Radio România Internațional

Tag: mustar

  • Preparate la grătar

    Preparate la grătar

    În perioada dintre 23 aprilie, când este sărbătoarea Sfântului Gheorghe şi 21 mai, când este sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi
    Elena, crescătorii de oi din
    spaţiul românesc se adunau, conform
    tradiţiei, în diferite zone pentru a stabili locurile din zona montană unde
    vor fi organizate stânele în perioada verii şi pentru a decide cine vor fi cei
    care vor păzi oile. Datorită acestui vechi obicei pastoral, au
    apărut, în timp, şi serbările câmpeneşti, iar de aici
    şi până la obiceiul de a ieşi la sfârşit de săptămână în aer liber, la grătar
    nu a fost decât un pas mic.


    Românii şi-au
    făcut un obicei de a ieşi la iarbă verde, iar unii dintre ei să îşi instaleze
    grătarele în zone special amenajate. Pe grătarul cu cărbuni obişnuiesc să pună
    carne de porc sau de pui, cârnaţi şi tradiţionalii mititei. De luat în
    considerare este şi varianta de a pune pe grătar un peşte, precum scrumbia, un
    peşte sezonier care numai în perioada primăverii poate fi prins în plaselele
    pescăreşti, atunci când migrează pe Dunăre.


    Frigăruile
    constituie, de asemenea, o variantă tentantă, chiar dacă necesită ceva mai mult timp de pregătire. Avem
    nevoie de un kg de ceafă de porc sau, în orice caz, de carne împănată cu puţină grăsime, pe care o tăiem în cuburi
    cu latura de circa 3 centimetri. Pe ţepuşe de lemn, cu o lungime de circa 30 de
    centimetri înfigem pe rând
    bucăţi de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de ciuperci sau suviţe de ardei gras. Ţepuşele se aşează pe
    grătar, deasupra jarului, şi, din când în când, trebuie rotite pentru a se
    rumeni uniform. Se servesc calde, cu garnitură de cartofi prăjiţi şi, desigur,
    cu bere bine răcită.


    Nimic nu se comparăînsă cu mititeii la grătar. Mititeii sunt revendicaţi de bucătăria românească, dar au
    echivalent şi în bucătăria
    balcanică. Făcuţi din carne tocată de porc, de vităşi de oaie, amestecată cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi
    mod de prepapare cu kebap-ul
    turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici. Se consumă cu pâine şi muştar, alături de o bere rece.

  • Preparate la grătar

    Preparate la grătar

    În perioada dintre 23 aprilie, când este sărbătoarea Sfântului Gheorghe şi 21 mai, când este sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi
    Elena, crescătorii de oi din
    spaţiul românesc se adunau, conform
    tradiţiei, în diferite zone pentru a stabili locurile din zona montană unde
    vor fi organizate stânele în perioada verii şi pentru a decide cine vor fi cei
    care vor păzi oile. Datorită acestui vechi obicei pastoral, au
    apărut, în timp, şi serbările câmpeneşti, iar de aici
    şi până la obiceiul de a ieşi la sfârşit de săptămână în aer liber, la grătar
    nu a fost decât un pas mic.


    Românii şi-au
    făcut un obicei de a ieşi la iarbă verde, iar unii dintre ei să îşi instaleze
    grătarele în zone special amenajate. Pe grătarul cu cărbuni obişnuiesc să pună
    carne de porc sau de pui, cârnaţi şi tradiţionalii mititei. De luat în
    considerare este şi varianta de a pune pe grătar un peşte, precum scrumbia, un
    peşte sezonier care numai în perioada primăverii poate fi prins în plaselele
    pescăreşti, atunci când migrează pe Dunăre.


    Frigăruile
    constituie, de asemenea, o variantă tentantă, chiar dacă necesită ceva mai mult timp de pregătire. Avem
    nevoie de un kg de ceafă de porc sau, în orice caz, de carne împănată cu puţină grăsime, pe care o tăiem în cuburi
    cu latura de circa 3 centimetri. Pe ţepuşe de lemn, cu o lungime de circa 30 de
    centimetri înfigem pe rând
    bucăţi de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de ciuperci sau suviţe de ardei gras. Ţepuşele se aşează pe
    grătar, deasupra jarului, şi, din când în când, trebuie rotite pentru a se
    rumeni uniform. Se servesc calde, cu garnitură de cartofi prăjiţi şi, desigur,
    cu bere bine răcită.


    Nimic nu se comparăînsă cu mititeii la grătar. Mititeii sunt revendicaţi de bucătăria românească, dar au
    echivalent şi în bucătăria
    balcanică. Făcuţi din carne tocată de porc, de vităşi de oaie, amestecată cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi
    mod de prepapare cu kebap-ul
    turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici. Se consumă cu pâine şi muştar, alături de o bere rece.

  • Mititei

    Mititei

    De 1 Mai, românii şi-au făcut un obicei de a ieşi la iarbă verde şi de a pune pe grătar carne, cârnaţi şi mititei. Având acest pretext, în această ediţie vă prezentăm modul de preparare a mititeilor.


    Mititeii reprezintă un fel de mâncare revendicat de bucătăria românească, dar care îşi găsesc echivalent în bucătăria balcanică. (Chiftea de formă cilinidrică pusă la grătar) Mititeii sunt alcătuiţi din care tocată şi din multe mirodenii, reţetele fiind diferite. list, scriitor, realizator de televiziune şi autor de cărţi de cultură gastronomică, Radu Anton Roman, sublinia: Demâncare veche, luată de prin podişurile Anatoliei şi prefăcută pe româneşte, cu carne de porc, micul s-a desprins de profet şi s-a lipit de Mioriţa şi prin faptul că se bea, se bea temeinic, dar nu cu bere ci cu un vin sec şi vesel din sudul României”.



    Asemănători ca mod de preparare cu kebap-ul turcesc, mititeii seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici, numai că în compozitie este folosită şi carnea de porc, interzisă prin tradiţie musulmanilor. Iniţial, mititeii erau pregătiţi din carne de oaie şi ceva mai puţină carne de vită deoarece în spaţiul românesc vita era folosită în special pentru tracţiune sau ca animal de lapte. În timp, carnea de porc a început să fie folosită în proporţie mai mare în compozitia micilor. Există şi o legendă privind apariţia mititeilor în spaţiul românesc de care aminteşte un alt jurnalist celebru de la sfârşitul secolului al 19-lea, prima jumătate a secolului al 20-lea, Constantin Bacalbaşa. Acesta susţinea că mititeii ar fi fost inventaţi la o cârciumă din centrul istoric al Bucureştiului, după ce proprietarul a constatat că nu mai are maţe pentru cârnaţi şi atunci a pus carnea tocată direct pe grătar, păstrând forma cârnatului.



    Pentru a pregăti mititei, avem nevoie de carne de vită, de porc şi de oaie în proporţii egale. Ca mirodenii, avem nevoie de piper măcinat, de cimbru uscat, enibahar, o căpăţână de usturoi pentru fiecare kilogram de carne, usturoi transformat în mujdei şi puţină sare. Tocăm carnea şi adăugăm fie grăsime de vacă sau de oaie, fie zeamă obţinută din fierberea unor oase de vacă. Carnea tocată trebuie amestecată într-un vas împreună cu zeama de oase şi cu toate condimentele. Se adaugă incriminatul bicarbonat de sodiu stins în zeamă de lămâie şi se lasă la rece timp de câteva ore pentru ca aromele să se întrepătrundă. După aceea, se scoate vasul de la rece, se formează mititeii, cu o lungime de circa 10 cm şi groşi de două degete şi se lasă puţin la zvântat, după care sunt numai buni de pus pe grătar, unde trebuie întorşi de pe o parte pe alta. Nu trebuie lăsaţi prea mult timp pe grătar deoarece se pot usca, dar nici la un jar prea mare pentru a nu se prăji prea tare la exterior. Se servesc calzi, cu muştar. Poftă bună!