La 20 mai 1990, la cinci luni de la căderea dictaturii comuniste a lui
Nicolae Ceauşescu, fostul său ministru din anii 70, Ion Iliescu, perceput ca
lider al Revoluţiei, fusese, practic, plebiscitat, câştigand primele alegeri
prezidenţiale libere cu circa 85% din voturi. Partidul său, o combinaţie
eterogenă de revoluţionari autentici si comunişti de mâna a doua, îşi
adjudecase, la rându-i, doua treimi din locurile din Parlament.
La Bucureşti,
Piaţa Universităţii, ocupată încă din aprilie de studenţi şi proclamată zonă
liberă de neocomunism, se golise, deja, fiindcă manifestanţii acceptaseră
severul verdict al urnelor. Unde odinioară fuseseră zeci de mii de oameni
exuberanţi si non-violenţi, rămăseseră doar câteva zeci de grevişti ai foamei,
parcă incapabili să-şi continue viaţa în afara Pieţei. Evacuarea lor de către
Poliţie, în noaptea de 13 iunie, s-a făcut cu o forţă disproporţionată, ce a
evocat represiunea din zilele Revoluţiei.
Nici azi nu e clar dacă aceia care, a
doua zi, au reacţionat ducând lupte de stradă cu poliţia si ocupând sediile
ministerului de Interne şi Televiziunii, aveau realmente vreo legatură cu
Piaţa. Iliescu si oamenii lui i-au calificat drept legionari şi, deşi armata restabilise deja ordinea, au chemat populaţia sa
salveze democraţia in pericol. Minerii din Valea Jiului i-au urmat
îndemnul. Doar două zile, 14 si 15 iunie, au stăpânit aceştia Capitala, unde
s-au substituit oricărei autorităţi legale. Suficient să lase in urma sute de
răniţi, peste o mie de oameni reţinuţi abuziv şi cel puţin patru morţi. Universitatea
profanată, sediile partidelor de opoziţie şi ale ziarelor independente
devastate completează tabloul invaziei.
Pentru fostul procuror general al
României, Laura Codruţa Koveşi, azi şefă DNA, ancheta privind mineriada era
una dintre cele mai mari neîmpliniri din întreaga istorie a Ministerului
Public.
Comentatorii spun că, extrem de probabil, dosarul ar fi fost definitiv
clasat dacă, anul trecut, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului n-ar fi emis o decizie care
impunea României să continue investigaţiile.
Azi, la 85 de ani, Iliescu e preşedintele de
onoare al PSD, vioara-ntâi a guvernării de la Bucureşti. Şi e un personaj
foarte respectat în acest în partid cu efectivele decimate de procurorii
anticorupţie, fiindcă a rămas, după propria-i formulă, sărac şi cinstit.
Octogenar şi el, ex-ministrul Apărării, generalul Victor Antanasie Stănculescu,
a trecut, deja, prin închisoare, pentru implicarea în represiunea sângeroasă de
la Revoluţie. Septuagenar sofisticat şi încă activ, fostul director SRI Virgil
Măgureanu optase pentru o carieră didactică, la Facultatea de Sociologie a
Universităţii Bucureşti. Pe toţi trei, trecutul i-a ajuns din urmă,
tulburându-le senectutea altfel liniştită.