Radio România Internațional

Tag: nevoiasi

  • Non-conformism în sprijinul celor nevoiaşi

    Non-conformism în sprijinul celor nevoiaşi

    Donaţii pentru tratamentul medical al unui copil
    bolnav de cancer, strângere de fonduri pentru dotarea unor şcoli cu cărţi şi
    calculatoare sau a unor spitale cu aparatură de ultimă generaţie… În ultimii
    ani, au loc din ce în ce mai multe campanii asemănătoare de întrajutorare,
    organizate nu de instituţii sau de autorităţi publice, ci de persoane
    particulare. Oameni tineri, dornici de o schimbare în bine şi prea nerăbdători
    ca să aştepte intervenţia statului, fac voluntariat în cadrul unor fundaţii
    caritabile, multe înfiinţate chiar de ei. Aceste asociaţii poartă, evident,
    emblema personalităţii celor care le fondează. De pildă, Beard Brothers din
    Cluj a pornit de la o gaşcă de nouă prieteni, motociclişti bărboşi şi tatuaţi,
    care au făcut din imaginea lor atipică un brand. Cornel Hoza, unul dintre
    bărboşi, ne spune ce au reuşit să facă folosindu-se de această imagine:
    Ne-am înfiinţat în 2013, în luna noiembrie. Avem planuri mari, vrem să fim
    cât mai implicaţi în societate şi să ajutăm cât mai multă lume. Până în
    momentul de faţă am organizat şapte campanii mari, plus alte evenimente şi campanii-satelit.
    Ne implicăm în orice tip de acţiune caritabilă, nu acţionăm conform unui
    pattern. Dacă simţim că trebuie să ne implicăm în ceva, o s-o facem. Până acum
    am strâns bănuţi pentru un băieţel cu cancer, am făcut rost de un microbuz
    pentru o grădiniţă specială.


    Alte campanii ale celor de la Beard Brothers au
    presupus ecologizarea zonelor de petrecere şi
    colectarea deşeurilor, dar şi strângerea de donaţii pentru câteva familii
    nevoiaşe.L-am mai
    întrebat pe Cornel Hoza în ce măsură non-conformismul lor le-a asigurat succesul campaniilor? A contat? Cu siguranţă. Mai ales când vezi un bărbos masiv şi
    tatuat vânzând prăjiturele în parcul mare din Cluj-Napoca… Are impact. În
    plus, am avut şi campanii când ne-am ras în cap în centrul oraşului ca să
    strângem fonduri. Noi încercăm să facem lucrurile astea într-o manieră
    diferită. Totul a început de la o gaşcă de 9 prieteni, dar acum, după ce ne-am
    dezvoltat, au intrat în asociaţie tot felul de oameni, provenind din diverse
    profesii şi cu tot felul de preocupări. Dar toţi avem o dorinţă comună de a
    face ceva pentru alţii. Noi nu avem nici un beneficiu din această asociaţie,
    acţionăm exclusiv pe bază de voluntariat.


    Bărbile, tatuajele, motocicletele,
    dar, mai ales, spiritul lor empatic, le-a adus celor de la Beard Brothers un
    număr din ce în ce mai mare de membri. Acum în asociaţie sunt 29 de bărboşi
    cărora li s-au alăturat şi 30 de fete în divizia de sisterhood.


    Interesul pentru
    ecologie şi călătorii i-a făcut şi pe membrii asociaţiei Free Mioriţa să-şi
    combine pasiunile cu dorinţa de a face bine într-un mod non-conformist. Despre
    începuturile asociaţiei, care datează din 2012. Iulian
    Angheluţă: Am început cu acţiuni de ecologizare a plajelor, cu acţiuni de strângere de
    îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru persoanele mai puţin norocoase. Acţiunea noastră mai bine cunoscută a
    fost călătoria până în Mongolia, realizată cu o Dacie, tot în vara lui 2012. Am
    mers cu o Dacie în cadrul unui raliu umanitar. Provocarea a fost să ajungem cu
    maşina până acolo, apoi am donat-o unei organizaţii non-guvernamentale
    mongoleze care a vândut-o la o licitaţie laolaltă cu celelalte maşini
    participante la raliu. Proiectul presupunea digitalizarea Mongoliei unde
    majoritatea populaţiei e nomadă. Ideea era să le ofere copiilor nomazi câte o
    tabletă sau un suport digital pentru ca în felul acesta ei să urmeze o formă de
    educaţie în ciuda nomadismului.


    La întoarcerea din
    Mongolia, unde maşina Dacia botezată Mioriţa a fost donată, Iulian Angheluţă
    şi ceilalţi voluntari din cadrul asociaţiei au început să aducă lumină în
    satele româneşti neelectrificate. Lipsa luminii electrice afectează mult mai
    multe familii decât ne-am aştepta. Iulian Angheluţă: Potrivit
    datelor de la recensământul din 2011, sunt 284.000 de locuinţe fără curent
    electric în România. E cifra oficială. Poate o parte din aceste case nu sunt
    locuite, poate locuite nu sunt decât 100.000, dar oricum mai important e
    numărul oamenilor care locuiesc acolo. Sunt oameni săraci, iar într-o
    gospodărie pot trăi şi 5, şi 10 suflete care trăiesc fără
    electricitate.


    Începută cu satul Ursici din judeţul Hunedoara,
    campania de iluminare a celor de la Free Mioriţa a continuat cu alte sate din
    judeţele Suceava, Maramureş, Caraş-Severin şi Braşov. Acolo, voluntarii au adus
    panouri solare cumpărate cu donaţii de la sponsori şi persoane private şi
    transportate, cum s-a putut, în funcţie de condiţiile meteo şi nu numai: duse
    cu sania în timpul iernii, puse în căruţe trase de cai ca să ajungă în satele
    izolate, de munte. Astfel, încet-încet, mai multe şcoli din aceste localităţi
    izolate şi neelectrificate au primit lumină electrică odată cu instalarea
    acestor panouri fotovoltaice. Iulian Angheluţă: Continuăm în
    felul acesta linia ecologică prin care am iniţiat asociaţia. Costurile sunt
    mult mai mici, nu am defrişat nimic şi nu am întins nici un fir… Soarele e
    încă gratis… Echipamentele au nişte costuri, dar ele sunt în regulă. Până în
    primăvara acestui an, am iluminat patru şcoli despre care Ministerul Educaţiei
    habar n-avea că nu erau iluminate electric. Am continuat şi acţiunea de
    cercetare pe teren ca să vedem câte comunităţi şi câţi oameni sunt privaţi de
    electricitate. Avem de convins sponsori, dar mai grea e lupta cu
    autorităţile. Statul are nişte angajamente semnate cu UE, în plus există şi un
    angajament moral faţă de cetăţeni. După estimările mele sunt zeci de mii de
    oameni care trăiesc în întuneric, folosindu-se doar de lumânare, lampă cu gaz
    sau opaiţ. Sunt mii de familii care nu au acces la informaţie, neavând
    electricitate. Copiii lor n-au acces la o educaţie de calitate. Apar probleme
    de sănătate, căci ei îşi fac lecţiile la lampa cu gaz sau la lumânare. Vederea
    e afectată şi problemele sunt mari.


    Problemele sunt oricum mari, căci
    familiile care trăiesc în satele neelectrificate sunt sărace, iar sărăcia nu
    le-ar permite nici branşamentul la reţeaua electrică deja existentă, nici plata
    lunară a facturilor. Cât despre Iulian Angheluţă şi voluntarii de la Free
    Mioriţa, aceştia nu aşteaptă nimic în schimb. Doar speră să aibă suficientă
    energie pentru a face bine în continuare.

  • Sărbători la sfârşit de an

    Sărbători la sfârşit de an

    Desfăşurate pe un fond de stabilitate economică şi socială, dar şi sub semnul unor evoluţii pozitive, după alegerile prezidenţiale din noiembrie, primele sărbători din această iarnă au fost trăite cu intensitate de români. Într-un stat considerat a fi între primele zece din lume în privinta sentimentului religios şi în care peste 90 la sută dintre cetăţeni se declară creştini, Crăciunul a fost un moment de reflecţie şi de bucurie.



    Statisticile arată că şapte din zece români au oferit, de Crăciun, cadouri celor dragi. Majoritatea au cheltuit pentru masa festivă 65 de euro şi doar 14 la sută şi-au permis un buget mai mare de120 de euro; cu toate astea, numai 1 la sută dintre romăni au fost preocupaţi de cazurile umanitare. În unele situaţii, cadourile de Crăciun pentru nevoiaşi au venit din străinătate. Astfel, peste 20 de mii de copii cu vârste între 3 şi 13 ani care frecventează o formă de învăţământ din judeţele de nord, au primit daruri din Germania. 17 tiruri încărcate cu alimente şi articole de igienă au fost descărcate de sute de voluntari români şi străini, în 164 de localităţi.



    La Galaţi, s-a desfăşurat a treia ediţie a manifestării “Crăciunul inimilor” la care 5.000 de persoane au primit o masă caldă din care n-au lipsit preparatele tradiţionale cârnaţi, caltaboş, tobă, slănină şi tochitură cu mămăliguţă. Crăciunul a fost, în acelaşi timp, oriunde în România, un prilej de punere în valoare a folclorului local, bogat în colinde şi obiceiuri populare ancestrale.



    Unii colindători au reprezentat România în străinătate, cum este cazul a 30 de tineri din Drobeta Turnu Severin care au cântat şi anul acesta la Festivalul de Colinde de la Viena. Şi românii din străinătate au marcat Craciunul, în stil românesc. Concetăţenii noştri care trăiesc în Madrid s-au întâlnit, după tradiţie, la biserica ortodoxă Sfanta Fecioară Maria , cel mai vechi lăcaş de cult românesc din Spania. Ei spun că celebrarea, în comun, a sărbătorilor creştine le alină dorul de România. Acestia sunt, în general, românii care n-au putut reveni acasă, la sfârşitul anului.



    O cauză ar putea fi şi condiţiile meteorologice severe din ţară. Într-adevar, România se confruntă, zilele acestea, cu masive căderi de zăpadă, viscol şi temperaturi foarte scăzute Vremea severă a determinat autorităţile să închidă o serie de drumuri naţionale şi să ia măsuri pentru a normaliza aprovizionarea cu energie electrică şi reluarea în bune condiţii a circulaţiei rutiere, feroviare, maritime şi fluviale.

  • Taxi gratis

    Taxi gratis

    “Niciun gest de bunătate, indiferent cât de mic, nu e în zadar!” spunea un dicton al lui Aesop, folosit ca motto al unui proiect umanitar desfăşurat în Bucureşti. Alex Bobeş ajută de mai bine de un an persoane cu probleme medicale să se deplaseze acolo unde au nevoie. Mai precis, le oferă doritorilor un taxi gratis…



    Şi dacă vă întrebaţi: De ce gratis? Siteul proiectului lui Alex Bobeş dezvăluie intenţia fondatorului lui de a fi excepţia de la zicala potrivit căreia toate serviciile se plătesc în lumea asta. Un serviciu gratis, creat cu intenţia de a demonstra că putem ajuta şi noi, fără a aştepta recompense materiale, mai ales atunci când persoanele ajutate se află într-o situaţie financiară şi medicală gravă. Taxi Gratis reprezintă un gest benevol, pentru ajutorarea acelora care chiar au nevoie de un mijloc de transport gratuit.



    L-am întrebat pe Alex Bobeş, fondatorul proiectului Taxi Gratis, cum i-a venit ideea proiectului: “Ideea mi-a venit spontan, fiind conştient de problemele pe care le au persoanele cu dizabilităţi, când vine vorba de transport. Totodată, trăind experienţa asta cu mama mea când a avut nevoie de transport medical, am conştientizat că oamenii au nevoie de ajutor, pentru că autorităţile nu se implică la nivelul acesta şi am hotărât să mă implic eu personal în această problemă. Am început proiectul în aprilie 2013, la început printr-o platformă web, prin reclamă online, am găsit persoane cu dizabilităţi care aveau dificultăţi în a efectua drumuri către spital sau clinici, când aveau nevoie de analize sau când erau programaţi la centre medicale.


    Am început să-i ajut personal, benevol, ei mă sunau, eu îi ajutam cum puteam şi datorită mediatizării proiectului, în timp, a devenit foarte cunoscut. La început oamenii au fost destul de reticienţi, din cauză că proiectul este al unei persoane fizice şi nu de la autorităţi, dar în timp, câştigându-le încrederea prin ajutorul pe care l-am oferit, au fost foarte entuziasmaţi. Am pierdut de mult timp şirul oamenilor pe care i-am ajutat, la diverse intervale de timp ei revin şi-mi cer ajutorul, sunt foarte multe persoane care vin din afara Bucureştiului şi care mă sună. Pot spune că au rămas aproximativ 20-30 de persoane care mă sună mai des.”



    Alex Bobeş susţine acest proiect din fonduri proprii, dar susţinătorii pot găsi diverse modalităţi de implicare financiară pe siteul proiectului. Cu toate acestea, nu s-au găsit mulţi oameni care să dorească să ajute benevol, ne-a mai spus interlocutorul nostru, iar el nu a vrut să i se alăture persoane care nu înţelegeau scopul acestui proiect: pur şi simplu să ajute. Astfel, Taxi Gratis funcţionează doar în trei sectoare bucureştene, 2, 3 şi 6. De ce?


    “Pentru că sunt singura persoană implicată în proiect şi datorită proastei infrastructuri rutiere, a aglomeraţiei nu ar fi eficient nici pentru mine, nici pentru persoana pe care aş ajuta-o dacă m-aş deplasa dintr-un colţ al Bucureştiului în celălalt. Ar dura prea mult timp şi nu ne-ar avantaja pe niciunul. Timpul pe care îl aloc acestui proiect variază de la zi la zi, datorită faptului că diferă cererile şi distanţele. Într-o zi pot ajuta 2-3 persoane.”



    Transportul este efectuat cu o maşină personală, necolantată, neinscripţionată. Iar iniţiatorul proiectului nu este taximetrist, ci doar un om care şi-a propus să ajute. Problema transportului în rândul persoanelor cu dizabilităţi sau cu alte probleme medicale este una foarte serioasă şi reprezintă un calvar pentru marea majoritate dintre ele. L-am întrebat pe interlocutorul nostru ce a învăţat din desfăşurarea acestui proiect:


    “Oamenii ar trebui în primul rând să înveţe să fie mai solidari cu ceilalţi, mai ales cu persoanele care suferă de dizabilităţi, deoarece acestea sunt defavorizate din multe puncte de vedere. Transportul e numai una din problemele grave pe care le întâmpină ei. Am auzit foarte multe drame, spuse de cei pe care i-am ajutat. Şi ar trebui să fim conştienţi că le putem uşura viaţa acestor persoane care de cele mai multe ori trăiesc un calvar. În situaţia lor contează enorm o mână de ajutor. Există foarte multe poveşti care m-au impresionat. Una mai recentă este cea a unei mame, care suferea de dizabilităţi, avea nişte probleme locomotorii foarte grave, nu se putea deplasa singură, iar fiul ei care o transporta zi de zi la o clinică avea şi el probleme, de alt ordin, nu locomotor, o căra în braţe în fiecare dimineaţă, în jur de 3-4 km, până la clinică, amândoi se aflau într-o stare foarte gravă şi cu toate acestea, m-a impresionat foarte mult faptul că fiul, cu toate problemele lui, era conştient că părintele trebuie să ajungă la clinică. Îşi căra mama în braţe, vară sau iarnă, zi de zi, în fiecare dimineaţă.”



    Spre deosebire de taximetrişti, interlocutorul nostru ne-a mărturisit că acoperă o distanţă de 3 ori mai mare atunci când ajută pe cineva. Şi asta pentru că porneşte din locul în care se află când primeşte splicitarea, merge până la locul unde locuieşte persoana care are nevoie de ajutor, o conduce pe aceasta la destinaţie, după care, la final, o aduce înapoi. Din această cauză costurile sunt mari.



    Pe site-ul TaxiGratis.ro puteţi afla sub ce forme puteţi sprijini acest proiect, el implicând costuri diverse, de la găzduire şi design site, promovare online, combustibil, piese auto, mai des decât în mod obişnuit, din pricina drumurilor proaste din Bucureşti. În plus, Alex Bobeş îşi doreşte extinderea proiectului, pentru care ar fi necesare cel putin două maşini pentru fiecare sector deservit, pentru a putea ajuta cât mai multe persoane. Ajunşi acolo, ar fi necesară o promovare a proiectului în spitale, policlinici, scări de bloc: afişe, materiale publicitare. Nu putem încheia decât amintind unul din îndemnurile de pe siteul proiectului şi anume: ”Pentru că proiectul are nevoie de oameni ca tine pentru a supravieţui, îţi mulţumim dacă distribui mai departe mesajul nostru.”