Deşi sună îngrozitor,
paradisul poate fi şi fiscal. La fel de nepotrivit este să asociem exoticul cu
potlogăriile financiare. Şi, totuşi, este deja un domeniu consacrat, acesta al
manipulării banilor în locuri superbe din lume, asociate mai ales cu turismul
şi petrecerea timpului în moduri foarte plăcute. Exotismul a migrat astfel din
peisaj şi turism în teoria economică şi în practica afacerilor. Colţurile de
lume care atrag prin taxe şi legislaţie extrem de permisive au apărut încă din
secolul al XlX-lea. În secolul XX s-au
înmulţit rapid, stimulate de soare şi peisajul exotic.
Cel mai recent nume
venit în această galerie este Panama, ţara, canalul, colţul din America
Centrală, unde activează firma germano-panameză Mossack Fonseca. Partea germană
a fost creată în 1977 iar în 1986 a intrat în afacere şi Ramon Fonseca, avocat
şi scriitor. La fix 40 de ani de existenţă comună, germano-panameză, firma a
fost făcută celebră de o publicaţie germană care i-a publicat listele de
clienţi şi foarte multe alte documente secrete. Sediul principal al firmei este
în Panama dar birourile şi afacerile ei se desfăşoară în întreaga lume, în cele
mai neaşteptate locuri şi niveluri. Pe listă, aşadar, găsim persoane cunoscute
sau de-a dreptul celebre, din toată lumea şi din toate domeniile. Dar şi mai
multe sunt companiile de tip offshore, nume asociat aproape unanim cu
încercarea de evaziune fiscală sau de ieşire de sub rigoarea unor legi stricte,
cum sunt cele care funcţionează prin ţările cu performanţă economică reală.
Acum
un an, fiscul german, care ancheta ceva speţe de spălare de bani şi evaziune
fiscală la o mare bancă gemană, ajunge şi la Mossack Fonseca. Se pare că atunci
s-a produs şi scurgerea masivă de informaţii care a dus la afacerea Dosarelor
Panama de astăzi. Oricum, publicaţia germană recunoaşte că deţine aceste
informaţii de un an. Informaţiile publicate sunt extrem de diverse, cum diverse
sunt şi situaţiile prezentate şi punctele de vedere asupra faptelor revelate.
Firma în cauză spune că nu este nimic ilegal în ce a făcut, că şi-a făcut
datoria profesională de a ajuta clienţii să îşi minimizeze pierderile fiscale
şi să-şi maximizeze profitul. Pentru unii, însă, această intenţie dă foarte rău
la locul de muncă. Mai ales când în discuţie sunt oameni politici şi mai şi
exercită funcţii în care au fost aleşi de cei care nu au folosit serviciile
unei firme de paradis fiscal pentru a avea mai mulţi bani în buzunar şi a plăti
mai puţine taxe şi impozite ţărilor lor.
Premierul islandez şi-a dat, deja,
demisia, premierul britanic a trebuit să dea explicaţii, iar preşedintele rus,
fost şi el premier, pentru un mandat, a oferit acuzaţii. Miniştri şi alţi
oficiali îşi dau, la rândul lor, demisia sau se retrag mai spre umbră,
încercând să dispară din atenţia iscată de dosarele din Panama. Efectele asupra
vieţii politicienilor sunt imediate, rapide şi vizibile, dar s-ar putea să fie
singurele. Se fac anchete şi reproşuri dar nu sunt aşteptate inculpări sau
măsuri juridice mai serioase. Desigur, anchetele naţionale ar putea evidenţia
situaţii de neacceptat pentru un stat sau altul, fiecare ţară şi-a evidenţiat
propriii cetăţeni sau chiar lideri pe listele din Panama şi îi priveşte, acum,
cu alţi ochi.
Şi totuşi, mai avem un alt efect cert, ba chiar de anvergură şi
de perspectivă, este vorba de punerea în discuţie a fenomenului offshore. Dacă
până acum acest tip de companii era acceptat şi utilizat, după Panama va exista
mereu o prezumpţie de vinovăţie faţă de companiile offshore. S-a produs o clară
şi radicală schimbare de percepţie şi nu este exclus ca ţările mai hotărâte să
ia chiar măsuri legislative împotriva acestui tip de afaceri, cu spaţii ample
şi nevăzute, sinonime cu ilegalitatea.
