Radio România Internațional

Tag: nevazatori

  • Păşeşte in camera obscură!

    Păşeşte in camera obscură!

    Un nou eveniment urban ne aşteaptă să descoperim universul dintr-o altă perspectivă. “Păşeşte în camera obscură” se numeşte iniţiativa şi îşi doreşte o mai bună conştientizare a problemelor persoanelor cu deficienţe de vedere, dar şi susţinerea unor mijloace de îmbunătăţire a vieţii acestora.



    Dan Patzelt, preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Urbană şi iniţiatorul proiectului “Tehnologia equal”, ne-a spus mai multe despre acest proiect: Ideea a plecat de la faptul că majoritatea persoanelor nu ştiu că un nevăzător poate înţelege imagini, îşi poate crea în minte o formă a obiectelor pe care nu poate pune mâna. De asemenea, majoritatea covârşitoare a oamenilor nu ştie că un nevăzător poate folosi un smartphone şi nici nu ştiu cât de important este acest device în viaţa lui. Pentru că un smartphone îi oferă independenţă unui nevăzător. Asta pentru că smartphone-ul este acel instrument care transformă textul în voce şi vocea în text.”



    De la interlocutorul nostru am aflat că 97% din persoanele cu deficienţe de vedere din România trăiesc din ajutorul de la stat, aşa că achiziţionarea unui smartphone este prohibită pentru aceştia. În plus, un smartphone pentru tineri poate inclusiv crea posibilitatea de a se angaja şi a răspunde nevoilor societăţii. Aşa că Asociația pentru Dezvoltare Urbană a creat o petiţie prin care solicită Casei de asigurări să deconteze o parte sau integral preţul achiziţiei unui astfel de telefon, pentru nevăzători. Dincolo de latura socială a proiectului, Asociația pentru Dezvoltare Urbană invită alături de pictorul Laurențiu Dimiscă la o experiență vizuală unică în București, Cluj, Timișoara și Arad.



    Aflăm mai multe de la Dan Patzelt: Noi am încercat să ajungem în spaţiile publice, în parcuri, în pieţe cu acest eveniment, pentru a arăta persoanelor care văd ce înseamnă experienţa lipsei informaţiei vizuale. Pentru o scurtă perioadă de timp ei pot experimenta ce înseamnă să nu ai informaţie vizuală şi să îţi iei informaţiile prin alte simţuri: prin simţul tactil, prin simţul auditiv, să înţeleagă ce înseamnă să fii dependent de o altă persoană şi în acelaşi timp să înţeleagă ce înseamnă să te foloseşti de tehnologia respectivă. Pentru că în interiorul camerei obscure vom folosi smartphone-ul, ne vom juca cu o minge de fotbal pentru nevăzători şi tot în interiorul camerei obscure pot să înţeleagă cum se orientează nevăzătorii cu bastonul. Cumva, evenimentul nostru nu este făcut doar în camera obscură, ci are două spaţii. Are un spaţiu exterior, în care vom populariza celelalte proiecte ale noastre, imaginitactile.ro şi vom promova ideea.



    Una dintre iniţiativele imaginitactile.ro este o bibliotecă în care nevăzătorii găsesc peste 400 de imagini accesabilizate, imagini care pot fi înţelese de persoane cu deficienţe de vedere. Şi tot în exterior vom populariza aplicaţiile care se găsesc pe smartphone şi care îmbunătăţesc viaţa nevăzătorilor, astfel că publicul poate înţelege cum funcţionează această tehnologie. Avem un spaţiu foarte colorat, pe care l-am făcut cu ajutorul pictorului Laurenţiu Dimişcă, acest spaţiu exterior în care oamenii pot să experimenteze şi să fie recunoscători pentru culorile pe care le văd. Pot să se joace şi afară cu mingea de fotbal şi să înţeleagă ce înseamnă orientarea cu bastonul. Pentru cei care nu vor să intre în camera obscură, spaţiul acesta va fi decorat cu şase tablouri de Laurenţiu Dimişcă, iar fundalul este pictat de oamenii din parc. E un proiect colaborativ, e un fel de expoziţie colaborativă şi itinerantă. Am fost în Bucureşti în parcul Herăstrău, mergem în Cluj, pe bulevardul Eroilor, în Timişoara în Parcul copiilor şi în Arad, în Piaţa Avram Iancu.”




    În cadrul evenimentelor, participanții pot beneficia de ateliere gratuite de desen și pot descoperi tehnicile și imaginile tactile prin care nevăzătorii descoperă lumea. De la Dan Patzelt, preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Urbană şi iniţiatorul proiectului “Tehnologia equal”, am aflat că vizitatorii sunt uimiţi, pentru că la intrarea în camera obscură sunt rugaţi să închidă ochii, iar odată ajunşi în cameră, deschid ochii, dar nu văd nimic:



    E o senzaţie destul de puternică. Unul dintre feedbackuri a fost: Uau, acum am cu totul alt respect faţă de persoanele nevăzătoare!” Persoanele care ies înţeleg diferenţa dintre accesul imediat la informaţie, ceea ce avem noi în mod obişnuit şi accesul mediat, pe care îl au persoanele cu deficienţe de vedere. Ele au un acces mediat de baston, de aplicaţia de smartphone, cu ajutorul mâinilor în achiziţia de informaţie tactilă.”



    În România sunt aproximativ 100.000 de persoane cu afecțiuni de vedere, dintre care aproape 3.000 sunt copii. Dar pentru o mai bună înţelegere a lumii lor, suntem aşteptaţi să păşim în camera obscură în fiecare weekend în câte un alt oraş.

  • Proiect de educaţie digitală pentru copiii nevăzători din România

    Proiect de educaţie digitală pentru copiii nevăzători din România

    E-sight
    este un proiect de educaţie digitală şi integrare socială prin intermediul
    tehnologiilor moderne pentru copiii cu deficienţe de vedere. El s-a
    derulat în perioada mai 2014-iunie 2015, a fost derulat de către
    Organizaţia Salvaţi Copiii şi finanţat de către Fundaţia Orange. De acest
    proiect au beneficiat 400 de copii din unităţile de învăţământ speciale din
    Bucureşti, Timişoara, Cluj Napoca, Buzău, Târgu Frumos şi Arad, iar peste 1000
    de copii au fost informaţi cu privire la resursele destinate lor. La baza
    acestui proiect au stat rezultatele cercetării realizate de Organizaţia Salvaţi
    Copiii, care au arătat că 65% dintre copiii cu deficienţe de vedere ar dori ca
    publicul larg să cunoască provocările cu care ei se confruntă, fie că este
    vorba de accesul la educaţie sau la servicii online. De asemenea, majoritatea
    participanţilor la studiu şi-au manifestat dorinţa ca materialele şi creaţiile
    lor să fie împărtăşite cu persoane din comunitate.


    Prin activităţile acestui proiect şi
    prin rezultatele obţinute s-a demonstrat încă o dată nevoia de integrare
    socială a copiilor cu deficienţe de vedere, este de părere Teodora Stoica, de la Organizaţia Salvaţi
    Copiii: Primul
    obiectiv al proiectului a fost acela de a sprijini exprimarea
    liberă a copiilor şi de a stimula interacţiunea lor cu ceilalţi. Cel de-al
    doilea obiectiv a fost acela de a creşte gradul de conştientizare cu privire la
    situaţia copiilor nevăzători şi, nu în ultimul rând, am dorit să asigurăm
    accesul acestor copii la resurse educaţionale care să fie adaptate nevoilor
    lor. Pentru a duce la bun sfârşit primul obiectiv, am organizat o serie de
    activităţi nonformale. Aşadar, am format un grup de 55 de tineri
    voluntari care au mers în Bucureşti, Arad, Timişoara, Cluj Napoca,
    Târgu Frumos şi Buzău şi au derulat activităţi nonformale cu
    copiii. Rezultatele acestor activităţi au fost proiecte artistice precum
    picturi, colaje, planşe şi figurine…Apoi ne-am dorit să creştem gradul de
    conştientizare cu privire la situaţia persoarelor nevăzătoare şi atunci
    am decis să organizăm expoziţii. In
    perioada 29 mai-17 iunie am organizat în oraşele Buzău, Arad, Cluj
    Napoca, Timişoara şi Târgu Frumos o serie de expoziţii în care am
    prezentat lucrările pe care copiii le-au făcut în cadrul activităţilor
    nonformale.



    Proiectul Esight a inclus şi dezvoltarea unei platforme online www.e.sight.ro cu
    informaţii şi aplicaţii necesare acestor copii ( tutoriale, aplicaţii
    mobile, programe de citire). De asemenea, Biblioteca Naţională a României propune
    facilitarea accesului la informaţie a persoanelor nevăzătoare, contribuind la
    integrarea lor în mediul cultural şi educativ şi mai apoi pe piaţa muncii, după
    cum ne spune Claudia Serbănuţă, director general al BNR: O
    să propunem publicului, inclusiv celor cu dizabilităţi de vedere, servicii de
    împrumut al cărţilor în format accesibil. Deci, până la sfârşitul anului
    aş vrea, dacă nu aveţi permis de bibliotecă, să ne scrieţi ca să obţineţi
    unul şi de pe orice calculator să puteţi descărca cărţi pe care să le
    citiţi. Este un prim serviciu de acest fel în România şi am vrea să ne
    spuneţi ce poveşti vreţi să citiţi. Ceea ce încearcă Biblioteca Naţională
    Română este să vă faciliteze întâlnirea cu acea lucrare care să vă dea
    încredere că sunteţi mult mai puternici decât credeţi şi să vă dea puterea,
    dumneavoastră şi celor care vă ajută, să mergeţi mai departe.

    Proiectul E sight a presupus şi realizarea unui documentar care a prezentat
    povestea Liviei Frona, o fetiţă nevăzătoare din Târgu Frumos în vârstă de
    10 ani, pasionată de pian: Imi place foarte mult să cânt la
    pian, deoarece simt o legătură cu el. Compozitorul meu preferat este
    Mozart. Atunci când cânt la pian simt o bucurie mare în suflet. Pe viitor
    vreau să devin pianistă şi, dacă se poate, aş vrea să ajung acolo unde s-a
    născut Mozart, în Austria.

    La fel de talentat este şi Eu­sebiu Toma. Are 17 ani, este în clasa a XI-a
    şi iubeşte muzi­ca popu­lară: La început a fost destul de
    greu pentru că nu mă aşteptam să fiu
    în stare să ajung la nivelul acesta.. Aveam de învăţat…. toată viaţa
    noastră este o cursă..pe care trebuie să o câştigăm, până la urmă. Am
    început la cînt la vârsta de 9 ani, aveam o orgă de jucărie… Părinţii mei au
    vorbit cu un profesor de la Liceul Pedagogic din Botoşani, au văzut că-mi place să cânt şi la început am lipit nişte buline pe orgă,
    fiecare cu diferite forme să învăţ clapele. Si aşa am cântat uşor, uşor..
    Când eram în clasa a 5-a, mama mi-a luat un fluier şi memoram melodiile,
    nu aveam portativ, ca nevăzător îmi era greu.. Am început să învăţ fiecare
    piesă după ce o înregistram pe telefon. Apoi am trecut la clarinet, caval,
    ocarină şi vreau să iau şi câteva instrumente de suflat: cimpoi, tilincă…



    Persoanele cu
    deficienţe de vedere reprezintă un grup defavorizat la nivelul societăţii
    româneşti, indică studiile efectuate în ultimii ani care plasează România
    pe ultimele locuri la integrarea acestora pe piaţa muncii. Doar 1 din 15 tineri
    nevăzători îşi găsesc un loc de muncă. Simona Penescu, director executiv
    interimar al Fundaţiei Orange România: La nivel
    teoretic, la nivel legislativ, stăm destul de bine. Există o lege
    care obligă companiile mari să angajeze persoane cu deficienţe. Problema este
    că stăm foarte prost la partea practică, la implementarea legii. Sunt foarte
    multe cazuri în care angajatorii preferă să plătească amendă la stat, decât să
    angajeze persoane cu deficit de vedere, pentru că le este teamă. Am putea
    să organizăm nişte discuţii, nişte workshopuri cu angajatorii să le explicăm.
    Culmea, puţinii angajatori care angajează persoane cu deficienţe de vedere sunt
    extrem de multumiţi de munca pe care o prestează aceste persoane. Deci trebuie
    să-i facem să înţeleagă abilităţile persoanelor cu dizabilităţi.



    Odată
    cu terminarea liceului posibilităţile de continuare a studiilor pentru tinerii
    cu deficienţe de vedere sunt extrem de reduse. Cei care reuşesc să se integreze
    educaţional sunt ajutaţi de părinţi, care suportă costul echipamentelor performante
    necesare pentru adaptarea cursurilor la nevoile lor. De exemplu, licenţa
    pentru un program care redă vocal textul afişat de un ecran de calculator costă
    în jur de 1000 de euro.



    In România trăiesc aproximativ 3200 de copii şi peste 100 de mii de adulţi cu handicap vizual.

  • Prima ediţie a Festivalului naţional de film pentru nevăzători

    Prima ediţie a Festivalului naţional de film pentru nevăzători

    Zece filme româneşti mai vechi şi mai noi au fost prezentate la prima ediţie a Festivalului naţional de film pentru nevăzători. Organizat la Bucureşti, în perioada 15-19 mai, festivalul a oferit posibilitatea nevăzătorilor, dar şi celor interesaţi de o experienţă altfel, proiecţia mai multor filme de marcă. Au putut fi vizionate: Aferim!, de Radu Jude, Marţi, după Crăciun, de Radu Muntean, Poarta Albă, de Nicolae Mărgineanu, Roxanne, de Vali Hotea, Medalia de onoare şi Poziţia copilului, ambele de Călin Peter Netzer, După dealuri, de Cristian Mungiu, Despre oameni şi melci, de Tudor Giurgiu, Love Building, de Iulia Rugină, şi America, venim, de Răzvan Săvescu.

    Cele cinci zile de festival au fost găzduite de Cinema Elvira Popescu şi de Cinematograful Muzeului Ţăranului Român, unde filmele au fost prezentate cu descriere audio, ce s-a auzit în căştile înmânate la intrarea în sală, căşti asemănătoare celor pentru traducerea simultană.

    Festivalul a fost organizat de Fundaţia Cartea Călătoare, în parteneriat cu Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc. Am invitat-o pe Gabriela Dima, managerul proiectului şi reprezentanta fundaţiei Cartea călătoare să ne spună cum s-a născut această idee: Filmele cu descriere audio au început să fie realizate în România în anul 2007 şi au fost foarte bine primite de către publicul spectator nevăzător şi nu numai. Pentru că începând cu anul 2009, în fiecare an, la Festivalul internaţional de film Transilvania, avem o proiecţie de film cu descriere audio. Dar această singură proiecţie pe an într-un cinematograf nu era suficientă, motiv pentru care am considerat, tocmai pentru că ele sunt foarte bine primite, că ar fi nevoie de o mult mai bună popularizare şi promovare a lor, atât în rândul opiniei publice, pentru că este foarte important ca oamenii obişnuiţi să ştie că filmele sunt şi pentru persoanele cu deficianţe de vedere, dar mai ales în rândul industriei cinematografice: producători, regizori, distribuitori de film, cinematografe. Şi asta astfel încât, atunci când realizează un film, să ia în considerare şi opţiunea de a şi îl accesibiliza din start, nu să vină o accesibilizare ulterioară, ci imediat ce apare pe piaţă, el să apară şi accesibilizat. De aceea am considerat că un festival de film pentru nevăzători, organizat la Bucureşti, ar avea o mult mai bună promovare, ar avea un mult mai mare impact la nivel naţional, şi am hotărât să-l organizăm.
    Producătorii de filme din România au fost încântaţi de cum au auzit de acest proiect, pornind de la ideea că viaţa nu se termină numai pentru că ţi-ai pierdut vederea şi în continuare te poţi bucura de toate artele. Gabriela Dima, managerul proiectului, revine cu detalii: Am dedicat această ediţie a festivalului filmului românesc, pentru două motive: cinematografia este într-un trend acum, pe de altă parte oamenii din industrie au răspuns foarte bine solicitării noastre de a accesibiliza filme. A fost suficient să dăm un telefon sau să trimitem un email şi răspunsul a fost da şi nu a fost nevoie să încheiem multe contracte. Noi suntem la început şi pentru filme străine ar fi existat o muncă suplimentară pentru a obţine acordul pentru copy-right. Am hotărât ca în acest prim festival să distribuim doar filme româneşti, pentru care acordul era mult mai uşor de obţinut şi un alt motiv este că scopul nostru este să lucrăm cu industria din România în primul rând.
    Descrierea audio face filmele accesibile atât nevăzătorilor, cât şi persoanelor care nu mai au o vedere bună. Alături de coloana sonoră a filmului mai este introdusă o bandă pe care sunt oferite explicaţiile suplimentare foarte importante pentru înţelegerea cu adevărat a acţiunii filmului. Gabriela Dima: Înseamnă că în pauzele dintre replicile actorilor se inserează elemente precum mimică, gestică, decoruri, costume, relaţiile dintre personaje, orice informaţie care ar ajuta înţelegerea filmului. Pentru că se construiesc la un moment dat din decor, din umbre, din lumini, anumite emoţii, regizorul încearcă să transmită ceva prin toată construcţia, iar noi, prin descrierea audio, trebuie să subliniem şi acel lucru. Recunosc că aceste secvenţe care sunt complexe şi nu au dialog şi au doar imagine sunt şi cele mai greu de descris. Vă dau un exemplu: ultimul minut din Poarta albă, a necesitat 45 de minute de vizionare pentru a fi descris. Pentru 45 de minute ne-am uitat la acea secvenţă ca să reuşim să transmitem ceea ce regizorul a vrut să spună: să facă legătura cu începutul filmului, să lege povestea până la final. Asta înseamnă descriere, această descriere apare doar în pauza dintre replicile actorilor, acesta este şi motivul pentru care de fapt proiecţiile sunt pentru toată lumea.
    În plus, interlocutoarea noastră ne-a spus că oameni care văzuseră filmele odată, au spus că o mulţime de lucruri care le-au scăpat prima dată şi le-au auzit în descriere. Ne explică de ce se întâmplă aceasta tot Gabriela Dima: Am accesibilizat (filmul) Aferim, şi pentru că a fost lansat mai târziu dar am dorit foarte mult să îl avem în festival. Au lucrat mai mulţi din echipa noastră. Este acolo o secvenţă în care personajul principal este torturat. Şi ai tendinţa în momentul în care descri, din cauza sunetului, să presupui că cei care se uită la secvenţă, oamenii din sat, au aceleaşi emoţii ca şi tine. Am realizat că ne deranjează foarte mult zgomotul, ţipetele celui torturat, motiv pentru care am oprit sunetul şi am privit numai pe banda de sus, şi am văzut doar feţele: la 1835 oamenii aceeia se uitau la tortură ca la un spectacol obişnuit, nu exista niciun pic de compasiune pe faţa lor. Dacă n-ai fi avut partea aceea de descriere audio ai fi presupus că ei simt ceea ce simţi tu acum şi e total greşit. Iarăşi un plus pe care îl dă descrierea audio.
    Dacă prima ediţie a festivalului nu a avut premii, de anul viitor, organizatorii îşi propun să iniţieze o competiţie între producătorii de filme de scrut metraj accesabilizate.

  • Caravana Casper

    Caravana Casper

    La începutul lunii iulie, două echipe de biciclişti în tandem au pornit într-o caravană ce va parcurge un traseu format din câte 26 de oraşe. În fiecare oraş la ora 11 dimineaţa, ei demolează un zid simbolic, în principala piaţă a oraşului în care se află. Zidul este compus din cutii de carton însemnate cu litere care formează cuvântul dizabilitate”. Florin Georgescu are 38 de ani, este persoană cu deficit senzorial, absolvent al facultăţii de psihopedagogie din Bucureşti, doctor în psihologie, a participat în ultimii trei ani la Marşul bicicliştilor care presupune parcurgerea distanţei Bucureşti — Constanta. A parcurs 1200 km în încercarea de a strânge fonduri pentru o persoană care avea nevoie de un transplant renal, pe ruta Bucureşti — Sighetul Marmaţiei, cu destinaţia muzeul Memorialul Durerii, a participat ca invitat ai multor asociaţii care promovează cicloturismul, la numeroase evenimente.



    Tot el este cel ce a parcurs distanţa Bucureşti — Londra (2000 km) pentru a marca startul Jocurilor Paralimpice. În toate aventurile sale este însoţit de prietenul şi partenerul său, Alexandru Răcănel. În acelaşi timp, din Mediaş, au pornit pe tandem Butu Arnold Csaba şi fiica lui, Andrea Szabina, care vor traversa cealaltă jumătate de ţară. Butu Arnold Csaba este, de asemenea, un biciclist nevăzător, care a participat la Jocurile Paralimpice de la Beijing, iar în prezent, a început calificările pentru Jocurile Paralimpice din Brazilia.



    Cum a ajuns să facă toate aceste lucruri povesteşte Florin Georgescu: În 2008 am intrat în legătură cu o asociaţie care se cheamă Bate Şaua. Am întrebat de unde putem achiziţiona o bicicletă tandem. Oamenii au fost extrem de receptivi, ne-au ajutat chiar şi cu nişte bani pentru achiziţionarea primei noastre biciclete. În 2009 am efectuat împreună cu Alexandru Răcănel un semitur de ţară, de la Bucureşti la Sighetul Marmaţiei, având ca punct terminus Memorialul Durerii. Ulterior am înfiinţat asociaţia Tandem apoi în 2011 am realizat un record naţional pentru viteză la automobilism pentru nevăzători pe pista aeroportului de la Craiova. Anul trecut am pedalat de la Arad la Londra, în cadrul unei campanii care se chema Vezi dincolo de limite”. Acum am fost invitat în Caravana Casper de către asociaţia Assoc din Baia Mare şi de către Euroins România care ne-au oferit bicicletele pe care mergem.”



    Caravana Casper poartă numele unui sistem computerizat de evaluare a gradului de dizabilitate a unei persoane şi analizează persoana din punct de vedere social, punând accent pe ce poate să facă persoana şi nu pe ceea ce nu poate ea, aşa cum este modelul actual de evaluare medicală din România. Caravana Casper vine la sfârşitul unui proiect cu finanţare europeană, al cărui principal obiectiv era de a accesibiliza piaţa muncii pentru persoanele cu dizabilităţi, spune Florin Georgescu: Sloganul acestei campanii este Dărâmă ziduri pentru a construi punţi”. Este vorba de acele ziduri care ne despart mai mult sau mai puţin arbitrar în tot felul de categorii sociale. Nădăjduiesc ca măcar un om să plece acasă cu ideea că lucrurile pot fi realizate în echipe mixte alcătuite din persoane cu dizabilităţi şi persoane valide. Mesajul meu personal este acela de a-i invita pe oameni să practice mult sport, mişcare în aer liber. Se doreşte a fi o pledoarie frumoasă pentru sport în general şi pentru paraciclism în particular, pentru că paraciclismul este extrem de slab reprezentat la noi în ţară.”



    Cele două echipe sunt deja la jumătatea traseului pe care îl au de parcurs. Florin Georgescu spune că în fiecare zi bicicliştii pedalează câteva zeci de kilometri. Am plecat de la Baia Mare, suntem la Alba Iulia şi ne îndreptăm către Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Bistriţa, apoi vom avea 3 zile de pauză şi ne vom duce la Suceava, Botoşani, Bacău, Vaslui, Piatra Neamţ, Focşani, Galaţi şi Brăila. Ne-am propus să pedalăm pe zi aproximativ 50-60 de kilometri, dat fiind faptul că avem un calendar foarte strâns. La fiecare 2 ore facem câte o pauză de hidratare şi de odihnă. Vremea a ţinut cu noi, n-am avut decât o zi cu ploaie însă drumurile ne-au creat uneori probleme destul de mari. În foarte multe oraşe am avut o surpriză plăcută să constatăm că oamenii reacţionează foarte bine la mesajul nostru, sunt interesaţi şi foarte participativi, însă aşa cum ne aşteptam de la început au fost şi locuri unde participarea a fost destul de scăzută, însă ne asumăm acest lucru, ştim că nu e uşor să ne facem mesajul cunoscut.”



    Cele două echipe se vor întâlni la Bucureşti pe data de 1 august, când în centrul oraşului va fi organizat un eveniment ce va marca finalul caravanei. Florin Georgescu şi Alexandru, prietenul şi coechipierul său, doresc sa promoveze sportul şi ca modalitate de integrare în societate a persoanelor cu abilităţi. Au şi un proiect prin care doresc sa doneze biciclete tandem liceelor de nevăzători din ţară pentru a pune bazele paraciclismului în Romania.