Tag: Nistru

  • Cetatea Soroca

    Cetatea Soroca

    Cetatea Soroca este o cetate moldovenească, de pe teritoriul Republicii Moldova, de lângă orașul Soroca din districtul cu același nume, datând din secolul al XVI-lea. Puținele dovezi arheologice și documentare despre cetate ne arată că aceasta a fost edificată de domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare în 1499, urmând să fie reconstruită în piatră de către domnitorul Petru Rareș la mijlocul secolului al XVI-lea. Cetatea a fost un punct strategic de apărare în Moldova medievală – frontieră în fața vadului peste Nistru, centru comercial apărat de fortificațiile cetății și un centru economic al întregului ținut Soroca.

    Numele de „Soroca” are și el o istorie și însemnătate. Unele izvoare documentare explică originea de la cuvântul „sărac”. Soroc sau socoteală are însemnătatea unui termen fix, o dată pentru săvârșirea unei acțiuni sau pentru îndeplinirea unor obligații. O limită, o margine, orânduială sau rost. Alte surse vorbesc de originea denumirii „Soroca” de la „Sora, Sorița, Soare” nume presupuse ale primilor posesori ai moșiei situate în lunca Nistrului unde a fost ulterior ridicată cetatea. Dumitru Ungureanu, muzeograful și ghidul Cetății Soroca, ne vorbește de originile cetății, de presupunerile arheologice în legătură cu aceasta:

    „Istoria este parțial cam ascunsă, fiindcă prima atestare a Cetății de Scaun aveam abia la 12 iulie 1499, într-un tratat de pace încheiat între Ioan Albert și Ștefan cel Mare. În Scrisoarea de la Hârlău, unde se cheamă Sfatul Țării de atunci este inclus și un pârcălab de Soroca, Coste, ceea ce atestă că la 1499 Cetatea de Soroca deja exista, dar cu părere de rău, nimeni nu știe cu cât timp mai devreme ea se zidește. Ferm, știind că înainte de cea de piatră pe care o vedem noi momentan era una din lemn și pământ, o întăritură destul de mare după dimensiuni, iar cea din piatră, părerea istoricilor se divizează în două direcții. Unii din ei consideră că la 1499 vorbim de vechea cetate din lemn și pământ, iar cea din piatră, după versiunea lor, apare după 1543.

    Avem o scrisoare de-a lui Petru Vodă Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare, care se adresează la un meșter credincios din Bistrița și îl roagă să vină să lucreze la Cetatea de Soroca. Doar că eu nu prea sunt de acord cu părerea asta. În ultimele etape de arheologie găsim monede din timpul domniei lui Bogdan al III-lea, un pic mai devreme decât domnia lui Petru Vodă Rareș și, plus la asta, la 1512, cetatea mai este evidențiată într-o altă scrisoare de-a lui Bogdan, care o atestă în limba latină. Scrie „Castrum nostru Soroceanu”, deci vine castelul nostru de Soroca, ce ne apără de păgâni.

    Deci, în 1512, probabil Bogdan știa despre dimensiunile scunde a cetății Soroca și faptul că se aseamănă mai mult cu un castel decât cu o cetate. Al doilea lucru, puneți-vă întrebarea de sinestătător: cât de des ați văzut castelele din lemn? În momentul în care era castel din lemn nu se mai numea castel. Întăritură din lemn, parțial cu piatră. Înseamnă că la 1512 cetatea din piatră deja era și nimeni nu știe, cu părere de rău, până în zilele noastre, care ar fi fost anul în care a fost ridicată ea? Avem un părinte Răuțu Melete care ne spune că în momentul unei vizite a unei oficialități în cetatea Soroca, el ar fi luat o piatră comemorativă pe care scria anul în care se ridică și se zidește Cetatea de Soroca și un meșter care ar fi fost în principal, să spun corect, diriginte de șantier care a participat la ridicarea Cetății Soroca. Doar că piatra a rămas fără urme și nu știm unde s-ar afla până în zilele noastre.”

    Cetatea Soroca are o formă deosebită și o împărțire inovatoare pentru timpurile în care a fost ridicată. Despre toate acestea ne vorbește Dumitru Ungureanu:

    „Felul în care este construită Cetatea Soroca este nemaiîntâlnit în toată lumea. Arhitectura care se aseamănă Cetatea Soroca se aseamănă foarte tare cu arhitectura Italiei. Întâi și-ntâi, luând în considerație dimensiunile sale. Dimensiunea cetății Soroca este echivalentă cu o sută de pași, ceea ce este prezent cel mai des în arhitectura din Italia. Plus la asta, este folosită legea împărțirii de aur. Turnurile se află unul de altul la o distanță de 13 metri egale. Plus la asta, avem un șir de lucrări care sunt făcute în Cetatea Soroca, ca o inovație, ce nu mai era prezentă în cetățile medievale moldovenești. Spre exemplu, în fiecare din turnurile circulare cetatea având cinci turnuri la număr, unul din ele fiind prismatic sau dreptunghiular, alte patru fiind circulare, în fiecare din cele circulare este prezentă câte o baie, câte un WC pentru comoditățile soldaților. Cu un sistem normal de canalizare. Trebuie să înțelegeți că sistemele de canalizare în Moldova medievală, în arhitectură, apar abia în veacul al XVII-lea, nu în al XV-lea începutul al XVI-lea. Deci tehnologii cu două sute de ani mai devreme.

    La etajul superior al Cetății Soroca avem Drumul Străjerilor. La fel, o inovație, fiindcă nici o cetate nu mai poseda un drum al străjerilor la 360 de grade. Datorită drumului străjerilor de sus trăgea cu arcul. Cine trăgea de sus cu arcul avea prioritate câteva zeci de metri. Să te apropii cu oastea era practic imposibil. La fel de sus mai trăgea și cu tunul. Cine trăgea de sus, iar din nou o prioritate cu câteva zeci de metri. Piatra din care este zidită Cetatea Soroca este o piatră de marnă, foarte fină. Și atunci când cineva încerca să dea cu ghiuleaua în pereții din piatră, piatra asta a lucrat ca un om acuzator și nu știe bea cetatea nicidecum. Deci habar nu avea cetatea de ghiulele din piatră. De asta noi o putem regăsi și după atâta timp într-o stare atât de bună. Cetatea de Soroca nu a fost niciodată ruinată. Autenticitatea ei este la un nivel de 70-75 de procente, ce prezintă cea mai păstrată cetate din timpul Moldovei medievale până în zilele noastre.”

    Cetatea Soroca a fost refăcută în ultima perioadă, după ieșirea Republicii Moldova din Uniunea Sovietică, restaurată prin proiecte speciale astfel:

    „Ambele proiecte de restaurare, după ce se termină perioada Uniunii Sovietice. Unul din ele, 2013-2015 și altul din 2021-2023, sunt finanțate de către Uniunea Europeană. În prima etapă de restaurare s-a restaurat totalmente turnul dreptunghiular de intrare și s-au făcut acoperișurile deasupra la toate turnurile. În ultima etapă de restaurare s-a consolidat zidăria Cetății Soroca prin injectarea mortarului de tip var-nisip înapoi între pietrele care au rămas cu părere de rău fără mortar. După care se mai spală zidăria cetății. De asta momentan foarte des aud fraza că arată cam nou. Nu este nouă, este doar spălată după incendiul care a avut loc, care a lăsat un șir de humă pe pereții din Cetatea Soroca.”

     

     

  • Monumente românești restaurate din Basarabia

    Monumente românești restaurate din Basarabia

    Pe 27 martie 1918, Basarabia sau Moldova de est dintre Prut și Nistru se unea cu România după ce în 1812 fusese anexată de Rusia în urma războiului ruso-otoman. Se repara, astfel, după mai mult de 100 de ani, un furt teritorial care rupsese Basarabia de tradiția ei statală. Ocupația rusă a Basarabiei a însemnat, mai ales după 1830, o politică de promovare a rusismului într-o zonă de conflict cu Imperiul otoman. După 22 de ani, în iunie 1940, în urma înțelegerii dintre Hitler și Stalin din vara anului 1939, Uniunea Sovietică anexa Basarabia. În 1941, România o va elibera și până în 1944 viața basarabenilor își va relua cursul firesc.

     

     

    Dar la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, începând cu 1944, Uniunea Sovietică va reocupa Basarabia, ca și întreaga Europă Centrală și de Est, și va impune regimuri după chipul și asemănarea sa. Între 1945 și 1989, brutalitatea sovietică s-a revărsat asupra locuitorilor Basarabiei luând toate formele imaginabile: deportări în lagăre și întemnițări, mutări de populație, educație stalinistă, alte încălcări sistematice ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Amplul proces de sovietizare însemna crearea omului nou sovietic prin mancurtizare, adică prin uitarea propriilor origini și a ștergerii memoriei faptelor din trecut.

     

     

    România a fost principalul inamic folosit în procesul de sovietizare a Basarabiei. Sintagma ”fasciștii români” a fost prezentă în orice referire la spațiul de la vest de Prut. Printre primele victime ale sovietizării au fost monumentele de for public care exprimau voința și sentimentele populației basarabene, care reprezentau aderența românilor basarabeni majoritari la identitatea lor și apartenența la cetățenia Regatului României Mari. Statui și simboluri ale personalităților istoriei și culturii române au fost demolate, distruse și înlocuite cu statui și simboluri ale ocupantului sovietic. Monumentele sovietice exprimau forță și agresivitate în cel mai înalt grad, așa cum erau unele monumente reprezentate de tancuri cu tunurile îndreptate spre vest, înspre România.

     

     

    Însă din 1991, anul prăbușirii Uniunii Soviertice, un adevărat Imperiu al Răului după cum l-a denumit președintele american Ronald Reagan, Republica Moldova a devenit independentă. De atunci, basarabenii își caută originile și încearcă să revină la formele identitare ale părinților și bunicilor lor. Unul dintre pașii făcuți în acest sens este înlăturarea monumentelor sovietice și reamplasarea monumentelor din timpurile în care Basarabia era parte a României. La București s-a inaugurat o expoziție a 28 de monumente românești restaurate ale suveranilor români, ale eroilor, militarilor și clericilor, dar și ale unor personalități culturale contemporane percum cântăreții Doina și Ion Aldea Teodorovici. La expoziție a participat și Iuliana Gorea-Costin, ambasadoarea Republicii Moldova la București.

    ”În stânga Prutului, războiul dintre lumină și întuneric este destul de intens și o bătălie permanentă de fapt este în desfășurare pentru afirmarea identității noastre. Este o bătălie pentru istorie, pentru limbă și literatură română. S-a stat, nu o dată, în piața Marii Adunării Naționale, chiar luni în șir. Fiind la răscrucea dintre civilizații, avem nevoie să ne cunoaștem mai mult, noi, cei din cadrul aceleiași națiuni. Și, în același timp, trebuie să ne unim eforturile pentru ca înțelepți să supraviețuim în acest spațiu.”

     

     

    În intervalul de timp scurs din 1991, organizații civice din Republica Moldova au întreprins acțiuni de reamplasare a monumentelor orginale române și monumente care să povestească opiniei publice despre atrocitățile comise în timpul barbariei sovietice. De exemplu, un monument reamplasat și sfințit în 2016, copie a celui din perioada interbelică, este ”Monumentul celor trei martiri” din capitala Chișinău. El este dedicat luptătorilor pentru ideea națională ca preotul și scriitorul Alexei Mateevici (1888-1917), avocatul, jurnalistul și cântărețul Simion Murafa (1887-1917) și inginerul topograf Andrei Hodorogea (1878-1917). Cei trei au murit în teribilul an 1917, Mateevici, în vârstă de 29 de ani, secerat de tifos exantematic, iar prietenii Murafa, de 30 de ani, și Hodorogea, de 39 de ani, uciși de o bandă de criminali bolșevici.

     

     

     

    După război, politicianul basarabean Pantelimon Halippa a înființat un comitet pentru ridicarea de monumente pentru toți luptătorii unioniști, cei trei fiind printre ei. În 1923 se inaugura monumentul ridicat în memoria lui Mateevici, Murafa și Hodorogea la inițiativa Societății „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, inaugurare la care a fost prezent și generalul francez Henri Berthelot. Monumentul era o placă de piatră, așezată în poziție verticală, în care erau îngropate chipurile în basorelief de bronz ale celor trei eroi. Pe piedestal, în fața basoreliefurilor, era un vultur din bronz și dedesubt se afla amplasată inscripția ”Apostolii Basarabeni, Martiri ai Sfintei Cauze Naționale”.

     

     

    Monumentul înalt de trei metri era încununat cu stema României, între o ramură de stejar și alta de laur, executate în bronz. Monumentul avea la bază 4,35 metri lungime și 1,92 metri lățime. În ajunul anexării Basarabiei din iunie 1940, armata română demontează basoreliefurile cu chipurile lui Alexei Mateevici și Simon Murafa și le trimite la București. În 1962, restul monumentului și turnul-clopotniță din fața catedralei ”Nașterea Domnului” unde era amplasat erau aruncate în aer de armata sovietică.

     

     

  • Românii de lângă noi 06.03.2024

    Românii de lângă noi 06.03.2024

    Ecouri din labirintul istoriei recente. Martie 1992 – Războiul de pe Nistru.

    Participă: prof. univ .dr. habilitat în istorie Sergiu Musteață, profesor asociat la Catedra de Istorie și științe sociale a Facultății de Istorie și Geografie, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și profesor la Școala Doctorală a Universității „Valahia” Târgoviște; Vlad Grecu, scriitor, participant ca voluntar la luptele de pe Nistru, autor al volumului „O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari”.
    Realizatoare: Roxana Iorgulescu Bandrabur