Radio România Internațional

Tag: Muzeul recordurilor romanesti

  • Muzeul Recordurilor Românești

    Muzeul Recordurilor Românești

    Muzeul Recordurilor Românești a apărut din dorința de a promova Bucureștiul și România. Găsim aici cele mari colecții de tirbușoane, fiare de calcat, aparate foto de epocă sau obiecte filatelice românești, dar și alte peste 30 de colecții mai mici. Obiectele în sine ar putea părea simple atunci când sunt descrise, dar, odată văzute, vor fi percepute ca opere de artă, datorită modelelor speciale și variate.
    Alături de Victor Bota, coordonator al acestui muzeu unic și președintele Fundației Rezultate Remarcabile Românești, vom cunoaște câteva dintre colecții și dintre cele mai valoroase obiecte.

    „Aceste istorii ascunse, pierdute, ar trebui să iasă la lumină. Și unde poți să le descoperi decât într-un muzeu unde poți să vezi istoria omenirii printr-un singur obiect, tirbușonul sau fierul de călcat, din momentul în care a fost inventat și produs, până în prezent. Toate aceste evoluții sunt acolo. Densitatea pe metru pătrat cred că este unică în lume. Sunt peste 5.000 de metri pătrați de expoziții, dar densitatea este fabuloasă. De exemplu, sunt aproximativ 500 de metri pătrați cu 31.000 de tirbușoane.”

    În prezent, Muzeul Recordurilor Românești deține cea mai mare colecție de tirbușoane din lume. Este atestată de Guinness World Records. Totuși, din momentul înregistrării recordului, cu un număr de 23.965 de obiecte, în acest moment, s-a ajuns la o colecție de peste 31.000 de obiecte unicat.

    „Când vorbim despre importanța lor, trebuie să înțelegem că acest obiect apare în istorie în jurul secolelor XV-XVI. Sunt consemnări, dar nu s-au păstrat izvoare foarte solide. Practic, primul brevet de invenție este înregistrat în Marea Britanie de preotul Samuel Henshall, în 1795. Acest model al primului brevet se află la noi, dar nu este cel mai important. Există și cel mai important tirbușon istoric din lume. În 1833, vechiul Pod al Londrei, Old Bridge, este demolat, se scot bucăți de oțel și de lemn și este produs acest tirbușon omagial. Are și un mecanism destul de interesant. Nu este un tirbușon cu doar o spiră și un mâner. Are un mecanism care creează o răsucire într-o singură direcție. Pe el a fost scris că a stat în piciorul podului Londrei 656 de ani. După un calcul simplu, înțelegem că, pe la 1100-1200, acel metal a fost introdus în piciorul podului Londrei. Dacă ar spune povești, le-ar spune de dinaintea Tudorilor, pentru că ei de abia până la 1400-1500 devin dinastie. Deci, Tamisa are ce să povestească prin vocea acestui metal în România, despre istoria mondială a tirbușoanelor.”

    Veți mai vedea între 3.000 și 5000 de obiecte extrem de rare sau unicat. De exemplu, tirbușoane de secol XVIII, ale familiilor nobiliare din Franța. Însă, vizita continuă cu secția trivetelor. Victor Bota, coordonator al Muzeului Recordurilor Românești și președintele Fundației Rezultate Remarcabile Românești, spune că acesta este un cuvânt inventat.

    „Era foarte greu să spui „suportul fierului de călcat”, „suportul uneltelor pentru șemineu”, „suportul pentru cratiță”. Atunci, pentru a găsi un singur numitor comun, am adus în limba română acest cuvânt, „trivete”, de la „trivets” din engleză. Acum câteva sute de ani, doar nobilii aveau tirbușoane și fiare de călcat, iar ele au fost personalizate. Prin urmare arta, designul, forma sunt absolut fascinante. Nu există formă grafică, nu este formă geometrică să nu apară. Dacă o să veniți acolo, o să am o provocare și o să vă rog să vă gândiți la un animăluț și să vedem dacă nu există acel animăluț pe aceste trivete. Foarte rar am descoperit un animăluț pe care să nu-l avem.”

    Ajungând la colecția fiarelor de călcat, turiștii își pun adesea întrebarea când a apărut acest obiect. Victor Bota, coordonator al Muzeului Recordurilor Românești și președintele Fundației Rezultate Remarcabile Românești, amintește principiul fierului de călcat, acela de a întinde, de a netezi, care a apărut încă din paleolitic.

    „Oamenii au avut nevoie să folosească o bucată de lemn, o bucată de os sau o piatră pentru a întinde pielea animalelor și, apoi, a o folosi ca îmbrăcăminte pur și simplu. Principiul vine de atunci și a urmărit evoluția umanității pas cu pas în perioada neolitică, în perioada bronzului și în perioada fierului, ajungând până în zilele noastre cu caracteristici tehnice extraordinare. Gândiți-vă că există un principiu, cel al energiei. De fapt, Guinnes Book spune că fierul de călcat este un obiect triunghiular, metalic, care acumulează energie și îndreaptă cute. Dar cum acumulează el energie? Pe trivete, direct deasupra focului, pe o sobă de fontă sau, pentru anumite fiare de călcat, se ia o bucată de oțel, se încinge și apoi este introdusă în interiorul fierului de călcat. După fierul electric, este al doilea din punct de vedere al curățeniei. Sunt atât de frumoase, încât, la prima vedere, n-ai spune că sunt un fier de călcat. Sunt adevărate operă de artă și doar experiența de a le vedea vă va convinge de acest lucru.”

    Pe de altă parte, colecția filatelică este cea mai mare din lumea privată, expusă oriunde. Există și colecții mai mari de filatelie, dar sunt ale statelor sau ale poștelor respectivelor state, explică Victor Bota.

    „Unicitatea acestei colecții stă în faptul că nu sunt decât timbre românești, de la primele emise de statul român și până în prezent, fiecare ediție. Mai mult, această colecție cuprinde zona de prefilatelie, când scrisorile circulau pe teritoriile românești cu timbru sec sau cu sigiliu. Dar importanța acestei colecții impresionante, peste 150 de mii de obiecte filatelice în dezvoltare continuă, stă în faptul că arată fiecare etapă pentru cunoscători, dar și pentru necunoscători. Este un exemplu extraordinar de istorie, ținând cont că acest mic pe text de hârtie cuprinde istoria. De exemplu, în momentul în care un ordin militar sau civil este emis în perioada de regalitate, apar și timbre. Când au existat evenimente speciale în perioada comunistă, Universiada au apărut și timbre. Și personalitățile românești se regăsesc pe timbre. Astfel, poți să înveți istoria României sau internațională doar fiind pasionat de timbre.”

    La finalul unei vizite, puteți opta și pentru o degustare a celor mai bune vinuri românești, ocazie cu care puteți rememora istoria fascinantă a tirbușoanelor.

     

     

  • Muzeul recordurilor româneşti

    Muzeul recordurilor româneşti

    După cum v-am
    obişnuit în ultima vreme, vă propunem un popas inedit şi anume într-un muzeu
    premium: Muzeul recordurilor româneşti. Ascuns cumva pe o străduţă din
    Bucureşti muzeul s-a dorit o călătorie în excepţional. Fie că vorbim despre cea
    mai mare colecţie atestată de obiecte care au ca decoraţiune floarea de colţ,
    fie că vorbim despre tirbuşoane sau despre emisiunile filatelice româneşti
    începând din cele mai vechi timpuri până în prezent, muzeul este rezultatul
    pasiunii unui colecţionar…generos.

    După cum ne-a povestit, Ion Chirescu, spre
    deosebire de colecţionarii ce îşi ascund obiectele strânse pentru a le admira
    singuri, el le arată bucuros celor interesaţi de ineditul colecţiilor. Un hobby
    din copilărie dezvoltat la nivel de artă, după cum am aflat de la colecţionar,
    care ne-a povestit despre colecţia de tirbuşoane:


    N-a ajuns nimeni la această performanţă, dar nu performanţa am
    căutat-o. Am pornit de la această colecţie şi de la acest hobby şi, greu de
    crezut, dar fără să îmi dau seama, am ajuns la un număr de peste 30 de mii de
    tirbuşoane diferite, real diferite, efectiv datorită pasiunii şi plăcerii de a
    le colecţiona, de a le căuta. A fost o creştere pas cu pas. Am încercat, e
    adevărat, la început, să cumpăr cărţi despre această pasiune. Nu sunt singurul
    colecţionar, bineînţeles. În lume există cluburi care se ocupă de acest tip de
    colecţie, sunt mulţi colecţionari de tirbuşoane, sunt câteva mii, organizaţi pe
    ţări, pe continente, toţi cu această
    pasiune. Cea mai mare colecţie care apărea în Guinness Book era undeva la 1700
    de piese. În momentul când am văzut la ce nivel a ajuns colecţia mea a fost şi
    pentru mine o surpriză.



    O colecţie
    pentru strângerea căreia s-a umblat prin toată lumea, după piese rare, şi a
    cărei alcătuire a durat 11 ani şi care ilustrează evoluţia istorică a
    tirbuşonului. Mari, ca pentru restaurante, mici, ca pentru sticluţe de colonie
    sau chiar minuscule, de studiat cu lupa, numărul tirbuşoanelor a crescut pe
    nesimţite.


    Găsim aici
    piese decorative din a doua jumătate a secolului XVII, ce puteau servi la
    deschiderea călimărilor de pe biroul unui gentleman. Găsim tirbuşoane de
    deschis şampania, după obiceiul timpurilor în care şampania era medicament
    prescris în depresii. Pe atunci dopului i se făcea doar o gaură pentru ca nicio
    picătură de licoare miraculoară să nu se piardă, şampania fiind foarte scumpă.
    Există tirbuşoane mignone, cu incrustaţii ori mânere de sidef, pentru sticlele
    de parfum ale doamnelor, tirbuşoane mici, simple, cu inel, care rămâneau în
    dopurile sticluţelor de la spiţerie, pentru întrebuinţări repetate, şi o
    infinitate de tirbuşoane de artist, în care creativitatea tehnică e înlocuită
    de cea estetică. Găsim secţiunea premium, cuprinzând piese ce nu pot fi văzute
    nicăieri în lume, unele patente de invenţie. Dar vom găsi şi, amuzaţi,
    tirbuşoane de târg, ornate cu motociclete, ancore, avioane, pisici sau Homer
    Simpson.


    Piesa de
    rezistenţă a colecţiei româneşti este unul dintre cele două tirbuşoane
    existente în lume făcute din piciorul de fier al fostului Pod al Londrei,
    construit la 1176 şi dezafectat în 1831. Pe el sunt gravate cuvintele a stat
    656 de ani la baza Podului Londrei. Cea mai veche piesă datează din 1740, din
    perioada lui Ludovic al XV-lea.


    Certificată ca record mondial chiar de
    Guiness Book colecţia muzeului reuneşte 30 de mii de tirbuşoane, 35 de mii de
    fiare de călcat, trivete (suporturi de fiare de călcat), colecţia obiectelor
    însemnate cu floare de colţ, dar şi aparate foto, camere de filmat rudimentare
    şi câte şi mai câte surprize!. Şi dacă v-am tentat să descoperiţi muzeul,
    trebuie precizat că vizitele trebuie programate şi că muzeul este deschis în
    general pentru grupuri organzate.

  • Muzeul recordurilor româneşti

    Muzeul recordurilor româneşti

    Puţini oameni
    ştiu că pe o străduţă din Bucureşti există un muzeu al recordurilor româneşti.
    Fie că vorbim despre cea mai mare colecţie atestată de obiecte care au ca
    decoraţiune floarea de colţ, fie că vorbim despre tirbuşoane sau despre
    emisiunile filatelice româneşti începând din cele mai vechi timpuri până în
    prezent, muzeul este rezultatul pasiunii unui colecţionar…generos. După cum
    ne-a povestit, Ion Chirescu, spre deosebire de colecţionarii ce îşi ascund
    obiectele strânse pentru a le admira singuri, el le arată bucuros celor
    interesaţi de ineditul colecţiilor.


    Cum a început
    să colecţioneze? Un hobby mai vechi pe care îl aveam. A
    colecţiona este ca un drog, putem să spunem. Sunt persoane care au acest hobby.
    Ştim cu toţii de când eram copii, sunt perosane care colecţionează timbre, şerveţele,
    tot felul de lucruri năstruşnice. E ca un virus. Pornind de la aici, am început
    şi eu colecţia mea de lucruri mărunte, de la colecţia de timbre, colecţia de
    aparate foto, iar ceea ce mi s-a părut cel mai interesnt în această zonă a
    colecţionării erau obiectele vechi. Am fost întotdeauna atras de zona antică şi
    de antichităţi, lucruri pe care noi azi nu le mai întâlnim, pentru că
    tehnologia le-a eliminat.


    Muzeul găzduieşte lucruri obişnuite, după cum ne-a
    spus interlocutorul nostru: De obicei muzeele găzduiesc colecţii de
    pictură, de sculptură. Am ieşit un pic din această zonă şi una dintre
    colecţiile din muzeu se referă la fiare de călcat, pare ciudat dar sunt extrem
    de interesante, bineînţeles, cele vechi, nu vorbim de cele noi din plastic.
    Apoi este o altă colecţie de tirbuşoane, iarăşi un obiect simplu, un obiect
    banal, dar pe care de-a lungul anilor foarte multe comunităţi şi ţări au
    încercat să-l perfecţioneze şi să uşureze scoaterea dopului dintr-o sticlă. De
    asemenea, este o colecţie de suporturi pentru fiare de călcat, urmează o
    colecţie de timbre, cu toate timbrele româneşti care au apărut în lume, de la
    primul timbru românesc, capul de bour, până în zilele de astăzi şi urmează o
    colecţie la care lucrăm, de aparate foto, începând din 1840, perioada lui
    Dalguer, tot aşa, până în anul 2000 când aparatul de fotografiat a dispărut.


    Certificat ca record mondial chiar de Guiness Book
    colecţia reuneşte în prezent 30 de mii de tirbuşoane, 35 de mii de fiare de
    călcat, dar la momentul certificării erau mai puţine exponate. Şi dacă v-am
    tentat să descoperiţi muzeul, trebuie precizat că vizitele trebuie programate
    şi că muzeul este deschis în general pentru grupuri organzate. Şi asta pentru
    că o vizită durează câteva ore bune, impresiile fiind ameţitoare. L-am întrebat
    pe Ion Chirescu cum reaţionează vizitatorii: În general sunt
    reacţii de surpriză, având în vedere că puţine persoane au avut ocazia să vadă
    aceste obiecte simple, uzuale sau obiecte casnice, care s-au perfecţionat de-a
    lungul anilor, şi nimeni nu a putut să anticipeze cât de interesante au fost şi
    sunt.


    Cu siguranţă puţini dintre dvs. au văzut fiare de
    călcat de dimensiuni foarte mici ce netezeau gulerele din vremea elisabetană.
    Şi tot puţini ştiu că la început fiarele…de netezit au fost din piatră,
    sticlă sau lemn. Multe, foarte multe obiecte, dintre care colecţionarul nu are
    unul prefereat, pentru că s-a ataşat pe rând de toate.


    Cât despre organizarea colecţiei, Ion Chirescu îşi
    laudă echipa: Cel mai important lucru a fost echipa care
    m-a ajutat. Am organizat un colectiv pornind de la prieteni şi persoane care
    s-au ocupat de acest lucru. Obiectele achiziţionate au fost curăţate, reparate,
    refăcute şi am început organizarea acestui muzeu, în primul rând prin modul de
    aranjare a lor. Dar cel mai important lucru, mi se pare, a fost modul de
    expunere a lor şi modul de iluminare. Eu cred că într-un muzeu este important
    ca lumina să fie foarte bine orientată către obiect, să-l scoată în evidenţă şi
    să nu îţi bată în ochi.


    Se mai găseşte aici o colecţie impresionantă de
    suporturi de fiare de călcat, dincolo de acelea expuse împreună cu fiarele de
    călcat, găsindu-se cele expuse separat.



    Colecţiile muzeului urmează să crescă, planul
    fiind ca aici să fie reunite toate recordurile româneşti, de la cea mai mare
    cruce pe un vârf de munte, Crucea Caraimanului, până la cea mai mică bancnotă
    de hârtie, cea de 10 bani din 1917