Tag: modificare a legilor justiţiei

  • Reacţii la propunerile de modificare a legilor justiţiei

    Reacţii la propunerile de modificare a legilor justiţiei

    Procurorii
    Direcţiei Naţionale Anticorupţie au avertizat că unele din propunerile de
    modificare a legilor Justiţiei venite de la ministerul de resort ar afecta
    independenţa şi buna funcţionare a instituţiilor din domeniu şi ar reprezenta o
    formă de presiune asupra activităţii anchetatorilor. 2500 de procurori din
    România au fost consultaţi, preciza procurorul general Augustin Lazăr, iar
    principalele lor nemulţumiri sunt legate de posibilitatea ca actul judiciar să
    fie politizat, iar prerogativele DNA restrânse.

    Augustin Lazăr: O primă
    propunere neagreată a fost cea privind trecerea Inspecţiei Judiciare în
    subordinea Ministerului Justiţiei. De asemenea, în unanimitate, procurorii nu
    au agreat crearea unei aşa-zise direcţii specializate pentru cercetarea
    magistraţilor.

    În legătură cu aceasta din urmă, procurorul general
    bănuieşte că provine din exteriorul sistemului judiciar şi urmăreşte să ia
    Direcţiei anticorupţie din atribuţii. Cercetările se fac nu pe categorii de
    persoane, ci pe ariile infracţionale şi nu există un capitol de infracţiuni
    contra magistraţilor
    , a subliniat Augustin Lazăr.

    Şi procurorii care combat
    crima organizată s-au declarat sceptici în privinţa oportunităţii unora din
    modificările preconizate.

    Atent la reacţiile vădit defavorabile ale
    specialiştilor şi ale opiniei publice, premierul Mihai Tudose a promis că la
    adoptarea documentului va ţine cont atât de avizul CSM, cât şi de poziţia
    protestatarilor din stradă. Iar ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a dat
    asigurări că actul normativ va fi finalizat numai în urma unei dezbateri ample
    în spaţiul public.

    Tudorel Toader: Voi trimite proiectul după ce se va
    exprima toată lumea, toată societatea, toate organizaţiile profesionale şi, în
    al doilea rând, după ce se vor exprima puncte de vedere, opinii, critici.

    Între propunerile care au stârnit reacţii aprinse şi proteste de stradă se
    numără, alături de cele criticate de procurori, excluderea preşedintelui
    României din procedura de numire a procurorului general şi a şefilor DNA şi
    DIICOT.

    Ambasada Statelor Unite s-a declarat, la rândul ei, îngrijorată pentru
    independenţa sistemului judiciar şi a afirmat că este nevoie de procurori independenţi
    care pot urmări activităţile infracţionale, fără imixtiuni politice sau
    limitări ale actului de justiţie.

    Suspectat că are o agendă ascunsă pe care
    figurează subordonarea principalelor instituţii judiciare şi slăbirea DNA,
    guvernul de stânga de la Bucureşti nu reuşeşte să convingă de contrariu. La începutul anului, încercarea cabinetului PSD – ALDE de a modifica, prin
    ordonanţă de urgenta, codurile penale, a scos în stradă sute de mii de români,
    care au acuzat puterea că încearcă să exonereze de răspundere penală pentru
    fapte de corupţie personaje influente din politică şi administraţie. Acum,
    propunerile ministrului Toader nu fac decât să alimenteze suspiciunile cu
    privire la adevăratele intenţii ale PSD în zona justiţiei.