Tag: negociator

  • România, negociator în Orientul Mijlociu?

    România, negociator în Orientul Mijlociu?

    Criza refugiaţilor şi situaţia din Siria domină şi agenda Consiliului European de
    toamnă, care are loc joi şi vineri la Bruxelles. Liderii celor 28 de state
    membre UE, inclusiv cel român, Klaus Iohannis, caută noi soluţii pentru a
    stopa valul de migranţi veniţi din Orientul Mijlociu şi nordul Africii, în
    Europa.

    Inaintea plecării la Bruxelles, şeful statului român a vorbit despre
    fenomenul migraţiei, care a dus la situaţii complicate, tensionate, în
    interiorul Uniunii. Iohannis a spus că România
    este solidară cu celelalte state din UE şi doreşte să fie în continuare parte a
    soluţiei. Important în rezolvarea crizei migraţiei,
    afirmă preşedintele, este să se identifice sursa acestor valuri de refugiaţi
    şi clar că
    sursa cea mai importantă este Siria, conflictul din această ţară fiind cauza
    unui număr imens de refugiaţi.

    Klaus Iohannis: Conflictul din Siria
    este cauza unui număr imens de refugiaţi, atât în ţările din Orientul Mijlociu
    cât şi în Uniunea Europeană. Soluţia este evidentă, pacea în Siria. Pentru asta
    trebuie să colaboreze toate părţile implicate. Faptul că, în ultima vreme,
    Rusia s-a angajat militar în Siria nu ajută la soluţionarea crizei, după
    părerea noastră, ci complică situaţia. Singura cale de ieşire din această criză
    este calea negocierii. Toate părţile implicate trebuie să fie aduse la masa
    negocierilor, şi atunci se vor găsi soluţii.

    Faptul că
    Bucureştiul mai are personal la ambasada din Damasc face ca Romania să
    poată fi un mediator pentru pace în zonă, crede preşedintele Iohannis. Opinie împărtăşită, recent, şi de ambasadorul american la NATO, Douglas Lute,
    care susţine că Bucureştiul ar putea contribui la o soluţie politică la criza
    siriană.

    Despre rolul de mediator al României în regiunea Orientului
    Mijlociu a vorbit şi preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senat,
    Petru Filip. El se află în aceste zile, în fruntea unei delegaţii parlamentare, într-o
    vizită oficială în Israel şi teritoriile palestiniene.

    Intr-o declaraţie
    acordată corespondentului Radio România la Ierusalim, Petru Filip a dat mai
    multe detalii: Încercăm să păstrăm, să zicem, rolul de
    mediator pe care România, politic vorbind, l-a avut de zeci de ani în zonă, zic
    eu, cu beneficiu pentru România şi pentru poziţia diplomatică pe care România a
    avut-o în zona Orientului Mijlociu, nu mă refer numai la zona statului Israel
    cu această realitate palestiniană, dar mă refer şi la celelalte state din zonă.
    Încercăm, din punct de vedere politic, cel puţin, să fim activi în zonă, adică
    să ne remanifestăm disponibilitatea diplomatică de a fi, să spunem, un
    catalizator în ceea ce înseamnă pacea şi stabilitatea în zonă.
    Petru Filip
    a reafirmat intenţia României de a sprijini perspectivele procesului de pace
    din Orientul Mijlociu, alături de partenerii internaţionali.