Radio România Internațional

Tag: Nicolae Titulescu

  • Nicolae Titulescu și diplomația română în Europa anilor 1930

    Nicolae Titulescu și diplomația română în Europa anilor 1930

    Diplomațiile țărilor care gravitează în jurul celor puternice au întotdeauna misiunea de a fi cu un pas înaintea evenimentelor. Ele trebuie să descifreze tendințe și intenții dacă este posibil chiar înainte ca ele să apară. Diplomațiile țărilor-satelit sunt prezente în capitalele și în toate locurile unde se iau decizii importante și de multe ori ajung chiar în poziții privilegiate. Așa a fost și cazul diplomației române din perioada interbelică la cârma căreia s-a aflat o vreme și Nicolae Titulescu (1882-1941).

     

    Sfârșitul primului război mondial lăsase în urmă o atmosferă tensionată și relații europene complicate, marcate de resentimente. Țările învinse din blocul Puterilor Centrale conduse de Germania nu se împăcau cu prevederile tratatelor de pace denumit generic ”sistemul de la Versailles”. Acesta însemna legalizarea pierderilor lor teritoriale și plata daunelor de război. Apariția Societății Națiunilor în 1919, strămoașa ONU de astăzi, era o încercare de a aduna la o singură masă reprezentanții tuturor națiunilor și de a discuta pentru a detensiona așteptările tuturor. România a fost o apărătoare a sistemului de la Versailles și a Societății Națiunilor prin care starea de fapt să fie menținută. Iar unul dintre cei mai activi diplomați a fost amintitul Nicolae Titulescu.

     

    Jurist de formație, Titulescu se născuse la Craiova, în sudul României. Face politică în cadrul Partidului Conservator Democrat și este adeptul intrării României în primul război mondial alături de Franța. După război, este ministru plenipotențiar în Marea Britanie, iar între anii 1928-1936 este ministru de externe în câteva guverne. Din 1921 este delegat permanent al României la Societatea Națiunilor, fiind ales de două ori, în 1930 și 1931, președinte al acesteia.

    Iosif Igiroșianu a fost un diplomat descoperit de Nicolae Titulescu. În 1997, Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română l-a intervievat pe Igiroșianu care a explicat de ce România s-a bucurat de o poziție privilegiată la Societatea Națiunilor și rolul pe care l-a jucat Nicolae Titulescu în obținerea ei. ”România era singura ţară din lume care avea o legaţie pe lângă Societatea Naţiunilor. Şi aceasta a fost acceptată de guvernul elveţian ca să-i facă o plăcere lui Titulescu. Pentru că Titulescu făcuse foarte multe lucruri pentru elveţieni, majoritatea adunărilor şi conferinţelor el le organiza în Elveţia pentru că-l interesa şi pe el. Și atunci, sigur că toate lucrurile acestea îi interesau pe elveţieni pentru că el a pus Geneva dintr-odată într-o lumină cu totul extraordinară.”

     

    Astfel, în structura diplomației române, reprezentantul de la Geneva de pe lângă Societatea Națiunilor devenea mai important chiar decât ministrul de la Berna. Diplomatul de la Geneva era privit ca un negociator cu țările importante, pe când cel de la Berna era considerat doar un funcționar având doar legături cu țara unde era trimis. Diplomatul român de la Geneva era cel de la care se aștepta să-și facă prieteni printre politicienii cei mai importanți și diplomații cei mai influenți și să-și creeze legături pe care să le pună în folosul României.

     

    Titulescu însuși a fost mai mult decât un reprezentat permanent al României la Geneva. La un moment dat, el a fost chemat să intermedieze o împăcare între guvernele francez și britanic. Prieten al premierului francez Pierre Laval, el era considerat un om foarte simpatic, cu multă prestanţă și foarte mult tact. Disputa dintre guvernele francez și cel britanic apăruse ca urmare a modului în care trebuia să fie tratată Germania. În general, Franța și Marea Britanie merseseră mână în mână în privința garanțiilor de securitate în Europa după primul război mondial. Cele două impuseseră semnarea tratatului de la Locarno în 1925 care garanta frontierele estice ale Franței. Însă la începutul anilor 1930, Marea Britanie propusese Franței o îmblânzire a politicii față de Germania, propunere pe care Franța nu o privea cu ochi buni din cauza temerii de renaștere a militarismului german. Bănuielile britanice mergeau și mai departe considerând că Franța încerca să domine Europa mai mult decât era capabilă Germania.

     

    În acel climat tensionat dintre Londra și Paris a apărut și figura lui Titulescu. Rolul său împăciuitor a fost amintit și de Iosif Igiroșianu. ”Ăştia mari nu voiau să se coboare, să se roage de ceilalţi să vină la întâlniri. Contactele nu se făceau prin ministere, se făceau prin şefii guvernelor sau prin personalităţi politice mari. Şi atunci, ei aveau nevoie de Titulescu. El fusese multă vreme ministru în Anglia, avea foarte mulţi prieteni, și francezii nu voiau să se roage de englezi, iar englezii nu voiau să se roage de francezi. Voiau ca totul să se aranjeze printr-o terţă persoană care să sondeze mentalităţile, atitudinile, să discute și cu unii, și cu alţii.”

     

    În 1936, Titulescu este îndepărtat din funcțiile publice din România din cauza antifascismului său și se exilează în Elveția și apoi în Franța. Va muri la Cannes în 1941, dezamăgit de cursul pe care o luase istoria.

     

  • Nicolae Titulescu, lider al diplomației românești și europene

    Nicolae Titulescu, lider al diplomației românești și europene

    În luna martie a acestui an, pe data de 4
    martie, s-au celebrat 140 de ani de la nașterea marelui om de stat al României
    din perioada interbelică, Nicolae Titulescu (1882-1941). Diplomat, jurist,
    profesor universitar și om politic, ministru al afacerilor externe, ministru
    plenipotențiar și președinte al Ligii Națiunilor, academician, Titulescu a fost
    una dintre personalitățile marcante ale istoriei și politicii României. La Muzeul
    Municipiului București, cu această ocazie aniversară, are loc o expoziție
    despre care am stat de vorbă cu Adina Rențea, curatoarea acesteia:


    Expoziția Nicolae Titulescu, lider al diplomației românești și europene este
    realizată în colaborare cu Muzeul Municipiului București, Fundația Europeană
    Titulescu, Ministerul Afacerilor Externe, prin Unitatea Arhive Diplomatice,
    Arhivele Naționale ale României și Romfilatelia. Expoziția se constituie
    într-un omagiu biografic în care vom regăsi documente și fotografii de epocă
    originale, cu privire la activitatea diplomatică și cariera politică a lui
    Nicolae Titulescu. De asemenea, în expoziție sunt prezente câteva mărturii ale
    prezenței sale la negocieri, tratative și dezbateri, sunt obiecte personale
    care au aparținut marelui diplomat și care nu au fost expuse niciodată până
    acum, printre care: livretul militar, pașaportul, jurnalele anilor 1920-1930,
    cărți de vizită, tabachere, ciocănelul folosit în calitate de președinte al
    Adunării Generale a Societății Națiunilor, Steaua României în grad de Mare
    Ofițer pe timp de pace.

    Sunt de asemenea fotografii importante care îl
    înfățișează pe Nicolae Titulescu în compania unor mari oameni de stat, scrisori
    ale marelui diplomat român către oamenii politici importanți ai vremii și, în
    original, în expoziție se regăsesc trei dintre cele mai importante documente pe
    care Nicolae Titulescu le-a ratificat în calitate de Ministru de Externe al
    României, și anume Pactul de organizare al Micii Înțelegeri, Convenția de
    definire a agresiunii și Pactul Antantei Balcanice, toate sunt în original
    în expoziție, grație colaborării cu Ministerul Afacerilor Externe și anume cu Arhivele
    Diplomatice.


    Adina Rențea a detaliat despre importanța personalității
    lui Nicolae Titulescu și itinerariul expoziției dedicate acestui mare om de
    stat:


    Este
    foarte important de subliniat că unele dintre ideile originale ale lui Nicolae
    Titulescu sunt extrem de actuale și în ziua de astăzi. Și anume: colaborarea
    popoarelor pe plan economic și politic, solidarizarea împotriva actelor de
    agresiune, păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, respectul
    suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale,
    precum și buna vecinătate între statele mari și mici, sunt doar câteva dintre
    ideile care i-au definit cariera de diplomat și om politic de stat. De aceea,
    pentru mulți dintre istoricii care i-au cercetat opera, el a fost definit drept
    una dintre cele mai importante personalități ale perioadei interbelice.

    Ne
    dorim ca această expoziție să fie vizitată de un public cât mai numeros, de
    studenți, de tineri care, să spunem, îmbracă haina diplomației, pentru că sunt
    obiecte cu un impact emoțional deosebit și care la vremea lor au făcut carieră.
    Foarte important este faptul că itinerarul expoziției nu se oprește aici, ea va
    fi prezentă în aprilie la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea , apoi,
    în mai, la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. Va mai fi prezentă în câteva muzee din țară, după care, sperăm
    noi, în cea de-a doua parte a anului, să mergem măcar într-unul dintre cele
    trei mari orașe europene care i-au definit cariera de diplomat al lui Nicolae
    Titulescu, și anume Londra, Paris sau Geneva.


  • Jurnal românesc – 18.03.2021

    Jurnal românesc – 18.03.2021

    Alegerile parlamentare din 2020 s-au desfăşurat corect, liber şi fără incidente, cu respectarea măsurilor sanitare, se arată într-un raport prezentat de Autoritatea Electorală Permanentă. Preşedintele instituţiei, Constantin Mituleţu-Buică, a declarat că îşi propune introducerea unor sisteme alternative de vot. “Votul prin corespondenţă l-am experimentat, trebuie să încercăm modernizarea sistemului electoral, încă avem în calcul maşini de numărat buletinele de vot, cât şi testarea, analizarea şi posibil introducerea unui sistem de vot electronic şi pe internet”, a spus şeful AEP. El a precizat că se află în contact cu autorităţile franceze, care vor testa votul electronic şi votul pe internet pe 30 mai cu ocazia alegerilor regionale din Hexagon.


    Mituleţu-Buică a mai anunţat că pe 26 martie va avea o întâlnire cu ambasadorul Olandei la Bucureşti pentru a stabili contacte cu instituţia omoloagă din Regatul Ţărilor de Jos. De asemenea, el a precizat că AEP a transmis o solicitare către Ambasada Statelor Unite şi către partenerii americani pentru a analiza sistemele de vot alternativ în vigoare peste ocean. “Vrem să ştim dacă în 2024 vom putea introduce vot electronic şi pe internet şi alte mecanisme de modernizare a procesului electoral”, a explicat Mituleţu-Buică. El a mai subliniat necesitatea unui Cod electoral care să unifice prevederile referitoare la alegeri şi la organizarea şi finanţarea partidelor politice din România.



    Guvernul Elveţiei a introdus România pe lista statelor cu grad ridicat de risc epidemiologic, transmite ministerul de Externe de la Bucureşti. Astfel, toate persoanele care cu 10 zile anterior intrării pe teritoriul elveţian s-au aflat, pentru mai mult de 24 de ore, pe teritoriul României trebuie să prezinte un rezultat negativ al unui test molecular de tip PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore. De asemenea, oamenii vor efectua obligatoriu o perioadă de carantină de 10 zile şi trebuie să se înregistreze la administraţiile cantonale din localitatea de destinaţie în maximum 48 de ore de la sosire.


    MAE român arată că măsura carantinei poate fi redusă dacă se efectuează un test în cea de-a 7-a zi, iar rezultatul este negativ, dar atrage atenţia că persoanele în cauză vor suporta costurile testării. Exceptate sunt persoanele implicate în asigurarea bunei funcţionări a sistemului medical, de ordine şi securitate publică şi a sistemului administrativ federal, transportatorii internaţionali de mărfuri şi persoane, oamenii care călătoresc în scop profesional sau medical urgent şi cei care au tranzitat un stat cu grad ridicat de risc epidemiologic, dacă şederea lor nu a depăşit 24 de ore. Bucureştiul le reaminteşte românilor că pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berna +41 313 51 36 39 sau +41 313 51 05 46. Pentru situaţii de urgenţă, conaţionalii au la dispoziţie linia telefonică specială a misiunii diplomatice +41 763 87 50 05.



    Fotografii de epocă inedite, care-l înfăţişează pe Nicolae Titulescu în calitate de ministru de externe al României, au fost prezentate pe pagina de Facebook a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia pe 17 martie, dată la care au fost marcaţi 80 de ani de la dispariţia marelui diplomat român. Ilustratele provin din colecţii private din ţară şi din străinătate, sunt însoţite de o fişă descriptivă în limba italiană şi cuprind date relevante despre viaţa şi cariera lui Nicolae Titulescu, despre activitatea sa ca diplomat român, dar şi ca membru şi respectiv preşedinte al Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor de la Geneva, actuala Organizaţie a Naţiunilor Unite.


    Licenţiat în drept la Paris, profesor de drept civil la Universitatea din Iaşi şi la Universitatea din Bucureşti, Nicolae Titulescu a contribuit la modelarea Europei de astăzi, la stabilizarea şi dezvoltarea economiei româneşti postbelice şi se bucură de prestigiu şi largă recunoaştere internaţională. Cei interesaţi de demersul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia pot regăsi fotografiile pe pagina de Facebook a instituţiei.



    “Vinerea Artelor”, programul permanent al ICR New York, prezintă publicului nord-american o nouă serie online intitulată “Conversaţii de atelier”, la care vor participa zece artişti români. Proiectul are la bază promovarea valorilor de egalitate de gen, astfel că prezintă un număr egal de 5 artişti şi 5 artiste. Evenimentul începe pe 19 martie cu prezentarea artistei Ioana Palamar, lector universitar la Facultatea de Arte Plastice și Design din cadrul Universității Naționale de Arte Plastice “George Enescu” din Iași şi se va desfășura în fiecare vineri pe toate platformele de socializare ale Institutului, Facebook, Instagram și YouTube. Manifestarea va continua pe 26 martie cu prezentarea artistului Cătălin Bădărău şi pe 2 aprilie, cu Lea Rasovszky. Seria se va încheia pe 11 iunie, iar programul complet poate fi consultat pe site-ul icr.ro şi pe pagina de Facebook a reprezentanţei culturale româneşti la New York.



  • Uniunea Europeană – “idealul creator” susținut de Nicolae Titulescu

    Uniunea Europeană – “idealul creator” susținut de Nicolae Titulescu

    Fără a se considera neapărat un idealist, Nicolae Titulescu a sprijinit
    activ proiectul unității europene, considerând că europenii au un suflet
    colectiv, chiar dacă exprimat printr-un grad foarte ridicat al diversității, după
    cum rezultă dintr-un articol al prof. dr. Vasile Pușcaș, publicat în
    Newsletterul Institutului European din România din iulie 2020.


    Sprijinind
    proiectul înaintat în perioada interbelică de Aristide Briand, Titulescu
    propunea spiritualizarea frontierelor și o nouă și solidă integrare,
    argumentând nevoia unui proiect european bazat pe colaborare și solidaritate.
    În contextul crizei economice interbelice și al scepticismului cu privire la
    rolul Europei pe arena internațională, dar și al apariției regimurilor
    totalitare, Titulescu sublinia că proiectul european trebuie integrat în experiența
    istorică antebelică.


    Idealul creator al europenilor nu avea în acest sens
    exclusiv o dimensiune abstractă, ci presupunea măsuri concrete. Idealul
    promovat de Nicolae Titulescu în perioada interbelică reprezintă astfel un
    model pentru decidenții politici contemporani, cât și o datorie față de memoria
    sa.


    Textul integral al articolului poate fi accesat online la:

    http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/2020/07/Newsletter_iulie_2020_RO_Final_.pdf




    (Ionuț
    Mircea Marcu, expert Institutul European din România)





  • Rumänisch-russische Beziehungen: Zankapfel Bessarabien

    Rumänisch-russische Beziehungen: Zankapfel Bessarabien

    Mit Zustimmung von Nazi-Deutschland stellte die Sowjetunion am 26. und 27. Juni 1940 Rumänien zwei Ultimaten, Bessarabien und die nördliche Bukowina abzutreten. Diese Aggressionen bestätigten die Gewalttätigkeit der beiden Arten des Totalitarismus, der Nazis und der Kommunisten. Für die Rumänen zwischen dem Pruth und dem Dnister folgte bis Juni 1941, als die rumänische Armee Bessarabien kurzzeitig befreien konnte, ein Jahr voller Morde, Raubüberfälle und Deportationen.



    Die Beziehungen Rumäniens zu Russland waren im Laufe der Zeit kurvenreich. Die politische Russophilie im rumänischen Raum beginnt im ersten Jahrzehnt des 18. Jahrhunderts mit dem moldauischen Fürsten und Humanisten Dimitrie Cantemir, einem Bewunderer und Verbündeten des russischen Zaren Peter der Gro‎ße. Die Annäherung an Russland wird in der ersten Hälfte des 19. Jahrhunderts fortgesetzt, als die Rumänen ihren Weg suchten, um einen modernen Staat aufzubauen und dem osmanischen Einfluss mehrerer Jahrhunderte zu entkommen. Russland war somit der beste militärische Verbündete und ein Vorbild für die Modernisierung. Nach der Revolution von 1848, nach dem Krimkrieg von 1853 bis 1856 und insbesondere nach dem russisch-rumänisch-türkischen Krieg von 1877 bis 1878, durch den Rumänien seine Unabhängigkeit erlangte, wurde Russland in der Wahrnehmung der Rumänen ein Feind, sogar der am meisten gefürchtete Feind. Ab dem 20. Jahrhundert kommt es jedoch zu einer leichten Erwärmung der rumänisch-russischen Beziehungen: Zar Nikolaus II. besuchte 1914 Rumänien mit seiner gesamten Familie und die beiden Königshäuser planten die Hochzeit des Kronprinzen von Rumänien, Karl, mit der Gro‎ßherzogin Olga von Russland. Auch die Übergabe der rumänischen Goldreserve an Russland zwecks sicherer Aufbewahrung im Jahr 1916 und das Militärbündnis an der Front im Jahr 1917 waren Schritte, die die beiden Länder näher zusammenbrachten. Aber was vielversprechend aussah, würde sich um 180 Grad drehen.



    Die Revolutionen vom Februar 1917 und insbesondere die sozialistische vom Oktober 1917 in Russland waren der Moment des Bruchs in den russisch-rumänischen Beziehungen. Die bolschewistische russische Armee auf rumänischem Gebiet sollte von der rumänischen Regierung wegen des Chaos, das sie verursachte, gewaltsam evakuiert werden. Rumäniens legitimer Akt der Wiederherstellung der Ordnung wurde jedoch als feindselig angesehen, und am 13. Januar 1918 beschloss die Sowjetregierung, die Beziehungen zu Rumänien abzubrechen. Hinzu kam, dass Bessarabien, das 1812 von Russland annektiert worden war, im März 1918 aus eigenem Willen und aufgrund des leninistischen Prinzips der nationalen Selbstbestimmung mit Rumänien vereinigt wurde. Zweitens war die rumänische Militärkampagne im Sommer 1919 gegen das Räterepublik-Regime in Ungarn, das Rumänien im Frühjahr angegriffen hatte, von der UdSSR als neuer feindlicher Akt eingestuft worden. Die Intervention Rumäniens im Norden zur Unterstützung der Polen gegen die rote Armee und die Blockierung der Verbindung zwischen der russischen und der ungarischen roten Armee vereitelten den leninistischen Plan der sozialistischen Revolution. Der Historiker Ioan Scurtu erklärte, dass das Ende des Ersten Weltkriegs den Beginn der Spannungen zwischen Rumänien und Russland einläutete.



    Dann kam der Friedenskongress in Paris und die Unterzeichnung des Vertrags zwischen Rumänien und den USA, Gro‎ßbritannien, Italien und Japan am 28. Oktober 1920, in dem die Vereinigung Bessarabiens mit Rumänien anerkannt wurde. Die Sowjetregierung gab am nächsten Tag eine Erklärung ab, in der sie bekannt gab, dass sie weder die Legitimität der ‚Entführung‘ Bessarabiens am 27. März 1918 noch den ‚imperialistischen‘ Akt vom 28. Oktober 1920 anerkannte, so dass sich die Beziehungen verschlechterten. Es gab Versuche, sie wieder aufzunehmen, einige Verhandlungen begannen 1924 in Wien, wurden aber nicht fortgesetzt, und erst nach 1928–1929 begannen sich diese Beziehungen zu verbessern, und die diplomatischen Beziehungen wurden am 4. Juni 1934 wieder aufgenommen.“




    In der Zwischenkriegszeit versuchte Rumänien wiederholt, die Beziehungen zur UdSSR zu normalisieren, wurde jedoch abgelehnt. Und die gescheiterten Verhandlungen in Wien im Jahr 1924 sind ein Beweis dafür. Darüber hinaus setzte die UdSSR die feindlichen Aktionen gegen Rumänien fort. 1924 lie‎ß Moskau am linken Ufer des Dnisters eine Art Arbeiterstaat für Propagandazwecke, die Moldauische Autonome Sozialistische Sowjetrepublik gründen. Ebenfalls 1924 infiltrierten sowjetische Agenten das Gebiet Tatar-Bunar in Südbessarabien und provozierten einen Bauernaufstand, der die Errichtung der Sowjetmacht in Bessarabien proklamierte. Es wurde immer deutlicher, dass die Sowjetunion die Beziehungen zu Rumänien erst dann normalisieren wollte, wenn sie die Gebiete annektieren würde, die zuvor das zaristische Russland annektiert hatte. Aber Rumänien hat die Idee der Versöhnung nicht aufgegeben. Weitere Schritte in diese Richtung unternahm der rumänische Au‎ßenminister Nicolae Titulescu Anfang der 1930er Jahre. Der Historiker Ioan Scurtu dazu:



    Die Sowjetregierung, die die Erklärung von 1920 nicht aufgegeben hatte, stimmte nicht zu, die Vereinigung Bessarabiens mit Rumänien anzuerkennen. Auf der anderen Seite vertrat Titulescu den Standpunkt, dass Rumänien nicht um die Genehmigung der Sowjetunion für die Vereinigung von Bessarabien mit Rumänien bitten sollte, da dies ein Willensakt der Rumänen gewesen war und die Sowjets diese Realität berücksichtigen mussten. Titulescu versuchte, von den Sowjets die Anerkennung der Grenzen zwischen Rumänien und der Sowjetunion am Dnister zu erhalten. Infolgedessen verhandelte er mit dem sowjetischen Au‎ßenminister Maxim Litwinow und erhielt einen Entwurf eines gegenseitigen Hilfspakts, in dem der Dnister viermal als Grenze zwischen Rumänien und der Sowjetunion erwähnt war.“




    Titulescus Illusion zerplatzte im Sommer 1940. Nach dem Zusammenbruch Frankreichs und dem Rückzug Englands aus Europa teilten sich die Nazis und die sowjetischen Kommunisten den Kontinent. Es war eine echte Tragödie für die Rumänen, Polen, Litauer, Letten und Esten, die unter die Besatzung der Sowjetunion fielen, ein echtes Gefängnis für die Völker, aus dem sie 1941 zeitweilig befreit wurden.

  • Basarabia 80

    Basarabia 80

    Pe 26 și 27 iunie 1940, România
    primea din partea Uniunii Sovietice două ultimatumuri prin care era somată să-i
    cedeze Basarabia și Bucovina de Nord, cu acordul Germaniei naziste.
    Ultimatumurile, adevărate acte de agresiune, confirmau natura violentă a celor
    două tipuri de totalitarism, nazist și comunist. Pentru românii dintre Prut și
    Nistru, până în iunie 1941 când armata română revenea în Basarabia, urma un an
    de calvar plin cu asasinate, jafuri și deportări.



    Relațiile României cu Rusia în
    decursul timpului au fost sinuoase. Rusofilia politică în spațiul românesc
    începe cu principele-savant Dimitrie Cantemir al Moldovei, admirator și aliat
    al țarului rus Petru cel Mare, în primul deceniu al secolului al 18-lea. Ea va
    continua în prima jumătate a secolului al 19-lea, când românii căutau calea
    către edificarea statului modern și ieșirea de sub influența otomană de câteva
    secole.

    Astfel, Rusia reprezenta cel mai bun aliat militar și model de modernizare.
    După revoluția de la 1848, după războiul Crimeii din 1853-1856 și mai ales după
    războiul ruso-româno-turc din 1877-1878 în urma căruia România și-a dobândit
    indepedența, Rusia devine în percepția românilor un inamic, chiar cel mai de
    temut inamic. Însă începând cu anii 1900 se constată o ușoară încălzire a
    relațiilor româno-ruse: țarul Nicolae al II-lea avea să viziteze România în
    1914 împreună cu întreaga sa familie, cele două Case domnitoare plănuiau căsătoria
    principelui-moștenitor al României Carol cu marea ducesă Olga a Rusiei,
    încredințarea tezaurului românesc Rusiei în anul 1916 și alianța militară de pe
    frontului anului 1917 erau pași care apropiau cele două țări. Însă ceea ce
    părea promițător avea să se răstoarne cu 180 de grade.


    Revoluțiile
    din februarie 1917 și mai ales cea socialistă din octombrie 1917 din Rusia au
    fost momentul de ruptură în relațiile ruso-române. Armata rusă bolșevizată de
    pe teritoriul României avea să fie evacuată cu forța de guvernul român din
    cauza haosului pe care îl făcea. Actul legitim al României de reinstaurare a
    ordinii a fost considerat însă unul de ostilitate și, pe 13 ianuarie 1918,
    guvernul sovietic decidea ruperea relațiilor cu România.


    La aceasta se adăuga
    faptul că Basarabia, anexată de Rusia în 1812, se unea cu România în martie
    1918 prin propria voință și în virtutea principiului leninist al
    autodeterminării naționale. În al doilea rând, campania militară a României din
    vara anului 1919 împotriva Ungariei bolșevice care atacase România în primăvară
    fusese considerat un nou act ostil la adresa sa de către URSS. Intervenția
    României în nord în sprijinul polonezilor împotriva armatelor roșii și blocarea
    joncțiunii dintre armatele roșii rusă și maghiară au zădărnicit planul leninist
    al revoluției socialiste. Istoricul Ioan Scurtu a afirmat că sfârșitul primului
    război mondial a însemnat începutul tensiunilor dintre România și Rusia.

    A intervenit apoi Congresul de
    pace de la Paris și semnarea pe 28 octombrie 1920 a tratatului dintre România
    și SUA, Marea Britanie, Italia și Japonia prin care se recunoștea unirea
    Basarabiei cu România. Guvernul sovietic a dat a doua zi o declarație prin care
    anunța că nu recunoștea legitimitatea răpirii Basarabiei de pe 27 martie 1918
    și nici actul imperialist de pe 28 octombrie 1920, astfel că relațiile s-au
    deteriorat. Au fost încercări de reluare a acestora, niște negocieri începute
    la Viena în 1924 dar n-au continuat și abia după 1928-1929 aceste relații au
    început să se amelioreze, relațiile diplomatice fiind reluate pe 4 iunie 1934.



    În
    perioada interbelică, România a încercat în mod repetat să normalizeze
    relațiile cu URSS însă a fost respinsă. Iar negocierile eșuate de la Viena din
    1924 sunt o probă în acest sens. Mai mult, URSS a continuat acțiunile ostile
    României. În 1924, a fost creată Republica Sovietică Socialistă Autonomă
    Moldovenescă pe Nistru, strămoașa Transnistriei de azi, un fel de stat al
    muncitorilor care avea scop propagandistic. Tot în 1924, agenți sovietici s-au
    inflitrat în zona Tatar-Bunar în sudul Basarabiei și au provocat o răscoală a
    țăranilor care a proclamat instaurarea puterii sovietice în Basarabia.

    Era clar
    că URSS nu dorea să normalizeze relațiile cu România decât după ce anexa
    teritoriile pe care le anexase Rusia țaristă. Însă România nu a renunțat la
    ideea de reconciliere. Alți pași în această direcție au fost făcuți de
    ministrul de externe român Nicolae Titulescu la începutul anilor ’30. Ioan
    Scurtu.

    Guvernul sovietic, care
    nu renunțase la declarația din 1920, nu accepta să recunoască unirea Basarabiei
    cu România. Pe de altă parte, Titulescu aprecia că România nu trebuia să ceară
    aprobarea Uniunii Sovietice pentru unirea Basarabiei cu România deoarece acela
    fusese un act de voință al românilor și ca atare sovieticii trebuia să țină
    seama de acea realitate. Titulescu a urmărit să obțină recunoașterea din partea
    sovieticilor a granițelor dintre România și Uniunea Sovietică pe Nistru. Ca
    urmare, a negociat cu Maksim Litvinov, ministrul sovietic de externe, și a
    obținut un proiect de pact de asistență mutuală în care Nistrul era prevăzut de
    4 ori ca graniță între România și Uniunea Sovietică.



    Iluzia lui Titulescu va fi spulberată
    în vara anului 1940. Astfel, pe frondul prăbușirii Franței și al retragerii
    Angliei din Europa, noua ordine nazisto-bolșevică împărțea continentul. Urma o adevărată
    tragedie pentru români, polonezi, lituanieni, letoni și estoni căzuți sub
    ocupația Uniunii Sovietice, o adevărată închisoare a popoarelor din care se vor
    elibera în 1941.

  • Ideea unităţii la români

    Ideea unităţii la români

    Într-o zi de mai, acum 420 de ani, voievodul
    Mihai Viteazul era numit, într-un hristov, Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei. Cu
    un an în urmă, intrase victorios în Alba Iulia, capitala principatului
    Transilvania, numit şi Ardeal. În primăvara anului 1600, voievodul, în fruntea
    armatei sale de români, venind din Transilvania, a intrat în voievodatul
    Moldovei, care i se supune în foarte scurt timp. Era realizată, astfel, în condiţiile acelor
    vremuri, prima unire a românilor împărţiţi în cele trei principate. Mihai
    Viteazul urcase pe tronul Ţării Româneşti, sau Muntenia, în 1593. A intrat în
    conflict cu Înalta Poartă astfel că, la scurt timp, s-a ajuns la o luptă
    directă, de amploare, cea de la Călugăreni. În 1599, a intrat în Transilvania,
    în fruntea armatei sale de români munteni, şi a cucerit-o. Pasul următor a fost
    aducerea Moldovei sub stăpânirea sa, realizată acum 420 de ani.

    Desigur, unirea
    celor trei principate româneşti, sub domnia lui Mihai Viteazul, nu putea să convină
    celor trei mari puteri – Imperiul otoman, Imperiul habsburgic şi Polonia – care
    îşi întâlneau interesele chiar asupra teritoriului locuit de români. După un an
    de la această mare realizare, Mihai Viteazul a fost ucis mişeleşte, trădat de
    împăratul Rudolf al ll-lea de Habsburg, care a şi dat infamul ordin. Evenimentul
    de acum 420 de ani, unirea celor trei principate româneşti, fie şi pentru o
    perioadă scurtă de timp, este expresia elocventă a ideii de unitate a
    românilor. Ardealul şi Moldova nu apar întâmplător în acţiunea voievodului.
    Erau state medievale în care trăiau românii
    conştienţi de unitatea de neam, limbă şi tradiţii. Va mai trece un sfert de
    mileniu până când, în 1859, românii din Moldova şi Muntenia au ales acelaşi
    domnitor în fruntea lor, realizând unirea de facto a celor două state
    româneşti.

    Transilvania era în continuare sub stăpânirea ungară, ulterior
    austro-ungară. În 1916, Regatul României a renunţat la neutralitate şi a intrat
    în război, alături de Antanta, împotriva Puterilor Centrale, tocmai pentru a-i
    elibera pe românii din Ardeal. Sfârşitul războiului şi al imperiilor, în 1918,
    a permis românilor din Basarabia, Bucovina şi Transilvania să se unească cu
    România. La sfârşitul Primului Război Mondial, noile realităţi geostrategice au
    fost negociate în cadrul amplu al Conferinţei de pace de la Paris şi
    consfinţite prin Tratatele de pace semnate, pe rând, cu fiecare dintre statele
    înfrânte în Primul Război Mondial. A avut câştig de cauză Dreptul popoarelor
    de a dispune de ele însele, promovat de preşedintele american Wodrow Wilson,
    astfel că imperiile multinaţionale, adevărate închisori ale popoarelor, au
    fost înlocuite cu statele naţionale.

    Acum un secol, la 4 iunie 1920, a fost
    semnat, la Trianon, Tratatul de pace cu Ungaria, care recunoaştea unirea
    Transilvaniei, Banatului și Maramureșului cu Regatul României. Tratatul de pace
    cu Austria, semnat în septembrie 1919, la Neuilly, consfiinţea revenirea la
    România a Bucovinei, care fusese cedată Vienei, în 1775, printr-un tratat
    secret dintre Rusia şi Austria. Tratatul de pace de la Trianon, semnat acum o
    sută de ani, a fost rodul unor negocieri îndelungate cu toate părţile participante
    la Primul Război Mondial, care au avut ocazia să îşi prezinte poziţia. Românii
    nu au avut viaţă uşoară la aceste negocieri dar, până la urmă, principiile care
    dau drepturi popoarelor şi nu imperiilor medievale au avut câştig de cauză. Era recunoaşterea internaţională a unei
    realităţi, unirea într-un singur stat, un vis vechi şi real, aspiraţia şi lupta
    de veacuri a românilor. Conferinţa de Pace de la Paris a stabilit inclusiv
    crearea Ligii sau a Societăţii Naţiunilor, pentru a aduce statele într-un dialog
    favorabil menţinerii păcii. De două ori, în 1930 şi 1931, Liga Naţiunilor a
    fost condusă de diplomatul român Nicolae Titulescu, unul dintre cei doi
    reprezentanţi ai României la semnarea Tratatului de pace de la Trianon, acum
    exact o sută de ani

  • Nicolae Titulescu, le diplomate européen

    Nicolae Titulescu, le diplomate européen

    Nicolae Titulescu a été le premier diplomate roumain de carrière qui, pendant l’histoire de la Roumanie moderne, a eu un grand succès dans les relations internationales. Dans son CV très impressionnant, la fonction la plus importante qu’il a détenue, et pour laquelle il a été élu en 1930 et 1931, a été celle de président de la Ligue des Nations de Genève, l’ancêtre de l’ONU.

    Titulescu est né en 1882 et il est devenu juriste. Jusqu’en 1905, il a étudié en France et a obtenu son doctorat en droit. Revenu en Roumanie, il décide d’entrer dans la politique. Il s’inscrit dans le Parti conservateur-démocrate et devient député. Francophile fervent, il a milité pour l’entrée de la Roumanie dans la Première Guerre mondiale aux côtés de la France et de la Grande Bretagne. Après la guerre, Nicolae Titulescu a participé au projet de renforcement de la Grande Roumanie, en tant que membre de la commission qui a réalisé l’unification et la réforme monétaire de 1921. Comme ministre des Affaires étrangères, Titulescu a été un des pères fondateurs de la coopération régionale en Europe Centrale et de l’Est. Il a signé, en tant que représentant de la Roumanie, la Petite Entente avec la Yougoslavie et la Tchécoslovaquie en 1933, et l’Entente balkanique avec la Yougoslavie, la Grèce et la Turquie en 1934.

    Après l’accession d’Hitler au pouvoir en Allemagne, Nicolae Titulescu s’est engagé à consolider la coopération et la sécurité européenne contre l’ascension du fascisme. En parlant du pacte bilatéral franco-américain Briand-Kellogg de 1928, qui déclarait hors la loi la guerre comme moyen de résoudre les différends entre les pays, le diplomate roumain insistait à conjuguer tous les efforts pour le maintien de la paix. Ce pacte a été élargi ultérieurement et ratifié par 62 pays.

    La destitution et la marginalisation de Titulescu après 1936 ont eu lieu dans le contexte de la détérioration accentuée de la situation internationale. Exilé, il va continuer à être le défenseur du système institué à Versailles. Même si dans son volume « Discours pour la paix » il a décrit sa vision d’une Europe unie, Titulescu n’a pas été un innovateur de l’idée d’unité européenne, mais un de ses plus fidèles défenseurs. Il est mort à Cannes en 1941, lorsque la Seconde Guerre mondiale avait déjà commencé. (Trad. Nadine Vladescu)

  • Wirtschafts- und Finanzreformen im Rumänien der Zwischenkriegszeit

    Wirtschafts- und Finanzreformen im Rumänien der Zwischenkriegszeit

    Nach dem Ende des 1. Weltkrieges wurde aus dem Altreich Rumänien Gro‎ßrumänien. Der Sieg der Entente brachte Rumänien die Vereinigung mit Bessarabien, der Bukowina, dem Banat und Siebenbürgen. Gro‎ßrumänien konfrontierte sich aber mit einer schwierigen wirtschaftlichen und finanziellen Lage und musste die neuen Provinzen integrieren. Das ganze Verwaltungssystem des Landes war schwach. Die rumänische Währung hatte an Wert verloren und das Land war verschuldet. Unter der Leitung von Vintilă Brătianu setzte das Finanzministerium einen Wirtschaftskonsolidierungsplan fort, das vom vorigen Finanzminister Nicolae Titulescu eingeleitet worden war. Der Historiker Ioan Scurtu berichtet über die wichtigsten Etappen der Fiskalreform in den 1920er Jahren.



    Nicolae Titulescu war der erste Finanzminister, der ein Gesetz, das das Prinzip der Steuerklassen und die Einkommenssteuer einführte, erarbeitet hat. Es handelte sich dabei um ein komplexes und langes Gesetz, deswegen wurde es zunächst auch nicht gebilligt. Diejenigen, die mehrere Einkommens-Quellen hatten, zahlten eine Steuer für die ganze Summe. Vintilă Brătianu hat die Grundideen von Nicolae Titulescu übernommen. Dank ihm wurde im Februar 1923 ein neues Gesetz erlassen, das grundsätzlich gleich war, aber weniger Einkommens-Kategorien definierte.“




    Die Finanzpolitik von Vintilă Brătianu konzentrierte sich auf die Modernisierung des rumänischen Finanzsystems und auf die Einhaltung eines ausgewogenen Haushalts. Das Gesetz über die direkten Beiträge, das unter seiner Leitung erarbeitet wurde und 1923 vom Parlament gebilligt wurde, hat den Modernisierungs-Anforderungen des rumänischen Finanzsystems entsprochen. Das Gesetz hatte positive Folgen für die Höhe und Struktur der Haushalts-Einnahmen. Die neue Einteilung der Ausgaben war ein wichtiger Schritt für die Konsolidierung der Finanzlage Rumäniens in der Zwischenkriegszeit. Der Historiker Ioan Scurtu:



    Dieses Gesetz führte einen speziellen Schutz für die Einkommen aus Industrie-Geschäften ein. Vintilă Brătianu unterstützte eine Politik der Entwicklung der Wirtschaft und insbesondere der Industrie. Er war der Ansicht, dass infolge des Krieges und der Vereinigung Rumänien seine politische Unabhängigkeit erlangt hatte, aber auch wirtschaftliche Unabhängigkeit brauchte. Vintilă Brătianu glaubte, dass die politische Unabhängigkeit ohne wirtschaftliche Unabhängigkeit unmöglich aufrecht zu erhalten sei. Die erwähnte Reform zielte auf die wirtschaftliche Entwicklung Rumäniens, insbesondere der Industrie des Landes ab. Die liberale Regierungszeit stellte den Rahmen dar. Es war die längste der Zwischenkriegszeit, sie dauerte vier Jahre, von Januar 1922 bis Ende März 1926. In dieser Zeitspanne wurde auch eine neue Verfassung angenommen, die die Verstaatlichung der Boden-Ressourcen vorsah. 1928, zehn Jahre nach der Vereinigung, war die Industrie Rumäniens zweieinhalb Mal so stark wie vor dem 1. Weltkrieg.“




    Der Finanzminister Vintilă Brătianu erkannte die Probleme der rumänischen Wirtschaft. Er war derjenige, der die nationale Energie-Politik ausgearbeitet hat. Er beharrte auf einer bestmöglichen Nutzung der Erdöl-Ressourcen Rumäniens. Die Energie-Nachfrage war sowohl intern als auch weltweit steigend. Der Historiker Ioan Scurtu dazu:



    Die Reform von Nicolae Titulescu war wichtig, weil sie eine Richtung vorgegeben hat. Vintilă Brătianu hat die Reform umgesetzt. Er hat die Verteilung der Haushalts-Gelder festgelegt. Er setzte den Schwerpunkt auf die Investitionen und und nicht auf die Zahlung der Au‎ßenschulden. Er ermöglichte den Menschen, Kredite aufzunehmen, die neue Industrie-Tätigkeiten gründeten und in Rumänien neue Güter produzierten. Wir sprechen hier insbesondere über Maschinenbau. So wurden das Malaxa-Werk und weitere gro‎ße Werke in der Zwischenkriegszeit gegründet. So wurden die Grundsteine der rumänischen Flugindustrie gesetzt.“




    Die Nutzung der Naturressourcen war Finanzminister Vintilă Brătianu für die Entwicklung einer vom ausländischen Kapital unabhängigen Wirtschaft wichtig. Die liberalen Wirtschafts-Politiken haben zwischen 1918 und 1940 auch zur Stabilisierung der rumänischen Währung beigetragen.