Radio România Internațional

Tag: Nae Ionescu

  • Der umstrittene rumänische Philosoph Nae Ionescu

    Der umstrittene rumänische Philosoph Nae Ionescu

    Die starken Persönlichkeiten sind gewöhnlich Meinungsbildner, sie sind kontrovers und einflussreich. In Rumänien war in der Zwischenkriegszeit der Philosoph, Logiker und Professor Nae Ionescu eine der umstrittensten Persönlichkeiten im rumänischen Kulturleben. Er war ein Theoretiker des rumänischen Nationalismus und des Antisemitismus. Er gehörte der philosophischen Strömung des Existentialismus an. Nae Ionescu war Leiter der Zeitschrift Cuvântul“ (Das Wort“). Er hat einige der wichtigsten Intellektuellen Rumäniens in der Zwischenkriegszeit beeinflusst: Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran. Er wurde auch in der Politik aktiv, unterstützte König Karl II., wurde dann aber zum Mentor der Eisernen Garde.



    Nae Ionescu wurde 1890 in Brăila geboren. Bis 1912 studierte er an der Bukarester Universität und wurde dann Gymnasiallehrer. In seiner Jugend war er ein Sozialist, wechselte dann zum italienischen Faschismus. In den 1920er und -30er Jahren wurde er dem Publikum bekannt. In dieser Periode veröffentlichte er auch viel. Nae Ionescu äu‎ßerte sich gegen die Tradition der akademischen und offiziellen Kultur in Rumänien. Sowohl von den Rechten als auch von der Linke wurde er widersprüchlich eingeschätzt. Der Historiker Florin Müller von der Bukarester Geschichts-Fakultät dazu:



    Er wurde von Mircea Eliade gepriesen, aber auch von der marxistischen Linke oder von rationalistischen Intellektuellen wie Tudor Vianu, Şerban Cioculescu und Mihail Ralea scharf kritisiert. Für Eliade war Ionescu ein philosophisches Hirn, ein echter reflexiver Geist, der sich der Philosophie des Lehrstuhls widersetzte. Ohne populär zu sein, war Nae Ionescu immer auf der Seite der schöpferischen, dynamischen und heldenhaften Elemente. Für Mihail Sebastian, ein enger rumänisch-jüdischer Mitarbeiter von Nae Ionescu bei der Zeitschrift »Cuvântul«, war der Philosoph ein echter Gewissensleiter. Ionescu hatte die Befreiung der schöpferischen Energien der jungen Intellektuellen erlaubt. Die linken Intellektuellen und die Rationalisten sowie die Akademiker hatten ein anderes Bild von Nae Ionescu. Lucreţiu Pătrăşcanu, ein radikaler Kommunist, sah in Ionescu ein typisches Beispiel der Degeneration der rumänischen Intellektuellen. Ionescu verforme das Denken und fördere die peinlichste nationalistische und antisemitische Politik, so die Auffassung Pătrăşcanus. Es gab auch Anhänger der radikalen Rechten wie Nichifor Crainic, die der Ansicht waren, dass Nae Ionescu sich unlauterer Mittel bedient habe, um Leiter der Zeitung »Cuvântul« zu werden.“




    Nae Ionescu wurde auch als Plagiator enttarnt, so der Historiker Florin Müller:



    Zevedei Barbu hat unter anderen die Filiationen, das knappe Plagiat von Nae Ionescu nach Werken einiger westlicher Denker wie Spengler bemerkt und analysiert. Barbu hat bemerkt, dass einige Themen und Absätze, sogar einige Ausdrücke und Beispiele abgeschrieben wurden. Max Scheler ist ein anderer Autor, von dem Nae Ionescu fast betrügerisch abkupfert. Wenn wir uns das Ganze nach heutigen technischen Kriterien ansehen, werden wir bemerken, dass Nae Ionescu ein ziemlich sichtbares Plagiat praktiziert hat. Es hat praktisch nichts Akademisches in sich und diesem Unterfangen sollte komplett mit Ablehnung begegnet werden. Zugleich war für Nae Ionescu wichtig, dass diese Ideen, Konzepte und spirituelle Konfiguration in die intime Struktur seines eigenen Schöpfens eindringen. Nur dann konnte man von einer Verinnerlichung sprechen und von einem legitimen Transfer in das Gewissen anderer. Nae Ionescu befindet sich in einer Zone der parallelen Spiegel. Er wurde als Gewissens-Schöpfer betrachtet, aber auch als Mentorgeist des Nationalismus, Antisemitismus und als anti-demokratisch angesehen.“




    Das Denken von Ionescu war nicht linear. Historische Ereignisse haben, wie auch in anderen Fällen, Meinungen und politische Einstellungen beeinflusst. Der Historiker Florin Müller:



    Welcher ist eigentlich der Grundriss des politischen Denkens des Theoretikers und des Philosophen in der Periode 1924 bis 1940, dem Jahr seines Todes? Das Denken von Nae Ionescu umfasst drei wichtige Etappen. In einer ersten Etappe versucht er ein Modell der Massen-Demokratie, das die Wurzeln auf dem Lande hat, aufzubauen. Die zweite Etappe sieht die Begründung der Monarchie von Gottes Gnaden, eine peripherische Theorie im rumänischen politischen Denken, vor. Diese gehört eher dem Mittelalter als der Modernität an. Die letzte Etappe beginnt 1933 und umfasst das totalitäre, kollektivistische und sogar krypto-sozialistische Modell der Eisernen Garde. Warum die drei Etappen wichtig sind? Weil man den Antisemitismus in unterschiedlicher Form in allen drei Etappen wiederfindet.“




    Nae Ionescu ist 1940 unten ungeklärten Umständen gestorben, was zu vielen Gerüchten und zum Entstehen eines Mythos rund um den Philosophen beitrug. Seine starke Persönlichkeit hat auch in den folgenden Jahrzehnten polarisiert: Manche waren von ihm fasziniert, andere verabscheuten ihn.



    Audiobeitrag hören:



  • Nae Ionescu, înger şi demon

    Nae Ionescu, înger şi demon

    Personalităţile puternice sunt de obicei controversate, influente şi creatoare de opinii. În România interbelică una dintre cele mai controversate personalităţi culturale a fost filosoful, logicianul şi profesorul Nae Ionescu, teoretician al naţionalismului şi antisemitismului. A făcut parte din curentul filosofic al trăirismului, varianta românească a existenţialismului. A fost director al revistei Cuvântul şi prin şcoala sa au trecut cei mai importanţi reprezentanţi ai intelectualităţii române interbelice precum Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran. S-a implicat activ în politică, fiind un susţinător al regelui Carol al II-lea şi apoi erijându-se în mentor al Gărzii de Fier.



    Nae Ionescu s-a născut în 1890 în Brăila. A absolvit Universitatea din Bucureşti în 1912 devenind profesor de liceu. În tinereţea sa a fost socialist, după care a migrat către fascismul italian. În anii 1920-1930, ascensiunea sa în publicistică, stilul său incisiv a atras atenţia opiniei publice. A avut şi o viaţă mondenă activă fiind implicat în relaţii amoroase, printre altele, cu pianista Cella Delavrancea şi cu Maruca Cantacuzino, viitoarea soţie a muzicianului George Enescu. Nae Ionescu s-a definit a un intelectual împotriva canoanelor tradiţionale ale culturii academice şi oficiale din România interbelică. El a fost evaluat contradictoriu, atât de către dreapta, cât şi de către stânga, atât de către mainstreamul cultural din universitate şi din opinia publică după cum arăta istoricul Florin Müller de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti.



    “A fost comentat atât laudativ şi în limbajul cel mai encomiastic al lui Mircea Eliade, cât şi acuzat în cei mai gravi termeni de stânga marxistă sau de intelectualii raţionalişti ca Tudor Vianu, Şerban Cioculescu şi Mihail Ralea. Pentru Eliade, Ionescu era un creier filosofic, o adevărată minte reflexivă, care se ridica împotriva filosofiei de catedră. Fără a fi popular, Nae Ionescu a fost întotdeauna de partea elementelor creatoare, dinamice şi eroice. Pentru Mihail Sebastian, colaborator la revista Cuvântul, intelectual româno-evreu foarte apropiat de Nae Ionescu, filosoful era un adevărat director de conştiinţe. Însemna că Ionescu permisese dezlăţuirea forţelor creatoare ale tinerilor intelectuali. Aceste imagini foarte favorabile îşi au o contrapondere foarte radical negativă în linia intelectualilor de stânga, a intelectualilor raţionalişti, clasicizanţi, academici. Unul dintre ei, Lucreţiu Pătrăşcanu, comunist radical, îl considera pe Nae Ionescu un exemplu tipic al degenerării intelectualităţii române, interesate numai de promovare socială, fără niciun fel de fundament, de apetenţă pentru adevăr, un adevărat cabotin. Ionescu, în opinia lui Pătrăşanu, nu face altceva decât să distorsioneze gândirea, să promoveze cea mai penibilă politică naţionalistă şi antisemită. Sunt şi alţii din zona dreptei radicale ca Nichifor Crainic pentru care Nae Ionescu nu făcuse altceva decât să utilizeze instrumente extrem de venale pentru a deveni director al ziarului Cuvântul, nu făcuse altceva decât să îngroape spiritul de leală concurenţă şi leală politică naţionalistă pe care îl avea Cuvântul până în 1926-27.”



    Ionescu a fost dovedit şi ca plagiator, după cum spunea istoricul Florin Müller care a ţinut însă să nuanţeze contextul în care publicistul a făcut aceasta. ”Zevedei Barbu este unul dintre cei care au analizat şi observat filiaţiile, aproape plagiatul lui Nae Ionescu, din operele unor gânditori occidentali cum ar fi Spengler. Barbu a observat copierea unor teme şi pasaje, chiar a unor sintagme şi exemple. Max Scheler este un alt autor valorificat aproape fraudulos de Nae Ionescu. Dacă mergem pe linia tehnicistă, vom observa că Nae Ionescu practică ceea ce se numeşte în zilele noastre o formă destul de vizibilă de plagiat, practică deloc academică, ce se cere refuzată în totalitate. În acelaşi timp, pentru Nae Ionescu era important ca acele idei, concepte şi configuraţii spirituale să intre în structura initmă a creatorului şi de-abia atunci se putea vorbi de interiorizarea lor şi de un transfer just în conştiinţa celorlalţi. Nae Ionescu este plasat într-o zonă a oglinzilor paralele, a fost interpretat ca fiind un creator de conştiinţă, până la un spirit mentor al naţionalismului, antisemitismului şi împotriva democraţiei.”



    Gîndirea ionesciană nu a fost liniară, istoricul Florin Müller afirmând că evenimentele istorice au influenţat, aşa cum s-a întâmplat şi în alte cazuri, opinii şi atitudini politice. “Care este de fapt conturul gândirii politice a teoreticianului şi filosofului în perioada 1924-1940, la moartea sa? Gândirea politică a lui Nae Ionescu cunoaşte trei mari etape. Una în care valorifică sau încarcă să construiască un model al democraţiei de masă, reale, de factură ţărănească. A doua etapă este cea de justificare a monarhiei de drept divin, o teorie foarte periferică în gândirea politică românească, care aparţine mai degrabă evului mediu decât modernităţii. Ultima etapă, cea care începe în 1933, este cea de exaltare a modelului totalitar, colectivist şi chiar cripto-socialist al mişcării legionare. De ce sunt importante cele trei perioade? Pentru că problema antisemitismului se găseşte în forme diferite în cele trei etape de gândire a sa.”



    Nae Ionescu a murit în 1940 în condiţii dubioase, care au alimentat zvonurile. Dar fascinaţia şi repulsia pe care le-a provocat au conturat o personalitate puternică, ce l-au plasat între ceea ce îndeosebi este cunoscut ca înger şi demon.