Tag: Nazaret

  • Biserica românească din Ierihon

    Biserica românească din Ierihon

    Lumea creștină a avut mereu atenția îndreptată către locurile sale sfinte din Orient și a construit așezăminte pentru cei care trăiau acolo și pentru pelerini. Acolo unde scrierile sfinte menționează prezența lui Isus Christos cum ar fi Nazaret, Betleem, Ierihon, Ierusalim, creștinii au ridicat biserici și mănăstiri. Nici creștinii ortodocși români nu au făcut excepție de la regulă.

     

    Una dintre bisericile române din Țara Sfântă este cea din Ierihon, cel mai vechi oraș din lume. Arheologii au aproximat că Ierihonul a fost fondat în jurul anului 9500 înainte de Christos, în jurul unei surse de apă din deșertul de piatră al Iudeii. De atunci, lunga și complicata istorie a Ierihonului s-a scris din punctul de vedere al celor care l-au stăpânit și din al acelora pentru care conta semnificația religioasă. Istoria bisericii române din Ierihon începe în 1988, când apare ideea unui așezământ monastic. Însă construirea propriu-zisă avea să înceapă la finele anilor 1990 și, după 15 ani, în 2014, o mănăstire ortodoxă română apărea în peisajul urban local.

    Arhitectul și profesorul universitar Sorin Vasilescu este autorul proiectului bisericii române din Ierihon. El a povestit începuturile mănăstirii române din cel mai vechi oraș din lume, una mult-așteptată.

    Un miracol a făcut ca și noi, românii, să putem avea o biserică în Ierihon. Toate daniile noastre spre Țara Sfântă au fost deturnate de biserica greacă. Practic, nu avem nimic, deși multe dintre prezențele creștine din Țara Sfântă au fost întreținute pe banii principilor români, ca să nu mai vorbim de închinările de mănăstiri. Aproape toate mănăstirile erau închinate și-și dădeau obolul pentru ca viața creștină să poată exista. Miracolul a fost că niște pelerini români, plecați la începutul secolului 20, s-au împământenit la Ierihon și acolo au avut o proprietate. Fiul acestor coloniști români de prin Bârlad a primit mesajul părinților lui: atunci când vei pleca și tu, să nu le lași grecilor proprietatea noastră, ci să o dai Bisericii noastre.”

     

    Astăzi, admirarea incintei și a tuturor dependințelor din care este format așezământul nu lasă să se vadă dificultățile de pe parcurs. Una a fost legată de integrarea proiectului în amplasamentul său. Sorin Vasilescu.

    Problema este extrem de complicată pentru un arhitect care trebuie să construiască într-o lume totalmente diferită de a lui. Cum trebuie să construiești? Trebuie să te gândești la a face un implant, ca un transplant de organe, din lumea ta în lumea în care te-ai dus? Sau trebuie să găsești elementele care să îmbuneze acest implant? În principiu, arhitectul trebuie să fie respectuos față de locul unde își implantează creația. Și atunci, una dintre idei a fost să facem totul din piatră. Nimic mai onorabil pentru gândul unui arhitect că doar se vorbește atât de mult despre calitatea pietrei. Piatra perenă nu reprezintă relativitatea ci durabilitatea în absolut.”

     

    A doua dificultate, a spus Sorin Vasilescu, a ținut de tendințele artistice ale timpului actual și de cum pot fi ele armonizate cu tradiția arhitecturii bizantine.

    “Apoi, a existat o a doua chestiune extrem de dificilă: cum trebuie să fie stilistic o biserică începută în secolul 20, care trebuie să fie valabilă pentru lumea secolului 21? Este o întrebare extrem de dificilă. La ea, arhitecții din lumea occidentală, fie ei catolici sau reformați, au avut un răspuns categoric. Câteva dintre realizările unor nume de referință din istoria arhitecturii sînt realizări de spații sacre moderne. Una dintre capodopere este considerată capela de la Ronchamp din Franța a lui Le Corbusier, iar o altă capodoperă este biserica de pe autostradă a lui Michelucci. Problema este mult mai complicată în lumea orotdoxă unde ideea de tradiție este una pe de-o parte restrictivă. Dar, pe de alta, dacă știi să înțelegi restricțiile care se pun în numele tradiției, tradiția se poate dezvolta în alt orizont.”

     

    Pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați, mănăstirea română din Ierihon are o intrare monumentală, cu un turn-clopotniță deasupra. Ea mai cuprinde o casă arhierească, o clădire pentru cazarea pelerinilor, locuințe pentru călugări, o clădire a stăreției și, bineînțeles, biserica, punctul central al ansamblului. Aproximativ de mărimea bisericii Kretzulescu din București, adică 15 metri înălțime, 10 metri lățime și 20 metri lungime, biserica respectă tradiția arhitecturii din lumea bizantină, așa cum a descris-o succint Sorin Vasilescu.

    În această lume, elementele formale au o proprie devenire și tot efortul creator ajunge să se concentreze spre o formă care se numește cruce greacă înscrisă. Într-o biserică formată dintr-o intrare, un pronaos, un naos și spațiul dedicat altarului, în naos, din motive și constructive și simbolice, apar patru stâlpi care în plan determină un pătrat. Pe acești stâlpi, pe acest pătrat, trebuie așezată o turlă care este în principiu un cerc. A așeza pe un pătrat un cerc nu este ceva ușor. Gândirea lumii romane și apoi a celei de răsărit a făcut posibilă această operațiune.”

     

    Ansamblul monastic românesc de la Ierihon este un reper pentru pelerinii care ajung în Țara Sfântă. El are o puternică încărcătură spirituală pentru toți cei care sunt în căutarea lui Dumnezeu.

  • Sarre Hanna, Israel

    Sarre Hanna, Israel

    Deschidem astăzi porţile
    Universităţii din Oradea, o instituţie publică de învăţământ cu o tradiţie
    foarte bogată. În anul 1780 lua fiinţă în acest oraş din vestul României cea
    mai veche facultate de drept nu numai din România, ci din toată această parte a
    Europei. În prezent Universitatea din Oradea este o instituţie de învăţământ
    superior de stat acreditată, care oferă educaţie academică studenţilor prin 15
    facultăţi, unde, printr-o gamă variată de programe de studii de licență,
    master, doctorat şi cursuri postuniversitare se oferă un pachet complet de
    instruire în învățământul superior. Universitatea din Oradea a stabilit relaţii
    cu 352 de instituţii din 39 de ţări. Astfel, aici se formează studenţi nu numai
    din România, ci din toate colţurile lumii. Vă invit să-l cunoaştem pe Sarre
    Hanna, care este din Nazaret, Israel, unde locuieşte cu familia. Sarre Hanna se
    află într-un an pregătitor, în care învață limba țării care-i va fi gazdă în
    perioada studiilor universitare. Am venit aici să învăț limba
    română, după care voi studia din toamnă ingineria mecanică. Am citit despre
    România că e o ţară potrivită pentru studiu, că e sigură, am citit mai ales
    despre Oradea. Îmi place să fiu în siguranţă oriunde aş fi. Îmi place România.
    Este o ţară frumoasă, cu oameni buni. Îmi
    place şi mâncarea foarte mult. E asemănătoare cu mâncarea arăbească. Mi-au
    plăcut în special sarmalele. Vreau să le
    spun tuturor că limba română este uşoară şi că am învăţat-o foarte repede. Este
    şi sora mea aici. Ne place tuturor România şi am ales pentru studiu această ţară
    fără să mă gândesc prea mult.


    Sprijinul celor
    apropiați a fost decisiv în alegerea României ca țară în care să studieze,
    spune Sarre Hanna. Familia m-a sprijinit să merg în România.
    Întâi am verificat şi apoi am venit şi chiar am făcut o alegere bună. În 2014,
    am călătorit prin România. Nu mă aşteptam că voi învăţa aici, iar când am venit
    aici chiar mi-a plăcut. Am vizitat Braşov, Oradea, Cluj, Bucureşti, Sibiu. Am
    vizitat multe oraşe, dar şi sate.


    L-am
    întrebat pe Sarre Hanna dacă există diferențe între sistemul educațional
    românesc și cel din Israel. E un sistem foarte asemănător. E bun,
    garantează o educaţie bună. În Israel e mult mai scump, în timp ce aici e mult
    mai ieftin. Profesorii sunt foarte
    săritori. Nu avem nicio problemă, ne ajută. La început, am avut mai multă
    nevoie de ajutor. Acum, mă descurc mai bine singur. Deci oferta educaţională e
    bună. Mi-am făcut mulţi prieteni, iar prin intermediul lor am învăţat mai bine
    limba. Am vorbit între noi numai în limba română. Sunt colegi foarte buni. Le
    place să se distreze, să iasă în oraş sau să călătorească în împrejurimi. A
    studiat româna şi cu trei profesori. N-am lipsit niciodată de la ore. M-au
    îndrumat mereu când am avut nevoie şi profesorii, şi elevii. Dar şi eu, acum,
    când vin studenţi noi, îi ajut. Am avut o experienţă foarte bună cu
    profesorii.


    Sarre Hanna se
    adresează acum acelora care ar fi tentați să studieze în România. Nu ştii sigur decât când încerci. Dacă nu vei încerca, nu vei şti
    niciodată. Deci încercaţi, şi nu veţi regreta. După ce-mi voi termina studiile
    în România, voi merge în Europa sau poate că voi continua în România. Nu ştiu
    exact, dar voi afla în curând.



    În final, un mesaj în limba română. Vreau să spun despre România, mai ales despre Oradea, că este foarte
    sigură. Mi-am făcut mulţi prieteni şi toată lumea e bună cu mine.