După ce mai mulți
ani a stat închis, lăsat pradă unei deteriorări accentuate, Cazinoul din
Constanța a intrat recent într-un binemeritat proces de restaurare. Silueta sa
inconfundabilă de pe faleză, cu ferestrele imense în formă de scoică și trupul
care parcă iese din apă, este de mult timp o emblemă a litoralului românesc și
a unei lumi caracterizată printr-o elegantă și rafinată relaxare. Istoria
clădirii se împletește cu istoria dezvoltării orașului care a devenit punct de
atracție turistică și balneară, mai ales, după unirea Dobrogei cu România în
1878.
După 1880, din ce în ce mai mulți locuitori ai regatului au început să vină
la Constanța pentru a face
plajă sau diverse cure balneoclimaterice, iar orașul a trebuit să găsească
modalități de a-i găzdui cât mai confortabil și de a le face sejurul cât mai
plăcut. Doina Păuleanu, directoarea generală a
Muzeului de Artă din Constanța, continuă acum povestea cazinoului de la malul
mării.
Așadar în 1880, pe faleza înaltă a bulevardului care se
numea pe atunci ca și acum bulevardul Elisabeta, s-a construit un prim local de
cură. Era din lemn, era deschis doar pe perioada sezonului estival, dar avea o
sală de dans și o terasă de pe care putea fi privită marea. A avut mult succes
acest prim cazino care era necesar, fiindcă într-o stațiune balneară nu puteai
să exiști fără o sală de cură unde să se citească ziarele, oamenii să converseze,
să danseze și să se întâlnească.
O furtună puternică distruge acest cazino
astfel încât în 1892 primăria Constanței construiește o altă clădire din
materiale ceva mai rezistente, dar nu e una definitivă. Era ridicată în dreptul
cazinoului de azi, dar tot sus, pe faleză, pentru că nu aveam încă partea de
promenadă care există acum. În momentul în care inginerul constructor Scarlat
Vârnav ajungea să conducă o echipă redutabilă din cadrul Prefecturii Constanța,
s-a pus problema extinderii orașului cu o faleză, iar această faleză – cea de
azi – are într-un loc special amenajat o platformă care intră în mare și pe
care avea să se construiască acest cazino.
Un prim proiect al
Cazinoului datează din 1903 și a
aparținut echipei lui Scarlat Vârnav care avea propriul său arhitect: Daniel
Renard, un tânăr născut în Moldova, dintr-o mamă româncă și un tată elvețian.
În 1903, proiectul a fost asumat și girat de conducerea liberală a
administrației locale constănțene de atunci. Ulterior, liberalii au fost înlocuiți
de conservatori la conducerea orașului, iar conservatorii au venit cu propriul
lor arhitect, Petre Antonescu, un adept al stilului neoromânesc sau național.
În acest stil, Antonescu a proiectat o altă clădire pentru cazino. Stilul Art
Nouveau, care caracteriza proiectul inițial conceput de Daniel Renard, de-abia
se lansase în Europa și putea părea prea avangardist.
Prin ce alte tribulații
și avataruri a trecut proiectul cazinoului din Constanța până să prindă, aflăm
tot de la Doina Păuleanu: Așadar, în 1906, Petre Antonescu a făcut un
nou proiect. Iar eu am avut șansa să găsesc desenul acestui proiect pe care
l-am și publicat recent. Era o clădire frumoasă, tot cu funcții de cazino,
concepută pentru a fi deschisă și iarna. Evident, pentru acest nou proiect, se
face un al doilea rând de fundații. Dar și conducerea conservatoare a plecat
destul de repede, iar în locul ei, s-au întors liberalii. Deci, s-a revenit și
la proiectul Art Nouveau al lui Daniel Renard care a constatat că cele două
rânduri de fundații distruseseră, de fapt, structura proiectului său și a făcut
o a treia fundație. Cazinoul are, așadar, o structură indestructibilă și pe ea,
s-a ridicat, începând cu 1906-1907, clădirea propriu-zisă. A costat mult mai
mult decât se estimase inițial și avea un aspect un pic diferit față de cel de
azi.
La etaj, Daniel Renard gândise, la început, o sală de spectacol care avea
deschisă, atât către faleză, cât și către mare, fereastra uriașă în formă de
scoică. Lucrări mai târzii au dus la zidirea părții dinspre mare a acestei
ferestre și extinderea cazinoului pe terasă. Astfel, s-a obținut o sală foarte
mare pentru baccarat. Desigur că această intervenție s-a făcut, totuși, prin
intermediul lui Daniel Renard căruia probabil nu i-a convenit, dar care a
trebuit s-o accepte la cererea comanditarilor care doreau să facă din Cazino un
loc rentabil. De altfel, clădirea fusese deja concesionată unor întreprinzători
particulari. El a condus echipa care, între 1912-1913, a astupat partea dinspre
mare a ferestrei și a extins cazinoul, rezultând configurația actuală a
clădirii.
În timpul zilei, în
cazino se servea ceai sau cafe și se citeau ziarele, găzduind de asemenea și o
diversitatea de spectacole, pentru ca, odată cu venirea serii, să înceapă
jocurile de noroc. Odată cu apariția, în vecinătate, a cazinoului din Mamaia și
a transformării acestui vechi cartier al Constanței în stațiune, clădirea
concepută de Daniel Renard și-a cam pierdut din rentabilitate. Treptat,
jocurile de noroc au început să fie concurate de activitățile culturale
organizate în clădire, în perioada interbelică. Situația avea să se schimbe din
nou în timpul comunismului, povestește Doina Păuleanu:
În momentul în care
comuniștii preiau clădirea, ei au început restaurarea cu ajutorul deținuților
politici în anii 1950. Iar recent s-a descoperit un sac de ciment pe care erau
scrise numele deținuților care au lucrat la cazino în anul 1950. Cazinoul
fusese puternic bombardat în timpul celor două războaie mondiale. Iar în
perioada comunistă, clădirea a avut mai multe funcții. La un moment dat, zona a
fost închisă publicului larg. Ulterior, a primit o funcție de alimentație
publică, multă vreme fiind cel mai elegant restaurant și mai scump din epocă.
Tot acolo era deschis și un loc de noapte, destinat mai ales marinarilor
străini care soseau în zona portuară.
După căderea comunismului, au apărut o serie de procese
și controverse privind regimul de proprietate a clădirii. Într-un final, a
revenit primăriei din Constanța, căci fusese ridicată exclusiv din fonduri
publice, adică din banii constanțenilor din trecut. În prezent, prin amplul
proces de restaurare început atât la interior, cât și la exterior, arhitecții
și inginerii constructori și-au propus ca acest cazinou să-și recapete
strălucirea de tip Art Nouveau de odinioară.
