Tag: MTR

  • Expoziția-eveniment „Culorile dezghețului” la MȚR

    Expoziția-eveniment „Culorile dezghețului” la MȚR

    Muzeul Național al Țăranului Român (MȚR) și Asociația pentru cultură și arte Arbor invită publicul iubitor de frumos la o expoziție-eveniment: „Culorile dezghețului. Satul basarabean în pictura anilor 1960” – expoziție ce prezintă lucrări mai puțin cunoscute, de mici dimensiuni, din colecții private, a 14 artiști importanți din Republica Moldova. Am stat de vorbă despre expoziție și contextul istoric și  cultural al operelor aduse la București cu istoricul de artă din Republica Moldova Constantin I. Ciobanu:

     „Este o expoziție interesantă, ce ține de o perioadă extrem de interesantă, pentru că „dezghețul”, această expresie care a intrat în circuitul istoricilor de artă din fosta Uniune Sovietică și a fost o perioadă în care s-au lansat foarte mulți artiști, inclusiv în Basarabia.

    Pentru că nu putem nega faptul că influența marilor centre ale fostei Uniuni Sovietice, cum era Moscova sau Leningradul de atunci, actualul Sankt Petersburg, asupra Chișinăului, era destul de puternică. Să nu uităm că în perioada lui Stalin orice relații cu România erau interzise. Și anume în anii „dezghețului”, la mijlocul anilor 50, chiar la Chișinău a avut loc o expoziție a artiștilor plastici din România, inclusiv au fost artiști importanți: Grigorescu, Aman.

    Și această perioadă a „dezghețului” a fost interesantă și grație faptului că au apărut chiar în cadrul așa-zisului realism socialist, noi curente, curente care se deosebeau radical de așa-numitul academism stalinist, care existase până atunci. Au apărut așa-numitul stil sever sau stil auster, cum îl numesc criticii de artă. Sigur că acest stil mai mult a afectat acele republici care aveau o industrie dezvoltată, pentru că era un stil preponderent urban, care se orienta spre mediul urban, dar a avut anumite repercusiuni și asupra Basarabiei. Pentru Basarabia, anume sfârșitul anilor 50, începutul anilor 60, este o perioadă într-adevăr de descătușare. De descătușare, în primul rând a mijloacelor de expresie.”

     

    Către ce subiecte s-au orientat artiștii moldoveni în perioada anilor 1960, odată cu „dezghețul” conceptual și stilistic al artei din Republica Moldova? Ne spune Constantin I. Ciobanu:

     „S-au orientat în primul rând, dacă ați simțit chiar din cadrul expoziției, spre o oglindire așa destul de fidelă a esteticii plaiului natal. Domină motivele rurale, nu cele urbane. Aș spune că laitmotivul acestei expoziții a fost demonstrarea poeziei „Plai basarabean”, care întotdeauna se deosebea chiar și în cadrul expozițiilor unionale, când venea o lucrare realizată în Republica Moldova, îndată îți dădeai seama că e ceva eterogen în raport cu tipologia sovietică. ”

     

    Conceptualitatea artistică a anilor 1960 a fost definită prin reinterpretarea unui slogan sovietic, reinterpretare ce a adus noi limbaje de expresie artistică. Mai multe ne spune istoricul de artă Constantin I. Ciobanu:

    „Să nu uităm că la sfârșitul anilor 50, dar mai ales în anii 60, a fost reevaluată lozinca, care la prima vedere este absolut proletcultistă și comunistă, este vorba de lozinca „socialistă după conținut și națională după formă”. Și tipul ăsta de slogan exista încă din 1925. Pentru prima dată, expresia asta a fost rostită de Stalin.

    Sloganul ăsta a existat și în anii 30, 40, 50. Nimeni nu-i acorda nicio atenție. Pe urmă, unii esteticieni și critici de artă au înțeles că, în realitate, multe din valențele picturale ale operelor pot fi apărate grație acestui slogan, pentru că național după formă, partea a doua, ce prezenta? Sub aspect național, după formă, în primul rând aveau în vedere piesele de artizanat popular. Or, în aceste piese de artizanat popular, acolo găsim și motive abstracte, găsim și folosirea culorii locale.

    Găsim foarte multe elemente, chiar de artă abstractă. Și ei se foloseau apărându-i pe artiștii care veneau cu o paletă mai bogată față de clarobscurul epocii staliniste. Care veneau, să zicem, cu niște elemente abstracte în creațiile lor.”

     

    În ce context poate fi privită expoziția de la MȚR?

    „Ce e important că expoziția aceasta este de fapt o secțiune, o fracțiune dintr-un eveniment tot atât de important care are loc în aceste zile la Muzeul Național de Artă a României. Acolo e o expoziție a artei din Basarabia. Aici este un fel de dezvoltare, amplificare și detaliere a acelei impresii generale, fiindcă acolo noi vedem arta pe parcursul a 100 de ani, începând cu primele asociații ale artiștilor din Basarabia și terminând practic cu ziua de astăzi. Pe când aici vedem numai o secțiune, dar foarte importantă.”

  • Românii de lângă noi

    Românii de lângă noi

    Creații semnate de 14 maeștri ai artei plastice din stânga Prutului, pot fi admirate pe simeze bucureștene începând cu 18 aprilie 2024 în expoziția <<Culorile „dezghețului”. Satul basarabean în pictura anilor 1960>>, organizată de Muzeul Național al Țăranului Român și Asociația pentru cultură și arte Arbor.

    Interviu cu Victoria Nagy Vajda, președinte ARBOR.

  • Expoziție a artistei Oana Tudose la MNȚRplusC

    Expoziție a artistei Oana Tudose la MNȚRplusC

    În cadrul spațiului de artă contemporană de la Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚRplusC), are loc expoziția artistei Oana Tudose, „Când trupurile noastre vor obosi, rădăcinile ne vor primi acasă”.  Deschisă la începutul lunii februarie, expoziția poate fi vizitată până în data de 10 aprilie a acestui an.

     

    Oana Tudose, artist vizual român, cu studii în România și Olanda și stabilită momentan în Copenhaga, Danemarca, propune publicului o reflecție asupra originii, aprecierii și exploatării a diferite materiale alăturate paradoxal, ce construiesc într-un echilibru surprinzător opere fragile și elegante: lâna fiind materialul preferat al artistei, ca o trimitere la originile sale din zona Gorjului, respectiv către bunica artistei din satul Boca. În lucrările Oanei Tudose există o legătură profundă între material și tema abordată – textura materialului, prelucrarea sa. Artista propune explorări între materialul crud și obiecte decorative sau haine, temele artistei fiind legate de folclor și tradiții.

     

    Oana Tudose ne-a declarat despre expoziția de la MNȚRplusC:

    „Sunt lucrări la care lucrez din 2019, da, și pe care le-am făcut anul acesta și anul trecut și în fiecare an am continuat să lucrez. Lucrări textile, în principal tehnici tradiționale. Conceptual, cred că a fost traseul pe care l-am parcurs în cunoașterea personală. M-am întors în România, am stat în România, am lucrat cu material, am stat fix în pădurea în care am copilărit, împreună cu persoanele cu care am copilărit, m-am uitat la mituri și mitologii și la tradiții și așa am reușit să înțeleg cine sunt, cine vreau să fiu și în ce direcție vreau să merg mai departe.”

     

    Care a fost parcursul artistic, din România în Copenhaga? Cum a ajuns de la arhitectură la lucrul cu lâna? Ne relatează chiar Oana Tudose:

     

    „Am studiat în România, am făcut Facultatea de Arhitectură de Interior și după am plecat, la recomandarea unui profesor, la un masterat în Olanda. Și acum doi ani am ajuns în Copenhaga și sunt acolo chiar și acum. Design de interior foarte mulți ani, până prin 2017, când am început să mă gândesc dacă vreau să fac doar design interior. Eu cred că mereu am vrut să fiu artist. Mi-a luat ceva să realizez chestia asta și prin 2017 am început să renunț un pic la pictură. Eu și pictam. Și în timp ce mă plimbam prin Gorj, am observat că se aruncă lână și asta știam că se aruncă activ și, din pură curiozitate, am intrat în piață, i-am întrebat pe ciobani dacă vând și lână. Mi-au dat lână și am început să lucrez eu singură cu ea și cred că a fost și o conexiune.

    Conexiunea asta când lucrezi cu un material direct și se transformă ceva în mâinile tale mi s-a părut incredibil. Sustenabilitatea e un punct foarte important pentru mine. Am folosit plante naturale și am început o experimentare prin tehnici tradiționale de lucru cu materialul și așa, prin asta, am ajuns la textile și aici am rămas. Am accesat fonduri europene în 2019, mi-am făcut atelierul în Târgu Jiu și acum operez și cumva Târgu Jiu, unde încă am atelierul, dar și Copenhaga. De doi ani am făcut doar artă. Între timp am intrat și în maternitate, doar ce sunt proaspăt ieșită din maternitate și cu această expoziție e absolut fantastic.”

     

    În societatea actuală, suntem familiarizați cu o varietate largă de amestecuri de materiale, prin hainele pe care le purtăm zilnic, care ne ating pielea. Arta Oanei Tudose pune întrebări, ridică problematici și poate tulbura. Unde a mai expus Oana Tudose și cum este primită arta sa de către colecționari? Ne spune artista:

     

    „Am expus în Târgu Jiu, în Oradea, momentan în România și în Olanda și plănuiesc să expun și în Copenhaga. Momentan nu a fost foarte expus și am avut interacțiune doar cu câțiva colecționari care au fost foarte deschiși și le-au plăcut foarte mult, doar că e pe partea de textile și e un pic diferit față de orice altă formă de artă. Fiind diferită, poate e și un pic mai greu de înțeles față de pictură, poate, sau de asociat cu asta. Mi s-a mai întâmplat, de exemplu, în România, să mă întrebe anumite persoane dacă „o să am probleme cu tot felul de insecte?” și mi s-a părut o întrebare foarte interesantă. În Danemarca nu aș avea problema asta. Dar au fost foarte deschiși la lucrările mele și le-au plăcut mai ales și cromatic, unde am reușit să expun în localuri foarte mici și poate cromatica a fost cea care a fost cea mai interesantă.”

     

  • Bauernmuseum: Sonderausstellung zu Alexandru Tzigara-Samurcaș

    Bauernmuseum: Sonderausstellung zu Alexandru Tzigara-Samurcaș





    Alexandru Tzigara-Samurcaș (1872–1952) war eine wichtige Persönlichkeit des rumänischen Kulturlebens in der ersten Hälfte des 20. Jh. Der Ethnograf, Museologe und Kulturjournalist war ein Vertrauter des rumänischen Königs Karl I. (1839–1914), und seine Verdienste um die rumänische Kultur wurden vielleicht auch deshalb in der Zeit der kommunistischen Diktatur verschwiegen oder geringgeschätzt. Im Jahr 1906 gründete er das sogenannte Nationalmuseum, ein ethnografisches Museum, dessen Wirkung eine Inspirationsquelle für das heutige Bukarester Bauernmuseum (MȚR) war. Das Museum beruft sich ausdrücklich auf die Figur des in Vergessenheit geratenen Ethnographen, und seit 2022 gibt es eine immer wieder verlängerte temporäre Ausstellung, die ihn ehrt.



    Virgil Ștefan Nițulescu ist der Leiter des Bauernmuseums und erzählt zunächst, wie es zur Ausstellung kam.



    Alexandru Tzigara-Samurcaș war der Autor eines grundlegenden Buchs für unsere Museumskultur — es hei‎ßt »Die rumänische Museografie« und ist 1936 erschienen. Vergangenes Jahr haben wir das 150. Jubiläum seiner Geburt gefeiert und gedachten gleichzeitig des 70. Jahrestags seines Todes. Zu diesem Anlass haben wir eine Sonderausstellung eingerichtet, die wir am 24. November 2022 eröffnet haben. Ursprünglich wollten wir die temporäre Ausstellung nach sechs Monaten schlie‎ßen, doch dann haben wir gemerkt, dass wir mit Vorbereitungen für die neue ständige Ausstellung noch nicht fertig waren und dass die Exponate aus der persönlichen Sammlung von Tzigara-Samurcaș interessant genug sind, um diesen Teil der Ausstellung zu verlängern. Au‎ßerdem sind einige persönliche Gegenstände aus dem Familienbesitz, die ihn gehört haben, ausgestellt, die das Publikum anderswo nicht sehen kann. Seine eigene Sammlung hat er in den Jahren nach dem Ersten Weltkrieg angelegt, und ein Teil der Gegenstände wurde auch im damaligen Nationalen Museum gezeigt. Doch ein weiterer Teil wurde bislang aus unterschiedlichen Gründen nie ausgestellt, und diese Gegenstände befinden sich heute im Besitz unseres Museums. Und so haben wir uns gedacht, dass es eine gute Idee wäre, sie dem Publikum zugänglich machen, denn bis auf den heutigen Tag kennen leider viele Menschen kaum etwas über seine Persönlichkeit.“




    Museumsleiter Virgil Nițulescu ist voll der Bewunderung für die Persönlichkeit des Ethnografen Alexandru Tzigara-Samurcaș:



    Er war eine absolut bemerkenswerte Persönlichkeit der rumänischen Kultur, eine vielfältiger Mensch, der Unglaubliches vollbracht hat. Ich habe mich oft gefragt, wie er es schaffte, so viele Dinge auf einmal zu tun — wie fand er die Zeit dafür? Denn er war nicht nur von 1906 bis 1946 — also 40 Jahre lang — Direktor des Nationalen Museums, sondern gleichzeitig Leiter der Kulturstiftung des königlichen Hauses von Rumänien. Er hatte auch mehrere Kulturzeitschriften unter seiner Obhut und reiste kreuz und quer durch ganz Rumänien, um Fotos zu machen oder ethnografische Gegenstände zu sammeln. Und er war oft auch im Ausland unterwegs, vorrangig in Italien und Deutschland. Von seiner Ausbildung her war er der deutschen Kultur anhänglich — in Deutschland hatte er nämlich auch seine Doktorarbeit gemacht.“




    Doch was macht die Ausstellung über Alexandru Tzigara-Samurcaș so besonders, dass sie seit über einem Jahr läuft?



    Was ihn von anderen Museologen unterscheidet, die ebenfalls Kulturgüter im weitesten Sinne gesammelt haben, ist, dass er selbst sich nicht als Ethnografen ansah — er sprach blo‎ß von ‚schönen‘ Gegenständen, die man sammeln müsse. Seine Herangehensweise war, die Bauernkunst der anonymen Dorfbewohner, die handwerklich und künstlerisch begabt waren, der ausgestellten Autorenkunst des Westens gegenüberzustellen. Er vertrat die Ansicht, dass die einfache Kunst des Volkes im höheren Sinne identitätsstiftend sei als die hohe Kunst der individuellen, gelernten Künstler. Das war sein Ansatz, als er seine ersten Sammlungen anlegte, und danach richten wir uns auch heute in unserem Museum. Unsere Kollektionen bestehen aus ‚schönen‘ Gegenständen, wie zu sagen pflegte, die nicht unbedingt durch ihre Qualität als Exponate repräsentativ sind.“




    Zum Schluss wollten wir von Museumsdirektor Virgil Nițulescu erfahren, wie es weiter geht mit der Ausstellung:



    Alexandru Tzigara-Samurcaș war vom Typus her nahezu ein Renaissance-Mensch — er war vielfältig gebildet und interessierte sich für alles in seiner Umgebung. Nach der Machtergreifung der Kommunisten durch den Staatsstreich vom 30. Dezember 1947 wurde er mit Vorsatz der Vergessenheit preisgegeben. Daher haben wir beschlossen, die temporäre Ausstellung über ihn so lange offen zu halten, bis die neue ständige Ausstellung fertig ist. Es fällt uns schwer, uns von dieser erfolgreichen Ausstellung zu trennen, denn wir haben beobachtet, dass seine Persönlichkeit immer öfter in der Öffentlichkeit erwähnt wird. Folglich wollen wir einen Teil der Exponate über Alexandru Tzigara-Samurcaș oder Gegenstände aus seiner Sammlung auch in die ständige Ausstellung aufnehmen, die hoffentlich so bald wie möglich in diesem Jahr wiedereröffnet wird.“

  • Expoziția „Horror Vacui” de Horia Roșca la Muzeul Național al Țăranului Român

    Expoziția „Horror Vacui” de Horia Roșca la Muzeul Național al Țăranului Român

    Muzeul Național al Țăranului Român (MȚR) a
    prezentat din a doua jumătate a lunii decembrie 2023 și până în a doua jumătate
    a lunii ianuarie 2024 o expoziție a unui artist contemporan român stabilit în
    Germania: Horia Roșca în expoziția Horror Vacui. Horia Roșca a absolvit
    Institutul de Arte Plastice din București și în 1982 a plecat din România în
    Italia, ca din 1983 să fie stabilit în Germania. Din 1983 până în prezent a
    avut 25 de expoziții personale în Germania, Suedia, Belgia, Italia, Franța,
    Statele Unite ale Americii, Canada și Japonia. Este prima sa expoziție
    personală în țara natală. Despre expoziție și despre artistul Horia Roșca am
    stat de vorbă cu managerul MȚR, Virgil Ștefan Nițulescu:


    Horia Roșca este un pictor
    care a fugit, cum se spunea pe vremuri, din România, evident înainte de 1989,
    și s-a stabilit în Germania. Din păcate, nu s-a prea auzit de el în România și
    asta este păcat. El nu a mai expus la noi în țară. Este un pictor care s-a
    format într-o școală ce amintește în bună măsură de pictura occidentală care se
    practica acum câteva decenii: o manieră uneori constructivistă, o manieră care
    amintește uneori de un pictor precum Braque, să spunem. Dar sigur că orice
    pictor este original și eu nu am dat aceste repere decât pentru a face ca un
    ascultător care nu a apucat să vadă expoziția, să știe cam la ce să se aștepte.


    Termenul de Horror Vacui este un termen de
    sorginte latină ce definește o teorie propusă de filosoful grec Aristotel, care
    a sugerat că natura are oroare de vid, cu alte cuvinte definește frica de
    spațiul gol. Teoria a fost adoptată și în fizică de Galileo Galilei, iar în
    artele plastice este un fenomen în care întreaga suprafață sau spațiu al unei
    lucrări de artă este umplută cu conținut, lăsând liber pe cât de puțin loc
    posibil.


    Despre ce înseamnă titlul expoziție din
    perspectiva teoriei lui Artistotel și despre ce a propus artistul Horia Roșca
    în cadrul acesteia, ne spune tot Virgil Nițulescu:


    Expoziția este interesantă,
    zic eu, și este practic, pe înțelesul fiecărui vizitator. Nu este o expoziție
    complicată. Te poți uita însă cu grijă la fiecare dintre tablouri și poate că
    unul dintre motivele pentru care autorul a ales acest titlu Horror Vacui este
    acela că într-adevăr este o mare aglomerare de lucrări pe pereți. Este vorba
    despre Sala Irina Nicolau, a doua sală ca mărime pentru expoziții temporare a
    muzeului nostru, în care practic nu a lăsat niciun loc liber. A fost dorința
    lui să aibă o asemenea expoziție așa ușor aglomerată, în care poți să stai însă
    mult timp fără să te plictisești, pentru că nu este o expoziție cu tablouri
    trase în serie. Știți, există în momentul de față mulți artiști contemporani
    care fac serii de lucrări și poți să vezi diverse variante ale aceluiași
    subiect. Nu este cazul lui Horia Roșca. Fiecare lucrare este individualizată în
    comparație cu toate celelalte. Temele sunt diverse, de la peisaje la portrete
    și foarte multe lucrări. Toate sunt într-o manieră abstractă și cred că această
    frică de spațiu de care autorul amintește încă din titlu poate să fie de
    interes pentru oricare vizitator.


  • Cele care nu se văd

    Cele care nu se văd

    Este posibil ca ficțiunea să fie adusă în
    real? Propunerea instalației fotografice Cele care nu se văd aduce 10
    personaje feminine din literatura română, create de bărbați, în realul
    lentilelor foto a 10 fotografe, în București, în cadrul Muzeului Național al
    Țăranului Român, la final de august.


    O nouă perspectivă vizuală și culturală despre
    care am stat de vorbă înainte de expoziție cu PR-ul cultural Anca Spiridon:


    Ideea instalației fotografice Cele
    care nu se văd, proiect inițiat de Compania de teatru independent Vanner
    Collective, și-a propus un demers de redare a vocii personajelor feminine din
    marile opere literare scrise de autori bărbați. În contextul în care reprezentarea
    femeilor în operele literare studiate în școli este una extrem de precară,
    imaginea personajelor feminine este destul de bidimensională, iar rolurile
    acestora în societatea românească la fel. Prin acest proiect ne dorim ca aceste
    10 personaje feminine alese să fie văzute în profunzime, într-o lumină nouă, desprinsă
    de stereotipii și să vină ca modele pentru tinerele adulte, care să înțeleagă
    că pot fi ascultate și pot avea un impact în mediul social similar cu cel al
    băieților.


    Unde se desfășoară expoziția, cine este
    inițiatorul proiectului și ce va putea vedea publicul?


    Expoziția are loc în Sala Acvariu a
    Muzeului Țăranului Român şi poate fi vizitată până pe 2 septembrie. Ne-am
    bucurat foarte tare să fim găzduiți într-o instituție care insistă să rupă
    stereotipii, să aducă tot conținutul cultural pe care îl prezintă în
    contemporan și să fie cât mai aproape de ce se întâmplă în zilele noastre.
    Ficțiunea este adusă în real, în sensul în care cele 10 personaje feminine din
    10 opere literare scrise de autori bărbați sunt abordate de 10 fotografe din
    România, alături de trei actrițe, care au reprezentat toate personajele la trei
    vârste diferite. Pentru că ne-am dorit să evidențiem că fiecare femeie conține
    toate arhetipurile și că fiecare femeie, indiferent de background, poate să
    înțeleagă empatic traumele și viața oricărui personaj. Cumva le dăm jos din
    paginile cărților, le aducem într-o instalație fotografică și dăm publicului
    șansa, pe toată durata evenimentului, să se plimbe efectiv printre ele și să
    interacționeze cu ele, pentru că, cu ajutorul realității augmentate, sunt
    animate în formă video și audio și pentru 3 dintre trio-urile de imagini,
    artistele performere dau chiar voce și corporalitate unor personaje,
    scoțându-le din sfera 2D în care au fost gândite inițial, atât fizic, dar mai
    ales psihologic. …

    Vorbim de operele literare care se studiază în școli.
    Vorbim de personajele feminine, vorbim de perioada în care au fost scrise aceste
    opere literare, de care era rolul femeii în societate atunci și, pur și simplu,
    am simțit nevoia de a le aduce în contemporan și de a oferi alte repere
    publicului nostru. Compania de teatru independent Vanner Collective este
    inițiatorul și echipa din spate sunt cei care se ocupă de implementarea
    proiectului Cele care nu se văd.


  • Film O’Clock Festival

    Film O’Clock Festival

    Cea de-a doua ediție Film O’Clock International Festival s-a desfășurat în
    spații fizice în cele şase ţări participante (Lituania, România, Bulgaria,
    Grecia, Egipt şi Africa de Sud), în perioada 1 – 6 martie. Mirona Radu,
    inițiatoarea evenimentului, lucrează de 20 de ani în domeniul cinematografiei.
    A început ca asistent de distribuție de filme în cinema, a lucrat apoi în
    producție și în organizarea festivalurilor de film. Începând de anul trecut,
    organizează acest festival care își propune un dialog cultural prin realizarea de
    proiecții simultane în țările participante.

    Cred că a contat foarte mult experiența mea în organizarea de
    festivaluri de film, experiența mea de la Cinema Muzeul Țăranului Român ca
    responsabil de progamare, în ultimii trei ani cu asta m-am ocupat în mod
    special. Am adunat experiență, dar mi-am creat și o rețea de prieteni profesioniști
    în domeniu, care doresc același lucru, să promoveze filmul de autor, filmele de
    calitate. La un moment dat, când am organizat proiecții simultane la Muzeul
    Țăranului Român și în câteva cinematografe din alte țări, m-am lovit de problema
    diferenței de fus orar. Dar cu toate că unele proiecții au avut loc foarte târziu,
    am observat bucuria oamenilor de a se conecta cu oameni din alte spații și am ținut
    cont de acest lucru. Cât despre țările participante, consider că este un fel de
    provocare pentru mine să arăt că distanțele de orice fel dispar când avem
    aceeași dragoste pentru film și pentru cel de lângă noi.


    Cele șase clasice din cea de-a doua ediție Film O’Clock International
    Festival au fost filme puternice și inovatoare care au atras atenţia sau chiar
    au şocat la vremea lor. Din acest motiv, în momentul lansării au fost fie
    privite cu scepticism sau chiar interzise. Mirona Radu, inițiatoarea Film
    O’Clock International Festival.

    Da, probabil că această selecție spune multe despre noi, cei din echipa
    festivalului, pentru că într-adevăr, ne dorim să provocăm și să scoatem oamenii
    din zona de confort. Mă refer în special la unul din filmele prezentate în
    secțiunea clasică, este vorba de filmul Balonul, realizat în 1967, film care a
    fost interzis la câteva zile după premieră. Filmul fusese invitat la Festivalul
    de Film de la Veneția, dar n-a putut fi prezentat acolo și abia din 1989 a fost
    invitat la Festivalul de la Berlin și la alte evenimente importante. Este o
    operă cinematografică de excepție, realizată de Binka Zhelyazkova, prima femeie
    din Bulgaria care a regizat un film, una dintre puținele femei regizoare din
    anii 60 din întreaga lume. În ceea ce privește filmul românesc, anul acesta am
    ales un film documentar,

    Apa ca un bivol negru, copie remasterizată recent.
    Este un film emblematic pentru generația 70, filmul fiind realizat chiar în
    1970 de un colectiv de regizori – Dan
    Piţa, Mircea Veroiu, Youssouff Aidaby, Petre Bokor, Andrei Cătălin Băleanu- și având ca temă subiectul inundațiilor de
    la acea vreme. Este totodată un film eseu, un film care a atras atenția de la
    bun început, și care la acel moment ne-a oferit nouă, românilor, alternativa
    unui alt tip de cinema, mă refer mai ales la cazul filmului documentar.
    Organizând acest festival și având parteneriate cu cinematografe din celelalte
    țări, am constatat că există un foarte mare interes pentru filmul documentar
    clasic, astfel că acest aspect a fost luat în considerare. Ne dorim să promovăm
    cinematografia românească, dar ne interesează, evident, și ecoul pe care aceasta
    îl are în alte țări.


  • Expoziția Burticală. Leu. Dolj

    Expoziția Burticală. Leu. Dolj

    În luna octombrie, la Muzeul Național al Țăranului Român (MȚR) din Bucureşti, are loc o expoziție care aduce în fața vizitatorilor arta naivă, arta amatorilor din zona rurală – expoziția artistului Ion Burticală, pictor naiv originar din satul Leu, județul Dolj. Am stat de vorbă cu managerul muzeului, dr. Virgil Nițulescu, despre acest deosebit artist al satului, despre cum a fost descoperit și ce aduce nou această expoziție dedicată picturii naive:



    Burticală este un artist necunoscut publicului din ziua de astăzi, din 2021. El se afirmase la sfârșitul anilor ‘60 – început anilor ‘70, fiind născut într-un sat din județul Dolj, satul Leu. Sigur că s-a afirmat mai întâi acolo, în județul Dolj, a fost cunoscut în acest județ și în împrejurimi, după care a fost descoperit la un moment dat de un cunoscut critic de artă bucureștean, Radu Ionescu. Radu și-a dat seama de faptul că Burticală este un talent nativ și că merită să fie luat în seamă, motiv pentru care a colecționat multe dintre lucrările pictorului naiv și ele au fost donate în 1999 Muzeului nostru datorită legăturii prietenești pe care Radu Ionescu o avea cu Horia Bernea, cel care a readus Muzeul la viaţă după 1990. Pentru prima oară aceste lucrări au fost valorificate chiar atunci, imediat după donație, printr-o mică expoziție organizată de Irina Nicolau, în muzeu, au și fost publicate câteva dintre ele. Acum, colegii mei, Cosmin Manolache și Irina Pasima, au încercat să dea o amploare mai mare cunoașterii acestui pictor, și au mers în arhive, au încercat să arate care este contextul în care Burticală s-a afirmat …și au găsit în arhive, în muzee, în colecții, au găsit documente foarte interesante … despre acest pictor naiv, cât și despre mișcarea de pictori naivi, încurajată pe vremea aceea de autoritățile publice.



    În continuare, managerul MȚR ne-a vorbit despre perioada picturii naive în epoca comunismului, despre concepțiile sistemului de atunci din România legate de promovarea artiștilor amatori și, nu în ultimul rând, despre locul lui Ion Burticală în acest fenomen artistic privit cu ochi contemporani. Virgil Nițulescu:



    Era o perioadă în care artiștii țărani erau încurajați să lucreze. Sigur că această încurajare a autorităților publice venea cumva pe o linie, să spunem, de tradiție proletcultistă, din anii ‘50, când se încerca demonstrarea faptului că nu este neapărat nevoie să ai studii universitare pentru a fi valoros în domeniul artei. În anii ‘50 se promova ideea că un muncitor poate să facă niște studii la seral și poate să realizeze câteva invenții care să ducă la creșterea productivității muncii și așa mai departe. Ceva de genul acesta stătea și la baza acestei atitudini de încurajare a artei naive. Dincolo de asta, însă, este evident faptul că arta naivă, peste tot în lume, este o manifestare artistică ce merită toată atenția – pentru că unii dintre cei care sunt realizatori ai acestui tip de artă sunt oameni foarte talentați și viziunea lor despre lume este foarte interesantă. În cazul de față, Burticală chiar este un asemenea tip de artist, el, sigur, era lipsit de educație artistică, dar avea un simț al culorilor mai ales, și, aș spune, chiar și al desenului, remarcabil. Am vorbit cu câțiva critici contemporani de artă, care mi-au spus că au fost încântați de lucrările lui Ion Burticală – au descoperit un pictor proaspăt, cu personalitate, și au redescoperit un climat de creație artistică ce fusese deja uitat în România în ultimele două decenii.



    În finalul discuției noastre, Virgil Nițulescu a descris importanța acestei expoziții și felul în care este ea privită în mediul cultural și muzeal actual:


    Expoziția noastră este, cred eu, foarte interesantă pentru că reprezintă o abordare din perspectiva unui muzeu al civilizației țărănești a unui fenomen artistic contemporan, sau, în orice caz, din trecutul imediat, și facem acest lucru, aș spune, cu profesionalism și cu acribie, oferind publicului o viziune destul de largă, n-aș spune chiar completă, destul de largă asupra personalității acestui artist, care, repet, a fost apreciat în epocă și care este, iată, acum redescoperit.



  • « Nous tordons/tournons le chanvre vers l’avenir »

    « Nous tordons/tournons le chanvre vers l’avenir »

    Nous sommes à
    Bucarest, au Musée du paysan roumain, un endroit où le passé est bien présent.
    Mais cette fois-ci, le musée nous invite à tourner nos regards vers l’avenir
    aussi. L’exposition « Nous tordons/tournons le chanvre vers l’avenir
    » est un événement pluridisciplinaire unique en Roumanie, le premier
    consacré au chanvre, cette matière qui lie la tradition ancienne à l’écologie
    contemporaine. Objets d’art, installations, spectacles donnés par des
    interprètes traditionnels, démonstrations de tissage avec des femmes qui gardent
    cette tradition au Maramureş, contrée du nord de la Roumanie, mais aussi
    conférences sur des sujets liés à l’économie circulaire – l’affiche de cette
    exposition est très riche. L’occasion de marquer aussi les 10 ans écoulés
    depuis la création de la marque Patzaichin, soutenue par l’Association homonyme,
    fondée par le célèbre sportif roumain Ivan Patzaichin, multiple lauréat des
    Jeux Olympiques à l’épreuve de canoë- kayak. Son association lutte pour le
    développement local du delta du Danube, dont le sportif est originaire, mais
    aussi pour le développement d’autres régions de Roumanie.






    Lors du
    vernissage de cette exposition pas comme les autres, Florica Zaharia,
    conservateur au Musée métropolitain d’art de New York et directrice du Musée
    des textiles de Băița (département de Hunedoara, dans l’ouest de la Roumanie),
    nous a parlé de cette matière si spéciale qu’est le chanvre : « Nous avons été invités à participer à
    cette exposition par l’Association Patzaichin et nous sommes très contents de
    pouvoir y présenter des objets de la collection du Musée des textiles. Et ce
    parce que le chanvre est tout aussi important que la laine. En fait, ce sont
    les deux textiles les plus importants dans la culture roumaine, suivis par le
    lin. Cela fait plusieurs années que le chanvre n’est plus cultivé, pour de
    multiples raisons. Toutefois, il faudrait reprendre sa culture, puisque c’est
    un fil extraordinaire qui peut fournir de nombreuses ressources. Le chanvre et
    le lin sont deux fibres extrêmement importantes. S’y ajoute le coton. Ils ont
    été utilisés pour fabriquer les vêtements d’été, des tissus pour l’intérieur,
    tels le linge de lit ou les nappes. La laine, elle, assure le confort durant la
    saison humide et froide. La spécificité de la laine roumaine, c’est sa fibre
    dure. C’est valable pour toute la région des Balkans et des Carpates. Je suis
    persuadée que la personne qui essaie une chemise en chanvre hésitera par la
    suite d’acheter un vêtement synthétique. Les vêtements en chanvre ont cette
    qualité exceptionnelle de permettre au corps de respirer et de protéger en même
    temps des intempéries. »






    La même Florica
    Zaharia nous a présenté les objets que le Musée des textiles a décidé de
    présenter à l’exposition organisée par le Musée du paysan roumain de Bucarest :
    « Une des catégories les plus importantes, ce sont les échantillons de tissus,
    car ils témoignent de la complexité du processus technologique de la production
    et de la sélection les fibres de chanvre selon des critères de qualité. On
    expose donc des objets utilisés dans la vie quotidienne et des objets destinés
    aux moments de fête. S’y ajoutent deux chemises de la région des Monts Apuseni,
    et une autre de la région des Pădureni. On constate ainsi que le chanvre s’est
    répandu sur l’ensemble de la zone des Carpates. On expose aussi des objets de
    la culture japonaise. Pourquoi est-ce important ? Parce qu’il s’agit de la
    même matière, travaillée différemment, c’est une technologie différente qui
    correspond aux demandes de fibre des pays asiatiques. Au Japon, le fil n’est
    pas tordu, il est formé en tressant les bouts des fils. En résulte un tissu
    semblable à une feuille de papier. Ce fil n’a pas le même volume que le fil
    tordu. C’est ce que notre musée souhaite montrer à chaque fois : placer la
    culture roumaine et les textiles roumains dans un contexte global. Parce qu’en
    comprenant les autres cultures, on se comprend mieux nous-mêmes. »






    La culture
    traditionnelle roumaine a été mise à l’honneur non seulement à l’aide de
    tissus, mais aussi via d’autres manifestations de l’art. L’artiste
    international Mircea Cantor y était présent aussi : « Pour moi, cette
    exposition est un hommage rendu à tous ceux qui par leurs mains et par leurs
    voix perpétuent aujourd’hui la mémoire reçue en héritage. Ces tisseuses et
    tisserandes, ces maîtres artisans du Maramureş, ces chanteurs qui, par ce qu’ils
    ont hérité de leurs ancêtres, nous montrent à quel point la tradition et les
    racines sont importantes, à quel point il est important de les garder vives, de
    les promouvoir et d’intégrer toute cette beauté de leur travail, leurs
    vêtements, leurs sculptures, leurs chants de noces. Tout cela forme un trésor
    très précieux que la Roumanie a la chance de garder encore. Chacun l’approche à
    sa manière et j’en suis vraiment touché. Ce qui m’a impressionné chez Ivan
    Patzaichin, ce sont sa passion et son attention pour le chanvre, qui fut un
    véritable bouclier de protection du peuple roumain. Car, à regarder dans le
    passé, les vêtements en chanvre appartenaient aux paysans, à la couche sociale
    la plus défavorisée. L’Association Patzaichin a perpétué cette tradition et a
    montré qu’il est possible de transformer un objet humble en objet noble. Voici
    son mérite : continuer à travailler avec des fabriques roumaines, avec des
    Roumains, à créer des emplois en Roumanie, justement en valorisant cette matière
    qui revient sur le devant de la scène de l’agriculture mondiale. »






    Aux côtés du
    même Mircea Cantor, lauréat du prestigieux Prix Marcel-Duchamp en 2011, nous
    avons réfléchi sur l’avenir du chanvre dans la société roumaine : « A mon
    avis, il faut parier sur la Roumanie, parce que nous avons beaucoup de terrains
    et de gens et de savoir-faire aussi. Il suffit d’y investir. C’est à la classe
    politique de se rendre enfin compte qu’il existe un énorme potentiel à
    valoriser. En matière d’artisanat aussi, car il existe toujours des gens qui
    savent tordre et cultiver le chanvre et ils devraient être encouragés par des
    politiques économiques et culturelles.»






    Ceci dit,
    l’exposition du Musée du paysan roumain de Bucarest prouve encore une fois que
    les traditions sont toujours vivantes en Roumanie et que cela vaut vraiment la
    peine de les découvrir et de les perpétuer. (Trad. Valentina Beleavski)

  • Pauza Mare 10.06.2021

    Pauza Mare 10.06.2021

    – Prezentarea proiectului Întoarcem cânepa spre viitor” derulat la MȚR (interviu cu organizatorul Teodor Frolu din partea Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23)


    – O nouă expoziție tematică la Muzeul Municipiului București: România în aquaforte văzută de Anton Kaindl” (interviu cu muzeografa Nicoleta Bădilă)


    – Librăria Cărturești Verona, premiată la Târgul de Carte de la Londra (interviu cu Ana Niculescu, manager de comunicare)



  • Bauernmuseum eröffnet Raum für zeitgenössische Kunst

    Bauernmuseum eröffnet Raum für zeitgenössische Kunst

    Die erste Ausstellung in diesem Raum, (Self)fictions“, wurde letzte Woche eröffnet und kann bis zum 20. Mai besichtigt werden. Die Umwandlung des Raumes in ein Labor zeitgenössischer künstlerischer Experimente zielt darauf ab, eine neue Gemeinschaft aktiver Künstler zu bilden. Ilina Schileru ist die Kuratorin der Ausstellung. Sie wählt die Künstler aus, deren Werke im neuen Raum ausgestellt werden. Die Kuratorin plant zeitgenössische Kunstausstellungen mit rumänischen und ausländischen Künstlern sowie Workshops zur sozialen Eingliederung durch Kunst für rumänische, Migranten- und Flüchtlingskinder, darunter auch Künstler, die im neuen Raum ausstellen werden. Über die Initiative des Nationalmuseums des rumänischen Bauern sagte die Kuratorin:



    Die Initiative ist vor zwei Jahren entstanden. Da die Dauerausstellung des Museums seit einigen Jahren geschlossen war, weil die Institution saniert wurde, dachten wir, dass dieser Raum eine gute Idee wäre. Aber es gab noch einen anderen Grund. Wie Virgil Nițulescu, der Direktor des Museums, bei der Eröffnung der Ausstellung sagte, ist ein Museum für Anthropologie wie das Museum des rumänischen Bauern in Bukarest nicht weit von der zeitgenössischen Kunst entfernt. Dieses Museum ist nicht nur ein Raum der Erforschung der Geschichte der Bauern, sondern habe auch eine Komponente der Anthropologie, einschlie‎ßlich der Anthropologie der Stadt, die sich auf Bukarest bezieht. MȚR ist ein sehr lebendiges Museum. Deshalb ist es überhaupt kein Zufall, dass dieser Raum für Ausstellungen zeitgenössischer Kunst geöffnet wurde. Und es ist sehr gut, dass es jetzt passiert ist, auch wenn wir von der Pandemie betroffen sind. Wir möchten den künstlerischen Raum in Bukarest ein wenig stimulieren, zumal wir nicht viele Räume dieser Art haben. Leider gibt es nur relativ wenige Galerien und die Wahrheit ist, dass wir alle versuchen, Lösungen zu finden.“




    Die Vernissage zeigt drei Künstler, die in Bukarest leben und arbeiten: Olimpiu Bandalac, Raluca Ilaria Demetrescu und Giuliano Nardin. Ilina Schileru, Kuratorin der Ausstellung (Auto)fictions“ kommt erneut zu Wort mit Einzelheiten über die Ausstellung:



    Alle drei Künstler, Olimpiu Bandalac, Raluca Ilaria Demetrescu und Giuliano Nardin sind sehr bekannt. Olimpiu Bandalac ist seit den 80er Jahren aktiv, er war Mitglied und Mitbegründer, zusammen mit Teodor Graur, der künstlerischen Gruppe Euroartist. Giuliano Nardin ist ein sehr aktiver Künstler, mit Ausstellungen in der Galerie H’art und der Galerie Ion Mincu der Universität für Architektur und Urbanismus, und Raluca Ilaria Demetrescu ist Vertreterin der neuen Welle der bildenden Kunst. Was die Auswahlkriterien angeht, schauen wir natürlich zuerst darauf, wer die Künstler sind und was sie bisher gemacht haben, was sie durch ihre Kunst vorschlagen. Ein wichtiger Aspekt dieses Programms ist, dass einige Ausstellungen auch auf das materielle Erbe des Museums zurückgreifen werden. Wir wollen auch einen Dialog zwischen dem Museum als Institution und seiner Geschichte und den Künstlern starten, die in diesem Raum ausstellen werden.“



    Audiobeitrag hören:



  • Expoziţia “Incandescent” la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

    Expoziţia “Incandescent” la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

    Muzeul Naţional al Ţăranului Român găzduieşte până la 18 aprilie expoziţia “Incandescent”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi şi Galeria ,,Karo” Bacău. Exponatele vedetă sunt vechile cahle. În relație cu acestea sunt expuse peste 100 de lucrări contemporane, grafică, pictură, sculptură, ceramică și instalație semnate de 43 de artiști români.



    Am stat de vorbă cu unul dintre curatori, artistul plastic Maxim Dumitraş, fondatorul Muzeului de Artă Comparată Sângeorz-Băi. Domnul Dumitraş este şi organizatorul unor apreciate simpozioane anuale de sculptură la Sîngeorz-Băi.






    Dincolo de numele menţionate de Maxim Dumitraş, să-i adăugăm pe Ilie Boca, Vlad Ciobanu, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Marcel Lupşe, Marius Crăiţă-Mândră, Dumitru Macovei, Laurenţiu Mogoşanu, Vasile Mureşan-Murivale, Elisabeth Ochsenfeld, Horea Paştina, Christian Paraschiv, Ștefan Pelmuş, Mihai Sârbulescu, Napoleon Tiron, Mirela Trăistaru.



  • Bauernmuseum in Bukarest: Digitale Angebote setzen auf kollaborative Projekte

    Bauernmuseum in Bukarest: Digitale Angebote setzen auf kollaborative Projekte

    Die flächendeckende Ausgangssperre hat die Museen, die auf ihr Publikum angewiesen sind, schwer getroffen; das Bukarester Bauernmuseum ist da keine Ausnahme. Iris Şerban, Chefin des Bildarchivs im zentral gelegenen Museum in Bukarest, erzählt über die Stimmung am Anfang der Epidemie:



    Wir haben uns einfach gefragt, was wir in diesem Kontext tun können — und haben diese Herausforderung akzeptiert. Wir wussten, dass wir kreativ sind und das Know-how haben, und dann wollten wir sehen, was wir aufbauen können. Wir haben uns unter Kollegen aus mehreren Bereichen ausgetauscht — Forschung, Dokumentation, Archiv, Kinder-, Jugend- und Erwachsenenbildung — und ein Programm aufgestellt, das sich zeitweilig nur online entfaltet, aber teilweise auch mittel- und langfristig fortgesetzt werden kann. Wenn wir den Normalbetrieb wieder aufnehmen, wollen wir manche Projekte auch offline anbieten.“




    Die Projektleiterin Iris Şerban weist auch auf ein besonderes Projekt hin — Particular“, zu übersetzen in etwa mit Privat“, aber auch mit Speziell“ oder Besonders“. Es seien nicht mehr die Museographen, die sich auf der Suche nach Sehenswertem begeben, sondern die Menschen, die Stücke einschicken:



    Das Projekt geht von einer einfachen Idee aus. Von einer anthropologischen Perspektive auf die heutigen Umstände. Volens-nolens müssen wir uns in das Innere, das Private unserer Wohnung zurückziehen. Tag für Tag bewegen wir uns in denselben Spuren, was repetitiv, ermüdend, sogar stressig werden kann. Die Herausforderung an uns selbst, an Kollegen anderer Museen und an das Publikum war, uns die Dinge zuhause anders anzusehen — denn unsere jeweilige Wohnung ist eine eigenständige Welt, in der sich eine Vielzahl von Geschichten und Erinnerungen verstecken, die zu einem festen Bestandteil unseres Lebens geworden sind.“




    Kleine Gegenstände, gro‎ße Gegenstände, die mit banalen aber auch mit exotischen Orten assoziiert werden können –, alles Dinge, die wir heute mehr wahrnehmen als noch vor einigen Wochen, als wir gleichgültig darüber hinwegsahen. All das lohnt sich, zu fotografieren und dann das Bild und eine kurze Story einzuschicken. Aber nicht nur der Umgang mit Objekten ist wichtig, sondern auch die Beziehung zu den Menschen in der eigenen Familie. Jeden Montag-, Mittwoch- und Freitagabend lädt das Museum zu einer gemütlichen Hörstunde ein, sagt Valentina Bâcu, Mitarbeiterin in der Bildungsabteilung des Bauernmuseums:



    Es geht um Hörgeschichten und der Schwerpunkt wird eben auf das Hören gelegt. Kinder und Eltern gleicherma‎ßen sind eingeladen, Kollegen aus den Museumsabteilungen zuzuhören. Sie erzählen Bauerngeschichten oder Volksmärchen, die so ausgewählt sind, dass die Eltern sie in der Regel kennen und sie als Ausgangspunkt für ein Gespräch mit den Kindern dienen.“




    Kinder und Eltern sind in einem anderen Projekt angeregt, Theater zu spielen, audiovisuell zu improvisieren und auch ein Tagebuch in Pandemiezeiten anzulegen. Die Familien spielen Theater, sie gehen dabei von einem Gegenstand aus oder auch nur von einem Schatten an der Wand. Die Kinder dürfen dann singen, Geräusche erfinden und Rollen spielen. Daran knüpft auch das Projekt Museum in der Schachtel“ an, sagt die Bildungsexpertin Valentina Bâcu.



    Wir können Museen heute virtuell besuchen und wir schlagen den Kindern im Rahmen von »Museum in der Schachtel« vor, ihre eigenen Ausstellungen zu basteln. Wenn sie auch einen digitalen Ansatz einbauen wollen, können sie in einer Anleitung die sogenannte Stop-Motion-Animation lernen. Das ist praktisch eine Online-Fortsetzung des Animationsworkshops, den wir im Bauernmuseum haben.“

  • Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, pe Google Cultural Institute

    Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, pe Google Cultural Institute

    Google Cultural Institute este o platformă digitală care oferă acces la
    patrimoniul istoric şi cultural din întreaga lume. Prin intermediul
    internetului, oricine poate astfel explora picturi, desene, sculpturi,
    fotografii, artefacte religioase, manuscrise din muzee şi colecţii din toată
    lumea.


    Şi România a intrat, din 2014, pe această platformă. Muzeul Naţional al
    Ţăranului Român (MNŢR), Complexul Naţional Muzeal Astra, Muzeul
    Naţional Brukenthal din Sibiu, Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), Fundaţia
    Pro Patrimoniu, Asociaţia Folclor Fără Frontiere şi Fundaţia Wassertabahn au fost
    primele colecţii lansate pe platforma Google Cultural Institute, deschizând
    porţile consumatorilor virtuali de cultură către valorile patrimoniale
    româneşti.


    Gazdă a lansării proiectului Google, Virgil Ştefan Niţulescu, directorul
    general al MNŢR, a explicat de ce a fost entuziasmat să se alăture proiectului:


    În momentul în
    care muzeul nostru a primit oferta de a fi inclus în acest proiect, am răspuns
    imediat, aproape fără să mă gândesc, afirmativ. Şi asta nu doar pentru că am eu
    încredere în Google, că este principalul motor de căutare pe care îl utilizez,
    dar şi pentru că sunt convins că fiecare dintre noi, companii, autorităţi,
    instituţii, putem contribui la validarea unui vis altfel de neatins, un muzeu
    universal virtual, doar prin punerea la un loc ca într-un uriaş mozaic a unor
    piese disparate. Pentru că scopul final acesta este: să punem patrimoniul pe
    care îl avem la dispoziţia publicului. Pe această cale, pe calea virtuală, noi
    nu facem decât să incităm publicul să vină după aceea în muzee să vadă
    patrimoniul real. A existat o teamă când au apărut primele tururi virtuale, din
    partea muzeografilor, că nu vor mai avea public. Dar omul vrea să trăiască
    experienţa. Iar experienţa se trăieşte în apropierea obiectului.


    Până în momentul când vom putea să retrăim experienţa în apropierea
    obiectului, vă invităm să explorăm MŢR virtual. Găsim aici de la manuscrise
    vechi scrise cu litere chirilice, la ceramică tradiţională, blide, diverse
    ulcioare de nuntă (ulcioare din ceramică modelate cu simboluri ale fertilităţii
    din care beau mirii la nuntă), pietre funerare, dar şi costume populare
    diverse, ornamente de cap, măşti de sărbătoare sau de cap, icoane şi câte şi
    mai câte. Vizitatorul se poate familiariza cu zone diferite din România,
    admirând simbolistica decoraţiunilor de pe ştergare, feţe de pernă, costume
    populare, dar şi de pe uşi pictate sau cioplite. Lăzile de zestre ne poartă
    într-un univers tihnit. Iar podoabele, de la cele din argint, la cele împletite
    cu mărgele sau cu monezi de argint, acestea din urmă putând fi basmale, coliere
    sau centuri, denotă interesul pentru frumos al femeilor de la ţară, din toate
    timpurile.



    Aflăm locul de origine al exponatelor, precum şi
    explicaţii referitoare la simbolurile de pe obiecte, precum şi la utilizarea
    lor. O incursiune în locuri şi timpuri demult uitate, păstrate vii într-un
    muzeu ce îşi aşteaptă vizitatorii, pentru început pe cale virtuală