Tag: Muzeul Casa atelier de artist Theodor Aman

  • Aman în vizită la Aman

    Aman în vizită la Aman

    Începând
    cu luna iunie, iubitorii de artă pot vizita o nouă expoziție deschisă într-unul
    dintre cele mai speciale muzee bucureștene – Muzeul – Casă-atelier de artist Theodor
    Aman, din cadrul Muzeului Municipiului București: este vorba despre expoziția Aman
    în vizită la Aman. Theodor Aman (1831-1891), considerat unul dintre cei mai marii
    artiști români, primul mare clasic, a fost un pictor și grafician, pedagog și
    academician, întemeietorul primelor școli românești de arte frumoase din
    București și Iași (nord-vestul României). Ineditul acestei expoziții este dat de
    faptul că sunt expuse publicului picturi ale artistului care aparțin
    Pinacotecii Muzeului Municipiului București, unele dintre tablouri nu au fost
    niciodată prezente într-o expoziție, cel puțin în ultimele decenii, iar
    lucrările au ieșit dintr-un proces lung și dificil de restaurare.


    Muzeograful și curatoarea expoziției, Greta
    Șuteu, ne-a dezvălui mai multe detalii:


    Ne vizitează Aman prin lucrările
    lui. Este expoziția pe care am deschis-o în această vară. Este atipică pentru
    expozițiile de până acum, în sensul că noi am expus în anii anteriori doar
    patrimoniul muzeului, ceea ce nu se vedea, ceea ce stă în depozit. Ori acum, este
    prima oară când aducem ceva din altă parte și acel ceva sunt lucrări de Aman,
    lucrări de Aman care se întorc în casa lui Aman. Am avut marea șansă ca
    Pinacoteca București, care face și ea parte din Muzeul Municipiului București,
    să aibă opt lucrări pictate de Theodor Aman. Aceste lucrări nu erau expuse,
    stăteau în depozit și erau nerestaurate, majoritatea într-o stare destul de
    proastă. În ultimii 2 ani, aceste lucrări au intrat în procesul de restaurare.
    Asta a fost mare șansă. Pur și simplu avem o revelație când vedem aceste
    lucrări și știm cum arătau înainte. Deci asta este cumva o premieră. Dacă tot
    au fost restaurate, am considerat că este foarte nimerit să se întâlnească cu
    publicul chiar în locul în care au fost create. Ele toate sunt expuse în atelierul
    lui Aman.



    Greta Șuteu ne-a făcut o trecere în revistă a
    lucrărilor expuse în premieră pentru publicul contemporan:


    Sunt lucrări din mai multe perioade
    și mai multe genuri. Putem spune că este destul de bine acoperit, ceea ce înseamnă
    creatorul Aman, în sensul că Aman a fost foarte variat pe parcursul creației lui,
    de la începuturi, de la academism până la pre-impresionismul de sfârșit, dar și
    abordează majoritatea genurilor posibile. Și avem foarte bine reprezentat
    portretul, din trei perioade diferite, o perioadă medie și o perioadă de maximă
    maturitate cu portretul mamei lui Aman. Are o poveste interesantă portretul
    ăsta, în sensul că mama lui Aman a murit în1868, când această casă încă nu era
    terminată. Deci mama lui Aman nu a fost fizic în această casă. Și Aman pictează
    acest portret în 1880. Mama lui era dispărută de 12 ani. Deci noi aici nu avem
    portretul mamei propriu zis, ci avem portretul amintirilor lui Aman despre mama
    lui. Și ea chiar este un vizitator adevărat. A venit în vizită la fiul ei. Mai
    avem două lucrări, două miniaturi care sunt propriu zis bijuteriile acestei
    expoziții, o lucrare cu temă istorică, Uciderea lui Ghica al III-lea care
    șochează prin cromatica foarte curajoasă, prin cum simte materialul, ne dă o
    dovadă extraordinară de cum simte materialul, cum simte finețurile unei broderii,
    să spunem. Foarte curajos este și se pare că este cam din primul an, al doilea
    an, cel mult, de studenție, deci în jur de 20 de ani avea. De altfel, Radu
    Bogdan o consideră ca fiind prima lucrare cu temă istorică a lui Aman în ulei,
    deci este într-adevăr o lucrare de început.


    În încheiere, curatoarea expoziție Aman în
    vizită la Aman, Greta Șuteu, ne-a făcut următoarea invitație:


    Așteptăm vizitatorii noștri fideli să vadă
    și această expoziție, dar și pe cei care poate încă nu au descoperit muzeul
    ăsta, care este unic, de fapt.