Tag: Noua Zeelandă aderă la Orizont Europa

  • Noua Zeelandă aderă la Orizont Europa

    Noua Zeelandă aderă la Orizont Europa

    Comisia Europeană
    și Noua Zeelandă au semnat acordul de asociere privind participarea Noii
    Zeelande la programul Orizont Europa, programul UE pentru cercetare și inovare.
    Asocierea la Orizont Europa înseamnă că cercetătorii și organizațiile din Noua
    Zeelandă vor putea participa la pilonul II al programului, cea mai relevantă și
    cu cea mai intensă colaborare, care se axează în principal pe provocările
    globale comune. Printre acestea se numără clima, energia, mobilitatea, sectorul
    digital, industria și spațiul sau sănătatea. Noua Zeelandă va colabora în
    cadrul programului în condiții de egalitate cu entități din statele membre ale
    Uniunii Europene și va avea acces la finanțarea Orizont Europa și la rețelele
    de cercetători din Europa și din afara acesteia, menite să abordeze provocările
    globale.


    O colaborare mai
    strânsă cu Noua Zeelandă contribuie la abordarea globală a Europei în ceea ce
    privește cooperarea în domeniul cercetării și inovării într-o lume din ce în ce
    mai schimbătoare și mai volatilă. Aceasta reconfirmă angajamentul Uniunii Europene
    de a stimula excelența, de a pune în comun resursele pentru un progres
    științific mai rapid, de a dezvolta ecosisteme dinamice de inovare și de a
    promova o deschidere globală care să fie, de asemenea, strategică și reciprocă.

    Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene: Semnăm
    acordul care permite Noii Zeelande să participe la programul nostru emblematic
    de inovare, Orizont Europa. Astfel, marcăm o premieră. Este primul acord de
    asociere cu o țară care nu e aproape geografic de Europa, nu e în vecinătatea
    noastră, dar, bineînțeles, care este foarte aproape de noi în multe alte
    moduri. Prin programul Orizont Europa se investesc 100 de miliarde de euro, pe
    parcursul a șapte ani, în cercetare de ultimă oră. Este o oportunitate
    fantastică pentru cercetătorii dumneavoastră, cercetătorii noștri, iar
    participarea lor va îmbogăți și mai mult acest program. Așteptăm cu nerăbdare colaborarea
    celor mai bune minți și a talentelor noastre, astfel încât să putem lucra împreună
    la următoarea generație de tehnologie curată, de biotehnologie, de proiecte
    digitale, de medicină. În ciuda faptului că geografic suntem atât de aparte,
    avem atât de multe în comun! Suntem două democrații robuste, cu aceeași viziune
    asupra lumii și aceeași înțelegere a responsabilităților. Peisajul geopolitic
    este din ce în ce mai schimbător și incert. Cu atât mai multe motive pentru ca
    partenerii care au același set de valori să-și consolideze legăturile, astfel
    încât să putem aborda diferitele riscuri, dar și să protejăm cetățenii noștri.



    Relațiile oficiale
    dintre Uniunea Europeană și Noua Zeelandă în domeniul cercetării și inovării
    datează din 2009, odată cu semnarea Acordului de cooperare în domeniul
    științific și tehnologic. Acordul a oferit cadrul general de cooperare și a
    acționat de atunci ca un forum de discuții periodice cu privire la prioritățile
    în materie de cercetare și la domeniile de interes comun. Pe de altă parte, Orizont
    Europa este cel mai mare program de cercetare și inovare al Uniunii Europene de
    până acum, cu un buget de 95,5 miliarde de euro. Este un program deschis, ceea
    ce înseamnă că participanții de pe tot cuprinsul globului pot răspunde la
    majoritatea cererilor de propuneri.