Radio România Internațional

Tag: nuca

  • Cornuleţe cu untură

    Cornuleţe cu untură

    Untura este
    obţinută, de obicei, după sacrificarea tradiţională a porcului, în perioada
    Crăciunului, dar poate fi procurată şi din magazine, unde este vândută la borcane
    sau la caserolă. Mai rar, se utilizează untură de raţă sau de gâscă, însă din
    gospodăriile tradiţionale nu lipseşte untura de porc. Unde este folosită pentru
    prăjit în loc de ulei, pentru conservarea preparatelor din carne de porc şi
    chiar pentru aluaturi.


    Untura se obţine topind slănina de
    pe spatele porcului. Tăiată în bucăţi mici, slănina este pusă la topit, la foc
    mic, într-un ceaun sau un vas mare de fontă, cunoscut şi sub numele de tuci. Pe
    măsură ce se topesc, în vas pot fi adăugate alte cuburi de slănină. La topit
    pot fi puse şi bucăţi de grăsime de pe burta porcului, caz în care se obţin
    acele jumări care conţin şi straturi de carne. Se amestecă periodic în vasul de
    tuci şi, după ce bucăţile de slănină au devenit transparente, întregul conţinut
    este turnat printr-o sită în recipientul în care urmează a fi păstrată. Untura
    se scurge încet, iar în sită vor rămâne jumările. În gospodăriile tradiţionale,
    jumările sunt păstrate, în mod obişnuit, în borcane, deasupra lor turnându-se
    un strat de untură, cu rol de protecţie. Borcanele trebuie depozitate în
    încăperi răcoroase. Aceste jumări pot fi consumate în timp împreună cu
    mămăligă, cu ouă ochiuri şi cu brânză.


    Untura poate fi întinsă pe pâine prăjită, putând fi servită ca
    aperitiv. Se pun la prăjit felii de pâine și, când acestea sunt calde, trebuie
    frecate cu un cățel de usturoi, după care se întinde untura de porc astfel
    încât aceasta să se topească și să fie absorbită de pâine. Se obține astfel un
    aperitiv care poate fi servit împreună cu țuică, palincă, vin sau bere.


    Untura de porc este folosită pentru
    obţinerea aluaturilor fragede sau a foetajelor. Cornuleţele fragede, umplute cu
    nucă şi gem reprezintă una dintre aminitirile dulci ale copilăriei. Se prepară
    rapid şi se mănâncă şi mai rapid. După
    ce a fost lăsată la temperatura camerei, amestecăm untura, circa un sfert de
    kg, cu două ouă, cu puţină smântână, astfel încât amestecul să nu mai fie
    vâscos şi cu două … trei linguri de zahăr până ce se omogenizează. Adăugăm un
    plic cu praf de copt şi circa jumătate de kg de făină şi amestecăm până obţinem
    un aluat tare, care nu se lipeşte. Îl lăsăm puţin să se odihnească şi pregătim
    umplutura, miez de nucă măcinat amestecat cu gem de prune.

    Aluatul este întins
    apoi cu sucitorul şi tăiat în pătrăţele cu latura de câţiva centimetri. Pe
    fiecare pătrat de aluat punem umplutură, apoi rulăm dintr-un colţ, pe
    diagonală şi obţinem cornuleţele pe care le aşezăm într-o tavă de cuptor.
    Lăsăm cornuleţele la copt, la foc mediu, în cuptorul deja încălzit, timp de
    circa 20 de minute. După ce le scoatem din cuptor, lăsăm cornuleţele să se
    răcească, după care le tăvălim prin zahăr pudră. În cazul în care nu sunt
    consumate, cornuleţele pot fi păstrate într-o cutie acoperită, ca să nu se usuce.


  • Cornuleţe cu untură

    Cornuleţe cu untură

    Untura este
    obţinută, de obicei, după sacrificarea tradiţională a porcului, în perioada
    Crăciunului, dar poate fi procurată şi din magazine, unde este vândută la borcane
    sau la caserolă. Mai rar, se utilizează untură de raţă sau de gâscă, însă din
    gospodăriile tradiţionale nu lipseşte untura de porc. Unde este folosită pentru
    prăjit în loc de ulei, pentru conservarea preparatelor din carne de porc şi
    chiar pentru aluaturi.


    Untura se obţine topind slănina de
    pe spatele porcului. Tăiată în bucăţi mici, slănina este pusă la topit, la foc
    mic, într-un ceaun sau un vas mare de fontă, cunoscut şi sub numele de tuci. Pe
    măsură ce se topesc, în vas pot fi adăugate alte cuburi de slănină. La topit
    pot fi puse şi bucăţi de grăsime de pe burta porcului, caz în care se obţin
    acele jumări care conţin şi straturi de carne. Se amestecă periodic în vasul de
    tuci şi, după ce bucăţile de slănină au devenit transparente, întregul conţinut
    este turnat printr-o sită în recipientul în care urmează a fi păstrată. Untura
    se scurge încet, iar în sită vor rămâne jumările. În gospodăriile tradiţionale,
    jumările sunt păstrate, în mod obişnuit, în borcane, deasupra lor turnându-se
    un strat de untură, cu rol de protecţie. Borcanele trebuie depozitate în
    încăperi răcoroase. Aceste jumări pot fi consumate în timp împreună cu
    mămăligă, cu ouă ochiuri şi cu brânză.


    Untura poate fi întinsă pe pâine prăjită, putând fi servită ca
    aperitiv. Se pun la prăjit felii de pâine și, când acestea sunt calde, trebuie
    frecate cu un cățel de usturoi, după care se întinde untura de porc astfel
    încât aceasta să se topească și să fie absorbită de pâine. Se obține astfel un
    aperitiv care poate fi servit împreună cu țuică, palincă, vin sau bere.


    Untura de porc este folosită pentru
    obţinerea aluaturilor fragede sau a foetajelor. Cornuleţele fragede, umplute cu
    nucă şi gem reprezintă una dintre aminitirile dulci ale copilăriei. Se prepară
    rapid şi se mănâncă şi mai rapid. După
    ce a fost lăsată la temperatura camerei, amestecăm untura, circa un sfert de
    kg, cu două ouă, cu puţină smântână, astfel încât amestecul să nu mai fie
    vâscos şi cu două … trei linguri de zahăr până ce se omogenizează. Adăugăm un
    plic cu praf de copt şi circa jumătate de kg de făină şi amestecăm până obţinem
    un aluat tare, care nu se lipeşte. Îl lăsăm puţin să se odihnească şi pregătim
    umplutura, miez de nucă măcinat amestecat cu gem de prune.

    Aluatul este întins
    apoi cu sucitorul şi tăiat în pătrăţele cu latura de câţiva centimetri. Pe
    fiecare pătrat de aluat punem umplutură, apoi rulăm dintr-un colţ, pe
    diagonală şi obţinem cornuleţele pe care le aşezăm într-o tavă de cuptor.
    Lăsăm cornuleţele la copt, la foc mediu, în cuptorul deja încălzit, timp de
    circa 20 de minute. După ce le scoatem din cuptor, lăsăm cornuleţele să se
    răcească, după care le tăvălim prin zahăr pudră. În cazul în care nu sunt
    consumate, cornuleţele pot fi păstrate într-o cutie acoperită, ca să nu se usuce.


  • Mucenici

    Mucenici

    La 9 martie, în calendarul
    creştin ortodox este marcată sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia
    (Armenia), iar în cel romano-catolic cei
    40 de ostaşi capadocieni martiri. În România există tradiţia ca femeile să
    pregătească mucenici, colaci din făină, copţi în cuptor sau fierţi în apă.
    Mucenicii au forma cifrei 8, de la soldaţii creştini care s-au luat în braţe
    pentru a nu îngheţa de frig în apa lacului în care, din cauza credinţei lor, au
    fost pedepsiţi să stea de către guvernatorul roman. Tradiţia era ca femeile să
    pună la copt 40 de forme din aluat, numite mucenici sau sfinţişori, iar
    bărbaţii să bea 40 de pahare de vin roşu. Scoşi din cuptor, mucenicii erau unşi
    cu miere, deasupra lor se presăra miez de nucă, iar apoi erau împărţiţi mai
    ales copiilor din vecini.


    În Moldova, mucenicii sunt copţi din aluat de cozonac, apoi unşi cu miere şi
    nucă, în timp ce în Muntenia şi Dobrogea (provincii istorice din sudul,
    respectiv sud-estul României), aceştia au aceeaşi formă, dar dimensiuni mai
    mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr.


    Pentru mucenicii copţi,
    trebuie pregătit un aluat de cozonac pentru care avem nevoie de un kg de făină,
    de 200 de grame de zahăr, de un pahar cu lapte, 100 de grame de unt, 6 ouă,
    drojdie sau praf de copt, esenţă de rom, coajă de lămâie, miez de nucă şi
    miere. Drojdia se amestecă în laptele cald, care se toarnă peste făină într-un
    vas mai mare. Tot acolo se pun gălbenuşurile de ou frecate cu unt topit. Se
    amestecă şi se frământă circa 20 de minute pentru omogenizare. Vasul cu aluat
    se lasă la căldură, acoperit, la dospit. După ce aluatul a crescut, se
    porţionează şi se fac şnururi groase de un deget, care se răsucesc în formă de
    opt. Mucenicii sunt aşezaţi apoi într-o tavă unsă cu ulei care apoi este
    introdusă în cuptorul deja încălzit. După ce se rumenesc, mucenicii trebuie
    unşi imediat cu miere, deasupra lor presărându-se miez de nucă măcinat. Se
    servesc reci sau calzi, împreună cu un pahar de vin.


    Pentru mucenicii fierţi,
    avem nevoie de un sfert de kg de făină, de zahăr sau miere, de coajă rasă de
    lămâie, de esenţă de rom, de un sfert de kg de miez de nucă şi de sare. Punem
    făină într-un vas, adăugăm apă şi puţină sare şi amestecăm până când obţinem un
    aluat care nu se lipeşte. Luăm bucăţi mici de aluat pe care le rulăm cu podul
    palmei, după care le încolăcim în forma cifrei 8. Aceşti mucenici, cu o lumgime
    de câtiva centimetri trebuie lăsaţi la uscat pe o coală de hârtie timp de mai
    multe ore. Într-un vas, punem 2 litri de apă la fiert, adăugăm un sfert de kg
    de zahăr sau mai multe linguri de miere, un plic de zahăr vanilat şi aducem la
    fierbere. După aceea punem şi mucenicii, însă în timpul fierberii trebuie amestecat
    din când în când pentru ca aceste forme din aluat nedospit să nu se lipească
    între ele. După ce mucenicii s-au înmuiat, adăugăm în oală şi coaja rasă de la
    o lămâie şi esenţa de rom. Separat, se rumeneşte uşor în cuptor miezul de nucă,
    după care este sfărâmat cu ajutorul unui sucitor. Mucenicii sunt serviţi în
    farfurii de supă, calzi sau reci, deasupra lor presărându-se nucă mărunţită şi
    scorţişoară.

  • Mucenici

    Mucenici

    La 9 martie, în calendarul
    creştin ortodox este marcată sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia
    (Armenia), iar în cel romano-catolic cei
    40 de ostaşi capadocieni martiri. În România există tradiţia ca femeile să
    pregătească mucenici, colaci din făină, copţi în cuptor sau fierţi în apă.
    Mucenicii au forma cifrei 8, de la soldaţii creştini care s-au luat în braţe
    pentru a nu îngheţa de frig în apa lacului în care, din cauza credinţei lor, au
    fost pedepsiţi să stea de către guvernatorul roman. Tradiţia era ca femeile să
    pună la copt 40 de forme din aluat, numite mucenici sau sfinţişori, iar
    bărbaţii să bea 40 de pahare de vin roşu. Scoşi din cuptor, mucenicii erau unşi
    cu miere, deasupra lor se presăra miez de nucă, iar apoi erau împărţiţi mai
    ales copiilor din vecini.


    În Moldova, mucenicii sunt copţi din aluat de cozonac, apoi unşi cu miere şi
    nucă, în timp ce în Muntenia şi Dobrogea (provincii istorice din sudul,
    respectiv sud-estul României), aceştia au aceeaşi formă, dar dimensiuni mai
    mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr.


    Pentru mucenicii copţi,
    trebuie pregătit un aluat de cozonac pentru care avem nevoie de un kg de făină,
    de 200 de grame de zahăr, de un pahar cu lapte, 100 de grame de unt, 6 ouă,
    drojdie sau praf de copt, esenţă de rom, coajă de lămâie, miez de nucă şi
    miere. Drojdia se amestecă în laptele cald, care se toarnă peste făină într-un
    vas mai mare. Tot acolo se pun gălbenuşurile de ou frecate cu unt topit. Se
    amestecă şi se frământă circa 20 de minute pentru omogenizare. Vasul cu aluat
    se lasă la căldură, acoperit, la dospit. După ce aluatul a crescut, se
    porţionează şi se fac şnururi groase de un deget, care se răsucesc în formă de
    opt. Mucenicii sunt aşezaţi apoi într-o tavă unsă cu ulei care apoi este
    introdusă în cuptorul deja încălzit. După ce se rumenesc, mucenicii trebuie
    unşi imediat cu miere, deasupra lor presărându-se miez de nucă măcinat. Se
    servesc reci sau calzi, împreună cu un pahar de vin.


    Pentru mucenicii fierţi,
    avem nevoie de un sfert de kg de făină, de zahăr sau miere, de coajă rasă de
    lămâie, de esenţă de rom, de un sfert de kg de miez de nucă şi de sare. Punem
    făină într-un vas, adăugăm apă şi puţină sare şi amestecăm până când obţinem un
    aluat care nu se lipeşte. Luăm bucăţi mici de aluat pe care le rulăm cu podul
    palmei, după care le încolăcim în forma cifrei 8. Aceşti mucenici, cu o lumgime
    de câtiva centimetri trebuie lăsaţi la uscat pe o coală de hârtie timp de mai
    multe ore. Într-un vas, punem 2 litri de apă la fiert, adăugăm un sfert de kg
    de zahăr sau mai multe linguri de miere, un plic de zahăr vanilat şi aducem la
    fierbere. După aceea punem şi mucenicii, însă în timpul fierberii trebuie amestecat
    din când în când pentru ca aceste forme din aluat nedospit să nu se lipească
    între ele. După ce mucenicii s-au înmuiat, adăugăm în oală şi coaja rasă de la
    o lămâie şi esenţa de rom. Separat, se rumeneşte uşor în cuptor miezul de nucă,
    după care este sfărâmat cu ajutorul unui sucitor. Mucenicii sunt serviţi în
    farfurii de supă, calzi sau reci, deasupra lor presărându-se nucă mărunţită şi
    scorţişoară.

  • Cozonac

    Cozonac

    Cozonacul este unul dintre preparatele specifice marilor sărbători ale
    românilor, mirosul acestuia fiind asociat cu Paştele şi cu Crăciunul. Nu este
    considerat un preparat specific bucătăriei româneşti, însă în secolul al 19-lea
    cozonacul exista în spaţiul românesc, dovadă fiind aşa-numita Carte de bucate
    boiereşti având doi autori ascunşi după iniţialele numelor lor, dar despre
    care s-a aflat că sunt Mihail Kogălniceanu (om politic de orientare liberală)
    şi Costache Negruzzi (om politic şi scriitor). Pe scurt reţeta de cozonac era
    cam aşa: La trei ocă de făină – oca fiind o veche măsură, de circa un
    kg şi un sfert – faci plămădeală cu o litră (adică un sfert de kg) drojdii de
    bere şi cu una litră de lapte, puind şi trei ouă întregi. Laşi de
    dospeşte frumos şi pui
    două litre şi jumătate de lapte, 18 ouă întregi, trei litre de unt topit şi sarea trebuincioasă, frământându-l până ce se desprinde de pe mâini


    Reţetele de astăzi nu diferă foarte
    mult de cea prezentată, în cazul
    ingredientelor din reţeta prezentată fiind poate, o exagerare în cazul cantităţii de
    unt întrebuinţate. În alte reţete
    vechi, la 3 … 4 kg de făină sunt indicate 150 de ouă, ceea ce iarăşi este
    o exagerare. De la cozonacul simplu doar îndulcit
    cu zahăr, s-a ajuns ca aceasta să fie umplut cu nucă sau cu
    mac, obicei din Transilvania, inspirat probabil de la plăcintele tradiţionale
    cu mac ale austriecilor şi maghiarilor.
    În exteriorul arcului carpatic, acolo unde influenţa turcească s-a simţit şi sub formă gastronomică, cozonacul a fost umplu, normal, cu rahat şi cu
    stafide.


    Pentru a obţine doi
    cozonaci, avem nevoie de un kg de făină, de 50 de grame de drojdie proaspătă de bere sau
    de două plicuri de drojdie uscată, de un pachet de unt de 200 de grame, de un sfert
    de kg de zahăr, de 6 ouă, de puţină
    sare, de esenţă de vanilie, de puţină coajă rasă de lămâie şi de circa 25 de grame de zahăr vanilat. Dacă folosim
    drojdie proaspătă, atunci
    trebuie sfărâmată şi amestecată cu puţin lapte
    încălzit, cu zahăr şi cu câteva linguri de făină şi lăsăm la crescut.
    De menţionat este faptul că pregătirea cozonacilor se face într-un spaţiu
    călduros şi, pe cât posibil, fără curenţi de aer. După ce aluatul a crescut
    adăugăm 5 gălbenuşuri de ou, bătute cu puţină sare, restul de lapte şi de
    făină, untul topit, coaja rasă de lămâie, zahărul vanilat. Urmează cea mai
    obositoare parte: frământatul aluatului. Trebuie făcută cu răbdare, cu palmele
    şi cu pumnii, timp de circa jumătate de oră. Maşina de făcut pâine poate
    înlocui această operatiune manuală. Aluatul trebuie lăsat la dospit şi, după ce
    a crescut, trebuie împărţit în patru părţi pe care le facem suluri. Putem pune
    în aluat fie stafide, fie bucăti de rahat, fie nuci mărunţite şi amestecate cu
    zahăr şi pudră de cacao. Împletim sulurile de aluat două câte două, după care
    le aşezăm într-o tavă unsă cu puţin ulei sau tapetată cu hârtie de copt. Cu
    ajutorul unei pensule, ungem partea superioară a cozonacului cu un ou bătut.
    Lăsăm în continuare la dospit până îşi dublează volumul şi apoi introducem
    tăvile în cuptor, la copt, circa o oră, la foc potrivit. Trebuie lasaţi să se
    răcească, după care pot fi scoşi din formă şi tăiaţi în felii.

  • Cozonac

    Cozonac

    Cozonacul este unul dintre preparatele specifice marilor sărbători ale
    românilor, mirosul acestuia fiind asociat cu Paştele şi cu Crăciunul. Nu este
    considerat un preparat specific bucătăriei româneşti, însă în secolul al 19-lea
    cozonacul exista în spaţiul românesc, dovadă fiind aşa-numita Carte de bucate
    boiereşti având doi autori ascunşi după iniţialele numelor lor, dar despre
    care s-a aflat că sunt Mihail Kogălniceanu (om politic de orientare liberală)
    şi Costache Negruzzi (om politic şi scriitor). Pe scurt reţeta de cozonac era
    cam aşa: La trei ocă de făină – oca fiind o veche măsură, de circa un
    kg şi un sfert – faci plămădeală cu o litră (adică un sfert de kg) drojdii de
    bere şi cu una litră de lapte, puind şi trei ouă întregi. Laşi de
    dospeşte frumos şi pui
    două litre şi jumătate de lapte, 18 ouă întregi, trei litre de unt topit şi sarea trebuincioasă, frământându-l până ce se desprinde de pe mâini


    Reţetele de astăzi nu diferă foarte
    mult de cea prezentată, în cazul
    ingredientelor din reţeta prezentată fiind poate, o exagerare în cazul cantităţii de
    unt întrebuinţate. În alte reţete
    vechi, la 3 … 4 kg de făină sunt indicate 150 de ouă, ceea ce iarăşi este
    o exagerare. De la cozonacul simplu doar îndulcit
    cu zahăr, s-a ajuns ca aceasta să fie umplut cu nucă sau cu
    mac, obicei din Transilvania, inspirat probabil de la plăcintele tradiţionale
    cu mac ale austriecilor şi maghiarilor.
    În exteriorul arcului carpatic, acolo unde influenţa turcească s-a simţit şi sub formă gastronomică, cozonacul a fost umplu, normal, cu rahat şi cu
    stafide.


    Pentru a obţine doi
    cozonaci, avem nevoie de un kg de făină, de 50 de grame de drojdie proaspătă de bere sau
    de două plicuri de drojdie uscată, de un pachet de unt de 200 de grame, de un sfert
    de kg de zahăr, de 6 ouă, de puţină
    sare, de esenţă de vanilie, de puţină coajă rasă de lămâie şi de circa 25 de grame de zahăr vanilat. Dacă folosim
    drojdie proaspătă, atunci
    trebuie sfărâmată şi amestecată cu puţin lapte
    încălzit, cu zahăr şi cu câteva linguri de făină şi lăsăm la crescut.
    De menţionat este faptul că pregătirea cozonacilor se face într-un spaţiu
    călduros şi, pe cât posibil, fără curenţi de aer. După ce aluatul a crescut
    adăugăm 5 gălbenuşuri de ou, bătute cu puţină sare, restul de lapte şi de
    făină, untul topit, coaja rasă de lămâie, zahărul vanilat. Urmează cea mai
    obositoare parte: frământatul aluatului. Trebuie făcută cu răbdare, cu palmele
    şi cu pumnii, timp de circa jumătate de oră. Maşina de făcut pâine poate
    înlocui această operatiune manuală. Aluatul trebuie lăsat la dospit şi, după ce
    a crescut, trebuie împărţit în patru părţi pe care le facem suluri. Putem pune
    în aluat fie stafide, fie bucăti de rahat, fie nuci mărunţite şi amestecate cu
    zahăr şi pudră de cacao. Împletim sulurile de aluat două câte două, după care
    le aşezăm într-o tavă unsă cu puţin ulei sau tapetată cu hârtie de copt. Cu
    ajutorul unei pensule, ungem partea superioară a cozonacului cu un ou bătut.
    Lăsăm în continuare la dospit până îşi dublează volumul şi apoi introducem
    tăvile în cuptor, la copt, circa o oră, la foc potrivit. Trebuie lasaţi să se
    răcească, după care pot fi scoşi din formă şi tăiaţi în felii.