Tag: natatie

  • David Popovici a câștigat bronzul la proba de 100 m liber

    Sportivul român David Popovici a câștigat bronzul la proba regină de 100 m liber de la Jocurile Olimpice de la Paris. Aurul a fost câștigat de chinezul Zhanle Pan cu un nou record mondial.

    Finala a fost foarte strânsă, cea mai rapidă din istorie, Zhanle Pan doborându-şi propriul record (46 sec 80/100) şi cucerind aurul în 46 sec 40/100. Argintul a revenit fostului campion olimpic, australianul Kyle Chalmers, în 47 sec 48/100, David Popovici fiind înregistrat în 47 sec 49/100.

  • Weekend sportiv

    Weekend sportiv

    La 1000 de metri, care este şi probă olimpică, sportivul legitimat la Steaua a câştigat prima serie, cu timpul de 3 minute, 53 de secunde şi 339 de miimi, cel mai bun din concurs. La 500 de metri, Chirilă a încheiat pe locul al treilea în seria a doua, devansat de moldoveanul Serghei Tarnovschi şi de germanul Conrad Scheibner. Finalele celor două probe vor avea loc sâmbătă. Chirilă va lua startul şi în proba de 5.000 de metri, programată duminică. La canoe dublu masculin, Ilie Sprîncean şi Oleg Nuţă s-au calificat în semifinalele probelor pe distanţele de 200, 500 şi 1.000 de metri. Toţi cei trei sportivi amintiţi sunt calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris.  La ultima confruntare continentală, şi anume la Jocurile Europene găzduite în 2023 de Polonia, Chirilă a cucerit medalia de argint în proba de canoe simplu pe distanţa de 500 de metri.

    La Stuttgart, în Germania, are loc, în aceste zile, un turneu masculin de tenis pe iarbă dotat cu premii totale de 735 de mii de euro. La dublu, perechea alcătuită din tenismanul român Victor Cornea şi chinezul Zhizhen Zhang  a ajuns până în sferturile de finală. Cei doi au ratat însă intrarea în semifinale după ce au fost învinşi, joi, de  cuplul german Constantin Frantzen / Hendrik Jebens, cu 7-6, 4-6, 10-2. Perechea româno-chineză s-a ales cu un cec de 6.810 euro şi 45 de puncte ATP la dublu.

    Jucătoarea română de tenis Andreea Mitu s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Biarritz, din Franţa, dotat cu premii totale de 100.000 de dolari. În optimi, ea a eliminat-o pe principala favorită, sportiva maghiară Panna Udvardy, cu 6-1, 6-3. Românca şi-a luat revanşa după ce Udvardy a învins-o în finalul lunii aprilie, la Wiesbaden, în primul tur, cu 6-1, 2-6, 6-0.

    La Belgrad continuă, în acest weekend, Campionatele Europene de nataţie. Competiţia a început cu probele de înot artistic şi sincron, la care România nu este reprezentată. Au fost înscrişi în concurs 7 înotători pentru probele de viteză şi 4 sportivi în concursurile de sărituri. Aşteptările cele mai mari se îndreaptă către David Popovici, care este campion european en titre la 100 şi 200 de metri liber. Sportivii români vor intra în concurs săptămâna viitoare.

  • Info Sport

    Info Sport

    La Roma s-au încheiat, miercuri, Campionatele Europene de atletism. În ultima zi a competiţiei, sportiva română Alina Rotaru-Kottmann s-a clasat pe locul 9 în finala probei de săritură în lungime. Cea mai bună săritură a ei a măsurat 6 metri şi 68 de centimetri. Medalia de aur a fost câştigată de campioana olimpică en titre, Malaika Mihambo, din Germania, cu 7 metri şi 22 de centimetri, cea mai bună performanţă a sezonului. La această ediţie a Europenelor, România a obţinut o medalie de argint, prin Joan Chelimo Melly, la semimaraton. Delegaţia română a fost compusă din 23 de atleţi, dintre care 15 au concurat în probele feminine şi 8 în cele masculine.

    La Belgrad se desfăşoară Campionatele Europene de nataţie, care vor dura până duminică, 23 iunie. România va fi reprezentată la întreceri de 11 sportivi, dintre care şapte înotători şi patru săritori. În probele de înot, principalul favorit la medalii este David Popovici. El va concura la 100 şi la 200 de metri liber, unde este campion continental en titre. El va face parte şi din echipa de ştafetă 4×100 de metri liber. Competiţia de la Belgrad reprezintă o ultimă şansă pentru sportivi de a îndeplini baremurile de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

    Campionatele Europene de kaiac-canoe au început, miercuri, la Szeged, în Ungaria. Competiţia reprezintă ultima verificare a sportivilor înainte de Jocurile Olimpice. La întreceri iau parte şi cei trei sportivi români care merg la Paris: Cătălin Chirilă, la canoe simplu, 1000 de metri, şi perechea Oleg Nuţă – Ilie Sprincean, la cane doublu, 500 de metri. La Szeged, Chirilă va concura în probele de 500, 1.000 şi 5.000 de metri, iar Nuţă şi Sprincean vor lua startul la 200, 500 şi 1.000 de metri. La ultima confruntare continentală, şi anume la Jocurile Europene 2023 din Polonia, Chirilă a cucerit medalia de argint în proba de canoe simplu pe distanţa de 500 de metri.