Tag: natalitate scazuta

  • Jurnal românesc – 28.08.2014

    Jurnal românesc – 28.08.2014

    Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, că România trebuie să fie un exportator de securitate regională. Pentru anul viitor, ţara noastră trebuie să fie primul promotor al integrării europene pentru Republica Moldova, Serbia şi statele din Balcanii de vest. “Aş vrea să arătăm că Uniunea Europeană nu este doar un concept, ci o uniune de valori” — a punctat premierul Ponta. Timp de trei zile, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, ministrul de externe, Titus Corlăţean, face, alături de şefii misiunilor diplomatice şi consulare ale României din întreaga lume şi de directorii institutelor culturale româneşti din străinătate, o analiză a activităţii şi rolului diplomaţiei române.



    Rata natalităţii în România a ajuns aproape la jumătate faţă de acum două decenii. În 2013, în ţara noastră s-au născut 176.000 de copii, faţă de aproape 315.000 în 1990 — scrie în ediţia sa online Ziarul financiar. Lipsa locurilor de muncă îi determină pe tinerii care ar trebui să îşi întemeieze o familie să plece în străinătate, iar pe femei să amâne din ce în ce mai mult naşterea primului copil. Dacă acum 25 de ani, vârsta medie a mamei la naşterea primului copil era de 22,3 ani, anul trecut aceasta depăşea 26 de ani. În 2013, populaţia a scăzut în 13 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, iar România a pierdut, într-un singur an, peste 77.000 de locuitori, luându-se în considerare sporul natural şi migraţia.



    Guvernul german a propus, miercuri, măsuri de înăsprire a reglementărilor privind imigraţia cetăţenilor altor state din Uniunea Europeană, pe fondul acuzaţiilor de abuzare a sistemului de asistenţă socială de către imigranţii săraci din România şi Bulgaria — informează publicaţia americană The Washington Post. Şi spaniolii de la El Pais notează că Executivul federal a propus ca cetăţenii Uniunii care nu au un loc de muncă să poată rămâne pe teritoriul Germaniei, cea mai mare economie a Europei, pe o perioadă maximă de şase luni. Totodată, europenilor suspectaţi că ar fi abuzat sistemul de asistenţă socială li se va putea interzice reîntoarcerea în această ţară.



    Proiectul liniei electrice aeriene de înaltă tensiune Reşiţa-Pancevo, care va lega România de Serbia, va necesita o investiţie de 157,5 milioane de lei şi va fi implementat în 26 de luni — potrivit unei Hotărâri de Guvern publicate în Monitorul Oficial. Linia electrică de 400 kV va avea 63 de kilometri, dublu circuit şi 206 stâlpi. Proiectul face parte din strategia Transelectrica — transportatorul naţional de electricitate — de creştere a capacităţii de interconectare a sistemului energetic românesc cu cel al ţărilor vecine.



    Perioada de înscriere pentru cea de-a treia ediţie a Concursului naţional de design de carte, destinat editurilor, graficienilor sau designerilor de carte din România şi Republica Moldova, s-a prelungit până pe 5 septembrie. Până în prezent, au fost primite 82 cărţi care vor fi analizate din punctul de vedere al gradului de originalitate şi inovaţie în conceptul editorial şi al abordării designului de carte. Jurizarea va avea loc în perioada 10-24 septembrie, iar juriul va selecta minimum 25 de cărţi care vor fi prezentate publicului într-o expoziţie itinerantă la Bucureşti, Frankfurt, Paris, Cluj-Napoca sau Iaşi. Toate cărţile selectate de juriu vor reprezenta, de asemenea, România în competiţia internaţională de design de carte “Best Book Design from All Over the World”, Leipzig, 2015.

  • Jurnal românesc – 14.01.2014

    Jurnal românesc – 14.01.2014

    În România, natalitatea este în continuă scădere. Anul trecut s-a înregistrat cel mai mic număr de nou-născuţi de când Romania este stat modern. Scăderea a survenit imediat după 1989 şi, potrivit, directorului Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, Vasile Gheţău, era de aşteptat odată cu abrogarea restricţiilor la contracepţie şi întreruperea sarcinii. Astfel, s-a ajuns de la 370.000 de naşteri în 1989 la doar 200.000 în ultimii 10 ani. Vasile Gheţău a explicat că politicile de creştere a natalităţii trebuie elaborate şi aplicate în perioadele în care economia funcţionează bine. Aplicarea acestora în perioadele de criză poate avea efecte adverse imprevizibile şi dăunătoare viitorului populaţiei ţării pentru că ar duce la stimularea natalităţii la categoriile de populaţie defavorizate economic şi cu un nivel cultural scăzut.



    Comisarul european pentru probleme sociale, László Andor, a declarat că muncitorii din Europa de Est, în special românii şi bulgarii, sunt folositori pentru economiile altor ţări din Uniune, deoarece completează forţa de muncă locală, inclusiv prin contribuţiile la sistemele sociale din ţările gazdă. El a respins, astfel, teoria celor care-i acuză pe est-europeni că vor să profite de sistemele de protecţie socială ale Occidentului. Declaraţiile comisarului au fost făcute cu prilejul publicării unui ghid de coordonare între ţările Uniunii, în privinţa acordării beneficiilor sociale pentru cetăţenii care se mută dintr-o ţară în alta.



    Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, s-a întâlnit, la Washington, cu personalităţi din mediul academic şi din sectorul de cercetare american, provenind din România, precum şi cu studenţi români. Mihnea Costoiu a prezentat noile oportunităţi pe care România le poate oferi cercetătorilor şi studenţilor români din străinătate. Totodată, în cadrul discuţiilor, au fost dezbătute soluţiile prezentate de ministru pentru utilizarea potenţialului românesc din străinătate în folosul dezvoltării mediului ştiinţific românesc. Pe de alta parte, oficialul de la Bucureşti s-a întâlnit cu cel mai important consilier pentru probleme de ştiinţă şi tehnologie al preşedintelui Barack Obama, John Holdren. Cei doi au convenit inceperea unor noi proiecte de cercetare şi schimburi academice. Reuniunea a avut loc în contextul participării delegaţiei române, condusă de ministrul delegat Mihnea Costoiu, la Forumul Internaţional pentru Explorare Spaţială, desfăşurat la Washington, DC.



    Exporturile României în primele 11 luni ale anului trecut au crescut cu 9% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, a anuntat Institutul Naţional de Statistică. Cea mai mare parte, peste 70%, sunt realizate în ţările Uniunii Europene. Importurile din aceeaşi perioadă au crescut cu mai puţin de jumătate de procent. Situaţia a dus la o scădere semnificativă a deficitului comercial al României la aproximativ 5 miliarde de euro în primele 11 luni din 2013.