Tag: monumente istorice

  • Suceava

    Suceava

    Suceava, municipiul de reședință a județului cu același nume, se află pe traseele turistice ale celor care doresc să viziteze cunoscutele mănăstiri bucovinene cu picturi murale exterioare şi interioare, aflate în patrimoniul cultural mondial UNESCO. Menționată în documente din anul 1388, Suceava a fost cetatea de scaun a Moldovei până în anul 1566, când capitala acestui stat medieval românesc a fost mutată la Iași.

    Într-un oraş încărcat de istorie, este greu să selectezi obiectivele pe care să le vizitezi, pentru că Bucovina, regiunea în care se află Suceava, are foarte multe atracţii turistice.

    Bucovina s-a aflat în componenţa Moldovei până în anul 1775 când a fost anexată de Austria. În 1918, Bucovina s-a unit cu România, însă, în iunie 1940, partea de nord a acesteia a fost anexată de Uniunea Sovietică. Din 1947, partea de nord (cu oraşul Cernăuţi) a revenit RSS Ucrainiene, ulterior Ucrainei, după destrămarea Uniunii Sovietice.

    Președintele Asociației pentru Turism Bucovina, Ciprian Șlemco,  consideră că turiștii care ajung în Bucovina nu au cum să se plictisească pentru că această regiune a României trebuie descoperită încetul cu încetul. La fel și orașul Suceava: „Foarte puțini turiști români descoperă orașul Suceava, care este fabulos din foarte multe puncte de vedere.

    Aș menționa un lucru. Nu se pune foarte mult preț pe arhitectura orașului, atâta cât a rămas din ea, pentru că nu trebuie să uităm că Suceava, din păcate, a fost bombardată în timpul celui de-al doilea război mondial. Dar, cu ceea ce avem, putem descoperi culoarea etnică a Sucevei. Mă refer la fostul cartier armenesc, mă refer la fostul cartier evreiesc din zona Burdujeni-Sat, mă refer la partea germană, combinată, dacă vreți, cu partea evreiască din nou în zona Ițcani, Gara de nord a Sucevei, un monument istoric foarte frumos cu o arhitectură extraordinară, o arhitectură gotică, dar simbolul Sucevei pentru mine este gara Suceava Burdujeni.

    Eu am început să o promovez acum 10 ani și iată că la turiștii străini a prins foarte bine pentru că este singura gara funcțională, cu o sală a balului, extraordinară. Balul gospodarilor are loc la început de ianuarie în gara din Suceava. Este un proiect al primăriei Suceava.

    Monumentele istorice şi religioase ale oraşului Suceava sunt obiective care merită vizitate, după cum subliniază președintele Asociației pentru Turism Bucovina, Ciprian Șlemco: „Să nu uităm partea istorică, partea medievală a orașului, aici mă refer la Cetatea de scaun a Sucevei şi un muzeu în aer liber, sigur, nu atât de mare ca cel de la Sibiu sau cu cel de la București, Muzeul Satului Bucovinean.

    Sună foarte frumos, Muzeul Satului Bucovinean, pentru că acolo turiștii vor găsi case din toată zona Bucovinei, vor descoperi Iaslovățu, vor descoperi Arbore, vor descoperi Rădăuțiul și lista sigur că poate continua.

    Nu uităm de bisericile medievale, una dintre bisericile UNESCO, se află în centrul orașului. Mă refer la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, de fapt hramul original al mănăstirii este Sfântul Gheorghe și bineînțeles biserica Mirăuți, care are la fel o frescă foarte interesantă, este o biserică care trebuie neapărat descoperită.

    Biserica Mirăuți este cel mai vechi monument religios din Suceava. A fost locul de încoronare a domnitorilor moldoveni și prima reședință a mitropoliei Moldovei, ridicată în timpul domnitorului Petru I Mușat. La Biserica Mirăuților din Suceava a fost miruit, ca domn al Moldovei, cel care a rămas cunoscut în istoria medievală sub numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, căruia i se datorează și perioada de glorie a Cetății medievale a Sucevei. În luna august a fiecărui an, în Cetatea Sucevei este organizat Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”.

  • Românii de lângă noi 01.05.2024

    Românii de lângă noi 01.05.2024

    Reabilitarea monumentelor istorice – o campanie pentru păstrarea identității culturale în Basarabia. Participă: avocat dr. Iulian Rusanovschi, președinte fondator al Asociației obștești Monumentum de la Chișinău (a cărei activitate este centrată pe restabilirea monumentelor interbelice realizate pe teritoriul dintre Prut și Nistru în perioada interbelică și nu numai, cel mai recent – pe 20 aprilie 2024, fiind inaugurat Mausoleul ostașilor români de la Chișinău), autor al seriei „Războiul monumentelor”, al cărei al treilea volum a fost lansat pe 24 aprilie și la București.

  • Retrospectiva turistică

    Retrospectiva turistică

    Anul 2023 a fost un
    an încărcat pentru turismul românesc. Am descoperit destinații interesante și
    proiecte care au adus tot mai mulți turiști în România. Am început luna
    ianuarie cu atmosfera concepută pentru a relaxa toate simțurile prin muzică,
    arome, decor și lumină din centrele SPA. Pe litoralul românesc, în București și
    pe Valea Prahovei, am găsit o gamă foarte variată de terapii vindecătoare. Tot
    în prima lună a anului am aflat că tratamentele balneare au o tradiție veche, România
    fiind printre primele țări din lume care a creat o societate științifică de
    balneologie și climatologie. Băile Felix, Călimănești, Căciulata și Sovata au
    fost doar câteva dintre stațiunile pe care le-am vizitat. Am descoperit, apoi,
    ruta cultural-turistică Meșteri populari și meșteșuguri tradiționale din
    România. Aceasta a fost lansată de către Ministerul Antreprenorialului și
    Turismului din România, pentru turiștii interesați de obiectele de artizanat și
    de obiceiurile populare din satele situate în nordul României.



    În perioada 23-26 februarie, a avut loc la București
    ediția a 47-a a Târgului de Turism al României. În cadrul evenimentului, au
    fost prezentate cele mai interesante oferte și atracții turistice din România.
    Nu au lipsit nici meșterii populari care au făcut adevărate demonstrații ale
    meșteșugurilor străvechi. Județul Timiș, Bucovina, Breaza, Cetatea Făgărașului
    și Arad au fost destinațiile despre care am vorbit atunci. Apoi, la începutul
    primăverii, ne-am oprit în centrul României, la poalele versantului sud-estic
    al muntelui Piatra Craiului, la altitudinea de 1244 de metri, unde am
    descoperit primul sat turistic din România, Șirnea. Ne-am îndreptat după aceea
    spre Delta Dunării, un adevărat paradis natural, care se întinde la vărsarea
    Dunării în Marea Neagră. Habitat al păsărilor de apă care au găsit aici o
    întinsă zonă de stufărișuri, Delta Dunării reprezintă una dintre marile
    atracții turistice ale României. V-am prezentat tururi de observare a florei și
    faunei, oferte de foto safari și de excursii cu barca sau caiacul, însă am
    vorbit și despre tradiții, istorie, cultură și, nu în ultimul rând, despre
    multitudinea de crame din zonă. Răsfățul a continuat apoi prin patrimoniu.
    Ne-am îndreptat atenția spre vechile reședințe nobiliare din România. Domeniul
    Cantacuzino, de la Florești, și conacul familiei Carp, o familie de boieri din
    comuna Țibănești, județul Iași, ne-au impresionat prin rafinament.



    În județul Vâlcea, am aflat că se pot practica o
    multitudine de forme de turism. Mai mult decât atât, Horezu este un brand
    pentru județul Vâlcea, prin ceramica pe care meșterii o realizează acolo. Apoi,
    am vizitat o zonă la fel de recunoscută pentru tradiții, dar și pentru pădurile întinse și fenomenele
    naturale unice. Județul Buzău este căutat an de an și de iubitorii turismului
    de aventură, aici practicându-se alpinismul, off-roadul, raftingul sau
    parapanta. Pe de altă parte, oferta gastronomică este foarte variată și cuprinde
    câteva mărci înregistrate. Paștele l-am petrecut în satul românesc. Am aflat la
    început de aprilie că Satul Rășinari, din județul Sibiu, a fost marele
    câștigător al României la cea de-a doua ediție a competiției mondiale Best
    Tourism Villages, lansată de Organizația Mondială a Turismului. Am vorbit
    despre excursiile rurale, care se pot combina cu vizite la cetăți medievale, dar
    și cu participări la festivaluri și evenimente locale. Iar, de aici, ne-am
    oprit în centrul României, în județul Brașov, pentru a cunoaște unul dintre
    cele mai bine conservate monumente la nivel național. Multe publicații din
    toată lumea au scris că este una dintre cele mai frumoase cetăți din lume.
    Cetatea Făgărașului, a cărei construcție s-a terminat în secolul al XVII-lea, a
    fost asediată de peste 26 de ori, dar n-a fost cucerită niciodată. Iar, la
    sfârșit de aprilie, v-am propus un city-break în nord-vestul României, la doar
    câțiva kilometri de granița cu Ungaria și la o distanță relativ egală față de
    Viena, Praga sau București, în orașul Oradea. Și am aflat că nu numai Oradea
    poate fi destinația perfectă de city-break, ci și un adevărat oraș-muzeu, Târgu
    Jiu. Sau Cluj-Napoca, orașul în care s-a născut fenomenul de renume mondial:
    Festivalul Untold.



    La începutul verii, vă spuneam că România este cunoscută
    pentru pădurile sale întinse și virgine, pentru zonele în care găsim tradiții
    vechi și meșteșugari care încă lucrează obiecte de artizanat prin tehnici și
    după modele moștenite din străbuni. Și am vorbit despre ecoturism și despre asociațiile
    care se străduiesc să păstreze valorile naturale și să educe în privința unui
    turism responsabil. În aceeași perioadă, am făcut și un tur virtual, prin
    intermediul căruia ați descoperit peste 50 de muzee din toate zonele României
    rurale. La început de toamnă, am vorbit despre tărâmul verde al bisericilor din
    lemn, Maramureș, după care ne-am îndreptat spre lumile dispărute din Țara
    Hațegului. Am cunoscut, astfel, o zonă în care se găsesc zimbri, biserici
    medievale, case vechi și castele, o mulțime de monumente istorice de interes
    național și chiar fosile de dinozauri pitici, unice în lume. Apoi, am călătorit
    pe Via Transilvanica, cel mai lung traseu de drumeții din România, care leagă
    situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Iar, de aici, am ajuns în cramele
    care păstrează adevărate comori pentru iubitorii de vin. Am vorbit despre
    programe speciale de vizită, cu plimbări prin podgorie, explicații despre
    procesul de fabricare a vinului și, cel mai important, degustări.



    După prezentarea ofertei de turism de aventură și a celei
    de cicloturism, aproape de sfârșitul anului, v-am invitat să petreceți
    sărbătorile de iarnă în România. Am vorbit despre târguri de Crăciun și despre
    Revelion, dar și despre festivaluri unice de iarnă. Iar 2024 se anunță un an
    cel puțin la fel de bogat în oferte turistice. Rămâneți alături de Radio
    România Internațional, pentru a cunoaște România și obiectivele sale turistice
    cele mai frumoase! La mulți ani!


  • Tururi pietonale în Timișoara

    Tururi pietonale în Timișoara

    Timișoara
    este cel mai mare oraş din partea vestică a României, fiind situat în apropeire
    de frontierele cu Serbia și Ungaria. Are aproape 340 de mii locuitori, iar
    împreună cu zona metropolitană ajunge la peste 465 de mii de locuitori.
    Atestată documentar în anul 1211, Timişoara a fost întărită cu ziduri în
    secolul al 15-lea, însă în 1552 ajunge sub controlul Imperiului otoman care își
    menține autoritatea până în anul 1716 când orașul și regiunea Banatului trec
    sub stăpânire austriacă pentru încă două secole. Sub administrația austriacă,
    cetatea a fost reconstruită, râul Bega, ce traversează Timişoara, a fost asanat şi canalizat şi au fost ridicate
    clădiri care în zilele noastre se află pe lista monumentelor istorice.
    Timişoara s-a numărat printre primele oraşe din lume care au introdus
    transportul în comun cu tramvaie cu cai, în anul 1869. Timişoara este oraşul
    din care a pornit Revoluţia din decembrie 1989, care a condus la prăbuşirea
    regimului comunist din România.


    La
    Timișoara a fost înființată recent Breasla ghizilor, o asociație care și-a
    propus să ofere multe informații celor care vor să afle mai multe despre orașul
    de pe malul Begăi. Ludovic Satmari este ghid de turism și unul dintre
    fondatorii Breslei ghizilor din Timișoara, o inițiativă care are, se pare,
    succes:

    De vreo trei săptămâni, am început și tururile, însă
    doar săptămânal. Am început cu câte un tur sâmbăta, în fiecare sâmbătă avem
    câte un tur general al Timișoarei și duminica, pe cât se poate, facem câte un
    tur tematic. E vorba doar de tururi pietonale! Oricum, dacă vrei
    să vizitezi ceva în centrul Timișoarei, doar pietonal o poți face, pentru că
    tot centrul este o mare zonă pietonală. La tururile tematice, unele sunt pe
    cartiere. De exemplu, luni, vreau să facem un tur al cartierului Fabric,
    vechiul cartier industrial de la 1800 și 1900. Vor mai fi și alte tururi ale
    cartierelor istorice pentru că Timișoara, pe lângă centru, are și niște cartiere
    vechi, foarte frumoase, care, până la defortificarea orașului (demolarea
    zidurilor cetății medievale – n.a.), erau așa, ca niște sateliți ai
    Timișoarei și fiecare avea acolo un centru, o piață, o biserică sau biserici.
    Ele pot fi vizitate, poți să faci un tur liniștit și să afli istoria
    cartierelor respective. Vor fi tururile acestea prin cartierele istorice, apoi
    turul evreiesc, l-am făcut deja, turul Revoluției, bineînțeles!


    În
    decembrie 1989, la Timișoara a pornit Revoluția care a dus la îndepărtarea
    regimului comunist din România. Acest tur tematic stârnește interes un numai
    pentru turiști,ci și pentru locuitorii Timișoarei, după cum am aflat de la
    Ludovic Satmari:

    Când l-am făcut în anii trecuți, am văzut
    că deja vin timișoreni la turul ăsta, cu copiii lor, adică vorbim de oameni la
    40 de ani care au copii adolescenți sau mai tineri și care vor să fie siguri că
    istoria se dă mai departe și că ai lor copii vor afla ce s-a întâmplat la
    Timișoara. Revoluția a
    pornit la Timișoara, Timișoara a fost primul oraș liber de comunism din
    România, deja din 20 decembrie, când în celelalte orașe nici nu începuse și de
    aceea facem turul Revoluției aici. Începem de la locul din care a început
    totul, dintr-o mică piață, piața Maria și străduța adiacentă unde se află
    biserica și casa parohială reformată maghiară, unde era preot Tokes Laszlo, în
    momentul în care a început Revoluția, pentru că de acolo a pornit totul. Acolo
    e startul și apoi vizităm locurile cele mai fierbinți din Timișoara, din timpul
    Revoluției. Vedem monumentele dedicate
    celor care au murit. Putem oferi tururi în mai multe limbi, bineînțeles, la
    cerere, adică poate fi engleză, germană, italiană, maghiară.


    Din cauza restricțiilor impuse de
    pandemie, pentru tururile ghidate pietonale în Timișoara pot fi constituite
    grupuri de maximum 9 persoane. Cu siguranță, pe măsura ridicării restricțiilor,
    va crește interesul pentru Timișoara. De menționat că Timișoara ar fi trebuit să fie în acest an Capitală
    Culturală Europeană, însă, din cauza pandemiei, toate evenimentele
    cultural-artistice au fost reprogramate pentru anul 2023.

  • Vâlcea turistică

    Vâlcea turistică

    Ne oprim azi în județul
    Vâlcea pentru a descoperi doar câteva dintre atracțiile turistice ale unui
    județ în care se poate practica turismul religios, monahal, de agrement, dar și
    curativ. Județul Vâlcea se poate lăuda cu un mare număr de monumente istorice
    cuprinse în patrimoniu național. Și stațiunile balneoclimaterice sunt renumite.
    Dintre acestea, Băile Olănești ocupă primul loc în ceea ce privește numărul de
    izvoare, debitul total zilnic al acestora și varietatea compoziției și a
    concentrației apelor minerale.


    Monica Gheorghiu,
    coordonatoare a Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, din
    cadrul Consiliului Județean Vâlcea, ne propune să ne oprim mai întâi în orașul
    Râmnicu Vâlcea, unde vom găsi obiective turistice impresionante. Printre acestea menționez ansamblul arhiepsicopal, Mănăstirea Antim și
    fostul schit Cetățuia, reprezentative din punct de vedere istoric, precum și
    alte ansambluri monahale: biserica Buna Vestire, biserica Cuvioasa Parascheva
    sau biserica Sf. Gheorghe. Ca instituții
    de cultură, menționez Muzeul de Istorie care deține zece colecții impresionante
    din epoca neolitică, a bronzului, cea dacică, din istoria medievală, modernă și
    contemporană. Aici se găsesc bunuri de interes național și chiar din
    patrimoniul românesc. Unul ar fi masca de bronz de la Ocnița, unicat în S-E
    Europei, amfora romană de bronz sau anafornița de argint. De asemenea,
    menționez Muzeul de Artă Casa Simian, un impresionant obiectiv cultural și
    istoric.



    Obiectivul a fost
    transformat în muzeu între anii 1972-1980, iar, în prezent, deține o expoziție
    permanentă, ce reunește lucrări de valoare, picturi și sculpturi. Monica Gheorghiu, coordonatoare a
    Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, din cadrul
    Consiliului Județean Vâlcea. Nu pot să nu menționez Muzeul Satului
    Vâlcean, construit în jurul culei Bujoreanu. Este un sat-muzeu care se extinde
    pe o suprafață de 8,5 hectare și reprezintă imaginea funcțională a unei așezări
    rurale tradiționale cu toate instituțiile socio-culturale. Se poate vizita și
    casa memorială Anton Pann, care fixează în timp peregrinările pe meleagurile
    Vâlcei în anumite perioade ale literatului român, important dascăl al vremurilor
    de demult. Din punct de vedere cultural, aș mai menționa Galeriile de Artă,
    Biblioteca Județeană, teatrele care își
    desfășoară activitatea la noi în oraș și filarmonica.


    Orașul Râmnicu Vâlcea vă
    este recomandat și de Simona Iliescu, inspector la biroul de comunicare al
    Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea. Există o mulțime de motive pentru care
    turiștii ar trebui să rămână cel puțin pentru câteva zile în orașul nostru și
    în județul nostru, cu atât mai mult cu cât anul acesta este o triplă aniversare
    la Râmnicu Vâlcea. În anul centenarului, Râmnicu Vâlcea aniversează nu numai
    100 de ani de la Marea Unire, ci și 630 de ani de atestare documentară, de când
    domnitorul român Mircea cel Bătrân, a emis un hrisov în 1388, la 20 mai,
    menționând prima dată orașul nostru. Sărbătorim însă și 170 de ani de la prima
    intonare în cadru oficial, în actualul parc Zăvoi, a actualul imn național al
    României. Este un oraș cu o importantă componentă istorică.


    Simona Iliescu, inspector
    la biroul de comunicare al Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, recomandă
    pentru vizitare în special data de 29 iulie, când se sărbătorește Ziua Imnului
    Național. Primăria municipiului în
    parteneriat cu alte autorități și ONG-uri locale organizează ample manifestări
    culturale dedicate acestui eveniment. Dintre acestea, aș aminti un festival de
    film, numeroase concerte ale Filarmonicii, numeroase vernisaje la galeriile de
    artă. Pe lângă acestea, Primăria organizează în fiecare seară concerte de
    muzică populară și ușoară. Pe 20 mai organizăm din nou multe evenimente
    culturale ocazionate de ziua orașului. Ne-am dori, de asemenea, să avem turiști
    și spre sfârșitul anului, când vom inaugura un târg de iarnă la Râmnicu Vâlcea.
    Vom avea manifestări ample dedicate zilei naționale a României. În acest
    context, vom organiza un târg pentru cei mici, precum și numeroase concerte.


    Din Râmnicu Vâlcea
    puteți ajunge ușor în trei stațiuni balneoclimaterice, situate la o distanță
    aproximativ egală de oraș, la circa 18-20 de km. Simona Iliescu: Călimănești, Băile Govora și Olănești. La Călimănești, veți găsi în
    imediata apropiere și Mănăstirea Cozia, un important monument arhitectural
    ridicat la 1388. La Băile Govora există, de asemenea, Mănăstirea Govora,
    construită în sec. al XV-lea, locul în care domnitorul Matei Basarab a tipărit
    pentru prima dată în Țara Românească un cod de legi – Pravila de la Govora, de
    la 1640. V-aș recomanda un loc încărcat de istorie și aflat în patrimoniul UNESCO,
    Horezu, la 50 de km de orașul nostru. Aici se află mănăstirea Hurezi, inclusă
    în patrimoniul UNESCO, și pot admira ceramica de Hurezi, inclusă și ea în
    patrimoniul UNESCO. Să nu uităm nici de Măldărești, aflat la mică distanță de
    Horezu, unde veți putea admira culele de la Măldărăști, dar și casa memorială
    IG Duca. Pentru pasionații de viticultură, recomand o excursie la culturile de
    viță de vie din orașul Drăgășani.


    Mulți dintre turiștii
    ajunși în județul Vâlcea ajung la Centrul de Informare Turistică, spune Monica
    Gheorghiu, coordonatoare. Vin să se informeze în special despre
    traseele din zona montană, despre drumeții, zonele unde pot face trekking. Avem
    pliante de promovare în limba engleză. De asemenea, unele dintre hărțile pe
    care le distribuim sunt în limba germană. Îi așteptăm cu drag pe toți cei care
    doresc să viziteze județul Vâlcea. Le spunem că potențialul turistic al
    județului este unul deosebit și, la noi, în județ pot practica orice formă de
    turism.



    Invitația a fost lansată. Vă așteptăm și săptămâna
    viitoare cu o nouă destinație.

  • Retrospectiva săptămânii 15.07-21.07.2018

    Retrospectiva săptămânii 15.07-21.07.2018

    Din nou
    despre legile justiţiei


    Preşedintele
    Klaus Iohannis contestă la Curtea Constituţională Statutul judecătorilor şi
    procurorilor, modificat în Parlament, dar anunţă că este obligat să promulge
    Legea privind organizarea judiciară. Într-o declaraţie de presă susţinută joi
    şeful statului a făcut apel la legislativ să reintroducă de urgenţă, în
    sesiunea de toamnă, legile justiţiei în circuit şi să le corecteze în acord cu
    recomandările Comisiei de la Veneţia. Seful statului a criticat modul lipsit de
    transparenţă în care coaliţia majoritară la putere PSD-ALDE a legiferat şi a
    precizat că rezultatul este foarte îngrijorător.

    De asemenea, preşedintele a
    anunţat că a sesizat CCR în legătură cu Legea privind statutul magistraţilor: În acest moment,
    în privinţa Legii 304/2004 modificată, legea care priveşte organizaţia
    judiciară, am epuizat din păcate toate căile constituţionale pe care le am la
    dispoziţie şi, prin urmare, sunt obligat prin Constituţie să promulg această
    lege. Asta însă nu înseamnă nici pe departe că parcursul acestei legi s-a
    finalizat, s-a terminat! Nici vorbă! Referitor la a doua dintre aceste legi,
    Legea 303/2004, acum modificată, privind statutul judecătorilor şi
    procurorilor, recent reexaminată de către Parlament, voi sesiza Curtea
    Constituţională cu solicitarea fermă de a ţine cont de opiniile Comisiei de la
    Veneţia
    .

    Preşedintele a atras atenţia parlamentarilor care fac parte din
    coaliţia majoritară că loialitatea lor trebuie să fie faţă de alegători, care
    îşi doresc să rămână în UE şi să nu devină un exemplu negativ în Europa.În replică, reprezentanţii coaliţiei la
    putere amintesc că legile justiţiei au fost corectate în acord cu deciziile
    Curţii Constituţionale şi spun că o rediscutare în Parlament nu şi-ar mai avea
    rostul. Opoziţia, în schimb, susţine solicitarea şefului statului adresată
    legislativului de a ţine seama şi de recomandările Comisiei de la Veneţia.
    Luni, ministrul justiţiei, Tudorel Toader, declara că România va transmite un
    punct de vedere oficial Comisiei de la Veneţia înaintea de definitivarea formei
    finale a raportului acestui organism consultativ al Consiliului
    Europei, ale cărui avize sunt, în general, respectate de statele membre.
    Comisia avertiza că amendamentele aduse celor trei legi ale justiţiei vor submina, cel mai probabil, independenţa
    procurorilor şi judecătorilor români şi încrederea publicului în justiţie.



    Fondul Naţional de Dezvoltare suverană
    declarat neconstituţional


    Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi
    înfiinţat printr-o hotărâre de Guvern, după ce Curtea Constituţională a anunţat
    că nu este posibil acest lucru prin intermediul unei legi, a declarat, joi,
    ministrul roman al Finanţelor, Eugen Teodorovici. Miercuri, CCR a acceptat sesizările formulate de preşedinţie şi
    opoziţie, potrivit cărora înfiinţarea Fondului intră în atribuţiile Guvernului,
    şi nu ale Parlamentului, fiind astfel încălcată separaţia puterilor în stat.
    Legea prevedea că 33 de companii, la care statul român este acţionar, vor intra
    în portofoliul Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, al cărui capital
    social s-ar ridica la 9 miliarde de lei (circa 2 miliarde de euro).



    Bucureştiul cere sprijin UE pentru
    combaterea efectelor pestei porcine africane


    România a cerut bani de la UE pentru fermierii
    afectaţi de pesta porcină africană. Solicitarea a fost făcută, marţi, de
    ministrul Agriculturii, Petre Daea, la reuniunea de la Bruxelles a omologilor
    săi din spaţiul comunitar. Banii ar urma să acopere pierderile directe suferite
    de fermierii români din cauza uciderii animalelor bolnave, pe cele înregistrate
    ca urmare a opririi producţiei de carne de porc, precum şi pierderile generate
    de scăderea preţurilor la porc în zonele afectate. Ajutoarele vor viza şi
    costurile legate de dezinfecţie, distrugerea furajelor şi cheltuielile de
    ecarisare, a precizat Ministerul Agriculturii, care a adăugat că România
    continuă să ia măsuri pentru limitarea focarelor. În prezent, cele mai multe
    sunt localizate în apropiere de frontiera cu Ucraina. Numărul total al
    focarelor a depăşit 300.



    Guvernul român aloca 1 miliard de euro pentru protejarea patrimoniului
    cultural


    Guvernul de la Bucureşti a aprobat finanţarea a
    două mari proiecte culturale, în valoare totală de aproximativ 12 milioane de
    euro. Este vorba despre programul E-cultura: Biblioteca digitală a României,
    respectiv programul Monumente istorice, planificare strategică şi politici
    publice optimizate. Prin proiectul E-cultura vor fi expuse în Biblioteca
    digitală a României 550 de mii de resurse culturale, va fi creată o platformă
    informatică de tip blibliotecă digitală si catalog partajat culturalia.ro şi,
    nu în ultimul rând, vor fi digitalizate si furnizate pe portalul europeana.eu
    aproximativ 200.000 de resurse culturale, a precizat premierul. Al doilea
    proiect, referitor la monumente istorice, vizeazăelaborarea codului patrimoniului cultural, respectiv a strategiei
    naţionale privind protejarea monumentelor istorice.

    Proiectele vor fi realizate
    din fonduri europene nerambursabile. Tot
    joi, guvernul a adoptat o OUG privind aprobarea Programului de investiţii
    în domeniul Culturii.Pentru
    implementarea acestuia a fost alocată suma de 1 miliard de euro, în baza căreia
    se pot încheia contracte de finanţare multianuale. Beneficiarii acestui program
    sunt autorităţile administraţiei publice centrale, inclusiv Ministerul Culturii
    şi Identităţii Naţionale, precum şi instituţiile aflate în subordine,
    indiferent de sistemul de finanţare, şi autorităţile administraţiei publice
    locale.Banii
    vor fi folosiţi pentru achiziţia de imobile monumente istorice şi de bunuri
    culturale mobile clasate, prin exercitarea dreptului de preemţiune al statului,
    construirea de obiective culturale în care se desfăşoară activităţi în domeniul
    cultural, de informare şi de educaţie, realizarea de lucrări de intervenţie,
    reabilitare şi/sau modernizare, consolidare, restaurare şi punere în valoare a
    monumentelor istorice.

  • Alba Iulia

    Alba Iulia

    Astăzi vă invităm
    la Alba Iulia, un oraş încărcat de istorie. Situată în centrul ţării, aşezarea
    încântă călătorii prin multitudinea de monumente istorice, vestigii ale
    trecutului milenar. Un oraş european, modern, împărţit în oraşul de sus şi
    oraşul de jos, aşa se prezintă Alba Iulia în prezent. Oraşul de sus cuprinde
    monumentele istorice milenare, bine întreţinute, în timp ce oraşul de jos a
    fost construit mult mai aproape de timpurile moderne.


    Anul acesta, în
    data de 1 decembrie, se vor împlini 100 de ani de când, la Alba Iulia, se
    realiza prin voinţa mulţimii adunate pe platoul din apropierea cetăţii
    medievale, unirea tuturor provinciilor româneşti într-un singur stat. Mihai
    Coşer, purtător de cuvânt la primăria municipiului Alba Iulia. Se conturează un an turistic deosebit
    de atractiv atât pentru hotelieri cât şi pentru cei care vor veni în
    Alba Iulia. Tind să cred că este un an în care conştiinţa tuturor românilor se
    îndreaptă spre Alba Iulia. Este anul centenar şi, de-a lungul anului, se vor
    petrece foarte multe evenimente pe lângă cele consacrate. Cel mai probabil,
    Gala UNITER (Uniunii Teatrale din România) se va ţine anul acesta la Alba
    Iulia. Este un eveniment de marcă, iar acesta va aduce la Alba Iulia absolut
    tot ce e mai bun în lumea teatrului. Vladimir Cosma este un artist care va veni
    anul acesta la Alba Iulia, la Sărbătoarea Muzicii. Vă pot spune că este,
    probabil, cel mai prolific compozitor român şi care a compus majoritatea melodiilor
    din filmele cu Louis de Funès. Partiturile sale l-au făcut dorit pe toate
    scenele din lume. Va fi un concert excepţional în data de 24 iunie. De
    asemenea, anul acesta vom încerca să facem din cetatea Alba Iulia un
    cinematograf în mişcare. Vom face proiecţii 3D pe toată suprafaţa zidurilor
    cetăţii, de jur-împrejur, ceea ce înseamnă un nou traseu turistic de
    aproximativ trei km. Odată cu lăsarea serii, turiştii vor putea privi pe etape,
    momentele marcante din existenţa naţiei române. Nu e lipsit de interes că, nici
    în acest an, nu vom renunţa la unul dintre elementele definitorii ale cetăţii:
    gărzile care au atât de mult succes la public.


    Despre cetatea de
    tip Vauban, construită în secolul al XVIII-lea, mulţi spun că este atracţia
    principală a oraşului. Este o cetate în formă de stea, unică în această parte a
    Europei şi a doua ca importanţă din Europa după o cetate similară din
    Luxemburg. Am aflat de la Mihai Coşer, purtător de cuvânt la primăria
    municipiului Alba Iulia, că garda austriacă va avea de la începutul lunii
    aprilie un spectacol în fiecare zi, în jurul orei 12.00. Atunci, va avea loc
    schimbarea gărzii. În weekenduri, acesta va fi mai bogat: cu trageri de tun şi
    cu defilare. Anul acesta va continua să fie văzută trupa de reenactment Legiunea
    Gemina, care şi-a dovedit talentul şi a fost prezentă la multe festivaluri din
    România şi de peste hotare. Vor putea fi văzuţi gladiatori, romani, nimfe,
    alături de o gardă nouă: Garda Unirii. Sunt soldaţii care au păzit Unirea de la
    1918. Spectacolele vor avea loc în fiecare weekend, când se vor organiza şi
    ateliere de bătut monede.


    În Alba Iulia vă
    va impresiona catedrala romano-catolică Sf. Mihail, un alt obiectiv turistic
    major al oraşului. Construită în secolul al XI-lea, a cunoscut un secol mai
    târziu modificări care au adus-o în forma pe care o putem vedea astăzi. Este
    cea mai veche catedrală din sud-estul Europei. Conţine elemente gotice,
    renascentiste şi, desigur, romanice, stilul iniţial în care a fost construită.
    Totodată, puţină lume ajunge în Alba Iulia şi nu vizitează Muzeul Unirii.
    Pentru cei care îi calcă pragul este o incursiune în timp. Veţi cunoaşte epoca
    paleolitică, epoca bronzului, epoca romană, atunci când în Alba Iulia se găseau
    două castre romane, unul militar şi unul economic, epoca medievală şi veţi
    realiza că trei sau patru ore de vizită ajung doar dacă incursiunea
    dumneavoastră în timp va fi una superficială. Revenim însă la evenimentele
    anului 2018, alături de Mihai Coşer, purtător de cuvânt la primăria
    municipiului Alba Iulia. Alba Iulia va face anul acesta o declaraţie
    cu privire la cei 100 de ani de la unirea principatelor române. Este o
    declaraţie în care vom spune ce simţim noi la 100 de ani de la unire. Radio
    România Internaţional este unul dintre primii reprezentanţi ai mass-media care
    află acest lucru. Această declaraţie pune accent pe copii şi tineri. Aşa cum
    spunea şi regele Mihai cândva, noi trăim cu convingerea că ţara e luată cu împrumut de la cei tineri şi trebuie
    păstrată pentru a o da înapoi la momentul potrivit. Din acest motiv, vă voi mai
    dezvălui un punct major. Va exista o Alee a Centenarului, flancată de
    aproximativ 100 de arbori, plantaţi de 100 de copii din ţară în urma unui
    concurs pe care îl vom face public la nivel naţional.


    Fiecare arbore va
    purta numele unui copil şi un spaţiu destinat fotografiilor. Copilul va fi
    fotografiat în diverse momente, până la maturitate, alături de arborele care-i
    poartă numele. Mihai Coşer. Copiii înseamnă foarte mult pentru noi în
    anul centenarului. Vom avea în toate colţurile cetăţii Alba Carolina diverse
    ateliere dedicate lor. Vom avea şi un festival foarte mare, dacă ar fi să
    comparăm, un fel de Untold al copiilor. Vom schimba mult din atitudinea noastră
    faţă de copii şi tineri prin intenţia clară de a avea şi un Muzeu al Ştiinţei
    în Alba Iulia, lucru unic în România. Va fi realizat în decurs de doi, trei
    ani, întrucât este o investiţie foarte mare. Alba Iulia cuprinde toată istoria
    acestei ţări în decurs de 2.000 de ani, dar şi repere europene. Aici se află
    Palatul Principilor, un obiectiv pe care noi îl vom restaura începând din acest
    an printr-un proiect european. Din Palatul Principilor a fost condusă întreaga
    Europă în anumite momente istorice. Există foarte multe lucruri pe care le poţi
    admira, cu care poţi interacţiona. Mai nou, avem o infrastructură digitală,
    pusă la dispoziţia turiştilor, creată de cei mai buni şi mai dinamici
    dezvoltatori de programe informatice din lume.


    Programaţi-vă,
    aşadar, în 2018, o vizită în Transilvania, la Alba Iulia. Nu veţi descoperi un
    singur oraş, ci o întreagă regiune încărcată de istorie, legendă şi plină de
    tradiţii.

  • Moreni, o destinaţie inedită

    Moreni, o destinaţie inedită

    Rămânem astăzi în
    sudul României, unde la 109 km nord de Bucureşti se află municipiul Moreni.
    Este un oraş nou pe harta turistică şi o aşezare atestată documentar pentru
    prima oară acum 433 de ani, în 1584. Iniţial, era cunoscută sub denumirea
    Moarile, datorită numeroaselor mori din împrejurimi, din 1661 fiind cunoscută
    sub denumirea actuală.


    Cei care ajung în
    Moreni vor descoperi o zonă de deal, ideală pentru drumeţii atât vara cât şi
    iarna. Însă vor afla şi despre istoria bogată a zonei ca punct important de
    extragere a petrolului. La Centrul de Informare Turistică al localităţii veţi
    găsi hărţi cu drumeţiile pe care le puteţi face şi materiale cu informaţii
    despre obiectivele turistice din apropiere. Veţi putea vizita monumente
    istorice de importanţă naţională sau, dacă aveţi mai multe zile la dispoziţie,
    vă puteţi opri şi în staţiunea balneoclimaterică Pucioasa, aflată la doar 27 de
    km de Moreni. Mihaela Risescu, consilier în cadrul primăriei Moreni. În apropierea oraşului se află casa memorială a lui Ion Luca
    Caragiale. Există şi o rezervaţie de zimbri în apropiere. Oraşul se poate
    mândri cu resurse naturale. Avem o zonă foarte frumoasă de deal. Oamenii care
    sunt dornici de călătorii sunt aşteptaţi cu drag la noi. Un alt punct de
    atracţie este sonda care a ars în anul 1920 aproape trei ani. Această flacără
    s-a văzut de la 33 de km depărtare, din Ploieşti. A fost un incident care ne-a
    făcut cunoscuţi până în America.


    Structuri de cazare
    veţi găsi destule în municipiu şi în apropierea acestuia. Întrucât promovarea
    turistică a zonei este abia la început, veţi găsi locuri de cazare suficiente.
    Chiar şi în perioada sărbătorilor de iarnă, când ar fi recomandabil să vă petreceţi
    un sejur, datorită tradiţiilor, spune Mihaela Risescu, consilier în cadrul
    primăriei Moreni. În oraşul Moreni vom face un festival din
    iarnă prin care vrem să prezentăm tradiţiile din împrejurimi. Este un eveniment
    pe care l-am organizat şi anul trecut: Alaiul tradiţiilor de iarnă. Invităm
    localităţile învecinate oraşului Moreni să participe cu tradiţiile acestei
    perioade de iarnă. Anul trecut au fost prezenţi cu Capra, cu Ursul. A fost o
    paradă care a defilat prin întreg centrul oraşului şi s-a finalizat cu un
    spectacol de muzică uşoară şi de colinde.


    Evenimente
    sunt organizate cu precădere în timpul verii, continuă Mihaela Risescu,
    consilier în cadrul primăriei Moreni, care spune că atunci nu lipsesc nici
    oaspeţii din afara graniţelor. Turişti străini vin cu ocazia
    evenimentelor ca Motocrosul. Este un concurs naţional, însă atrage şi turişti
    din alte ţări. Mai avem festivalul Cununa petrolului care, la fel, atrage
    persoane care sunt interesate de muzică uşoară şi populară. Un alt eveniment
    organizat la noi se numeşte Salvaţi planeta albastră. Este un concurs în care
    există participanţi cu lucrări creative din Lituania, din Bulgaria, Republica
    Moldova.


    În Moreni veţi găsi
    toate produsele din gastronomia autentică românească. Există însă un produs
    specific zonei şi care, de altfel, este şi promovat: ţuica. În municipiu există
    chiar şi un cartier care se numeşte Ţuicani, datorită numeroşilor producători
    ai acestei băuturi, care locuiau acolo.


    Iată
    aşadar o destinaţie inedită asupra căreia merită să vă îndreptaţi atenţia,
    chiar şi dacă sunteţi doar în trecere prin zonă.

  • Vâlcea turistică

    Vâlcea turistică

    În judeţul Vâlcea se pot practica agroturismul,
    turismul religios, de agrement, dar şi curativ. Pe lângă o salină
    impresionantă, veţi găsi staţiuni balneoclimaterice recunoscute, centre de
    echitaţie, şoseaua aflată la cea mai mare altitudine din România, dar şi trasee
    pentru drumeţii pe munte.


    Monica Gheorghiu,
    coordonatorul Centrului de Informare şi Promovare Turistică din judeţul Vâlcea,
    expune câteva dintre motivele pentru care nu ar trebui să ocolim această
    destinaţia atunci când ne planificăm vacanţa. Vâlcea ocupă
    locul întâi în topul destinaţiilor montane, în ceea ce priveşte arealul zonelor
    turistice montane. De asemenea, există staţiuni balneare de interes naţional şi
    internaţional, care au resurse ce le oferă autenticitate. Veţi beneficia de cea
    mai mare varietate de ape minerale, unele unice în lume. De asemenea, există
    parcurile naţionale Cozia, Buila Vânturariţa, cu o
    floră şi faună foarte diversă şi un număr mare de peşteri. Vâlcea ocupă locul
    doi în privinţa numărului de biserici, mănăstiri şi schituri. Putem menţiona Mănăstirea Hurezi, cu ceramica de Hurez, care este în
    patrimonial cultural mondial UNESCO. De asemenea, Centrul de ceramică Olari
    este cel mai important centru de ceramică smălţuită din România. Aş putea
    menţiona Transalpina, una dintre cele mai spectaculoase şosele din ţară şi, nu
    în ultimul rând, pârtia de schi de la Obârşia Lotrului, de la Vidra. Vâlcea
    este o destinaţie pentru toate anotimpurile. În funcţie de preferinţe, se poate
    veni oricând.


    În Parcul Naţional Buila
    Vânturariţa se găsesc peste 500 de hectare de păduri virgine, cele mai
    valoroase din punctul de vedere al biodiversităţii: arbori seculari, luminişuri
    pline cu flori rare şi diverse specii de
    animale. Vă vor surprinde peisajele uimitoare ale pădurilor de
    mesteacăn, fag şi molid, străbătute de izvoare ce şi-au format mici cascade.
    Veţi vedea creste ascuţite, dar şi culmi domoale, cu pajişti înflorite şi stâne
    de oi. Pe de altă parte, în Parcul Naţional Cozia puteţi vedea capra neagră sau
    râsul. Acesta se întinde pe o suprafaţă de 17.000 de hectare şi a mai fost
    denumit şi parcul florilor. Zonele dimprejurul parcurilor naţionale sunt
    perfecte pentru practicarea turismului rural. Monica Gheorghiu, coordonatorul
    Centrului de Informare şi Promovare Turistică Vâlcea. Aş
    menţiona zona Vaideeni, care este un important centru etnografic, prin modul
    remarcabil de păstrare a vechilor tradiţii şi meşteşuguri. Reprezintă unul
    dintre cele mai frumoase obiective turistice ale regiunii Oltenia. În Vaideeni
    oieritul este ocupaţia de bază a localnicilor.


    Vaideeni poate fi punctul de plecare
    pentru numeroase trasee montane. Iar dacă nu vă plac drumeţiile, puteţi vizita
    mănăstirile din zonă. Una dintre acestea, la doar puţin peste 30 de km
    depărtare, este Govora. Pictura bisericii este lucrată in frescă, în renumitul
    stil brâncovenesc, fiind executată între anii 1711-1712. În curtea mănăstirii
    veţi remarca şi un vechi clopot de piatră, donat mănăstirii la 1770. Mănăstirea
    are şi o tiparniţă, primele tipărituri datând din anul 1636.


    Şi, tot în apropiere, se află
    şi staţiunile balneoclimaterice. Dintre acestea, Monica Gheorghiu,
    coordonatorul Centrului de Informare şi Promovare Turistică Vâlcea, ne recomandă Călimăneşti Căciulata: Este o perlă a turismului balnear. Se prezintă foarte bine, cu oferte
    atractive pentru turişti. S-au dezvoltat bazele de tratament, piscinele. De
    asemenea, se dezvoltă un concept nou, turismul de wellness şi SPA. Am observat
    că majoritatea tinerilor merg şi-şi petrec timpul liber într-un mod foarte plăcut. Există obiective în zonă
    pentru toate vârstele. Avem patru mănăstiri de patrimoniu. N-aş putea să nu
    menţionez mănăstirile Cozia, Turnu, Ostrov şi Stânişoara.


    Claudiu Tulugea, directorul
    Muzeului Judeţean Aurelian Sacerdoţeanu Vâlcea, ne recomandă o vizită şi la
    vechile conace boiereşti: Dintre cele 550 de obiective de
    patrimoniu din judeţul Vâlcea, conform listei monumentelor istorice în vigoare,
    în jur de 60 sunt vechi conace, construite de familiile boiereşti sau ale
    aşa-zisei aristrocraţii locale. Ele au fost construite în perioada de la sfârşitul
    secolului al XVII-lea, până aproape de începutul primului război mondial. De
    acestea se leagă dinastii de boieri sau familii de oameni politici care au avut
    un impact deosebit atât asupra istoriei naţionale cât şi asupra celei locale.
    De fapt, sunt nişte fortificaţii în care locuia boierul şi familia sa. Se
    baricadau în acest tip de construcţie şi, când erau înconjuraţi de cetele de
    turci, porniţi de la Dunăre către nordul Olteniei, se închidea parterul, se
    închideau obloanele şi se urca la etaj. Ele au o arhitectură brâncovenească,
    specifică zonei prin arcadă şi piatra traforată de la intrare. Restul conacelor
    au o arhitectură în stil neoromânesc, un amestec interesant de elemente
    bizantine şi motive etnografice şi arhitecturale locale. Pe scurt, sunt clădiri
    cu aspect masiv, cu arcade scurte , cu coloane mici şi groase.


    Iată
    aşadar o destinaţie pentru orice anotimp, pentru toate vârstele şi pentru toate
    buzunarele: Vâlcea turistică.