Tag: nemultumiri

  • Nemulţumirile profesorilor

    Nemulţumirile profesorilor

    Problemele din învăţământul românesc nu sunt puţine şi
    nici recente, fiind generate, în principal, de subfinanţare. Este un lucru
    ştiut de toată lumea şi căruia, cel puţin declarativ, întreaga clasă politică încearcă
    să-i găsească de zeci de ani rezolvare. Cu atât mai mult cu cât toate
    problemele din sistem se repercutează în primul rând asupra educaţiei copiilor.

    Doar prin ei putem spera la un viitor mai bun, afirmă premierul Dacian Cioloş,
    care spune că vrea să pună baze solide pentru câteva aspecte esenţiale, între
    care se numără performanţa în educaţie, şansele egale pentru toţi copiii
    indiferent de mediul din care provin şi acces la servicii medicale de calitate.
    Vreau ca România să devină o ţară în care a creşte un copil să însemne pentru
    părinţi preocuparea de a-l ajuta să-şi găsească drumul cel mai potrivit în
    viaţă şi de a-i pune în valoare aptitudinile şi nu să însemne grija pentru ziua
    de mâine, cum, din nefericire, se întâmplă pentru unii dintre părinţi
    , spune
    premierul.

    În încercarea de a remedia problemele din sistemul bugetar, deci
    inclusiv din sistemul de educaţie, guvernanţii vor să introducă o nouă grilă,
    prin care să fie remediate discrepanţele între salarii.

    Nemulţumiţi de
    proiectul ordonanţei de urgenţă în domeniu, profesorii au protestat, însă,
    miercuri, la Bucureşti. Peste zece mii de cadre didactice s-au întâlnit în faţa
    sediului Guvernului, plecând apoi în marş către un alt punct de referinţă -
    palatul Cotroceni – pentru a solicita sprijinul preşedintelui Klaus Iohannis,
    el însuşi profesor de formaţie. Dascălii ceruseră creşteri de cel puţin 10% în
    acest an, însă au obţinut de la Ministerul Muncii doar promisiunea unor
    majorări salariale de cinci procente, începând cu 1 august. Ministrul Muncii,
    Dragoş Pâslaru, a atras atenţia că, deşi îşi doreşte să le ofere profesorilor
    creşteri salariale mai consistente, executivul nu are anul acesta la dispoziţie
    fonduri mai mari decât cele anunţate deja.

    Dragoş Pâslaru: Suntem
    conştienţi de problemele din educaţie. Ne pasă de educaţie. Există însă o
    capacitate a acestui guvern de a trata lucrurile cu nişte resurse limitate. Noi
    credem că această ordonanţă, care aduce corecţii în sistem, aduce multe lucruri
    bune în ceea ce priveşte aşezarea corectă a unei grile pentru acest sector şi
    este doar un prim pas;
    el ar trebui continuat cu Legea salarizării unitare care să aducă
    într-adevăr familiile ocupaţionale într-o logică de sistem de salarizare la
    nivel naţional.
    Dragoş Pîslaru a anunţat că, în următoarele zile, va
    încerca să aibă o ultimă negociere cu sindicatele din învăţământ.