Tag: Nora Iuga

  • Dokumentarfilm über Schriftstellerin Nora Iuga: „Kamera liebt die fabelhafte Erzählerin“

    Dokumentarfilm über Schriftstellerin Nora Iuga: „Kamera liebt die fabelhafte Erzählerin“





    Einer der von Publikum und Kritik gleicherma‎ßen geschätzten rumänischen Filme des vergangenen Jahres ist Warum hei‎ße ich Nora, wenn mein Himmel klar ist?“ — Regie und Buch: Carla-Maria Teaha. Das Dokumentarfilmdebüt der Schauspielerin und Radiojournalistin Carla-Maria Teaha zeigt die prominente Schriftstellerin und Übersetzerin Nora Iuga, die am 4. Januar 93 Jahre alt wurde. Der Titel des poetischen Porträts der grande dame de la littérature roumaine, wie Nora Iuga oft genannt wurde, spielt auf die Ähnlichkeit zwischen dem Namen Nora“ und dem rumänischen Wort nor“ für Wolke“ an.



    Warum hei‎ße ich Nora, wenn mein Himmel klar ist?“ von Carla-Maria Teaha hatte seine Premiere 2023 auf dem Transilvania International Film Festival (TIFF) in Klausenburg und wurde auch bei weiteren Festivals wie Anonimul“ im Donaudelta und dem Astra Film Festival in Hermannstadt vorgeführt. Der Streifen ist ein bewegendes Porträt der charismatischen Schriftstellerin, die 1968 mit dem Gedichtband Vina nu e a mea“ debütierte (zu deutsch in etwa: Die Schuld ist nicht mein“) und als Lyrikerin bald danach Anerkennung fand. Ende der 1970er Jahre begann sie, deutsche Literatur ins Rumänische zu übersetzen, darunter Werke von E. T. A. Hoffmann und Ernst Jünger, Günter Grass’ Die Blechtrommel“ und Elfriede Jelineks Die Klavierspielerin“. Sie wurde vom rumänischen Schriftstellerverband mehrfach mit Preisen ausgezeichnet und ist bis heute immer noch aktiv. 2020 veröffentlichte sie einen autobiografischen Roman und zuletzt 2023 einen weiteren Gedichtband.



    Der über vier Jahre hinweg gedrehte Film zeigt die faszinierende Innenwelt von Nora Iuga mit ihrem junggebliebenen und ansteckenden Überschwang und die besondere Freundschaft zwischen ihr und der Regisseurin, die sie auf der Frankfurter Buchmesse begleitete. Im Gespräch mit unserer Redaktion eröffnete Carla-Maria Teaha, wie sie diesen Dokumentarfilm konzipiert hat und wie überrascht sie von der warmherzigen Rezeption ihres Filmporträts durch das Publikum war, darunter wohlgemerkt auch Menschen, die nicht viel mit Literatur am Hut haben.



    Ich hatte kein festes Drehbuch im Kopf, vor allem nicht für unsere Reise nach Frankfurt. Von Anfang an wollte ich einen offenen Dialog aufbauen, indem ich so frei wie möglich mit Nora sprach. Ausgehend von diesen einfachen ersten Gesprächen wollte ich Nora Iuga eine Art Geständnis entlocken, denn neben vielen anderen Eigenschaften ist sie eine fabelhafte Erzählerin, und die Kamera liebt sie. Deshalb hatte ich nicht einmal das Bedürfnis verspürt, andere Figuren einzuführen, die über sie sprechen würden. Da es mein erster Film ist und ich nicht viel Erfahrung in diesem Bereich hatte, habe ich mich sehr auf meine Intuition verlassen und mir gedacht, ich sollte Nora Iuga so zeigen, wie ich sie sehe, jene Nora, die durch meine Wahrnehmung vermittelt wird. Folglich beschloss ich, dass es ein Film über diese meine Nora Iuga werden sollte, auch wenn ich mit diesem Unterfangen scheitern würde. Letztendlich verlie‎ß ich mich auf die Chemie zwischen uns und auf die Eigenschaften, die mich an ihrer Persönlichkeit fesseln.



    Das Faszinierende ist, dass diese Herangehensweise gro‎ßen Anklang bei den Zuschauern fand. Und es stimmt: Irgendwo in meinem Hinterkopf hatte ich insgeheim gehofft, dass dies passieren würde, dass Nora Iugas Charme dieselbe Wirkung beim Publikum entfalten würde wie bei mir. Au‎ßerdem ist es ein Film, an dem ich hart gearbeitet habe. Ich war sehr zufrieden mit der Reaktion des Publikums, das den Film nach der ersten Vorführung vergangenes Jahr beim TIFF mit stehenden Ovationen gefeiert hat. Alle Zuschauer sind auch bei der Fragerunde geblieben, niemand ist gegangen. Und überhaupt hat diese starke Wirkung auch nach der Premiere nicht nachgelassen — ich habe erfahren, dass auch nach späteren Vorführungen die Leute im Kino blieben und applaudierten, selbst wenn es keine Vorstellungen in Anwesenheit des Filmteams waren. Darüber bin ich sehr froh, ich freue mich sehr, dass der Film die Menschen berührt. Ich hatte zwar erwartet, dass Nora Iugas Fans den Film sehen würden, ich bin aber überwältigt von der Tatsache, dass sich auch Menschen auf Anhieb in sie verlieben, die sie selbst oder ihre Literatur nicht kannten. Viele Leute haben mir gesagt, dass sie nach dem Kinobesuch ihre Bücher gekauft, Interviews mit ihr und generell Infos über sie im Internet gesucht haben. Es ist wunderbar, dass wir durch diesen Film Kinobesucher und Literaturliebhaber zusammenbringen konnten — diese beiden sonst eigenständigen Welten haben sich irgendwie getroffen, was ich gro‎ßartig finde.“



    Doch was sagt die Protagonistin selbst über den Dokumentarfilm, der sie porträtiert? Bevor sie zur Literatur fand, habe sie sich gewünscht, Schauspielerin zu werden, sagt Nora Iuga, folglich habe der Film von Carla-Maria Teaha ihr diesen Wunsch erfüllt.



    Es stimmt — ich wollte schon in der Zeit, als ich als Schülerin aufs Gymnasium ging, Schauspielerin werden. Ich wollte schon immer Schauspielerin werden, wahrscheinlich liegt das in meiner Familie, meine Eltern waren Künstler und auch meine Gro‎ßeltern waren künstlerisch tätig. Meine Mutter war Ballerina, mein Vater Violinist, meine Gro‎ßmutter Opernsängerin, mein Gro‎ßvater Theaterregisseur, also konnte ich mir nichts anderes vorstellen, als Schauspielerin zu werden. Ich habe immer davon geträumt, Schauspielerin zu werden, und das Lustige ist, dass ich auch dann nicht diesen Traum aufgegeben habe, als der gro‎ße Schauspieler Radu Beligan mich bei der Aufnahmeprüfung für die Theaterhochschule abgelehnt hat, weil er meinte, ich hätte keine gute Diktion. Ich glaube nicht, dass ich eine schlechte Sprechweise habe, das hat mir sonst niemand gesagt, aber heute kann ich Radu Beligan nur noch schwer widersprechen. Doch mit dem Film von Carla Maria-Teaha bin ich von Tag zu Tag mehr davon überzeugt, dass ein Wunder geschehen ist: Erst jetzt, nach einem ganzen Leben, habe ich mir einen so lang gehegten Traum erfüllt.“

  • Scriitoarea Nora Iuga, subiect de film documentar

    Scriitoarea Nora Iuga, subiect de film documentar

    Unul dintre cele mai apreciate filme românești ale anului trecut este “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin, în regia și scenariul Carlei-Maria Teaha. Debutul în film documentar al Carlei-Maria Teaha – actriță și jurnalistă radio – o aduce în prim-plan pe Nora Iuga, una dintre cele mai importante scriitoare din România, care pe 4 ianuarie a împlinit 93 de ani.



    Lansat în 2023 la TIFF (Festivalul Internațional de Film Transilvania), prezentat la Anonimul și Astra Film Festival, filmul de debut al Carlei-Maria Teaha conturează un portret emoționant al carismaticei scriitoare, care a debutat în 1968 cu volumul de poezie Vina nu e a mea, a fost premiată de mai multe ori de Uniunea Scriitorilor și a rămas foarte activă, în 2020 publicând romanul autobiografic Hipodrom (Polirom) și în 2023 volumul de poezie Fetiţa strigă-n pahar (Nemira).



    Realizat pe parcursul a patru ani, filmul suprinde fascinanta lume interioară a Norei Iuga, de o tinerețe și exuberanță molipistoare, și prietenia specială dintre ea și regizoare, care o însoțește la Târgul de Carte de la Frankfurt. Am vorbit cu Carla-Maria Teaha despre felul în care a conceput acest documentar și despre reacțiile extraordinare ale spectatorilor:



    Nu am avut un scenariu în minte, mai ales pentru călătoria noastră la Frankfurt. De la început am dorit să construiesc dialogul vorbind cât mai liber cu Nora. Plecând de la aceste discuții simple la prima vedere, mi-am propus să obțin un fel de mărturisiri din partea Norei Iuga, pentru că, dincolo de multe alte calități, ea este o povestitoare fascinantă și este iubită de cameră. Este motivul pentru care nici nu am simțit nevoia să introduc alte personaje care să vorbească despre ea. Fiind primul meu film și neavând o experiență mare în domeniu, m-am bazat foarte mult pe intuiție și m-am gândit că ar trebui să o arăt pe Nora Iuga așa cum o văd eu, o Nora trecută prin filtrul meu.


    Am decis că vreau să fie un film despre această Nora Iuga a mea chiar dacă dau greș, astfel că m-am bazat pe chimia dintre noi și pe lucrurile care pe mine mă emoționează. Și fascinant este că oamenii au rezonat cu mine, cu această versiune a mea. Este adevărat, undeva în mintea mea, într-un loc foarte ascuns, am sperat să se întâmple asta, am sperat ca farmecul Norei Iuga să aibă efect și asupra spectatorilor, nu doar asupra mea. În plus, este un film la care am muncit mult. M-a bucurat foarte mult reacția sălii, când s-a aplaudat în picioare la TIFF după prima proiecție, care a avut loc anul trecut, pe 14 iunie. Lumea a rămas și la sesiunea Q&A, n-a plecat nimeni. Și cumva acest efect puternic pe care l-a avut filmul asupra spectatorilor nu s-a diminuat deloc, după proiecția în cinematografe oamenii rămân în sală și aplaudă, chiar dacă nu e vorba de un eveniment special și noi nu suntem în cinema, pentru discuții.


    Mă bucură foarte mult asta, mă bucură că filmul are un asemenea efect și își face treaba, mă bucură că îi atinge pe oameni. Mă așteptam ca fanii Norei să dorească să vadă filmul, dar mă bucură că și cei care n-o cunoșteau sau nu-i știau literatura se îndrăgostesc de ea. Atâția oameni mi-au spus că după vizionarea documentarului și-au cumpărat cărțile ei, au căutat interviuri cu ea, au căutat informații despre ea. Este minunat că prin acest film am reușit să-i aducem împreună pe cinefili și cititori, aceste două bule s-au întâlnit cumva, ceea ce cred că este mare lucru.



    Înainte de a deveni scriitoare, Nora Iuga și-a dorit să fie actriță, astfel că documentarul realizat de Carla Maria-Teaha i-a îndeplinit acest vis:



    Adevărul este că eu am vrut să devin actriță încă de pe băncile liceului. Întotdeauna am vrut să fiu actriță, probabil că este și ceva moștenit din familie, părinții mei au fost artiști și bunicii mei la fel. Mama a fost balerină, tata violonist, o bunică cântăreață de operetă, un bunic regizor de teatru, așa că nu-mi puteam imagina că aș deveni altceva decât actriță. Am visat întotdeauna asta, culmea e că n-am încetat să-mi doresc să fiu actriță nici după ce marele actor Radu Beligan m-a respins la examenul de admitere la Facultatea de Teatru, spunându-mi că n-am o dicție prea bună. Eu nu consider că aș avea o dicție cu probleme, nici alții nu mi-au spus asta, dar nu pot nici să-l contest pe Radu Beligan. Revenind la filmul făcut de Carla Maria-Teaha, mă conving tot mai mult, pe zi ce trece, că este vorba de un miracol, mi s-a împlinit un vis atât de vechi abia acum, după o viață întreagă.



    Mircea Cărtărescu a lăudat cel mai recent volum de poezie al Norei Iuga: “Fetița strigă-n pahar este vârful poeziei Norei Iuga până azi și una dintre cărțile de versuri cele mai puternice pe care le-am citit în ultima vreme. E ca un șrapnel care-ți explodează în față, împrăștiind așchii, cioburi, bucăți brute de metal, de memorie, de creier, de citate, de orice material potrivit să-ți scrie pe piele sentința unei fragmentate, ultragiate frumuseți


  • “Ich ergebe mich der inneren Diktierstimme”

    “Ich ergebe mich der inneren Diktierstimme”

    Nora Iugas letzter Roman, Hipodrom (zu Deutsch in etwa Reitbahn) erschien 2020 — heute entspannt sie sich mit Gedichteschreiben. Von der am 4. Januar 1931 geborenen Nora Iuga erschienen in deutsche Sprache mehrere Titel, zum Beispiel 2003 Der Autobus mit den Buckligen, im Verlag Akademie Schloss Solitude, Stuttgart, dann 2007 der Gedichtband Gefährliche Launen bei Klett-Cotta, beide übersetzt von Ernst Wichner. Ihren Roman Die Sechzigjährige und der junge Mann, erschienen 2010 bei Matthes & Seitz in Berlin, übersetzte Eva Ruth Wemme. Ihre rumänischen Texte sind viel zahlreicher, ihre eigenen Übersetzungen aus dem Deutschen ebenfalls. 2007 wurde Nora Iuga mit dem “Friedrich-Gundolf”-Preis der Deutschen Akademie für Sprache und Dichtung ausgezeichnet, und 2015, bzw. 2017 verliehen ihr zunächst die Bundesrepublik und dann auch ihre eigene Heimat Rumänien den jeweiligen Verdienstorden.


    Mit RRI sprach Nora Iuga, die mit dem wirklicher Namen Eleonora Almosnino hei‎ßt, vor allem über ihren neusten Roman, Hipodrom. Ein stark an ihre eigene Biografie angelehnter Lesestoff, gewidmet der Stadt, die sie als junge Frau prägte. Sibiu, deutsch Hermannstadt. Hier lernte die eigentlich in Bukarest geborene Autorin die Nonnen am Ursulinenkloster kennen, hier entdeckte sie den Schimmel Jovis im Schaufenster bei Schuster, hier unterrichtete sie im Kommunismus Deutsch, hier liebten sie ihre Schüler:



    “Dieses Buch ist ein viel älteres Projekt. Seit gut 15 Jahren spiele ich mit dem Gedanken, dass ich dieser Stadt etwas schulde. Aber es geht nicht etwa um eine Geldschuld… dass ich Geliehenes zurückzahle. Ich reite im Buch auf diesem Namen Hermannstadt herum — es ist dieser Hermannstadt, der ich mich verbunden fühle, weniger dem heutigen Sibiu. Dort habe ich als Zehnjährige zum ersten Mal das Kribbeln der Liebe gespürt und nicht begriffen, was dieses Knäuel an Gefühlen bedeutet. Ich konnte mir nicht erklären, was das genau war, als ich eines Winterabends auf der Hauptstra‎ße zum Römischen Kaiser rannte, zum grö‎ßten sächsischen Hotel der Stadt. Dort trat mein Vater als Violinist und Orchesterleiter auf und ich beeilte mich, ihm sein Bogenharz, sein Kolophonium zu bringen. Diese Stadt gab mir Gelegenheit, Menschen zu begegnen, die mein Schicksal prägten — viele von ihnen weilen nicht mehr unter uns. Meine Nonnen aus dem Ursulinenkloster, denen ich die Hälfte meines Wesens verdanke, gibt es nicht mehr. Nicht zufällig schreibe ich im Buch über Nora A und Nora B, ich bin gebaut aus zwei gegensätzlichen Hälften, aber das ist nicht ungewöhnlich. Ich bin überzeugt, dass es in jedem von uns solche zwei antagonistische und fast nicht zueinanderpassende Figuren gibt, die sich ständig streiten. Und während Nora A leichtsinnige Streiche spielt, liest ihr Nora B in ihrer Weisheit die Leviten,” erzählt die Autorin Nora Iuga.



    Ihr Roman Hipodrom spielt während nicht weniger als drei Diktaturen: Iuga lebte als Kind zuerst im Karlismus von König Carol dem II., dann unter der Militärdiktatur von Ion Antonescu und wurde schlie‎ßlich im Kommunismus erwachsen. Wie geht sie denn um mit den vielen Erinnerungen?



    “Es gibt zwei Arten von Schriftstellern: die einen konstruieren bewusst Verläufe, die anderen ergeben sich der inneren Stimme. Ich gehöre offensichtlich zur zweiten Art. Diese innere Diktierstimme kann mit einem Erinnerungsschwall verglichen werden, den wir nicht kontrollieren können. Einige dieser Erinnerungen sind derart konkret, dass man sich fast davor fürchten kann. So können wir Ereignisse fast so erleben, wie sie sich zugetragen haben. Erinnerungen sind irgendwie wie Träume: sie können die leicht veränderte Gestalt von Dingen annehmen, die sich vor langer Zeit ereignet haben. Man hat dieses bestimmte Deja-vu-Gefühl, das man das alles ja einmal erlebt hat. Wenn man dann alt wird, geht man in sich hinein und sondiert das eigene Innenleben, das ist das Schönste im Alter– das hei‎ßt aber nicht, dass man sich dabei nur auf das selbst Erlebte konzentrieren muss. Ich habe tatsächlich in drei Diktaturen gelebt, kann mir aber nicht schöneres vorstellen als die Monarchie, die ich als Kind miterlebt habe und als Zeit sehr liebe. Wir haben schon immer im Zeichen von Gegensätzen gelebt, aber als Kind erkannte ich nicht, dass es ungerecht ist, wenn Stra‎ßenverkäufer barfu‎ß herumlaufen. Wenn ich jetzt zurückdenke, kommt es mir vor, als sehe ich einen sehr poetischen Film. Ich kann mit der Welt nicht zu hart ins Gericht gehen, jeder von uns ist zutiefst in der eigenen Kindheit verwurzelt — und diese Wurzeln lassen sich nicht ziehen. Was aus heutiger Sicht verurteilt werden kann, war für mich damals ein Grund zu schierer Freude,” sagt die rumänische Literatin nachdenklich zum Schluss des Gesprächs.

  • « Hipodrom », un roman autobiographique de Nora Iuga

    « Hipodrom », un roman autobiographique de Nora Iuga

    Nora Iuga publiait en 2020, aux éditions Polirom, son roman autobiographique « Hipodrom ». Depuis, elle dit se reposer en écrivant de la poésie. Nora Iuga, née le 4 janvier 1931, est poétesse, traductrice notamment en allemand, membre de l’Union des écrivains de Roumanie et du PEN Club. Elle a publié une bonne vingtaine de volumes de poésie et de prose, dont « Ce n’est pas de ma faute » (1968), « Le cœur comme un poing de boxeur » (1983), « Le marché du ciel » (1986), « Le bus des bossus » (2000), ou encore « La sexagénaire et le jeune homme » (2000). Ses livres ont été traduits dans plusieurs langues. En 2007, l’Académie allemande de langue et de poésie (Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung) l’a récompensée du Prix Friedrich-Gundolf et en 2015 le président allemand, Joachim Gauck, l’a décorée de la Croix du chevalier de l’Ordre du mérite. En 2017, le président roumain Klaus Iohannis, l’a nommée Commandeur dans l’Ordre national du Mérite de la Roumanie. Invitée au micro de RRI, Nora Iuga a parlé de son dernier ouvrage, « Hipodrom », un roman aux nombreux détails biographiques, consacré à Sibiu. C’est dans cette ville qui a forgé sa personnalité, que Nora Iuga a rencontré les sœurs du Couvent des Ursulines, qu’elle a vu Jovis, le cheval blanc immobile dans la vitrine de chez Schuster, qu’elle a enseigné l’allemand à des élèves qui l’adoraient, durant le régime communiste. Nora Iuga raconte.



    « Ce projet de livre remonte à il y a longtemps déjà. Ça doit faire une quinzaine d’années maintenant que je pense avoir une dette envers cette ville. Mais ce n’est pas une obligation, comme le remboursement d’un prêt. À travers le livre, j’insiste sur le nom de Hermannstadt, parce que moi, je suis attachée à la ville appelée Hermannstadt, pas tellement à celle de Sibiu d’aujourd’hui. C’est là que j’ai ressenti pour la première fois l’effervescence de l’amour, quand j’avais dix ans et que je ne comprenais rien à cet enchevêtrement de sentiments. Il m’était impossible de m’expliquer la sensation ressentie un soir d’hiver, quand je dévalais la rue principale en direction de l’Empereur des Romains, le plus important hôtel saxon de Sibiu. Mon père, violoniste et chef d’orchestre, y donnait un concert et moi, je lui ramenais de la colophane pour enduire les crins de son archet. Cette ville m’a aussi fait rencontrer des gens qui ont laissé leur empreinte sur mon destin. Malheureusement, ils sont nombreux à nous avoir quittés depuis longtemps. Les sœurs Ursulines, auxquelles je dois la moitié de moi-même, n’existent plus. Ce n’est pas par hasard que, dans mes livres, je parle de Nora A et de Nora B, car moi, je suis faite de deux moitiés antagoniques, ce qui n’est pas inhabituel. Je suis parfaitement convaincue que chaque être humain renferme deux personnages antagoniques et quasi incompatibles, qui se chamaillent sans arrêt. Si Nora A est la timbrée pétulante, alors Nora B est la sage qui lui fait constamment la morale. »



    Dans son roman « Hipodrom », Nora Iuga dépeint une existence vécue sous trois dictatures, celle du roi Carol II, d’Ion Antonescu et la dictature communiste.



    « Il existe deux catégories d’écrivains ; ceux qui construisent et ceux qui se laissent diriger par une instance intérieure, et moi, je fais évidemment partie de cette seconde catégorie. On peut comparer cette instance intérieure aux souvenirs, car il nous est impossible de contrôler les souvenirs qui s’éveillent en nous et dont certains sont tellement précis qu’ils nous font peur. C’est grâce aux souvenirs que nous pouvons revivre certains événements tels qu’ils se sont passés. Moi je crois que les souvenirs se rapprochent des rêves, qui peuvent prendre l’apparence quelque peu changée, tout de même, de certaines choses du passé lointain. Nous pouvons toutefois identifier ces événements-là, car nous avons la conscience de les avoir vécus, il y a très longtemps. Quand on est vieux et complètement seul, la plus grande joie c’est de s’analyser en profondeur, sans pour autant se rapporter nécessairement à son propre passé biographique. Comme on peut le constater aussi dans mon livre, j’ai vécu sous trois dictatures et je peux dire que j’aime énormément la période de la monarchie, que j’ai connue durant mon enfance et qui est restée gravée dans ma mémoire ; je ne peux pas imaginer une période plus belle que celle-là. J’ai toujours vécu sous le signe des contradictions, mais l’enfant que j’étais ne comprenait pas que marcher pieds nus, comme les marchands ambulants, était en fait une injustice. Le comble c’est que même aujourd’hui, quand je pense à ces temps-là, j’ai l’impression de regarder un film très poétique. Ce que je veux dire c’est qu’il m’est impossible de porter un jugement très exigeant sur le monde. Je crois que chacun de nous a des racines très profondes plantées dans son enfance et que personne ne peut arracher. Des choses aujourd’hui amendables étaient, pour moi, une source de joie », a affirmé l’écrivaine et poétesse Nora Iuga, au micro de RRI.


    (Trad. Ileana Ţăroi)

  • Hipodrom, un roman autobiografic simnatu Nora Iuga

    Hipodrom, un roman autobiografic simnatu Nora Iuga

    După publicarea a romanlui Hipodrom (editura Polirom, 2020), scriitoarea Nora Iuga spuni că s’arihătipseaşti scriinda poezie. Nora Iuga, ună ditu nai ma apreciati scriitoari contemporani, s-amintă tru 4 di yinaru 1931. Easti poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunillei Scriitorilor ditu România și a PEN Club. Tipusi cama di 20 volume di stihuri și di proză, ntră cari Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Opinii dispre dureare (1980), Inima ca un pumnu di boxeur (1982, 2000), Piața cerului (1986), Dactilografa di noapte (1996, 2010), Spitalul manechinelor (1998, 2010), Autobuzul cu cocoșați (2001, 2010), Petrecere la Montrouge (2012), Cîinele ud e o saltie (2013), ascultă cum plăngu parantezele (2016), Săpunul lui Leopold Bloom (1993), Sexagenara și tânărul (2000), Harald și luna verdi (2014). Volumele a llei di proză și poezie fură traduse tru ma multe limbi. Tru anlu 2007 lo Premiul “Friedrich-Gundolf”, ahărdzitu di Diutsche Akademie für Sprache und Dichtung, și tru 2015, la recomandarea prezidentului ali Germanie, Joachim Gauck, fu tiñisită cu ordinul “Crucea di merit” tru grad di cavaler. Tru anlu 2017, prezidentulu a Româniillei, Klaus Iohannis, u tiñisi cu Ordinul Național “Tră Merit” tru grad di Comandor.


    U călisimu Nora Iuga la RRI tră s’nă zburască ti atelu ditu soni roman a llei, Hipodrom, un roman cu vărtoasi accente biografice, ahărdzitu ti căsăbălu iu s’ndreapsi: Sibiul. Aoa s’andămusi cu căluyărealili di la Mănăstirlu a Ursulinilor, aoa ălu vidzu Jovis, calu alb ditu vitrina al Schuster, cari lli-armasi ti aduţeari aminti, aoa pridă limba germană tru kirolu a regimlui comunistu, di agiumsi prefearata elevilor.


    Nora Iuga: “Proiectul aliştei carti easti multu veclliu. S’aibă vără 15 di ani di când minduescu că escu borgi aluştui căsăbă. Ama nu easti zborlu ti ună borgi tu noima di obligație, di p4lteari unu împărmut. Insist tu parcursul a cartillei ti aestă număseari, Hermannstadt, tră atea că mini di aestu căsăbă escu ligată, di Hermannstadt, ma pțăn di Sibiul actual. Tră atea că aclo dukiiu ti prota oară arisearea tu ilikia di dzaţi añi, fără s’dukescu ţi nsimneadză aestă ndziminari di sentimente, nu puteam s’dukescu atea senzație ditu ună seară di iarnă, când alăgamu pi geadeia prinţipală cătă Împăratul Romanilor, nai ma importantu hotel săsescu ditu Sibiu. Aclo concerta afendi a meu, cari eara avyoulist și șef di orchestră, iara io mi ayuñiuseamu să-lli duc sacâzlu cu cari aundzea hirili di peru a arcușului. Căsăbălu aestu ñi deadi furñia ti andamasi cu oamini cari alăsară tor utu mira a mea. Ti amărtie, mulţă ditu arada aluştoru dusiră la Aţelu di Analtu. Numata sunt căluyărealili di la Mănăstirlu a Ursulinelor, ti cari amu borgi giumitati ditu hiinţa a mea. Când aduc zborlu, tru cărțăle a meale, di Nora A și Nora B nu u spunu ta nalliurea, escu adrată ditu dauă giumităţ antagoniţi, ama nu easti un lucru nafoara di arada. Escu căndăsită că tru cathi om ari dauă personaje antagoniţi și aproapea incompatibile, cari s’văryesu tutu kirolu. A deapoa cara Nora A easti zurlia nibună, Nora B easti mintimena cari îlli faţi tut kirolu morală a Norăllei A.”



    Zburămu cu Nora Iuga și ti turlia tru cari construi romanlu Hipodrom, cari llia pi napandica unu bănaticu sumu trei dictaturi, ateali apufusiti di Carol II-lu și Ion Antonescu, deapoa dictatura comunistă.



    Nora Iuga: “Ari dauă categorii distincte di scriitori, născănţă cari construiesc și alțălli cari s’alasă conduși di aţel dicteu interior, iara io fac parte, dealihea, ditu a daua categorie. Dicteulu aestu interior poati s’hibă comparat cu aduţerli aminti, tră aţea că noi nu putem s’controlămu aduţerli aminti cari yin pisti noi. Iara născănti di aestea aduţeri aminti au ună ahtari concretețe că aproapea nă aspari, di itia aduterloru aminti putem năpoi s’bănămu născănti evenimete aproapea ași cum eara. A ñeia ni si pari că aduţerli aminti pot s’hibă comparati vără turlie cu yisili, cari pot s’acaţă tăpărli a născăntoru lucre ţi li tricumu tu bană multu kiro ninti, ama tu ună formă niheamă alăxită. Ama noi putem s’aflămu ateali evenimente triecute cu multu kiro ma ninti, știm că unăoară și vărăoară di multu kiro canda bănămu aesta. Tu auşaticu, când ești maş tini golu, harauua nai cama mari easti s-ță vedz ateali di năuntrulu a tău, ama aesta nu nsimneadză s-ti raportedz orlea zorlea la tricutlu a tău biografic. Ași cumu iasi tu videală şi ditu carte, bănaiu sumu trei dictaturi și pot să spunu că u voi multu perioada monarhiillei ţi u bănaiu tu ficoiiureată și cari ñi-armasi vărtosu tu minti, nu pot s’minduescu altă perioadă ma muşeată. Daima bănaiu sumu semnulua niscăntoru contradicții, ama, cilimeanu hiinda, nu dukeamu că easti ună nidriptate s’aladz cu cicioarli goale ași cum îlli videam huzmikearlli ambulanță cu vindearea. Cidie, și tora anda minduescu ti atelu kiro, ăni si pari că vedu unu film mplinu di poezie. Voi să spun că eu nu pot s’giudicu multu sertu lumea, pistipsescu căţe cathi unu di noi are arădăţini multu ahăndoasi tru ficiurami, a deapoa aesti arădăţiñi nu pot s’hibă arupti di vărnu. Lucri ţi out s’hibă amendabile adză eara tră mine unu izvuru di harauă”.


    Autoru: Corina Sabău


    Armânipsearia: Taşcu Lala


















  • Hipodrom, un roman autobiografic semnat Nora Iuga

    Hipodrom, un roman autobiografic semnat Nora Iuga


    După publicarea romanului Hipodrom (editura Polirom, 2020), scriitoarea Nora Iuga spune că se odihnește scriind poezie. Nora Iuga, una dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane, s-a născut pe 4 ianuarie 1931. Este poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN Club. A publicat peste 20 de volume de versuri și de proză, printre care Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Opinii despre durere (1980), Inima ca un pumn de boxeur (1982, 2000), Piața cerului (1986), Dactilografa de noapte (1996, 2010), Spitalul manechinelor (1998, 2010), Autobuzul cu cocoșați (2001, 2010), Petrecere la Montrouge (2012), Cîinele ud e o salcie (2013), ascultă cum plîng parantezele (2016), Săpunul lui Leopold Bloom (1993), Sexagenara și tânărul (2000), Harald și luna verde (2014). Volumele sale de proză și poezie au fost traduse în mai multe limbi. În anul 2007 a primit Premiul “Friedrich-Gundolf”, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, și în 2015, la recomandarea președintelui Germaniei, Joachim Gauck, a fost decorată cu ordinul “Crucea de merit” în grad de cavaler. În anul 2017, președintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de Comandor.


    Am invitat-o pe Nora Iuga la RRI pentru a vorbi despre cel mai recent roman al ei, Hipodrom, un roman cu puternice accente biografice, dedicat orașului care a format-o: Sibiul. Aici le-a întâlnit pe maicile de la Mănăstirea Ursulinelor, aici l-a văzut pe Jovis, calul alb din vitrina lui Schuster, care i-a rămas în amintire, aici a predat limba germană în timpul regimului comunist, devenind preferata elevilor.


    Nora Iuga: “Proiectul acestei cărți este foarte vechi. Să tot fie vreo 15 ani de când mă gândesc că îi sunt datoare acestui oraș. Dar nu este vorba de o datorie în sensul de obligație, de plata unui împrumut. Insist pe parcursul cărții asupra acestei denumiri, Hermannstadt, pentru că eu de acest oraș sunt legată, de Hermannstadt, mai puțin de Sibiul actual. Pentru că acolo am simțit pentru prima dată fiorul iubirii la zece ani, fără să-mi dau seama ce înseamnă această încurcătură de sentimente, nu puteam să-mi explic acea senzație dintr-o seară de iarnă, când alergam pe strada principală spre Împăratul Romanilor, cel mai important hotel săsesc din Sibiu. Acolo concerta tăticul meu, care era violonist și șef de orchestră, iar eu mă grăbeam să-i duc sacâzul cu care ungea firele de păr ale arcușului. Orașul ăsta mi-a prilejuit și întâlniri cu oameni care mi-au marcat destinul. Din păcate, foarte mulți dintre aceștia nu mai sunt printre noi de multă vreme. Nu mai sunt maicile mele de la Mănăstirea Ursulinelor, cărora le datorez jumătate din ființa mea. Când aduc vorba, în cărțile mele, de Nora A și Nora B n-o spun întâmplător, eu sunt făcută din două jumătăți antagonice, dar nu este un lucru neobișnuit. Sunt absolut convinsă că în fiecare om există două personaje antagonice și aproape incompatibile, care se ceartă tot timpul. Iar dacă Nora A este zurlia nebună, Nora B este înțeleapta care îi face tot timpul morală Norei A.”



    Am vorbit cu Nora Iuga și despre felul în care a construit romanul Hipodrom, care surprinde o viață trăită sub trei dictaturi, cele instaurate de Carol al II-lea și Ion Antonescu, urmate de dictatura comunistă.



    Nora Iuga: “Există două categorii distincte de scriitori, unii care construiesc și alții care se lasă conduși de acel dicteu interior, iar eu fac parte, evident, din a doua categorie. Dicteul acesta interior poate fi comparat cu amintirile, pentru că noi nu putem controla amintirile care vin peste noi. Iar unele dintre aceste amintiri au o asemenea concretețe că aproape ne sperie, datorită amintirilor putem să retrăim anumite evenimete aproape așa cum au fost. Mie mi se pare că amintirile se pot compara cumva cu visele, care pot lua înfățișarea unor lucruri petrecute de mult, dar într-o formă ușor schimbată. Însă noi putem identifica acele evenimente petrecute cu multă vreme în urmă, știm că odată și odată de mult parcă am trăit asta. La bătrânețe, când ești cu totul singur, bucuria cea mai mare este să-ți sondezi interiorul, dar asta nu înseamnă să te raportezi neapărat la trecutul tău biografic. Așa cum reiese și din carte, am trăit sub trei dictaturi și pot spune că iubesc foarte mult perioada monarhiei pe care am trăit-o în copilărie și care mi-a rămas foarte puternic în minte, nu pot să-mi imaginez o perioadă mai frumoasă. Am trăit întotdeauna sub semnul unor contradicții, dar, copil fiind, nu-mi dădeam seama că e o nedreptate să umbli cu picioarele goale așa cum îi vedeam pe vânzătorii ambulanți. Culmea, și acum când mă gândesc în urmă, mi se pare că văd un film plin de poezie. Vreau să spun că eu nu pot să judec foarte exigent lumea, cred că fiecare dintre noi are rădăcini foarte adânci în copilărie, iar aceste rădăcini nu pot fi smulse de nimeni. Lucruri care pot fi amendabile astăzi erau pentru mine o sursă de bucurie”




  • Club Cultura 27.01.2022

    Club Cultura 27.01.2022

    Anul acesta, pe 4 ianuarie, Nora Iuga a împlinit 91 de ani și continuă să scrie și să publice. Este poetă, prozatoare și traducătoare, a publicat peste 20 de volume de poezie și proză, care au fost traduse în mai multe limbi și distinse cu premii importante. Nora Iuga este și traducătoare, semnând peste 30 de volume traduse din limba germană. Cel mai recent roman al Norei Iuga este Hipodrom, publicat la editura Polirom, un roman autobiografic, copilăria, tinerețea și senectutea fiind cele trei borne pe care este construită narațiunea.



  • Albert Denn, născut la Balş în 1990, stabilit în Spania

    Albert Denn, născut la Balş în 1990, stabilit în Spania

    Albert Denn, născut la Balş în 1990, stabilit în Spania din 2003, absolvent al Facultăţii de Filologie Hispanică a Universităţii din Valencia, în prezent, profesor la Institutul Cervantes din Bucureşti.


  • Rumänien. Schwerpunktland der Leipziger Buchmesse 2018

    Rumänien. Schwerpunktland der Leipziger Buchmesse 2018

    Die internationale Buchmesse Leipzig ist eines der wichtigsten und ältesten Events der Medien-und Buchbrache. Etwa 2.600 Aussteller aus 48 Ländern präsentieren auf der Internationalen Buchmesse Neuheiten aus der Buchbranche. In der Eröffnungsrede erinnerte der rumänische Au‎ßenminister Teodor Meleşcanu, dass Rumänien auch vor 20 Jahren den Status des Gastlandes auf der internationalen Buchmesse geno‎ßen hatte. 1998, fast zehn Jahre nach dem Sturz des Kommunismus in Osteuropa, war die rumänische Kultur auf der Suche nach einem Weg, den Imageverlust wettzumachen und sich auf der europäischen und internationalen Szene zu behaupten. 2018, wenn Rumänien auch das 100. Jubiläum der Gründung des modernen Staates feiert und im Vorjar des rumänischen Vorsitzes im Rat der Europäischen Union, zeichnet sich die rumänisch-deutsche Beziehung durch einen starken politischen Dialog und eine enge Zusammenarbeit in der EU und NATO aus, sagte im Anschlu‎ß Teodor Meleşcanu.



    Die rumänische Literaturszene präsentiert sich dieses Jahr in Leipzig zwischen dem 15. und 18. März sowohl mit renommierten Autoren wie Mircea Cărtărescu, Norman Manea, Nora Iuga und Filip Florian als auch mit Namen der neuen rumänischen Literatur wie Lavinia Branişte und Bogdan-Alexandru Stănescu. Auf der internationalen Buchmesse vermittelt Rumänien ein lebendiges Bild seiner zeitgenössischen Literaturszene auch mit 40 Neuübersetzungen, die im deutschprachigen Raum mit der finanziellen Unterstützung des Rumänischen Kulturinstituts erschienen sind. Die Kuratorin des rumänischen Programms in Leipzig Ioana Gruenwald erläutert in einem Interview mit dem Kultursender des öffentlich-rechtlichen Hörfunks Radio România Cultural wie die Auswahl der Titel erfolgte, die in Leipzig präsentiert werden: “Wir stellen eine breite Auswahl an Titeln vor, von bekannten Namen der rumänischen Literaturszene wie Gabriela Adameşteanu, Florin Lăzărescu, Matei Vişniec bis neuen Namen der rumänischen Literatur, wie Lavinia Branişte, deren Roman Null Komma Irgedwas in einem kleinen deutschen Verlag erschienen ist.”



    Unter dem Motto “Zoom in: Rumänien in Leipzig” bringt Rumänien mit über 70 Veranstaltungen dem deutschen Publikum seine lebedinge Literaturszene der Gegenwart näher, einige davon Graniţă în raniţă (“Grenze in der Tasche”): die Sängerin und Komponistin Ada Milea stellt im Konzert ihre Lieder vor und die 2009 Nobelpreisträgerin Herta Müller spricht über die poetische und politische Kraft ihrer Texte; mit gro‎ßem Interesse wird auch der rumänisch-deutsche Abend der Poesie mit 12 Dichtern und Dichterinnen, “Die Welt betrachtet durch den Vers” erwartet. Der Abend wird von der Musik von Saşa Liviu Stoianovici und einem Rundtischgespräch über die Zukunft der Literaturübersetzungen begleitet.


  • România, invitată de onoare la Târgul de carte de la Leipzig

    România, invitată de onoare la Târgul de carte de la Leipzig

    România este invitată
    de onoare a ediţiei 2018 a Târgului Internaţional de Carte de la Leipzig
    ,
    (Germania), important eveniment european de profil dedicat promovării lecturii
    şi unul dintre cele mai vechi de acest gen din lume.

    În discursul inaugural,
    ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a amintit că României i-a mai fost
    acordat acest statut în urmă cu 20 de ani, în 1998. Atunci, la aproape un
    deceniu de la căderea comunismului în Europa de Est, a spus Meleşcanu, cultura
    română căuta o cale de recuperare a decalajului de imagine şi de afirmare
    europeană şi internaţională. Astăzi, în anul Centenarului României Moderne şi
    în plin proces de pregătire a preluării primei preşedinţii române a Consiliului
    UE, relaţia dintre România şi Germania se caracterizează prin dialog politic intens,
    cooperare consolidată la nivel european şi colaborare strânsă ca parteneri în
    cadrul NATO.

    La actuala ediţie a Târgului, care se desfăşoara în perioada 15-18
    martie, vor fi prezentaţi publicului mai mulţi autori români deja cunoscuţi în
    spaţiul german, cum ar fi Mircea Cărtărescu, Norman Manea, Nora Iuga sau Filip
    Florian
    , dar şi autori tineri, precum Lavinia Branişte sau Bogdan-Alexandru
    Stănescu
    . Pe parcursul manifestării vor fi
    promovate peste 40 de traduceri din literatura română, sprijinite în marea
    majoritate de Centrul Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural
    Român
    .

    Într-un interviu pentru Radio România Cultural, curatoarea programului României
    la Leipzig, Ioana Gruenwald a vorbit despre selecţia cărţilor traduse pentru
    actuala ediţie a Târgului: Avem o gamă foarte variată, avem
    autori care au confirmat, Gabriela Adameşteanu, Florin Lăzărescu, Matei
    Vişniec. Şi mai avem şi câteva îndrăzneli: o editură foarte mică a îndrăznit să
    o publice pe Lavinia Branişte
    .

    Zoom in: România la Leipzig este mottoul
    sub care, în cadrul târgului, la standul României şi în spaţiile de evenimente
    consacrate dezbaterilor, vor avea loc peste 70 de evenimente care au în vedere
    promovarea autorilor români contemporani. Printre acestea, spectacolul-lectură Graniţa-n
    raniţă, susţinut de Ada Milea,
    pe texte traduse în germană de
    Herta Müller, scriitoarea de origine română care a primit Premiul Nobel pentru
    Literatură în 2009
    .

    Alte evenimente interesante sunt seara de poezie
    româno-germană, Lumea privită
    printr-un vers,
    un maraton de lecturi publice ce
    reuneşte treisprezece poeţi români contemporani alături de doi poeţi germani
    din noua generaţie, precedat de un moment de art performance susţinut de Saşa
    Liviu Stoianovici, şi o masă rotundă despre viitorul
    traducerilor literare. La ediţia 2018 a Târgului Internaţional de Carte
    de la Leipzig şi-au anunţat participarea 2.600 de expozanţi din 48 de ţări.

  • Dichterin Nora Iuga mit Spiegelungen-Preis in München geehrt

    Dichterin Nora Iuga mit Spiegelungen-Preis in München geehrt

    Ende 2017 hat die Dichterin und Literaturübersetzerin Nora Iuga den deutschen Spiegelungen-Preis für Lyrik erhalten. Die Auszeichnung wurde der rumänischen Literatin vom Institut für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas verliehen. Die Dichterin nahm den Preis bei der Universität Ludwig Maximilian in München im Beisein eines ausgewählten Publikums in Empfang. Es war nicht zum ersten Mal, dass sich Nora Iuga der Anerkennung des deutschen Publikums erfreute. 2007 erhielt sie den Friedrich-Gundolf-Preis der Deutschen Akademie für Sprache und Dichtung. Damit wurde ihren Beitrag zur Vermittlung der deutschen Kultur im Ausland anerkannt. 2015 wurde Nora Iuga mit dem deutschen Verdienstorden im Rang eines Kavaliers geehrt.



    Die Lyrik Nora Iugas steht sowohl vor als auch nach den siebziger Jahren unter dem Zeichen der Neoavantgarde und ihrer wichtigen Erfahrung in der Lektüre, die es für sie möglich machte, die universelle Lyrik in sich aufzunehmen. Dieser Aspekt ist in ihren älteren Werken leicht erkennbar, die in einem umfassenden Band zusammengefasst werden: »Das Herz wie die Faust eines Boxers«, der Teil der Anthologie »Gefährliche Launen« in der Übersetzung von Ernest Wichner ist. Auch in ihren späteren Werken, »Der nasse Hund ist eine Weide«, »Feier in Montrouge«, »Hör, wie die Klammern weinen« geht sie entschlossen ihren eigenen lyrischen Weg. Sie lässt in unkonventionellen lyrischen Elementen ihre Laune in einem gewissen Moment und gro‎ße Begebenheiten der Welt ineinander verschmelzen; morgens, wenn sie aufsteht, schreibt sie komische Ausdrücke auf, die ihr einfallen, sie wird regelmä‎ßig von frappanten Syntagmen und sinnlosen Lautkombinationen überrascht, sie kann aber sehr gut zwischen Meinung und Realität, zwischen dem Alltag und dem strahlenden Sinn des Symbols unterscheiden“, sagte der Schriftsteller, Literaturhistoriker und Übersetzer Joachim Wittstock in der Laudatio bei der Preisverleihung in München.



    Der neueste Gedichtband von Nora Iuga, netter als dostojewski“, erschien voriges Jahr im Verlag Polirom und wurde von der Dichterin zusammen mit Angela Baciu geschrieben. Wie die Autorinnen sagen, handele es sich weder um Lyrik noch um Tagebuch und Essay, sondern um ein Kaffeekränzchen zwischen zwei Freundinnen. Der Band weist starke Dada-Merkmale auf und kann als ambitioniertes Projekt betrachtet werden, die Avantgarde wiederzubeleben. Nora Iuga:



    Das Wort schafft eigentlich den Gedanken. Das ist, was ich bei der Zusammenarbeit mit Angela Baciu entdeckt habe. Was mich bewog, diesen Band zu schreiben, war die Liebe für Avantgarde. Da ich die Avantgarde erwähnte, möchte ich noch sagen, dass ich einmal in Deutschland zu einer Sendung von Radio Kultur Berlin eingeladen wurde. Der Journalist ging das Thema an, inwieweit sind die rumänischen Schriftstellerinnen und Schriftsteller sowie die rumänische Literatur in Deutschland bekannt. Ich habe ihn meinerseits gefragt, ob er von Mihai Eminescu gehört habe; er antwortete, Eminescu sei überhaupt nicht bekannt in Deutschland. Genau dasselbe kann man über rumänische Dichter der Zwischenkriegszeit sagen. Wie ich herausgefunden habe, sind in Westeuropa Dichter wie Tristan Tzara, Gherasim Luca und Gellu Naum hingegen bekannt. Dann wurde mir klar, wieviel die rumänische Literatur der Avantgarde verdankt. Zusammengefasst ist das die Geschichte dieses Bandes: Zugrunde liegt meine Liebe und mein Appetit für die Avantgarde. Diesen Band verdanke ich auch dem Treffen mit Angela, die mich dazu ermutigte, mitzumachen.“




    Der zweisprachige Band (rumänisch-englisch erschienen) wird von Ion Barbu illustriert. netter als dostojewski“ besteht aus einem umgangssprachlichen Dialog im schnellen Tempo, in dem die Wortspiele, die politische Satire und die Bemerkungen über den Alltag nicht fehlen.

  • Nora Iuga

    Nora Iuga

    Cette année, lécrivaine et traductrice Nora Iuga sest vu décerner lOrdre national du Mérite pour « labnégation et le talent » avec lesquels elle a œuvré pour promouvoir limage de la Roumanie dans le monde. Nora Iuga (86 ans) nest pas à sa première distinction. En 2015, lAllemagne lui accordait la Croix de Chevalier de lOrdre du mérite. Et cest toujours lAllemagne qui lui décernait, en 2007, le Prix Friedrich Gundolf, accordé par la Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung – LAcadémie de langue et de poésie – consacré aux personnalités ayant contribué au rayonnement de la culture allemande dans le monde.





    Poétesse, romancière et traductrice, membre de lUnion des Ecrivains de Roumanie et du PEN Club, Nora Iuga a publié une vingtaine de volumes de poésie dont : « Ce nest pas de ma faute » (publié en 1968), « La Captivité du cercle » – paru en 1970 et retiré des librairies et des bibliothèques, son auteure ayant été interdite de publication pendant 7 ans).





    Dautres volumes allaient être publiés après 1980 : « Opinions sur la douleur », « Le Cœur comme un poing de boxeur », « Le Marché du ciel », « Dactylo de nuit », « LHôpital des mannequins », « Le Bus des bossus », « Fête à Montrouge », « Le Chien mouillé est un saule », « Ecoute les parenthèses pleurer ».





    Le souvenir des premiers vers quelle a jamais écrits est encore très vivant dans la mémoire de lécrivaine. A lépoque, elle habitait la ville de Sibiu et elle était au CE1.



    Nora Iuga : « Je me rappelle quun jour, je me trouvais dans la cuisine de la maison modeste que jhabitais avec mes parents et jétais en train de faire mes devoirs. Sur la table où je travaillais, il y avait un livre dhistoire et un petit carnet. Mon père travaillait son violon. Et cest à ce moment-là quil mest arrivé décrire ma première poésie. Cest une confidence que jai déjà faite à dautres occasions, mais cest exactement ainsi que tout a commencé. Et cest de cette façon que sont nés la femme et lartiste et lesprit fouineur, curieux, devenu depuis de plus en plus vif. Cet esprit me pousse à déchiffrer toute seule les miracles de la nature, les éléments astraux, laurore boréale. Je tâche de mexpliquer autant que possible les choses que je découvre autour de moi. Jai souvent limpression de me trouver aux débuts de la philosophie, me posant les mêmes questions que lon se posait à lépoque. Car je naime pas lire des livres où les autres mexpliquent le monde à leur façon. Un tel aveu est ridicule venant de la part dun intellectuel. Pourtant, cest une joie extraordinaire de trouver tout seul les clés du mystère. »





    Agée de 86 ans, Nora Iuga nous surprend presque chaque année avec un nouveau volume de poésie ou de prose, qui ne passe jamais inaperçu. Ce fut le cas du volume de poésie « Ecoute pleurer les parenthèses », paru lannée dernière aux maisons dédition « Cartea Românească » et que le Jury du Gala des Jeunes Ecrivains a désigné le meilleur livre de poésie de lannée 2016. Et pourtant…





    Nora Iuga : « Je ne me suis jamais proposé de jouer le rôle de lélève modèle. Tout ce que jai fait, je lai fait par plaisir, un énorme plaisir. Et Dieu ou lIngénieur génial – comme je me plais à lappeler – a pris soin de moi et ma donné une force inouïe. Il est vrai que durant les 5 ou 6 dernières années, jai sorti un livre – de prose ou de poésie – par an et je pense que ce rythme, je le dois avant tout à la solitude. Une solitude absolue, quune personne dune vitalité comme la mienne ne pourrait supporter si elle ne la remplissait pas de quelque chose qui la fasse se sentir vivre et laide à devenir plus utile. Je nai jamais aimé recevoir les choses toutes faites. La conviction de pouvoir offrir quelque chose au monde a été la seule à mavoir gardée en vie. Je me sens obligée de toujours donner et cela me rend heureuse. Pourtant, la solitude nest pas la seule à mavoir aidée. Je peux dire que jai un bon cerveau et pour cela je remercie, une fois de plus, cet Ingénieur génial. »





    Partisane de lavant-garde, Nora Iuga pense que lexpérimentation est le facteur dinnovation le plus important dans la littérature : « Jaime cette étape que la poésie est en train de traverser, car je sens que nous sommes près dune frontière, nous approchons une autre étape. Après un minimalisme qui a beaucoup duré, les poètes semblent se tourner de nouveau vers lavant-garde, vers lexpérience. Il y a plusieurs jeunes poètes qui sont très bons et que jadmire – et je parle notamment de Robert G. Elekes. Je men réjouis beaucoup, car je le considère comme ma découverte. Je lai découvert à loccasion des Journées de la littérature allemande de Reşita. Entre temps, il a publié son premier volume, qui a eu un succès extraordinaire et a reçu les prix les plus importants. Paru aux Editions Tracus Arte, ce volume sappelle «Sur ce, je prends mes dents à mon cou et adieu ». Jen ai écrit la postface. »





    Cette année, Nora Iuga se propose de sortir un nouveau livre de poésie, en collaboration avec Angela Baciu. « Plus joli que Dostoïevski » est un dialogue alerte, qui abonde en calambours, satire politique, observations quotidiennes, références à ses lectures, au monde artistique, à des faits divers dintérêt local. Le livre comporte 25 brefs tableaux qui suivent, très subtilement, le fil dune histoire damour : deux femmes attendent larrivée de lhomme aimé, Monsieur T, qui doit retourner chez elles couronné de gloire après une chasse aux lions. Chaque tableau sachève par lintervention du Chœur antique. Par son langage, ce livre renvoie à des tics verbaux et à des expressions utilisées de nos jours de façon excessive. Le volume a une teinte dadaïste très marquée, pouvant être considéré comme une tentative hardie de renouveler lavant-garde. (Trad. : Dominique)

  • Schriftstellerin Nora Iuga: „Ich danke dem genialen Ingenieur“

    Schriftstellerin Nora Iuga: „Ich danke dem genialen Ingenieur“

    Die Schriftstellerin und Literaturübersetzerin Nora Iuga wurde mit dem Nationalen Verdienstorden im Rang eines Kommandeurs für die Hingabe und die Begabung“ ausgezeichnet, mit der sie zur Förderung des Bildes Rumäniens im Ausland beigetragen hat. Das ist nicht die erste Auszeichnung dieser Art, die die 86-jährige Literatin erhält. Bereits 2015 war sie mit dem Bundesverdienstkreuz im Rang des Kavaliers der deutschen Botschaft in Bukarest geehrt worden. 2007 hatte die Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung das Engagement der Schriftstellerin zur Förderung der deutschen Kultur im Ausland anerkannt und ihr den Friedrich-Gundolf-Preis verliehen.



    Nora Iuga ist Autorin von rund 20 Gedichtbänden, darunter: Vina nu e a mea“ (Ich bin nicht schuld“), herausgegeben im Jahr 1968; Captivitatea cercului“ (Die Gefangenschaft des Kreises“), ein im Jahr 1970 veröffentlichter Band, der später zensiert und für sieben Jahre aus dem Buchhandel zurückgezogen wurde; Opinii despre durere“ (Ansichten über den Schmerz“, veröffentlicht im Jahr 1980); Inima ca un pumn de boxeur“ (Das Herz ist wie die Faust eines Boxers“, 1986, 2000); Piaţa cerului“ (Der Platz des Himmels“, 1986); Spitalul manechinelor“ (Das Krankenhaus der Schaufensterpuppen“, 1998, 2010); Petrecere la Montrouge“ (Feier in Montrouge“, 2012); Câinele ud e o salcie“ (Der nasse Hund ist eine Weide“, 2013); Ascultă cum plâng parantezele“ (Hör, wie die Klammern weinen“, 2016).



    Die Erinnerung der ersten gedichteten Verse sei noch lebendig, sagt Nora Iuga. Es war in Sibiu (Hermannstadt) und sie war Gymnasiastin der neunten Klasse:



    Ich schrieb die Hausaufgaben in der ärmlichen Küche des Elternhauses in Sibiu. Auf dem Tisch lag ein Lehrbuch und ein Notizheft, mein Vater übte auf der Geige in einem anderen Zimmer. Das war der Moment, als ich das erste Gedicht schrieb. So hat für mich alles angefangen. Mit diesem Moment, mit dem ersten Gedicht, ist die Frau, die Künstlerin, der neugierige Geist Nora Iuga auf die Welt gekommen. Der neugierige Geist ist mit den Jahren stärker geworden, ihm habe ich meine Fähigkeit zu verdanken, die Wunder der Natur, die Himmelserscheinungen, ein Polarlicht alleine entziffern zu können. Ich versuche stets, mir selber so viel wie möglich beizubringen und die Sachen um mich herum gründlich zu verstehen. Das kommt mir oftmals wie der Beginn der Philosophie vor, weil ich mir selbst dieselben Fragen stelle, die damals im Umlauf waren. Es gefällt mir nicht, zu lesen, wie andere die Welt erklären. Ich wei‎ß, es ist lächerlich, wenn ein Intellektueller das einräumt, aber es bereitet mir eine riesige Freude, wenn ich alleine Rätsel aufkläre.




    Die Schriftstellerin und Dichterin überrascht fast jedes Jahr ihre Leser mit einem neuen Gedicht- oder Prosaband. Die positiven Pressestimmen lassen jedes Mal nicht lange auf sich warten. Dasselbe gilt auch für den Gedichtband Hör, wie die Klammer weinen“, der voriges Jahr im Verlag Cartea Românească erschien und von der Jury der Gala junger Schriftsteller zum Gedichtbuch des Jahres 2016 ausgezeichnet wurde. Nora Iuga sagt jedoch:



    Ich habe mir nie vorgenommen, die Schülerin des Jahres zu werden. Alles, was ich bisher machte, machte ich mit gro‎ßem Vergnügen, und Gott oder der geniale Ingenieur, wie ich ihn nennen mag, hat sich um mich gekümmert und mir eine erstaunliche Kraft gegeben. Es stimmt, dass in den letzten fünf oder sechs Jahren ein Band von mir jährlich erschienen ist, egal ob Prosa oder Lyrik. Dieses schnelle Tempo habe ich hauptsächlich der Einsamkeit zu verdanken. Eine totale Einsamkeit, die jemand mit meiner Lebensfreude nicht ertragen kann. Ich will mein Leben mit etwas füllen, das mich spüren lässt, dass ich lebe. Was mich am Leben hielt, ist meine Überzeugung, dass ich dieser Welt noch etwas zu schenken habe. Ich fühle mich gezwungen, jedes Mal etwas zu schenken, und das macht mich glücklich. Ich kann behaupten, dass ich in meinem Alter ein leistungsfähiges Gehirn habe und dafür danke ich noch einmal dem genialen Ingenieur.“




    Nora Iuga ist eine Anhängerin der Avantgarde, ihrer Meinung nach hätten wir dem Experiment die Innovation in der Literatur zu verdanken:



    Ich liebe diese Etappe in der Lyrik, weil ich das Gefühl habe, dass wir uns an einer Grenze befinden, dass wir uns einer anderen Etappe nähern. Nach der Vorliebe zum Minimalismus, die lange dauerte, scheint jetzt, dass die Dichter zur Avantgarde und dem experimentellen Gedicht zurückkehren. Ich bewundere junge Dichter wie Robert G. Elekes und ich sehe ihn gewisserma‎ßen auch wie eine meiner Entdeckungen, zum ersten Mal habe ich ihn auf den Deutschen Literaturtagen im westrumänischen Reşiţa (Reschitz) entdeckt. Mittlerweile hat sein Debütband einen riesigen Erfolg gefeiert und wichtige Preise erhalten. Ich habe das Nachwort verfasst.“




    Dieses Jahr schlägt Nora Iuga ihren Lesern zusammen mit der Dichterin Angela Baciu einen neuen Gedichtband vor: netter als dostoievski“. Es handelt sich um einen umgangssprachlichen Dialog im schnellen Tempo, in dem die Wortspiele, die politische Satire und die Bemerkungen über den Alltag nicht fehlen. Der Band besteht aus 25 kurzen Teilen, die sehr diskret dem Faden einer Liebesgeschichte folgen: Zwei Frauen warten auf den Mann, den sie lieben, den sogenannten Mister T., der nach einer Löwenjagd glorreich zu ihnen zurückkehrt. Jeder Teil endet mit dem Einsatz des antiken Chors. Die Sprache spielt vielerorts auf populäre Ausdrücke im heutigen Sprachgebrauch an. Der Band weist zudem starke Dada-Merkmale auf und gilt als wichtiger Schritt zur Wiederbelebung der Avantgarde.

  • Writer Nora Iuga

    Writer Nora Iuga

    This year, writer
    Nora Iuga was awarded the National Order for merit in rank of Commander for her
    dedication and the talent with which she got involved in promoting Romania’s
    image abroad. It is not the first distinction for eighty-six year old Nora
    Iuga. In 2015, Nora Iuga was awarded the Knight Commander’s Cross of the Order
    of Merit of the Federal Republic of Germany. It was also Germany that in 2007
    awarded Nora Iuga the Friedrich-Gundolf Prize, offered by the Deutsche Akademie
    fur Sprache und Dichtung, the German Academy for Language and Poetry. It is a
    distinction that usually goes to public figures who have contributed to the
    promotion of German culture around the world.




    Poet, prose writer and translator, Nora Iuga is a
    member of Romanian Writers’ Union and of the PEN club. She has published almost
    20 volumes of poetry, among which It Is not My Fault, published in 1968,
    The Captivity of the Circle, a volume published in 1970 and withdrawn
    from bookshops and libraries following a seven-year publication ban. This was followed by Opinions on Pain, published in 1980, The Heart as a Boxer’s
    Punch
    , published in 1982 and 2000 The Sky Market, from 1986, The
    Night Typist
    , published in 1996 and 2010, and The Dummies’ Hospital,
    published in 1998 and 2010. Nora Iuga’s literary output also includes The
    Hunchbacks’ Bus
    , published in 2001 and 2010, Party in Montrouge,
    published in 2012, The Wet Dog is a Willow, published in 2013 and Listen
    to the Brackets Crying
    , published in 2016.




    The memory of the very first lines she wrote is still
    very vivid to Nora Iuga. It all happened when she was a second grader in Sibiu,
    central Romania. Here is Nora Iuga herself:




    Suddenly, in the kitchen of the very modest house I used to live in with my parents, I remember myself doing my homework. On the
    table I used to do my work, there was a history book and a little notebook,
    while my father was doing his violin practice. Then I happened to write my
    first poem. It was a confession I made on various other occasions, but that’s
    how it really began. And that’s how the woman and the artist were born, as well
    as the inquisitive, anxious spirit that has been enhancing up to the age I have
    today. It is a spirit prompting me to be totally on my own, deciphering the
    miracles of nature, the astral elements, the boreal aurora. I have been trying
    to explain to myself as many as possible of the things I have encountered.
    Oftentimes it seems to me it is as if I were in the early days of philosophy,
    asking myself the same questions and problems that used to be raised in those
    times. It is rather silly, it is ludicrous to confess something like that, you
    as an intellectual. But I’m brimming with joy being able to find my own
    explanations to a mystery.




    Eighty-six year old Nora Iuga takes us by surprise
    almost every year with a new volume, poetry and prose, a volume that does not
    pass unnoticed by readers and critics, alike. It is exactly what happened with Listen
    to the Brackets Crying
    , a volume brought out last year by the Cartea
    Romaneasca publishers and rated as the 2016 Book of the Year by the Jury of the
    Young Writers’ Gala. Notwithstanding, Nora Iuga says:




    I have never set for myself the task of playing the
    part of the model pupil. All that I did, I did out of an immense pleasure. And
    God or the Engineer of genius, as I like to call him, took care of me and gave
    me an amazing power. It’s true that in the last five or six years I brought out
    a book, poetry or prose, on a yearly basis, and I believe I first and foremost
    owe that rhythm to my loneliness. It is a complete loneliness which a person
    with my vitality cannot stand unless I fill it with something which makes me
    feel alive, which makes me feel that I can still be useful. I have never
    favoured the idea of receiving ready-made things. What kept me alive was the
    conviction that I could still give something to this world. I feel compelled to
    give something, anything, to others and that makes me feel happy. But it was
    not only loneliness that has helped me. I dare say I have a very good brain
    and, for that, I once again thank that Engineer of genius.




    A supporter
    of the avant-garde, Nora Iuga thinks the experiment is the main generator of
    innovation in literature. Nora Iuga
    again:




    I like this stage we’ve been going through in
    poetry, as I feel we live on the borderline, that we’re getting closer to
    another stage. In the wake of a minimalism that lasted very long, poets seem to
    return to the avant-garde, to experiment. There are many good poets I admire
    and I’d like to make a special mention of Robert G. Elekes. I am very happy
    because I think he was my discovery. I discovered him at the Festival of German
    Literature in Resita. Meanwhile he made his debut with a volume that enjoyed a
    tremendous success, scooping the most important awards.




    This year, jointly with Angela Baciu, Nora Iuga has
    come up with a new poetry book, titled Prettier than Dostoievski. An
    alert, colloquial dialogue, teeming with puns, political satire, daily
    observations and literary references. The content of the book is divided into
    25 brief scenes, where the running thread is followed in a very subtle way. It
    is a sentimental story: two women await the arrival of a man they love, a
    mister T., who must get back to them in full glory from a lion hunting party.
    Each scene ends with the intervention of the Ancient Choir. The language makes
    lots of references to expressions and verbal clichés, overused today. The
    volume is emphatically Dadaist and can be considered as a bold endeavour to
    rekindle the avant-garde.





  • Scriitoarea Nora Iuga

    Scriitoarea Nora Iuga


    Anul acesta, scriitoarea şi traducătoarea Nora Iuga a primit Ordinul Naţional “Pentru Merit”, în grad de Comandor, pentru “dăruirea şi talentul” cu care s-a implicat în promovarea imaginii României. Nora Iuga, în vârstă de 86 de ani, nu este la prima distincţie de acest tip. În 2015, scriitoarea a fost distinsă cu Ordinul Crucea de Merit în rang de Cavaler al Republicii Federale Germania. Şi tot din partea Germaniei, în 2007, scriitoarea a primit premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie fur Sprache und Dichtung, o recompensă care se acordă personalităţilor care contribuie la promovarea culturii germane în lume. Poetă, prozatoare, traducatoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a PEN Club, Nora Iuga a publicat aproape 20 de volume de versuri, printre care: Vina nu e a mea (1968); Captivitatea cercului (1970, volum retras din librării şi biblioteci, ca urmare a interdicţiei de publicare timp de şapte ani); Opinii despre durere (1980); Inima ca un pumn de boxeur (1982, 2000); Piaţa cerului (1986); Dactilografa de noapte (1996, 2010); Spitalul manechinelor (1998, 2010); Autobuzul cu cocoşaţi (2001, 2010); Petrecere la Montrouge (2012); Câinele ud e o salcie (2013); Ascultă cum plâng parantezele (2016). Amintirea primelor versuri pe care le-a scris este una foarte precisă pentru scriitoare. S-a întâmplat pe când locuia la Sibiu şi era în clasa a doua. Nora Iuga. (Track): “Dintr-o dată, în bucătăria din locuinţa sărăcăcioasă unde locuiam cu părinţii mei, îmi amintesc că îmi făceam lecţiile. Pe masa unde lucram aveam o carte de istorie şi un carneţel, iar tata repeta la vioară. Atunci s-a întâmplat să scriu prima poezie. Este o mărturisire pe care am mai făcut-o şi cu alte ocazii, dar chiar aşa a început. Şi în felul acesta s-a născut şi femeia, şi artista, şi spiritul scormonitor, curios, care până la vârsta asta s-a tot accentuat. Spirit care mă determină să descifrez pe cont propriu miracolele naturii, elementele astrale, o auroră boreală. Încerc să-mi explic cât mai multe din lucrurile pe care le întâlnesc. De multe ori mi se pare că e ca şi când aş fi la începuturile filosofiei, punându-mi aceleaşi întrebări şi probleme care se formulau atunci. Pentru că mie nu-mi place să citesc cum îmi explică alţii lumea. E caraghios, ridicol să mărturiseşti asta, tu, ca intelectual. Dar este o bucurie teribilă să-ţi găseşti singur explicaţii pentru mister.”



    La cei 86 de ani ai săi, Nora Iuga ne surprinde aproape anual cu un nou volum, poezie şi proză, volum care nu trece neobservat de cititori şi de critică. Aşa s-a întâmplat şi cu “ascultă cum plâng parantezele”, volum apărut anul trecut la editura Cartea Românească, considerat de către Juriul Galei Tinerilor Scriitori Cartea de Poezie a anului 2016. Cu toate acestea, Nora Iuga spune că … Nu mi-am propus niciodată să joc rolul elevei model. Tot ce am făcut, am făcut dintr-o imensă plăcere. Iar Dumnezeu sau genialul Inginer – aşa îmi place să-i spun – a avut grijă de mine şi mi-a dat o forţă uluitoare. Este adevărat că în ultimii cinci, şase ani am scos anual câte o carte, proză sau poezie, şi cred că acest ritm îl datorez în primul rând singurătăţii. O singurătate totală, pe care un om cu vitalitatea mea nu o poate suporta dacă nu o umple cu ceva care să-l facă să simtă că trăieşte, cu ceva care să-l ajute să se mai simtă folositor. Nu mi-a plăcut niciodată să primesc lucrurile de-a gata. Pe mine m-a ţinut în viaţă numai convingerea că mai pot dărui ceva acestei lumi. Mă simt obligată să dau şi acest lucru mă face fericită. Dar nu numai singurătatea m-a ajutat. Pot să spun că am un creier foarte bun şi pentru asta îi mulţumesc încă o dată acelui Inginer genial.”



    Susţinătoare a avangardei, Nora Iuga crede că experimentul este cel mai important producător de inovaţie în literatură. :”Îmi place această fază pe care o traversăm în poezie, pentru că simt că suntem la graniţă, ne apropiem de o altă etapă. După un minimalism care a durat foarte mult se pare că poeţii se întorc spre avangardă, spre experiment. Sunt câţiva poeţi tineri foarte buni pe care îi admir şi aş vrea să-l menţionez în special pe Robert G. Elekes. Mă bucur foarte mult pentru că îl consider şi descoperirea mea, l-am descoperit prima dată la Zilele Literaturii Germane de la Reşita. Între timp a debutat cu un volum care a avut un succes extraordinar, primind cele mai importante premii. Apărut la editura Tracus Arte, volumul se intitulează “Aici îmi iau dinţii-n spinare şi adio” şi eu i-am scris postfaţa.”



    Anul acesta, împreună cu Angela Baciu, Nora Iuga ne propune o nouă carte de poezie: “mai drăguţ decât dostoievski”. Un dialog într-un ritm alert, colocvial, abundând în calambururi, satiră politică, observaţii cotidiene, referiri la lecturi, la lumea artistică, la evenimente de senzaţie cu coloratură locală. Cartea este împărţită în 25 de tablouri scurte, în care se urmăreşte foarte subtil firul unei poveşti sentimentale: două femei aşteaptă sosirea unui bărbat iubit, mister T., care trebuie să se întoarcă la ele încununat de glorie de la vânătoarea de lei. Fiecare tablou se încheie cu intervenţia Corului Antic. Limbajul face multiple referiri la expresiile şi ticurile verbale folosite azi în exces. Volumul are o accentuată tentă dadaistă, putând fi considerat un demers îndrăzneţ de reînviere a avangardei.