Tag: Nicolae Ciuca

  • Declarații de Ziua Națională

    Declarații de Ziua Națională

    Românii au sărbătorit, duminică, pe 1 decembrie, Ziua Națională, anul acesta împlinindu-se 106 ani de când toate provinciile în care sunt majoritari au intrat sub autoritatea Bucureștiului.

    Așadar, data de 1 decembrie 1918 marchează constituirea statului național unitar român. La sfârşitul Primului Război Mondial, au intrat in componenta Regatului României toate provinciile locuite majoritar de români aflate, până atunci, sub autoritatea imperiilor austro-ungar și țarist: Transilvania, Banatul, Bucovina și Basarabia.

    Preşedintele Klaus Iohannis, care a găzduit ultima recepţie dedicată Zilei Naţionale în calitate de şef al statului, a transmis un mesaj de unitate şi solidaritate pentru a depăşi crizele şi a merge cu demnitate înainte. Acesta consideră că poporul român este puternic şi ataşat valorilor democratice şi va continua să apere aceste valori.

    Klaus Iohannis i-a îndemnat pe români să privească înapoi cu recunoştinţă la sacrificiile şi lupta pentru unitate şi suveranitate, dar şi înainte către viitorul care trebuie construit cu înţelepciune.

    Klaus Iohannis: „Pe 1 decembrie 1918, înaintaşii noştri au reuşit să-şi îndeplinească visul de a avea o singură ţară, înfăptuind, la Alba Iulia, Marea Unire. De atunci am trecut prin războaie, dictatură, revoluţie, crize sanitare şi economice grave. Prin spiritul de unitate şi solidaritate manifestat în faţa obiectivelor comune, am reuşit, mereu, să depăşim aceste crize, să ne adaptăm şi să ne ridicăm mai puternici ca înainteˮ.

    La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că Ziua Naţională din acest an este mai importantă ca niciodată, subliniind nevoia unui Parlament care „să ţină lucrurile sub control’, pentru a nu aluneca „pe o pantă periculoasăˮ.

    „Acest 1 Decembrie este despre a alege între stabilitate şi haos, între dezvoltare şi austeritateˮ, a afirmat premierul Ciolacu. Potrivit acestuia, este nevoie de echilibru, pentru a păstra direcţia pro-europeană a României, pentru a continua investiţiile cu fonduri europene şi pentru ca oamenii să îşi păstreze locurile de muncă şi pensiile.

    Şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a evidențiat, într-un mesaj de Ziua Naţională, datoria de a pune stabilitatea, dialogul şi respectul faţă de cetăţeni pe primul loc, în contextul actualei perioade marcate de provocări şi decizii importante.

    „Este momentul în care ne reamintim de sacrificiile înaintaşilor noştri, care au pus temelia unui stat unit şi suveran, dar şi de responsabilitatea pe care o avem să ducem mai departe această moştenireˮ, a transmis președintele Senatului, care a făcut un apel la unitate.

    „Îmi doresc ca această zi să ne reunească, indiferent de diferenţele noastre de opinii, în jurul valorilor care ne definesc ca naţiune: unitate, solidaritate şi credinţă într-un viitor mai bun. România are resursele şi potenţialul să crească, dar pentru aceasta este nevoie de muncă, onestitate şi curajˮ, a subliniat Nicolae Ciucă.

  • Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL

    Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL

    Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. ‘Dragi români, vă mulţumesc pentru încrederea acordată! Demisionez din funcţia de preşedinte al PNL’, a precizat Nicolae Ciucă, într-un mesaj video.

     

    El subliniază că ‘partidele tradiţionale, chiar şi aşa, cu multe erori de programare, sunt cele care trebuie să ţină România unită’.

     

    Nicolae Ciucă s-a situat pe locul 5, cu 8,79%, la alegerile prezidenţiale de pe 24 noiembrie 2024.

  • Jurnal românesc – 25.03.2024

    Jurnal românesc – 25.03.2024

    Jurnal românesc

     

    Preşedintele Senatului si al PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, că Republica Moldova (majoritar românofonă) şi România trebuie să rămână pe drumul comun, cel european, pentru bunăstarea cetăţenilor celor două ţări. El s-a întâlnit, la Chişinău, cu membrii PNL Diaspora Republica Moldova.

    ”Acest an electoral este crucial pentru ţările noastre. Trebuie să conştientizăm şi să vorbim tot mai mult despre pericolul extremismului, ai cărui vectori răspândesc promisiuni deşarte, când tot ceea ce pot aduce ei este haos şi dezbinare. Trebuie să le limităm ascensiunea şi impactul şi să ne păstrăm drumul european”, a mai spus liderul liberal, potrivit unei postări pe pagina de Facebook.

    România rămâne cel mai apropiat partener şi prieten al Republicii Moldova, a transmis Nicolae Ciucă. ”Le vom fi alături necondiţionat”, a dat asigurări el.

    La Chișinău, presedintele PNL a adus un omagiu marelui poet Grigore Vieru. Creațiile sale ne vorbesc și astăzi despre cele mai importante valori pe care le avem: iubirea de neam și de patrie, a punctat Nicolae Ciucă.

    ICR de la Budapesta și Filiala Seghedin găzduiesc, până pe 10 aprilie, expoziția fotografică documentară “Morile Banatului”, realizată de Radu Trifan. Morile cartografiate vor fi prezentate sub forma unor panouri explicative, în limbile română și maghiară, parte dintre acestea fiind realizate pentru expunere outdoor, cu explicații în limbile română și engleză.

    În cadrul proiectului vor mai fi expuse obiecte tradiționale printre care: o moară de mână, o covată din lemn, o lopată din lemn pentru făină, precum și alte obiecte recuperate din mori abandonate.

    Totodată, va avea loc și proiecția filmului documentar “Morile Banatului”, subtitrat în limba maghiară. Acesta prezintă o cercetare amplă pentru identificarea morilor istorice, dar și eforturile susținute pentru reabilitarea și repunerea unora dintre ele în funcțiune. Cercetarea este accesibilă publicului larg în volumul “Morile Banatului. Patrimoniul mulinologic al județelor Timiș și Caraș Severin” de Radu Trifan. El este de profesie economist, având studii de licență și master în economie internațională.

    Cea mai importantă retrospectivă dedicată operei lui Constantin Brâncuși în Franța, un omagiu adus părintelui sculpturii moderne, este organizată de celebrul muzeu de artă modernă Centrul Pompidou din Paris, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Ambasada României în Franța, în perioada 27 martie – 1 iulie. Expoziția-tribut va reuni aproape 200 de sculpturi, fotografii, desene, filme, documente de arhivă, precum și elemente de mobilier din atelierul parizian al artistului.

    Prima și singura retrospectivă Brâncuși organizată la Pompidou a avut loc în anul 1995. Considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, Constantin Brâncuși s-a născut în 1876 în satul Hobița din județul Gorj. După studii de specialitate la Craiova (Școala de Arte și Meserii) și București (Școala de Bellearte), ajunge la Paris în 1905, unde interacționează cu avangarda artistică; activitatea sa creatoare va atinge apogeul între 1914 și 1940. După ce obține cetățenia franceză, în 1952, Constantin Brâncuși lasă statului francez, în 1956, atelierul și lucrările sale pariziene. Numeroase opere ale sale celebre se află în marile muzee din lume.  Moare la 16 martie 1957, fiind înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

    Ziua Mondială a Teatrului va fi celebrată la sediul ICR Londra cu spectacolul All’s Well That Ends (Totul e bine când se termină) de Andreea Tănase, pe  27 martie, spectacol nominalizat pentru Standing Ovation Award de London Pub Theatres.

    Realizat ȋn colaborare cu compania de teatru Kibo Productions, ȋi va aduce pe scena pe actorii Nicoleta Marica (România) și Gerardo Cabal (Mexic), coordonați de regizorul Leonard Băcică. Totul e bine când se termină e o piesă cu două personaje și a avut premiera în limba engleză pe 17 octombrie 2023.

    Spectacolul invită publicul la petrecerea de divorț dintre Daria și Radu, prezintă universul intim al vieţii de cuplu, spațiu ȋn care cei doi sărbătoresc cea mai importantă zi din viaţa lor. Aflându-se la finalul a 11 ani de căsnicie, protagoniștii vor ȋncerca, pe rând, să rememoreze momentele plăcute și mai puțin plăcute, amintindu-și cu nostalgie, ironie și umor tot ceea ce i-a determinat să se ȋndrăgosteasca și să pornească ȋmpreună pe un drum.Andreea Tănase a absolvit masterul de scriere dramatică în cadrul Universității de Arte din Târgu Mureș.

    Leonard Bacică este un regizor și producător de teatru roman, stabilit ȋn Marea Britanie. A debutat ca regizor ȋn 2019 cu spectacolul lectura O scrisoare pierdută ( A Lost Letter), premieră ȋn limba engleză a piesei lui I.L. Caragiale.

  • PPE – sprijin pentru aderarea deplină la Schengen

    PPE – sprijin pentru aderarea deplină la Schengen

    Partidul Popular European a adoptat în unanimitate, miercuri, în prima zi a Congresului său de la Bucureşti, un manifest electoral în care cere ca România şi Bulgaria să adere complet la spaţiul Schengen. Este vorba despre un document aprobat de cei peste 2 mii de participanţi la Congres. Cu alte cuvinte, manifestul a primit, surprinzător, şi votul popularilor din Austria, țară al cărei cancelar, Karl Nehammer, și el din aceeași familie politică, s-a opus, până acum, vehement acestei perspective, în ciuda faptului că românii și bulgarii sunt, de ani buni, pregătiți tehnic să intre pe deplin în zona de liberă circulaţie a persoanelor și mărfurilor, dar și în ciuda apelurilor repetate venite din partea oficialilor comunitari la cel mai înalt nivel.

    De altfel, la București, însuși preşedintele Partidului Popular European, Manfred Weber, a reiterat, miercuri, că România şi Bulgaria îndeplinesc toate criteriile, neuitând să amintească, însă, de provocarea venită din partea Vienei.

    “Vreau să le cer şi socialiştilor din Austria să îşi reconsidere poziţia, pentru că şi ei se opun ca România şi Bulgaria să aibă acces total în Schengen, aşa că avem o provocare austriacă în faţa noastră şi trebuie să convingem toate partidele de acolo să dea undă verde.” – a spus Manfred Weber.

    Românii care trăiesc şi lucrează în străinătate aşteaptă intrarea şi cu graniţele terestre în Schengen – a declarat preşedintele PNL, la co-guvernare în România, Nicolae Ciucă. Iar liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că amânarea aderării complete a României va dăuna Europei:

    Kelemen Hunor: “Tangoul politic din jurul aderării la spaţiul Schengen nu poate fi nici asumat, nici continuat. Trebuie să spunem acest lucru clar şi răspicat şi aici, în familia noastră politică. Putem şi vom proteja frontierele externe ale Uniunii. Suntem pregătiţi să facem acest lucru. Pot fi inventate tot felul de scuze şi pretexte pentru a amâna aderarea integrală totală la spaţiul Schengen, dar acest lucru va dăuna enorm de mult pe termen scurt. Îi rog pe toţi cei care au avut rezerve faţă de aderarea României la spaţiul Schengen să pună pe primul loc interesele noastre comune pe termen mediu şi pe termen lung, nu câştigul politic imediat.” 

    În decembrie anul trecut, Consiliul Uniunii Europene a votat intrarea României și Bulgariei doar aerian și maritim, din martie 2024, în Schengen. Pentru a accepta aderarea lor completă la spațiul de liberă circulație, deci și cu frontiera terestră – de altfel, cea mai importantă componentă, Viena a pus condiții. Vor păli ele în fața nevoii obținerii unui scor bun la scrutinul electoral din luna iunie pentru Parlamentul European sau dimpotrivă, îl vor potența?

  • Congres PPE la Bucureşti

    Congres PPE la Bucureşti

    La Bucureşti se desfăşoară, miercuri şi joi, Congresul Partidului Popular European. Participă peste 2.000 de delegaţi din 44 de ţări, printre care se numără preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şefi de state şi de guverne, preşedinţii de partide şi comisarii europeni care fac parte din familia politică a PPE.

     

    Discuţiile vizează alegerile europarlamentare, viitorul Uniunii, politicile europene, sprijinul pentru Ucraina. şi desemnarea candidatului la şefia Comisiei Europene. Ursula von der Leyen, actuala preşedintă, este singura înscrisă oficial în competiţie. Adunarea Politică a partidului a validat, marţi seara, candidatura acesteia.

     

    În documentul final al Congresului PPE se va regăsi şi solicitarea ca România şi Bulgaria să devină membre cu drepturi depline ale spaţiului Schengen.

    Potrivit preşedintelui PPE, Manfred Weber, cele două ţări respectă toate criteriile pentru aderarea la Spaţiul Schengen. El a spus că formaţiunea sa politică susţine ferm aderarea totală şi imediată a României şi Bulgariei şi a felicitat România pentru aderarea la spaţiul de liberă circulaţie cu frontierele aeriene şi maritime de la 31 martie.

    Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European, a asigurat Bucureştiul că este susţinut de “prieteni numeroşi” care îl vor ajuta să ajungă în Spaţiul Schengen, care nu va fi complet, potrivit acesteia, până nu va fi inclusă şi România.

     

    La Bucureşti este aşteptat şi cancelarul Austriei, Karl Nehammer, cel care a oprit intrarea României în spaţiul de liberă circulaţie, pe cale terestră.

  • Preşedintele Senatului României, la Chişinău

    Preşedintele Senatului României, la Chişinău

    Într-o zi, România şi Republica Moldova vor fi împreună în marea familie europeană. Acesta este mesajul transmis, la Chișinău, de președintele Senatului de la București, Nicolae Ciucă. El a făcut o vizităîn statul vecin, ex-sovietic, majoritar românofon, unde s-a întâlnit cu președinta republicii, Maia Sandu, și cu cel al Parlamentului, Igor Grosu. “Cetăţenii Republicii Moldova ştiu, deja, că România le este cel mai de încredere partener. Gândurile mele se îndreaptă, de asemenea, către sutele de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova care trăiesc în România şi care sunt îngrijoraţi pentru familiile lor de peste Prutˮ, a afirmat Nicolae Ciucă. Acesta a spus că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, iar România rămâne principalul său partener în acest demers.

    “Sunt convins că, pe măsură ce instituţiile Republicii Moldova vor implementa reformele necesare în domeniile-cheie, ideea europeană va deveni mai concretă, mai tangibilă, mai dorită. De către societate şi de către întreaga clasă politicăˮ, a adăugat Nicolae Ciucă. El a subliniat că Republica Moldova este o ţară independentă şi suverană şi singura care poate să îşi decidă soarta. Pe de altă parte, oficialul de la București a evidenţiat, la întâlnirea de la Chișinău cu preşedinta Maia Sandu, că războiul hibrid provocat de Moscova nu şi-a atins obiectivele în Moldova, iar aceasta este o victorie şi o veste foarte bună şi la Bucureşti.

    La rândul său, Maia Sandu a declarat că România este cel mai important partener politic şi economic al Republicii Moldova. Şefa statului a subliniat importanţa continuării proiectelor de interconectare energetică, inclusiv prin linia electrică aeriană Suceava-Bălţi, care vor spori independenţa energetică a ţării. Totodată, cei doi oficiali au discutat şi despre proiectele de modernizare şi construire a mai multor poduri peste râul Prut, care vor contribui la fluidizarea traficului transfrontalier, vor intensifica cooperarea economică dintre cele două maluri şi vor apropia şi mai mult Moldova de România şi Uniunea Europeană. Maia Sandu a mulţumit pentru ajutorul necondiţionat oferit de România de-a lungul timpului, menţionând că autorităţile de la Chişinău contează mult pe expertiza şi contribuţia României în procesul de integrare europeană. La întâlnirea cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, președintele Senatului de la București, Nicolae Ciucă a discutat subiecte ce vizează agenda de reforme, cooperarea interparlamentară, cooperarea în domeniul energetic şi accelerarea proiectelor de infrastructură.

    Oficialul de la București a amintit, cu acest prilej, că România asigură o parte din consumul de gaz al statului vecin. “Vom continua să sprijinim Republica Moldova pe acest plan, având în vedere şantajul energetic pe care Federaţia Rusă îl foloseşte ca pe o armă în relaţia cu restul Europeiˮ a adăugat Ciucă. Cei doi preşedinţi au discutat şi despre posibilităţile de extindere a cooperării în domeniul economic şi cel investiţional. De asemenea, oficialul român a mai transmis un mesaj de solidaritate şi sprijin în contextul de securitate deosebit de complicat pentru Republica Moldova

  • Dublă cetăţenie pentru românii din Spania

    Dublă cetăţenie pentru românii din Spania

    Spania este unul dintre statele europene care nu acceptă dubla cetăţenie, cu doar două excepţii, pentru Franţa şi Portugalia. Astfel, în acest moment, dacă un român vrea să devină cetăţean spaniol trebuie să îndeplinească anumite condiţii, iar principala este să renunţe la cetăţenia română – un lucru costisitor şi nedorit, care a făcut ca numărul celor care au făcut acest pas să fie nesemnificativ până acum. Aceasta în condițiile în care românii formează a doua comunitate din Spania ca mărime, după cea marocană: după criteriul rezidenţei acordate de stat şi valabile, numără 629 de mii de persoane, dar neoficial numărul trece de un milion.

    Lucrurile urmează să se schimbe, însă, prin concretizarea unui demers pornit în noiembrie 2022, când a fost, în oraşul mediteranean Castellón de la Plana, şedinţa comună a guvernelor României şi Spaniei. Atunci s-au stabilit un traseu comun de lucru şi comisii bilaterale care să pună în practică dubla cetăţenie pentru românii din Spania – o veste primită cu speranţă şi bucurie de către comunitatea românească. Dubla cetăţenie este un lucru pe care românii din Regatul Iberic l-au dorit şi cerut de mult timp.

    Prin obţinerea acestui drept se elimină, în primul rând, obligativitatea renunţării la cetăţenia română, dar sunt şi avantaje punctuale. De exemplu, românii vor putea avea acces la meserii şi funcţii din poliţie, armată sau administraţie pe care rezidenţii nu le pot avea în acest moment, iar deţinerea paşaportului spaniol le-ar aduce avantaje aferente acestuia, inclusiv, de exemplu, călătoria fără viză în Statele Unite ale Americii.

    Acest moment este mai aproape ca niciodată. Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie, a afirmat, luni, preşedintele Senatului de la București, Nicolae Ciucă, după întâlnirea pe care a avut-o cu omologul său spaniol, cu prilejul vizitei oficiale efectuate în aceste zile în Regatul Spaniei.

    “Vizita în Spania a început cu o întâlnire cu omologul Pedro Rollan Ojeda, cu care am discutat despre importanţa diplomaţiei parlamentare în relaţia bilaterală dintre ţările noastre. Împreună putem identifica soluţii comune la problemele celor două societăţi, îmbunătăţind relaţiile politice, comerciale şi culturale. Am fost impresionat de cuvintele calde, deosebite, cu care preşedintele Senatului Spaniei vorbeşte despre românii stabiliţi aici”, a scris oficialul român pe o rețea de socializare.

    Potrivit preşedintelui Senatului, “comunitatea românească din Spania are o vastă experienţă de muncă, este o resursă de înaltă calificare şi are o mentalitate occidentală”.

    Textul acordului dintre cele două țări privind dubla cetățenie a fost, deja, agreat de ambele părți, spun surse guvernamentale, iar documentul ar urma să fie semnat în curând, când premierul spaniol va veni în România.