Tag: muntii carpati

  • Turism activ în România

    Turism activ în România

    Turismul activ atrage tot mai mulți vizitatori în România datorită peisajelor spectaculoase și a diversității activităților în aer liber. Munții Carpați sunt o destinație preferată pentru drumeții, alpinism și escaladă, cu trasee de toate gradele de dificultate. Pasionații de ciclism pot explora traseele montane, drumurile pitorești din Transilvania sau se pot îndrepta pe două roți spre crame. Iarna, stațiunile de schi atrag iubitorii sporturilor pe zăpadă. Turismul activ este și o modalitate perfectă de a descoperi frumusețile naturale și tradițiile locale.

     

    Ana Voican creează și promovează pachete de turism activ în România și organizează evenimente dedicate iubitorilor acestei forme de turism. „Aș zice că România este o destinație foarte ofertantă pe zona de turism activ. În primul rând, avem o diversitate geografică extraordinară, care ne permite să cunoaștem România activă pe tot parcursul anului. Primăvara, vara, toamna, iarna, oricând îți dorești, ai ce să faci, de unde să alegi, iar zonele către care poți să mergi sunt foarte ofertante în acest sens. Iarna mergem pe varianta de sporturi pe zăpadă, dar nu doar atât. Până să dea zăpada, putem încă de pe 1 decembrie să alegem ture pe bicicletă în Dealul Mare, spre exemplu, aproape de București, unde putem să vizităm crame. Alegem un traseu ușor, de 20 de km, cu o diferență de nivel de 200 de metri, deci, potrivit atât pentru adulți, cât și pentru copii. Putem să vizităm obiective ale zonei, dar putem să ne oprim și la crame, să degustăm, să ne bucurăm de brunch-uri și de petreceri, alături de prieteni și de familie.”

     

    După așezarea primului strat de zăpadă, stațiunile sunt destinația perfectă a celor care aleg sporturile de iarnă. Există aproximativ 300 de pârtii de schi omologate în România, astfel că oferta este bogată. „Începând cu 1 decembrie se deschid pârtiile, deci începem skiul, snow-boardul. Ne putem orienta către stațiuni de pe Valea Prahovei, însă și spre Straja, Păltiniș, unde se organizează, de obicei, în tot sezonul de iarnă petreceri, concursuri inedite, care se adresează tuturor consumatorilor de astfel de sporturi. Și cel mai bine este că avem petreceri atât ziua, cât și seara pentru cei care doresc să se bucure noaptea de priveliștea pârtiilor. În stațiunile din România ne putem bucura de tradiții, împodobitul bradului, să ascultăm colinde, să-l primim pe Moș Crăciun. Însă, în timpul zilei, putem să mergem în drumeții și să cunoaștem obiectivele zonei respective. Am apreciat foarte mult și am promovat pachetele care oferă și variante de relaxare la SPA. Aici dau exemplu Băile Herculane, Băile Felix, Băile Govora, pentru că, pe lângă partea aceasta de SPA, jacuzzi, terapii, pot merge să facă o drumeție în rezervațiile naturale, să observe păsări, să observe fauna acestui sezon și să se relaxeze și prin mișcare, pe care sigur o îmbină cu partea de relaxare.”

     

    Iar dacă dorim să facem mișcare într-o vacanță cu toată familia, România vine cu oferte și în această direcție, spune Ana Voican, promotoare a turismului activ și organizatoare de evenimente. „E zona mea de suflet: turismul activ. Eu aș merge în acest moment la Băile Balvanyos, de exemplu, și aș alege-o pentru că am acces la condiții de patru stele. Am acces, însă, și la zona de SPA, piscină interioară sau exterioară. Pot să merg și alături de familie, cu cei doi copii ai mei și mă pot bucura și de peisajul zonei respective. Putem merge și la săniuș, putem face activități în aer liber care sunt organizate de sărbători. Deci, practic toată paleta de experiențe este bine definită.

     

    Primăvara începe sezonul turelor cu bicicleta și al drumețiilor, însă încep și evenimentele. „Totodată începem sporturile pe apă, rafting, caiac și putem să le îmbinăm într-un pachet, pentru că mai apoi vine și vara. Pentru vară, am pregătit un festival pentru familii și copii. Se întâmplă de Rusalii, între 6-9 iunie, în Munții Buzăului. Timp de patru zile, vom campa, vom sta sub cerul plin de stele, la corturi, rulote, glampinguri, căsuțe și vom face foarte multe activități în aer liber. Ne desprindem un pic de zgomotul orașului și ne relaxăm în mijlocul naturii alături de copii, unde căutăm conexiunea atât cu natura, cât și cu familia, prin activități specifice cercetașilor, cunoaștem natura, supraviețuim în natură, dar ne și distrăm. Vom face ateliere de creație, ateliere educative, vom privi către stele și vom vedea constelații, foc de tabără cu concerte. Sunt foarte multe lucruri pe care le putem aprecia și valorifica și cred că este momentul să ne îndreptăm și către experiențe de genul acesta.”

     

    Via Transilvanica, „drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, de 1.400 de kilometri, care traversează România pe diagonală, și care este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Traseul este semnalizat cu marcaje vopsite, stâlpi indicatori, iar la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual. Acestea formează, probabil, cea mai lungă galerie de artă din lume și însoțesc călătorii pe tot parcursul drumeției, după cum am aflat de la Ana Voican.

    „Aș vrea să ne concentrăm un pic pe un proiect foarte apreciat, care merită să fie menționat în discuțiile acestea în care evidențiem experiențele. Este vorba de Via Transilvanica, unde s-a investit foarte mult în marcarea traseului care se poate parcurge atât în drumeție, cât și cu bicicleta pe anumite porțiuni. Este splendid și merită vizitat pentru că ne oferă o imagine completă despre România, care poate fi traversată la pas. Am interacționat cu turiștii străini. Primul lucru pe care ni-l spun la întrebarea „de ce ați ales România ca destinație”, răspunsul este că România este sălbatică, „wild Romania”. Au acces la animale pe care le pot vedea nu doar la televizor sau prin reviste, ci le văd cu ochii lor când merg pe traseele noastre. Sunt efectiv surprinși de cât de multe lucruri pot vedea, lucruri pe care nu le pot vedea în țările din care vin.”

     

    Ana Voican, promotoare a turismului activ în România și organizatoare de evenimente, spune că cei mai mulți turiști care caută oferte de turism activ ajung în România din Olanda, Danemarca, Germania, Spania, Italia și din Statele Unite ale Americii. Într-o eră a digitalizării, în care suntem înconjurați de ecrane, toți apreciază reconectarea cu natura.

     

     

     

    Audio Player

     

  • Eroziunea Munţilor Carpaţi

    Eroziunea Munţilor Carpaţi


    Eroziunea solului devine o problemă de mediu urgentă în Munţii Carpați, care compromite deja biodiversitatea și habitatele naturale, atrage atenția Aritina Haliuc, cercetător postdoctoral la Universitatea din Bordeaux, Franța. Ea face referire la două studii publicate recent, care au analizat eroziunea solului în două bazine montane din Carpați: Lacul Roșu și Lacul Ighiel. Concret, s-a măsurat cât sediment ajunge pe fundul acestor lacuri pe o perioadă de un secol și care este legătura cu clima și cu prezenţa oamenilor. Ambele cercetări au arătat că eroziunea se accelerează odată cu intensificarea activităților umane. Pe lângă efectele la nivel de ecosistem, mai ales pentru Lacul Roșu, aportul crescut de sedimente a dus și la colmatarea accelerată a apei, un proces ce afectează durata de viață a lacului. Ce este exact eroziunea ne spune Vlad Zamfira, de la siteul Infoclima, care a publicat materialul la care ne referim:


    Pentru ultimii 100 de ani am observat, în cadrul bazinelor montane, că eroziunea se accelerează odată cu intensificarea activităților umane și anume tăierea arborilor și pășunatul excesiv. În Carpați, conversia ecosistemelor naturale în pășuni înseamnă mai puține plante, deci un sol instabil și susceptibil la eroziune, ceea ce duce la degradarea peisajului. În contextul actual al schimbărilor climatice, unde contribuie și fluctuațiile de temperatură, dar și secetele și inundațiile, eroziunea solului se întâmplă accelerat. Proiecțiile arată că procesul se va accentua cu 13% până la peste 22% în Uniunea Europeană până în 2050. Dar ce este eroziunea? Formele de relief: munți, dealuri, câmpii, văi – pe care le observăm astăzi – sunt rezultatul proceselor de eroziune ce au șlefuit terenul de-a lungul timpului.


    Eroziunea reprezintă procesul geologic prin care solul este descompus, desprins și transportat de forțele naturii, precum apa, gheața sau vântul. Există două tipuri principale de eroziune, și anume cea chimică și cea fizică. Eroziunea chimică are loc atunci când compoziția chimică a unei roci se modifică, în timp ce eroziunea fizică este cea care descompune rocile, dar compoziția lor chimică rămâne aceeași. Spre exemplu, alunecările de teren sau curgerile noroioase sunt determinate de eroziunea fizică. Regiunile înalte ale Carpaților sunt predispuse la eroziunea solurilor atât din cauza reliefului accidentat, cât și a precipitațiilor abundente. Defrișările, pășunatul excesiv și incendiile de vegetație duc la degradarea solurilor, pierderea biodiversității si fertilității și creșterea riscului de alunecări de teren și inundații în aval în zonele mai joase.



    Prin eroziune, rocile devin mai mici, mai netede și mai ușor de transportat. Atât apa, cât și gheața contribuie la eroziunea fizică, deoarece mișcarea lor forțează rocile să se desprindă sau să se ciocnească. De asemena, vântul este un puternic agent de eroziune, transportând praf, nisip, cenușă și alte rămășițe la distanțe mari, explică Aritina Haliuc. Eroziunea depinde de climă, relief, vegetație, activitatea tectonică și de actiunile oamenilor. Clima, prin precipitații, vânt și procesul de îngheț-dezgheț determină eroziunea peisajului. Vegetația poate încetini impactul eroziunii. Rădăcinile copacilor, arbuștilor și ale altor plante stabilizează solul și împiedică transportul sedimentelor și pot limita impactul alunecărilor de teren.


    În Carpați, în zonele înalte, unde covorul vegetal este subțire și discontinuu, chiar și o rată de eroziune scăzută conduce la pierderea ireversibilă a solului, determinând degradarea peisajului și pierderea beneficiilor naturale oferite de ecosistem. Pe de altă parte, Carpații Românești (și nu numai) sunt susceptibili la incendii de vegetație. Acestea pot avea efecte devastatoare asupra ecosistemelor montane, în special asupra celor fragile, și pot duce la pierderea habitatelor naturale, distrugerea biodiversității și chiar la amenințarea siguranței comunităților din apropierea zonele afectate. Mai mult, incendiile, în special în zonele înalte, cresc riscul hazardelor naturale cum sunt alunecările de teren, inundațiile, curgerile noroioase. În Carpați, după cum ne arată modelele climatice, creșterea precipitațiilor într-o perioadă scurtă de timp, dar și creșterea temperaturilor, prelungirea sezoanelor calde ca urmare a schimbărilor climatice ar trebui să ne îngrijoreze, conchide cercetătoarea română de la Universitatea din Bordeaux.



    Atât la nivel național cât și internațional, există o serie de inițiative și strategii ce au ca scop limitarea și prevenirea eroziunii solului. De pildă, Legea privind conservarea solului – ce impune o serie de măsuri pentru utilizarea adecvată a terenurilor, reducerea eroziunii și prevenirea degradării. Sau Programul Național de Dezvoltare Rurală – un program de finanțare nerambursabilă de la UE ce susține implementarea practicilor agricole sustenabile. La nivel european, mai există strategia Uniunii privind solurile care urmăreşte monitorizarea și promovarea gestionării durabile a acestora. In sfârsit, la nivel regional, Carpathian Convention, un tratat internațional adoptat în 2003 de Polonia, Slovacia, Ucraina, Ungaria, România și Cehia își propune promovarea dezvoltării durabile și protecția mediului în munții Carpați. De asemenea, există și fundații si organizații locale care militează pentru protejarea fondului natural prin limitarea defrișărilor, înființarea de parcuri naturale, monitorizarea și evaluarea zonelor afectate și educarea populației locale.


  • Vârful Omu, la răsărit

    Vârful Omu, la răsărit


    Astăzi vă invităm la o explorare inedită, în Masivul Bucegi, într-o drumeţie de noapte către câteva obiective de marcă ale zonei. Ne aflăm în extremitatea estică a Carpaților Meridionali, între Valea Prahovei la est și Culoarul Bran-Rucăr și Valea Ialomiței la vest.



    Masivul Bucegi este unul dintre cele mai cunoscute din ţară pentru turismul montan şi căţărare. Dacă pe timp de zi turiştii aglomerează platoul Bucegilor mergând în număr mare către Babele şi Sfinxul de aici, obiective uşor accesibile cu telecabina din Buşteni, un traseu de noapte este o altfel de provocare.



    L-am întrebat despre ce este vorba în această experienţă, aşa cum a trăit-o, pe Florin Burgui, ghid de turism “Este vorba, poate, despre cel mai interesant traseu pe care l-am făcut vreodată, “Răsărit la vârful Omu”, ceea ce înseamnă că am plecat din Bucureşti pe la 8.30 pm, cu microbuzele, şi la miezul nopţii am intrat în traseu de la Piatra Arsă, de pe Transbucegi. Într-o oră şi ceva am ajuns la cabana Babele, am făcut o pauză pentru hidratare, pentru fotografii la Babele, apoi şi la Sfinx, şi de acolo am continuat către vf.Omu. Undeva pe la 4.30 am ajuns la vf. Omu, am aşteptat răsăritul şi după ce am băut şi o cafea acolo, pentru că am avut şi primus şi cafea şi ceşcuţe şi am putut să ne bucurăm de o cafea la răsărit, am pornit către hotel Peştera, pe (n.r. marcaj) bandă albastră.”



    Babele din Munții Bucegi sunt un monument natural situat pe Platoul Bucegilor, la o altitudine de 2.292 de metri. Oamenii de ştiinţǎ spun că apa, vântul, dar și înghețul au creat aceste douǎ stânci care seamănă cu nişte babe cocoşate ce stau la şuetǎ. Sfinxul din Munții Bucegi este o altă minunăție a naturii. Originea numelui Sfinxului este datorată asemănării sale cu un cap uman, mai exact cu Sfinxul Egiptean, formarea lui fiind datorată eroziunii vântului. Format dintr-un bloc mare de piatră ce a căpătat forma de astăzi într-un timp foarte îndelungat, Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Bucegi, măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime.



    L-am întrebat pe Florin Burgui cum se văd Babele şi Sfinxul noaptea: “Se văd destul de bine, dat fiind că am prins o vreme superbă, era cerul înstelat, era lumină multă, am fost ajutaţi şi de frontale, să nu vă imaginaţi că un asemenea traseu nu a necesitat o pregătire foarte temeinică din partea noastră ca ghizi, a asistenţilor şi a turiştilor care au înţeles că e ceva mai dificil şi este nevoie să fie mai ascultători ca de obicei şi mai pregătiţi. Noi am făcut totul organizat, am vorbit şi cu Salvamontul, am avut suficiente momente în care ne-am regrupat şi am decis dacă să o luăm pe o anumită porţiune sau pe alta, în funcţie de cât de dificil părea traseul, sau cât de potrivit era traseul pentru grupul pe care l-am avut. Nu toţi turiştii erau pregătiţi, unii au crezut că este foarte uşor, însă toţi au făcut faţă, nu am avut probleme să spună cineva că nu mai poate să continue, au fost câteva momente în care a trebuit să se odihnească puţin, dar au continuat şi la Vf. Omu au fost cu toţii la răsărit. Ulterior am ajuns cu toţii cu bine la hotel Peştera şi apoi am ajuns cu toţii cu bine la Bucureşti.”



    Cu speranţa că v-am tentat cu propunerea noastră, vă reamintim insistent să nu plecaţi într-o astfel de excursie decât cu un grup organizat, cu ghizi montani şi cu avertizarea serviciului de salvamont din zonă!






  • Conservarea insectelor saproxilice în Munții Carpați

    Conservarea insectelor saproxilice în Munții Carpați

    Munții Carpați sunt printre
    cele mai importante centre de biodiversitate din Europa, datorită gradului mare
    de împădurire și a prezenței unor suprafețe importante cu arbori seculari.
    Silvicultura practicată în trecut în România, din păcate, nu a avut mereu
    biodiversitatea ca obiectiv central al gospodăririi fondului forestier. Deseori
    arborii seculari sau arborii maturi vătămați au fost recoltați selectiv,
    rezultând parcele forestiere cu structuri și compoziții lipsite de
    heterogenitate. În unele zone, astfel de practici au dus la păstrarea unui
    număr foarte mic de arbori bătrâni și cantități reduse de lemn mort,
    periclitând habitatele speciilor de coleoptere saproxilice protejate prin
    Directiva Habitate, scrie pe pagina sa de internet asociația LIFE ROsalia.
    Astfel de specii erau considerate în trecut dăunători biotici și se acționa
    pentru reducerea cantității de lemn mort prin lucrări de igienă, inclusiv prin
    recoltarea arborilor uscați sau în curs de uscare, rupți sau colonizați de
    insecte saproxilice. În trecut, în unele situații s-au aplicat inclusiv
    tratamente cu insecticide, care au redus inclusiv diversitatea organismelor
    utile pentru reziliența pădurii. Astăzi, lucrurile încep treptat să se schimbe.

    Iată ce ne spune despre importanța acestor gândaci, Silviu Chiriac, managerul
    proiectului Conservarea insectelor saproxilice în Carpaţi: Insectele acestea cinci de care ne-am propus noi să ne ocupăm,
    fiind vorba aici de rădașcă, de croitorul fagului, croitorul stejarului,
    gândacul cenușiu și mai avem un gândac un picuț mai rar, care se numește
    gândacul pustnic sau gândacul sihastru, sunt toate dependente de prezența
    lemnului. Ce fac aceste insecte și de ce sunt foarte importante pentru natură e
    că descompun lemnul. Sau, mai bine zis, intrând în relație directă cu acei
    arbori care sunt aproape de moarte, descompun foarte repede lemnul și acel lemn
    intră mult mai repede în circuitul natural al pădurii. Fără aceste organisme
    saproxilice, că saproxilice mai sunt și ciuperci, mai sunt și multe alte specii
    pe care le găsim în natură, lemnul nu ar putea fi descompus și acei copaci
    morți ar rămâne o perioadă foarte lungă în acel status în pădure. Or, aceste
    insecte descompunătoare sunt un fel de sanitari, un fel de organisme care joacă
    un rol foarte foarte important în natură, integrând din nou materia în
    circuitul natural.


    O
    lume fantastică își desfășoară discret forțele sub cupola pădurilor seculare.
    Aici fiecare ființă are rolul ei bine determinat, iar insectele sunt parte din
    această incredibilă biodiversitate. Fără ele, ecosistemele ar suferi modificări
    dramatice. Se impun, așadar, măsuri de conservare, susține Silviu Chiriac: Noi am constatat, încă de la bun început, când am cerut
    această finanțare către Comisia Europeană, către programul Life / Natura, că
    pădurile noastre fiind sănătoase, în acestea lipsesc copacii bătrâni, copacii
    foarte mari care au în interiorul lor numeroase scorburi sau au foarte multe
    elemente caracteristice unor arbori putrezi. Și atunci, aceste insecte fiind
    dependente de prezența lemnului mort și a acestor scorburi, am încercat să ne
    jucăm un pic cu timpul și am considerat că în unii arbori care oricum ar fi fost
    în proces de producție, să spunem așa, putem să creem noi tot felul de
    microhabitate, micro-cavități în care acești gândaci să își poată depune foarte
    rapid ponta și în câțiva ani să se transforme în acel spațiu de care au nevoie
    insectele. Sau, de exemplu, pentru gândacul pustnic – acesta depinde foarte
    mult de cavități mari din copaci bogate în rumeguș, rumeguș roșu, cum îl numim
    noi. Și în pădurile noastre lipsind acei copaci cu multe scorburi, am
    considerat că este foarte util dacă am face niște scorburi surogat. Și atunci
    am construit un fel de cutii din lemn de fag și de stejar, pe care le-am umplut
    cu un material vegetal compus din frunze moarte, din rumeguș, din făinuri
    proteice…Iar pe cutii le-am atașat de copaci la o înălțime de 4 metri ca să
    nu fie dărâmate de urși. Or, în câțiva ani de zile, acele cutii, acele scorburi
    surogat lipite de arbori, vor fi fără doar și poate colonizate de aceste
    insecte.


    Proiectul
    dezvoltat în Munții Vrancei are nu doar valențe de mediu locale, ci și științifice.
    Silviu Chiriac: Am considerat că este foarte
    important să înțelegem ce obiceiuri au aceste insecte, pentru că datele din
    literatura științifică lipsesc sau sunt foarte puține. Este foarte important să
    înțelegem pe ce distanțe, de exemplu, se deplasează aceste insecte între
    arborii care deja sunt colonizați. Și atunci, pentru prima oară în partea asta
    a Europei, am achiziționat niște emițătoare cu semnal radio care cântăresc doar
    0,15 grame. Pe multe exemplare am montat aceste transmițătoare radio, iar noi
    le-am urmărit în timpul verii ca să vedem unde se duc, ce obiceiuri au, de ce
    micro-habitate depind. Și toate aceste informații le vom concentra timp de 4
    ani, urmând ca în 2025 să producem un plan național de acțiune pentru
    conservarea acestor specii pe întreaga suprafață a României. Practic,
    experiențele pe care le vom asimila noi aici, lucrând cu aceste 5 specii în
    Carpații de Curbură, o să încercăm să le extrapolăm și să le implementăm în
    alte situri Natura 2000 sau arii protejate în care aceste insecte
    sunt prezente, dar totuși au nevoie și de câteva activități ca să fie menținute
    și pe viitor.


    Proiectul
    este implementat în parteneriat cu Universitatea din București, prin
    intermediul Centrului de Cercetare a Mediului şi de Efectuare a Studiilor de
    Impact, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Administrația Parcului Natural
    Putna – Vrancea și Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice.


  • Arme și haine dacice și romane din Dacia

    Arme și haine dacice și romane din Dacia

    Pe teritoriul dintre Dunăre, Marea
    Neagră, Munții Carpați și bazinul intracarpatic locuiau în antichitate
    populațiile geților și dacilor. Urme ale civilizației lor materiale au fost
    descoperite în câteva situri arheologice, iar artefactele găsite până acum
    datează și din dinaintea și de după cucerirea Daciei de către romani și al
    fuziunii daco-romane care a urmat. Între aceste artefacte, armele ocupă un loc
    important între indiciile prețioase care îi ajută pe arheologi să-și imagineze
    nivelul de dezvoltare a geților și dacilor, comparativ cu romanii.


    Prezența romanilor la Dunărea de Jos datează din primul secol dinaintea erei
    creștine. O
    bună parte a triburilor geților și dacilor intraseră în orbita civilizației
    romane, dar altele rămăseseră ori refuzau clientelismul roman. Cel mai rebel
    rege dac era Decebal, de la sfârșitul primului secol al erei creștine, care
    avea statul în zona central-sud-estică a României de azi, în Munții Șureanu din
    Carpații Meridionali. În urma a două războaie, între 101-102 și 105-106,
    purtate de împăratul Traian, regele dac Decebal e înfrânt, decapitat și regatul
    său cucerit. Astfel apărea sinteza daco-romană considerată de istorici baza formării
    națiunii române.


    Asociația
    Terra Dacica Aeterna s-a înființat în 2007 și este formată dintr-un grup de
    entuziaști care organzează spectacole de reenactment și promovează cultura
    getică și dacică. Pentru a avea o imagine a armelor cu care s-au luptat dacii
    și romanii, acum 1900 de ani, Andrei Duduman de la asociația amintită s-a
    costumat în dac și a prezentat armele dacilor la vernisarea expoziției Dacia,
    ultima frontieră a romanității.

    Avem
    un războinic dac, oarecum o căpetenie de infanterie grea. Pentru războinicul
    dac, cel mai important element vizual era scutul, al cărui design este inspirat
    de modelele de pe columnă, ele se pot admira în lapidariumul Muzeului Național
    de Istorie a României. Al doilea element foarte important este spada de tip
    celtic, a cărei teacă este decorată cu motive care se găsesc pe celebra matriță
    dacică descoperită la Sarmizegetusa. Este o spadă foarte manevrabilă, foarte
    ușoară. Un alt element important de protecție al războnicului este cămașă de
    zale. În cazul de față, este o cămașă de zale nituită numai bună pentru un
    războinic mai bogat, cu niște mijloace materiale mai bune. Nituirea oferea o
    rezistență mai bună a cămășii. Cămașa proteja în special la lovituri, tăieturi,
    mai puțin la înjunghieri. Ea era în mod special făcută să protejeze războinicul
    de tăieturi. Pe cap am un coif tip Spangenhelm, de inspirație sarmată. Era
    făcut din segmente de metale îmbinate cu benzi și cu nituri. Ca parte civilă a
    costumului, să zic așa, am niște bijuterii din argint, celebrele cuie dacice,
    în cazul de față numai 3. Din câte știu s-au descoperit și cu 5, și cu 7, și cu
    9, după posibilitățile celui care purta costumul. Mai am câteva mărgeluțe de
    sticlă și, bineînțeles, niște inele tot din argint, replici după artefacte originale.
    Un element foarte important, un semn al unui nobil dac, este sica, celebra sică
    dacică, un pumnal.


    La rândul său, Lucian
    Vulpe a jucat rolul legionarului roman. Dacă la daci echipamentul era oarecum nestandardizat, având diverse decorațiuni
    și niciun echipament nu seamănă cu altul, la romani, în schimb, totul era
    standardizat. Armata romană era o armată profesionistă, toată lumea se îmbrăca
    și lupta la fel. Legionarul roman standard avea ca armă de bază doar gladiusul,
    o armă de tip iberic, cu origini în Spania, care era folosită de cele mai multe
    ori nu la dueluri, ci strict la împuns. Se folosea la împuns pentru că erau
    mulți legionari unul lângă celălalt și nu aveau loc de mișcare. Fiecare
    legionar roman era apărat de o lorica segmentata. Era o armură foarte
    flexibilă, foarte mobilă, făcută din segmente de tablă, care era foarte ușor de
    recondiționat în timpul luptei. Mai avea un coif care îl apăra foarte bine de
    armele curbate sau drepte ale dacilor. După primul război daco-roman, coiful
    roman a fost ranforsat, pe mijlocul lui s-au mai adăugat două bare de fier
    pentru a-l ajuta să se apere de falxurile (spadele) dacice. Echipamentul este
    completat de un scut roman, de cele mai multe ori decorat cu aripi și pe care
    scria numele legiunii, în cazul de față legiunea a V-a Macedonica staționată la
    Turda. În picioare era încălțat cu caligae, sandalele clasice romane, care
    puteau varia. La centurion erau mai abundent decorate și mai performante decât la
    legionarii simpli. Mai aveau o tunică și o pelerină, care se numește pennula,
    care-l apăra pe soldatul roman pe timp de ploaie sau să se încălzească.


    Dacii și romanii
    cu armele și hainele lor au reînviat și la Muzeul Național de Istorie a
    României din București. Ei sunt o lume de demult care se reîncarnează în fața
    lumii actuale prin pasionații de trecut.


  • Câmpina – Cultură și petrol

    Câmpina – Cultură și petrol

    Situat pe drumul
    care, traversând Carpații, leagă Transilvania de Muntenia, Câmpina are o
    istorie de 500 de ani. Leagăn al
    culturii și artei românești (Bogdan-Petriceicu Hașdeu, Nicolae Grigorescu), el
    este, deopotrivă, oraș de pionierat al extracției și prelucrării mondiale a
    petrolului. Despre trecut și prezent la Câmpina, stăm de vorbă cu Mădălin
    Focșa, istoric al urbei.


  • Marin Gherman, impresii după călătoria prin România

    Marin Gherman, impresii după călătoria prin România

    Marin Gherman, impresii după călătoria prin România


  • Cazanele Dunării

    Cazanele Dunării

    Astăzi vă invităm să vă bucuraţi de apă şi de un
    peisaj de vis într-una dintre zonele cele mai frumoase de pe Dunăre: Cazanele
    Dunării.


    Cazanele sunt un sector din defileul Dunării la
    trecerea prin Munţii Carpaţi, cu o lungime de circa 9 km.


    În unele locuri fluviul este mărginit de pereţi
    verticali, stâncoşi, pe care veţi putea vedea desfăşurându-se un spectacol natural
    de excepţie. Aici se întâlneşte o mare diversitate de specii, precum fagul de
    Crimeea, fagul oriental, cărpiniţa, mojdreanul, laleaua galbenă a Cazanelor,
    ghimpele, brânduşa galbenă, alunul turcesc, păducelul negru sau stânjenelul de
    stâncă.


    Cazanele Mari au o lungime de aproximativ 4 km,
    încadrându-se între masivele Ciucarul Mare (pe teritoriul României) şi Veliki
    Strbac (Serbia). Cazanele Mici se întind pe o lungime de aproximativ 3 km,
    fiind poziţionate între masivele Ciucarul Mic (România) şi Mali Strbac
    (Serbia). Cazanele Dunării şi masivele Ciucarul Mare şi Ciucarul Mic fac parte din Parcul Natural
    Porţile de Fier.


    Şi cum barcagiii din zonă oferă
    plimbări fie cu ambarcaţiuni de viteză în care un tur complet poate dura 45 de
    minute, fie cu ambarcaţiuni lente, care durează aproximativ o oră şi jumătate,
    l-am invitat pe unul dintre ei să ne spună ce vedem aici. Olguţ Alexandru Alin,
    din Eşelniţa, ne-a spus: Vă invit în această zonă a Cazanelor
    Dunării pentru o plimbare, pentru vreme bună, pentru relaxare şi voie bună. Pe
    Cazanele Mici o să intrăm un pic în golful Mraconia, vedem chipul lui Decebal,
    mănăstirea Mraconia, apoi se merge spre Cazanele Mari unde se vizitează golful
    Dubovei. Tot pe Cazanele Mari se vizitează peştera Ponicova şi grota Veterani.
    Bineînţeles, doritorii de drumeţii pot să urce pe Ciucarul Mare, acolo este o
    belvedere asupra întregului peisaj din zonă.


    Într-adevăr, săpat în stâncă,
    chipul lui Decebal, având dimensiunile 55 m – înălțime și 25 m – lățime, domină
    cursul apei. După ce vizitaţi mănăstirea Mraconia, cunoscută şi sub denumirea
    de Mănăstirea de sub apă, periplul poate continua, cu barca, până la un
    următor popas situat la baza peretelui de calcar ce flanchează Cazanele Mari.
    Aici se găsesc două cavităţi: peşterile Gura Ponicovei şi Grota Veterani. Iar
    barcagiii sunt ghizi documentaţi: (Olguţ Alexandru Alin) Grota Veterani este
    formată pe două nivele, primul nivel a fost acoperit de apă la construirea
    barajului Porţile de Fier I, iar al doilea nivel se poate vizita la pas, există
    un ghid turistic specializat pus la dispoziţie de Parcul natural Porţile de
    fier I. Peştera Ponicova traversează muntele intr-o parte în cealaltă cu o lungime
    de aproximativ 700 metri, şi o lungime totală de 1660 metri,
    fiind compusă din trei galerii. Poate fi parcursă la pas de doritori, dar
    necesită încălţăminte adecvată deoarece este inundată şi lanterne pentru că nu
    e iluminată.


    După o relaxantă plimbare cu
    barca, Dunărea vă invită să vă scăldaţi în apele ei sau să pescuiţi.

    Cu speranţa că veţi da curs invitaţiei noastre la
    Cazanele Dunării, vă aşteptăm data viitoare cu o nouă destinaţie.

  • Un nou proiect în cadrul programului INTERREG IPA CBC

    Un nou proiect în cadrul programului INTERREG IPA CBC

    Un nou proiect în cadrul programului INTERREG IPA CBC își propune valorificarea potențialului cultural și turistic al zonei transfrontaliere a munţilor Carpaţi, incluzând aici judeţele Mehedinţi şi Caraş Severin din România şi districtul BOR din Serbia.


  • Protejarea pădurilor din Carpaţi

    Protejarea pădurilor din Carpaţi

    Munţii
    Făgăraş au o suprafaţă de 198 de mii de hectare, cu peisaje unice de o
    frumuseţe rară, cu zone sălbatice şi o biodiversitate bogată, desemnat sit
    Natura 2000. Din păcate, în ultimi ani, aceşti munţi sunt tot mai goliţi de
    păduri. De
    altfel, în Argeş a fost înregistrat cel mai ridicat număr de defrişări ilegale
    identificate de autorităţi în perioada 2009-2011, respectiv 6.458 de cazuri,
    însă numărul a crescut în anii următori. Cele mai expuse sunt pădurile
    aflate în proprietate privată, pentru care proprietarii nu au încheiat
    contracte de pază, cu toate că este obligatoriu. Situaţii asemănătoare se
    regăsesc în toată ţara şi reprezintă o ameninţare foarte mare pentru
    supravieţuirea pădurilor din Carpaţi, care sunt şi cele mai valoroase păduri
    din Europa. De câţiva ani însă, Fundaţia Conservation Carpathia derulează un
    proiect care salvează pădurile de la tăiere. Beneficiind de fonduri din
    donaţii internaţionale, Fundaţia cumpăra pădurile care sunt scoase la
    vânzare din zona Munţilor Făgăraş şi le reîmpădureşte, le
    protejează, dar desfăşoară şi acţiuni de refacere a zonelor degradate.


    Mihai
    Zotta este director tehnic la această Fundaţie şi ne va explica cum a început
    totul: Proiectul a început, ca idee, în 2005-2006 când în
    zona Parcului Naţional Piatra Craiului începuseră tăierile ilegale de
    pădure ca urmare a fenomenului de retrocedare a pădurilor. La acea dată, un
    grup de filantropi, care aveau preocupări în conservarea naturii, au fost
    invitaţi de Christoph Promberger, directorul nostru executiv, şi de Hanganu
    Horaţiu, care era director interimar la Parcul Naţional Piatra Craiului, la
    acea dată, şi după vizitarea zonei şi după unele discuţii, aceşti oameni au
    ajuns la concluzia că există o variantă de a salva pădurile care erau ameninţate
    de tăieri, dar nu cea clasică care înseamnă lupta împreună cu autorităţile
    împotriva tăietorilor. Oamenii aceştia au ajuns la concluzia că cea mai mare
    şansă pentru salvarea pădurilor din zona ar fi dacă aceste păduri s-ar
    achiziţiona şi atunci ar putea fi păstrate şi conservate. Era o idee nouă şi
    ciudată pentru acea vreme. Si acum oamenii se întreabă dacă nu cumva este
    un scop ascuns în spate. In orice caz, în 2007, s-au achiziţionat primele
    suprafete de pădure în zona Parcului Naţional Piatra Craiului. Apoi, datorită
    faptului că s-au terminat tăierile din interiorul Parcului Naţional, acestea
    s-au mutat pe Valea Dâmboviţei, în situl Natura 2000 nou înfiinţat în Munţii
    Făgăraş. Aici, între 2004-2010, au fost aproape 2000 de hectare care au fost
    tăiate în mod abuziv şi, din acest motiv, s-a continuat cu aceste
    cumpărări de terenuri în această zona…Incet,
    încet s-au tot achiziţionat suprafeţe de pădure. Există peste 600 de contracte
    de vânzare cumpărare. Nimeni nu a crezut că începând de la primele 3 hectare o
    să ajungem la suprafaţa care este achiziţionată în prezent, peste 16 mii de
    hectare de pădure.



    Pentru
    administrarea pădurilor cumpărate, Fundaţia a înfiinţat propriul Ocol Silvic,
    precum şi o Asociaţie de Vânătoare, prima din ţară care nu vânează nimic.
    Fundaţia are şi trei pepiniere care produce material săditor pentru a
    reface pădurile aşa cum erau ele în urmă cu mai bine de 100 de ani, adică cu
    specii valoroase. În opinia specialiştilor de la Conservation Carpathia, este
    foarte important să se păstreze compoziţia naturală a pădurii. Pe Valea
    Dâmboviţei, în zona Rucăr, între 2005 şi 2011 au fost tăiate ilegal
    peste 2.500 ha de pădure. Plantări nu s-au făcut aproape deloc. Fundaţia a
    cumpărat 400 ha din cele distruse la Rucăr, care au început deja să fie
    regenerate, ne mai spune Mihai Zotta: Iniţial, s-au
    cumpărat toate pădurile care se puteau salva, ca să nu fie tăiate. Ulterior, în
    special după anul 2012, am început o serie de proiecte de reconstrucţie
    ecologică din care cel mai mare este co-finanţat de către Comisia
    Europeană. Este un proiect Life Natura în care s-au achiziţionat 400 de
    hetare de păduri tăiate din cele peste 2000 care există în zonă şi pentru care
    facem reconstrucţia ecologică. Practic,activităţile efective de reconstrucţie
    ecologică reprezintă cofinanţarea care vine de la CE, iar pădurile sunt
    cumpărate de către Fundaţie din sursele ei. Avem trei pepiniere mici unde
    producem o parte din puieţii necesari pentru plantări. Aici este o poveste
    întreagă.. Acum 100 de ani, aceste păduri din Valea Dâmboviţei superioare
    au fost păduri de fag şi amenstec de fag cu răşinoase. Erau aici păduri bogate
    în specii de brad, fag, molid, paltin, ulm, apoi în zona montană superioară se
    întindea scoruşul şi multe alte specii. În perioada comunistă, odată cu tăierea
    pădurilor din această zonă, politica forestieră la acea vreme a impus ca, în
    locul pădurilor de amestec valoroase naturale, să fie plantate păduri de
    răşinoase, pentru că se considera că acestea cresc mai repede, iar lemnul
    este mai valoros pentru construcţii sau pentru combinatele de mobilă care erau
    în zonă. Noi trebuie să revenim acum la tipul natural fundamental
    al pădurii care exista acolo.



    Pe lângă refacerea plantaţiilor de arbori care au existat cândva în pădurile
    din Făgăraş, se are în vedere şi refacerea luncilor de anin care au existat
    de-a lungul râului Dâmboviţa şi pe afluenţii acestuia. În timp, se vor
    achiziţiona alte şi alte suprafeţe de pădure, iar în final Fundaţia va crea o
    zonă protejată de talie mondială în sudul Carpaţilor româneşti, în care
    tăierile de arbori sau vânătoarea să fie complet interzise. Mihai Zotta:
    Ceea ce ne dorim este ca Munţii Făgăraş sau o parte din ei, care
    înseamnă golul alpin, pădurile virgine, pădurile care se află la altitudine,
    zonele care au rămas încă naturale şi nu au fost exploatate, să devină Parc
    Naţional. Munţii Făgăraş ar fi trebuit să fie primul parc naţional al României,
    însă nu a fost aşa din cauza diferitelor interese socio-economice care au
    existat acolo. Legat de acest lucru, încercăm să urmăm şi alt drum. Dorim să
    iniţiem în toate comunităţile din jurul Munţilor Făgăraş un proiect prin care
    să se identifice o serie de afaceri care sunt sustenabile, care aduc venituri
    în comunităţile locale şi sunt prietenoase faţă de natură şi care contribuie la
    conservarea naturii. Astfel, peste 5-10-20 de ani, aceste comunităţi locale să
    conştientizeze şi să-şi dea seama că cel mai important capital pe care îl au în
    zonă sunt Munţii Făgăraş. Am făcut
    câţiva paşi pe acest drum. Avem un proiect în care s-au făcut studii
    socio-economice şi sunt în lucru aceste planuri de afaceri. Este un prim pas
    care considerăm că trebuie făcut în vederea viitoarei desemnări a unui parc
    naţional.



    Fundaţia Conservation Carpathia va
    dona statului român ariile protejate pe care le va înfiinţa, cu condiţia ca
    statul să preia administrarea lor şi să garanteze regimul de conservare.

  • Iarna în Munţii Carpaţi

    Iarna în Munţii Carpaţi

    Vă invităm să vă bucuraţi de Munţili Bucegi şi Piatra Craiului, surprinşi de la Peştera, Moeciu, lângă Castelul Bran. Un film de Florin Orban.