Tag: Muzeul Național al Țăranului Român (MȚR)

  • Tradiție circulară la Muzeul Țăranului Român

    Tradiție circulară la Muzeul Țăranului Român


    Lunile mai și iunie aduc la Muzeul Național al Țăranului Român (MȚR) o expoziție de artă contemporană colaborativă – “Tradiție circulară (Conectat la natură)”, o întâlnire între artiști contemporani consacrați și meșteri tradiționali, care păstrează vii meșteșuguri arhaice – o îmbinare între inovație, tehnologii, act artistic și artizanat. Am stat de vorbă cu managerul MȚR, Virgil Nițulescu, despre conceptul expozițional, despre artiști și meșteri și, nu în ultimul rând, despre o scurtă istorie a proiectului:


    “Da, este un concept oarecum diferit față de ce s-a mai întâmplat la noi în muzeu. Acest concept pornește de la o inițiativă care datează din anul 2017 și care se numea “România Tradițiilor Creative”, lansată atunci de fostul manager Vintilă Mihăilescu și Teodor Frolu. Era o inițiativă care încerca să aducă laolaltă artiști contemporani care acordă o atenție deosebită culturii tradiționale românești.


    De această dată, expoziția “Tradiția circulară” pornește, de fapt, de la un atelier în care lucrează împreună, aici la sediul Muzeului, un grup format din 6 artiști contemporani și 6 meșteri tradiționali românești: artiștii Teodor Graur, Mircea Cantor, Marius Alexe – Bean, Oláh Gyárfás, Virgil Scripcariu și Dan Vezentan. Fiecare dintre ei are alături de el, așa cum spuneam, un meșter tradițional specializat pe un anumit meșteșug. Și am să-i numesc aici pe Viorel Gheorghe, Tănase Burnar, Adrian Mihaiu, Melinda-Maria Andras, Csaba Balint și Csaba Racz. Sunt meșteri olari, textiliști, pielari, meșteri care lucrează în lemn și care aduc, fiecare dintre ei, cunoașterea din generație în generație a unui meșteșug specific tradițional românesc. Și cred că este, în ultimă instanță, vorba despre un schimb de experiență, pentru că ei învață de la artiștii contemporani niște tehnici noi sau niște idei noi, care circulă în arta contemporană din România, dar, sigur că mai important este fluxul invers, cel de la acești meșteri către artiștii contemporani, care sunt foarte interesați să exploateze filonul tradițional în arta lor cotidiană. Sunt artiști conștienți de faptul că nu pot fi originali sau este mai greu să fii original și să ai o identitate marcantă pe plan internațional, dacă nu pornești de la ceea ce este specific în comunitatea în care te-ai născut.”



    Unul dintre co-organizatori și unul dintre inițiatorii proiectului din 2017 “România Tradițiilor Creative”, proiect care a stat la baza expoziției actuale “Tradiție circulară”, arhitectul și antreprenorul de industrii creative Teodor Frolu ne-a vorbit despre atelierele care au dat naștere expoziției, despre implicarea meșterilor și artiștilor contemporani, și despre linia fină care desparte un artist vizual de un artizan tradițional.


    Teodor Frolu: “Sigur, o săptămână au fost atelierele deschise aici pentru meșteri și artiști, dar mulți dintre ei lucrează de mai mulți ani împreună și obiectivul nostru este sa arătăm cât de contemporan și actual este, de fapt, meșteșugul tradițional și cum poate să fie transformat de către artiștii contemporani în niște opere de artă de înalt nivel. Și cum aceste lucrări pot să devină, să completeze colecții private sau particulare, și aici mă refer în special la Mircea Cantor, la Teodor Graur, Dan Vezentan, Oláh Gyárfás și Virgil Scripcariu, care sunt deja artiști care își trag cumva resursele creative din zona aceasta a meșteșugului tradițional. Și nu în ultimul rând Bean – Marius Alexe din trupa Subcarpați, care deja a readus cavalul în rândul tinerilor prin muzica pe care o fac ei. De curând au creat “Centrul Cultural Subcarpați” și îi vedeți cum fiecare dintre ei, în felul lui, încearcă de fapt, prin lucrările de artă contemporană pe care le propun, să ridice, să zic așa, vizibilitatea și să certifice într-un fel valoarea acestor oameni. Pentru că, de fapt aici s-au întâlnit un artizan, un meșteșugar care este în același timp artist și un artist care este în același timp un artizan și un foarte bun meșteșugar. Pentru că și artiștii sunt, de fapt, meșterii contemporani dacă vreți, lucrează direct în material, lucrează cu tehnici diferite și sunt foarte buni în ceea ce fac cu mâinile și cu mintea și cu imaginația.”



    La finalul experienței de la MȚR, în cadrul expoziției “Tradiție circulară”, am reușit să stăm de vorbă cu Mircea Cantor – artist vizual român care locuiește și lucrează la Paris, unul dintre reprezentanții cei mai importanți ai artei contemporane românești și nu numai, laureat al premiului “Marcel Duchamp” în 2011 la FIAC (Târgul Internațional de Artă Contemporană de la Paris). Cantor ne-a mărturisit despre ce înseamnă arta tradițională în propria sa artă și despre colaborarea continuă pe care o are cu meșteșugari:


    “Mi se pare că este un moment unic în istoria acestui muzeu, de colaborare între artizani și artiști. Dar pentru mine este un proces firesc, natural, să lucrez cu artizanii și să le recunosc acest aport în arta mea. E importantă noțiunea de a da credit și a recunoaște că tu lucrezi cu un meșter, că tu lucrezi cu un pielar, tu lucrezi cu unul care lucrează lână, adică toate aceste lucruri ar trebui să intre într-un firesc, pentru că avem numai de câștigat. Un fel de susținere reciprocă, de recunoaștere reciprocă și de înțelegere, și profesională, și financiară, toate lucrurile astea ar trebui să fie într-o linie firească a desfășurării lor și nu poate decât să ne îmbogățească, să îmbogățească și publicul, să încurajeze prin acest fel oameni care ar dori să lucreze și își dau seama că ei pot să preia această cunoaștere de la meșterii care sunt în viață. Mergând mai departe, bineînțeles, publicul ar trebui să fie educat, copiii prin programe educaționale foarte ferme în școli, venite de la Ministerul Învățământului, prin programe financiare, să se învețe în școli latura aceasta, că faci acest lucru și de plăcere, dar și poți câștiga. Poți să îți câștigi traiul din aceste meșteșuguri pe care le-am descoperit aici, la Muzeul Țăranului. Și atunci, cred că ar crea un efect de domino pe termen lung, care ar fi foarte pozitiv pentru toată lumea, adică și pentru artist și pentru artizani, pentru societatea civilă, pentru învățământ și ar fi doar pe linia ascendentă.”




  • Povești în șezătoare

    Povești în șezătoare

    În luna februarie, la Muzeul Național al
    Țăranului Român (MȚR) din capitală, a avut loc lansarea volumului dedicat celor
    mici și mari Povești în șezătoare. O carte de povești adunate de Ana Pascu de
    la povestitoarea Valeria Olenici, din Județul Suceava și
    ilustrate de Beatrice Iordan.

    Despre lansare și despre carte, despre munca din
    spatele realizării volumului, am stat de vorbă cu Virgil Nițulescu, managerul MȚR:


    Da,
    este un volum realizat de o colegă a mea, Ana Pascu, un volum la care s-a
    muncit în mult timp, aș spune, dar în salturi. De fapt, perioada propriu zisă
    de pregătire a volumului, dacă ar fi să o comprimăm, a fost de doar câteva luni
    de zile, dar e un volum care s-a lucrat ani de zile, pentru că este vorba
    despre niște povești care au fost culese de la o povestitoare, care a murit
    acum mai mulți ani, și a durat ceva până când aceste povești din județul
    Suceava, de acolo au fost culese, au fost transcrise utilizând limbajul
    specific al povestitoarei, termeni care necesitau explicații, care nu puteau fi
    ușor înțeleși, nici măcar de către colegii mei din muzeu, specializați de
    altfel în asemenea lucruri, pentru că sunt cercetători. Și la acest text s-au
    adăugat niște desene foarte frumoase, ale colegei mele Beatrice Iordan, care
    este specializată în ateliere de educație muzeală pentru copii utilizând
    limbajul teatrului. Dar iată că a dovedit că este și un talentat desenator și
    cartea este un obiect foarte frumos realizat, este o carte-obiect, așa cum
    adeseori sunt publicațiile muzeului nostru, este primul succes de librărie, ca
    să spun așa – este cea mai vândută publicație a muzeului nostru din ultimii
    câțiva ani. În primul rând, sigur ca tușa desenului, pentru că vorbim și despre
    niște povești, se adresează copiilor, să spunem, între 8 și 12 ani, dar eu vă
    asigur că ea poate fi citită cu plăcere și de adulți.


    Managerul MȚR
    ne-a vorbit despre nevoia umană de a asculta povești, de a fi parte din povești
    în viața noastră. Virgil Nițulescu:


    Suntem
    cu toții interesat de povești în general, de asta ne uităm la filme care spun
    povești, de asta citim cărți care pornesc de la povești. Suntem oameni care, cu
    toții trăim, în afară de viața noastră obișnuită, în care acționăm noi înșine,
    trăim îmbogățindu-ne mintea și sufletul cu poveștile altora, în care încercăm
    uneori să ne introducem și pe noi. Asemenea povești ne sunt necesare pentru a
    supraviețui. Oamenii au nevoie de povești, astea sunt niște nevoi care se
    aseamănă viselor, pe care le parcurgem în fiecare noapte, fie că ne aducem
    aminte de ele sau nu, și ele sunt într-un fel sau altul, un răspuns la nevoia
    noastră de a fi părtași ai unei creații.


    În finalul
    discuției noastre, Virgil Nițulescu ne-a adus aminte de această preocupare -
    cea de povestitoare – care este pe cale de dispariție și ce și-ar dori să se
    întâmple legat de aceasta:


    E
    adevărat că sunt destul de puține povestitoare. Este o tradiție care se
    transmite din generație în generație, dar care într-adevăr în ultimii ani s-a
    diminuat din, aș spune, dintr-o cauză destul de evidentă: copiii de astăzi sunt
    beneficiarii poveștilor spuse la televizor sau pe calculator, fie că sunt
    povești desenate sau filmate, și timpul lor, modul de petrecere a timpului lor
    s-a schimbat, tehnologia a luat deseori locul ființelor umane care povesteau,
    astfel încât nu mai este construit timpul copiilor de o asemenea manieră încât
    să le mai ofere posibilitatea de a asculta pe cineva din familie care spune o
    poveste. … Avem un program național care se numește Tezaure Umane Vii și
    mi-ar plăcea să cred că la un moment dat se va gândi cineva, unul dintre
    colegii mei de breaslă, să propună acordarea acestui titlu de Tezaur Uman Viu
    și unei povestitoare.