Tag: Nicolae Tilihoi

  • Sport Club RRI: Cronica meciului de fotbal România – Suedia

    Sport Club RRI: Cronica meciului de fotbal România – Suedia

    Două partide, două victorii! Acesta
    este bilanţul campaniei de jocuri amicale susţinute de reprezentativa de fotbal
    a României zilele trecute. Întâi a fost victoria cu 2-1 obţinută în deplasare,
    sâmbătă, în faţa Israelului. Marţi, tricolorii au învins Suedia, pe teren
    propriu, la Craiova, cu 1 la 0.


    Jocul de pe noul stadion din Bănie a început cu un moment solemn. Jucătorii
    ambelor echipe şi publicul au salutat memoria fostului internaţional Nicolae
    Tilihoi, care ne-a părăsit duminică. Om de bază al echipei de aur a
    Universităţii Craiova din anii ’80 ai secolului trecut, Tilihoi a strâns 10
    selecţii în prima reprezentativă a României.


    Prima parte a jocului cu Suedia a avut puţine faze spectaculoase. Practic,
    niciuna dintre echipe n-a reuşit să nimerească vreun şut pe spaţiul porţii. Debutul
    reprizei a doua a adus în atac formaţia scandinavă, care a ratat două bune
    ocazii de gol. În minutul 57 însă, Dorin Rotariu, proaspăt introdus în teren de
    antrenorul Cosmin Contra, a reuşit să înscrie. Jucătorul echipei belgiene
    Mouscron l-a driblat scurt pe fundaşul suedez Niklas Hult şi a tras la colţul
    lung, cu piciorul stâng, deschizând scorul.


    Până la final, ambele echipe au fost aproape de gol, însă scorul a ramas
    neschimbat.


    Să mai notăm că, în jocul cu Suedia, au debutat doi dintre cei mai valoroşi
    tineri jucători români: fundaşul Ionuţ
    Nedelcearu, în vârstă de 22 de ani, legitimat actualmente în Rusia, la Ufa, şi
    atacantul Dennis Man, de la FCSB, jucător care va împlini în august vârsta de
    20 de ani.


    Jocul cu Suedia a fost primul al Naţionalei pe noul stadion ”Ion
    Oblemenco” şi, totodată, primul la Craiova după o pauză de 14 ani. Trebuie
    amintit faptul că echipa României nu a pierdut niciodată în Bănie, bilanţul celor
    şapte partide disputate fiind de cinci victorii şi două egaluri. Ultimul joc avusese
    loc la Craiova pe 4 septembrie 2004, când tricolorii au învins cu 2 la 1
    Macedonia, meciu contând pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2006.