Secolul XIX a adus începutul modernizării și occidentalizării în Principatele Țării Românești și a Moldovei. Și, pe lângă transformările instituționale și economice, mentalitățile, obiceiurile și moravurile au traversat, de asemenea, o perioadă intensă de schimbări. Renunțarea destul de rapidă a modei vestimentare orientale și adoptarea costumului occidental, la ridicarea de clădiri și înnoirea mobilierului după gusturile din Apus au mers mână în mână cu transformarea mediului domestic. Iar aici, promotoarele principale ale schimbării au fost femeile care au adoptat imediat canonul estetic occidental. În plus, pentru femeile din înalta societatea, schimbarea de mentalitate le-a permis să iasă mai mult din sfera strict casnică și să se implice mai mult în activități sociale și educative destinate copiilor, dar nu numai.
De altfel, în prima parte a secolului XIX, copiii – oricum preocuparea centrală a familiilor din toate timpurile – au avut și ei parte de o reorientare a copilăriei lor, în comparație cu generațiile anterioare. Un prim indiciu, în familiile boierești, este angajarea unor profesori particulari germane, francezi sau englezi care le-au locul meditatorilor greci de odinioară. La rândul lor, familiile burgheze au propria lor raportare la copilărie despre care ne vorbește acum Nicoleta Roman, cercetătoare la Institutul de Istorie Nicolae Iorga:
Avem apoi burghezia în formare, care îi are ca motor în special pe negustorii ce încearcă foarte mult să imite ceea ce văd la familiile princiare și la boieri. În cazul lor, copilăria este oarecum protejată de prezența părinților. Și pentru că părinții își doresc întodeauna o creștere, o mobilitate socială pentru ca și copiii, dar și familia să crească cât mai mult ca rang și ca influență, se investește mult în copii, în educația lor și în modul în care se prezintă sau cum apar în ochii celorlalți. Iar asta diferențiază foarte mult copilăria elitei și a burgheziei față de copii de la sat.
Copilăria în lumea rurală din prima jumătate a secolului al XIX-lea rămâne încă să fie cercetată în profunzime de către istorici. Dar, din ceea ce se știe deja, se poate concluziona că lupta zilnică pentru supraviețuire de-acolo nu a adus prea multe schimbări benefice la începutul transformărilor modernizatoare din Moldova și Țara Românească. La sat, schimbările au fost mult mai lente atât în privința copilăriei, cât și a statutului femeii. Iar tinerii boieri care constituiau vârful de lance al schimbărilor aveau propria lor concepției asupra educației, supervizată în special de mame care, astfel, au devenit agenți ai înnoirii și în planul acesta.
Nicoleta Roman: Să nu-i uităm pe pașoptiști (generația revoluționarilor tineri care au făcut revoluția de la 1848) sau pe cei asociați lor care ajung în funcții importante. Ei au alt model de creștere a copilului și încep să apară aceste politici sociale publice ale statului legate de învățământ sau de asistență socială. Grija pentru copil îl face pe acesta mai vizibil decât în trecut și modul în care este educat el devine mai pregnant. Totodată există acest sentiment național, iar în cazul ăsta un exemplu îl constituie cuplul C.A. Rosetti și Mary Grant. Un cuplu cosmopolit putem spune. Ei și-au iubit foarte mult copiii și au încercat să le insufle acest sentiment național, inclusiv în numele pe care le-au dat. De pildă, prima lor fiică au fost numită Libertate. Acest sentiment național îl întâlnim și la prietenii lor din familiile Golescu și Brătianu. Deci elita se schimba odată cu aspirațiile ei pentru copii și spiritul în care îi cresc. Nu mai este chiar același spirit ca în secolul XVIII. Este unul centrat mai mult pe modul în care copilul reprezintă națiunea și cum să îl creștem în valorile națiunii respective.
Jurnalist, scriitor, om politic și revoluționar, Constantin Alexandru Rosetti sau C.A.Rosetti, cum este cunoscut în general, s-a căsătorit în 1847 cu Mary Grant, o scoțiană care lucra ca guvernantă în Țara Românească. Cuplul avea să devină un exemplu nu doar de cosmopolitism, ci și de transformare a rolurilor clasice de gen într-o căsnicie, împărțind sarcinile familiei, în mod pe cât posibil, egal. Contribuiau amândoi la fel la educațiia copiilor, redactau cot la cot publicațiile pe care le tipăreau împreună, în familie, și împărțeau, evident, aceleași principii politice liberale, Mary Grant aderând rapid la idealurile de modernizare ale spațiului românesc de atunci. Și, evident, nu a fost singura femeie de aici care a trecut printr-o schimbare de statut în epoca aceea, după cum ne arată, în continuare, tot Nicoleta Roman:
În primul rând există, la începutul secolului XIX și, mai ales, prin Regulamentele Organice din anii 1830, o tendință de a profesionalizare anumite aspecte din viața femeii. Femeia poate deveni moașă, femeia poate deveni dăscăliță sau doică. Sunt activități pentru care ea începe să fie plătită și integrată în sistemul de stat. Deci avem această profesionalizare. Deci femeia începe încet, încet să se desprindă de mediul privat, să își găsească propriul drum fără a renunța la familie și la mediul casnic. Ea intră, așadar, pe un drum pe care primește și recunoaștere publică. Apoi mai sunt femeile care fac parte din elită și care încep și ele să se implice la nivel public prin organizarea de societăți de binefacere. Unele din ele încep să scoată gazete și să scrie foarte mult. Da, secolul XIX aduce cu mult mai mult pentru femei față de secolul XVIII.
