Tag: nave maritime

  • Atacarea navelor civile, condamnată internaţional

    Atacarea navelor civile, condamnată internaţional

    Acuzat cu regularitate în ultimii ani că amenință libertatea de navigație,
    după ce i-au fost atribuite mai multe atacuri asupra unor nave, Iranul se află
    în centrul unui nou episod tensionat. Este vorba acum de un atac
    comis în Marea Arabiei, pe 29 iulie, asupra petrolierului Mercer Street,
    administrat de un israelian, atac în urma căruia şi-au pierdut viaţa doi membri
    ai echipajului navei, un român şi un britanic. Petrolierul naviga fără
    încărcătură, în largul coastelor Omanului, iar atacul a fost executat cu o dronă,
    în strâmtoarea Ormuz. Incidentul marchează un nou capitol de tensiuni între
    Israel şi Iran, după alte sabotaje care au vizat recent și alte nave, scriu
    agențiile de presă. SUA,
    Israelul şi Regatul Unit au atribuit atacul Iranului, care dezminte, însă,
    acuzația și susţine că ”unele ţări au intenţia să creeze insecuritate şi haos
    pe scena internaţională prin orchestrarea unor astfel de măsuri”.

    UE și NATO
    au condamnat cu fermitate atacul. Această acţiune este contrară libertăţii de
    navigaţie şi este inacceptabilă”, a declarat Nabila Massrali, purtătoare de
    cuvânt al şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, care a adăugat că ”circumstanţele
    acestui atac trebuie clarificate”. La rândul său, un purtător de cuvânt al NATO
    a amintit că ”libertatea de navigaţie este vitală pentru toţi aliaţii şi ea
    trebuie protejată conform dreptului internaţional”. El a precizat că NATO
    rămâne preocupat de acţiunile destabilizatoare ale Iranului în regiune şi
    îndeamnă Teheranul să-şi respecte obligaţiile internaţionale. În urma
    incidentului, Washingtonul a promis un ”răspuns colectiv” împreună cu aliaţii
    săi împotriva Iranului, iar, la Londra, premierul
    Boris Johnson consideră că Iranul trebuie să suporte consecinţele a ceea ce a făcut.

    Ministerul
    român de Externe a ţinut legătura cu oficiali inclusiv de rang înalt din
    Israel, Statele Unite şi Marea Britanie, iar după ce s-a profilat concluzia, pe
    baza primelor probe, că Iranul ar fi fost în spatele atacului, cele patru ţări
    au anunţat că pregătesc un răspuns coordonat. Într-o discuție telefonică pe
    care a avut-o cu şeful
    diplomaţiei europene, minsitrul Bogdan Aurescu a reiterat condamnarea fermă a
    atacului împotriva unei ţinte civile, precum şi impactul acestui incident
    asupra libertăţii de navigaţie în regiune, în conformitate cu dreptul
    internaţional în domeniu. Marți, reprezentanţii Marii Britanii, României şi
    Liberiei au informat Consiliul de Securitate al ONU că este foarte
    probabil ca forţele iraniene să fi utilizat una sau mai multe drone
    pentru a efectua atacul din largul coastei Omanului. Acest atac a
    perturbat şi a reprezentat un risc pentru siguranţa şi securitatea
    transportului internaţional şi a constituit o încălcare clară a dreptului
    internaţional, se afirmă în scrisoarea adresată Consiliului, iar acest act
    trebuie condamnat de comunitatea internaţională. Tot marți, Consiliul de Cooperare al Golfului – organizaţie
    regională ai cărei membri sunt toţi aliaţi ai SUA şi au relaţii tensionate cu
    Teheranul din cauza programului nuclear iranian şi a altor motive politice sau
    religioase – a condamnat, la rândul său, atacul și a cerut comunităţii
    internaţionale să acţioneze pentru stoparea ”agresiunilor împotriva
    navigaţiei” comerciale în această zonă.