România antebelică, dar mai ales, cea interbelică, ajunsese să aibă
propriile vedete printre produsele autohtone, fabricate în atelierele şi
uzinele locale, iar printre ele marca Guban ocupa un loc aparte. Iar această
diferenţă s-a păstrat şi după instalarea regimului comunist, constituind o
excepţie până în 1989.
Despre istoria pantofilor şi cremei de ghete produse de
fabrica românească, ne vorbeşte acum Marius Cornea, muzeograf în cadrul
Muzeului Banatului din Timişoara:
Guban este un brand care a pornit de la un
nume cel al lui Blaziu Guban, născut în comitatul Bihor în Imperiul Austro-Ungar
în 1904, la ţară. A fost un copil sărac, el fiind adoptat de o familie din
Oradea. A făcut doar 5 clase primare. Și înainte de Primul Război Mondial a
lucrat ca îngrijitor la porci și apoi, îl găsim angajat la o fabrică de ghete
din Oradea unde a devenit foarte pasionat de combinarea substanțelor și a
materialelor. Crema de ghete marca Guban este o cremă inventată de Blaziu Guban
în 1935 când deja se găsea la Timișoara. În 1932 directorul unei fabrici de
încălțăminte din Timișoara îl invitase pe tânărul Blaziu Guban să se alăture
echipei acestei fabrici. 1935 este momentul hotărâtor pentru nașterea brandului
Guban pentru că el inventează rețeta cremei de pantofi. Dar abia în 1937 va
înregistra la Registrul Comerțului, alături de alţi doi asociați, brandul Guban
sub numele de Uzinele Chimice Guban Timișoara. Crema garanta întreținerea
pantofului şi prelungirea vieții pantofului de piele naturală. Interesant este
că, pentru a-şi face cunoscută crema de ghete, Blaziu Guban apelează la o
fabrică din Timișoara care-i livra cutii de tablă inscripționate cu numele său
pentru a populariza cremă de ghete. În prima fază, Blaziu a oferit aceste cutii
cu cremă de ghete angajaților, cunoscuților, prietenilor care au făcut reclame
pentru această cremă de ghete.
Însă pentru
generaţiile postbelice, pe lângă crema de ghete folosită pe scară largă,
celebri erau şi pantofi produşi de fabrica timişoreană, pantofi care îmbinau
confortul cu eleganţă într-un mod rar întâlnit în timpul dictaturii.
Detalii ne
oferă Marius Cornea: Sigur România cunoaște brandul Guban în
principal din perspectiva producției de serie a pantofilor. Dar istoria
producției pantofilor începe abia în 1959. În momentul naționalizării
fabricilor și întreprinderilor din România în 1948, Blaziu a fost singurul patron de fabrică din fostul regim
burghezo-moșieresc care, grație unei legături directe cu Gheorghe
Gheorghiu-Dej, liderul comunist român din acea vreme, își păstrează fabrica
până în 1952 când este obligat să doneze statului român atât numele mărcii, cât
și fabrica. Însă a obținut promisiunea de la regimul comunist de a rămâne pe
viață la conducerea fabricii. Este o mare excepție în istoria fabricilor
românești din acea perioadă. Aşa că până în 1978 până la decesul său va fi
directorul acestei fabrici.
Primii pantofi ies pe poarta fabricii
din Timişoara în 1959, având un design care combina aspectul unui pantof
elegant cu comoditatea încălţămintei de zi cu zi. Iar o altă caracteristică a
lor a fost pielea sintetică inventată de fiul lui Blaziu, Tiberiu, care imita
pielea de crocodil şi şarpe. Rapid, pantofii aceştia devin populari nu doar
printre românii de rând, ci şi printre vedetele internaţionale.
Muzeograful Marius Cornea: A existat o politică de marketing. Inclusiv familia Ceaușescu, Nicolae
și Elena Ceaușescu, a apelat deseori la fabrica Guban din Timișoara. Elena
Ceaușescu, de altfel, a rămas cunoscută prin preferința ei pentru pantofii
Guban de culoarea coniacului sau a oului de rață sau pantofi roz. Calapodul
pentru pantofii Elenei Ceaușescu era expus permanent într-o expoziție din
Bastionul Maria Terezia din Timișoara, o expoziție care prezenta toate
brandurile locale pentru delegațiile oficiale în anii 1970-80. În aceeași
expoziție puteau fi văzute calapoadele pentru pantofi comandați de celebre
actrițe precum Sophia Loren şi Gina Lollobrigida. Interesant e că era expus şi
calapodul pentru pantofii comandați de Gheorghe Gheorghiu-Dej și poetul Tudor
Arghezi.
După 1989, fabrica din Timişoara a trebuit să treacă,
laolaltă cu mare parte din industria românească, printr-un amplu proces de
reorganizare şi reinventare. Dar originalitatea lui Blaziu Guban n-a fost
uitată.