Tag: natatie

  • Retrospectiva săptămânii  19.06 – 25.06.2022

    Retrospectiva săptămânii 19.06 – 25.06.2022

    Participare
    românească la reuniuni europene decisive

    Republica
    Moldova și Ucraina sunt oficial candidate la aderarea europeană, după ce
    liderii celor 27 de state membre ale UE au decis acest lucru la reuniunea
    Consiliului European de la Bruxelles. A treia solicitantă, Georgia, a fost
    încurajată să continue reformele pentru a putea şi ea să obţină acest statut la
    un moment dat. Prezent joi și vineri în capitala Belgiei, atât la reuniunea liderilor
    din Uniunea Europeană şi din Balcanii de Vest, cât şi la Consiliul European şi
    la Summitul Euro în format extins,președintele
    României, Klaus Iohannis, a declarat:

    Cred că prin acest pas putem
    să spunem că s-a schimbat paradigma lărgirii Uniunii Europene, politica de extindere
    a primit un nou impuls. Cred că Ucraina, Moldova şi Georgia la rândul lor au
    primit un nou impuls şi sunt convins că toată lumea se va pune foarte serios pe
    treabă pentru a pune în practică reformele, procedurile şi proiectele care,
    sigur, sunt încă necesare pentru a face, apoi, următorul pas
    .

    Președintele
    Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat un moment unic și istoric. Moment
    istoric l-a numit și presedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care și-a
    avertizat concetățenii că urmează un drum complicat care cere multă muncă. De
    altfel, statele europene și-au arătat susținerea pentru Ucraina și la începutul
    săptămânii, când aceasta a primit statut de partener participant în cadrul
    Inițiativei celor Trei Mări (I3M). Inițiativa este o platformă politică-economică
    formată din 12 state ale UE situate între Marea Baltică, Marea Adriatică și
    Marea Neagră. Reuniți la Riga, în Letonia, liderii europeni, între care și
    președintele României, au hotărât înființarea unui nou tip de parteneriat, la
    care să aibă acces și alte state din Europa Centrală și de Est, chiar dacă nu
    sunt membre ale blocului comunitar. Klaus Iohannis a anunțat că, anul viitor,
    România va găzdui, din nou, summitul Iniţiativei celor Trei Mări și a apreciat
    că preluarea mandatului de organizare a evenimentului va readuce la Marea
    Neagră centrul decizional al Iniţiativei.

    Scade
    prețul carburanților în
    România

    După
    dezbateri intense în coaliția la guvernare în România, Executivul a recurs la
    singura opţiune pe care o poate susţine în această perioadă – un mecanism de
    compensare a preţului carburanţilor. Premierul liberal Nicolae Ciucă a anunţat
    că, de la 1 iulie, carburanţii se vor ieftini cu 50 de bani pe litru (circa
    0,10 euro), pentru a ajuta şoferii să facă faţă creşterii preţurilor la pompe. Pachetul
    de compensare are o valoare totală
    de 2 miliarde de lei (400 de milioane de euro). Nicolae Ciucă a explicat: Este o măsură care implică atât responsabilitatea Guvernului, cât şi
    responsabilitatea companiilor din industria petrolieră. Jumătate din această
    reducere va fi decontată de către stat, printr-un mecanism care va fi implementat
    între distribuitori şi ministerele de resort. Mecanismul prin care să asigurăm
    stabilitatea preţurilor la combustibil va fi aplicat pentru o perioadă de trei
    luni. Compensarea va fi evidenţiată pe fiecare bon fiscal emis la staţiile de
    alimentare cu combustibil
    .

    Măsura este similară reducerilor aplicate
    de alte state ale Uniunii Europene, precum Franţa şi Spania. PSD, la
    co-guvernare, care a susținut de la început plafonarea prețului la carburanți,
    consideră că soluţia compensării a funcţionat doar câteva săptămâni în alte
    ţări, după care preţurile au revenit. De aceea, dacă preţurile vor creşte din
    nou, social-democrații anunță că vor
    reveni în coaliţie cu propunerea unei preţ maximal sau a limitării adaosului
    comercial. Din opoziţie, USR critică decizia și spune că preţul va creşte în
    continuare, iar reducerea se va pierde curând. Nicolae Ciucă a explicat că,
    după cele trei luni, Executivul va analiza dacă va fi nevoie de un nou set de
    măsuri. Compensarea prețului carburanților face parte dintr-o serie de măsuri
    de sprijin anunţate de Guvernul de coaliţie pentru a ajuta gospodăriile şi
    industriile să facă faţă inflaţiei de două cifre. Luna trecută, Executivul de
    la București a adoptat măsuri în valoare de 1,1 miliarde de euro, inclusiv
    plăţi unice către pensionarii defavorizați. În aprilie, a anunțat granturi,
    vouchere şi subvenţii în valoare de 3,5 miliarde de euro pentru gospodăriile cu
    venituri mici şi industriile-cheie. Guvernul a plafonat, de asemenea, preţurile
    pentru facturile de electricitate şi gaz pentru gospodării şi alţi clienţi până
    în martie 2023.

    David
    Popovici – dublu campion mondial

    După
    ședința de joi, guvernul de la București a anunțat și că alocă, din Fondul de
    Rezervă, 1 milion de lei (200.000 de euro) pentru David Popovici, înotătorul de
    numai 17 ani care a stabilit noi recorduri și performanțe mondiale. David
    Popovici a obținut, în această săptămână, un rezultat unic pentru natația
    românească – a devenit dublu campion la Mondialele de Natație de la Budapesta.
    După titlul câștigat marți la 200 metri liber, românul s-a impus categoric, miercuri,
    și în finala probei de 100 de metri. 47 de secunde şi 58 de sutimi – acesta
    este timpul istoric cu care David Popovici a devenit campion mondial în proba
    considerată regina înotului. De 49 de ani niciun înotător nu mai câştigase probele
    de 100 de metri şi 200 de metri la acelaşi Campionat Mondial. În plus, el este
    și deținătorul recordurilor mondiale de juniori la ambele probe. David Popovici
    despre rezultatele obținute:

    Nu a fost un concurs pentru care
    ne-am pregătit extraordinar de tare, asta mă face şi mai optimist în legătură
    cu ce se poate întâmpla în viitorul apropiat, însă aş minţi dacă aş spune că nu
    am fost într-o stare bună, într-o formă competiţională bună. Am fost, numai că
    nu ştiam şi cred că e un lucru bun că pot să mă surprind în continuare
    .
    Pentru David Popovici vor urma, în această vară, alte trei competiții
    importante: Europenele de juniori din România, Campionatele Europene de la Roma
    şi Mondialele de juniori de la Lima.

  • Weekend sportiv

    Weekend sportiv

    La Campionatele mondiale de natație de la Budapesta,
    românul Robert Glință înoată în serii la 50 de metri spate. La această ediție,
    Glinţă s-a clasat pe locul 8, ultimul, în finala probei de 100 de metri spate
    cu timpul de 53 secunde și 63 zecimi.

    Jucătoarea
    română de tenis Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Bad
    Homburg după ce a învins-o pe americanca Amanda Anisimova cu 6-2, 6-1. În
    semifinale, Halep joacă cu canadianca de origine română Bianca Andreescu.

    La
    Celje, în Slovenia, selecţionata României joacă vineri în compania Lituaniei în
    grupa E la Campionatul Mondial de handbal feminin Under-20. În primul meci,
    România a trecut de Angola cu 26-23. În celălalt meci al grupei, Cehia joacă cu
    Angola. Sâmbătă e programată ultima etapă, România – Cehia și Angola -
    Lituania.

    63 de concurenţi iau startul la Harghita
    Hill Climb Challenge, sâmbătă, în cadrul campionatului naţional de viteză în coastă
    la raliu auto. Traseul va fi parcurs pe drumul spre staţiunea Băile Harghita și
    are 3.682 de metri, cu 318 metri mai scurt decât cel de anul trecut. Câştigătorul
    va primi un premiu în bani în valoare de 500 de euro şi titlul de King of the
    Hill.

    Trecem la fotbal. Vineri, naționala
    de fotbal feminin a României joacă în compania Moldovei, în deplasare, în grupa
    G a preliminariilor Cupei Mondiale 2023. Grupa este condusă de Italia cu 21
    puncte, România este pe locul 3 cu 13 puncte, iar Moldova pe locul 6, ultimul,
    cu 0 puncte.

    La Campionatul european Under-19, în
    grupa A, România joacă vineri cu Slovacia, ambele echipe neavând niciun punct.
    Pe primele două locuri ale grupei se află Franța și Italia cu câte 6 puncte.

    Echipele din Liga I română de fotbal
    se pregătesc pentru noul sezon competiţional. UTA Arad va juca un meci amical
    cu echipa bulgară Mariţa Plovdiv în Slovenia. Tot în Slovenia, campioana CFR
    Cluj va întâlni echipa sârbă Partizan Belgrad, iar Sepsi Sfântu Gheorghe va
    întâlni echipa poloneză Legia Varşovia în Austria.

  • Săptămâna sportivă

    Săptămâna sportivă

    Jucătoarea braziliană de tenis Beatriz Haddad Maia a
    câştigat turneul WTA de la Birmingham dotat cu premii totale de 251.750 de
    dolari. În finală, Haddad Maia a trecut de chinezoaica Shuai Zhang cu scorul de
    5-4, în urma abandonului asiaticei. În semifinale, Haddad Maia o învinsese pe
    românca Simona Halep cu 6-3, 2-6, 6-4, în timp ce Zhang trecuse de o altă
    româncă, Sorana Cârstea, cu 4-6, 6-1, 7-6.

    La
    Campionatele mondiale de natație de la Budapesta, românii Robert Glință și
    David Popovici s-au calificat în finale. Glință s-a calificat în finala de la
    proba de 100 de metri spate cu al optulea timp, ultimul care a asigurat
    intrarea în ultimul act al probei. Popovici, care participă pentru prima oară
    la Mondiale, s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber cu cel mai
    bun timp care este și un nou record mondial la juniori, 1 minut, 44 secunde și
    40 de sutimi.

    La Campionatele europene de scrimă de
    la Antalya, în Turcia, românii Răzvan Ursachi și Iulian Teodosiu s-au clasat pe
    locurile 5, respectiv 6 în concursul individual de sabie. În faza sferturilor
    de finală, Răzvan Ursachi a pierdut în fața georgianului Sandro Bazadze cu 15-8,
    tot în sferturi Iulian Teodosiu a cedat în faţa francezului Bolade Apithy cu
    15-10. Alți doi români, George Dragomir și Codrin Cozmuleanu, au ocupat în
    final locurile 24 și 31. Vineri, la floretă feminin, româncele Emilia Corbu şi
    Mălina Călugăreanu au ocupat locurile 28 şi 32 în concursul individual.

    România a fost învinsă de Italia cu
    scorul de 2-1 la Dunajska Streda, în Slovacia, în primul său meci din Grupa A a
    Campionatului European de fotbal Under-19. În celălalt meci la grupei, Franţa a
    învins Slovacia cu 5-0. Următorul joc al României va fi în compania Franței. Primele
    două clasate din fiecare grupă se califică în semifinale şi la Cupa Mondială
    Under-20 din Indonezia din 2023. Formaţiile de pe locul al treilea vor juca un
    baraj pentru al cincilea loc european la Campionatul Mondial.

    Preşedintele Federaţie Române de Haltere, fostul campion olimpic Nicu
    Vlad, ex-vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Haltere, şi maghiarul Tamás
    Aján, fost preşedinte al forumului mondial, au fost suspendaţi pe viaţă, joi,
    de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, din cauza implicării
    lor în cazuri de dopaj, transmite AFP. Cei doi s-au aflat în centrul unui mare
    scandal de dopaj şi corupţie, după ce canalul german de televiziune ARD a declanşat
    o anchetă în ianuarie 2020. Camera antidoping a TAS i-a sancţionat pentru
    implicarea lor: în manipularea procesului de control antidoping şi
    complicitatea lor la încălcarea regulamentului antidoping internaţional în
    cazul mai multor halterofili, pe o perioadă de mai mulţi ani, începând cu 2012.

    România participă cu 16 sportivi, dintre care 12 fete şi 4 băieţi, la
    Campionatele Europene de scrimă de la Antalya, din Turcia, care încep în acest
    weekend. Conform preşedintelui Federaţiei Române de Scrimă, Marius Florea,
    iobiectivul delegaţiei române este clasarea pe locurile 5 sau 6 în ierarhia
    generală. România este reprezentată de echipe complete la spadă, sabie şi
    floretă în concursul feminin, respectiv la sabie în concursul masculin. Dintre
    sportivii consacraţi, la sabie masculin a rămas în echipă doar Iulian Teodosiu,
    scrimer clasat pe locul 16 la Jocurile Olimpice de la Tokyo. La spadă feminin,
    echipa este condusă de Greta Vereş, sportivă medaliată cu bronz la Europenele
    de la Tbilisi, din 2017, alături de echipa României. Să mai notăm că ediţiile
    Europenelor din 2020 şi 2021, programate la Minsk şi Plovdiv, au fost anulate
    din cauza pandemiei de coronavirus. La ultima ediţie, din 2019, de la Düsseldorf, cel mai bun rezultat românesc a fost obţinut de echipa
    masculină de sabie, clasată pe locul patru.

    Patru sportivi vor reprezenta România la Campionatele Mondiale de nataţie
    de la Budapesta, care încep sâmbătă. În probele de înot vor concura David Popovici,
    la 100 şi 200 de metri liber, şi Robert Glinţă, la 50 şi 100 de metri spate. La
    sărituri vor lua startul Constantin Popovici şi Angelica Muscalu, ambii urmând
    să evolueze la platformă 10 metri. Potrivit preşedintei Federaţiei Române de
    Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, obiectivul delegaţiei române este
    calificarea celor doi înotători, Popovici şi Glinţă, în finalele probelor la
    care concurează.

  • Perspective optimiste privind nataţia românească

    Perspective optimiste privind nataţia românească

    Rezultatele
    sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost sub aşteptări.
    Tricolorii au câştigat doar patru medalii, la numai două sporturi, şi anume
    canotaj şi scrimă. Dincolo de medalii, românii au fost cel mai aproape de
    podium la înot. David Popovici s-a situat pe locul patru în proba de 200 de
    metri liber, la doar două sutimi de secundă de medalia de bronz. Tot Popovici a
    fost singurul român prezent în două finale individuale la Jocurile de la Tokyo.
    În cea de la 100 de metri liber, considerată dintotdeauna drept finala cea mai
    spectaculoasă a competiţiei olimpice de înot, el s-a clasat pe locul 7.

    David Popovici
    este considerat copilul minune al nataţiei româneşti. La Campionatele
    Europene de juniori din luna iulie, de la Roma, a realizat un nou record
    mondial de juniori la 100 de metri liber, cu 47 de secunde şi 30 de sutimi. A
    fost cea mai bună performanţă a anului până la Jocurile Olimpice şi, dacă s-ar
    fi înregistrat în finala de la Tokyo, i-ar fi adus lui David medalia de bronz. Să
    mai notăm că David Popovici s-a născut în data de 15 septembrie 2004, la
    Bucureşti. Este multiplu campion naţional şi triplu medaliat cu aur la
    Europenele de juniori de anul acesta, de la Roma, în probele de 50, 100 şi 200
    de metri liber.

    Celălalt finalist
    din delegaţia înotătorilor romăni prezenţi în capitala Japoniei a fost Robert
    Glinţă. El s-a clasat pe locul 8 la 100 de metri spate, repetându-şi
    performanţa de la Rio de Janeiro, din 2016, când a fost singurul înotător din
    România calificat într-o finală. La Tokyo a înregistrat însă un timp mult mai
    mai bun. Născut la 18 aprilie 1997, la Piteşti, Robert a început sportul încă
    de mic. S-a apucat mai întâi de karate, după care a trecut la nataţie. A bătut
    zeci de recorduri naţionale, atât la copii, cât şi la juniori şi seniori. Este
    campion european en titre la 100 de metri spate, titlu câştigat în luna mai, la
    Budapesta.

  • Săptămâna sportivă

    Săptămâna sportivă

    Cea mai importantă informație a retrospectivei sportive vine din natație! Înotătorul Robert Glinţă a cucerit joi medalia de aur, în proba de 100 m spate, la Campionatele Europene de nataţie de la Budapesta. Este prima medalie cucerită de România la un Campionat European de nataţie pentru seniori, în probele masculine, şi cea dintâi după o pauză de 17 ani – ultima realizare fiind reuşită de Camelia Potec în 2004, la Madrid, în proba de 200 m liber. Calificat la JO de la Tokyo în proba de 100 m spate, Robert Glinţă a obţinut și o medalie de argint în proba de 50 de metri spate.

    România a cucerit şase medalii, una de aur, una de argint şi patru de bronz, duminică, la Cupa Mondială de canotaj de la Lucerna (Elveţia). Aurul a fost obţinut la proba de dublu vâsle feminin, de echipajul Nicoleta-Ancuţa Bodnar şi Simona Geanina Radiş, Medalia de argint a fost câştigată de Ionela-Livia Cozmiuc şi Gianina-Elena Beleagă, la dublu vâsle feminin, categorie uşoară, Medaliile de bronz au fost obținute de echipajeel de duble rame feminin, dublu rame masculin, patru rame feminin și patru rame masculin. În clasamentul pe medalii, România a ocupat locul 7, devansată de Marea Britanie (3-1-1), China (3-0-0), Olanda (2-1-2), Italia (1-3-2), Irlanda (1-3-1) şi Germania (1-2-1). Toate echipajele medaliate la Cupa Mondială de la Lucerna s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo. România va mai fi reprezentată la Tokyo de echipajul de dublu rame masculin și de echipajele de 8 + 1, masculin și feminin.

    CSM București a câștigat un nou titlu de campioană a României la handbal feminin. Fără a o avea pe teren pe Cristina Neagu care va fi suferi o intervenție chirugicală la genunchi, CSM București a învins-o duminică, în ultima etapă de campionat, pe Măgura Cisnădie, la limită, cu 26-25. CSM a încheiat campionatul cu 76 de puncte, fiind urmată de Minaur Baia Mare, cu 64 de puncte și cu două meciuri de disputat și de SCM Râmnicu Vălcea, cu 60 de puncte și cu un meci de disputat. Echipa feminină de handbal CSM București mai are în palmares încă patru tiluri de campioană a României, câștigate în perioada 2015 – 2018..

    Universitatea Craiova a câştigat sâmbătă seara Cupa României la fotbal, după ce a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 3-2, după prelungiri. Pentru prima dată de la începutul pandemiei, la meciul disputat pe stadionul stadionul Ilie Oană din Ploieşti (60 de km nord de București) a fost permis accesul a 3.700 de spectatori, reprezentând 25% din capacitatea stadionului. Mare favorită după retrogradarea Astrei în Liga a II-a, Universitatea Craiova a dominat jocul și a deschis scorul în minutul 14, prin Andrei Ivan. Astra Giugiu a egalat în minutul 17, din penalty, prin Valerică Găman, iar în prelungiri a preluat conducerea în minutul 93 prin francezul Yann Boe-Kane (93). Universitatea Craiova a egalat prin Dan Nistor, în minutul 100, golul victoriei fiind înscris în min. 113 de Vladimir Screciu. Dan Nistor a fost jucătorul meciului, el reuşind un gol și două pase de gol.

  • Sport Club RRI: Nataţie

    Sport Club RRI: Nataţie

    La Campionatele Europene de nataţie de la Londra,
    înotătorul român Robert Glinţă a ocupat locul 6 în finala probei de 100 metri
    spate cu timpul de 54 de secunde şi 36 de sutimi. În proba masculină de 200 de
    metri liber, Marius Radu a obţinut cel mai bun timp în seria a treia, 1 minut
    49 de secunde şi 39 de sutimi, dar nu a reuşit să se califice în semifinale, în
    timp ce Daniel Cristian Martin a fost înregistrat cu al doilea timp din seria a
    doua. Norbert Trandafir a concurat în finala probei de 50 de metri liber unde a
    ocupat locul 8 cu timpul de 22 de secunde şi 51 de sutimi, la mai puţin de o
    secundă de câştigător. Cu performanţa sa, Trandafir şi-a îndeplinit şi baremul
    de participare la Jocurile Olimpice. Ceilalţi înotători de la 50 de metri liber
    au avut următoarele rezultate: Alin Coste a fost al doilea în seria a doua cu
    timpul de 23 secunde şi 50 de sutimi, Daniel Macovei a terminat pe 9 în seria a
    patra cu timpul de 23 secunde şi 60 de sutimi, iar Marius Radu a încheiat pe 9
    în seria a şasea cu 22 de secunde şi 95 de sutimi. În finala probei masculine
    de ştafetă 4×100 de metri liber, România a ocupat locul 6.

    La Campionatele
    Internaţionale de Nataţie ale României, înotătorul român Marius Radu a
    îndeplinit baremul olimpic A de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio de
    Janeiro în proba de ştafetă masculină 4×100 de metri liber. Radu, cronometrat
    în primul schimb cu 48 de secunde şi 76 de sutimi, a devenit al treilea
    înotător român calificat la Olimpiada din 2016, după Robert Glinţă în proba de
    100 de metri spate şi Norbert Trandafir în proba de 50 de metri liber. Ştafeta României de 4×100 de metri
    liber, în componenţa Marius Radu, Daniel Macovei, Robert Glinţă şi Norbert
    Trandafir, a fost înregistrată cu timpul de 3 minute, 16 secunde şi 71 de
    sutimi, nedepăşind performanţa de la Campionatele Europene de la Londra.
    Cvartetul românesc păstrează şanse reale de a se califica la Jocurile Olimpice,
    acest lucru urmând a fi certificat de către federaţia internaţională.

  • Sport Club RRI – Nataţie

    Sport Club RRI – Nataţie

    La Kazan, în Rusia, au loc în aceste zile Campionatele Mondiale de
    nataţie. Primii sportivi români care au intrat în concurs au fost săritorii
    Cătălin Cozma şi Mara Aiacoboae. Ei au reuşit o performanţă pe măsura
    aşteptărilor în proba de sărituri mixt sincron, în care s-au clasat pe locul
    11. Ei vor concura împreună şi în proba pe echipe. Mara Aiacoboae intră
    miercuri în calificările la platformă 10 metri feminin, în timp ce Cătălin
    Cozma va fi prezent pe lista de start a competiţiei similare masculine, pe data
    de 1 august.

    La înot, lotul naţional este alcătuit din cinci sportivi. Marius Radu
    va concura la 50 şi 100 de metri liber, Alin Artimon – la 400 şi 800 de metri liber, Alex
    Coci – la 100 şi 200 de metri fluture,
    şi Robert Glinţă la 50 şi 100 de metri spate.

    Mai este înscrisă pe listele de start şi ştafeta masculină de 4×100 de
    metri liber, în componenţa Marius Radu, Robert Glinţă, Alex Coci şi Daniel Macovei.

    Echipa naţională de polo pe apă a României nu a obţinut calificarea
    pentru turneul final din Rusia.

    Campionatele Mondiale de la Kazan se încheie pe 9 august.

    Competiţia este foarte importantă în raport cu pregătirea sportivilor
    pentru Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Rio. Conducerea Federaţiei
    Române de Nataţie şi Pentatlon Modern are însă obiective importante şi pe
    termen mediu şi lung, printre care înfiinţarea de centre naţionale de pregătire
    pentru Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo. Totodată, în plan intern, se
    urmăreşte creşterea calităţii şi vizibilităţii competiţiilor de nataţie, pentru
    a aduce la bazin cât mai mulţi copii şi tineri. Un exemplu în acest sens a fost
    organizarea, luna aceasta, la Bucureşti, a Campionatelor Internaţionale de Înot
    ale României, competiţie care a reprezentat un adevărat succes.

    Noua dinamică a natatiei româneşti se datorează în bună parte Cameliei
    Potec, campioana olimpică la Atena, în 2004, la 200 de metri liber şi, de
    aproape doi ani, preşedintă a Federaţiei
    române de specialitate. Am întrebat-o pe Camelia Potec, acum în vârstă de 33 de
    ani şi cea mai tânără conducătoare de federaţie sportivă din România, cum a
    fost trecerea din bazin la birou. Nu a fost deloc uşor şi nu este uşor. Este o lume cu totul şi cu totul
    alta. Cred însă că toate lucrurile bune pe care le-am învăţat ca sportivă de
    performanţă, şi anume ambiţia, puterea de muncă şi faptul că sunt capabilă
    să-mi stabilesc obiective şi să nu renunţ până nu le ating, sunt calităţi care
    pot fi transferate în aceasta nouă viaţă pe care am început-o.

  • Săptămâna sportivă – 22.07.2013

    Săptămâna sportivă – 22.07.2013

    Incepem rubrica noastră sportivă cu tenis. Perechea româno — italiană Alexandra Dulgheru / Flavia Pennetta a pierdut, duminică, finala probei de dublu din cadrul turneului din localitatea suedeză Bastad, dotat cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari. Dulgheru şi Pennetta au fost învinse, în ultimul act, de cuplul format din jucătoarea spaniolă Anabel Medina Garrigues şi Klara Zakopalova, din Republica Cehă, cu scorul de 6-1, 6-4. Pentru participarea în finală, Alexandra Dulgheru şi Flavia Pennetta au obţinut un premiu de 6.000 de dolari şi 200 de puncte WTA.

    La Barcelona au început Campionatele Mondiale de Nataţie. Luni intră în competiţie echipa de polo pe apă a României, care întâlneşte Italia, vicecampioană olimpică. Din aceeaşi grupă cu poloiştii tricolori mai fac parte Germania şi Kazahstanul.

    In weekendul abia încheiat a început o nouă ediţie a campionatului primei ligi române de fotbal. Vineri, ACS Poli Timişoara a trecut, pe teren propriu, de Dinamo Bucureşti, cu 2 la 0. Sâmbătă, “Pandurii” au învins, la Târgu Jiu, echipa FC Braşov cu 3 la 1, Săgeata Năvodari s-a impus, la Constanţa, în faţa formaţiei Gaz Metan Mediaş, cu 1-0, iar Steaua a câştigat cu 2 la 1 jocul disputat acasă cu Ceahlăul Piatra Neamţ.

    Duminică, FC Botoşani şi CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 0 la 0, apoi Petrolul Ploieşti a învins, în deplasare, Universitatea Cluj cu 1 la 0 iar Astra Giurgiu a câştigat, tot în deplasare, dar cu 4 -0, jocul disputat cu Viitorul Constanţa.

    Luni, alte două jocuri: Corona Braşov cu Oţelul Galaţi şi FC Vaslui cu Rapid Bucureşti.

    Rămânem la fotbal, notând ca săptămâna aceasta se dispută manşa secundă a celui de-al doilea tur preliminar al competiţiilor europene intercluburi. Marţi, în preliminariile Ligii Campionilor, Steaua Bucureşti joacă, în deplasare, în Macedonia, cu Vardar Skopje. In tur, campionii României au învins cu 3-0. Joi se joacă preliminariile Ligii Europa. Astra Giurgiu evoluază în Cipru, împotriva echipei Omonia Nicosia, după 1-1 în tur. La Târgu Jiu, “Pandurii” întâlnesc formaţia estonă Levadia Tallinn, după 0-0 în prima manşă. In fine, la Toftir, în Insulele Feroe, Petrolul Ploieşti joacă împotriva echipei Vikingur, de care a trecut, în tur, cu 3-0.

    In încheiere, vă amintim că puteţi găsi rubrica noastră sportivă şi pe Internet, mai exact pe site-ul web www.rri.ro, precum şi în reţeaua Facebook, pe profilul postului Radio România Internaţional.