A fost considerat mult timp cel mai
important reper al zonei. Astăzi, numele Văcărești a rămas în continuare
folosit datorită bulevardului care duce către Piața Sudului și parcului natural
care există foarte aproape de locul unde era amplasată mănăstirea în urma cu
patru decenii. Prin legea adoptată la 29 octombrie 1974 de forul legislativ al
Republicii Socialiste România era demarată sistematizarea urbană şi rurală.
Era vorba despre o politică de demolări a unei părți din centrul Bucureștiului,
așa cum o vedea Nicolae Ceauşescu. Până în 1977, politica a fost aplicată
izolat, cu atenție pentru detalii. Dar, după cutremurul de pământ din 1977,
Ceaușescu a trecut la aplicarea ei extensivă, prin demolări brutale și cu
tăierea de mari artere de circulație. Astfel, au dispărut zeci de mii de locuinţe particulare,
clădiri unice precum spitalul Brâncovenesc și Institutul de medicină legală
Mina Minovici, şi biserici. Unul dintre lăcașurile de cult căzute atunci a
fost şi marea mănăstire a Văcăreştilor.
Complexul a fost construit între 1716-1722 de principele
Munteniei Nicolae Mavrocordat, primul principe fanariot numit de Imperiul
otoman. Complexul avea o suprafaţă de aproximativ 18.000 metri pătrați şi două
incinte. Era amplasat pe dealul Mărţişorului, o zonă verde, cu multe livezi.
Arhitectul G. M. Cantacuzino considera că mănăstirea Văcăreşti era o creaţie
de apogeu a meşterilor formaţi la şcoala artei brâncoveneşti. Filmul
documentar Calea Văcărești de la începutul anilor 1970, realizat la cererea
Muzeului de Istorie a Municipiului București de studioul de film documentar,
este singurul rămas în arhivă care prezintă în detaliu uriașa mănăstire
dispărută. Cu atât mai prețioase sunt imaginile de atunci pentru privitorul de
azi cu cât lăcașul nu mai există. Din acest film am extras două fragmente de
comentariu, în primul dintre ele fiind explicată importanța tradiției
arhitecturii muntene din secolele anterioare în construcția Văcăreștilor.
Construcția așezământului de la Văcărești a început
în primăvara anului 1716, pe o cornișă de deal cu largă privire asupra
Bucureștilor, și s-a terminat în 1722. Îl avea ctitor pe Nicolae Mavrocordat,
prinț cu care se inagurează epoca domniilor fanariote în Țara Românească, după
cum glăsuiește pisania pe piatră, scrisă în limba română. Cele mai renumite
ctitorii muntenești erau Biserica Domnească din Curtea de Argeș, Cozia lui
Mircea cel Bătrân, mănăstirea Mihai vodă, care pe atunci era din sus de
București precum Radu voă era în jos de oraș, biserica Sf. Gheorghe din
București, dar mai ales ctitoria lui Brâncoveanu de la Hurezi. Ele au fost
monumentele care au inspirat pe meșterii domnitorului Nicolae Mavrocordat în
realizarea mănăstirii Văcărești.
Mănăstirea
mavrocordaților atinsese culmea artelor din secolul al 18-lea din Muntenia.
Aici se găseau cele mai importante lucrări de sculptură cum au fost coloanele,
basoreliefurile, decorațiunile din biserică și din afara ei. La Văcărești
exista cea mai mare bibliotecă, o pivniță-cramă, clădiri și dependințe ale
comunității monastice. Al doilea fragment selectat din film se referă la
atenția pe care Nicolae Mavrocordat a acordat-o ctitoriei sale care s-a
materializat în donații semnificative. Meritul principelui i-a fost recunoscut
și de posteritate.
Domnul a
înzestrat bogat această ctitorie și hotărî ca din veniturile ei, streinii să-i
primească, pe goi să-i îmbrace, flămânzii să-i sature, bolnavii să-i caute, pre
cei din temniță să-i cerceteze cu milă. Când în septembrie 1730 Nicolae
Mavrocordat a căzut răpus de ciumă, a fost înmormântat în biserica mănăstirii
într-un frumos mormânt de marmură, având sculptate stemele celor două țări
peste care domnise.
După mai mult de un secol de viață
monastică și spirituală, mănăstirea Văcăreşti își schimbă destinația la
jumătatea secolului al 19-lea. În timpul revoluției pașoptiste care a zguduit
Europa de la un capăt la celălalt, liderii revoluționari munteni au fost au
fost închişi în spitalul mănăstirii de către armata rusă. Astfel, mănăstirea
devenea penitenciar, fapt la care contribuise și construcția ei. În prima
incintă, principele Nicolae Mavrocordat prevăzuse o reședință domnească și un
corp de gardă pentru trupele care îi asigurau securitatea. În 1868 mănăstirea
devine închisoare în mod oficial unde erau încarcerați cei care complotau
împotriva statului, iar biserica și incinta a doua îşi păstrau destinaţiile
originale. La Văcărești au fost întemnițați nume importante ale culturii române
precum scriitorii Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Ioan Slavici. Aici a fost
încarcerat și Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul mișcării fasciste Legiunea
Arhanghelului Mihail în 1927, care, conform mărtuiilor sale, a fost inspirat de
o icoană din biserică. Regimul comunist instalat complet în România începând cu
anul 1948 a întemnițat adversari politici și oameni obișnuiți la Văcărești,
unul dintre cei mai importanți fiind episcopul greco-catolic Vasile Aftenie.
Dar la începutul anilor 80, pentru complexul Văcăreşti se
profila marea amenințare a dispariției. Proiectele de construcţii ale unei săli
gigantice de congrese, ale unui stadion imens, ale unei baze sportive şi ale
unui tribunal au dus la decizia de demolare. Eforturile disperate ale
specialiştilor de a salva complexul au fost zadarnice. Ordinul de dărâmare a
fost dat de Ceauşescu însuşi pe 2 decembrie 1984. După demolare, crucile,
coloanele şi toate piesele sculptate salvate au fost adăpostite la palatul
Mogoşoaia şi o mică parte la biserica Stavropoleos. În 1990 a apărut propunerea
de a se reconstrui întregul complex, însă acum acolo s-a ridicat un mall.