Tag: Mogosa

  • Turism activ în Maramureş

    Turism activ în Maramureş

    Cavnicul este o staţiune montană
    situată în nordul ţării, în Maramureş, care atrage din ce în ce mai mulţi
    turişti atât iarna, cât şi vara. Dacă însă vă plac sporturile de iarnă, vă
    invităm în Şuior, Cavnic, Borşa, Izvoare
    şi Mogoşa, destinaţii perfecte în sezonul rece. Apoi, pe lângă oportunităţile
    de practicare a sporturilor de iarnă, în Maramureş veţi găsi peisaje de basm,
    mănăstiri de o rară frumuseţe, oameni minunaţi şi deosebit de ospitalieri. De
    asemenea, oferta de cazare este variată, pentru toate gusturile şi buzunarele.


    Iubitorii sporturilor de iarnă vor
    găsi în Maramureş o ofertă cu adevărat atractivă, spune Ioana Tripon, managerul
    unui portal de promovare turistică. Turiştii pasionaţi de schi
    alpin vor putea încerca pârtiile din Cavnic, Şuior sau Borşa. Există inclusiv
    posibilitatea practicării de schi fond, dar, mai mult, cei care vor să vadă şi
    mai bine Maramureşul, iarna, pot încerca drumeţii de iarnă, la înălţime. Avem
    Parcul Natural Munţii Maramureşului, Parcul Naţional Munţii Rodnei şi numeroase
    arii protejate. Iar dacă după atâta mişcare turiştii vor simţi nevoia de puţină
    relaxare pot încerca piscinele cu apă sărată din staţiunea Ocna Şugatag. Băile
    cu apă sărată sunt un remediu pentru persoanele care suferă de oboseală sau
    stress, pentru persoanele cu afecţiuni reumatice, probleme musculare sau
    osoase, neurologice şi chiar afecţiuni vasculare.


    Oferta de cazare este variată. De
    exemplu, la un hotel de trei stele din proximitatea pârtiilor de schi veţi
    plăti 590 lei de persoană (131 euro) pentru trei nopţi, două zile de skipass şi
    demipensiune. Pentru şapte nopţi de cazare şi şase zile de skipass, preţul urcă
    la 1350 lei (300 euro) de persoană. Skipassul este valabil între orele 9:00 şi
    21:00, cu urcări nelimitate. Demipensiunea include micul dejun şi cina, iar
    oferta este valabilă tot sezonul, exceptând perioada 3 -12 februarie 2017.
    Skipassul nu este inclus în preţ pentru sosirii şi cea a plecării.


    Preţul pentru închirierea unui
    echipament complet de schi este de 60 de lei (13 euro) pe zi, iar 50 de lei (11
    euro) veţi plăti pentru un echipament complet de snowboard. Lecţiile private de
    schi sunt cuprinse între 70 de lei (15 euro) pentru o şedinţă cu o singură
    persoană şi 45 de lei pentru un grup de
    patru-cinci persoane.


    Ana Poenar, director de marketing al
    unui complex turistic din Cavnic, spune că mulţi hotelieri şi multe pensiuni
    propun programe de o zi sau de mai multe zile la obiectivele din zonă. Însă
    foarte mulţi dintre turişti preferă să rămână în această perioadă pe pârtia de
    schi. În primul rând
    pârtiile de schi din Maramureş, atât Cavnicul, cât şi celelalte pârtii au
    foarte multă zăpadă. Sunt în stare excelentă, chiar acum sunt şi eu pe pârtie,
    tocmai am terminat o manşă. Avem şi o şcoală de schi cu intructori atestaţi
    internaţional. Avem un centru de închirieri cu echipamente foarte bune. Chiar
    acum avem pe pârtie nişte polonezi, ucraineni şi foarte multe grupuri din
    Ungaria. Cred astăzi avem chiar mai mulţi maghiari decât români la schi. Din
    câte am înţeles, par a fi foarte mulţumiţi de condiţiile de aici. Ei obişnuiau
    să meargă la schi în Austria, dar au spus că preţurile sunt foarte mari acolo
    şi le convine foarte mult raportul calitate-preţ pe care-l găsesc la noi.
    Pârtiile sunt într-o stare excelentă, de la începutul sezonului la noi s-a tot
    schiat. Acum, fiind ajutaţi şi de zăpada naturală, peisajul este absolut
    mirific. Îi aşteptăm cu mare drag la noi pe toţi iubitorii sporturilor de
    iarnă.


    Turiştii
    afalţi în Maramureş s-au bucurat deja de bucatele tradiţionale, preparate în
    general din carne de porc. Dacă sunteţi însă vegetarieni, veţi găsi un meniu
    special, din care nu vor lipsi zacusca, ciupercile sau ciorbele de legume. Iar
    la desert nu vor lipsi plăcintele, stropite din belşug cu nelipsita horincă.