Tag: natalitate

  • Acțiuni pentru creșterea natalității în UE

    Acțiuni pentru creșterea natalității în UE

    Europa trece printr-o transformare demografică majoră. Schimbările demografice au un impact profund asupra vieții de zi cu zi și necesită soluții holistice și integrate.

    Întrucât cetățenii trăiesc mai mult și în condiții mai bune de sănătate, toate politicile  trebuie să fie orientate spre viitor și să sprijine trecerea de la o societate în curs de îmbătrânire la o societate a longevității.

    În ianuarie 2021, Comisia Europeană a publicat o carte verde privind îmbătrânirea, lansând o amplă dezbatere pe această temă: anticiparea și soluționarea provocărilor pe care le implică îmbătrânirea, oportunitățile conexe, precum și modalitățile de a contribui la menținerea unei bune calități a vieții pentru populația în curs de îmbătrânire, cât mai mult timp posibil. Contribuțiile la consultarea publică privind cartea verde au ajutat la identificarea măsurilor necesare pentru a sprijini promovarea rezilienței economice și sociale într-o Europă cu o populație în curs de îmbătrânire.

    Într-o intervenție în Parlamentul European, eurodeputatul Gabriela Firea a tras un semnal de alarmă cu privire la declinul demografic cu care se confruntă Europa în prezent și a solicitat acțiuni urgente pentru creșterea natalității.

    ”Viitorul Europei este în pericol! Populația Uniunii Europene îmbătrânește.Suntem în declin demografic , în ciuda creșterii populației în ultimii doi ani.Vârsta medie a populației este de peste 44 de ani.Avem nevoie de acțiuni urgente pentru creșterea natalității, și Uniunea Europeană trebuie să facă tot posibilul pentru a sprijini europenii să devină părinți și să le sprijine familiile.Parlamentul European trebuie să construiască o legislație unitară pentru a susține rata natalității cu măsuri ținite pentru familiile tinere și pentru cele cu mai mulți copii.Propun să recunoaștem conceptul de famile numeroasă, cu mai mult de trei copii și să gândim proiecte pe termen lung pentru a le sprijini.”

  • Planul pentru protecţia copilului şi creşterea natalităţii

    Planul pentru protecţia copilului şi creşterea natalităţii

    În urmă cu un an, Guvernul de la București adopta Strategia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, iar acum Parlamentul a adoptat Legea conform căreia anul 2025 să fie Anul Copilului în România. Autorităţile anunță că pregătesc o serie de măsuri pentru a veni în sprijinul copiilor şi pentru a promova drepturile acestora, în special ale celor din medii defavorizate.

    Legea adoptată de Legislativ la începutul acestei luni prevede mai multe direcții de acțiune, printre care organizarea de manifestări dedicate dezvoltării sociale, educaționale, culturale și civice a copiilor, precum și alocarea de fonduri specifice pentru susținerea acestor inițiative și prioritizarea investițiilor în infrastructura destinată copiilor.

    Deși există legislație națională specifică, o strategie clară și un plan de acțiune denumit Garanția Europeană pentru Copii la nivelul tuturor statelor membre UE, prin adoptarea acestei legi, spun responsabilii, România face un pas în plus.

    De aceeași părere este și reprezentantul special al ONU pentru combaterea violenţei împotriva copiilor, dr. Najat Maalla M’jid, care, aflată recent într-o vizită în România, a apreciat progresul semnificativ realizat în domeniul protecţiei şi drepturilor copilului, precum şi în privinţa combaterii violenţei asupra minorilor în ultimii doi ani. În plus, consideră că această iniţiativă este un exemplu de bună practică şi sugerează că un astfel de an dedicat copiilor în mai multe ţări ar putea stimula investiţiile globale în protecţia copilului.

    “România are realizări-cheie în protecţia şi bunăstarea copilului, cu multiple strategii, planuri şi reforme legislative în acest domeniu. Cred că România este într-o poziţie excelentă nu doar pentru a continua să conducă aceste eforturi pe plan intern, dar şi pentru a deveni un exemplu la nivel internaţional în protecţia copilului” – declara oficialul la București.

    Totuşi, reprezentantul ONU a subliniat că țara se confruntă, încă, cu numeroase provocări în acest domeniu.

    Pe de altă parte, la o masa rotunda care a avut loc, marți, la București, a fost abordată și problema creșterii natalității în România. În context, spun reprezentanții Guvernului, infertilitatea trebuie inclusă pe agenda publică şi este nevoie de o strategie naţională care să ajute femeile şi toate cuplurile care doresc să devină părinţi, să îi susţină prin măsuri fiscale şi economice, precum şi prin acces adecvat la toate serviciile de sănătate.

    Potrivit statisticilor oficiale, infertilitatea afectează, la nivel global, o şesime din populaţia adultă. În Europa, de exemplu, se estimează că aproximativ 25 de milioane de cupluri se confruntă cu probleme de infertilitate. Ratele scăzute de natalitate şi infertilitatea crescută au efecte care, spun autoritățile, dacă nu sunt luate măsuri acum, pot să ducă la fenomene ireversibile. De aceea, promit reprezentanții Executivului, natalitatea reprezintă și va fi în continuare o prioritate.

    În context, ministrul Familiei şi Tineretului, Natalia Intotero, a informat că programul de fertilizare in vitro este funcţional şi va fi prelungit, pentru că răspunde scăderii alarmante a natalităţii şi problemelor financiare cu care se confruntă familiile din România.

  • Noile fețe ale României

    Noile fețe ale României

    În condițiile unui spor natural negativ, cu o îmbătrânire tot mai accentuată a populației și un flux masiv de emigrări, piața muncii din România se confruntă cu un deficit de lucrători. De aceea, pentru Guvernul României, rezolvarea acestei probleme legate de lipsa de resurse umane în anumite domenii de activitate a reprezentat o prioritate în ultimii ani. Așa se explică de ce străzile României, de la capitale regionale la orașe mici de provincie, arată astăzi diferit față de acum arătau cu câțiva ani în urmă. La geamul patiseriilor, pe bicicletele care livrează mâncare, în bucătăriile restaurantelor și în fabrici de tot felul muncesc acum oameni veniți de departe — cu speranțele puse în România.

     

    Așa se explică de ce în fiecare dintre ultimii trei ani — 2022, 2023 și 2024 — a fost aprobat un contingent de câte 100.000 de vize de muncă pentru lucrători din țări noneuropene. Conform datelor oferite de Inspectoratul General pentru Imigrări, în 2023 au fost emise 101.253 permise de muncă pentru cetățeni din afara Uniunii Europene, cei mai mulți venind din Nepal (peste 23.000), Sri Lanka (22.000), Bangladesh (18.000) și Pakistan (peste 8.250). Aceleași dată relevă o discrepanță de gen semnificativă — aproape 90% dintre noii veniți în 2023 sunt bărbați. Câteva dintre principalele domenii de activitate în care se angajează acești muncitori sunt turism și HORECA, fabrici și utilaje, construcții, curățenie.

     

    Alte date arătau că numărul de permise de muncă acordate de România cetățenilor srilankezi reprezentau, în 2022, peste 50% din numărul total de permise acordate acestei țări în întreaga Uniune Europeană.

     

    Cu greu se poate aborda, însă, subiectul muncitorilor străini fără a vorbi despre drepturile lor la condiții de muncă corecte, sigure și care să-i protejeze de posibile abuzuri din partea angajatorilor. Multe dintre articolele de presă și investigațiile publicate în ultima vreme relevă cum situațiile de vulnerabilitate în care se află acești oameni – într-o țară a cărei limbă și legislație nu o cunosc – îi expun la condiții de exploatare, înșelăciune și intrare în ilegalitate, de multe ori din motive pentru care nu sunt responsabili. De cele mai multe ori, cetățenii străini plătesc sume exorbitante agențiilor intermediare de angajare, ceea ce îi lasă cu împrumuturi între 4.000 și 10.000 de euro, pe care plănuiesc să îi plătească în rate din salariile obținute în România. Întrebați cum au luat împrumuturile, străinii spun că au amanetat bijuterii de familie, au vândut pământuri, au apelat la bănci sau au lăsat garanție documentele de la casele și terenurile unde locuiesc familiile lor.

     

    Aceste circumstanțe îi plasează în relații de dependență față de angajatorii români, care le pot încălca drepturile fundamentale. Anatolie Coșciug, cercetător și director adjunct al Centrului pentru Studiul Comparat al Migrației, vorbește despre cazurile de abuz, așa cum au reieșit din cercetări:

    „Am încercat să vedem dacă acele cazuri de abuz despre care am auzit – inclusiv în alte cercetări, în alte rapoarte – sunt o excepție, sunt cazuri izolate sau e o chestie de sistem; și dacă e o chestie sistematică, de ce se întâmplă acel lucru? Iar aici sunt factori de politici de migrație, de politici sociale în general, deci nu doar despre migrație, despre cum suntem noi organizați ca societate. Și atunci asta supravulnerabilizează imigranții și persoanele care vin pentru muncă. Şi propunem o abordare din aceasta centrată pe drepturile omului. Asta e suprarealist, cumva nimeni nu vorbește de ei, ca de oameni care au drepturi, care-s vulnerabili, care trebuie protejaţi în anumită măsură. Asta mi s-a părut absolut excepțional – și în interviurile cu ei, și în interviurile cu ONG-uri și în interviurile cu alți stakeholderi – nimeni nu are perspectiva asta de drepturile ale omului.”

     

    Întrebat care sunt principalele cazuri de abuz pe care le-a descoperit, Anatolie Coşciug răspunde:

    „Am încercat să luăm toate drepturile omului, principalele forme de drepturile ale omului, să vedem un pic care e situația pentru fiecare dintre ele și să subliniem cazuri specifice pentru fiecare dintre ele. De exemplu, ne-am uitat la dreptul la un loc de muncă decent, ne-am uitat la dreptul de locuire, la drepturile familiale, la tot ce ține de drepturile de educație. Deci am încercat să mergem în toate și, surprinzător sau nu, pentru fiecare dintre aceste drepturi am găsit mai multe cazuri care arată existența unor forme de încălcare a lor. Unele mai grave, cum ar fi locuirea – acolo mi se pare o situație destul de gravă. Majoritatea zic că stau în condiții supraaglomerate, cazuri extreme de oameni care n-au acces la apă, mâncare care nu corespunde efortului depus, dar și cazuri unde frecvența sau duritatea nu e atât de mare, dar totuși sunt încălcate într-o formă mai puțin vizibilă. De exemplu drepturile de reunificare a familiei sau de a aduce familia. Nu-s neapărat interzise, dar este un proces foarte, foarte complicat și descurajat de angajator, descurajat de guvernul țării de unde vine imigrantul, de guvernul din România.”

     

    Mulți consideră, însă, că schimbările vor întârzia să apară; că toate părțile implicate, de la instituții, la mediul privat și incluzând mentalitatea colectivă — cu toții avem un lung drum de parcurs pentru a învăța cum să ne raportăm în mod sănătos la noii veniţi.

     

     

  • Consecințe ale declinului demografic

    Un studiu prezentat recent de Camera de Comerţ româno-americană a analizat impactul economic al deficitului de forţă de muncă din România, iar rezultatele arată că, în următorul deceniu, țara ar putea să piardă un milion de persoane din forţa de muncă activă. Doar până în 2026, în lipsa unor măsuri imediate, deficitul de forţă de muncă ar putea ajunge la peste 220.000 de persoane, iar aceasta în condiţiile în care oricum din documente reiese că cinci milioane de persoane sunt apte de muncă, dar nu figurează ca salariaţi. La o populație de circa 20 de milioane de persoane, numărul angajaților este oficial de cinci milioane, astfel că un simplu calcul aritmetic reiese că doar un sfert dintre români lucrează.


    Profesor universitar doctor Mircea Coşea, de la Academia de Studii Economice din Bucureşti, a explicat la Radio România această situație:

    Sunt două elemente care trebuie luate în calcul. Primul este aşa-numitul sindrom italian şi anume, în România există o anumită tradiţie ca tinerii să rămână cu părinţii la un loc, în aceeaşi casă, chiar dacă se căsătoresc, mai mult decât ar trebui. Ajung până la vârsta de 35-40 de ani. Aşa s-a întâmplat şi în Italia, cu vreo 20, până la 30 de în urmă. De aceea se numeşte sindromul italian. Şi asta înseamnă că, având din ce trăi, din pensiile părinţilor sau din ceea ce părinţii îi ajută, nu muncesc. Asta este o chestiune de educaţie, până la urmă.


    A doua problemă este de chestiune să zicem, politică. Şi anume, din raţionamente politice, în România, categoria celor care primesc bani ca să nu muncească, dar ca să voteze este mai mare ca în alte ţări. Sunt aceste aşa-numite salarii sociale, fel de fel de ajutoare, fel de fel de bonusuri care se dau populaţiei care poate să stea pe margine, să nu muncească, dar care sunt supuse unor tratamente foarte atente din partea primarilor sau a altor forţe locale ca să meargă la vot, să voteze pe cei care până la urmă, îi ţin în viaţă dându-le bani. E un lucru grav, pentru că asta înseamnă că România pierde pe de-o parte forţă de muncă activă, pe de altă parte, că se politizează excesiv piaţa muncii. Și e un lucru complicat.


    Problema în sine este mult mai gravă, şi anume, mai spune Mircea Coșea, România are o problemă care va fi extrem de gravă pentru naţiunea română în viitor – un deficit demografic mare. De altfel, la nivelul întregii Uniuni statisticile demografice sunt alarmante și arată că populația Europei scade dramatic.


    Cifrele indică faptul că, dacă la începutul secolului al XIX-lea populația Europei reprezenta 15% din populația planetei, în 2050 va reprezenta doar 5%. Acest lucru vine ca o consecință a creșterii populației în alte regiuni ale lumii și scăderii populației în Europa. Spectrul îmbătrânirii populației începe să bântuie Europa în principal pentru că numărul copiilor scade din ce în ce mai mult și se estimează că în 2050 vârsta medie în Uniune va fi de 49 de ani. Rezultatul? Periclitarea forței de muncă și a sistemelor de sănătate și de pensii.


    Declinul demografic este poate cea mai importantă provocare pentru viitorul României, spun specialiștii. Cifrele diferă de la an la an, dar de câteva decenii indică foarte clar că România are o populaţie care se restrânge.


    În țară nu se nasc destui copii pentru a completa pierderile pe care România le are prin plecarea din ţară a milioane de oameni, punctează profesorul Mircea Coșea:


    4-5 milioane de români trăiesc în străinătate şi au copii care se nasc în străinătate, mai mulţi decât se nasc în România, ceea ce înseamnă că noi vom intra într-un deficit de forţă de muncă complicat. Statul român nu a luat şi nu ia măsuri importante pe această temă, şi anume ar trebui să aibă o politică demografică foarte activă, care să încurajeze noile şi tinerele familii, naşterile, creşterea copiilor.

    Acum toți ştim că aici suntem în urmă cu mult, nu-i ajutăm pe tineri, nu avem destule creşe, grădiniţe, şcoli, nu avem niciun fel de stimulente ca populaţia tânără să aibă copii şi să rămână în România. Ne va costa foarte mult această problemă, ne va costa foarte mult pe viitor, ne va costa naţia română. Iar acum pe piaţa forţei de muncă se întâmplă un fenomen care şi el va avea consecinţe negative şi anume importăm forţă de muncă, pentru că nu putem să ne mai descurcăm cu propria forţă de muncă, care din motivele pe care le spuneam mai înainte nu munceşte, şi atunci importăm.


    Prognozele arată că în 2050 populaţia României ar putea să ajungă la doar 15-16 milioane de locuitori. Declinul demografic nu este de bun augur pentru economie şi pentru societate, ar însemna o economie mai mică și o populaţie îmbătrânită.


    În același timp, economiştii spun că declinul demografic va duce la modificări în structura consumului şi a producţiei. Ce s-ar putea face? Este nevoie de legi sociale care să stimuleze natalitatea, de facilități pentru familiile tinere, de asigurarea anumitor condiții pentru tinerele mame care au carieră pentru că e foarte greu pentru acestea să se ocupe după serviciu și de creșterea copiilor, și de gospodărie, este nevoie de mai multe creșe și grădinițe.


    Dacă nu dai un stimulent, dacă nu faci în aşa fel încât naşterile să fie bine finanţate, creşterea copiilor să fie bine organizată, cu profesori bine pregătiţi, cu îngrijitori, cu creşe, cu cămine, n-are cum să crească populaţia, consideră profesorul Mircea Coșea.


  • Istoria protecției copilului în România

    Istoria protecției copilului în România

    Copilul
    are un loc aparte în istoria omenirii, el fiind, de fapt, actor și creator al
    istoriei, ca orice ființă umană. El însă a avut mereu nevoie de protecție și în
    decursul timpului, oamenii obișnuiți sau instituții cum au fost Biserica în
    Evul Mediu și statul și așezăminte organizaționale în perioada modernă și-au
    asumat roluri protectoare.


    Lumea
    românească a avut aproximativ aceeași istorie a protecției copilului precum cea
    a zonelor geoculturale care au influențat-o. În a doua jumătate a secolului al
    19-lea, statul modern și-a asumat rolul de protector activ al copiilor prin
    înființarea de leagăne, cămine de îngrijire și orfelinate. Copiii care aveau
    nevoie de asemenea instituții erau cei loviți de soartă: orfanii, abandonații, săracii,
    cei rămași fără adăpost, bolnavii grav și cei incurabili. Prima instituție modernă
    de protejare a copilului din România se deschidea în anul 1897 când se înființa
    Societatea de asistenţă socială Leagănul Sfânta Ecaterina. Aici erau aduși
    copiii săraci, copiii fără mamă, tinerele mame celibatare. Printre fondatori
    s-au numărat Ecaterina Cantacuzino, soția politicianului conservator Gheorghe
    Grigore Cantacuzino, Irina Cantacuzino, fiica lor, doctorul Thoma Ionescu. Iar Primăria Bucureștiului a donat un
    teren de 20.000 de metri pătrați în nordul orașului, lângă actualul Arc de
    Triumf, pe care s-au ridicat șapte construcții. Până în 1948, anul naționalizării Leagănului de către regimul comunist,
    mii de copii trecuseră prin respectabila instituție caritabilă.


    Oana
    Drăgulinescu, managerul celui mai nou proiect muzeal din România, Muzeul
    Abandonului, a subliniat rolul de deschizător de drum în protecția copilului pe
    care l-a avut Leagănul Sfânta Ecaterina.

    Este clar că foarte mult timp copilul a avut un rol deloc privilegiat în
    familie. Erau foarte mulți copii, începeau să fie folosiți de mici, să nu
    spunem exploatați, dar oricum trebuia să aibă un rol în familie. Ei trebuia să
    fie o gură de hrănit și atunci trebuia să-și producă propria hrană. Ceea ce am
    găsit în documentele celor de la Sfânta Ecaterina este că în jurul anului 1900
    începe o structurare a protecției copilului în România. Și din această
    perspectivă leagănul Sfânta Ecaterina face pionierat pentru că vine și spune: nu
    mai luăm copii de suflet, ci îi adoptăm cu acte în regulă. Nu mai dăm copii la
    crescătoare, ci facem un sistem în care aceste femei, viitoarele asistente
    maternale, sunt supravegheate cum hrănesc copiii, în ce manieră îi educă, încep
    să supravegheze cumva pe termen lung plasamentul copiilor în așa fel încât să
    aibă control asupra viitorului lor.


    Regimul
    comunist instaurat pe 6 martie 1945 a adus o altă realitate societală în
    România. Cum totul a suferit o transformare radicală în care ființa umană a
    fost brutalizată în cel mai înalt grad, și protecția copilului a fost croită la
    fel.

    Oana Drăgulinescu: Apoi
    vine comunismul și Ceaușescu zice: vrem o relație puternică, vrem din ce în ce
    mai mulți copii și găsește această formulă a decretului 770 prin care interzice
    contracepția. Ceea ce va duce la un boom de nașteri, decrețeii despre care tot
    vorbim. Doar că el nu s-a gândit și la ce capacitate avea poporul român să
    crească copiii. Era un popor deja sărăcit, deja pus în această strânsoare a
    economiilor pe care partidul comunist le impunea poporului. Oamenii încep să
    abandoneze copii din ce în ce mai mult, iar statul român înceapă să
    construiască din ce în ce mai multe instituții.



    Societatea
    socialistă era una în care omul trebuia să fie fericit și perfect. Iar orice
    abatere biologică era tratată cu brutalitate.

    Oana Drăgulinescu: Apare și această percepție a
    perfecțiunii copilului comunist, care trebuia să îndeplinească anumite
    standarde. Oricine nu era în standard și asta putea să însemne absolut orice,
    chiar și strabism, era dus către căminele-spital care devin, în timp, din cauza
    numărului lor mare și din cauza nepregătirii sistemului de a susține acești
    copii, niște lagăre de exterminare. Asta se întâmplă în 1989, asta găsesc
    televiziunile occidentale care vin aici și sunt îngrozite de aceste imagini
    care semănau cu cele de la Auschwitz. Doar că, iată, nu erau în timpul
    nazismului, ci în 1989 în România: copii legați de paturi, copii legați cu
    lanțuri, copii tratați inuman.



    După 1989,
    când în România regimul comunist s-a prăbușit, protecția copilului trebuia
    reconstruită. A fost un efort pe care societatea și l-a asumat.

    Oana
    Drăgulinescu: Doar că
    lucrurile nu s-au oprit în 1989. Nu a fost o tranziție bruscă, nu a fost ca și
    cum poporul român s-a iluminat deodată și a început să aibă resurse pentru
    acești copii, ci lucrurile au continuat mult după aceea. A fost o perioadă de
    degringoladă totală și până în 2004, când practic s-a schimbat legea de
    protecție a copilului, lucrurile au continuat într-o formulă aproape similară.



    Istoria
    protecției copilului în România se suprapune timpurilor sale. Iar noul proiect al Muzeului Abandonului
    de memorializare invită la reflecția asupra unui trecut problematic.


  • Dosarele istoriei 24.05.2022

    Dosarele istoriei 24.05.2022

    Natalitate în România comunistă – un dosar întunecat. Colaborează: Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.



  • Provocările și oportunitățile unei Europe în curs de îmbătrânire

    Provocările și oportunitățile unei Europe în curs de îmbătrânire

    Niciodată în
    istoria Europei nu au existat atât de mulți oameni care să se bucure de o viață
    atât de îndelungată. Cel mai recent raport al Comisiei Europene privind impactul
    schimbărilor demografice, din iunie 2020, relevă că, în ultima jumătate de
    secol, speranța de viață la naștere a crescut în UE cu aproximativ 10 ani atât
    pentru bărbați, cât și pentru femei. Potrivit documentului, în prezent, 20% din
    populația comunitară depășește vârsta de 65 de ani, iar estimările sunt că,
    până în 2070, această proporție va urca la 30%.

    Invitat la Radio România,
    Vladimir Alexandrescu, de la Institutul Național de Statistică, a făcut o
    trecere în revistă a factorilor care contribuie la această situație în UE,
    inclusiv în România – țară care se situează undeva la jumătatea clasamentului
    din punct de vedere al gradului de îmbătrânire a populației: Condițiile de alimentație,
    indiferent de toate comentariile care se fac, sunt totuși mereu mai bune în
    țările europene, condițiile medicale, lăsând la o parte pandemia – care
    reprezintă o situație cu totul specială – sunt net mai bune în toate țările,
    modul de viață s-a îmbunătățit și el pretutindeni și, ca atare, speranța de
    viață crește constant. Am ajuns acum la o speranță de viață de peste 80 de ani
    la nivelul UE, ne apropiem cumva încet-încet și noi de acest nivel, nu suntem
    foarte departe de restul Europei și, evident, că în aceste condiții o să apară
    o problemă, pentru că
    vârstanicii, pe cale firească, naturală, au nevoie de mai multe îngrijiri decât
    cei care sunt tineri. Deci, cheltuielile sociale pentru toate țările vor crește
    în următoarele decenii.

    Datorită unor stiluri de viață mai sănătoase, precum și grație progreselor
    din domeniul medical, respectiv îmbunătățirea prevenției, a diagnosticării și a
    tratării bolilor – majoritatea pensionarilor din Uniune au o stare de sănătate
    bună și pot alege cum să-și petreacă timpul. Mulți dintre aceștia – mai mulți ca
    niciodată, potrivit datelor comunitare – aleg să rămână în activitate o
    perioadă mai lungă de timp, își prelungesc cariera profesională și participă la
    activități sociale după pensionare. Alții nu, iar sistemele de protecție
    socială au în față provocarea și responsabilitatea de a-i sprijini. Este foarte
    importantă privirea de ansamblu, care este tendința.

    Din nou, Vladimir Alexandrescu : Cu câțiva ani în urmă, demografii au
    introdus un al doilea indicator, pe lângă cel al speranței de viață la naștere,
    care este un indicator substanțial și care există dintotdeauna în demografie:
    acest al doilea indicator este speranța de viață sănătoasă. Tocmai pentru că
    este extrem de important ca, de la un anumit moment, omul să nu devină o povară
    pentru societate, pentru semenii săi, ci printr-o viață activă și sănătoasă să
    continue să reprezinte un sprijin pentru familie, pentru cei care îl
    înconjoară. Și, cu privire la acest al doilea indicator, dacă ar fi să intrăm
    pe detaliile demografice, se observă niște chestiuni care merg în contrasens cu
    cel dintâi – de pildă, dacă femeile au o speranță de viață la naștere mai mare
    decât bărbații – în cazul României diferența este între 79 de ani la femei și
    72 de ani la bărbați, deci un decalaj mare, la nivelul UE diferența e de 5 ani,
    83 cu 78 – ei bine, în ceea ce privește speranța de viață sănătoasă, la bărbați
    este mai mare decât la femei. Și, dacă depășim o anumită vârstă, e vorba de un
    prag de 60 de ani, trendul iar se inversează – după 60 de ani speranța de viață
    a bărbaților este puțin mai mare decât aceea a femeilor.

    Noile realități ce țin de
    îmbătrânirea populației ocupă un loc important pe agenda Bruxelles-ului, care
    analizează toate fațetele, de la contribuția importantă pe care persoanele în
    vârstă o pot aduce societății, până la măsura în care actualele sisteme de
    pensii sunt pregătite să facă față unui număr din ce în ce mai mare de
    pensionari. Una dintre oportunitățile pentru Uniune este ceea ce este definit
    ca economia vârstei
    a treia, ce ține de produse și servicii care să satisfacă nevoile și preferințele
    specifice persoanelor în vârstă. Estimările sunt că economia vârstei a treia va
    crește cu circa 5% pe an, de la 3,7 mii de miliarde de euro în urmă cu cinci
    ani, la 5,7 mii de miliarde de euro în 2025. Turismul, locuințele inteligente
    care sprijină traiul independent, tehnologiile asistive, produsele și
    serviciile accesibile, robotica serviciilor wellness sau mobilitatea personală
    și automatizată – sunt doar câteva sectoare în care pot să apară oportunități
    de angajare în strânsă legătură cu economia vârstei a treia.

    În același timp,
    perspectivele pacienților pot fi îmbunătățite prin telemedicină, aplicațiile
    pentru telefoanele inteligente și biosenzorii pentru diagnosticare și
    monitorizare de la distanță. Toate acestea sunt menționate într-o Carte verde privind îmbătrânirea populației
    realizată în urma raportului Comisiei Europene. În încercarea de a identifica
    modul optim de răspuns, documentul lansează o amplă dezbatere cu privire la
    provocările și oportunitățile pentru societatea în curs de îmbătrânire a
    Europei, ținând cont de efectele acestei tendințe demografice accentuate asupra
    economiei și societății. Cartea verde
    aduce în discuție viteza și amploarea schimbărilor în societate, precum și
    întrebările pe care trebuie să ni le punem pivind acest fenomen. Din
    perspectiva UE, acest lucru include totul, de la promovarea unui stil de viață
    sănătos și a învățării pe tot parcursul vieții, până la consolidarea sistemelor
    de sănătate și de îngrijire, pentru a putea răspunde nevoilor persoanelor în
    vârstă. Pe de altă parte, încurajarea natalității prin diferite politici de
    sprijin se numără între inițiativele care ar putea ajuta, în timp, la
    echilibrarea demografică.

  • România – poate fi stopat declinul demografic?

    România – poate fi stopat declinul demografic?

    Primul avertisment serios a apărut în decembrie, odată cu lansarea de
    către Institutul Naţional de Statistică a anuarului demografic al României.
    Documentul, care conţine date statistice cu privire la numărul şi structura
    populaţiei, precum şi la mişcarea ei naturală şi migratorie, constata că
    România se depopulează, lunar, cu câteva mii de locuitori. Pe măsură ce se modernizează, ţara se confruntă şi
    cu fenomenele demografice negative, pe care societăţile vest-europene le-au experimentat
    încă din deceniile trecute.
    Numărul copiilor dintr-o familie descreşte,
    femeile decid să procreeze la vârste tot mai avansate, numărul căsătoriilor
    scade, iar cel al divorţurilor creşte.

    Directorul Centrului de Cercetări
    Demografice al Academiei Române, Vasile Gheţău, a anunţat, marţi, că în 2015
    rata fertilităţii a atins cel mai mic nivel din ultimii 50 de ani. Şi a repetat
    că, de ani buni, rata mortalităţii o depăşeşte pe cea a natalităţii.

    Peste
    toate aceste tendinţe, depopularea a fost accelerată, în sfertul de secol care
    a trecut de la căderea dictaturii comuniste, de deschiderea frontierelor, până
    atunci ermetice, graţie căreia, în prezent, milioane de cetăţeni români trăiesc
    în străinătate. În ultima vreme, hemoragia migraţionistă pare să fi încetat şi
    din România nu pleacă mai mulţi oameni decât se întorc. Dar fenomenul
    contribuie în continuare la diminuarea populaţiei, fiindcă au emigrat mai ales
    persoane din categoria de vârstă 25-34 de ani, ceea ce este grav din punctul de
    vedere al natalităţii. Astfel că, după 1989, numărul românilor din ţară a
    scăzut de la 23,2 milioane la 19,8, inversând complet tendinţa din deceniile
    trecute, când interzicerea avorturilor, în 1966, a condus la o creştere a
    populaţiei cu 26 de procente.

    Fireşte, specialiştii dezavuează această
    intervenţie brutală a statului comunist în viaţa de familie şi subliniază că
    asemenea efecte imediate se pot obţine numai în sisteme totalitare. Dar, spun
    tot ei, există şi ţări occidentale, precum Franţa, care au înregistrat un spor
    al populaţiei de 13% în ultimii 25 de ani. Familiile din România, au calculat
    experţii, ar trebui să aibă mai mult de doi copii, pentru ca declinul
    demografic să fie inversat. Această
    cifră, adaugă Vasile Gheţău, ar trebui menţinută cel puţin o jumătate de secol,
    prin măsuri de susţinere a familiilor, de asigurare a serviciilor pentru
    îngrijirea copiilor, de reducere a mortalitaţii infantile şi de creştere a
    speranţei de viaţă. Fondurile de la buget alocate pentru punerea în practică a
    acestor măsuri ar trebui să crească cu zece procente de la un an la altul.

    Pentru moment, o nouă lege prevede
    eliminarea, de la 1 iulie, a plafonului maxim al indemnizaţiei lunare pentru
    creşterea copilului, care până acum era echivalentul a doar 760 de euro, şi
    prevede că acestea vor reprezenta 85% din venituri.


    Experţii Centrului de Cercetări Demografice mai afirmă, însă, că, în paralel cu
    redresarea natalităţii, e nevoie şi de lansarea de către ministerul Sănătăţii a
    unui program de reducere a mortalităţii.

  • România – evoluţii demografice

    România – evoluţii demografice

    Pe măsură ce se modernizează, România se
    confruntă şi cu fenomene demografice negative, pe care societăţile
    vest-europene le-au experimentat încă din deceniile trecute. Demografii
    avertizează de ani buni asupra depopulării şi îmbâtrânirii progresive, iar cele
    mai recente date statistice alimentează neliniştile lor.

    Populaţia României a scăzut în 2014 cu 80.000 de
    oameni, cărora li se adaugă 40.000 de cetăţeni ce au migrat, şi a ajuns,
    astfel, sub pragul de 20 de milioane de locuitori, un nivel similar celui din
    1966 – a anunţat, joi, preşedintele Institutului Naţional de Statistică,
    Tudorel Andrei. Un număr atât de mare de persoane echivalează cu dispariţia a
    două oraşe mici în fiecare an. Situaţia a fost amplificată de numărul mare al
    deceselor, dar şi de scăderea ratei natalităţii, tendinţe care, adaugă el, nu
    pot fi inversate prea curând. Andrei a precizat că, până în 2013, numărul
    locuitorilor s-a redus în special din cauza migraţiei, iar după acel an ca
    urmare a diferenţei foarte mari între naşteri şi decese: 2014
    a avut în jur de 240 – 250.000 de decese şi am avut în jur de 170 – 180.000 de
    nou născuţi, deci avem o balanţă negativă, ceea ce înseamnă foarte mult la o
    populaţie de 19.900.000. Într-o perspectivă de 30 – 40 de ani putem avea o
    scădere masivă a populaţiei României, în jur de 14 milioane, 15 milioane de
    persoane, dacă se menţine acelaşi trend.

    Declaraţiile au fost
    prilejuite de lansarea anuarului demografic al României, document care conţine
    date statistice cu privire la numărul şi structura populaţiei, precum şi la mişcarea ei naturală
    şi migratorie.

    În ultimii 25 de ani,
    după căderea dictaturii comuniste, populaţia a scăzut de la 23,2 milioane la
    19,9. Au contribuit la acestea atât abrogarea legii, profund impopulare în
    epocă, prin care avorturile erau interzise, cât şi deschiderea frontierelor,
    până atunci ermetice, graţie căreia, în prezent, circa trei milioane de
    cetăţeni români trăiesc în străinătate. În ultima vreme, hemoragia
    migraţionistă pare să fi încetat şi din România nu pleacă mai mulţi oameni
    decât se întorc, dar fenomenul contribuie în continuare la diminuarea
    populaţiei, fiindcă au imigrat mai ales persoane din categoria de vârstă 25-34
    de ani, ceea ce este grav din punctul de vedere al natalităţii.

    În plus, în mai
    puţin de o jumătate de secol aproape că s-a dublat procentul persoanelor mai în
    vârstă de 65 de ani, care a ajuns la peste 15% din totalul populaţiei. În 1970
    copiii cu vârste de sub 15 ani reprezentau peste un sfert din total, iar azi
    ponderea lor este de numai 15 procente, ceea ce, avertizează comentatorii, în
    câteva decenii ar putea arunca în aer sistemul public de pensii.

  • Jurnal românesc – 20.05.2015

    Jurnal românesc – 20.05.2015

    Autorităţile de la Bucureşti au cerut sprijinul
    partenerilor internaţionali pentru gestionarea crizei generate de răpirea unui
    român în Burkina Faso, la începutul lunii aprilie. Situaţia s-a agravat o dată cu revendicarea răpirii, printr-un mesaj audio,de către o grupare jihadistă recent afiliată la
    mişcarea teroristă Statul Islamic, responsabilă pentru o serie de atentate sângeroase în ultima
    perioadă. Celula de criză constituită la Bucureşti din reprezentanţi ai
    Ministerelor de Externe şi Apărării, Serviciului de Informaţii Externe,
    Serviciului Român de Informaţii şi ai Administraţiei Prezidenţiale verifică
    autenticitatea mesajului şi ţin permanent legătura cu familia românului răpit. Acesta făcea parte dintr-o echipă de patrulare care asigura
    securitatea perimetrului unei mine de mangan din Burkina Faso.




    Ministerul muncii intenţionează să revizuiască politicile în
    ceea ce priveşte creşterea natalităţii, iar una dintre măsurile avute în vedere
    este eliminarea nivelului maxim până la care se acordă indemnizaţia pentru
    creşterea copilului, a anunţat, marţi, ministrul de resort, Rovana Plumb. O altă
    măsură este aceea ca pe perioada concediului de maternitate, care acum, este de 18
    săptămâni, indemnizaţia să fie egală cu media salariului avut în ultimele 12
    luni, nu doar cu 85%
    din media veniturilor nete.În prezent,
    părinţii care intră în concediu de creştere a copilului primesc o indemnizaţie
    în cuantum de 85% din media veniturilor nete, dar nu mai mult de 3.400 lei,
    dacă aleg concediu de un an, şi 1.200 lei, dacă aleg să stea acasă cu copilul
    de 2 ani.




    Ministrul de interne, Gabriel Oprea, a avut marţi
    o întrevedere cu Dean Thompson, însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la
    Bucureşti. Cu această ocazie, cei doi oficiali au discutat, între altele,
    despre programul Visa Waiver şi Acordul bilateral în domeniul prevenirii şi
    combaterii infracţionalităţii grave. Documentul se află într-un stadiu avansat
    al negocierilor, iar prin semnarea lui România va îndeplini încă un criteriu
    tehnic impus de exigenţele Programului Visa Waiver în procesul de liberalizare
    a vizelor pentru cetăţenii români care călătoresc în SUA.




    Peste 7.400 de elevi care au revenit din
    străinătate în 2014 au cerut echivalarea studiilor pentru înscrierea într-o
    şcoală din România. Potrivit Ministerului Educaţiei de la Bucureşti, cele mai multe cereri s-au făcut în capitală
    şi în judeţul Bacău, iar cele mai puţine în
    judeţele Gorj şi Covasna. Majoritatea
    elevilor care au făcut astfel de solicitări au revenit din Italia, Spania, SUA, Franţa şi Germania.




    Ministrul Mediului,
    Graţiela Gavrilescu, şi ambasadoarea Norvegiei la Bucureşti Tove Bruvik
    Westberg, au semnat, marţi, 15 contracte de finanţare pentru proiecte de mediu,
    în valoare de peste 15 milioane de euro. Fondurile sunt asiguraţe prin
    Mecanismul Financiar SEE 2009-2014, la care Norvegia este principalul
    contributor, alături de Islanda şi Liechtenstein. Graţiela Gavrilescu a
    precizat că Ministerul Mediului derulează trei programe finanţate prin acest
    Mecanism – Biodiversitate şi servicii ale ecosistemelor, Reducerea substanţelor
    periculoase, respectiv, Adaptarea la
    schimbările climatice.