Înființat în urmă cu
aproximativ doi ani, sub tutela Ministerului Culturii, Muzeul Ororilor
Comunismului nu are încă un sediu, dar asta nu împiedică diseminarea informațiilor.
În scurta perioadă de funcționare,
muzeul a organizat expoziții itinerante și interactive, iar recent a patronat
un spectacol de teatru aparte. Găzduită de Muzeul Țăranului Român din
București, piesa intitulată Eu n-am furat niciodată nimic este o
invitație lansată publicului de a se intra în atmosfera cotidiană a epocii
comuniste din ultima ei perioada, anii 1980.
Tânărul autor și
regizor, Radu Savin, și actorii – proaspăt absolvenți ai UNATC – recreează
situații tipice acelor ani când supraviețuirea zilnică presupunea complicități
și subterfugii de neînchipuit într-o societate normală. Spectacol interactiv,
Eu n-am furat niciodată nimic nu poate decât să beneficieze de
spațiul neconvențional oferit de sălile Muzeului Țăranului. Dar cum și de ce un tânăr regizor de 27 de ani a
scris și a montat un text dramatic despre comunism și de când studiază acest
capitol încheiat acum mai bine de 30 de ani?
Ne răspunde chiar regizorul Radu
Savin: Cred că totul a început
probabil în timpul liceului, când, izbindu-mă de realitatea care mă înconjura,
în orașul Galați, oraș intens industrial, acolo unde m-am născut eu, am
încercat să înțeleg de ce orașul nostru arată așa cum arată și nu altfel. Și,
plecând de la simpla realitate de a atinge, a vedea sau a mirosi anumite
lucruri începi să le cauți explicația. Zece ani mai târziu, în prezent, mi-am
dorit ca prin înscrierea acestui scenariu, să aprofundez acest proces de cunoaștere ca să înțeleg de ce noi, ca
societate, suntem în punctul în care suntem. Pentru că, bineînțeles, noi, cei
din noua generație, și nu numai noi, ci și cei dinaintea mea și cei de după
mine, avem cu toții acest bagaj cultural istoric, pe care în primul rând este
datoria noastră să-l înțelegem.
Radu Savin a ales în mod special să
prezinte existenţa cotidiană a trei studenţi de la Institutul Agronomic
Bucureşti în locul marilor drame sau crime săvârşite de regim. În felul acesta
a respectat şi intenţia cu care a fost conceput Muzeul Ororilor Comunismului,
după cum aflăm de la managerul Alexandru Groza:
O să vedeți foarte
clar că direcția este de viață cotidiană, de elemente care constituie nucleul
vieții reale între 1945-1989. Așadar, ororile din această titulatură nu ne
obligă pe noi să devenim o instanță de judecată. Noi suntem un muzeu care prezintă
faptele istorice, ci dezvoltă gândirea critică, iar activitatea de a interpreta
sau de a analiza aparține vizitatorilor. Referitor la regizorul Radu Savin,
l-am cunoscut absolut întâmplător în momentul în care căutam sedii pentru
muzeu. Și l-am cunoscut la Casa Presei Libere, când făceam un tur pentru
eventuale spații care ar putea să devină spații expoziționale. Și acolo, el a
reușit, împreună cu echipa lui, să creeze un fel de cabinet al unui primar
local atât de bine încât, după ce am intrat, fără să-mi dau seama mi s-a
schimbat perspectiva. Deci, văzând capacitatea de a genera un concept într-un
spațiu neutru, am zis ce-ar fi dacă am replica ideea? Și am venit cu o idee
care să se potrivească acestui muzeu, dar nu numai acestui muzeu pentru că
piesa este gândită de așa natură, chiar dacă ea aparține muzeului, ea are
libertatea de a circula și de a se dezvolta.
Prezentată recent în
premieră, piesa Eu n-am furat niciodată nimic reprezintă şi o îmbinare unică
între un spectacol teatrală şi un spaţiu expoziţional, căci elementele de décor
sunt, de fapt, obiecte din patrimoniul Muzeului Ororilor Comunismului.