cu ajutorul unor prese mecanice: Presa pe care o folosim cel mai mult este o fostă presă de corectură de la un ziar, pe care am cumpărat-o de la o tipografie a armatei care se închisese. Am mers la licitaţie, am licitat pentru ea şi am câştigat-o. N-am găsit prese foarte vechi, aşa că am ajuns până la urmă să reconstruim o presă. Avem printre puţinele replici ale presei lui Johannes Gutenberg care există în România şi în lume. O avem noi la Comana, am făcut-o anul acesta în cadrul unui proiect cu finanţare UE prin programul Tineret în acţiune. Tipărim pe ea cu metoda tiparului înalt, cu litere din aliaj tipografic, în relief. Literele îşi pun o amprentă în hârtia respectivă. Reglăm presiunea astfel încât să se vadă puţin şi pe spate şi pe lângă felul în care arată, pentru că tipărim foarte simplu, într-o singură culoare, caracterele respective şi modul în care intră în substanţa hârtiei îi dau un aspect aparte, care nu se mai întâlneşte acum în contextul în care toate imprimantele sunt cât mai multicolore, lucioase, perfecte, cu o rezoluţie cât mai mare. Noi ne-am întors practic la modul cum se imprima la 1540 încoace.”



    Ion Georgescu spune că mulţi dintre cei ce trec pragul Morii de Hârtie de la Comana sunt iubitori de carte, bibliofili, pasionaţi de hârtie, în toate formele ei. Vin şi copii de la şcolile din apropiere, interesaţi să afle cum se face şi cum se tipăreşte hârtia. Este pentru ei o bună ocazie să afle că din mâinile lor pot ieşi minuni: Am fost forţaţi să facem un experiment interesant în timpul unor ateliere chiar anul acesta. Erau ateliere de hârtie manuală şi tipar şi în timpul atelierelor, Comana fiind într-o zonă rurală unde sistemele de transmisie a energiei electrice nu sunt dintre cele mai fiabile din lume, s-a oprit curentul. Cu toate acestea, noi am putut tipări şi chiar am subliniat acest lucru: am putut tipări chiar dacă nu era curent. E adevărat că a fost puţin mai întuneric în sala respectivă, dar nefolosind niciun echipament care se foloseşte de curent electric am putut tipări, am putut crea o carte, fără a avea lucrul atât de banal în zilele noastre: energia electrică”.



    Moara domnului Georgescu s-a bucurat de succes şi a atras numeroşi voluntari. Patru dintre aceştia au obţinut o finanţare europeană pentru un proiect menit să îi ajute pe cât mai mulţi tineri să înveţe arta tiparului înalt, proiect, denumit Tinerii redescoperă cultura europeană a tiparului”. 150 de elevi au trecut prin acest proiect. Speranţa organizatorilor este că întâmplări de acest fel îi vor apropia pe copii de universul cărţii şi le vor oferi o alternativă la aparatele moderne.