Radio România Internațional

Tag: Nistru

  • Transnistria, miză și simbolu

    Transnistria, miză și simbolu

    Dinăoară, ama nu pi napandica, Transnistria agiumsi tu menga ali opinie publică și a sinferlui internațional.


    Nu poati s’hibă ti niacăţari tru isapi, di itia că aestu subiectu easti di multu tru menga a strategilor. Tra s’akicăsească catandisea, lipseaşti s’nă turnămu, ama aoa şi dauă secole. Tru 1812, cându expansiunea rusă băga zori pi linia a Dunărăllei, călcânda sumu cizme aţeali daauă principate române, Moscova llia teritoriul ali Moldovă anamisa di Prut și Nistru. Condițiile di atumţea suntuu studiate, nica, di istorţ, ama să ştie ghini ţi s’feaţi. După un secol, tru 1918, aestă parte ali Moldovă, fostă gubernie arusească, tru aestu interval, și stat independentu, tră şcurtu kiro, s’faţi ună cu România.



    Moscova, capitală comunistă, ș-u-ndreadzi revanșa. Pisti Nistru, tru un spațiu cu ună prezență aoa şi aclo a etniţloru români, moldoveni, easti athimilliusitu un stat artificial, ună ripublică autonomă tru ncurpilleaticlu ali Ucraină sovietică, neise un laborator tru cari s’ndridzea aputrusearea di cătră aruși a Moldovăllei anamisa di Prut și Nistru. Aesta avea să s’facă tru 1940, dupu ultimatlu stalinist, ţi avea la thimelliu acordurli mistico anamisa di bolșevici și naziștilli ghirmañi, cari băga zori ali Românie s’evacueadză ayoñea locurli moldave. Sovietiţlli adară ună malefică tăllitură teritorială pritu cari sudlu și nordul ali provincie românească arăchite suntu dati ali Ucraină sovietică iara a Ripublicăllei Sovietică Socialistă Moldova, nău thimilliusită, ălli si alikeaşti Transnistria, ună cumată di locu di anaparti di Nistru. Cu kirolu, aest spațiu agiumsi un avanpostu cu tendinţa expansivă a imperiului sovietic, idyealui cu atelu țaristu.



    Când, tru 1991, Moldova sovietică ș-proclamă independența, cum avea faptă cata tuti ripubliţli unionale a marilui colos comunistu, rusofoñilli ditu Transnistria mută hlambura ti aribilipsirea contra a năiloru autorităț di Chișinău. Au ca agiutor ună askeri sovietică, cunuscuta Armată a XIV-a, kindurită di mult multu kiro tru Transnistria. Tru kirolu anda năulu stat independentu Moldova minduea s’anvărtuşeadză, niavânda ună askeri funcțională, aribelli miza pi ndruparea totală aliştrei askeri aruse. Cu zori s’feaţi iriñe tru aestu conflictu. Neise, s’agiumsi la dănăsearea alumtiloru și la nglliţarea aluştui conflictu. Easti un di multili conflicte ngllițate arăspândite pi teritoriul a fostăllei Uniuni Sovietică, ufilisită tora ca fuvirseari di cătră regimlu revanșard di Moscova.



    Pindzearea alargu ali Ucraină di linia rusă, după celebra Revoluție portocalie, ălu mută ţentrulu ali menga și adusi ună agărşeari relativă a problemăllei transnistrene. Tru aţelu kiro, Rusia eara acăţată cu alti conflicti, maxus cu fuga ali Ucraină ditu strimtura arusă, ama la Chișinău eara un regim comunistu acutotalui devotat ali Moscovă. Problema s-mută pi mealu di nandreapta a Nistrului, la cumăndusearea ofiţială ali Ripublică Moldova. Arăsturnarea faptă nu di multu tu aestă catandisi, kirearea a alidzerloru di cătră liderlu di Chișinău pro-rus și priloarea a ipotisillei di cătră ună tiniră politiciană cu studii tru SUA adusi un alt discurs geostrategic, ama fără năstriţearea a limitilor impuse di neutralitatea practicată di Ripublica Moldova și declarată limbidu tru Constituția statului.



    Declanșarea invaziillei aruse tru Ucraina, aoa şi un an, și relațiile privilegiate anamisa di România și Moldova, fac ca Transnistria a regimului separatist pro-rus sa’giungă un caz interesantu ama nilimbidu. Multi declarații apreasi s’facu anvărliga aliştei cumată di locu mardzina di mealu di nastănga a Nistrului, acăţatu di pisti trei decenii di forțe separatiste, ama nu easti limbidu cari easti miza a sinferlui tră aprinderea diznău a conflictului transnistrean. Anaparti di iţi naeţ di sţenariu absurdu, ţi implică România, ca stat membru al NATO și ali UE, nu lipseaşti s’hibă agărşită luguria că Transnistria easti teritoriu legal ali Ripublică Moldova ţi nu poate s’hibă ocupată niţi di Rusia și niţi di Ucraina.



    Autoru: Marius Tiţa


    Armânipsearia: Taşcu Lala




  • Transnistria, miză și simbol

    Transnistria, miză și simbol

    Brusc,
    dar nu pe neașteptat, Transnistria s-a ridicat în centrul atenției opiniei
    publice și a interesului internațional. Nu poate fi neașteptat, pentru că acest
    subiect este de mult în atenția strategilor. Pentru a înțelege situația,
    trebuie să ne întoarcem, totuși, în urmă cu două secole. În 1812, când
    expansiunea rusă presa linia Dunării, călcând sub cizme cele două principate
    române, Moscova ia teritoriul Moldovei dintre Prut și Nistru. Condițiile de atunci
    sunt studiate, încă, de istorici, dar se știe bine ce s-a întâmplat. După un
    secol, în 1918, această parte a Moldovei, fostă gubernie rusească, în acest
    interval, și stat independent, pentru scurt timp, se reunește cu România.

    Moscova, capitală comunistă, își pregătește revanșa. Peste Nistru, într-un
    spațiu cu o oarecare prezență a etnicilor români, moldoveni, este creat un stat
    artificial, o republică autonomă în cuprinsul Ucrainei sovietice, de fapt un
    laborator în care se pregătea reocuparea de către ruși a Moldovei dintre Prut
    și Nistru. Asta avea să se întâmple în 1940, în urma unui ultimatul stalinist,
    bazat pe acordurile secrete dintre bolșevici și naziștii germani, care impunea
    României să evacueze în mare grabă pământurile moldave. Sovieticii realizează
    un malefic decupaj teritorial prin care sudul și nordul provinciei românești
    răpite sunt date Ucrainei sovietice iar Republicii Sovietice Socialiste
    Moldova, nou înființată, i se alătură Transnistria, o bandă de pământ de
    dincolo de Nistru. În timp, acest spațiu a devenit un avanpost al tendinței
    expansive a imperiului sovietic, asemenea celui țarist.

    Când, în 1991, Moldova
    sovietică își proclamă independența, cum făcuseră mai toate republicile
    unionale ale marelui colos comunist, , rusofonii din Transnistria ridică
    steagul rebeliunii armate împotriva noilor autorități de la Chișinău. Au ca
    ajutor o armată sovietică, celebra Armată a XIV-a, staționată de mult timp în
    Transnistria. În timp ce noul stat independent Moldova încerca să se
    consolideze, neavând o armată funcțională, rebelii mizau pe susținerea totală a
    acestei armate ruse. Cu greu s-a făcut pace în acest conflict. De fapt, s-a
    ajuns la încetarea focului și la înghețarea acestui conflict. Este unul dintre
    multele conflicte înghețate răspândite pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice,
    folosite acum ca amenințare de către regimul revanșard de la Moscova.

    Îndepărtarea Ucrainei de linia rusă, după celebra Revoluție portocalie, a mutat
    centrul atenției și a adus o uitare relativă a problemei transnistrene. În acel
    moment, Rusia era ocupată cu alte conflicte, mai ales cu fuga Ucrainei din
    strânsoare rusă, dar la Chișinău era un regim comunist total devotat Moscovei. Problema
    s-a mutat pe malul drept al Nistrului, la conducerea oficială a Republicii
    Moldova. Răsturnarea recentă a situației, pierderea alegerilor de către liderul
    de la Chișinău pro-rus și preluarea funcției de către o tânără politiciană cu
    studii în SUA a adus un alt discurs geostrategic, dar fără depășirea limitelor
    impuse de neutralitatea practicată de Republica Moldova și declarată clar în
    Constituția statului.

    Declanșarea invaziei ruse în Ucraina, în urmă cu un an,
    și relațiile privilegiate dintre România și Moldova, fac ca Transnistria
    regimului separatist pro-rus să devină un caz interesant dar neclar. Multe
    declarații inflamante se fac în jurul acestei limbi de pământ de-a lungul
    malului stâng al Nistrului, ocupat de peste trei decenii de forțe separatiste,
    dar nu este clar care este miza interesului pentru reaprinderea conflictului
    transnistrean. Dincolo de orice intenții de scenariu absurd, ce implică
    România, ca stat membru al NATO și al UE, nu trebuie uitat că Transnistria este
    teritoriu legal al Republicii Moldova ce nu poate fi ocupată nici de Rusia și
    nici de Ucraina.

  • Expoziţia fotodocumentară “In memoriam”

    Expoziţia fotodocumentară “In memoriam”

    Muzeul Militar Naţional din Bucureşti găzduieşte expoziţia fotodocumentară “In memoriam”, dedicată eroilor neamului căzuţi la Nistru acum 30 de ani în luptele pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova.



    Expoziţia este organizată de Ambasada Republcii Moldova la Bucureşti, în parteneriat cu Agenţia pentru Ştiinţă şi Memorie Militară din Republica Moldova. Am stat de vorbă cu directorul Agenţiei, colonelul în rezervă Vitalie Ciobanu.





    Al doilea interlocutor a fost Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, E.S. Victor Chirilă.




  • Românii de lângă noi

    Românii de lângă noi

    Conferința Științifică Internațională “Războiul de pe Nistru din 1992: 30 de ani după…” (Chișinău, 4-5 martie 2022). Interviu cu prof.univ.dr.habilitat Sergiu Musteață, președinte fondator al Asociației Naționale a Tinerilor Istorici din Moldova, organizator al evenimentului.







  • אוקטובר 1941 – גירוש היהודים מקמפולונג מולדובנס

    אוקטובר 1941 – גירוש היהודים מקמפולונג מולדובנס

    באוקטובר 1941 יותר מ -2000 יהודים מקמפולונג מולדובנס (צפון רומניה) העלו לקרונות רכבת לבקר וגורשו לטרנסניסטריה, כתב בפייסבוק את המכון הלאומי לחקר השואה ברומניה “אלי ויזל”.



    ב- 12 באוקטובר 1940, ביום כיפור, בצמפולונג מולדובנס, ראש התנועה הלגיונרית (ארגון פאשיסטי) ביישוב, VASILE ERHAN, בתמיכת הרשויות המקומיות, הוביל קבוצה של לגיונרים ושוטרים שביצעו פשעים נגד היהודים המקומיים. הרב מוזס יוסף רובין עונה, הושפל, הועלה כמו חיה בעגלה ונגרר בעיר. בתי הכנסת המקומיים חוללו.



    שנה לאחר מכן, ב -13 באוקטובר 1941, בסוכות, יותר מ2000 יהודים הועלו לרכת מסע וגורשו לטרנסניסטריה,שטח במזרח הרפובליקה המולדובית.



    לפני גירושם היהודים חויבו למסור תכשיטים, זהב וכסף . ניתנו להם 3 שעות כדי להגיע לתחנה. 60-70 אנשים הוכנסו לכל קרון . לאחר 48 שעות הרכבת עצרה בשטח הפתוח ליד ישוב בשם ATCHI . השיירה נלקחה ליישוב ושם הוחזקה בבית הכנסת . ב- 15 באוקטובר, נציגי הבנק הלאומי של רומניה החלו במיון ונישלו את המגורשים מכל חפץ יקר ערך. המשך המגורשים נשדדו ע”י חיילים רומנים.



    ב- 16 באוקטובר 1941 השיירה הגיעה ל נחל NISTRU. בזמן חציית הנחל רבים נפלו למים וטבעו. הניצולים נלקחו לגטאות במחוז מוגילב. רובם מתו מרעב, קור וממחלות. הניצולים הוחזרו לרומניה בשנת 1944. בתחנת הרכבת של קמפולונג מולדובנס יש לוח זכרון המזכיר את הטרגדיה של האוכלוסייה היהודית המקומית.

  • Ursachen und Hintergründe des Transnistrien-Kriegs (1990-1992)

    Ursachen und Hintergründe des Transnistrien-Kriegs (1990-1992)

    Die vom sowjetischen Anführer Michail Gorbatschow Mitte der 1980er Jahre eingeleiteten Reformen, die unter dem Namen Perestroika und Glasnost bekannt wurden, haben der Sowjetunion kaum geholfen. Die Sowjetunion löste sich 1991 auf und bestätigte den Bankrott des Systems, das 1917 von der bolschewistischen Revolution Lenins gegründet worden war.



    Das Ende des alten sowjetischen Regimes bedeutete auch ein Überdenken des Einflusses, den Russland als Hauptnachfolgestaat der Sowjetunion in den ex-sowjetischen Republiken behalten wollte. Eine Methode war die Förderung der abtrünnigen Bewegungen. Die ersten auf der Kreml-Liste waren Georgien und die Moldaurepublik. Die Ukraine galt noch als treu. Schon 1990 haben in Georgien die abtrünnigen Regionen Südossetien und Abchasien ihre Unabhängigkeit erklärt. In der Moldaurepublik erschienen Transnistrien und Gagausien. Die Unabhängigkeit dieser Gebiete wurde von keinem anderen Staat anerkannt.



    Die Ausrufung der Moldawischen Transnistrischen Republik am 2. September 1990, nachdem die Moldaurepublik ihre Unabhängigkeit am 23. Juni 1990 erklärt hatte, eröffnete den Weg des Separatismus. Bei der Volkszählung von 1989 lebten in Transnistrien 39,9% rumänischstämmige Moldawier, 28,3% Ukrainer, 25,4% Russen und 1,9% Bulgaren. Nachdem die Moldaurepublik am 2. März 1992 UNO-Mitglied wurde, hat der moldauische Staatschef Mircea Snegur eine Militäraktion gegen die Rebellen-Kräfte angeordnet, die auf dem östlichen Ufer des Dnjestr (rum. Nistru, ukr. Dnister) und in Tiraspol der Regierung in Kischinew treue Polizeiwachen angegriffen hatten. Die Rebellen haben ihre Kontrolle mit Hilfe der dort stationierten 14. sowjetischen Armee konsolidiert. Die moldauische Armee konnte bis heute, trotz aller Schlichtungen, die Kontrolle über Transnistrien nicht zurückgewinnen.




    Mircea Druc war Ministerpräsident der Moldaurepublik vom 25. Mai 1990 bis zum 28. Mai 1991. Als der Konflikt ausbrach, war er einer der Spitzenpolitiker der Oppositionspartei Christlich-Demokratische Volksfront. Seiner Meinung nach hätte man den Krieg in Transnistrien nicht vermeiden können.



    Der Krieg von 1992 zwischen pro-russischen und pro-rumänischen Kräften am Dnjestr hätte man, meiner Meinung nach, nicht vermeiden können. Das Pech der Bessarabier und der Bürger auf dem linken Ufer des Dnjestr war, dass es auf der anderen Seite des Dnjestr Waffenlager gab. Es handelte sich um Waffen, die von der sowjetischen Armee aus den Staaten des ehemaligen sozialistischen Blocks evakuiert wurden. Dorthin wurden Waffen aus Polen, aus der Tschechoslowakei, aus Ungarn, aus Bulgarien gebracht. Nach einfachen Berechnungen gab es da Waffen in Wert von über 4 Milliarden Dollar. 1989 und 1990, während der Perestroika von Gorbatschow, kam es zum Konflikt in Tiraspol. Der Militär- und Industrie-Komplex in Tiraspol zusammen mit weiteren Kräften, die sich Gorbatschow und der Perestroika widersetzten, konnten es nicht hinnehmen, dass die Sowjetunion verschwinden wird. Sie lehnten eine einfache Wahrheit ab: dass alle Imperien früher oder später verschwinden. Bis August 1991 haben diese Kräfte geglaubt, dass sie die Sowjetunion retten werden. Der Zusammenbruch kam aber im August 1991. Völkerrechtlich hat die Sowjetunion am 5. Dezember 1991 aufgehört, zu existieren, nachdem die drei Präsidenten von Russland, Wei‎ßrussland und der Ukraine das Dokument der Auflösung der Sowjetunion unterzeichnet haben.“




    Mircea Druc glaubt, der Krieg hätte eine sehr starke wirtschaftliche Motivation gehabt, die genau so wichtig war wie die geostrategische:



    In Kischinew hatten ein paar Klane ein einziges Problem: wie sie das sowjetische Erbe, den landwirtschaftlichen und industriellen Komplex aufteilen sollen. Also den ganzen Reichtum, den man in 50 Jahren durch die Mühe des Volkes zwischen dem Dnjestr und dem Pruth angehäuft hatte. In Transnistrien hat man gesagt, man werde diese 4 Milliarden Dollar nicht den faschistischen Moldawiern oder Rumänen überlassen. Sie schimpften mit Jelzin und mit Moskau, weil diese gesagt haben, dass alles, was sich auf dem Territorium einer ehemaligen sowjetischen sozialistischen Republik befindet, dieser Republik gehört. Und sie haben sich gefragt, was zu machen sei. Wir werden es nicht zulassen, dass dieser Reichtum aufgeteilt wird, sagten sie. Und sie haben sich widersetzt. Hätte es diesen Reichtum nicht gegeben, hätten Kischinew und Tiraspol nicht mehr so heftig gegeneinander gekämpft, und eine dritte Kraft, deren Existenz ich persönlich damals gespürt habe, wäre nicht eingeschritten. Warum uns die sowjetischen Truppen uns bessarabische Rumänen nicht wie die Balten behandelt haben? Weil sie auch wussten, dass die bessarabischen Rumänen voreilig sind und das Blutvergie‎ßen unvermeidlich sein wird. Als dann aber die Möglichkeit erschien, dass [der erste moldauische Präsident] Snegur die 4 Milliarden Dollar übernimmt, haben sie nein gesagt. Sogar die Demokraten Jelzins in Moskau haben sich entschieden, einzuschreiten, auch mit der 14. Armee. Um dann zu erfahren, dass dieses ganze Arsenal verkauft wurde und dass das Geld an Ruzkoj und Tschernomyrdin ging. Nach 23 Jahren gibt es dort nichts mehr, was man aufteilen könnte.“




    Bei den Kämpfen sind damals etwa 600 Menschen ums Leben gekommen. 1992 wurde eine Vereinbarung zwischen der Moldaurepublik und Russland unterzeichnet, die faktisch zum Einfrieren des Konflikts zwischen Kischinew und Tiraspol führte.

  • Ideea unităţii la români

    Ideea unităţii la români

    Acum 97 de ani, primul război mondial se ducea spre final. Începuse ca o luptă de cocoşi, la nivel de imperii, şi continuase cu o violenţă incredibilă. Mentalitatea oamenilor şi mai ales a împăraţilor şi a politicenilor lor rămăsese la fel, belicoasă, arogantă, absurdă. Doar tehnica evoluase teribil astfel că războiul clasic se transformase într-o eficientă maşină de ucis.



    În Europa, frontierele se mutau la fiecare atac armat, iar oamenii cădeau victime atât altor oameni, cât şi bolilor şi foametei. Imperiul ţarist suferise o Mare Revoluţie comunistă la sfârşitul lui 1917, iar Imperiul austro-ungar se dezintegra pe măsură ce popoarele şi ţările adunate cu forţa în componenţa sa alegeau independenţa. Dispariţia Rusiei din frontul celor ce luptau cu Puterile Centrale a lăsat descoperit flancul est-european al primului război mondial.



    România a fost nevoită să ceară o pace extrem de grea, încercând să păstreze măcar o pâlpâire din fiinţa naţională. Familia regală, parlamentul, guvernul şi armata, cât mai rămăsese, se retrăseseră în Moldova, la Iaşi. La mică distanţă, dincolo de Prut, anarhia ocupa ceea ce fusese Imperiul ţarist. Jumătate din principatul medieval al Moldovei intrase, în 1812, sub stăpânirea Rusiei, iar un secol şi ceva mai târziu, pe fondul prăbuşirii imperiului, românii din Basarabia proclamaseră independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti pe care o constituiseră.



    La începutul anului 1918, liderii basarabeni, adunaţi în Sfatul Ţării, organul deliberativ care conducea la Chişinău, au iniţiat consultări cu regiunile Basarabiei asupra unirii cu România. Sprijinul general pentru această opţiune istorică a făcut ca, la 27 martie 1918, Sfatul Ţării din Chişinău, unde erau reprezentate, alături de românii basarabeni, şi minorităţile naţionale dintre Prut şi Nistru, să voteze Unirea cu România. În favoarea Unirii au votat 86 de deputaţi şi doar 3 — un bulgar şi doi ucraineni — au fost împotrivă. Astfel, Basarabia, acea parte a Moldovei aflată între Prut şi Nistru, şi oamenii care trăiau de secole acolo, a scăpat nebuniei sovietice care a afectat lumea de la Est de Nistru, până la Pacific.



    Bolşevicii, totuşi, nu au uitat niciodată această decizie suverană a românilor din Basarabia astfel că, după doar 22 de ani, Stalin dădea un ultimatum României, în iunie 1940, şi în mai puţin de 48 de ore a ocupat din nou Moldova de la Est de Prut, până la Nistru.



    Revenind la sfârşitul primului război mondial, de acum 97 de ani, dezintegrarea imperiilor a permis şi românilor din alte regiuni să aleagă Unirea cu statul român. În octombrie-noiembrie 1918, românii din Cernăuţi, capitala Bucovinei, au votat, la rândul lor, Unirea cu România. Peste o lună, la 1 decembrie 1918, reprezentanţii tuturor românilor din Transilvania, aflată până atunci în componenţa răposatului Imperiu austro-ungar, s-au adunat la Alba Iulia şi au votat, într-o mare adunare publică, unirea cu România.



    Integrarea noilor provincii cu Regatul României a fost un proces mai de durată dar pentru prima dată se regăseau, în aceleaşi frontiere, cu un singur rege şi o singură capitală, toate regiunile unde românii erau majoritari. Această minune istorică a fost posibilă nu prin forţa armelor ci printr-un proces plebiscitar, cu votul atât al românilor sau al reprezentanţilor lor cât şi al altor minorităţi naţionale.