La sfârșitul secolului al 18-lea și începutul secolului
al 19-lea, Europa este bulversată de războaiele napoleoniene și de circulația
ideilor și imaginea unei alte Europe decât a celei de dinaintea ei se naște. Axa
Noii Europe va fi fluviul Dunărea, un fluviu paneuropean măreț care, conform
spuselor vremii, se vărsa rușinos în Marea Neagră la tătari și cazaci.
Imaginea Noii Europe a dus astfel la ideea eliberării Dunării de sub controlul turc
și rus și la apariția unui stat nou pe harta continentului: Principatele Române
Unite sau România.
Primul
război european de amploare de după războaiele napoleoniene avea să izbucnească
în 1853 între Rusia și coaliția formată din Anglia, Franța și Imperiul otoman.
Denumit și Războiul Crimeii, acesta avea să se încheie în 1856 cu victoria
coaliției antiruse prin pacea de la Paris. Sfârșitul Războiului Crimeii marca începuturile
statului român modern când deciziile puterilor învingătoare duceau la unirea
din 1859 a Moldovei cu Muntenia și la independența României din 1878. Dunărea
devenea în sfârșit cale europeană de navigație liberă prin care se putea călători
din vestul Europei, de la Marea Nordului, pe Rin și pe Dunăre, la estul ei, la
Marea Neagră.
Istoricul Constantin Ardeleanu de la Universitatea Dunărea de
Jos din Galați a subliniat importanța capitală a Dunării în formarea României,
în modernizarea și occidentalizarea ei. Dunărea a jucat rolul central în modernizarea nu numai economică ci și
politică a Principatelor Dunărene, așa cum li se spunea la jumătatea secolului
al 19-lea, și apoi a României. Dunărea este unul dintre pilonii pe care s-a
fundat România modernă. Dunărea este un fluviu extrem de interesant pentru că
la fel ca și Rinul a făcut obiectul activității unei comisii internaționale.
Apariția României pe harta Europei a
însemnat însă și apariția unui organism internațional care garanta libertatea Dunării. Era Comisia Europeană a Dunării, formată de Austria, Franța, Anglia,
Prusia, Sardinia, Rusia și Imperiul otoman, instituție paneuropeană apărută chiar
după încheierea Războiului Crimeii pentru a securiza navigația liberă pe fluviu.
Comisia Europeană a Dunării a fost cercetată de Constantin Ardeleanu care a
scris un volum despre istoria ei. A fost o instituție internațională creată în urma Războiului Crimeii cu
rolul de a elibera Gurile Dunării de problemele tehnice și politice care
împiedicau navigația în regiune. Este a doua organizație internațională din lume,
prima fiind o comisie similară înființată în anul 1815 pentru regularizarea
Rinului. Este diferită de Comisia Rinului prin faptul că era o întreprindere la
care participau cele 7 puteri europene garante ale Principatelor Române.
Dintr-o acțiune care trebuia să fie pe termen scurt ea s-a tansformat într-o
instituție solidă care a rezistat din anul 1856 până în 1948. Este prima
instituție care poartă numele european.
Se spune adesea că România era
Grânarul Europei. Originea acestei expresii se află tocmai în politica
internațională a secolului al 19-lea când puterile occidentale căutau o cale
ușoară de a se aproviziona cu produse alimentare iar Principatele Române erau
sursa cea mai apropiată și cea mai sigură pentru aceste produse. Constantin
Ardeleanu. Principatele
Dunărene erau o piață extrem de importantă în aprovizionarea cu cereale. Europa
era în plină revoluție industrială, Principatele erau una dintre cele mai mari
piețe de aprovizionare, de altfel, formarea României moderne depinde de
prosperitatea adusă de comerțul cu cereale. În același timp, Rusia era marele
obstacol, puterea rusă care controla Principatele punea tot felul de piedici
comerțului internațional. Astfel că Războiul Crimeii are și o componentă
economică importantă. La finalul războiului se stabilește acest principiu
internațional, că fluviile trebuie să fie libere pentru navigație. Acest
principiu i se aplică Dunării după 1856 atunci când Rusia este îndepărtată de
la fluviu.
Noul
stat român avea misiunea de a fi demn de onoarea ce i se acorda. În acest sens,
puterile europene au decis statutul său internațional. Constantin Ardeleanu. Rolul României văzut de Marile
Puteri era acela de a garanta libertatea Gurilor Dunării. Aceasta rezultă
foarte clar mai târziu, din Tratatul de la Berlin din 1878, când se recunoaște
independența României și când România devine membră a acestei Comisii. România
trebuie să fie acest stat-tampon între Rusia și Imperiul otoman și România
trebuie să garanteze această idependență a navigației pe fluviu.
Comisia
europeană a Dunării nu a fost o simplă instituție birocratică. Ea a căpătat
prestigiu datorită eficienței, proiectelor reușite și neutralității ei. Din
nou, Constantin Ardeleanu. Ea
începe să joace un rol tot mai activ în politica internațională, asta din
primii ani de după întemeierea ei atunci când acești 7 comisari europeni sunt
văzuți drept un factor de echilibru într-o zonă complicată din punct de vedere
geopolitic. În timpul războiului de independență a României din 1877, Sulina
este apărată tocmai de existența acestiei Comisii. Rușii încearcă să bombardeze
orașul însă au mare grijă unde își direcționează tirul tocmai pentru a proteja
neutralitatea Comisiei. Această Comisie începe să arboreze un pavilion care
arată neutralitatea. A fost o construcție extrem de eficientă, birocratică,
având accent pe reguli. La finalul primului război mondial, Comisa Europeană a
Dunării este luată drept model pentru colaborarea internațională.
Comisia
Europeană a Dunării și-a încetat activitatea în 1948. O parte a moștenirii ei
pe care o auzim zilnic la Radio România sunt cotele apelor Dunării citite în
română, rusă și franceză.